Puterea pocaintei si a lacrimilor

Ne povestea părintele nostru (este vorba de Părintele Efrem, fost stareţ «egumen» la Mănăstirea Filoteu, în prezent Egumen al Mănăstirii Sfântului Antonie cel Mare în pustiul Arizonei, şi duhovnic a peste 12 mănăstiri din Statele Unite ale Americii), că un om ajunsese până la vârsta de optzeci de ani şi trăia undeva în Detroit, extrem de bogat în cele lumeşti, dar nespovedit de-a lungul vieţii sale, cu multe păcate grele. Făcuse el şi unele milostenii, dar acestea din nesfârşitele lui bogăţii. Părintele nostru s-a dus la el acasă şi a văzut covoare şi tapiserii persane, lucrate de mână, de simţeai că te afunzi în ele, atât de moi şi de înalte erau, zece – cinsprezece centimetri. Părintele i-a vorbit şi a fost profund mişcat, s-a sfâşiat pur şi simplu sufleteşte din pricina remuşcărilor şi s-a spovedit. Ne zicea părintele: „Mă miram, din ce motiv acest om dur, cu inimă de piatră, şi care nu plânsese vreodată în viaţa sa, acum a plâns neîncetat, mai mult de două ore fără întrerupere. Bătrânul acesta, care acum se mărturisea, îngenunchiat, plângea încontinuu, încontinuu, încontinuu… Ce nu a scos la spovedanie din inima sa, ce nu a spus, ce nu făcuse…” I-a citit Părintele rugăciunea de iertare şi după ce şi-a plinit responsabilităţile la mănăstire, s-a retras la chilie. În ziua următoare a fost înştiinţat că bătrânul acela a murit pe neaşteptate. I-a adunat Părintele stareţ pe fraţi şi le-a zis: „Părinţi şi fraţi, vreau să vă vorbesc despre o mare taină. În mărturisirea acelui bătrân se ascunde o mare taină. Acesta ajunsese la o vârstă înaintată şi din punct de vedere clinic era sănătos. Niciodată nu fusese bolnav, nimic nu avusese vreodată. Toate acestea, dovedite medical. Nici măcar aspirine nu luase în viaţa sa. Bineînţeles făcuse ceea ce făcuse, şi Dumnezeu cunoştea acest lucru, dar vedeţi că l-a ţinut până în ceasul al doisprezecelea.”

În final s-a mântuit bătrânul, pentru că din moment ce Dumnezeu cunoştea că nu mai avea de trăit mai mult decât atât, timp de două ore a plâns necontenit. Plâns, plâns şi iar plâns, nu glumă. A spus clar, curat toate câte a făcut, i s-a citit rugăciunea de iertare, nu s-a împărtăşit. Probabil îi dăduse părintele un canon, când urma să se împărtăşească, dar problema nu este să te împărtăşeşti, problema, adică ţelul, este să te mântuieşti. Împărtăşirea omului cu Hristos se face în scopul de a fi în comuniune permanentă cu El. Să fii în comuniune cu Duhul Sfânt, să vină harul lăuntric, harul cel curăţitor, căci nu rânduim noi cât vom trăi aici pe pământ. Asta-i treaba Domnului. Dacă eu voi trăit mult sau puţin asta nu mă preocupă, nu eu hotărăsc acest lucru. Să îl rânduiască Hristos! Eu sunt însă în măsură să valorific vremea mea, timpul meu prezent, pentru a dobândi prezentul cel nesfârşit, adică, Împărăţia Cerurilor, iar aceasta prin rugăciunea neîncetată „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine păcătosul!”

Efrem Ieromonahul, Schitul Vatopedin Sf. Ap. Andrei „Cuvinte simple din Sfântul Munte”

 

O lume fara Dumnezeu si fara suflet

În acest secol, eroismul a fost învins de laşitate, calitatea copleşită de cantitate, omul dominat de tehnică; duhul a fost subordonat materiei, adevărul răstălmăcit dialectic, binele uitat de atâta răutate, iar creştinii prigoniţi de anticreştini.

Lumea actuală este în plină învălmăşeală, căci coordonatele ei principale fac viaţa insuportabilă. Bogaţii nu se mai satură de bogăţii şi vor să stăpânească pământul, iar  puternicii nu mai au limită în putere şi retează orice opoziţie din lume. Tehnica ne copleşeşte şi pe noi şi natura, devenind un coşmar. Nu vrem să mai murim, din care cauză ucidem pruncii ce-şi anunţă apariţia la porţile vieţii. Ne urâm între noi, încât am devenit insensibili la suferinţa reciprocă ce ne-o cauzăm. Simţurile declanşate, epuizate, denaturate, au pus stăpânire pe mintea oamenilor. Valorile acestei lumi izvorăsc din egoism, materialism şi ateism. O lume fără Dumnezeu şi fără suflet.

Răul nu se declară ca rău, ci se justifică drept bine, dar după rezultatele lui nefaste el se demască. Răul nu spune că vine de la diavol, dar refuză să se închine lui Dumnezeu şi prin asta îşi dezvăluie reaua credinţă. Răul minte vorbind adevăr (răstălmăcește), răul face rău justificându-l ca bine, răul urâţeşte lumea, deşi se prezintă ca un estet. Răul este ipocrit cu risipă de inteligenţă, dar vine o vreme când el se vădeşte gol-goluţ, respingător şi înspăimântător. Deşi pare abstractă, credinţa e concretă. Deşi pare imposibilă, credinţa e reală. Deşi pare grea, credinţa e uşoară. Deşi pare oarbă, credinţa e lumină. Deşi are origini divine, credinţa se plineşte prin oameni.

Ioan Ianolide „Deținutul profet”

 

Imparatul Constantinopolului si frumusetea Irinei

Turcii au cucerit Constantinopolul şi au luat în robie, printre altele, şi pe Irina, o femeie foarte frumoasă, de bun neam, dar desfrânată. Ostaşii lui Mahomed au hotărât să o ducă împăratului lor. Cum a văzut-o Mahomed, aşa de mult s-a îndrăgostit de ea, încât tiranul şi-a potolit mânia şi, lăsând armele, a devenit robul roabei Irina. Şi-a pierdut minţile şi nu mai avea altă grijă decât să-şi mulţumească trupul cu dragostea ei. Dar, după cum cele mai mici fapte ale împăraţilor sunt vădite în ochii poporului şi judecate, aşa au început ostaşii să cârtească pe ascuns şi chiar să vorbească pe faţă de rău pe împăratul lor. Tuturor le părea rău, pentru că vedeau pe viteazul şi biruitorul lor împărat cum este stăpânit de frumuseţea unei femei.

Împăratul ia cunoştinţă de această stare de lucruri, stă şi socoteşte, iar frământarea lui este un groaznic proces de conştiinţă. Se războieşte în trupul lui patima cu mărirea lui împărătească. Cum – zice el – să mă mai numesc eu împăratul Constantinopolului, dacă am ajuns stăpânit de o femeie? Dar, tot el, îşi zice în sine: da, dar frumuseţea Irinei face cât o împărăţie. Judecata poporului mă coboară, dar şi dragostea Irinei îmi răneşte inima. Dacă o ţin lângă mine, toată mărirea şi strălucirea armelor mele le-am pierdut, dacă o părăsesc, pierd plăcerea şi dragostea mea. Ce să fac? Să stau să mai dezleg nodul? Nu, nu mai pierd nici o clipă, sabia, sabia – a zis în cugetul său împăratul şi, îndată, se scoală, aleargă, o găseşte pe Irina, se uită la ea şi o înjunghie cu sabia.

Irina nu se aştepta la o nenorocire ca aceasta. Împăratul se întoarce; îi citeai pe faţă mânia şi durerea. Apoi a zis: “De n-aş fi făcut aşa, niciodată nu m-aş fi izbăvit. Să înveţe de la mine tot poporul, toată lumea, căci cu vitejia cu care biruiesc cetăţile, cu aceeaşi vitejie îmi biruiesc şi patimile. Eu sunt împăratul Constantinopolului.”

Iată, fraţi creştini, cum a procedat acest împărat, căruia legea lui îi dădea voie să aibă femei câte ar fi poftit. Dar, ca să scape de vorba lumii, să-şi păstreze prestigiul, s-a hotărât într-o zi să termine cu pofta trupului şi să lupte împotriva patimilor ce-l stăpâneau. Dar tu, frate creştine, tu eşti creştin şi ai o lege care nu-ţi permite decât o singură femeie, pe care ţi-o dă biserica şi Dumenzeu. Un creştin trebuie să fugă nu numai de vorba lumii, dar şi de muncile iadului; creştinul trebuie să-şi păzească sufletul şi trupul curat şi să nădăjduiască în împărăţia cerului.

Pe toţi cei desfrânaţi, pe cei ce trăiesc fără cununii, duhovnicii îi mustră, lumea îi vorbeşte de rău şi ajung de râsul demonilor. De tine, frate creştine, care trăieşti astfel, Biserica se scârbeşte şi nu-ţi dă să te împărtăşeşti cu Sf. Taine. Îngerul păzitor stă trist şi te-a părăsit, este scârbit de nelegiuirile şi murdăriile tale. Duhurile îşi fac culcuş în inima ta. Visele rele te muncesc şi nu poţi dormi, sări din pat, strigi, şi nu ştii ce-ţi lipseşte. Diavolul îţi dă târcoale în orice clipă, iadul te aşteaptă în orice clipă ca să te înghită, iar tu încă mai aştepţi, te îndoieşti şi nu ştii ce să faci ca să te îndreptezi. Amâni mereu pocăinţa, spovedania şi cununia şi, aşa, te duce ucigaşul până când nu vei mai putea să mai faci nimic.

Dacă faci mereu asemenea socoteli şi stai pe gânduri, niciodată nu ai să dezlegi nodul, n-ai să te laşi de patima aceea care te ţine legat: fie beţia, fie fumatul, fie desfrânarea şi aşa mai departe. Astăzi se iveşte o piedică, mâine alta, şi tot aşa diavolul strânge mereu nodul ca să nu poţi niciodată să-l dezlegi. Hotărăşte-te, frate creştine, chiar în clipa aceasta !

 

PROFETIA Parintelui Elpidie pentru 2014

Cei care cred în Dumnezeu Tatăl , pe singurul Lui Fiu, pe milostivul Iisus și Duhul Său cel Sfânt, ii rog să nu se oprească de la toate rugăciunile pentru mântuirea lumii. Această perioadă este critică. Forțele și lucrările întunericului sunt intr-o directie catastrofala.

Anul trecut forțele întunecate au decis sa accelereze procedurile care vor aduce repede în prim-planul omenirii pe pseudomesia ,asa zisul Antihrist. Anul trecut , 2013, a fost marcat de începutul celui de al treilea război mondial, după care națiunile sărace de foame, boli și război vor cauta să se convingă singure sa fie conduse de un lider care va aduce și consolida pacea globală. Războiul a început neoficial în primul rând cu deciziile satanice semnate pe hârtie, cum a fost convenit de Pentarhia întunericului care conduce planeta.

În acest an va fi o decizie majoră care va pregăti crearea inflamarii anumitor zone cheie, capabile să creeze cauzele pentru o conflagrație mondială. Aceste incendii regionale motivate și ghidate de marionetele Pentarhiei întunericului, va aduce lumea la un pas de dezastru. Ei ascund operațiunile lor si le mascheaza în plan social, politic și ecleziastic, si in societate, foame, boli și mizerie.

În politică, haos, neliniște și divizii civile cu tendințe perturbatoare.

În biserică, confuzie religioasă prin cursul pan- religiei planificate(ecumenism), unde:

1) principiile etice tradiționale vor fi nu numai contestate, dar și ridiculizate.

2) Evanghelia vor încerca să o corupă.

3) Sfintele Taine vor fi neluate in seama și considerate inutile.

4) Dumnezeul Triunic (Sfanta Treime) va fi înlocuit de un zeu universal de întuneric, care va găzdui toate tipurile de religii, culte și credințe religioase, precum și toate tipurile de convingeri morale, care, la fel de rău ca Lucifer va reuși să denatureze adevărul moral a Evangheliei.

5) Cu numele lui Hristos vor pacali in modul cel mai obscen, deoarece ei consideră pe Hristos responsabil de învățăturile morale nepotrivite (anacronice) ale evangheliei.

Viitoarea mega schisma a bisericii care va afecta în primul rând Biserica Catolică și va aduce persecuție devastatoare celor care vor rămâne credincioși Adevărului până atunci și prima încercare a forțele întunericului pentru a răni inima Ortodoxiei va fi încercarea de a elimina Potirul Sfânt de la Muntele Athos și conversia mănăstirilor in muzee, acestea sunt principalele decizii în curs de desfășurare a forțelor satanice ale întunericului ce il pregătesc pe antihrist.

Timpul petrecut de către întreaga umanitate este critic. Haosul inflamarii mondiale numai temporar, și pentru un timp a fost prevenit de rugăciunile martirilor sirieni ortodocsi masacrați de către islamiști pentru credință iar muceniciile ortodoxe nu sunt dorite din teamă și egoism ipocrit, nici de liderii politici nici de liderii ecleziastici.

Timpul rabdarii divine se imputineaza. Numai pocăința și rugăciunea umană poate intoarce acum faptul că Dumnezeu permite parțial diavolului sa actioneze. Acum nu este momentul pentru cuvinte. Cel chibzuit tace și să se roaga, în timp ce cel vicios, râde și mustra. Fiecare in funcție de cine aparține, în funcție de acest lucru.

Evenimentele vor escalada rapid. Credincioșii sunt pregătiti și spiritual și material. Îngeri și sfinți în formă umană vor fi întotdeauna alături și aproape de oameni credincioși să-i ajute și să ii sprijine. Încrederea absolută în Dumnezeu, rugăciunea umilă și marele antidot împotriva diavolului, Sfânta Împărtășanie, este puterea spirituală principala a creștinilor adevărați.

Și în timp ce Pentarhia satanica a întunericului actioneaza prin lideri subjugati din această lume, cele trei țesuturi principale ale omenirii, și anume, întreaga creație socială, politică și ecleziastică a lui Dumnezeu pe pământ și la nivel planetar este în criză. Toată creația a început deja să se revolte din cauza a ceea ce face omul sub îndrumarea forțelor luciferice.

Lumea deja a început să înțeleagă revoluția naturii, fără posibilitatea de a vedea în mod clar ceea ce încă mai vine. Natura se va dezlantui cu intensitate din ce in ce mai mare și va creste, va erupe cu mânie deplina asupra omenirii rebele cu legile ei de sfidare împotriva lui Dumnezeu și a învățăturii morale evanghelice, iar lumea va asista la mânia naturii.

Furtuni neobișnuite și inundații și secete prelungite fără precedent vor distruge valoroase culturi de oameni, furtuni de vant teribile, furtuni cu grindina cu bucati foarte mari si devastatoare de gheata vor distruge nu numai culturile, dar, de asemenea si masini, chiar omorând oameni si vor aduce teamă și îngrijorare în lume. Activitatea vulcanilor și multitudinea de cutremure distructive vor intensifica și mai mult anxietatea și frica oamenilor. Vor fi locuri care se va scufunda în mare și munti care se vor aplatiza. Acele națiuni care au demonstrat zel împotriva lui Dumnezeu și au legiferat legi care jignesc morala și valoarea vieții vor fi printre primile care vor experimenta biciul naturii.

Toată lumea va vorbi despre nebunia naturii. În multe locuri, anotimpurile se vor schimba. Vara și iarna vor fi inversate. Epidemiile vor deveni de necontrolat. Unele vor fi contemporane (epidemii,boli) și altele vechi, reînnoite și mutante. Altele vor fi naturale, iar altele vor fi derivate de oameni (epidemiile). Toate acestea, împreună cu foame și malnutriție, iar cea mai mare problemă cu care va trebui să se confrunte în curând toate națiunile este ca va izbucni panica la nivel mondial.

Malnutriția și epidemiile vor fi prima mare grija a oamenilor. Este însă insuficient, pentru că aprovizionarea cu alimente, asistența financiară, lipsa de medicamente și de îngrijire medicală vor fi minime aproape de zero. Războiul naturii, pe care omul a încercat cu îndrăzneală a-l manipula, va fi mare. Veti avea impresia că natura este în război cu omul. Mai ales atunci când toata natura va fi contaminata terestru, aerian și maritim, din cauza prostiei noastre si a unui scurt război nuclear. Și toate pentru că omul s-a departat, nu numai de la Dumnezeu, ci se si luptă cu Creatorul său, unul cu intrebari despre El iar altul fugind cu furie satanică în îmbrățișarea luciferica (?).

Frații mei, să nu intârziati niciodata cu pocăința și iertarea de la voi. Lucifer nu are putere asupra sufletelor smerite care au încredere pe deplin in Dumnezeu, care este Tatăl lor și Mântuitorul, și cer cu umilință iertare după fiecare greșeală. Apoi, forțele lui Satana sunt paralizate și nu pot afecta, deoarece lacrimile pocăinței distrug plasa răului satanic.

Dacă anul trecut a fost decis de către Pentarhia întunericului ca începutul celui de al treilea război mondial, în acest an vor fi mai intense procesele de incendii regionale (revolte). Fie ca pocăința și rugăciunile sa nu permita aprinderea generala (cred ca razboiul ala mondial), ci sa o întârzie. Suntem doar la un pas înainte de aprindere. Depinde de noi sa prevenim sau sa activam nepocăința. Viitorul nostru este chiar la îndemână. Fie ca să luați decizia corectă.

Cu multă durere, suferință și durere spun acest lucru pentru toți copiii și prietenii spirituali, care împărtășesc durerea lui Dumnezeu pentru marea apostazie generală a lumii, lăsând liber întunericul lui Satan să domnească peste popor, imagini ale lui Dumnezeu în loc de dragostea Domnului nostru Iisus. Fie ca rugăciunile și pocăința noastra sa schimbe totul și sa previna relele viitoare. Amin.

http://saccsiv.wordpress.com/

 

Goleste-ma, Doamne, de mine !

Te simt… mă priveşti… mi-e ruşine…
Sfinţenia-i departe de mine
Trădarea o simt mai aproape
Mi-e frig, e pustiu şi e noapte…

Te simt cum îmi cauţi pupila
Mi-e dor, însă-mi ascund privirea
Mi-e sete, mi-e foame de cer
De Taină, de Spirit, Mister

Mi-e sete, mi-e foame de Tine
Goleşte-mă, Doamne, de mine
Striveşte-ngânfatul .meu sine
Care mă ţine departe de Tine…

Te simt…mă privești… mi-e rușine…
Smerenia-i departe de mine
Orgoliul e mult mai aproape
Vanitatea mă-nchide în noapte…

Mi-e sete m-adap cu suspine
Mi-e foame, mi-e foame de Tine
Mi-e dor, sufletul mi se frânge
Te strigă, Te cheamă şi plânge…

Te simt… mă priveşti… mi-e ruşine…
Te văd strălucind chiar în mine
M-atingi, mă hrăneşti cu iubire
Te sorb, Tu eşti apa cea vie…

Te simt.. mă priveşti… şi mi-e bine…

Mariana Meșter

 

Pierdem mult atunci cand intarziem la biserica

Se cuvine să știm că în fiecare dimineață la biserici se săvârșește Utrenia și în continuare Dumnezeiasca Liturghie, dacă este Duminică sau sărbătoare, iar în fiecare după-amiază se săvârșește Vecernia, iar la unele biserici și Paraclisul. Sună clopotul în fiecare dimineață, sună și în fiecare după amiază, ca să ne aducă aminte că începe o rugăciune de obște și ne cheamă la ea. Mulți cred că aceste slujbe îi privesc pe preoți sau pe monahi și se săvârșesc pentru ei. Nu, frații mei, slujbele nu-i privesc numai pe preoți și pe monahi, ci ne privesc pe toți. De aceea toți, dacă este cu putință, suntem datori să mergem în biserici la aceste ore. Aici vă rog să-mi îngăduiți să fac o observație și, totodată, să formulez și o rugăminte. În fiecare Duminică și sărbătoare cei mai mulți veniți la biserică în ultima jumătate de oră sau chiar sfert de oră, adică cu puțin înainte de a se sfârși Dumnezeiasca Liturghie, și vă simțiți satisfăcuți că v-ați împlinit „îndatorirea” de a merge la biserică. Unii treceți pe la biserică după terminarea Dumnezeieștii Liturghii, aprindeți o lumânare și vă simțiți mulțumiți.

Sună clopotul prima dată și ne spune: „Veniți, că începem slujba!” Sună a doua oară, atunci când se cântă imnul Maicii Domnului: „Ceea ce ești mai cinstită…” și ne silește să ne grăbim. Sună și a treia oară, la Doxologie, ca să ne spună: „Întrăm în Dumnezeiasca Liturghie, ați întârziat”. Cu toate acestea noi încă mai întârziem. La teatru, după ce a început reprezentația, se închid ușile, și chiar un minut de întârziem, rămânem afară. La programele de la televizor nu pierdem nici un minut, la serviciu trebuie să-ți marchezi cartela la ora stabilită, la întâlnirile noastre, la cumpărăturile noastre, peste tot ne străduim să fim punctuali și vai de cel care nu-și ține orarul cu exactitate. Numai într-un lucru nu ne respectăm orarul, în mersul la biserică. Dumnezeu așteaptă, Dumnezeu nu pedepsește, Dumnezeu nu are ceas. Dar v-ați gândit vreodată câte pierdeți atunci când nu veniți din timp la biserică? Mă refer mai ales la slujbele de Duminică, în timpul cărora premerge Utrenia și urmează Dumnezeiasca Liturghie. Utrenia este pregătirea preotului și a credincioșilor pentru Dumnezeiasca Liturghie. Din păcate, puțini creștini vin la Utrenie, dar aceștia dobândesc mult. Cei mai mulți nici nu știu ce înseamnă Utrenie, dar nici Dumnezeiasca Liturghie nu știu ce este, de vreme ce vin în ultima clipă, chiar și atunci când vor să se împărtășească. Fraților, să învățăm ce înseamnă cultul dumnezeiesc, să aflăm ce importanță are el pentru viața noastră, pentru a participa cu o dorință arzătoare la el, și astfel să ne bucurăm de foloasele lui. Și să considerăm o mare pagubă, atunci când pierdem chiar și câteva minute, iar nu ceasuri, din slujba dumnezeiască.

http://ortodox.md/

 

Romania, te iubesc !

„Eu, fraţilor, sunt român şi ca român, mă simt ferice de a muri pentru ţara mea.” Gheorghe Magheru

„Ma mișc între Dumnezeu și Neamul din care fac parte. În afară de acești termeni nu văd nimic semnificativ între cer și pământ.” Petre Țuțea

„Un popor care nu îşi cunoaşte istoria este ca un copil care nu-şi cunoaşte părinţii.” Nicolae Iorga

„Ne vom salva doar revenind la românism şi realizând reîntregirea neamului românesc.” Gheorghe Ghimpu

„A renunţa la românism, înseamnă, pentru noi românii, a renunţa la viaţă, a te refugia în moarte.” Mircea Eliade

„Limba română este patria mea.” Nichita Stănescu

„Mai presus de tihna noastră stă datoria sfântă de a apăra fiinţa şi neatârnarea ţării noastre.” Ştefan cel Mare

„Educația mamei în duhul credinței și al dragostei de neam face mai mult decât instrucția unei armate.” Pr. Iustin Pârvu

„Dorul – al doilea suflet ce l-a dat Dumnezeu românului.”

„Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n ţara ta!”

Trăiesc în România și asta îmi umple tot sufletul.

„Cel care luptă, chiar singur, pentru Dumnezeu și Neamul său nu va fi învins niciodată.” C. Z. Codreanu

„Eu din români îmi trag sorgintea, c-o sfântă dragoste-i iubesc, și pentru tot ce-i românesc, oricând, și brațele și mintea și sufletul mi le jertfesc.” Bogdan P. Hașdeu

„Omul frumos din România este acela care, cu discreție, respinge toate încercările de schilodire a sufletului care vin asupra neamului nostru.” Dan Puric

„Într-o țară așa de frumoasă, cu un trecut așa de glorios, în mijlocul unui popor atât de deștept, cum să nu fie o adevărată religie iubirea de patrie, și cum să nu-ți ridici fruntea, ca falnicii stramoși de odinioară, mândru că poți spune: „Sunt român!” Alexandru Vlahuţă

„România este patria mea, restul sunt doar țări.” Octavian Paler

„Pamântul natal e mai scump decât aurul în țară străină.”

„Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru.” Regele Mihai

„Dacă îți înjuri țara de dimineață până seara, e ca și cum te-ai înjura singur în oglindă.” Oana Pellea

„Un român adevărat este și un creștin adevărat.”

„Dumnezeu iubește Țara Românească și pe ea vrea să o spele întâi de păcate. Nu plecați din țară, ca țara noastră are destinul ei și va da cei mai mulți mucenici.” Pr. Arsenie Boca

„O viață avem, români, și-o cinste. Deșteptați-vă că am dormit destul!” Mihai Viteazul

 

Bunica

O sfanta din icoane cu fata zambitoare,
Cu ochii de carbune, cu parul ca de nea,
De-o bunatate rara, cu inima deschisa,
Curata ca si crinul. Asa-i bunica mea.

O, cum o vad si-acum, cu furca-n brau infipta,
O vad si simt cum trece prin mine un fior,
Caci parca-aud si-acum povestea cu craiese
Si fusul la ureche cum sfaraie usor.

Aceasta poezie iti este inchinata,
Bunica scumpa, tie, din tot sufletul meu.
Esti sacra pentru mine si te asigur buno,
Ca vie si mareata ramane-vei mereu.

Nicolae Labis

 

Femeia – Pr. Constantin Sarbu

Societatea noastră civilizată a adus drepturile femeii, dar Domnul Iisus a adus respectul ei. Hristos a vindecat femei: pe soacra lui Petru, pe femeia gârbovă, pe cea cu scurgere de sânge. A lăudat pe văduva care dăduse doi bănuţi la Templu. A ascultat rugăciunea cananeencei pentru fiica ei. A vorbit la fântâna lui Iacov cu femeia samarineancă, ce a devenit mai apoi muceniţă.

Pe drumul Golgotei, Hristos mergea zdrobit sub povara crucii. Maica Sa şi Maria Magdalena Îl urmau îndeaproape. Veronica I-a întins năframa ca să-şi şteargă fruntea. Nicio femeie nu L-a trădat pe Domnul Iisus. Iuda L-a vândut. Petru s-a lepădat de El în noaptea când a fost prins. Toma s-a îndoit de Înviere.

Femeile nu s-au îndoit, n-au fugit, nu L-au părăsit pe drumul Golgotei. Ele I-au uns trupul. Ele L-au plâns şi L-au aşezat în Mormânt. Lor Li s-a arătat întâi şi ele au vestit primele scularea Lui din morţi. Femeile au profunzimi sufleteşti mai mari decât bărbaţii. Au o inimă caldă şi intuiesc totul din iubire. Au puterea de a se dărui, aducând lumină şi bucurie. Sunt fiinţe plăpânde, dar cu suflet mare, plin de delicateţe şi gingaşie.

Femeile sunt asemeni florilor. Floarea bucură pe toţi. Înfloreşte ca să aducă bucurie. Oferă frumuseţea petalelor ei minunat colorate şi parfumul ei. Se lasă ruptă şi moare ca să-ţi facă o bucurie, ca să-ţi înfrumuseţeze viaţa şi casa. Căci totul în lume răsare din durere.

http://o-viata-frumoasa.blogspot.ro/

 

Omul nu are prieteni, succesul sau are !

„Omul nu are prieteni, succesul său are!” Cum vi se pare acest citat? Credeți că reflectă adevărul? Eu cred că da. Nu spun că nu mai există și prietenii sincere, care nu sunt bazate pe succes sau avuții. Însă câți prieteni adevărați avem, care nu țin cont de nimic? Cred că foarte puțini. Cei din copilărie sunt de obicei și cei mai sinceri. Cei veniți pe parcurs s-au apropiat din diverse motive. Poate că sunteți frumoși, poate că sunteți populari, poate că sunteți foarte deștepți, poate că aveți bani mai mulți, poate că aveți mașini frumoase și gadget-uri scumpe, poate că sunteți olimpici, poate că sunteți de succes, poate că sunteți celebrii. Ei bine, toate aceste lucruri îi atrag pe oameni. Dacă nu ați fi avut nimic din toate aceste atuuri, credeți că ați mai fi avut atât de mulți prieteni? Uneori o inimă caldă și o personalitate plăcută nu sunt de ajuns. Ca să ai prieteni trebuie să ai acel ceva. Un talent excepțional, o aptitudine, atuuri fizice, atuuri financiare, altfel nu se apropie nimeni.

Câți prieteni credeți că are un cerșător? Un nimeni, așa cum de multe ori i-am numit… un om fără nume și fără identitate… vă spun eu, probabil că niciunul. Sigur numai Dumnezeu îi ocrotește, în rest nimeni. Prietenii adevărați sunt extrem de puțini. Nu sunt prieteni cei cu care te distrezi, râzi și împarți numai lucrurile frumoase. Ci aceia care îți sunt alături și la bine și la greu, exact ca într-o căsnicie, sau și mai bine, ca într-o frăție. Restul, cei care fug sau vor să profite de pe urma necazului și a vulnerabilității voastre, aceia nu sunt prieteni. Sunt doar niște oameni interesați de propria viață, care vor să răzbească în ciuda oricărei greșeli făcute. Dar știți, singurătatea îi va atinge și pe ei.

Și să revenim la ideea principală. Sunteți de acord că prietenii pe care îi aveți se datorează calităților cu care ați fost înzestrați? Dacă v-ați dezbrăca de lucrurile materiale, de popularitate, talente și felul grijuliu de a vă comporta și ați fi voi, fără să țineți cont de nimeni și nimic, oare ar mai fi cineva lângă voi în afară de propria voastră familie? Probabil că da, vreo 2-3 prieteni, în rest nimeni. Pe aceia trebuie să îi prețuiți.

Ați văzut și voi, persoanele publice au sute de mii de fani și susținători. Dar dacă nu ar mai fi fost celebri, oare ar mai fi dat cineva doi lei pe ei? Dacă nu ar mai fi avut voce, talent actoricesc, frumusețe fizică, oare i-ar mai fi iubit atâția oameni? Cred că nu…

Așadar, deschideți mai bine ochii. Cine vă este prieten și de ce?! Pentru voi sau pentru succesul vostru? Pentru voi sau pentru ceea ce dețineți? Pentru voi sau pentru popularitatea voastră? Ca să nu aveți de suferit, încercați să separați prietenii de amici, să impuneți o anumită limită și să nu vă puneți viețile și încrederea în mâinile acestor amici, care până mâine se pot evapora.

http://adolescentisenzationali.wordpress.com/