Ferice de noi ca nu putem fi prea fericiti

Ce bine că nu avem prea mulți bani că altfel am fi trăit numai în desfătări.
Ce bine că nu avem putere prea multă, altfel am fi călcat peste toți.
Ce bine că mai vine din când în când și câte o boală, doar așa ne mai oprim și noi din păcate.
Ce bine că mai vin și zile de post că altfel ne-am fi îmbuibat zilnic cu carne și vin.
Ce bine că nu suntem prea inteligenți că altfel nu ne mai ajungea nimeni cu prăjina. I-am fi disprețuit pe toți cei ce n-au carte.
Ce bine că nu suntem prea frumoși, că ne-am fi mândrit continuu cu frumusețea.
Ce bine că nu suntem prea bogați, altfel am fi uitat de tot pe cei săraci.
Ce bine că și noi ne mai împiedicăm câteodată, altfel i-am fi judecat aspru pe cei ce greșesc.
Ce bine că mai avem și defecte, altfel ne-am fi crezut perfecți.
Ce bine că nu avem prea multă libertate că ar fi fost un haos total.
Ce bine că nu avem prea multe talente că ne-am fi mândrit cu fiecare în parte.
Ce bine că viața are grijă să ne smerească, altfel noi n-am fi făcut-o singuri, de bună voie.
Ce bine că mai vine și suferința, doar așa ne mai aducem aminte de Dumnezeu.

Elena J. https://luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com/

 

Unii mor de foame iar altii de imbuibare

Sunt oameni care își fac probleme din tot felul de nimicuri. Unii nu pot dormi din cauză că au mâncat prea mult, alții se îmbolnăvesc din îmbuibare. Hipermarketurile aruncă tone de mâncare gata să expire din cauză că nu își pot permite să o dea gratis. Au ajuns frigiderele multora atât de pline că nu se mai închid. Ca șifonierele. Parcă niciodată egoismul oamenilor nu a fost mai mare. Faptul că frigiderul geme de mâncare dovedește că avem mult și facem puțin. În mod sigur Dumnezeu nu ne va judeca după cât avem ci după cât am dat din ce avem.

Când mă mai gândesc câte mofturi fac unii prin magazine, e greu să alegi produsul care îți trebuie când ai atâtea de care n-ai nevoie. Când unii oameni mănâncă pământ din cauza lipsei iar alții calamari și icre de somon, îți dai seama că ceva lipsește în toată ecuația asta. Dumnezeu!Un om cu Hristos nu mănâncă extravagant cu Lazăr lângă el. Doar pe propria răspundere. Să fii bogat nu-i mare lucru. Să fii bogat și să nu-ți pese e iad curat. Să fii bogat și să iubești mila dând și la alții aduce a cer.

Alexandru F.

 

Fii bun !

Fii bun cu cei ce te rănesc,
Fii bun cu cei care-ți greșesc.
Fii bun chiar dacă lumea-i rea,
Fii bun și bine vei afla.
Fii bun ca să poți fi fericit,
Fii bun să fii de toți iubit.
Fii bun chiar dacă rău primești,
Fii bun ca bine să găsești.
Fii bun în viața ta mereu,
Fii bun chiar dacă este greu.
Fii bun fără s-aștepți ceva,
Fii bun și plată vei avea.
Fii bun atât cât vei trăi,
Fii bun și bine îți va fi.
Fii bun să poți să biruiești,
Fii bun și-n veci ai să trăiești.
Fii bun și toți îți vor urma,
Fii bun și lumea vei schimba.

Elena J.

 

Unde ne e bunul simt si moralitatea ?

Mi se pare un comportament ignorant și nepotrivit atunci când te plimbi cu cineva pe stradă și vorbești în același timp la telefon. Una este să-ți rezolvi problema în 2-3 minute știind că e ceva urgent ce nu suportă amânare și alta e să stai minute în șir la discuții neterminabile, la polemici, la povești și glume. E lipsă de respect față de persoana cu care te plimbi. O ignori și o obligi să-ți asculte discuții care nu o privesc. Un lucru neînsemnat ar zice unii, dar ar trebui să fie luat în serios, cu atât mai mult că telefonul a ajuns să fie nelipsit din mâna noastră până și în parc când ar trebui să ne relaxăm în aer liber. În cafenele când ar trebui să bem și să mâncăm liniștiți, să vorbim cu cel de la masă cu noi, stăm pe net. În autobuz sau la școală când ar trebui să vorbim cu colegul de bancă, stăm cu căștile în urechi. Noaptea, înainte de culcare adormim cu telefonul în mână… Oare ne-am metalizat cu totul?!

Ignorăm lucrurile cu adevărat grave și ne rușinăm cu lucruri neînsemnate.  Vasăzică dacă mâncăm un covrig pe stradă după ce ieșim de la servici e un lucru nepoliticos, dar să fumăm în văzul tuturor, nu. Că ne facem cruce când trecem pe lângă o biserică să ne fie rușine, iar celor ce înjură sau scuipă în public, nu. Să ne fie rușine că ne purtăm și ne îmbrăcăm cuviincios pe stradă, iar celor ce se poartă mai mult dezbrăcați, nu. Să ne fie rușine de faptul că noi suntem fideli soțului/soției, iar anormalilor, homosexualilor, nu. Unde ne e bunul simț și moralitatea de altădată? Unde sunt frumoasele obiceiuri la care țineam cândva? Să saluți tu primul lăsând orgoliul la o parte, să cedezi locul în autobuz, să ajuți bătrânul să treacă strada, să păstrezi liniștea și curățenia în public și pe scară, să săruți mâna părinților și să ceri binecuvântarea lor… sunt lucruri care s-au uitat, considerate demodate, rușinoase chiar.

Nu știm să ne mai purtăm, nu știm să mai fim oameni, nu știm să mai fim femei, nu ne mai place. Nu mai vrem. Femeile au obiceiuri bărbătești, bărbații au comportament mitocănesc, iar copiii nu mai sunt copii. Purtăm cârpituri pentru că e la modă, nu pentru că ne place. Facem compromisuri doar ca să nu fim excluși din anturaj. Ne lepădăm de Dumnezeu doar ca să nu ne facem de rușine. Excludem moralitatea doar ca să nu fim considerați demodați, proști, plafonați. Virtutea e considerată prostie, păcatul – metodă de supraviețuire, iar întunericul lumină.

Elena J. https://luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com/

 

Oamenii plang, adeseori degeaba

Ne-am învăţat să plângem după oameni. Plângem pentru că nu-i mai avem lângă noi, plângem din invidie că îi are altcineva. Plângem când nu ne bagă în seamă, plângem când nu ne lasă în pace. Plângem până şi după oameni pe care nu i-am avut niciodată. Cred că dacă am plânge PENTRU ei şi CU ei, atâta vreme cât încă îi avem aproape, n-ar mai fi nevoie să-i plângem când pleacă. Pentru că n-ar mai pleca.

E obligatoriu să înţelegem că nu tot ce pierdem este o pierdere. Plus ca nimeni nu pierde pe nimeni, pentru că nimeni nu posedă pe nimeni. Nimeni nu fură pe nimeni, pentru că a părăsi e o alegere conștientă. E adevărat că oamenii pot fi influențaţi, dar depinde numai de ei dacă pleacă sau nu.

Oamenii vin și pleacă din viața noastră ca trenurile, iar în gara sufletului nu staţionează decât atât cât au nevoie. Sau cât avem noi… Și fiecare își caută gara care îi place. Unii țin cont de aspectul exterior, alții de cât de bine se simt acolo. Unii caută gări curate, sau pustii, alții preferă gările cu aurolaci. Fiecare gară atrage omul care îi seamănă, care se integrează cel mai bine în peisaj… Uneori, mai uităm bagaje prin gările altora, și le producem suferință. Iar ei se amăgesc cu speranța că într-o zi o să ne întoarcem după ele. Dar nimeni nu se mai întoarce! Și tot trecând prin zece mii de gări, ne trezim că ajungem la destinație fără bagaje. Săraci. Pentru că am pierdut totul pe drum.

În viață e după preferințe. Familia ţi-o dă Dumnezeu, dar prietenii te lasă să ţi-i alegi singur. Și atunci de ce suferim? Pentru că nu alegem corect! Pentru că alegem în funcție de ce izbește ochiul. Frumusețe. Bani. Faimă. Mașini. Funcții. Nu prea se mai uită nimeni la suflet. A devenit deja ceva prea neînsemnat ca să mai fie luat în considerare. Sufletul e uitat, undeva, într-un colţ, precum Cenușăreasa…

Cine-și face mulți prieteni o face spre paguba lui (Prov. 18:24). De ce? Pentru că tot ce e la grămadă nu e verificat bine. E ca o pungă de grâu. Cine stă să aleagă fiecare bob în parte și să-l verifice?! Nimeni… Așa te trezești cu neghină, pietre, pleavă; și prea puțin grâu…Dacă lăsăm accesul liber oricui, evident că își vor face toți de cap! Și fiecare faptă își are consecinţele ei. Vai de cel ce se încrede în om! E blestem! (Ieremia17:4)6

Poate că oamenii nu se uită uşor, sau nu se uită niciodată, dar sigur se poate învăța să trăiești fără ei. Cei de care avem cu adevărat nevoie nu vor pleca niciodată, pentru că nimeni nu primeşte de la Domnul o cruce mai grea decât o poate duce. Împrieteniţi-vă cu oameni care se tem de Dumnezeu! Compania lor va fi spre folosul sufletelor voastre. Sunt rari oamenii cărora le mai pasă de sufletele altora, pentru că nici de sufletul lor nu le mai pasă la prea mulți.

Căutați ca prin tot ce faceți să îmbogățiţi pe alții! Nu ţineţi cu dinții de relații care nu-și au rostul, care vă fac mai mult rău decât bine! Dar nici nu rupeţi firul prieteniei din orice. Chiar dacă l-aţi lega mai târziu, nodul va rămne pentru totdeauna… Nu alergați după oamenii care pleacă din viața voastră! Dacă prezența lor v-ar fi fost absolut necesară, n-ar mai fi fost nevoie să plece. Nimic nu e la întâmplare… Dar înainte de toți și toate, împrieteniţi-vă cu singurul care nu vă va dezamăgi niciodată: Dumnezeu!

Sefora G.

 

Nu sunt atat de ocupata

Nu sunt atât de ocupată încât să nu am timp pentru mine.
Nu sunt atât de ocupată încât să-mi refuz prietenii când mă invită să petrec timpul cu ei.
Nu sunt atât de ocupată încât să nu am timp să-mi ajut prietenii când au nevoie de mine.
Nu sunt atât de ocupată încât să nu am timp să răspund la telefon.
Nu sunt atât de ocupată încât să nu am timp să mă interesez de nevoile prietenilor mei.
Nu sunt atât de ocupată încât să n-am timp să mă joc și să cânt.
Nu sunt atât de ocupată încât să n-am timp să citesc o carte.
Nu sunt atât de ocupată încât să n-am timp pentru sufletul meu.
Nu sunt atât de ocupată încât să n-am timp să mă opresc puțin din rutina acestei vieți și să mă odihnesc.
Nu sunt atât de ocupată încât să n-am timp să mă plimb, să zâmbesc și să mă bucur de tot ce mă-nconjoară.
Nu sunt atât de ocupată încât să n-am timp să mă bucur de lucrurile mărunte din fiecare zi.
Nu sunt atât de ocupată încât să n-am timp să mă bucur de viață.
Îmi fac timp pentru toate și nu las să treacă bucuriile vieții pe lângă mine neobservate. Eu sunt stăpână pe timp și nu timpul pe mine.

Elena J.

 

S-avem parte macar Sus

Doamne, cine n-a simțit,
Bucurii cât a trăit,
Pregătește pentru el,
Fericirea cea din cer.

Cei care au flămânzit,
De bucate s-au lipsit,
Din izvor curat să bea,
Pomii roade să le dea.

Cei ce singuri au trăit
Și nimeni nu i-a iubit,
Tu prieten să le fii,
Cu-ai Tăi sfinți, cu îngeri mii.

Cei ce-au fost nedreptățiți
Și în drepturi cotropiți,
Cinstea lor să le-o vădești,
Munca să le-o răsplătești.

Cei ce casă n-au avut,
De odihnă n-au știut,
Palat să le construiești
Și pe nor să-i odihnești.

Cei ce bani nu au avut,
Bogății n-au cunoscut,
Moștenire să le dai,
Bogăția cea din rai.

Cei care au suferit
Și prin boli s-au săvârșit,
Trupul lor fie voios
Și pe deplin sănătos.

Cine a fost prigonit,
Fă să fie Sus slăvit,
Pe un tron fie-nălțat
Și-n cinstire așezat.

Cine dragoste a vrut,
Însă parte n-a avut,
Sus să fie ei iubiți
Și de îngeri și de sfinți.

Cei ce zâmbet n-au purtat,
Ci doar lacrimi au vărsat,
Tu în dreapta să îi treci,
Fericiți să-i faci pe veci.

Elena J.

 

„Asta o stiam si eu !”

Replică rostită de orgolioși, care după ce au fost ajutați să-și rezolve probleme pe care singuri n-ar fi reușit să le deslușească, dezvinovățindu-și, astfel, propria neștiință și nepricepere. Aceștia nu mulțumesc celor ce i-au ajutat pentru că îi ține mândria. Și ipocrizia. Pentru că mulțumind ar însemna să se înjosească și să recunoască că fără ajutor, ei singuri nu s-ar fi descurcat. Dar să nu-i judecăm prea aspru pentru că și noi ne regăsim de multe ori în persoana acestui „ipocrit”.

Când vrem să facem un lucru dar știm sigur că nu ne pricepem, preferăm să ne chinuim singuri decât să apelăm la ajutorul altcuiva. Iar dacă ne ajută cineva în problema noastră, după ce ne vedem „cu sacii în car”, afirmăm că ne-am fi descurcat și singuri. E din cauza orgoliului din noi.

Sau când cineva vine să-ți aducă o veste îmbucurătoare, neștiind că și tu ai aflat între timp de acel eveniment, îi tai entuziasmul prin replica: „Eu știu demult asta, nu-i o noutate pentru mine!”. Lasă-i lui bucuria de a-ți aduce vestea, chiar dacă știi, dar lasă-l să se simtă util, dă-i impresia că nu știai.

Ori când cineva îți este recunoscător pentru că l-ai ajutat în vreun fel, și neavând posibilitate materială să se revanșeze, îți cumpără din puținul lui, din dragoste, un cadou simbolic. Nu-i refuza cadoul pe motivul că el e sărac, nu-l jigni și nu-i respinge dragostea. Așa simte el că îți poate mulțumi și își poate arăta recunoștința. Umilit s-ar simți dacă nu i-ai primi darul. Ca banul pe care L-a primit Mântuitorul din partea văduvei, deși știa că e săracă și că acei bani erau toată averea ei. Nu i-a refuzat banul pe motivul că e săracă și nici nu a jignit-o, ci i-a primit dragostea ca venind dintr-o inimă milostivă, curată și sinceră.

Elena J.

 

La greu se arata cat esti de puternic si cat de drag ti-e Dumnezeu

Nu te lăsa de rugăciune chiar de ţi-e sufletul trândav şi scârbit. Şi chiar de-ţi pare că te rogi cu vorbe străine şi de neînţeles, rămâi la rugăciune. Că dracii le înţeleg şi se îndepărtează.Stăruie bărbăteşte în rugăciune, în duh de căinţă. Rabdă până la capăt, cum au răbdat mucenicii. E şi asta o cruce pe care o ai de dus. Dacă, din mila lui Dumnezeu, rugăciunea curge de la sine, şi ţi-e uşor s-o faci, şi sufletul ţi-e plin de bucurie, unde e vrednicia ta? La greu se arată cât eşti de puternic şi cât de drag ţi-e Dumnezeu. Mereu e în rugăciune o parte de trudă omenească. Şi la început e plugărie plină de osteneală. Dar vine apoi harul şi-o face uşoară. Uşurinţa la rugăciune semeţeşte. Vezi să n-ajungi ca omul din Evanghelie, căruia stăpânul îi iartă datoria, iar el, neiertător, îşi strânge datornicii de gât.

Jean-Claude Larchet

 

Puterile dragostei

Dragostea este începutul lucrurilor, din dragoste se hrăneşte totul. Nimic nu se poate face, nimic nu sporeşte, nimic nu dăinuie fără dragoste: dragoste de Dumnezeu şi de om, dragoste de tot ceea ce ne străjuie şi ne întovărăşeşte viaţa aceasta atât de plină şi nesocotită. Un val de aer uşor şi cald acoperă sufletul, îl purifică şi îl înalţă spiral în inima cerului. Prin dragoste omul călătoreşte în lumea dorurilor lui turnate de la început în cupele sufletului. Un om, un animal, un copac, o floare, un firicel de iarbă, o gânganie cât de mică, toate sunt puse întâi să le iubeşti. Dragostea, nu folosinţă: aici este sensul existenţei lor în preajma ta. Cine s-a uitat odată prin aripile unui gândăcel către soare? Tot curcubeul, tot cerul Raiului s-adună în trupul unei fiinţe pe care o strivim sub pasul nostru neştiutor şi crud. Dragostea face totul, descoperă şi înnoieşte totul; prin ea omul creşte în ştiinţă şi omenie, descoperă în afară şi sporeşte înlăuntru.

Ernest Bernea