RSS

Arhivele lunare: Septembrie 2015

Ferice de noi ca nu putem fi prea fericiti

Ce bine că nu avem prea mulți bani că altfel am fi trăit numai în desfătări.
Ce bine că nu avem putere prea multă, altfel am fi călcat peste toți.
Ce bine că mai vine din când în când și câte o boală, doar așa ne mai oprim și noi din păcate.
Ce bine că mai vin și zile de post că altfel ne-am fi îmbuibat zilnic cu carne și vin.
Ce bine că nu suntem prea inteligenți că altfel nu ne mai ajungea nimeni cu prăjina. I-am fi disprețuit pe toți cei ce n-au carte.
Ce bine că nu suntem prea frumoși, că ne-am fi mândrit continuu cu frumusețea.
Ce bine că nu suntem prea bogați, altfel am fi uitat de tot pe cei săraci.
Ce bine că și noi ne mai împiedicăm câteodată, altfel i-am fi judecat aspru pe cei ce greșesc.
Ce bine că mai avem și defecte, altfel ne-am fi crezut perfecți.
Ce bine că nu avem prea multă libertate că ar fi fost un haos total.
Ce bine că nu avem prea multe talente că ne-am fi mândrit cu fiecare în parte.
Ce bine că viața are grijă să ne smerească, altfel noi n-am fi făcut-o singuri, de bună voie.
Ce bine că mai vine și suferința, doar așa ne mai aducem aminte de Dumnezeu.

Elena J. https://luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com/

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 30 Septembrie 2015 în ELENA J.

 

Unii mor de foame iar altii de imbuibare

Sunt oameni care își fac probleme din tot felul de nimicuri. Unii nu pot dormi din cauză că au mâncat prea mult, alții se îmbolnăvesc din îmbuibare. Hipermarketurile aruncă tone de mâncare gata să expire din cauză că nu își pot permite să o dea gratis. Au ajuns frigiderele multora atât de pline că nu se mai închid. Ca șifonierele. Parcă niciodată egoismul oamenilor nu a fost mai mare. Faptul că frigiderul geme de mâncare dovedește că avem mult și facem puțin. În mod sigur Dumnezeu nu ne va judeca după cât avem ci după cât am dat din ce avem.

Când mă mai gândesc câte mofturi fac unii prin magazine, e greu să alegi produsul care îți trebuie când ai atâtea de care n-ai nevoie. Când unii oameni mănâncă pământ din cauza lipsei iar alții calamari și icre de somon, îți dai seama că ceva lipsește în toată ecuația asta. Dumnezeu!Un om cu Hristos nu mănâncă extravagant cu Lazăr lângă el. Doar pe propria răspundere. Să fii bogat nu-i mare lucru. Să fii bogat și să nu-ți pese e iad curat. Să fii bogat și să iubești mila dând și la alții aduce a cer.

Alexandru F.

 
Un comentariu

Scris de pe 30 Septembrie 2015 în NERECUNOSTINTA

 

Fii bun !

Fii bun cu cei ce te rănesc,
Fii bun cu cei care-ți greșesc.
Fii bun chiar dacă lumea-i rea,
Fii bun și bine vei afla.
Fii bun ca să poți fi fericit,
Fii bun să fii de toți iubit.
Fii bun chiar dacă rău primești,
Fii bun ca bine să găsești.
Fii bun în viața ta mereu,
Fii bun chiar dacă este greu.
Fii bun fără s-aștepți ceva,
Fii bun și plată vei avea.
Fii bun atât cât vei trăi,
Fii bun și bine îți va fi.
Fii bun să poți să biruiești,
Fii bun și-n veci ai să trăiești.
Fii bun și toți îți vor urma,
Fii bun și lumea vei schimba.

Elena J.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 30 Septembrie 2015 în ELENA J.

 

Unde ne e bunul simt si moralitatea ?

Mi se pare un comportament ignorant și nepotrivit atunci când te plimbi cu cineva pe stradă și vorbești în același timp la telefon. Una este să-ți rezolvi problema în 2-3 minute știind că e ceva urgent ce nu suportă amânare și alta e să stai minute în șir la discuții neterminabile, la polemici, la povești și glume. E lipsă de respect față de persoana cu care te plimbi. O ignori și o obligi să-ți asculte discuții care nu o privesc. Un lucru neînsemnat ar zice unii, dar ar trebui să fie luat în serios, cu atât mai mult că telefonul a ajuns să fie nelipsit din mâna noastră până și în parc când ar trebui să ne relaxăm în aer liber. În cafenele când ar trebui să bem și să mâncăm liniștiți, să vorbim cu cel de la masă cu noi, stăm pe net. În autobuz sau la școală când ar trebui să vorbim cu colegul de bancă, stăm cu căștile în urechi. Noaptea, înainte de culcare adormim cu telefonul în mână… Oare ne-am metalizat cu totul?!

Ignorăm lucrurile cu adevărat grave și ne rușinăm cu lucruri neînsemnate.  Vasăzică dacă mâncăm un covrig pe stradă după ce ieșim de la servici e un lucru nepoliticos, dar să fumăm în văzul tuturor, nu. Că ne facem cruce când trecem pe lângă o biserică să ne fie rușine, iar celor ce înjură sau scuipă în public, nu. Să ne fie rușine că ne purtăm și ne îmbrăcăm cuviincios pe stradă, iar celor ce se poartă mai mult dezbrăcați, nu. Să ne fie rușine de faptul că noi suntem fideli soțului/soției, iar anormalilor, homosexualilor, nu. Unde ne e bunul simț și moralitatea de altădată? Unde sunt frumoasele obiceiuri la care țineam cândva? Să saluți tu primul lăsând orgoliul la o parte, să cedezi locul în autobuz, să ajuți bătrânul să treacă strada, să păstrezi liniștea și curățenia în public și pe scară, să săruți mâna părinților și să ceri binecuvântarea lor… sunt lucruri care s-au uitat, considerate demodate, rușinoase chiar.

Nu știm să ne mai purtăm, nu știm să mai fim oameni, nu știm să mai fim femei, nu ne mai place. Nu mai vrem. Femeile au obiceiuri bărbătești, bărbații au comportament mitocănesc, iar copiii nu mai sunt copii. Purtăm cârpituri pentru că e la modă, nu pentru că ne place. Facem compromisuri doar ca să nu fim excluși din anturaj. Ne lepădăm de Dumnezeu doar ca să nu ne facem de rușine. Excludem moralitatea doar ca să nu fim considerați demodați, proști, plafonați. Virtutea e considerată prostie, păcatul – metodă de supraviețuire, iar întunericul lumină.

Elena J. https://luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com/

 
6 comentarii

Scris de pe 26 Septembrie 2015 în ELENA J.

 

Oamenii plang, adeseori degeaba

Ne-am învăţat să plângem după oameni. Plângem pentru că nu-i mai avem lângă noi, plângem din invidie că îi are altcineva. Plângem când nu ne bagă în seamă, plângem când nu ne lasă în pace. Plângem până şi după oameni pe care nu i-am avut niciodată. Cred că dacă am plânge PENTRU ei şi CU ei, atâta vreme cât încă îi avem aproape, n-ar mai fi nevoie să-i plângem când pleacă. Pentru că n-ar mai pleca.

E obligatoriu să înţelegem că nu tot ce pierdem este o pierdere. Plus ca nimeni nu pierde pe nimeni, pentru că nimeni nu posedă pe nimeni. Nimeni nu fură pe nimeni, pentru că a părăsi e o alegere conștientă. E adevărat că oamenii pot fi influențaţi, dar depinde numai de ei dacă pleacă sau nu.

Oamenii vin și pleacă din viața noastră ca trenurile, iar în gara sufletului nu staţionează decât atât cât au nevoie. Sau cât avem noi… Și fiecare își caută gara care îi place. Unii țin cont de aspectul exterior, alții de cât de bine se simt acolo. Unii caută gări curate, sau pustii, alții preferă gările cu aurolaci. Fiecare gară atrage omul care îi seamănă, care se integrează cel mai bine în peisaj… Uneori, mai uităm bagaje prin gările altora, și le producem suferință. Iar ei se amăgesc cu speranța că într-o zi o să ne întoarcem după ele. Dar nimeni nu se mai întoarce! Și tot trecând prin zece mii de gări, ne trezim că ajungem la destinație fără bagaje. Săraci. Pentru că am pierdut totul pe drum.

În viață e după preferințe. Familia ţi-o dă Dumnezeu, dar prietenii te lasă să ţi-i alegi singur. Și atunci de ce suferim? Pentru că nu alegem corect! Pentru că alegem în funcție de ce izbește ochiul. Frumusețe. Bani. Faimă. Mașini. Funcții. Nu prea se mai uită nimeni la suflet. A devenit deja ceva prea neînsemnat ca să mai fie luat în considerare. Sufletul e uitat, undeva, într-un colţ, precum Cenușăreasa…

Cine-și face mulți prieteni o face spre paguba lui (Prov. 18:24). De ce? Pentru că tot ce e la grămadă nu e verificat bine. E ca o pungă de grâu. Cine stă să aleagă fiecare bob în parte și să-l verifice?! Nimeni… Așa te trezești cu neghină, pietre, pleavă; și prea puțin grâu…Dacă lăsăm accesul liber oricui, evident că își vor face toți de cap! Și fiecare faptă își are consecinţele ei. Vai de cel ce se încrede în om! E blestem! (Ieremia17:4)6

Poate că oamenii nu se uită uşor, sau nu se uită niciodată, dar sigur se poate învăța să trăiești fără ei. Cei de care avem cu adevărat nevoie nu vor pleca niciodată, pentru că nimeni nu primeşte de la Domnul o cruce mai grea decât o poate duce. Împrieteniţi-vă cu oameni care se tem de Dumnezeu! Compania lor va fi spre folosul sufletelor voastre. Sunt rari oamenii cărora le mai pasă de sufletele altora, pentru că nici de sufletul lor nu le mai pasă la prea mulți.

Căutați ca prin tot ce faceți să îmbogățiţi pe alții! Nu ţineţi cu dinții de relații care nu-și au rostul, care vă fac mai mult rău decât bine! Dar nici nu rupeţi firul prieteniei din orice. Chiar dacă l-aţi lega mai târziu, nodul va rămne pentru totdeauna… Nu alergați după oamenii care pleacă din viața voastră! Dacă prezența lor v-ar fi fost absolut necesară, n-ar mai fi fost nevoie să plece. Nimic nu e la întâmplare… Dar înainte de toți și toate, împrieteniţi-vă cu singurul care nu vă va dezamăgi niciodată: Dumnezeu!

Sefora G.

 
4 comentarii

Scris de pe 24 Septembrie 2015 în OMUL

 

Nu sunt atat de ocupata

Nu sunt atât de ocupată încât să nu am timp pentru mine.
Nu sunt atât de ocupată încât să-mi refuz prietenii când mă invită să petrec timpul cu ei.
Nu sunt atât de ocupată încât să nu am timp să-mi ajut prietenii când au nevoie de mine.
Nu sunt atât de ocupată încât să nu am timp să răspund la telefon.
Nu sunt atât de ocupată încât să nu am timp să mă interesez de nevoile prietenilor mei.
Nu sunt atât de ocupată încât să n-am timp să mă joc și să cânt.
Nu sunt atât de ocupată încât să n-am timp să citesc o carte.
Nu sunt atât de ocupată încât să n-am timp pentru sufletul meu.
Nu sunt atât de ocupată încât să n-am timp să mă opresc puțin din rutina acestei vieți și să mă odihnesc.
Nu sunt atât de ocupată încât să n-am timp să mă plimb, să zâmbesc și să mă bucur de tot ce mă-nconjoară.
Nu sunt atât de ocupată încât să n-am timp să mă bucur de lucrurile mărunte din fiecare zi.
Nu sunt atât de ocupată încât să n-am timp să mă bucur de viață.
Îmi fac timp pentru toate și nu las să treacă bucuriile vieții pe lângă mine neobservate. Eu sunt stăpână pe timp și nu timpul pe mine.

Elena J.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 24 Septembrie 2015 în ELENA J.

 

S-avem parte macar Sus

Doamne, cine n-a simțit,
Bucurii cât a trăit,
Pregătește pentru el,
Fericirea cea din cer.

Cei care au flămânzit,
De bucate s-au lipsit,
Din izvor curat să bea,
Pomii roade să le dea.

Cei ce singuri au trăit
Și nimeni nu i-a iubit,
Tu prieten să le fii,
Cu-ai Tăi sfinți, cu îngeri mii.

Cei ce-au fost nedreptățiți
Și în drepturi cotropiți,
Cinstea lor să le-o vădești,
Munca să le-o răsplătești.

Cei ce casă n-au avut,
De odihnă n-au știut,
Palat să le construiești
Și pe nor să-i odihnești.

Cei ce bani nu au avut,
Bogății n-au cunoscut,
Moștenire să le dai,
Bogăția cea din rai.

Cei care au suferit
Și prin boli s-au săvârșit,
Trupul lor fie voios
Și pe deplin sănătos.

Cine a fost prigonit,
Fă să fie Sus slăvit,
Pe un tron fie-nălțat
Și-n cinstire așezat.

Cine dragoste a vrut,
Însă parte n-a avut,
Sus să fie ei iubiți
Și de îngeri și de sfinți.

Cei ce zâmbet n-au purtat,
Ci doar lacrimi au vărsat,
Tu în dreapta să îi treci,
Fericiți să-i faci pe veci.

Elena J.

 
Un comentariu

Scris de pe 24 Septembrie 2015 în ELENA J.