Lecturi de vacanta

Prietenii vin și se duc, dar unii dușmani sunt plini de credincioșie.
Educația este ceea ce rămâne după ce uiți tot ce-ai învățat.
Există o tendință de desființare a semnului de exclamare, astfel că astăzi nu ne mai mirăm de nimic.
Ne place să auzim adevărul. Despre alții…
Dacă vă tremură genunchii e semn că trebuie să îngenunchiați.
Ferice de noi că nu putem fi prea fericiți… Doar așa ne mai gândim la Dumnezeu.
Unii oameni fac probleme. Nu-i nimic. Unele probleme fac oameni.
Dacă nu-L poți găsi pe Dumnezeu, ghici cine L-a pierdut?
Când ești tânăr zilele sunt scurte și anii lungi. La bătrânețe anii sunt scurți și zilele sunt lungi.
Biserica nu trebuie să-și schimbe mesajul ci metodele.
Unii bărbați se nasc smeriți, alții trebuie să se căsătorească…
Nu te lua niciodată la ceartă cu unul care stă pe un morman cu pietre.
Trebuie să fii bun. Bun la ceva…
Adolescentul. Un tip pe care-l ai în casă și care știe tot ce nu trebuie să știe.
Dacă vrei să ocupi un loc sub soare ia în calcul și faptul că de multe ori trebuie să ți se ardă și pielea.
Astăzi este ziua de mâine pentru care te îngrijorai ieri.
Alege ce iubești apoi iubește ce-ai ales.
Cel sărac se îngrijorează pentru ce va mânca, cel bogat de ceea ce-a mâncat…
Curajul este să trăiești când ești mort de frică…
Cea mai bună modalitate de a prinde un tren este să-l pierzi pe cel de dinaintea lui. Nu e profesor mai bun ca eșecul.

Vladimir P.

 

Candela si pasarea

Noi, creștinii, propovăduim că prezența lui Dumnezeu se aseamănă cu lumina. Și este real. Unde e El prezent întunericul lipsește. E zi ce crește în intensitate. Continuă. Îmi place însă că Boreham spune că prezența lui Dumnezeu se asemănă cu o pasăre. “Când o candelă se stinge, zice scriitorul englez, lumina ei dispare. Dar când o pasăre este izgonită dintr-un loc, ea zboară și se așează în altul unde începe să cânte!”.

Istoria Bisericii ne arată că ori de cât eori a fost izgonit Dumnezeu dintr-un loc, El și-a cântat trilurile sfinte în altul! Ierusalimul nu L-a mai primit, dar a cântat din nou în Roma și Atena. Americanii și europenii de azi L-au izgonit pe Hristos din familie, din școli, din biserică. Dar El s-a dus și cântă prin America de Sud, prin Africa, prin India și China… Doamne, să nu pleci și din România! Oricât s-ar chinui seculariștii și ateii, gay și lesbienele, hedoniștii sau habarniștii, să stingă Cântecul Golgotei nu vor reuși. Pasărea Cerului se va muta pe alte ramuri să-și fredoneze inegalabilul tril. Ea își cântă aria. Ca s-o auzim melodia trebuie cântată în inima noastră!

Dacă vi se pare cumva că glasul Cerului e înăbușit de broscărimea telurică, că Golgota e gata să rămână pierdută în întunericul ce se îngrașă nesătul lângă noi, că religioșii sunt gata să strige împotriva muzicii dvs, stați liniștiți: bătălia nu e a noastră, ci a Tatălui nostru! Dumnezeu își acordează instrumentele. Iar El nu cântă niciodată fără audiență! Cântați și răspândiți lumină! De restul se ocupă Dumnezeu…

Nicolae G.

 

Cand ne va striga Dumnezeu pe nume

Când eram mici și ne jucam în fața blocului, erau mulți copii, iar când aveam nevoie de ceva, ne strigam mamele. Și deși nu le strigam pe nume, ci pe apelativul „mama”, la balcon ieșea exact mama acelui copil, îi cunoștea glasul. Lafel toate celelalte mame, ieșeau la balcon când erau strigate, recunoscând dintre atâția, glasul copilului ei, deși toate se numeau „mama”. Cred că tot așa va fi și la sfârșit în relația dintre noi și Dumnezeu. El nu Se va uita la fața noastră. Când vom fi strigați pe nume, Îi vom cunoaște glasul unic de Tată dacă am fost fii ascultători față de El. Nu Se va uita nici din ce etnie am făcut parte, ori că am fost fii de împărați, de preoți sau de episcopi. Aceștia nu vor mai putea mijloci și dincolo așa cum au făcut-o aici pe pământ. Că ne-au asigurat servicii datorită rangului lor mare, că am avut prioritate peste ceilalți, că am fost respectați datorită numelui ce îl purtam în spate… În Cer nimeni nu intră prin bani, mită sau privilegii. La sfârșit nu vom fi mai presus decât cerșetorul, toți vom avea parte de o judecată dreaptă, nepărtinitoare iar ce va conta înaintea lui Dumnezeu vor fi faptele noastre. Nu ne va cunoaște Dumnezeu dacă nu i-am păzit poruncile, indiferent ai cui fii am fost sau din ce viță nobilă am făcut parte.

Elena J.

 

Diavolul lucreaza, dar lucreaza si Dumnezeu

Odata, marele pustnic Moise a fost groaznic luptat de pacatul curviei. Si nemaiputand sa sada in chilie, s-a dus si l-a vestit pe avva Isidor. Si l-a rugat pe el batranul ca sa se intoarca la chilia sa dar nu a primit, zicand: „Nu pot, avvo!” Si luandu-l cu sine l-a suit pe casa si i-a zis: „Ia priveste spre apus!” Si privind, a vazut multime nenumarata de diavoli, tulburandu-se si galcevindu-se ca sa dea razboi cu el. Zis-a lui iarasi avva Isidor: „Ia priveste acum si spre rasarit si sa-mi spui ce vezi.” S-a uitat spre rasarit avva Moise si a vazut multime nenumarata de sfinti ingeri care stateau gata de lupta. Si a zis avva Isidor: „Iata acestia sunt trimisii sfintilor de la Domnul spre ajutor, iar cei de la apus, sunt cei ce dau razboi cu noi. Deci mai multi sunt cei care sunt cu noi.” Si asa, multumind lui Dumnezeu, avva Moise a luat indrazneala si s-a intors la chilia sa, izbavindu-se de patima desfranarii.

 

Sa ne rugam unii pentru altii

Puterea rugăciunii e mare, foarte mare, mai ales când este făcută de către mulți frați. În rugăciune comună se unesc toți. Să-l simțim pe aproapele nostru ca pe noi înșine. Aceasta este viața noastră, bucuria noastră, comoara noastră. Toate sunt ușoare în Hristos. Când avem vreo problemă oarecare, noi sau altcineva, să cerem şi de la alţii rugăciune şi să-L rugăm toţi pe Dumnezeu cu credinţă şi iubire. Să fiţi încredinţaţi că lui Dumnezeu îi sunt bineplăcute aceste rugăciuni şi intervine, făcând minuni. Asta n-am înţeles-o noi bine. Am luat-o aşa, simplu, şi zicem: „Fă o rugăciune pentru mine”. Să vă rugaţi mai mult pentru ceilalţi decât pentru voi. O să ziceţi „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă” şi o să-i aveţi totdeauna înlăuntrul vostru şi pe ceilalţi. Toţi suntem fiii aceluiaşi Tată, suntem toţi una.

Rugăciunea pentru ceilalţi, atunci când este făcută lin şi cu iubire adâncă, este dezinteresată şi aduce un mare folos duhovnicesc. Aduce har şi celui ce se roagă, şi celui pentru care se roagă. Când aveţi o iubire mare, iar această iubire vă mişcă spre rugăciune, atunci valurile iubirii voastre merg şi-l influenţează pe cel pentru care vă rugaţi; creaţi în jurul lui un scut de apărare şi-l înrâuriţi, îl călăuziţi spre bine. Văzând strădania voastră, Dumnezeu vă dă har bogat şi vouă, şi aceluia. Dar trebuie să murim pentru noi înşine. Aţi înţeles?

Voi sunteţi necăjiţi atunci când ceilalţi nu sunt buni, în vreme ce ar trebui să vă dăruiţi rugăciunii, ca să se împlinească ceea ce dorim prin harul lui Dumnezeu. Voi vă faceţi cunoscuţi prin înţelepciunea voastră, dar asta nu-i chiar aşa de bine. Taina este alta, nu ce vom spune sau ce vom arăta celorlalţi. Taina este dăruirea noastră, rugăciunea către Dumnezeu, pentru ca fraţii noştri să aibă parte de ceea ce trebuie, prin harul lui Dumnezeu. Asta este. Ceea ce noi nu putem face, o va face harul lui Dumnezeu. În viaţa mea, locul cel dintâi îl are rugăciunea. Nu mă tem de iad şi nu mă gândesc la Rai. Cer numai lui Dumnezeu să miluiască întreaga lume şi pe mine.

Părintele Porfirie

 

Lupta zilnica a omului cu diavolul

Vrăjmaşul, ca să nu fii liniştit, îţi dă tot felul de gânduri. Despre trecut, despre viitor, despre păcatele pe care le-ai putea face sau înșelări prin vise și vedenii care par a fi „de la Domnul”. Să cunoaştem meşteşugul războiului nevăzut şi să vedem din câte părţi suntem atacaţi în lupta noastră duhovnicească de fiecare ceas şi minut. Şi fiindcă nu tot cel ce se luptă se încununează, avem trebuinţă de mare trezvie şi grijă în toată vremea asupra luptelor celor de gând şi asupra dracilor care ne dau război, ispitindu-ne din cele opt părţi: din spate, din faţă, din stânga, din dreapta, de sus, de jos, dinăuntru şi dinafară.

Ispita din spate

Diavolul îţi aduce aminte păcatele pe care le-ai făcut înainte, ca să-ţi spurce mintea cu ele; poate ai înjurat, poate ai desfrânat, poate ai furat, şi tu te-ai lăsat de ele, dar el ţi le-aduce iar aminte. Memoria noastră este ajutată de imaginaţie la relele pe care le-am făcut, când ne-am petrecut viaţa fără grijă şi fără paza minţii. Care-i scopul lui? Să-ţi aduci aminte de ele, poate le vei mai face. Când vezi că diavolul ţi-aduce în minte gândurile pe care le-ai părăsit şi păcatele pe care nu le-ai mai făcut, să ştii că te ispiteşte din spate, cu cele ce le-ai uitat. El nu vrea să le uiţi, el vrea să ţi le amintească, ca să te ispitească cu ele.

Ispita din faţă

Când ne tulburăm cu mintea pentru cele ce închipuim că vor veni asupra noastră, suntem ispitiţi din faţă. „Măi, am să îmbătrânesc; o să vină o boală; o să vină un război; o să vină o foamete; o să vină un potop; cutare mă pândeşte, are să-mi facă rău; o să-mi iasă înainte, o să-mi fure…”, şi începi a te tulbura cu mintea de cele care crezi tu că or să vină asupra ta. Şi te tulburi degeaba, că nimeni nu ştie ce are să fie. Dar vrăjmaşul, ca să nu fii liniştit, îţi dă tot felul de gânduri. Aceste închipuiri le aduce vrăjmaşul în mintea noastră, cu scopul de a ne tulbura şi a ne înspăimânta de cele pe care le credem că vor veni asupra noastră. La aceste ispite, avem cuvântul Mântuitorului: „Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, că ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei”.

Ispita din stânga

De câte ori vom cunoaşte şi totuşi ne vom lăsa momiţi de el şi îl vom lucra cu mintea, cu cuvântul sau cu fapta, atunci ne ispitim din stânga. Eu ştiu că-i păcat să mănânc mult, dar mănânc mult; eu ştiu că-i păcat să beau, dar beau; eu ştiu că-i păcat să urăsc pe cineva, dar urăsc; eu ştiu că-i păcat să vorbesc de rău, dar vorbesc; eu ştiu că-i păcat să ţin minte răul, dar ţin minte; eu ştiu că-i păcat să fiu desfrânat sau să fur sau să înjur sau să fumez, dar mă las biruit şi fac aceste păcate. Aşa suntem ispitiţi din stânga, prin chipul cel arătat al răutăţii.

Ispita din dreapta

Ispita din dreapta este de două feluri. Prima este atunci când credem în vise sau vedenii şi, crezând în ele, suntem înşelaţi de draci. Dracii se fac în chipul lui Hristos, în chipul Maicii Domnului, în chip de ierarhi, în chip de mucenici, precum zice Apostolul Pavel: „Satana se preface în chip de înger al luminii”. Când credem în aceste năluciri şi visuri, suntem ispitiţi din dreapta. Iarăşi, este ispită din dreapta, atunci când facem fapta bună cu scop rău şi nu spre slava lui Dumnezeu, şi n-avem smerenie; când zidim pe temelie de umbră.

Arhimandrit Ilie Cleopa

 

Doamne, oare cum ar fi ?

Doamne, oare cum ar fi?
Pururea să fie zi,
Soarele să nu apună,
Întru noaptea cu-a ei lună.
Vară să fie mereu,
Cu flori, iarbă, curcubeu.
Să nu știm de suferință,
Ori de chin sau nevoință.
Să uităm ce e durerea,
Să știm doar ce-i mângâierea.
Lacrimi să nu mai vărsăm,
Ci doar zâmbet să purtăm.
Lumea să nu se urască,
Să învețe să iubească.
Războaie să nu mai fie,
Ci doar pace și-armonie.
Teama să o depășim,
Prin curaj să biruim.
Dorul să nu ne lovească,
De chin să ne slobozească.
Să nu ne mai îmbolnăvim,
Pururi sănătoși să fim.
Sărăcia cea amară,
Pe vecie să dispară.
Iară de singurătate,
Nimeni să nu aibă parte.
Să nu mai îmbătrânim,
Pururi tineri noi să fim.
Oamenii să nu mai moară,
În neant moartea să dispară.
Fără griji noi să trăim,
Veșnic fericiți să fim.

Elena J.

 

Cata frumusete este in lume iar noi nu o vedem

Adesea ne întrebăm dacă are vreun sens viaţa şi dacă merită să fie trăită. Desigur, sunt atâtea lucruri neplăcute legate de existenţa noastră aici. Le întâlnim zilnic ca pe obstacole şi încercări de neînlăturat. Răul este pretutindeni prezent. Totuşi avem motive să ne şi bucurăm. Viaţa ne dăruie o seamă de frumuseţi care, dacă le ştim culege, ne încântă fiinţa, învingem urâtul şi poverile.

Iată zorile care se arată, cântecul luminii şi al păsărilor începe, apele aleargă scânteind, musteşte viaţa în tot locul. Omul bun munceşte şi se roagă. Cine a văzut un răsărit de soare în Piatra Craiului vrea să trăiască, să descopere sensul vieţii. Doamne, şi când se lasă noaptea, noaptea de basm a lui august, cântă tainele prin frunziş şi plânge luna o dragoste neîmpărtăşită! Câtă frumuseţe e în lumea aceasta! Păcat că omul de azi nu mai are timp s-o vadă…

Cum să nu merite viaţa s-o trăieşti, cum să n-aibă sens, dacă există florile? Iată rodul câmpului şi al pomilor, iată copiii! Câte făpturi, atâtea minuni, atâtea îndemnuri. Cine nu a iubit o floare, o fată, un copil, un răsărit de soare sau un amurg, cine n-a înţeles cântecul trist al apelor nestatornice şi n-a cunoscut bucuria propriilor sale depăşiri nu găseşte sens vieţii, nici nu merită s-o trăiască. Este în puterea noastră de a descoperi viaţa şi sensul ei. Este în puterea noastră de a alege. Este în puterea noastră de a împodobi sufletul şi a ne bucura. De ce atunci să dezertăm?

Ernest Bernea

 

Vino la biserica in straie curate si simple

Părintele şi picta şi se ruga. Le făcea pe ambele. Nu-i plăcea moda. Zicea femeilor: „Să nu vii la Biserică cu moda ca să întoarcă alţii capul după tine. Să nu-ţi pui haine strălucitoare! Să nu te machiezi, să nu-ţi dai cu roşu pe buze, să nu te vopseşti. Că asta înseamnă că tu nu crezi că Dumnezeu te-a făcut frumoasă, că a greşit şi vrei tu să te faci.” Mereu zicea: „Lăsaţi moda! La Biserică vino să te rogi!”. Odată a venit un băiat tânăr şi i-a zis: „Părinte, am venit la Biserică să-mi găsesc nevastă.”, iar dânsul i-a răspuns:  „Eu credeam că la Biserică vii să te rogi, nu să te căsătoreşti. Hai, lasă! Roagă-te şi mai apoi, vedem ce vrea Dumnezeu cu tine”. Tot când ne certa cu moda, ne zicea: „Lasă hainele care nasc invidie! Tu vino la Biserică cu straie curate, simple!”. Părintelui îi plăcea mult să ne înveţe. Stăteam în Biserică, dânsul scotea din altar un scăunel şi noi pe jos, în jurul dânsului. Părintele iubea canoanele. După ele te învăţa şi după ele te certa. „Părintele avea darul facerii de minuni. Dar eu nu pot spune despre asta. Dânsul vedea. Şi-ţi vorbea aşa cum Dumnezeu îi descoperea lucrurile despre tine. Pe mine m-a întrebat: „Eşti domnişoară?”, şi i-am spus adevărul. O lună trăisem în păcat. Dânsul mi-a zis: „Acum gata cu ce-a fost! De acum stai aici şi să iubeşti Biserica!”.  Nu mi-a mai trebuit niciodată bărbat şi uite de 60 de ani sunt numai cu Biserica. Şi n-am fost singură. Maica Domnului mi-a dat tot, iar Părintele avea grijă şi de mine. Ăsta era darul dânsului cu care făcea minuni. Îţi schimba toată viaţa.” (Ecaterina T., 81 ani)

Părintele Sofian

 

Daca te tii de pacate, te intuneci la minte

Băgaţi de seamă că sunt două duhuri: Duhul lui Dumnezeu şi duhul satanei, duhul mândriei, care te ridică împotriva lui Dumnezeu. Dacă omul nu bagă de seamă, se întâmplă ca la grădină: se umple de mărăcini, se umple de păcate. Şi atunci, bietul om începe să se îmbolnăvească la suflet, la minte, se apropie de doaga nebuniei. Asta-i „binefacerea” pe care ţi-o dau păcatele!Ştiţi, sunt şerpi care sug vacile. Tot aşa-i şi păcatul; e un fel de dulceaţă, dar în ea e venin şi otravă. Toate păcatele au ceva îndemnător în ele, pe urmă găseşti că-i venin şi otravă. Măi, fraţilor, nu fiţi ca vacile! Omul are minte. Şi dacă te tot duci după păcate, te întuneci la minte: slăbeşti dinspre Dumnezeu, şi la necaz vine satana şi-ţi aruncă ştreangul de gât ca să te câştige total. Biserica e oprită a se ruga pentru cei ce cu voia lor s-au dat satanei. Vedeţi, omul, în prostia lui, vrea să fie al „aceluia” şi satana se foloseşte de omul prost.

Nu vă lăsaţi încărcaţi de păcate, căci cu cât te laşi mai mult, cu atât te trezeşti mai neputincios la vreme de necaz. Şi atunci, în loc să zici „Doamne ajută!” îţi umblă prin cap gărgăuni să te omori, să te pierzi, să nu te mai poată scăpa nici sfinţii lui Dumnezeu. Asta este prezenţa Sfântului Duh. Ori de câte ori ceri iertare, Duhul lui Dumnezeu se roagă pentru mântuirea omului, Duhul care sălăşluieşte în noi de la Botez. Această sălăşluire a Sfântului Duh se înnoieşte cu fiecare împărtăşanie. De aceea, creştinii primelor veacuri se împărtăşeau în fiecare zi şi, de aceea, nu se temeau de prigoană. În ei nu era frică. Până şi copiii erau mai curajoşi, decât mulţi oameni mari de azi.

Pr. Arsenie Boca