RSS

Arhive pe categorii: MAMA

Sacrificiul unei mame

mamaMama mea avea doar un singur ochi. Şi am urât-o pentru acest lucru, pentru că întotdeauna m-a făcut de rușine. Pentru a câștiga hrana familiei, lucra ca bucătar la școală. Într-o zi, pe când eram în școala generală, mama mea a venit la mine să mă vadă. Cum a putut ea să-mi facă acest lucru? M-am simțit atât de rușinat…şi m-am prefăcut că nu am văzut-o. Apoi, m-am uitat la ea cu ură și ea a plecat. A doua zi, colegul meu, Pavel, mi-a spus, plin de repulsie: „Uh, mama ta nu are decât un ochi…” Am vrut să intru în pământ de ruşine.

Pur şi simplu, o uram pe mama mea şi aş fi vrut să plece undeva departe, numai ca să nu o văd. Într-una din zile, când am întâlnit-o, plin de răutate i-am spus: „Mai bine ai muri decât să mă faci tot timpul de ruşine. Eşti prea urâtă!” Mama nu mi-a răspuns. Nu m-am gândit la ceea ce am spus, pentru că eram foarte furios. Niciodată nu m-am gândit şi la sentimentele ei. Pur şi simplu nu o vroiam lângă mine. Timpul a trecut, iar eu eram un elev silitor. După terminarea şcolii generale, m-am mutat în Singapore pentru a studia.
Apoi m-am căsătorit. Aveam casa mea. Aveam copii şi trăiam o viaţă fericită.

Într-o zi, mama mea a venit la mine. Trecuseră atâţia ani de când ea nu mă văzuse, nici măcar nu-şi cunoştea nepoţii. A bătut la uşă, iar când am deschis şi am văzut-o, am țipat la ea: „Ieși afară baborniţă ce eşti! Vrei să-mi sperii copiii?”. Cum a putut ea să vină la mine să mă facă de ruşine din nou? Mama mea însă, a răspuns în linişte: „Îmi pare rău. Se pare că am greşit adresa!” Şi a plecat întristată.

Într-o zi, am primit o scrisoare de la şcoală, precum că se organizează o întâlnire cu foştii absolvenți. Dorind să particip şi eu, i-am spus soției mele că plec într-o călătorie de afaceri. După reuniune, din curiozitate, m-am dus la casa veche. Auzisem că mama a murit, dar eu nu eram trist. Dimpotrivă, m-am bucurat că am scăpat de ea. Vecinii mi-au dat o scrisoare, pe care mama a scris-o înainte de a muri.

„Fiului meu preaiubit,

Întotdeauna am crezut în tine. Îmi pare foarte rău că am venit la Singapore și ţi-am speriat copiii. Am fost atât de bucuroasă când am auzit că vii la întâlnirea foştilor absolvenţi. Dar, nu știam dacă mă mai puteam da jos din pat să te văd.

Îmi pare foarte rău că întotdeauna ţi-a fost rușine cu mine. Ştii, fiul mamei, când erai mic ai avut un accident şi ţi-ai pierdut un ochi în timpul acelui accident. Iar eu, nu am putut suporta să te văd crescând doar cu un singur ochi, aşa că ţi-am dat ochiul meu. Acum sunt atât de mândră de tine, că tu acum vezi prin ochiul meu.

Cu toată dragostea, mama ta!”

Citind aceste emoţionante cuvinte, m-am prăbuşit la pământ. Cât de neînţelept fusesem… Cum am putut să-mi desconsider mama în acest fel? Cum am putut să n-o iubesc şi să n-o respect? Dacă aş fi putut, aş fi dat timpul înapoi, ca să pot fi lângă mama mea măcar o zi. Să-i spun că îmi pare rău…să-i spun că o iubesc!

Dragii mei, bucuraţi-vă dacă mama voastră mai este în viaţă. Nu există mame tinere sau mame bătrâne, mame frumoase sau mame urâte. Există doar mame! Mame care s-au sacrificat să ne crească, să ne educe şi să ne arate calea către Dumnezeu. Nopţile nedormite şi nenumăratele sacrifii, poate şi-au pus amprenta pe chipul ei, însă acest lucru ar trebui să ne determine să o iubim mai mult şi să o preţuim. Dumnezeu să binecuvânteze toate mamele!

Să-I mulţumeşti lui Dumnezeu de ai în lume azi o mamă
Şi s-o asculţi acum, cu drag, căci te-a crescut cu griji, cu teamă.

Căci numai mama te-a crescut din frageda-ţi copilărie,
Şi numai ea ţi-a arătat Cuvântul vieţii din pruncie.

Ea pentru tine s-a rugat şi zi şi noapte cu plăcere,
Iar dimineaţa s-a sculat pentru-a sluji cu mângâiere.

De-ai fost bolnav, ea te-a-ngrijit, cu dragostea ce-alină dorul
Şi dacă toţi te-au părăsit, doar ea ţi-a fost mângâietorul.

S-o îngrijeşti acum cu drag, dacă mai este în viaţă,
Şi s-o ajuţi chiar fiind pribeag, cu multe greutăţi prin viaţă.

Iar mama de te-a părăsit şi n-ai în lume fericire,
Atunci să-i pui pe-al ei mormânt, buchet de flori, ca amintire.

vladiulianlacatus.blogspot.ro

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 15 Mai 2017 în MAMA

 

Iti multumesc, mama!

Îți mulțumesc, mamă, că la școală am fost dată
Și îți mulțumesc pentru că nu m-ai lăsat needucată.
Îți mulțumesc că m-ai sfătuit cât se poate,
Ca-n viață să fiu OM înainte de toate.
Îți mulțumesc că m-ai învățat să scriu și să citesc
Și în bune maniere să cresc.
Îți mulțumesc pentru că m-ai învățat să-L iubesc pe Dumnezeu
Și să-I mulțumesc și la bine, și la greu.
Îți mulțumesc că m-ai învățat să ajut necondiționat,
Să n-aștept răsplată, ci din iubire s-o fac.
Îți mulțumesc, mamă, că m-ai învățat să gătesc
Și de muncă niciodată să nu mă feresc.
Îți mulțumesc că m-ai învățat să nu înjur,
Să fiu mereu cinstită și să nu fur.
Îți mulțumesc că m-ai învățat ca banii să nu-i iubesc,
Ci adevăratele valori să le prețuiesc.
Îți mulțumesc că m-ai învățat să mă bucur de copilărie,
Fiindcă anii adolescenței tot or să fie.
Îți mulțumesc că m-ai învățat să iubesc cât mai curat
Și în viață de nimeni joc să nu îmi bat.
Îți mulțumesc că m-ai învățat să dăruiesc
Și prin cuvinte grele să nu rănesc.
Îți mulțumesc că m-ai învățat să mă mulțumesc cu puțin
Și să nu cârtesc când paharul nu mi-e întotdeauna plin.
Îți mulțumesc că m-ai învățat cum necazurile să le depășesc,
De cad, să mă ridic și din nou la drum să pornesc.
Îți mulțumesc că m-ai învățat să nu mă dau bătută-n viață,
Ci să mă lupt mereu până la ultima speranță.
Îți mulțumesc că m-ai învățat când să vorbesc,
Dar m-ai ales când să tac, să nu greșesc.
Îți mulțumesc, mamă, că pe lume m-ai adus
Și în inimă dor de veșnicii mi-ai pus!

Elena J.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 21 Martie 2017 în ELENA J., MAMA

 

As vrea sa vii acasa, mama!

E primăvară… Îți revăd chipul mai întîi în mugurii de un verde crud, apoi în florile albe de măr și chiar în culorile curcubeului! În aceste clipe mă gîndesc că fericirea are chip de primăvară. De ce? Fiindcă anume primăvara revăd ochii tăi în oglinda dimineții, iar mirosul de lăcrimioară îmi amintește de părul tău despletit în care mă ascundeam de multe ori.

Au înflorit lalelele, florile dumitale preferate. Au venit rîndunelele și fac cuib sub streașina casei. Uite! Au apărut trei căpșoare ciudate și așteaptă de mîncare! În albastrul cerului norii parcă se joacă de-a mijatca, cei mai mici se ascund în brațele celor mai mari. Parcă sîntem noi, mamă.

Pașii tăi aleargă spre mine prin iarba fragedă… ne ținem de mîini și ne rotim de se-învârte în jur toată natura. Ce frumoasă mai ești, dragă mea mamă! E vară… Mă avânt în valurile mării, iar ele mă leagănă la fel cum mă legănau brațele tale. S-au copt căpșunele și zmeura și sunt atât de dulci ca glasul tău. Mă dau în scrânciobul de la copacul de nuc și-mi amintesc iar de tine. Cred că te gândești și dumneata la mine și gândurile noastre se întâlnesc ca două trenuri într-o gară, dar fiecare pleacă în drumul său. Alerg să prind un fluturaș, dar nu-l pot prinde. Mă gândesc că mi-ai putea da un sfat, căci ești înțeleaptă. Mă opresc și ascult, dar oricum nu-l aud, deși încerc să-l deslușesc din șoaptele vântului.

E toamnă… Plouă. Iar eu mă gândesc că sunt copilul nimănui. Uneori toamna mă cuprinde cu mâinile sale de gheață. E atât de trist de-mi pare că-mi plouă în suflet. Picăturile reci mă apasă. Dorul mă chinuie. Te aștept să vii.

Alteori frunzele aleargă fantastic prin ograda școlii: galbene ca ceara, roșii ca para focului, verzi și brune. Și noi alergăm și ne ascundem printre ele. Ne facem coronițe și ne imaginăm cu sora că suntem prințese. Am făcut o coroniță și pentru dumneata. Ești atât de frumoasă, mamă!

A sosit iarna… Puful de lebădă a acoperit copacii, casele și întreg pământul. Ce splendoare și ce mult alb în jur! Ninge cu fulgușori pufoși și moi. Un fulguleț mai obraznic m-a pișcat de obraz. Alerg înapoi în dormitor. Mă uit în oglindă. Obrajii mei sunt roșii și reci. Poate sărutul dumitale cald i-ar fi încălzit… Mă lipesc cu nasul de geam și mă gândesc că vei apărea pe poarta școlii. Închid ochii și mă rog în gând, din toate puterile, să apari. Deschid ochii încetișor ca nu cumva să dispari, dar chipul tău nu mai apare. Atunci eu închid ochii și mi-l închipui. De fapt îl văd mai bine cu ochii închiși. Stau așa și te aștept. Dar anii trec și nimeni nu va putea să-i întoarcă înapoi niciodată!

Am crescut mari, dragă mamă. Acum înțeleg bine cine te-a furat de la noi. Nu vrem nici hăinuțe, nici telefoane, nici dulciuri. Am vrea să vii acasă, mamă. Să vii așa într-o zi și să ne spui: Gata, nu mai plec nicăieri!

Aș fi cea mai fericită din lume! Aș fi cuminte și ascultătoare. Până acum ți-am scris multe poezii. Am un caiet întreg! Când mi-i tare dor, le recitesc. În fiecare poezie se ascunde dorul meu și dragostea pentru dumneata. Uneori aș vrea să fiu o pasăre să mă avânt în înaltul cerului și să zbor zile întregi până voi ajunge la dumneata, doar pentru ca să te revăd și să te cuprind, să-ți spun că te iubesc nespus de mult. Alteori mă gândesc că viața este lungă și va fi și la noi totul bine.

Dar parcă banii sînt mai importanți decît clipele cînd eram împreună? Pot ei să-mi înlocuiască căldura dumitale? Pot ei să-mi aline durerea? Să-mi spulbere amarul și tristețea, să mă smulgă din ghearele singurătății?

Nu, dragă mamă, eu cred că ei nu merită lacrimile noastre, de aceea te implor, revino acasă. Te așteptăm să vii în fiecare clipă. Și toate dorurile lumii te cheamă să revii acasă, dragă mamă. Cu drag de la fiicele dumitale Alina și Oxana.

Beleavcenco Alina, clasa a VII-a. Orașul Bender. Școala internat pentru copii orfani http://diez.md/

 

 
Un comentariu

Scris de pe 8 Februarie 2017 în MAMA, SCRISOARE

 

Pe mama n-o face nasterea, ci cresterea cea buna

Părinții creștini, Vasile și Emilia, sunt o pildă tuturor părinților în educația morală a copiilor lor, percepută ca o îndatorire importantă. În mod special mama Emilia și bunica Macrina le cheamă pe toate mamele să se îngrijească de creșterea copiilor „întru învățătura și mustrarea Domnului”, pentru că educația creștină cultivă și mântuiește sufletele oamenilor.

De aceea sunt datoare nu doar să-i hrănească pe copiii lor și să-i educe în duhul științei lumii, ci înainte de toate să-i formeze moral. Pentru că oricâte cunoștințe ar dobândi, nu le sunt de folos dacă se arată lipsiți de înțelepciunea cea de la Dumnezeu. Studiile universitare și limbile străine, muzica și diplomele cu siguranță că sunt bune, însă educația sufletului este indispensabilă pentru formarea caracterului.

Acesta este adevărul despre care trebuie să țină seama orice mamă, căci, așa cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, „pe mamă n-o face nașterea, ci creșterea cea bună”. Datoria mamei nu este doar a aduce copii pe lume, ci și de a se îngriji de educația morală a copiilor ei.

Atanasie I. Skarmoghiani, altarulcredintei.md

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 16 Ianuarie 2017 în MAMA

 

Sfaturi de la mama

Îți dau sfat, copilul meu,
Aminte adu-ți mereu,
Să-L iubești pe Dumnezeu
Și la bine, și la greu.

Legea Lui să o păzești,
De păcat să te ferești,
Nimănui să nu greșești,
Doar bine să săvârșești.

Caută să fii cinstit,
Ca să poți fi fericit,
Doar așa vei fi-mplinit
Și de Dumnezeu iubit.

În lume cât vei umbla,
Mereu vei întâmpina,
Lume bună dar și rea,
Că amestec e lumea.

Un amestec cam ciudat
De virtute și păcat,
De un înger luminat
Și unul întunecat.

Ia aminte, nu uita,
Că și de la lumea rea
Tu poți învăța ceva:
Să nu fii rău precum ea.

Ia aminte ce îți spun,
Să-mi asculți sfatul acum:
Singur de rămâi pe drum
Tu alege să fii bun.

În viață de rău primești,
La fel să nu răsplătești,
Doar așa tu dovedești,
Că pe Dumnezeu iubești.

De bani să nu fii robit,
Fii cu puțin mulțumit,
Să înveți să fii smerit,
Ca să poți să fii iubit.

De vezi greșeala cuiva,
Ai grijă, n-o judeca,
Fiindcă-ți spun, greșeala sa,
Mâine poate fi a ta.

Fă în viață numai bine
Cât această lume ține,
Să ajuți pe orișicine,
Atunci când vine la tine.

Dacă tu mereu vei ști
Sfatul meu a-l împlini,
În viață bine-ți va fi,
Zile multe vei trăi.

Elena J.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 3 Decembrie 2016 în ELENA J., MAMA

 

Iarta-ma, maicuta!

Iartă-mă, măicuţă , iartă-mă că azi,
Să-ţi aduc o floare, n-am avut răgaz,
Nici s- aprind să ardă, candela măcar,
Mi-am irosit timpul, mamă, în zadar.
De o vreme, parcă, toate-o iau la goană
Nu mai avem vreme pentru suflet, mamă.
Nu mai avem timpul pentru somn şi rugă,
Doar, o lumânare aprindem pe fugă.
Prea multe probleme, prea multe nevoi,
Nu mai ştim de suflet, nu mai ştim de noi,
Prinşi ca într-un iureş, ne învârtim în cerc,
Dar de mers, ni-i mersul mamă, ca de melc!
Au trecut deodată, anii cei de floare,
Când mergeam cu mieii, vara, la izvoare…
Când, cântam cu mierla şi culegeam flori,
Şi scuturam roua, pe cărări în zori.
Am plecat în lume, lumea nu mă ştie,
Nu-mi cunoaşte portul, limba… inima-i pustie!
Geaba fac pe voie şi-mi ascund durerea,
Uit cu tot de mine, să le fac plăcerea…
M-am schimbat, măicuţă, tare m-am schimbat…
Nu mă mai cunoaşte, nimenea în sat.
Iartă-mă măicuţă, că-s şi eu bătrână…
Mi-am adus de-acasă, un pumn de ţărână!
Dar nu-i din grădină, e de lângă prag…
Unde, întotdeauna m-aştepta-i cu drag!
Nu-i nici din cărare, nici din faţa porţii,
E din locu-n care, te-ai mutat cu morţii.
Am sădit să crească, floare-ntr-un ghiveci…
Că-i din locu-n care, te-ai mutat pe veci!
Eu îl ud măicuţă tot cu lăcrimioare…
Şi lumină-i face, veşnic o lumânare!
Iartă-mă, măicuţă, că-s şi eu bătrână,
Mâine-s lângă tine, un pumn de ţărână…

Mariana Adascalitei

 
2 comentarii

Scris de pe 26 Noiembrie 2016 în MAMA

 

Oda mamei

În căsuța de la țară, pe băncuța de la poartă,
Ştergând ochii cu năframa, o măicuță stă şi-aşteaptă..
Cine ştie câte lacrimi, sunt ascunse in năframă..
Şi câtă iubire-ncape, intr-o inimă de mamă ?
Plânge inima, suspină, de-ai putea să storci naframa;
Griji.. nevoi.. suspin şi teamă, toate le trăieşte mama.
Cât efort si câtă trudă, numai tu măicuță ştii,
Cât munceai şi zi şi noapte, să hrăneşti… să creşti copii.
De-ai fi împărat sau rege, preşedinte, om de seamă,
Esti sărac pe lumea asta, dacă n-ai cui spune….Mamă!..
Domnul a creat pământul, cerul, apele şi toamna.
N-ar fi fost desăvârşite, de n-ar fi creat şi mama!
In căsuța de la țară, unde am crescut şi eu,
Mama stă la gura sobei, de vorbă cu Dumnezeu.
Şi o spun cu îndrăzneală, caci prea bine mi-am dat seama:
Cel mai Sfânt cuvânt din lume, după Dumnezeu, e Mama!

Licuța Pântia

 
2 comentarii

Scris de pe 19 Iulie 2016 în MAMA