Rime pentru fiecare

O constantă, cât de mare, raportând la infinit, matematica ne spune că dă zero, negreşit. O concluzie frapantă, matematic am găsit: omul este o constantă, Dumnezeu e infinit; Omul, deci, iubitul meu, de e mare, de e mic, raportat la Dumnezeu, totdeauna e nimic.

În biserică păşeşte un bărbat, cam pe la Crez; peste tot, sfios, priveşte, căci n-a fost de la botez. Vrând să meargă la icoană, unul strigă: „Stai aşa !”, Altul strigă: „Nu e voie !”, Altul zice: „Vino-n coa’ !”. Şi văzând că tot greşeşte, că nu ştie-a se mişca, se tot scuză, se-nroşeşte, dar pe-aici… nici c-o mai da.

Un savant din altă ţară, cu credinţă-n Dumnezeu şi o logică mai rară, sfătuia pe un ateu: „Prin absurd să presupunem, că nu este Dumnezeu; De duc viaţă creştinească, te rog, spune-mi, ce pierd eu ? Însă, dacă El există, şi există, căci Îl simt, tu pierzi tot şi-n lumea asta şi în veci pierzi raiul sfânt !”.

Ca să intri-n Europa, ne zic cei din Occident, trebuie stricată Legea creştinească-n parlament. S-au legiferat păcate despre care, spun cinstit, oameni simpli, de la ţară, nici măcar… n-au auzit. Şi de-aceea la români azi, păcatele spurcate, ţineţi seama, la creştini, din păcate… nu-s păcate.

Prin ziare şi reviste, azi se publică des ştiri de evenimente triste, accidente, despărţiri. „Aşa, maică, le-a fost soarta !” Auzi babele zicând, care stau pe şanţ, la poartă, în duminici, discutând. Nu-i nici soartă, nici destin; Dogma asta-i de la draci. Fiind liber şi creştin, soarta-i… după cum ţi-o faci.

„Grozăvie ! Vine Domnul ! Grea osând-o să ne dea ! Ne omoară !”, strigă omul. Stai !Nu este chiar aşa ! Tu eşti fiu, el este Tată, cu sfială să-L asculţi, să doreşti ca niciodată, prin păcate să-L insulţi ! Dumnezeu este iubire, de ce uiţi de jertfa Sa ? Cei ce merg în grea pieire, merg că… şi-au dorit aşa.

R. Iftinoiu

 

Rime pentru fiecare (4)

De prin ’90 încoace, sectele ne-au năpădit, „lupi” fiind, dar în „cojoace”, predicând despre sfârşit. Au venit şi-n Bucureşti, de pe plaiuri New York-eze, sute de evanghelişti, să ne evanghelizeze. Dar eu cred că ăştia-s hoţi, căci în Biblie, clar scrie, că evangheliştii toţi au fost patru, nu… o mie.

Iată astăzi România e un „sat fără de câini”. Vin sectanţi din toată lumea să ne predice minciuni. Vin credinţa să ne-nveţe, cei ce-n dogmă sunt profani, pe noi ce suntem creştini. De vreo două mii de ani. Oare-n patriile lor, creştinat-au pe-ai lor fraţi, de-au venit acum la noi ? Sau sunt „lupi”, dar… deghizaţi.

Secta este, spun bătrânii, casa celor rătăciţi; Tatăl lor – tatăl minciunii – e satana, precum ştiţi. Ca să-şi facă prozeliţi, secta-nşeală astfel omul: „Hai la noi că suntem sfinţi, hai la noi, c-avem pe Domnul !” Căci sectantul ăsta „sacru” de-ar chema şi-ar îndemna: „Hai la noi, c-avem pe dracu’ !”, s-ar mai duce cineva ?

După buna cuviinţă tot creştinul e dator, să îndemne la credinţă pe cel ce-i neştiutor. Dar să vezi şi să nu crezi: De încerci să spui cuiva că-i păcat ca să fumezi, că-i păcat a avorta… Mulţi rămân uimiţi, şocaţi, când aud astfel de veşti şi te-ntreabă cam miraţi: „Da’ din care sectă eşti ?”

De când schisma ne-a lovit, generând pe rând efecte, creştinismul s-a-mpărţit în confesiuni şi secte. Toţi părinţii ecumenici vor unire-ntre biserici, afirmând că-ntre catolici şi-ntre ortodocşi nu-s piedici. Dar eu zic că-ntâi de toate bine-ar fi, dacă se poate, ca unirea să se facă între… ortodocşi, măi frate !

O insectă parazită, de pe trupuri ostenite, suge hrana mult dorită şi mai iese şi în frunte.Tot aşa şi secta, frate, suge hrana din Scriptură, care este, ştiţi, furată din Biserica Străbună. O fi oare-ntâmplător de rimează cu insectă, chiar atât de izbitor, denumirea asta… sectă ?

Cine e duhovnicesc, se cunoaşte după faţă; Trupului îi pune frâu, iar pe suflet îl răsfaţă. În icoane n-ai să vezi, Sfinţi pictaţi cu burta mare, cu ţigara-n colţul gurii sau cu sticle-n buzunare. Sufletul şi trupul, frate, sunt la om complementare; Cu cât unul e mai mic, celălalt este… mai mare.

Un bătrân, scrie-ntr-o carte, văzând doi păcătuind, a-ntors capul într-o parte şi-a trecut nejudecând. Cum întoarse capul, iată îngerul îl aştepta, cu o sabie, zicându-i: „Nu, cumva, ziceai ceva ?” El, văzând, n-a osândit. Însă, tu, fără să vezi, numai că ai auzit, repede condamni şi crezi ?

De mânie de te-aprinzi şi-a iubi îţi pare greu, sau la rău cu rău răspunzi, eşti un fiu al celui rău. Pe vrăjmaş de nu-l urăşti, nici nu stai în calea lui, dar nu poţi nici să-l iubeşti, eşti un fiu al omului. De răspunzi la rău cu bine, şi-i iubeşti pe toţi nespus, chiar pe cel ce-a dat în tine, eşti un fiu al lui Iisus.

R. Iftinoiu

 

Crestinii nostri …

Cum serbăm Crăciunul

Naşterea cea minunată a Pruncuţului Hristos, cu iubire-i aşteptată de poporul credincios. De aceea unii fraţi se-nnoiesc, se spovedesc, și aşa frumoşi, curaţi, Naşterea sărbătoresc. Pentu alţii, ce să spun, știi prea bine şi matale: pentru ei, Sfântul Crăciun este… oala cu sarmale.

Pregătire de Crăciun

Vine și Crăciunu-n grabă, toată lumea se agită; Cheltuieşte mult, aleargă, se-nnoieşte-i fericită. Curtea, casa e curată, gardul este iar vopsit, și maşina e spălată, totul este curăţit. Doar un lucru iar rămâne, iar şi iar necurăţit. Ştiţi cu toţii, ştiţi prea bine: sufletul- nespovedit.

Urare

„La mulţi ani cu sănătate” fraţii şi orchestra-ţi cântă, dar ascultă, dragă frate, ce e scris în Cartea Sfântă: „Anii tăi sunt şaptezeci, sau optzeci dacă-i putere, mai departe dacă treci, osteneală şi durere”. Aşadar, curând ne ducem, trecem toţi în veşnicie. Deci, mai bine-ar fi să zicem: „La mulţi… veci în bucurie !”

Revelionul

Ziua Sfântului Vasile, cei mai mulţi o prăznuiesc, prin manifestări ostile spiritului creştinesc. Asta este răzbunare de la diavol, ce-i lovit de molitvele pe care Sfântul le-a alcătuit. Veselă, lumea serbează în beţii aceste zile. Singurul ce se-ntristează este chiar… Sfântul Vasile.

Anul nou

Pe întâi ianuarie este Anul Nou lumesc, iar pe-ntâi septembrie, Anul Nou bisericesc. Când e anul nou lumesc, toţi creştinii priveghează, toţi creştinii prăznuiesc, și „La mulţi ani !” îşi urează. Dar de cel bisericesc, nu se ştie nicidecum. Mulţi din neamul creştinesc au aflat de-abia acum.

„Popa”

Preotul, de-i bun, sau rău, trebuie mult respectat ca păstor, căci Dumnezeu cu Duh Sfânt l-a îmbrăcat. Unii când îl întâlnesc drept în faţă pe şosele, se înclină şi rostesc: „Sărut mâna, părinţele !” Însă-n spate, ştii matale, când vorbesc de preot…, hopa ! Cel ce a trecut pe cale, “părinţelu’”, este… “popa”.

Dezlegare la peşte

Doar puţini creştini de astăzi mai ţin postul creştinesc. Mulţi mănâncă-n post de dulce afirmând că ei muncesc. Dar când văd prin calendare că e scris cu roşu, frate, că la peşte-i dezlegare, lasă carnea la o parte și-şi gătesc în grabă peşte cu untură şi cu sare, Căci aşa e… creştineşte și-apoi… este dezlegare.

În sărbători

Sărbătoarea unui Sfânt se serbează, cum se ştie, la biserică, în cânt și cu Sfântă Liturghie. Însă azi puţini cunosc viaţa sfântului serbat, care, blând, pentru Hristos, sângele şi l-a vărsat. Cei mai mulţi, însă serbează în beţii, ospăţ, amor. De e post, nici nu contează, și zic, chiar, că-i… ziua lor.

R. Iftinoiu

 

Rime pentru fiecare (3)

Ai o casă, ai o pâine, ai şi cinste între fraţi, dar cârteşti şi nu-ţi convine că sunt alţii mai bogaţi. Dar să ştii că, decât tine, mulţi o duc chiar şi mai rău: n-au nici casă, n-au nici pâine, şi râvnesc la traiul tău.

Mulţi acordă mare cinste, agenţiei ASIROM care, ca un brav părinte, îl asigură pe om. De aceea azi creştinii îşi asigură, se ştie, casa, viaţa şi copiii la această agenţie. Nu e rău, dar bine-ar fi ca, întâi de toate, omul, pentru el şi pentru fii, să se-asigure la… Domnul.

Pe pomelnice-am văzut, la pomeni sau sărindare: „Gheorghe – mort nespovedit”, sau „mort fără lumânare”. Crezi tu lume trecătoare, că nu ştie Dumnezeu, pe cel mort în nepăsare, de îl scrii c-a fost ateu. Să luăm cu toţi aminte, să nu stăm în nepăsare ! Cine este fără minte, cum trăieşte… aşa moare.

Este mare întristare, în familia cuiva, când n-apucă lumânare, dacă moare cineva. Lumânarea-i un simbol, e o practică creştină, căci dorim s-avem şi-acum, şi în veci s-avem lumină. Chiar o mie de lumini, de-ai avea arzând la moarte, dacă mori nepregătit, de lumină tot n-ai parte.

La botez, prin naş, ai zis, mic fiind atunci, un pui, că te lepezi de satana şi de lucrurile lui. Şi-ai mai zis după aceea, că te-mpreuni cu Hristos, că sluji-vei toată viaţa, şi-I vei fi Lui credincios. De nu-ţi ţii făgăduinţa, să ferească Dumnezeu, mântuise-va doar naşul c-a promis… în locul tău.

Ortodocşi, în ţara noastră, socotind după botez, sunt vreo nouăzeci la sută, dacă nu exagerez. Socotind câţi cu prezenţa, sunt la slujbe-n sărbători, numărul de ortodocşi, e mai mic de… zeci de ori. Socotind câţi au trăire, de creştini adevăraţi, dintre cei ce merg la slujbe… este trist, iubiţi confraţi.

Dacă-ntrebi pe orişicare, ce părere ar avea, despre lumea asta mare, o să-ţi spună că e rea. Despre sine, fiecare, spune că e bun ca pâinea, că-i cinstit, nu-i ca oricare, ba mai mult, că e ca… lumea.

Observând pe un creştin, rătăcind pe căi greşite, ce-nainte, cât de cât, se-ngrijea de cele sfinte, l-am certat, calm, într-o zi, amintindu-i că e scris: „La doi domni nu poţi sluji”, Pentru care „Taci !” mi-a zis. Şi, ironic, mai apoi mi-a răspuns, senin, săracu’: Păi, eu, nu slujesc la doi , eu slujesc numai lui… dracu’.

O căţea, care e suptă, de vreo patru, cinci căţei, e în stare să te rupă, dacă vrei vreun pui să-i iei. Omul – chip dumnezeesc – pe pruncuţi îi avortează, alţii nu îi îngrijesc, ba chiar îi abandonează. Judecând după purtare, ia gândiţi-vă mai bine şi răspundeţi la-ntrebare: care-i om şi care-i câine ?

R. Iftinoiu

 

Rime pentru fiecare (1)

Meditaţii pentru rai
Mulţi părinţi îşi pregătesc, la meditatori cu carte, copilaşii ce-şi doresc, ca să intre-n facultate. Pentru asta dau mari sume, pentru ore de chimie, matematică, română, sau engleză, geografie. La religie, bădie, pân-acum, încă, n-aflai taţi să-şi mediteze fiii, pentru a intra în… Rai.

Sulemenire
Cine se sulemeneşte, spune Domnului tacit: „Recunosc, eşti Creatorul, însă, Doamne, ai greşit ! Mă voiam cu buze roşii, şi sprâncene jumulite, mă voiam cu ochii vineţi, şi cu unghii înroşite, mă voiam cu părul verde, şi am multe obiecţii, de aceea, Doamne Sfinte, Îţi aduc nişte… corecţii !”

Horoscopul
Mulţi creştini citesc ziarul, urmărind un singur scop: ca să-şi afle viitorul, prevestit de horoscop. Dar să vezi ce păcăleală, pentru cei naivi de tot, căci nu sunt două ziare, cu acelaşi horoscop. Totuşi au ceva comun: Nici un horoscop sfătos, nu îndeamnă pe creştin, să urmeze lui Hristos !

Muzica rock
Muzica-i o artă-aleasă, căci ea dulce te îmbie, dacă e melodioasă, şi produce armonie. Însă ţi se face frică, de asculţi vreun cântec rock, unde cântăreţii strigă, sar, răcnesc ca puşi pe foc. De aceea genul rock, Fără pic de armonie, nu e muzică deloc, e mai mult… epilepsie.

Asigurare
Mulţi acordă mare cinste, Agenţiei ASIROM, care ca un brav părinte, îl asigură pe om. De aceea azi creştinii, îşi asigură, se ştie, casa, viaţa şi copiii, la această agenţie. Nu e rău, dar bine-ar fi ca, întâi de toate, omul, pentru el şi pentru fii, să se-asigure la… Domnul.

Clovnii şi femeile
Pentru a produce râs, clovnii de la circ, ştiţi bine, cei dintâi, ei au adus, o urâtă modă-n lume. Căci pe gură, ochi şi faţă, sunt spoiţi, vopsiţi, pictaţi; Hainele, ca de paiaţă: cu nădragi strâmţi şi vărgaţi. Moda asta deşucheată, ce la la circ produce haz, e identic copiată,  de… femeile de azi.

Prevestire
Înainte de potop, oamenii la gât purtau, butelcuţe mari cu dop, şi cu apă le umpleau. Când pe cale se-ntâlneau, apă îşi cereau îndată. Iată, deci, cum prevesteau, ei, potopul cel de apă. Astăzi, doi când se-ntâlnesc, cer un foc, şi-şi zic: „Noroc !”. Iată, focul prevestesc, cer… potopul cel de foc.

Care-i om şi care-i câine ?
O căţea, care e suptă, de vreo patru, cinci căţei, e în stare să te rupă, dacă vrei vreun pui să-i iei. Omul – chip dumnezeesc – pe pruncuţi îi avortează, alţii nu îi îngrijesc, ba chiar îi abandonează. Judecând după purtare, ia gândiţi-vă mai bine, şi răspundeţi la-ntrebare: care-i om şi care-i câine ?

Unui gospodar
Eşti un gospodar vestit, şi mereu eşti ocupat, case multe ţi-ai clădit; Una-i chiar cât un palat. Ai şi-o vilă la Sinaia, ce-i cât Peleşul de mare, mai ai alta la Mamaia ce se-nvârte după soare. Dacă nu sunt indiscret, te întreb, dar să nu taci, ci să-mi spui, te rog, concret: casă-n ceruri… când îţi faci ?

Unui şofer amator
Ai permis, ai şi maşină, şi te plimbi prin tot oraşul, admirând din limuzină, ce-ţi oferă peisajul. La biserică nu vii, de când ai acest permis. Te întreb, dar drept să-mi spui: ai „Accesul interzis” ? Nu uita al vieţii scop, spală-ţi sufleţelul zilnic; Vine moartea – semnul „Stop”, şi-ai să intri pe… „Sens unic”.

R. Iftinoiu