RSS

Arhive pe categorii: MOARTE

Despre aducerea aminte de moarte

Frate, asteapta in fiecare zi iesirea ta si te gateste catre calatoria aceea. Ca, in ceasul intru care nu te astepti, infricosatoarea porunca va veni si, vai aceluia ce se va afla nepregatit. Iar de esti tanar, de multe ori, vrajmasul iti pune in gand, zicand: „Esti inca tanar, indulceste-te de dulcetile vietii si la batranete te vei pocai. Ca stii pe multi indulcindu-se si de dulcetile acestea de aici si, la urma pocaindu-se, dobandesc si bunatatile ceresti. Si tu ce voiesti sa-ti chinuiesti trupul inca din tinerete? Vezi, nu cumva si in boala sa cazi.” Dar tu, stand importiva, zi vrajmasului: „O, prigonitorule al sufletelor si luptatorule, inceteaza sa-mi pui in gand unele ca acestea. Dar daca ma va apuca moartea la tinerete si nu voi ajunge la batranete, ce voi raspunde inaintea judecatii lui Hristos? Ca vad pe multi tineri murind si batrani indelung traind, ca hotarul mortii, nu-i asezat la cunostinta oamenilor. Deci, daca voi fi luat, pot eu zice atunci Judecatorului: „Am fost luat fiind tanar, ci slobozeste-ma, ca sa ma pocaiesc?” Nicidecum. Ci, intr-alt chip, vad cum Domnul, slaveste pe cei ce Ii slujesc Lui din tinerete pana la batranete. Ca a zis catre Ieremia Proorocul: „Adusu-Mi-am aminte de mila tineretelor tale si de dragostea faptelor tale.” Tu urmeaza calea lui Israil. Iar pe cel ce a urmat din tinerete pana la batranete gandul inselaciunii, Proorocul l-a mustrat, zicand: „Tanar si tu fiind, invechitule in zile rele, acum te-au ajuns pacatele tale, care le-ai facut mai inainte.” Pentru aceasta si Duhul Sfant fericeste pe cel ce se ridica din tinerete jugul lui Hristos, zicand: „Bine este barbatului cand va ridica jugul din tineretele lui.” Deci, departeaza-te, de la mine, iubitorule de faradelege si viclean sfatuitor. Domnul Dumnezeu sa strice maiestriile tale, iar pe mine, din vrajmasiile tale sa ma scoata, cu a Sa putere si dar.

Deci, iubitorule, sa ai in minte pururea ziua sfarsitului tau, cand vei zacea pe rogojina ta, gata sa mori. Vai, vai, ce fel de frica si de cutremur cuprinde pe suflet intru acel ceas! Si, mai vartos, daca isi va cerceta cugetul de a facut, sau nu, vreun bine in viata aceasta. Adica, daca a rabdat vreun necaz si ocara pentru Domnul si cele placute inaintea Lui a facut. Atunci, cu bucurie multa se suie in ceruri, de Sfintii ingeri fiind povatuit. Ca precum cel ce se osteneste a lucra toata ziua, si asteapta ceasul al doisprezecelea ca, dupa osteneala, sa primeasca plata sa, si apoi, sa se odihneasca, asa si sufletele dreptilor asteapta ziua aceea. Iar sufletele pacatosilor se cuprind de multa frica si cutremur in acel ceas. Ca, precum un osandit, fiind prins de ostasi si dus la judecata, se teme si se clatina in toate partile, socotind chinurile pe care le va patimi, asa si sufletele osanditilor tremura cumplit, in ceasul acela, privind la nesfarsita munca a vesnicului foc si la celelalte chinuri nesfarsite si netrecute. Chiar de ar zice catre cei ce-l silesc sa mearga: „Lasati-ma putin sa ma pocaiesc”, nu are cine sa-l auda, ci mai vartos ii raspunde lui: „Cand aveai vreme nu te-ai pocait, acum fagaduiesti a te pocai? Cand iti era cu putinta nu te-ai nevoit, acum vrei a te nevoi, dupa ce s-au inchis toate usile si a trecut vremea nevointei? Nu ai auzit pe Domnul zicand: Privegheati ca nu stiti ziua, nici ceasul?”

Acestea si altele ca acestea stiind, iubitule, nevoieste-te, pana mai ai vreme, si faclia sufletului tau o pazeste nestinsa pururea, cu lucrarea faptelor bune. Ca, venind Mirele si gata aflandu-te, sa intri impreuna cu Dansul in camara cereasca, impreuna cu celelalte suflete ale fecioarelor celor ce cu vrednicie au vietuit pentru El. Caruia se cuvine slava in veci! Amin.

Sf. Efrem

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 24 Martie 2017 în MOARTE

 

Daca ati sti cat de mult cer ajutor cei adormiti…

Fiindcă după moarte nu există pocăință și ca oameni au plecat și ei cu pete și prihane și văzând că ajutorul celor vii împreună-lucrează și ajută mult la a se desăvârși și liniști, ei își doresc mult, cer și tânjesc să fie pomeniți de cineva. Cu dor așteaptă ca să se ridice vreun preot sau vreun creștin virtuos din neamul lor care să-i pomenească și pe ei.

Îți voi istorisi aici o vedenie a unui episcop pe care am auzit-o din gura lui, episcop cu care am împreună-liturghisit în urmă cu câțiva ani. Spunea că era un preot care fusese biruit de vin și de aceea se îmbăta. Iar aceasta s-a petrecut mulți ani la rând. În celelalte însă era un preot virtuos și evlavios. Într-una din zile a băut vin, după obicei, și s-a îmbătat. Apoi, mai înainte de a se trezi bine, a mers și a liturghisit, dar cu îngăduința lui Dumnezeu i-a căzut jos din Sfântul Trup și Sânge al Domnului. Sărmanul a înghețat de spaimă, gândindu-se la canonul aspru pe care avea să-l primească de la episcopul său. După ce s-a mărturisit episcopului, acesta i-a spus:

„Mergi și te voi anunța când să vii ca să-ți dau canon”.

Și pe când episcopul a luat în mână condeiul ca să semneze caterisirea, fiind el singur, a avut deodată o vedenie. Se făcea că vede înaintea sa o mulțime mare de oameni de tot felul, de toate vârstele și rânduielile. Episcopul a rămas uimit și l-a cuprins frica de ceea ce vedea. Atunci toți acei oameni i-au spus într-un glas:

„Preasfințite, să nu-l puneți la canon pe preot, să nu-l caterisiți”.

După aceasta s-au făcut nevăzuți.

Episcopul trimite preotului înștiințare să vină la el, iar acesta a venit tremurand, căci se gândea la caterisirea lui. Episcopul îl întreabă:

– Ia spune-mi, pomenești multe nume la Liturghie?

– Stăpâne, la Proscomidie pomenesc multe nume, de la împărat până la sărac.

– Mergi și atunci când liturghisești pomenește cât de multe nume poți și ia aminte să nu te mai îmbeți. Ești iertat. După aceasta preotul, cu ajutorul lui Dumnezeu, s-a izbăvit de patima beției.

Arhim. Efrem Filotheitul, ganduridinierusalim.com

 

 
Un comentariu

Scris de pe 26 Ianuarie 2017 în MOARTE, VEŞNICIE

 

Recunostinta celor raposati pentru binefacatorii lor

Unei doamne din Bucureşti i-a murit un fiu. Era prin anul 1965. L-a îngropat la cimitirul Belu. Alături de copil era mormântul fratelui unui doctor din Bucureşti, care, de când i-a murit fratele, nici n-a mai dat prin cimitir.

Femeia, văzând acel mormânt părăsit şi plin de buruieni, fără a cunoaşte al cui este, s-a îndurat de el şi a început a smulge din buruieni şi a planta flori; îl îngrijea ca pe mormântul fiului ei. Dar biata femeie era cam bolnavă. Într-o seară s-a hotărât ca a doua zi dimineaţă să se ducă la policlinică pentru a se consulta.

În noaptea aceea însă, iată că se arată în vis doctorului, fratele său răposat, care îi spune:

– Vezi pe femeia aceasta? şi i-o arătă cu degetul. Mâine la 8 dimineaţa va veni la policlinică la tine, că este bolnavă. Ai grijă, să te îngrijeşti bine de ea, că mi-a făcut un mare bine.

Într-adevăr, dimineaţa, la ora 8, intră în cabinetul doctorului, femeia bolnavă. El se uită la ea mirat. Semăna exact cu cea pe care i-o arătase fratele lui în vis.

– Ai cunoscut pe fratele meu?, o întrebă doctorul.

– Dar unde locuieşte?

– Este mort de câţiva ani. Mormântul lui este la cimitirul Belu, pe aleea nr. 10.

– Acolo este şi mormântul fiului meu. Eu am îngrijit de un mormânt alături, care era cam părăsit. Probabil acela să fie…

– Da, doamnă, acela este. Vă mulţumesc mult, din partea mea şi a fratelui meu. Poftiţi să vă consult.

Această întâmplare a fost istorisită de însuşi doctorul în cauză.

Arhim. Ioanichie Bălan, altarulcredintei.com

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 3 Decembrie 2016 în MOARTE

 

Marturia unei rusoaice care s-a intors din lumea cealalta

Eram atee şi Îl huleam groaznic şi deseori pe Dumnezeu. Trăiam în ruşine şi preacurvie, însă Preamilostivul Dumnezeu nu m-a lăsat să pier, ci m-a călăuzit spre pocăinţă. În anul 1962 m-am înbolnăvit grav de cancer şi am stat bolnavă 3 ani. Nu stăteam întinsă lucram mult şi mergeam la doctori, nădăjduind că voi găsi vindecare. În ultimele 6 luni slăbisem de tot, încât nici apă numai puteam să beau. Îndată ce beam, o vomitam. Atunci m-am dus la spital şi, pentru ca eram foarte energică, au chemat un profesor de la Moscova şi au hotărât să-mi facă operaţie. Dar imediat după ce mi-au deschis stomacul, am murit. Sufletul mi-a ieşit din trup şi stătea între doi medici şi eu, cu frică şi groază ,priveam ce mi se întâmpla. Întregul stomac şi intestinele îmi erau mâncate de cancer. Stăteam şi mă gândeam de ce suntem două? Nici nu-mi trecea prin minte că există suflet. Comuniştii ne-au îndopat şi ne-au învăţat că nu există suflet şi Dumnezeu că acestea sunt născocirile preoţilor, ca să înşele poporul şi să-l facă să-i fie frică de ceva ce nu există. Văzui că stau în picioare şi totodată mă văzui pe masa de operaţie. Îmi scoseseră afară toate măruntaiele şi căutau duodenul. Dar acolo exista doar puroi, toate erau distruse şi stricate, nimic numai era sănătos. Atunci medicii au zis: Aceasta femeie nu mai avea cu ce să trăiască.

Le vedeam pe toate cu frică şi groază şi iarăşi mă gândeam: „Cum şi de unde suntem două? Stau în picioare şi totodata sunt întinsă pe masă! „Atunci medicii mi-au pus la loc intestinele şi stomacul şi au spus că trupul meu trebuie dat medicilor tineri pentru practică, si l-au transportat în laborator, iar eu mergeam alături de ei şi mă gândeam cu nedumerire de ce suntem două. Acolo m-au lăsat întinsă, dezbracată, acoperită până la piept cu un cearceaf. După aceea am văzut că venise fratele meu împreună cu fiul meu cel mai mic. Avea 6 ani şi îl chema Andruşka [Andrei. A început să plângă şi să zică :”Mamă ,mamă, de ce-ai murit? Sunt încă mic, cum o să trăiesc fără tine? N-am nici tată şi acum ai murit şi tu !”.

Eu atunci l-am îmbrăţişat şi l-am sărutat, dar el nu a simţit şi nu a văzut asta, nici nu m-a băgat în seamă, ci privea trupul meu mort. Vedea de asemenea,că şi fratele meu plângea. După aceea am ajuns dintr-o dată acasă. Acolo era soacra mea de la prima căsătorie şi sora mea. Pe primul meu soţ îl părăsisem pentru că credea în Dumnezeu. Începuse împărţeala lucrurilor mele. Trăisem în bogăţie şi lux şi toate acestea le dobândisem pe nedrept şi prin desfrânare. Sora mea a început să ia cele mai frumoase din lucrurile mele, iar soacra cerea să-i lase ceva şi fiului meu. sora mea nu lăsa nimic şi, mai mult, a început să o certe pe soacră, spunând: „Acest copil nu este al fiului tău şi nu ţi-e rudă”. După aceea au ieşit şi au închis casa. Sora mea a luat cu ea un sac plin de lucruri. În vreme ce ele se certau pentru lucrurile mele, am văzut în jurul meu diavoli care jucau şi se bucurau.

Deodată m-am aflat în vazduh şi vedeam cum zbor ca un avion. Am simţit că cineva mă ţine şi mă înalţ din ce în ce mai mult. Mă aflam deasupra oraşului Barnaul. Apoi am văzut că oraşul pierise. S-a făcut întuneric. După aceea a început din nou să apară lumină şi în final s-a făcut lumină deplină, aşa de puternică, încât nu puteam să văd. M-am aşezat pe o lespede neagră cu lungimea de un metru şi jumătate.

Vedeam copaci cu tulpini foarte groase şi frunziş bogat în culori. Între copaci erau case noi, dar n-am văzut cine locuia în ele. În valea aceasta am văzut iarba verde şi deasă şi m-am gândit: unde mă aflu acum? Dacă sunt pe pământ atunci de ce nu există drumuri şi mijloace de transport? Ce loc este acesta fără oameni şi cine trăieşte aici? Puţin mai încolo am văzut că se plimba o femeie frumoasă şi înaltă, îmbrăcată în veşminte împărăteşti, pe sub care i se vedeau degetele picioarelor. Păşea atât de uşor încât iarba nu se apleca sub paşii ei. Alături de ea mergea un tânar care îi ajungea pâna la umeri. Îşi ascundea faţa cu mâinile şi plângea cu amar şi se ruga, dar nu ştiu din ce motiv. Mă gândeam că este fiul ei şi m-am revoltat în mine pentru că nu-i e mila de el şi nu-l ascultă. Însemnare: Se pare că acest tânar era îngerul păzitor al acestei femei moarte. De asemenea apare evident cât de mult le pasă îngerilor pentru noi şi sufletele noastre dar noi nu pricepem asta. După cum se vede rugâciunile lor nu vor fi ascultate dacă moartea ne găseşte în păcate şi nepocaiţi.

Când s-au apropiat de mine, tânărul a căzut la picioarele ei a început să o roage fierbinte şi îndurerat, cerându-i ceva. Aceia ia răspuns dar nu am putut înţelege. Când s-au apropiat de mine voiam să-i întreb: „Unde mă aflu”?. În clipa aceea, femeia şi-a încrucişat mâinile la piept, şi-a înălţat privirea spre cer şi a zis: Doamne unde va merge aceasta în starea în care se găseşte?. Eu m-am înfricoşat şi abia atunci am înţeles că murisem că sufletul meu se află în cer şi că trupul mi-a rămas pe pământ. Atunci am început să plâng şi sâ mă îndurerez, şi am auzit o voce care a spus:

Întoarce-o pe pământ pentru faptele bune ale tatălui ei. O altă voce a zis :M-am săturat de viaţa ei păcătoasă şi mizerabilă. Am vrut s-o şterg de pe faţa pământului fără să se pocăiască, dar s-a rugat pentru ea tatăl său. Arătaţi-i locul pe care îl merita!”

Îndată am ajuns în iad. Atunci au început să se târască spre mine şerpi de foc înfiorători cu limbi lungi care vărsau flăcări şi alte murdării spurcate. Duhoarea era insuportabilă. Aceşti şerpi s-au înfăşurat împrejurul meu şi totodată au apărut de undeva viermi groşi ca degetul, cu cozi care se terminau în ace şi spini. Aceştia mi-au intrat în toate deschizăturile, în urechi, în ochi, pe mâini, peste tot, şi în felul acesta mă chinuiam, iar eu ţipam cu glas de fiară sălbatică. Dar acolo nu exista nimeni care să mă ajute sau să-i fie milă de mine. Am văzut acolo o femeie care făcuse avort şi a început să se roage la Domnul să aibă milă de ea. Acesta i-a răspuns: Tu n-ai vrut să Mă recunoşti pe pământ, ţi-ai omorât copii în pântece şi, mai mult, le spuneai oamenlior: „Nu trebuie să naşteţi copii, copiii sunt de prisos!. „Pentru Mine nu există lucruri de prisos. Pentru Mine toate au rostul lor”.

Către Mine Domnul a zis: Eu ţi-am dat boala ca să te pocăieşti, dar tu M-ai hulit până la sfârşitul vieţii şi n-ai vrut să mă cunoşti, şi de aceea nici Eu nu te cunosc. Precum ai trăit pe pământ fără Dumnezeu, vei trăi şi aici!”

Deodată toate s-au schimbat şi eu zburam undeva. Duhoarea s-a pierdut, a pierit şi durearea îngrozitoare şi, pe neaşteptate am văzut biserica din locurile mele natale. Uşile s-au deschis şi a ieşit preotul îmbracat în veşminte albe. Stătea cu capul plecat şi o voce m-a întrebat:

– Cine este acesta?

– Preotul nostru.

– Tu ziceai că e pomanagiu dar el e păstor adevărat. Află că chiar dacă este mic în grad, preot obişnuit, Mă slujeşte pe Mine. şi mai află şi alt lucru: dacă acesta nu-ţi va citi rugăciunea de spovedanie, Eu nu te voi ierta.!

Atunci am început să mă rog :

– Doamne întoarce-mă pe pământ am un copil mic.

Domnul a răspuns:

– Ştiu că ai un fiu şi îmi pare rău pentru el.

– Îmi pare rău pentru el, am repetat eu.

Atunci acela a răspuns:

– Mie îmi pare rău pentru voi toţi, de trei ori îmi pare rău. De la toţi aştept să vă treziţi din somnul păcatului să vă pocăiţi şi să vă reveniţi.

Aici a apărut Maica lui Dumnezeu, pe care mai devreme am numit-o „femeie”, şi am îndrăznit să o întreb:

– Aici la voi există rai?

Drept răspuns, după aceste vorbe m-am aflat iar în iad. Acum era mai rău ca prima dată. Diavolii alergau în jurul meu şi îmi arătau păcatele strigând: „Tu ne-ai slujit nouă cât ai fost pe pământ”. Au început să-mi citească păcatele: toate erau scrise cu litere mari şi am simţit o frică groaznică. Din gură le ieşeau limbi de foc. Diavolii mă loveau în cap. Cădeau peste mine şi mă ardeau cu limbi de foc. În jurul meu se auzea jale mare şi plânsetele multor oameni. Când focul s-a înteţit, vedeam totul în jur. Sufletele aveau chipuri înfioratoare: erau schilodite cu gâturile întinse şi ochii scoşi: mă întrebau dacă sunt „tovarăşă” a lor [pare ca erau comuniste] şi dacă voi trăi împreună cu ele. „La fel ca tine am făcut şi noi, ziceau, când eram pe pământ, nu am vrut să-L cunoaştem pe Dumnezeu. Îl huleam şi săvârşeam toate relele păcătuiam şi eram mândre şi nu ne-am pocăit niciodată. Cei care au păcătuit, dar mai târziu s-au pocăit, au mers la biserică, s-au rugat la Dumnezeu i-au miluit pe săraci şi i-au ajutat pe cei ce se găseau în nevoi sunt acolo sus”. [adică în rai cuvânt pe care cei de aici nici nu vroiau să-l rostească]

Eu m-am înfricoşat rău de aceste cuvinte şi mi se părea că mă aflu aici în iad de o viaţă întreagă, iar acestea îmi spuneau că voi trăi împreună cu ei o veşnicie. După aceea a apărut din nou Preasfânta Născatoare de Dumnezeu şi s-a făcut lumină. Diavolii au luat-o la fugă şi sufletele care se chinuiau în iad au început să strige şi să implore milă:

„Împărăteasă Cerească nu ne lăsa aici”; sau ziceau: Ardem, Născătoare de Dumnezeu şi nu există picătură de apă”. Ea plângea şi spunea printre lacrimi: Cât aţi trăit pe pământ n-aţi vrut să mă cunoaşteţi şi nu v-aţi pocăit de păcate înaintea Fiului meu şi Dumnezeului vostru, şi eu acum nu vă pot ajuta, nu pot trece peste voia Fiului meu şi Acela nu poate călca voia Tatălui Său. Îi ajut doar pe aceia pentru care se roagă rudele lor şi Sfânta Biserică”. Apoi noi am început să urcăm, şi de jos se auzeau ţipete puternice:”Născătoare de Dumnezeu,nu ne lăsa!”

S-a făcut iarăşi întuneric şi eu mă aflam pe aceeaşi lespede. Încrucişându-şi mâinile la piept Maica Domnului, şi-a înălţat privirea către cer şi a început să se roage zicând: „Ce să fac cu această femeie, unde să o aşez?” O voce a răspuns: „Întoarce-o pe pământ prin părul ei!”

Atunci Preacurata Fecioara a plecat în tăcere şi i s-a deschis o uşa dar eu nu vedeam nimic în spatele uşii. după aceea s-a întors ţinând în mâini părul meu şi de undeva au apărut 12 trăsuri fără roţi; se mişcau încet şi eu le urmam. Preasfânta Născatoare de Dumnezeu mi-a dat părul meu, dar eu nu am priceput că m-a atins. Am auzit-o doar spunând ca a doisprezecea trăsura nu are podea. Mi-erea frică să stau în ea dar Maica Domnului m-a împins şi m-a trimis pe pământ. După toate acestea mi-am revenit şi stăteam conştientă şi priveam. Era ora unu şi jumătate dupî amiază. După lumină aceea toate mi se păreau urâte pe pământ.Atunci i-am zis sufletului meu: „intra în trup!”. Imediat m-am aflat din nou la spital şi mergeam spre congelatorul unde se păstrează cadavrele. Acesta era închis, dar eu am intrat înăuntru fără nici o piedică şi am văzut trupul meu mort. Capul îmi era puţin într-o parte, iar mijlocul îmi era presat de alte cadavre.

Îndată ce sufletul mi-a intrat în trup am simţit frig puternic. În clipa aceea au băgat înăuntru trupul mort al unui om şi, când au aprins lumina m-au văzut ghemuita, pe când ei de obicei aşează cadavrele cu faţa în sus. Văzându-mă aşa infirmierii s-au înspăimântat şi de frică s-au împrăştiat. S-au întors cu doi medici care au ordonat imediat să mi se încălzească creierul. Pe tot trupul meu existau 8 tăieturi [făcuseră practică pe trupul meu], trei pe piept şi restul pe burtă. După două ore de la încălzirea capului am deschis ochii, dar abia dupa 12 zile am putut vorbi.

A doisprezecea zi dimineaţa mi-au adus micul dejun, pâine prăjită cu unt şi cafea, dar nu am vrut să mănânc şi le-am spus acest lucru [era zi de post]. Infirmierii au plecat iarăşi şi toţi cei din spital au început să-mi dea atenţie. Au venit medicii şi m-au întrebat de ce nu vreau să mănânc. Le-am răspuns: „Staţi să vă spun ce a văzut sufletul meu, Cine nu posteşte în zilele de post va mânca bucate împuţite şi scârboase. De aceea nu voi mânca astăzi şi în nici un post nu voi mânca de dulce”.

Mediciii de uimire când se înroşeau când păleau, iar pacienţii mă ascultau cu atenţie. Mai târziu s-au adunat mulţi medici şi eu le-am spus că nu mă mai doare nimic.

Atunci a început să vină la mine multă lume şi eu le povesteam ce am văzut şi le arătam rănile. Poliţia s-a apucat să-i izgonească şi pe mine m-au mutat în alt spital. M-am însănătoşit complet şi i-am rugat pe medici să-mi vindece cât mai repede tăieturile pe care mi le-au făcut în timpul practicii. Atunci m-au aşezat din nou pe masa de operaţie şi când medicii mi-au deschis burta, au zis:

– De ce au operat un om complet sănătos?

Eu i-am intrebat:

– De ce boală sufăr?

Ei mi-au răspuns:

– Intestinele şi stomacul sunt curate ca ale unui copil.

Au venit şi medicii care m-au operat prima dată şi când s-au apropiat au spus:

– Unde este boala ei? Măruntaiele îi erau toate distruse şi mâncate de cancer şi acum e complet sănătoasă.

Le-am răspuns:

– Dumnezeu şi-a arătat mila Lui către mine păcătoasa, ca să mai trăiesc şi să mărturisesc şi celorlalţi ce am văzut şi ce mi s-a întâmplat. Acest Dumnezeu a luat tot ce a fost stricat în mine şi mi-a redat sănătatea; voi spune asta la toţi până voi muri.

Apoi i-am zis medicului:

-Aţi văzut că v-aţi înşelat?

-Nimic nu era sănătos în tine, a răspuns el.

-Ce credeţi acum? l-am intrebat eu.

-Te-a renăscut Atotputernicul.

Atunci i-am zis:

-Dacă credeţi în Acesta, faceţi-vă cruce şi mergeţi la biserică!

Medicul s-a înroşit căci era evreu. Am adăugat:

-Faceţi-vă plăcut lui Dumnezeu!

După aceea am ieşit din spital şi l-am chemat pe preotul pe care mai înainte îl batjocoream şi îl necăjeam, numindu-l pomanagiu. I-am povestit tot ce mi s-a întâmplat şi m-am spovedit şi m-am împărtăşit cu sfintele Taine ale lui Hristos. L-am chemat să-mi binecuvinteze casa, pentru că până atunci în ea împărăţise păcatul, desfrâul, beţia şi batjocura.

In ziua de astăzi, eu, păcătoasa Claudia, în vârsta de 40 de ani, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al Împărătesei Cereşti, trăiesc creştineşte. Merg regulat la biserica şi Domnul mă sprijină. Mă vizitează oameni din toate colţurile lumii şi eu le povestesc tuturor câte mi s-au petrecut, câte am văzut şi câte am auzit.Cu ajutorul lui Dumnezeu îi primesc pe toţi, le povestesc la toţi cum eram înainte, ce mi s-a întâmplat şi din ce cauză sunt acum credincioasă.

Slăvit să fie Dumnezeul nostru! Îi povăţuiesc pe toţi să aibă grijă cum trăiesc, pentru că există cu adevărat altă lume şi altă viaţă, iar fiecare va da socoteală pentru lucrările lui pământeşti şi după măsura acestora va avea răsplată sau pedeapsă dreaptă şi veşnică.

Să trăiţi cu toţii creştineşte şi să vă faceţi plăcuţi lui Dumnezeu. Amin.

Extras din cartea: „Vedenii si istorisiri de folos despre viata de dincolo”

NOTĂ: „Cât timp a trăit Claudia L-a mărturisit pe Hristos prin neîmcetate lacrimi de speranţă şi pocăinţă ale inimii sale îndurerate pentru greşelile tinereţii şi ale neştiinţei sale anterioare. Iar cu gura mărturisea tuturor preaslăvita minune a înviereii ei trupeşti şi duhovniceşti. După ce a somat-o în câteva rânduri să nu mai mărturisească nimic despre aceste înfricoşate şi minunate lucruri, văzând că nu poate să o înfricoşeze şi să o reducă la tăcere, omniprezentul K.G.B. a ucis-o”(Mărturia părintelui Marcu de la Sihăstria-Neamţ, care a vizitat Barnaulul înainte de 1989) La sfârşit Claudia avea să noteze: (Despre mine puteţi afla în oraşul Barnaul de pe meleagurile Altaiului, strada Cristkaia 99, Ustinjua (Ustiujianina), Claudia Vasilievna. Anul 1965).

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 25 Octombrie 2016 în MOARTE

 

De ce nu-i putem trece pe sinucigasi la pomelnic?

Știm cu toții că sinuciderea este un păcat foarte mare înaintea lui Dumnezeu deoarece numai El are dreptul să ia viața unui om, pentru că El i-a dat-o și tot El decide și când să o ia, nu omul. Așadar, fiind un păcat de neiertat, biserica interzice ca astfel de persoane să fie pomenite la Sf. Liturghie, iar dacă omul nu vrea să asculte, va avea mari nenorociri fiindcă suferința ce trebuie să o poarte cel condamnat la iad pentru păcatul săvârșit, se răsfrânge asupra celui viu, asupra acelei persoane care a trecut pe pomelnic sinucigașul.

Consecința neascultării, pedeapsa, trebuie purtată de către cineva. E drept că pomenindu-l îi vei ușura din chinuri, dar ești tu în stare să porți suferința în locul lui? Poți lua asupra ta păcatul lui, poți suferi în locul lui pentru a-l răscumpăra, pentru a-i ușura din chinuri sau chiar pentru a-l scoate definitiv din iad? Dacă da, îndrăznește să treci pe pomelnic pe cei ce s-au omorât singuri, dar să te aștepți la ispite grele, la încercări, necazuri, boli și pagube, iar dacă vin asupra ta, să nu cârtești, poartă-le cu răbdare căci știi care e scopul lor.

În fond, cine poate înțelegea acestea, realizează că e vorba de o jertfă de răscumpărare, pe care dacă știi că nu o poți purta, mai bine nu o lua asupra ta ca să nu fii batjocorit de diavol. Pentru cei ce s-au sinucis avem voie să ne rugăm și să îi pomenim numai în rugăciunile particulare de acasă, altă dezlegare nu ne dă biserica.

La fel și în cazul celui aflat în boală. Ești tu în stare să porți din crucea lui, să-i porți boala? Pentru că Dumnezeu dacă dă o suferință, trebuie ispășită, trebuie consumată cumva, de către cineva. Ne rugăm de multe ori pentru cel bolnav și cerem să vină asupra noastră boala lui, dar nu toți conștientizăm că avem puterea cuvântului și că rugăciunea chiar o poate împlini Dumnezeu. Unde vede Dumnezeu credință, dragoste și puterea de a ne jertfi pentru cel ce ne rugăm, rugăciunea va fi fără îndoială ascultată și împlinită. Dar să vadă o nevoință adevărată și persistentă: rugăciuni cu lacrimi, posturi, ajunări, metanii, milostenii și fapte bune de orice fel. Dragostea ce o purtăm pentru cei dragi are puterea să convertească suflete atunci când Duhul Sfânt lucrează.

Elena J.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 9 Octombrie 2016 în ELENA J., MOARTE

 

„In septembrie vor incepe greutatile cele mari” – Mesaj de la Staretul Efrem din Arizona in legatura cu sinodul panortodox

Cunoscutul Stareț Efrem din Arizona și monah athonit ne sfătuiește: „Este nevoie de pregătire, fiindcă ÎN CURÂND vor începe zile foarte grele”. Sfatul acesta a fost dat unui egumen din Sfântul Munte Athos, care l-a vizitat recent și l-a întrebat în legătură cu evenimentele din Grecia. Starețul a fost foarte direct: „Vin zile foarte grele…”. Și mănăstirea a întocmit deja o „echipă pentru criză”, care să pregătească mănăstirea pentru zile foarte grele pentru un termen nelimitat.

Cele de mai sus ar fi putut să fie o glumă de prost gust. Dar nu sunt… Din nefericire, cele care vin sunt deja vizibile și pentru ochiul liber, de vreme ce toți putem să vedem ceea ce vine, adică suferința și foametea…

„Nu pot să înțeleg lumea. Toți întreabă: Pe mine mă vor afecta noile evenimente? Sincer, nu pot să înțeleg cât de mult s-a stricat societatea contemporană și oamenii ce trăiesc în această țară. Nimeni nu se interesează de aproapele său. Nimeni nu se interesează de problema care a bătut la poarta concetățeanului său. Toți se gândesc dacă noile măsuri vor afecta micile lui interese!…

Sincer, cred că Dumnezeu ne va da ocazia să ne revenim. Ortodoxia din Grecia a dat mari personalități, care au adus mult prinos în lucrarea lui Dumnezeu, care s-au nevoit să salveze suflete. Porfirie, Paisie, Iosif… stareți care au sângerat în luptă pentru aproapele lor, în lupta de a izgoni suferința și răutatea din inimile oamenilor suferinzi… Nu mai există virtute? Răul a lovit familia, Educația.

A lovit în fiecare celulă a societății și astăzi trăim rezultatele acestui război. Oamenii aleargă fără să le pese de aproapele lor. Societatea pe care o știam nu mai există deja. Astăzi stăpânește individualismul. De ce? Pentru că unii s-au jucat cu caracterul grecului și au pervertit toate acele calități care ar fi putut să-l ajute. Este ceva de neconceput! Individualismul trăiește și stăpânește, în timp ce înșelăciunea a devenit harismă. Au crescut generații care au învățat să răpească. Și aceasta într-un stat plin de lipsă de pedeapsă… Desigur, cu cât mai mult răpești, cu atât te depărtezi de pedeapsă. Dar aceasta o vede Dumnezeu. Astăzi se îngăduie să primim câteva scatoalce, cu nădejdea că ne vom reveni, așa cum se întâmplă cu bețivii…”.

Aceste cuvinte cutremurătoare le-a depus ca mărturie astăzi un monah athonit. Și vocea lui tremura de emoție și agonie pentru cele care trebuie să vină. „Să iei aminte! mi-a spus. Să spui și altora să ia aminte. Nu lăsați logica voastră să înghită toate câte vi le spun. Unde este noblețea acelora care nu îngăduiau să fie înjosiți? Unde sunt acei voinici care își dădeau sângele pentru noi toți? Acest pământ a fost adăpat cu sânge. Este un mare păcat să-l guverneze străinii și nevrednicii… Să luați aminte…”.

Ce să spun? Mi-am amintit de cuvintele Starețului Efrem din Arizona: „Vin zile foarte grele. Luați aminte la sufletul vostru. Adunați-vă și duceți lupta cea bună…”. Acestea le spunea în urmă cu câteva luni. Iar astăzi spune și mai limpede: „În septembrie vor începe greutățile cele mari…”.

Fie ca rugăciunile Starețului să ne întărească! Însă mă întreb: Noi ce facem ca să ne ajutăm pe noi înșine? Doar ne îngrijorăm dacă ne vor afecta pe noi înșine noile măsuri? Cineva trebuie să vă spună că nu trăiți într-un vis sau coșmar, ci într-o realitate care se va înrăutăți…”. Și noi ne întrebăm: Pe mine mă vor afecta noile măsuri? Ignorând faptul că atunci când ne vor „afecta”, va fi prea târziu…

vimaorthodoxias.gr, traducere MarturieAthonita

 
9 comentarii

Scris de pe 20 Iunie 2016 în MOARTE

 

Singuratatea de dincolo de mormant

Mai demult mergeam la o doamna romanca bolnava de cancer dintr-un spital cu boli terminale si in salon cu ea era o alta doamna, americanca, la care in fiecare zi venea in vizita fiica ei si ii facea unghiile, ii coafa parul. Si am intrebat-o pe fiica: „Doamna, dumneata faci un sacrificiu extraordinar; desi ai doi copii, in fiecare seara vii aici si te ocupi de mama dumitale; dar oare nu este mai bine sa o iei acasa? Vii de la serviciu, o gasesti acasa, cu copiii, toti impreuna…”. Si mi-a raspuns: „Nu, Parinte, eu nu vreau ca fiii mei sa o vada pe mama decazand, devenind tot mai batrana, tot mai uarata, tot mai pierduta cu mintea. Nu vreau sa aiba imaginea aceasta!”.

Asa se explica de ce la americani este infrumusetat cel ce moare si arata mai frumos decat arata in viata lui. I se intinde pielea, ii vopsesc obrajii si buzele… Am vazut ca si la noi se mai face asa. Dar la noi nu era asa, caci noi trebuie sa avem sentimentul mortii. Viata noastra se continua in moarte. Daca n-avem acest sentiment inseamna ca nu il avem nici pe cel de viata vesnica, si atunci nu mai exista Dumnezeu, nu mai exista nimic… Noi trebuie sa stim ce se intampla cu noi la sfarsitul vietii. Moartea este frumoasa, nu este urata din punct de vedere spiritual. Daca am trait o viata frumoasa, avem o moarte frumoasa. Daca am trait o viata rea, meschina, plina de rautati, avem o moarte urata.

Nimic din lumea acesta nu ne insoteste dincolo de mormant. Toate, inclusiv prietenii, familia, inclusiv cei care au spus ca sunt gata sa moara pentru noi, sau care ne-au spus „te iubesc mai mult decat sufletul meu”, pana la groapa te iubesc. De acolo esti singur. Numai tu si faptele tale. Sa va aduceti aminte de aceasta singuratate extraordinara dupa punerea in mormant. Extraordinara! Esti singur, singur! Nimeni nu mai pledeaza pentru tine. Singura pledoarie este a ingerului bun care spune: Stapane, omul acesta a facut un lucru bun, iarta-l!

Pr. Gheorghe Calciu

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 8 Iunie 2016 în MOARTE