RSS

Arhive pe categorii: MOARTE

Moartea s-ar putea sa doara…

black.jpg

Stau crucile înmărmurite,
Cu nume șterse, prăfuite
Și mă cuprinde-un fior rece,
Văzând că totu-n viață trece –
Și flori, și oameni, și iubire,
Rămân pe veci doar amintire –
Cenușă gri, de vânt purtată
Și peste ani, încet uitată.

Un gând acum mă înfioară –
Că moartea s-ar putea să doară,
Să mă răpească-n ziua care
Nu mai am drept de apărare.
Să nu mă lase să vorbesc
Celor pe care îi iubesc.
Să-mi fure anii tinereții,
Să-mi rupă apring firul vieții.
Să nu mai am timp să recit
Un ultim vers pentru sfârșit…

ELENA J.

Reclame
 
Un comentariu

Scris de pe 13 iulie 2018 în ELENA J., MOARTE

 

Reactiile omului fata de moarte in optica lui Freud

sub pamantul

Moartea, pe care majoritatea o considerăm a fi marele necunoscut, sau nenorocirea cea mai gravă care s-ar putea abate asupra noastră, a fost numită de Freud scopul vieţii. Moartea este totuşi ceva de care ar trebui sa fim conştienţi cu toţii, doar cu toţii suntem datori să trecem prin ea. Avem reacţii diferite faţă de moarte, în funcţie şi de situaţii, atitudinile noastre putînd avea diverse consecinţe.

Propria moarte: în inconştientul nostru, suntem nemuritori

Este imposibil să ne imaginam propria moarte, pentru că, susţine Freud, atunci cînd încercăm ne dăm seama că suntem de fapt prezenţi acolo. Asistăm la propria moarte, atunci cînd ne-o imaginăm. Nu putem concepe cum ar fi să fim cu adevărat morţi, inexistenţi, fără a putea, spre exemplu, gîndi sau vedea. Nu putem accepta ideea propriei morţi, în adîncul nostru nu credem în propria moarte. Aşa cum spune Freud, în inconştient, cu toţii suntem convinşi de propria nemurire. In inconştient, nu există timp, nu există sentimentul trecerii acestuia sau al unei cronologii. Acest sentiment inconştient cum că nimic nu ni s-ar putea întîmpla nouă înşine ar fi sursa comportamentului eroic.

Frica de moarte

Din moment ce nu am trecut pînă acum prin experienţa morţii şi dat fiind că propria moarte nu este înscrisă în inconştientul nostru, nu ne-am putea teme de moartea în sine, crede Freud. Atunci cînd spunem că ne temem de moarte, de altceva ne-ar fi de fapt frică – spre exemplu, de abandonare, de castrare. Cauza acestei frici ar putea fi şi diferite conflicte nerezolvate. De asemenea, frica de moarte ar putea fi rezultatul unui sentiment al vinovăţiei. Teama de moarte însă ne stăpîneşte mult mai des decît suntem conştienţi.

Reacţii faţă de moartea altcuiva

În general avem grijă să nu vorbim despre moartea cuiva atunci cînd persoana respectiva, aflată sub această sentinţă, ne-ar putea auzi. Cînd ne gîndim la moartea altcuiva ne simţim răutăcioşi sau reci, mai ales dacă ar urma să cîştigăm ceva de pe urma morţii acelei persoane. Numai copiii ameninţă ‘cu neruşinare’ pe altcineva, chiar şi pe cei apropiaţi, cu posibilitatea morţii. Atunci cînd cineva moare, încercăm de obicei să reducem moartea respectivă la o întîmplare, dînd vina pe vreun accident, pe vîrstă, boală etc.

Freud observă că avem tendinţa de a da dovadă de o atitudine admirativă faţă de persoana care a murit, de parcă ar fi îndeplinit o sarcină foarte dificilă, şi chiar ajungem pînă la a trata morţii cu mai mult respect decît pe cei vii.

Reacţii faţă de moartea străinilor sau duşmanilor

Omul primitiv nu simţea nici un fel de remuşcare la moartea altcuiva. Nu ezita nici să treacă la acţiunea uciderii celor pe care îi ura, el urmîndu-şi instinctul pur şi simplu. În afară de faptul că am dezvoltat principii morale faţă de uciderea cuiva, noi, cei de azi, oamenii civilizaţi, acceptăm moartea străinilor sau duşmanilor şi-i condamnăm la moarte (dar fără să trecem la fapte) fără şovăire, asemenea omului primitiv.

Sentimente ambivalente faţă de moartea celor dragi

Omul se poate confrunta cu sentimente ambivalente faţă de moartea celor dragi. El poate să-i vadă pe cei dragi ca pe o posesiune interioară, dar şi, parţial, ca pe nişte străini sau duşmani. Cu foarte puţine excepţii, şi în cele mai apropiate relaţii ale noastre este prezentă o mică ostilitate care duce la o dorinţă de moarte inconştientă.

Astfel de sentimente ambivalente pot produce o nevroza. Freud dă ca exemple îngrijorarea exagerată faţă de siguranţa celor apropiaţi şi auto-reproşurile nefondate în legătura cu moartea cuiva drag.

Dorinţa de moarte

Deşi inconştientul omului civilizat nu duce la îndeplinire acţiunea de ucidere, el o gîndeşte şi o doreşte. Scopul acestor dorinţe de moarte este ca noi să scăpăm, în inconştient, de oricine ne stă in cale sau ne-a ofensat ori rănit in vreun fel. În expresia ‘Să-l ia dracu”, dracul este echivalentul morţii, spune Freud. Pentru inconştientul nostru, aşa cum era odată pentru codul antic al Atenei, al lui Draco, nu exista altă pedeapsă pentru crimă decît moartea.

Deşi moartea este ceva natural, noi încercăm să suportam gîndul ei în mai multe feluri şi reacţionăm diferit faţă de ea. Diferitele noastre reacţii faţă de moarte pot explica anumite comportamente sau apariţia unor credinţe precum acelea în viaţa de după moarte. Desigur, de cele mai multe ori majoritatea credinţelor, atitudinilor sau sentimentelor legate de moarte îşi au sursa in inconştientul nostru.

psihanaliza.org

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 18 aprilie 2018 în MOARTE, VEŞNICIE

 
Imagine

Crestinul muribund catre sufletul sau

20180122_104340-1

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 25 ianuarie 2018 în MOARTE, SUFLET

 

Ce se petrece dincolo de mormant?

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 13 ianuarie 2018 în MOARTE, VEŞNICIE

 

Despre aducerea aminte de moarte

Frate, asteapta in fiecare zi iesirea ta si te gateste catre calatoria aceea. Ca, in ceasul intru care nu te astepti, infricosatoarea porunca va veni si, vai aceluia ce se va afla nepregatit. Iar de esti tanar, de multe ori, vrajmasul iti pune in gand, zicand: „Esti inca tanar, indulceste-te de dulcetile vietii si la batranete te vei pocai. Ca stii pe multi indulcindu-se si de dulcetile acestea de aici si, la urma pocaindu-se, dobandesc si bunatatile ceresti. Si tu ce voiesti sa-ti chinuiesti trupul inca din tinerete? Vezi, nu cumva si in boala sa cazi.” Dar tu, stand importiva, zi vrajmasului: „O, prigonitorule al sufletelor si luptatorule, inceteaza sa-mi pui in gand unele ca acestea. Dar daca ma va apuca moartea la tinerete si nu voi ajunge la batranete, ce voi raspunde inaintea judecatii lui Hristos? Ca vad pe multi tineri murind si batrani indelung traind, ca hotarul mortii, nu-i asezat la cunostinta oamenilor. Deci, daca voi fi luat, pot eu zice atunci Judecatorului: „Am fost luat fiind tanar, ci slobozeste-ma, ca sa ma pocaiesc?” Nicidecum. Ci, intr-alt chip, vad cum Domnul, slaveste pe cei ce Ii slujesc Lui din tinerete pana la batranete. Ca a zis catre Ieremia Proorocul: „Adusu-Mi-am aminte de mila tineretelor tale si de dragostea faptelor tale.” Tu urmeaza calea lui Israil. Iar pe cel ce a urmat din tinerete pana la batranete gandul inselaciunii, Proorocul l-a mustrat, zicand: „Tanar si tu fiind, invechitule in zile rele, acum te-au ajuns pacatele tale, care le-ai facut mai inainte.” Pentru aceasta si Duhul Sfant fericeste pe cel ce se ridica din tinerete jugul lui Hristos, zicand: „Bine este barbatului cand va ridica jugul din tineretele lui.” Deci, departeaza-te, de la mine, iubitorule de faradelege si viclean sfatuitor. Domnul Dumnezeu sa strice maiestriile tale, iar pe mine, din vrajmasiile tale sa ma scoata, cu a Sa putere si dar.

Deci, iubitorule, sa ai in minte pururea ziua sfarsitului tau, cand vei zacea pe rogojina ta, gata sa mori. Vai, vai, ce fel de frica si de cutremur cuprinde pe suflet intru acel ceas! Si, mai vartos, daca isi va cerceta cugetul de a facut, sau nu, vreun bine in viata aceasta. Adica, daca a rabdat vreun necaz si ocara pentru Domnul si cele placute inaintea Lui a facut. Atunci, cu bucurie multa se suie in ceruri, de Sfintii ingeri fiind povatuit. Ca precum cel ce se osteneste a lucra toata ziua, si asteapta ceasul al doisprezecelea ca, dupa osteneala, sa primeasca plata sa, si apoi, sa se odihneasca, asa si sufletele dreptilor asteapta ziua aceea. Iar sufletele pacatosilor se cuprind de multa frica si cutremur in acel ceas. Ca, precum un osandit, fiind prins de ostasi si dus la judecata, se teme si se clatina in toate partile, socotind chinurile pe care le va patimi, asa si sufletele osanditilor tremura cumplit, in ceasul acela, privind la nesfarsita munca a vesnicului foc si la celelalte chinuri nesfarsite si netrecute. Chiar de ar zice catre cei ce-l silesc sa mearga: „Lasati-ma putin sa ma pocaiesc”, nu are cine sa-l auda, ci mai vartos ii raspunde lui: „Cand aveai vreme nu te-ai pocait, acum fagaduiesti a te pocai? Cand iti era cu putinta nu te-ai nevoit, acum vrei a te nevoi, dupa ce s-au inchis toate usile si a trecut vremea nevointei? Nu ai auzit pe Domnul zicand: Privegheati ca nu stiti ziua, nici ceasul?”

Acestea si altele ca acestea stiind, iubitule, nevoieste-te, pana mai ai vreme, si faclia sufletului tau o pazeste nestinsa pururea, cu lucrarea faptelor bune. Ca, venind Mirele si gata aflandu-te, sa intri impreuna cu Dansul in camara cereasca, impreuna cu celelalte suflete ale fecioarelor celor ce cu vrednicie au vietuit pentru El. Caruia se cuvine slava in veci! Amin.

Sf. Efrem

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 24 martie 2017 în MOARTE

 

Daca ati sti cat de mult cer ajutor cei adormiti…

Fiindcă după moarte nu există pocăință și ca oameni au plecat și ei cu pete și prihane și văzând că ajutorul celor vii împreună-lucrează și ajută mult la a se desăvârși și liniști, ei își doresc mult, cer și tânjesc să fie pomeniți de cineva. Cu dor așteaptă ca să se ridice vreun preot sau vreun creștin virtuos din neamul lor care să-i pomenească și pe ei.

Îți voi istorisi aici o vedenie a unui episcop pe care am auzit-o din gura lui, episcop cu care am împreună-liturghisit în urmă cu câțiva ani. Spunea că era un preot care fusese biruit de vin și de aceea se îmbăta. Iar aceasta s-a petrecut mulți ani la rând. În celelalte însă era un preot virtuos și evlavios. Într-una din zile a băut vin, după obicei, și s-a îmbătat. Apoi, mai înainte de a se trezi bine, a mers și a liturghisit, dar cu îngăduința lui Dumnezeu i-a căzut jos din Sfântul Trup și Sânge al Domnului. Sărmanul a înghețat de spaimă, gândindu-se la canonul aspru pe care avea să-l primească de la episcopul său. După ce s-a mărturisit episcopului, acesta i-a spus:

„Mergi și te voi anunța când să vii ca să-ți dau canon”.

Și pe când episcopul a luat în mână condeiul ca să semneze caterisirea, fiind el singur, a avut deodată o vedenie. Se făcea că vede înaintea sa o mulțime mare de oameni de tot felul, de toate vârstele și rânduielile. Episcopul a rămas uimit și l-a cuprins frica de ceea ce vedea. Atunci toți acei oameni i-au spus într-un glas:

„Preasfințite, să nu-l puneți la canon pe preot, să nu-l caterisiți”.

După aceasta s-au făcut nevăzuți.

Episcopul trimite preotului înștiințare să vină la el, iar acesta a venit tremurand, căci se gândea la caterisirea lui. Episcopul îl întreabă:

– Ia spune-mi, pomenești multe nume la Liturghie?

– Stăpâne, la Proscomidie pomenesc multe nume, de la împărat până la sărac.

– Mergi și atunci când liturghisești pomenește cât de multe nume poți și ia aminte să nu te mai îmbeți. Ești iertat. După aceasta preotul, cu ajutorul lui Dumnezeu, s-a izbăvit de patima beției.

Arhim. Efrem Filotheitul, ganduridinierusalim.com

 

 
Un comentariu

Scris de pe 26 ianuarie 2017 în MOARTE, VEŞNICIE

 

Recunostinta celor raposati pentru binefacatorii lor

Unei doamne din Bucureşti i-a murit un fiu. Era prin anul 1965. L-a îngropat la cimitirul Belu. Alături de copil era mormântul fratelui unui doctor din Bucureşti, care, de când i-a murit fratele, nici n-a mai dat prin cimitir.

Femeia, văzând acel mormânt părăsit şi plin de buruieni, fără a cunoaşte al cui este, s-a îndurat de el şi a început a smulge din buruieni şi a planta flori; îl îngrijea ca pe mormântul fiului ei. Dar biata femeie era cam bolnavă. Într-o seară s-a hotărât ca a doua zi dimineaţă să se ducă la policlinică pentru a se consulta.

În noaptea aceea însă, iată că se arată în vis doctorului, fratele său răposat, care îi spune:

– Vezi pe femeia aceasta? şi i-o arătă cu degetul. Mâine la 8 dimineaţa va veni la policlinică la tine, că este bolnavă. Ai grijă, să te îngrijeşti bine de ea, că mi-a făcut un mare bine.

Într-adevăr, dimineaţa, la ora 8, intră în cabinetul doctorului, femeia bolnavă. El se uită la ea mirat. Semăna exact cu cea pe care i-o arătase fratele lui în vis.

– Ai cunoscut pe fratele meu?, o întrebă doctorul.

– Dar unde locuieşte?

– Este mort de câţiva ani. Mormântul lui este la cimitirul Belu, pe aleea nr. 10.

– Acolo este şi mormântul fiului meu. Eu am îngrijit de un mormânt alături, care era cam părăsit. Probabil acela să fie…

– Da, doamnă, acela este. Vă mulţumesc mult, din partea mea şi a fratelui meu. Poftiţi să vă consult.

Această întâmplare a fost istorisită de însuşi doctorul în cauză.

Arhim. Ioanichie Bălan, altarulcredintei.com

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 3 decembrie 2016 în MOARTE