RSS

Arhive pe categorii: MOARTE

Despre moartea clinica

2.jpg

Moartea cerebrală nu reprezintă şi moartea fizică, biologică a omului, de aceea este un mare păcat să fii de acord cu donarea de organe. Efectiv ai omorât omul. Cu ce garantează ei că prin expresia „moarte cerebrală” sufletul este ieşit din trup? Sau vor organele interne ale cuiva în timp ce acesta e încă însuflețit? Biserica vrea doar lucruri morale şi transparente. În plus, poți să primeşti organe interne de la oricine atât timp cât donatorul rămâne în viață. Oare medicina industrială şi tehnologizată doreşte organe deja moarte? Atunci poate lua de la trupuri din sicrie, din cimitir… Viața este un dar de la Dumnezeu care trebuie să se întoarcă la El când El hotărăşte, nu omul.

Reclame
 
4 comentarii

Scris de pe 6 iulie 2019 în MOARTE, SUFLET, VEŞNICIE

 

Marturisirea unei femei care s-a intors din lumea cealalta

femeie-rugaciune-biserica-lumanare-1-600x400.jpg

Eram atee şi Îl huleam groaznic şi deseori pe Dumnezeu. Trăiam în ruşine şi preacurvie, însă Preamilostivul Dumnezeu nu m-a lăsat să pier, ci m-a călăuzit spre pocăinţă.

În anul 1962 m-am înbolnăvit grav de cancer şi am stat bolnavă 3 ani. Nu stăteam întinsă lucram mult şi mergeam la doctori, nădăjduind că voi găsi vindecare. În ultimele 6 luni slăbisem de tot, încât nici apă numai puteam să beau. Îndată ce beam, o vomitam. Atunci m-am dus la spital şi, pentru ca eram foarte energică, au chemat un profesor de la Moscova şi au hotărât să-mi facă operaţie. Dar imediat după ce mi-au deschis stomacul, am murit. Sufletul mi-a ieşit din trup şi stătea între doi medici şi eu, cu frică şi groază ,priveam ce mi se întâmpla. Întregul stomac şi intestinele îmi erau mâncate de cancer. Stăteam şi mă gândeam de ce suntem două? Nici nu-mi trecea prin minte că există suflet. Comuniştii ne-au îndopat şi ne-au învăţat că nu există suflet şi Dumnezeu că acestea sunt născocirile preoţilor, ca să înşele poporul şi să-l facă să-i fie frică de ceva ce nu există. Văzui că stau în picioare şi totodată mă văzui pe masa de operaţie. Îmi scoseseră afară toate măruntaiele şi căutau duodenul. Dar acolo exista doar puroi, toate erau distruse şi stricate, nimic numai era sănătos. Atunci medicii au zis : Aceasta femeie nu mai avea cu ce să trăiască.

Le vedeam pe toate cu frică şi groază şi iarăşi mă gândeam: „Cum şi de unde suntem două? Stau în picioare şi totodata sunt întinsă pe masă! „Atunci medicii mi-au pus la loc intestinele şi stomacul şi au spus că trupul meu trebuie dat medicilor tineri pentru practică, si l-au transportat în laborator, iar eu mergeam alături de ei şi mă gândeam cu nedumerire de ce suntem două. Acolo m-au lăsat întinsă, dezbracată, acoperită până la piept cu un cearceaf. După aceea am văzut că venise fratele meu împreună cu fiul meu cel mai mic. Avea 6 ani şi îl chema Andruşka [Andrei. A început să plângă şi să zică :”Mamă ,mamă, de ce-ai murit? Sunt încă mic, cum o să trăiesc fără tine? N-am nici tată şi acum ai murit şi tu !”.

Eu atunci l-am îmbrăţişat şi l-am sărutat, dar el nu a simţit şi nu a văzut asta, nici nu m-a băgat în seamă, ci privea trupul meu mort. Vedea de asemenea,că şi fratele meu plângea.

După aceea am ajuns dintr-o dată acasă. Acolo era soacra mea de la prima căsătorie şi sora mea. Pe primul meu soţ îl părăsisem pentru că credea în Dumnezeu. Începuse împărţeala lucrurilor mele. Trăisem în bogăţie şi lux şi toate acestea le dobândisem pe nedrept şi prin desfrânare. Sora mea a început să ia cele mai frumoase din lucrurile mele, iar soacra cerea să-i lase ceva şi fiului meu. sora mea nu lăsa nimic şi, mai mult, a început să o certe pe soacră, spunând: „Acest copil nu este al fiului tău şi nu ţi-e rudă”. După aceea au ieşit şi au închis casa. Sora mea a luat cu ea un sac plin de lucruri. În vreme ce ele se certau pentru lucrurile mele, am văzut în jurul meu diavoli care jucau şi se bucurau.

Deodată m-am aflat în vazduh şi vedeam cum zbor ca un avion. Am simţit că cineva mă ţine şi mă înalţ din ce în ce mai mult. Mă aflam deasupra oraşului Barnaul.Apoi am văzut că oraşul pierise. S-a făcut întuneric. După aceea a început din nou să apară lumină şi în final s-a făcut lumină deplină, aşa de puternică, încât nu puteam să văd. M-am aşezat pe o lespede neagră cu lungimea de un metru şi jumătate.

Vedeam copaci cu tulpini foarte groase şi frunziş bogat în culori. Între copaci erau case noi, dar n-am văzut cine locuia în ele. În valea aceasta am văzut iarba verde şi deasă şi m-am gândit: unde mă aflu acum? Dacă sunt pe pământ atunci de ce nu există drumuri şi mijloace de transport? Ce loc este acesta fără oameni şi cine trăieşte aici? Puţin mai încolo am văzut că se plimba o femeie frumoasă şi înaltă, îmbrăcată în veşminte împărăteşti, pe sub care i se vedeau degetele picioarelor. Păşea atât de uşor încât iarba nu se apleca sub paşii ei. Alături de ea mergea un tânar care îi ajungea pâna la umeri. Îşi ascundea faţa cu mâinile şi plângea cu amar şi se ruga, dar nu ştiu din ce motiv. Mă gândeam că este fiul ei şi m-am revoltat în mine pentru că nu-i e mila de el şi nu-l ascultă.(Însemnare: Se pare că acest tânar era îngerul păzitor al acestei femei moarte. De asemenea apare evident cât de mult le pasă îngerilor pentru noi şi sufletele noastre dar noi nu pricepem asta. După cum se vede rugâciunile lor nu vor fi ascultate dacă moartea ne găseşte în păcate şi nepocaiţi.)

Când s-au apropiat de mine, tânărul a căzut la picioarele ei a început să o roage fierbinte şi îndurerat, cerându-i ceva. Aceia ia răspuns dar nu am putut înţelege.Când s-au apropiat de mine voiam să-i întreb: „Unde mă aflu”?. În clipa aceea, femeia şi-a încrucişat mâinile la piept, şi-a înălţat privirea spre cer şi a zis:

Doamne unde va merge aceasta în starea în care se găseşte?. Eu m-am înfricoşat şi abia atunci am înţeles că murisem că sufletul meu se află în cer şi că trupul mi-a rămas pe pământ. Atunci am început să plâng şi sâ mă îndurerez, şi am auzit o voce care a spus:Întoarce-o pe pământ pentru faptele bune ale tatălui ei.

O altă voce a zis :M-am săturat de viaţa ei păcătoasă şi mizerabilă. Am vrut s-o şterg de pe faţa pământului fără să se pocăiască, dar s-a rugat pentru ea tatăl său.

Arătaţi-i locul pe care îl merita!”

Îndată am ajuns în iad. Atunci au început să se târască spre mine şerpi de foc înfiorători cu limbi lungi care vărsau flăcări şi alte murdării spurcate. Duhoarea era insuportabilă. Aceşti şerpi s-au înfăşurat împrejurul meu şi totodată au apărut de undeva viermi groşi ca degetul, cu cozi care se terminau în ace şi spini. Aceştia mi-au intrat în toate deschizăturile, în urechi, în ochi, pe mâini, peste tot, şi în felul acesta mă chinuiam, iar eu ţipam cu glas de fiară sălbatică. Dar acolo nu exista nimeni care să mă ajute sau să-i fie milă de mine. Am văzut acolo o femeie care făcuse avort şi a început să se roage la Domnul să aibă milă de ea. Acesta i-a răspuns:Tu n-ai vrut să Mă recunoşti pe pământ, ţi-ai omorât copii în pântece şi, mai mult, le spuneai oamenlior: „Nu trebuie să naşteţi copii, copiii sunt de prisos!. „Pentru Mine nu există lucruri de prisos. Pentru Mine toate au rostul lor”.

Către Mine Domnul a zis: Eu ţi-am dat boala ca să te pocăieşti, dar tu M-ai hulit până la sfârşitul vieţii şi n-ai vrut să mă cunoşti, şi de aceea nici Eu nu te cunosc. Precum ai trăit pe pământ fără Dumnezeu, vei trăi şi aici!”

Deodată toate s-au schimbat şi eu zburam undeva. Duhoarea s-a pierdut, a pierit şi durearea îngrozitoare şi, pe neaşteptate am văzut biserica din locurile mele natale. Uşile s-au deschis şi a ieşit preotul îmbracat în veşminte albe. Stătea cu capul plecat şi o voce m-a întrebat:

– Cine este acesta?

– Preotul nostru.

– Tu ziceai că e pomanagiu dar el e păstor adevărat. Află că chiar dacă este mic în grad, preot obişnuit, Mă slujeşte pe Mine. şi mai află şi alt lucru: dacă acesta nu-ţi va citi rugăciunea de spovedanie, Eu nu te voi ierta.!

Atunci am început să mă rog :

– Doamne întoarce-mă pe pământ am un copil mic.

Domnul a răspuns:

– Ştiu că ai un fiu şi îmi pare rău pentru el.

– Îmi pare rău pentru el, am repetat eu.

Atunci acela a răspuns:

– Mie îmi pare rău pentru voi toţi, de trei ori îmi pare rău. De la toţi aştept să vă treziţi din somnul păcatului să vă pocăiţi şi să vă reveniţi.

Aici a apărut Maica lui Dumnezeu, pe care mai devreme am numit-o „femeie”, şi am îndrăznit să o întreb:

– Aici la voi există rai?

Drept răspuns, după aceste vorbe m-am aflat iar în iad. Acum era mai rău ca prima dată. Diavolii alergau în jurul meu şi îmi arătau păcatele strigând: „Tu ne-ai slujit nouă cât ai fost pe pământ”. Au început să-mi citească păcatele: toate erau scrise cu litere mari şi am simţit o frică groaznică. Din gură le ieşeau limbi de foc. Diavolii mă loveau în cap. Cădeau peste mine şi mă ardeau cu limbi de foc. În jurul meu se auzea jale mare şi plânsetele multor oameni.

Când focul s-a înteţit, vedeam totul în jur. Sufletele aveau chipuri înfioratoare: erau schilodite cu gâturile întinse şi ochii scoşi: mă întrebau dacă sunt „tovarăşă” a lor [pare ca erau comuniste] şi dacă voi trăi împreună cu ele. „La fel ca tine am făcut şi noi, ziceau, când eram pe pământ, nu am vrut să-L cunoaştem pe Dumnezeu. Îl huleam şi săvârşeam toate relele păcătuiam şi eram mândre şi nu ne-am pocăit niciodată. Cei care au păcătuit, dar mai târziu s-au pocăit, au mers la biserică, s-au rugat la Dumnezeu i-au miluit pe săraci şi i-au ajutat pe cei ce se găseau în nevoi sunt acolo sus”. [adică în rai cuvânt pe care cei de aici nici nu vroiau să-l rostească]

Eu m-am înfricoşat rău de aceste cuvinte şi mi se părea că mă aflu aici în iad de o viaţă întreagă, iar acestea îmi spuneau că voi trăi împreună cu ei o veşnicie.

După aceea a apărut din nou Preasfânta Născatoare de Dumnezeu şi s-a făcut lumină. Diavolii au luat-o la fugă şi sufletele care se chinuiau în iad au început să strige şi să implore milă:

„Împărăteasă Cerească nu ne lăsa aici”; sau ziceau: Ardem, Născătoare de Dumnezeu şi nu există picătură de apă”

Ea plângea şi spunea printre lacrimi: Cât aţi trăit pe pământ n-aţi vrut să mă cunoaşteţi şi nu v-aţi pocăit de păcate înaintea Fiului meu şi Dumnezeului vostru, şi eu acum nu vă pot ajuta, nu pot trece peste voia Fiului meu şi Acela nu poate călca voia Tatălui Său. Îi ajut doar pe aceia pentru care se roagă rudele lor şi Sfânta Biserică”.

Apoi noi am început să urcăm, şi de jos se auzeau ţipete puternice: „Născătoare de Dumnezeu,nu ne lăsa!”

S-a făcut iarăşi întuneric şi eu mă aflam pe aceeaşi lespede. Încrucişându-şi mâinile la piept Maica Domnului, şi-a înălţat privirea către cer şi a început să se roage zicând:”Ce să fac cu această femeie, unde să o aşez?” O voce a răspuns:”Întoarce-o pe pământ prin părul ei!”

Atunci Preacurata Fecioara a plecat în tăcere şi i s-a deschis o uşa dar eu nu vedeam nimic în spatele uşii. după aceea s-a întors ţinând în mâini părul meu şi de undeva au apărut 12 trăsuri fără roţi; se mişcau încet şi eu le urmam. Preasfânta Născatoare de Dumnezeu mi-a dat părul meu, dar eu nu am priceput că m-a atins. Am auzit-o doar spunând ca a doisprezecea trăsura nu are podea. Mi-erea frică să stau în ea dar Maica Domnului m-a împins şi m-a trimis pe pământ.

După toate acestea mi-am revenit şi stăteam conştientă şi priveam. Era ora unu şi jumătate dupî amiază. După lumină aceea toate mi se păreau urâte pe pământ.Atunci i-am zis sufletului meu: „intra în trup!”. Imediat m-am aflat din nou la spital şi mergeam spre congelatorul unde se păstrează cadavrele. Acesta era închis, dar eu am intrat înăuntru fără nici o piedică şi am văzut trupul meu mort. Capul îmi era puţin într-o parte, iar mijlocul îmi era presat de alte cadavre. Îndată ce sufletul mi-a intrat în trup am simţit frig puternic. În clipa aceea au băgat înăuntru trupul mort al unui om şi, când au aprins lumina m-au văzut ghemuita, pe când ei de obicei aşează cadavrele cu faţa în sus. Văzându-mă aşa infirmierii s-au înspăimântat şi de frică s-au împrăştiat. S-au întors cu doi medici care au ordonat imediat să mi se încălzească creierul. Pe tot trupul meu existau 8 tăieturi [făcuseră practică pe trupul meu], trei pe piept şi restul pe burtă. După două ore de la încălzirea capului am deschis ochii, dar abia dupa 12 zile am putut vorbi.

A doisprezecea zi dimineaţa mi-au adus micul dejun, pâine prăjită cu unt şi cafea, dar nu am vrut să mănânc şi le-am spus acest lucru [era zi de post]. Infirmierii au plecat iarăşi şi toţi cei din spital au început să-mi dea atenţie. Au venit medicii şi m-au întrebat de ce nu vreau să mănânc. Le-am răspuns: „Staţi să vă spun ce a văzut sufletul meu, Cine nu posteşte în zilele de post va mânca bucate împuţite şi scârboase. De aceea nu voi mânca astăzi şi în nici un post nu voi mânca de dulce”.

Mediciii de uimire când se înroşeau când păleau, iar pacienţii mă ascultau cu atenţie. Mai târziu s-au adunat mulţi medici şi eu le-am spus că nu mă mai doare nimic.Atunci a început să vină la mine multă lume şi eu le povesteam ce am văzut şi le arătam rănile. Poliţia s-a apucat să-i izgonească şi pe mine m-au mutat în alt spital. M-am însănătoşit complet şi i-am rugat pe medici să-mi vindece cât mai repede tăieturile pe care mi le-au făcut în timpul practicii. Atunci m-au aşezat din nou pe masa de operaţie şi când medicii mi-au deschis burta, au zis:

– De ce au operat un om complet sănătos?

Eu i-am intrebat:

– De ce boală sufăr?

Ei mi-au răspuns:

– Intestinele şi stomacul sunt curate ca ale unui copil.

Au venit şi medicii care m-au operat prima dată şi când s-au apropiat au spus:

– Unde este boala ei? Măruntaiele îi erau toate distruse şi mâncate de cancer şi acum e complet sănătoasă.

Le-am răspuns:

– Dumnezeu şi-a arătat mila Lui către mine păcătoasa, ca să mai trăiesc şi să mărturisesc şi celorlalţi ce am văzut şi ce mi s-a întâmplat. Acest Dumnezeu a luat tot ce a fost stricat în mine şi mi-a redat sănătatea; voi spune asta la toţi până voi muri.

Apoi i-am zis medicului:

-Aţi văzut că v-aţi înşelat?

-Nimic nu era sănătos în tine, a răspuns el.

-Ce credeţi acum? l-am intrebat eu.

-Te-a renăscut Atotputernicul.

Atunci i-am zis:

-Dacă credeţi în Acesta, faceţi-vă cruce şi mergeţi la biserică!

Medicul s-a înroşit căci era evreu. Am adăugat:

-Faceţi-vă plăcut lui Dumnezeu!

După aceea am ieşit din spital şi l-am chemat pe preotul pe care mai înainte îl batjocoream şi îl necăjeam, numindu-l pomanagiu. I-am povestit tot ce mi s-a întâmplat şi m-am spovedit şi m-am împărtăşit cu sfintele Taine ale lui Hristos. L-am chemat să-mi binecuvinteze casa, pentru că până atunci în ea împărăţise păcatul, desfrâul, beţia şi batjocura.

În ziua de astăzi, eu, păcătoasa Claudia, în vârsta de 40 de ani, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al Împărătesei Cereşti, trăiesc creştineşte. Merg regulat la biserica şi Domnul mă sprijină. Mă vizitează oameni din toate colţurile lumii şi eu le povestesc tuturor câte mi s-au petrecut, câte am văzut şi câte am auzit.Cu ajutorul lui Dumnezeu îi primesc pe toţi, le povestesc la toţi cum eram înainte, ce mi s-a întâmplat şi din ce cauză sunt acum credincioasă.

Slăvit să fie Dumnezeul nostru! Îi povăţuiesc pe toţi să aibă grijă cum trăiesc, pentru că există cu adevărat altă lume şi altă viaţă, iar fiecare va da socoteală pentru lucrările lui pământeşti şi după măsura acestora va avea răsplată sau pedeapsă dreaptă şi veşnică. Să trăiţi cu toţii creştineşte şi să vă faceţi plăcuţi lui Dumnezeu. Amin.

VIATA DUPA MOARTE – Noi marturisiri cutremuratoare, https://www.ganduridinierusalim.com

 
3 comentarii

Scris de pe 25 septembrie 2018 în MOARTE, VEŞNICIE

 

Sa mori nu e o tragedie

cavou.jpeg

Ieri am trecut pe lângă un cimitir. Mirosea a tămâie. M-am uitat la toate crucile de-acolo și parcă, parcă am văzut scris pe ele povestea fiecăruia. ”Aș fi vrut să spun mai des te iubesc” era scris pe una. ”Aș fi vrut să lucrez mai puțin și să am mai mult timp pentru familie” era pe alta. ”Aș fi vrut să nu-L ignor pe Dumnezeu”. ”Aș fi vrut să lupt mai mult”. ”Îmi pare rău că mi-am pierdut atâta timp criticând și prea puțin încurajând”.

Să mori nu e o tragedie. La toți ne vine rândul. Unora mai devreme, altora mai târziu, unora printr-o boală, altora fulgerător. Niciodată nu știi când o să fii tu.. Dar nici asta nu e o tristețe așa de mare. Până la urma urmei, suntem călători pe acest pământ. Vizităm pământul ca să fim șlefuiți pentru cetățenia Cerului. Tragedia nu e moartea în sine, ci nepregătirea noastră pentru ea. Trăitul ăsta de pe o zi pe alta, gândirea că ziua de mâine e a noastră ne fură pașaportul spre Rai.

Privind la mine, văd că mai am mult până la desăvârșire. Încă mă mai enervează unul sau altul, încă mai am așteptări mari de la alții, încă mai sunt flămândă după iubire, încă… încă. În lume vom avea necazuri, știu. Ni se spune. Însă parcă nu ne-am aștepta că e chiar așa. Și totuși mai privesc uneori moartea ca pe o tragedie, pe când ar trebui să privesc umblarea mea zilnică prin lume o tragedie.

Da, am trecut pe lângă cimitir și mirosea a tămâie, iar mie mi s-a făcut dor de cer. Un dor pe care nu-l pot descrie. Și-am conștientizat cât de puțin am din Dumnezeu și am intrat într-o disperare atroce. Nu-mi trebuie nimic altceva decât prezența Lui. Pentru că fără El, absolut nimic din lumea asta nu are gust.

Tot ce știu e că pe crucea mea nu aș vrea să stea scris ”Aș fi vrut, ar fi fost bine sau regret”. Vreau să fie scris: ”Cu Dumnezeu până la capăt”.

Alina Ilioi

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 12 septembrie 2018 în MOARTE, VEŞNICIE

 

Moartea s-ar putea sa doara…

black.jpg

Stau crucile înmărmurite,
Cu nume șterse, prăfuite
Și mă cuprinde-un fior rece,
Văzând că totu-n viață trece –
Și flori, și oameni, și iubire,
Rămân pe veci doar amintire –
Cenușă gri, de vânt purtată
Și peste ani, încet uitată.

Un gând acum mă înfioară –
Că moartea s-ar putea să doară,
Să mă răpească-n ziua care
Nu mai am drept de apărare.
Să nu mă lase să vorbesc
Celor pe care îi iubesc.
Să-mi fure anii tinereții,
Să-mi rupă apring firul vieții.
Să nu mai am timp să recit
Un ultim vers pentru sfârșit…

ELENA J.

 
Un comentariu

Scris de pe 13 iulie 2018 în ELENA J., MOARTE

 

Reactiile omului fata de moarte in optica lui Freud

sub pamantul

Moartea, pe care majoritatea o considerăm a fi marele necunoscut, sau nenorocirea cea mai gravă care s-ar putea abate asupra noastră, a fost numită de Freud scopul vieţii. Moartea este totuşi ceva de care ar trebui sa fim conştienţi cu toţii, doar cu toţii suntem datori să trecem prin ea. Avem reacţii diferite faţă de moarte, în funcţie şi de situaţii, atitudinile noastre putînd avea diverse consecinţe.

Propria moarte: în inconştientul nostru, suntem nemuritori

Este imposibil să ne imaginam propria moarte, pentru că, susţine Freud, atunci cînd încercăm ne dăm seama că suntem de fapt prezenţi acolo. Asistăm la propria moarte, atunci cînd ne-o imaginăm. Nu putem concepe cum ar fi să fim cu adevărat morţi, inexistenţi, fără a putea, spre exemplu, gîndi sau vedea. Nu putem accepta ideea propriei morţi, în adîncul nostru nu credem în propria moarte. Aşa cum spune Freud, în inconştient, cu toţii suntem convinşi de propria nemurire. In inconştient, nu există timp, nu există sentimentul trecerii acestuia sau al unei cronologii. Acest sentiment inconştient cum că nimic nu ni s-ar putea întîmpla nouă înşine ar fi sursa comportamentului eroic.

Frica de moarte

Din moment ce nu am trecut pînă acum prin experienţa morţii şi dat fiind că propria moarte nu este înscrisă în inconştientul nostru, nu ne-am putea teme de moartea în sine, crede Freud. Atunci cînd spunem că ne temem de moarte, de altceva ne-ar fi de fapt frică – spre exemplu, de abandonare, de castrare. Cauza acestei frici ar putea fi şi diferite conflicte nerezolvate. De asemenea, frica de moarte ar putea fi rezultatul unui sentiment al vinovăţiei. Teama de moarte însă ne stăpîneşte mult mai des decît suntem conştienţi.

Reacţii faţă de moartea altcuiva

În general avem grijă să nu vorbim despre moartea cuiva atunci cînd persoana respectiva, aflată sub această sentinţă, ne-ar putea auzi. Cînd ne gîndim la moartea altcuiva ne simţim răutăcioşi sau reci, mai ales dacă ar urma să cîştigăm ceva de pe urma morţii acelei persoane. Numai copiii ameninţă ‘cu neruşinare’ pe altcineva, chiar şi pe cei apropiaţi, cu posibilitatea morţii. Atunci cînd cineva moare, încercăm de obicei să reducem moartea respectivă la o întîmplare, dînd vina pe vreun accident, pe vîrstă, boală etc.

Freud observă că avem tendinţa de a da dovadă de o atitudine admirativă faţă de persoana care a murit, de parcă ar fi îndeplinit o sarcină foarte dificilă, şi chiar ajungem pînă la a trata morţii cu mai mult respect decît pe cei vii.

Reacţii faţă de moartea străinilor sau duşmanilor

Omul primitiv nu simţea nici un fel de remuşcare la moartea altcuiva. Nu ezita nici să treacă la acţiunea uciderii celor pe care îi ura, el urmîndu-şi instinctul pur şi simplu. În afară de faptul că am dezvoltat principii morale faţă de uciderea cuiva, noi, cei de azi, oamenii civilizaţi, acceptăm moartea străinilor sau duşmanilor şi-i condamnăm la moarte (dar fără să trecem la fapte) fără şovăire, asemenea omului primitiv.

Sentimente ambivalente faţă de moartea celor dragi

Omul se poate confrunta cu sentimente ambivalente faţă de moartea celor dragi. El poate să-i vadă pe cei dragi ca pe o posesiune interioară, dar şi, parţial, ca pe nişte străini sau duşmani. Cu foarte puţine excepţii, şi în cele mai apropiate relaţii ale noastre este prezentă o mică ostilitate care duce la o dorinţă de moarte inconştientă.

Astfel de sentimente ambivalente pot produce o nevroza. Freud dă ca exemple îngrijorarea exagerată faţă de siguranţa celor apropiaţi şi auto-reproşurile nefondate în legătura cu moartea cuiva drag.

Dorinţa de moarte

Deşi inconştientul omului civilizat nu duce la îndeplinire acţiunea de ucidere, el o gîndeşte şi o doreşte. Scopul acestor dorinţe de moarte este ca noi să scăpăm, în inconştient, de oricine ne stă in cale sau ne-a ofensat ori rănit in vreun fel. În expresia ‘Să-l ia dracu”, dracul este echivalentul morţii, spune Freud. Pentru inconştientul nostru, aşa cum era odată pentru codul antic al Atenei, al lui Draco, nu exista altă pedeapsă pentru crimă decît moartea.

Deşi moartea este ceva natural, noi încercăm să suportam gîndul ei în mai multe feluri şi reacţionăm diferit faţă de ea. Diferitele noastre reacţii faţă de moarte pot explica anumite comportamente sau apariţia unor credinţe precum acelea în viaţa de după moarte. Desigur, de cele mai multe ori majoritatea credinţelor, atitudinilor sau sentimentelor legate de moarte îşi au sursa in inconştientul nostru.

psihanaliza.org

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 18 aprilie 2018 în MOARTE, VEŞNICIE

 
Imagine

Crestinul muribund catre sufletul sau

20180122_104340-1

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 25 ianuarie 2018 în MOARTE, SUFLET

 

Ce se petrece dincolo de mormant?

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 13 ianuarie 2018 în MOARTE, VEŞNICIE