RSS

Arhivele lunare: martie 2014

Bunica

O sfanta din icoane cu fata zambitoare,
Cu ochii de carbune, cu parul ca de nea,
De-o bunatate rara, cu inima deschisa,
Curata ca si crinul. Asa-i bunica mea.

O, cum o vad si-acum, cu furca-n brau infipta,
O vad si simt cum trece prin mine un fior,
Caci parca-aud si-acum povestea cu craiese
Si fusul la ureche cum sfaraie usor.

Aceasta poezie iti este inchinata,
Bunica scumpa, tie, din tot sufletul meu.
Esti sacra pentru mine si te asigur buno,
Ca vie si mareata ramane-vei mereu.

Nicolae Labis

Reclame
 
4 comentarii

Scris de pe 26 martie 2014 în PARINTI

 

Femeia – Pr. Constantin Sarbu

Societatea noastră civilizată a adus drepturile femeii, dar Domnul Iisus a adus respectul ei. Hristos a vindecat femei: pe soacra lui Petru, pe femeia gârbovă, pe cea cu scurgere de sânge. A lăudat pe văduva care dăduse doi bănuţi la Templu. A ascultat rugăciunea cananeencei pentru fiica ei. A vorbit la fântâna lui Iacov cu femeia samarineancă, ce a devenit mai apoi muceniţă.

Pe drumul Golgotei, Hristos mergea zdrobit sub povara crucii. Maica Sa şi Maria Magdalena Îl urmau îndeaproape. Veronica I-a întins năframa ca să-şi şteargă fruntea. Nicio femeie nu L-a trădat pe Domnul Iisus. Iuda L-a vândut. Petru s-a lepădat de El în noaptea când a fost prins. Toma s-a îndoit de Înviere.

Femeile nu s-au îndoit, n-au fugit, nu L-au părăsit pe drumul Golgotei. Ele I-au uns trupul. Ele L-au plâns şi L-au aşezat în Mormânt. Lor Li s-a arătat întâi şi ele au vestit primele scularea Lui din morţi. Femeile au profunzimi sufleteşti mai mari decât bărbaţii. Au o inimă caldă şi intuiesc totul din iubire. Au puterea de a se dărui, aducând lumină şi bucurie. Sunt fiinţe plăpânde, dar cu suflet mare, plin de delicateţe şi gingaşie.

Femeile sunt asemeni florilor. Floarea bucură pe toţi. Înfloreşte ca să aducă bucurie. Oferă frumuseţea petalelor ei minunat colorate şi parfumul ei. Se lasă ruptă şi moare ca să-ţi facă o bucurie, ca să-ţi înfrumuseţeze viaţa şi casa. Căci totul în lume răsare din durere.

http://o-viata-frumoasa.blogspot.ro/

 
3 comentarii

Scris de pe 24 martie 2014 în FEMEIA

 

Omul nu are prieteni, succesul sau are !

„Omul nu are prieteni, succesul său are!” Cum vi se pare acest citat? Credeți că reflectă adevărul? Eu cred că da. Nu spun că nu mai există și prietenii sincere, care nu sunt bazate pe succes sau avuții. Însă câți prieteni adevărați avem, care nu țin cont de nimic? Cred că foarte puțini. Cei din copilărie sunt de obicei și cei mai sinceri. Cei veniți pe parcurs s-au apropiat din diverse motive. Poate că sunteți frumoși, poate că sunteți populari, poate că sunteți foarte deștepți, poate că aveți bani mai mulți, poate că aveți mașini frumoase și gadget-uri scumpe, poate că sunteți olimpici, poate că sunteți de succes, poate că sunteți celebrii. Ei bine, toate aceste lucruri îi atrag pe oameni. Dacă nu ați fi avut nimic din toate aceste atuuri, credeți că ați mai fi avut atât de mulți prieteni? Uneori o inimă caldă și o personalitate plăcută nu sunt de ajuns. Ca să ai prieteni trebuie să ai acel ceva. Un talent excepțional, o aptitudine, atuuri fizice, atuuri financiare, altfel nu se apropie nimeni.

Câți prieteni credeți că are un cerșător? Un nimeni, așa cum de multe ori i-am numit… un om fără nume și fără identitate… vă spun eu, probabil că niciunul. Sigur numai Dumnezeu îi ocrotește, în rest nimeni. Prietenii adevărați sunt extrem de puțini. Nu sunt prieteni cei cu care te distrezi, râzi și împarți numai lucrurile frumoase. Ci aceia care îți sunt alături și la bine și la greu, exact ca într-o căsnicie, sau și mai bine, ca într-o frăție. Restul, cei care fug sau vor să profite de pe urma necazului și a vulnerabilității voastre, aceia nu sunt prieteni. Sunt doar niște oameni interesați de propria viață, care vor să răzbească în ciuda oricărei greșeli făcute. Dar știți, singurătatea îi va atinge și pe ei.

Și să revenim la ideea principală. Sunteți de acord că prietenii pe care îi aveți se datorează calităților cu care ați fost înzestrați? Dacă v-ați dezbrăca de lucrurile materiale, de popularitate, talente și felul grijuliu de a vă comporta și ați fi voi, fără să țineți cont de nimeni și nimic, oare ar mai fi cineva lângă voi în afară de propria voastră familie? Probabil că da, vreo 2-3 prieteni, în rest nimeni. Pe aceia trebuie să îi prețuiți.

Ați văzut și voi, persoanele publice au sute de mii de fani și susținători. Dar dacă nu ar mai fi fost celebri, oare ar mai fi dat cineva doi lei pe ei? Dacă nu ar mai fi avut voce, talent actoricesc, frumusețe fizică, oare i-ar mai fi iubit atâția oameni? Cred că nu…

Așadar, deschideți mai bine ochii. Cine vă este prieten și de ce?! Pentru voi sau pentru succesul vostru? Pentru voi sau pentru ceea ce dețineți? Pentru voi sau pentru popularitatea voastră? Ca să nu aveți de suferit, încercați să separați prietenii de amici, să impuneți o anumită limită și să nu vă puneți viețile și încrederea în mâinile acestor amici, care până mâine se pot evapora.

http://adolescentisenzationali.wordpress.com/

 
Un comentariu

Scris de pe 24 martie 2014 în PRIETENIE

 

Cate sperante de viitor nu-ti faceai …

Câte speranțe de viitor nu-ți făceai, câte planuri de a te distra în sărbători, de a te îmbogăți, de a înșela cât mai mult, uitând cu desăvârșire de clipa aceasta a plecării de aici de pe pământ, uitând că aici ești doar în trecere și toate cele agonisite trebuie să le lași aici, că nu poți lua nimic pământesc ca să duci dincolo. Sărmane suflet, în câteva clipe ai fost despărțit de trup pe veci de veci. Ai rămas numai o amintire. Acum plătești toate neascultările, dezmățurile, smintelile și toate ticăloșiile. Iată că pentru tine a venit sfârșitul lumii.

Ieri picioarele tale umblau pe mal în pas vioi, azi ți-a rămas doar urma. Tu ai plecat… Unde? În veșnicie! Ieri mâinile tale se îndeletniceau cu lucrul, construiai cu spor, azi mâinile tale stau liniștite; s-a spulberat tot ce făureai, pentru că tu te-ai dus… Unde? În veșnicie! Ieri priveai tot ce te înconjura, azi ochii tău s-au închis. Ieri vorbeai frumos, toți te ascultau, azi nu mai spui nimic, gura înțepenită, ești fără suflare. Ieri adunai bani, alergai după aur și podoabe, azi le-ai lăsat pe toate în durere și plânset. Ieri îți făceai planuri pentru viitor, umblai după onoruri și putere, erai respectat, azi te-au uitat toți, ești numai o amintire. Ieri te iubeau toți pentru frumusețea ta, azi ai putrezit, trupul tău zace sub țărână. S-a spulberat orice plan pentru viitor și orice vis, pentru că tu ai încheiat drumul vieții acesteia și ai trecut în veșnicie.

Ți se spunea că odată vei muri și tu, că porți cu tine un suflet nemuritor care trebuie îngrijit, că viața nu se rezumă numai la a mânca, a bea și a petrece, ți se spunea că există un rai și iad unde toți vor merge, dar nu credeai.

Negustorul isteț al cărui glas îți era așa de cunoscut odată, s-a dus; nu mai vinde și nu mai cumpără. A plecat. Unde? În veșnicie. Unde se află cei care au avut putere politică? Unde sunt nebiruiţii ritori? Unde sunt cei care organizau serbările? Unde sunt slăviţii cavaleri, comandanţii, tiranii?… În veşnicie !!!

Frate creştine, va veni în curând şi rândul tău ca să intri în veşnicie. Întreabă-te cu toată seriozitatea: sunt eu pregătit pentru veşnicie? Sunt gata să întâlnesc pe Dumnezeu? Dă vreme cugetului tău să răspundă. Ascultă-l, el îţi vorbeşte azi! Nu-i înăbuşi glasul ca să nu-ţi mai vorbească. Stai pe loc şi te gândeşte, unde mergi aşa zorit? Moartea-n umbră te pândeşte, şi tu nu eşti pregătit.

 
2 comentarii

Scris de pe 22 martie 2014 în MOARTE, VEŞNICIE, ZIUA JUDECĂŢII

 

Bine sau rau ?

Facem rău, fără să ne dăm seama, rănim, fără să vrem, jignim, doar pentru a necăji, certăm, doar pentru a ne face hatârul, ne răzbunăm doar din orgoliu. Facem multe în viața aceasta, lungă sau scurtă. Este mult mai ușor să faci rău decât mult bine. Uneori vrem să facem bine, dar ne iese rău, dăm greș, o facem lată. Binele este delicat, binele nu este la îndemâna oricui, îl vrem în viața noastră, dar greu îl dăruim și altora. Nu-i așa că nu este ușor? Nu-i așa că binele necesită mai multă gândire? Răul îl facem la impuls, rapid, bătând din palme. Însă când vrem să facem un bine, ne gândim de 100 de ori, dacă se merită, dacă este cum trebuie, dacă este cea mai bună decizie, dacă omul acela este vrednic de binele pe care vrem să îl oferim. Sincer, ar trebui să facem invers, să ne gândim de 1000 de ori când facem un rău, iar binele să-l facem fără să clipim. Până la urmă n-avem nevoie de recunoștința nimănui, n-avem nevoie să ne mulțumească nimeni, n-avem nevoie să facem din asta o mare faptă. Binele îl facem pentru noi, pentru sufletul nostru, pentru liniștea noastră, pentru conștiința noastră. Facem un bine pentru că așa simțim, pentru că inima noastră cere și vrea să fie darnică, nu pentru alții, nu pentru recunoștință. Faceți bine, bine veți găsi, Dumnezeu vă va răsplăti, nimic altceva nu trebuie să conteze!

http://adolescentisenzationali.wordpress.com/

 
Un comentariu

Scris de pe 22 martie 2014 în MILOSTENIE, SFATURI

 

Nu conteaza cine esti ci ce alegi sa fii

Pentru a fi OM , pentru a te numi cu adevărat fiul Lui Dumnezeu, poţi să fii bogat, dar poţi fi şi sărac poţi să ai zeci de diplome sau poţi să fii analfabet, poţi să conduci lumea şi să fii pe cea mai înaltă scară socială, sau poţi fi măturător pe stradă, poţi să fii frumos, dar poţi să fii şi urât, nu contează nici vârsta, nici naţionalitatea, dar contează ce fel de viaţă alegi să trăieşti.

Contează dacă îţi trăieşti viaţa făcând fapte frumoase, plăcute Lui Dumnezeu, contează dacă îţi iubeşti semenii şi te pui în slujba lor şi a Lui Dumnezeu, contează dacă inima ta e plină de iubire pentru Dumnezeu şi aproapele, contează dacă tot ce faci, faci cu pasiune, cu dăruire cu dragoste, cu bucurie.

Contează dacă îţi foloseşti toate darurile primite de la Bunul Dumnezeu fără zgârcenie, dacă îţi înmulţeşti talanţii cu care ai fost înzestrat şi nu-i foloseşti cu egoism, doar pentru tine. Contează dacă iubeşti adevărul sau minciuna, cinstea sau hoţia, frumosul sau urâtul, pacea sau războiul, liniştea sau agitaţia, mândria sau smerenia, bunătatea sau răutatea, zgârcenia sau milostivirea, blândeţea sau mânia, iubirea sau ura, credinţa sau necredinţa, bucuria sau tristeţea, curajul sau frica, nădejdea sau deznădejdea, etc.

Contează cui domn slujeşti: Domnului iubirii, Domnului Iisus Hristos sau domnului răutăţii – spurcatului diavol. De fiecare depinde ce fel de om ajunge să fie în viaţă, un om cu caracter frumos, un om cu suflet bun şi credincios, un om în inima căruia sălăşluieşte Harul Sfânt, sau un om cu caracter urât, cu suflet negru şi întunecos. Totul depinde de câtă iubire poate să primească şi să dăruiască un om.

O altă vorbă din popor spune: ,,Nu contează culoarea pisicii, ci dacă ştie să prindă şoareci’’ Aşa e. Nu contează dacă ai fost înzestrat cu darul frumuseţii fizice, ci contează dacă eşti frumos sufleteşte, dacă frumuseţea ta interioară te ajută să fii un om adevărat, un om credincios şi bun, un om cu o viaţă morală şi spirituală, plăcută Lui Dumnezeu.

Nu contează dacă eşti înalt sau scund, gras sau slab, brunet sau blond, cu tenul alb sau măsliniu, român sau rrom. Contează credinţa ta, contează iubirea ta pentru Dumnezeu şi semeni, contează dragostea cu care Îl slujeşti pe Dumnezeu şi aproapele. Contează dacă ştii să te faci iubit şi plăcut de Dumnezeu şi semeni.

În viaţa unui om, înmulţirea talanţilor săi nu depinde de culoarea pielii, de rasa, de naţionalitatea din care face parte. Talanţii ţi-i înmulţeşti prin iubire, prin bucuria pe care o ai când realizezi orice lucru din viaţa ta, prin dăruire, dorinţa de a face bine, de a fi folositor semenilor tăi. Talentele, abilităţile, aptitudinile unui om depind de caracterul, de personalitatea, de gândirea, de inima, de sufletul său.

De aceea nu trebuie să facem discriminare între oameni, de aceea nu trebuie să etichetăm oamenii după false prejudecăţi, trebuie să ne iubim unii pe alţii, să ne acceptăm unii pe alţii, să acceptăm diversitatea şi faptul că suntem cu toţii creaţi de acelaşi Creator, bun, milostiv şi iubitor, după chipul şi asemănarea Sa.

Să nu ne dorim deci, să fim cât mai sus pe scara socială, să nu ne dorim frumuseţe fizică, ci frumuseţe interioară, să nu dorim să fim cinstiţi de  lumea din jurul nostru, să nu căutăm să fim slăviţi şi slujiţi de aproapele nostru, ci noi să iubim şi să slujim pe semenii noştri, să nu dorim mărirea acestei lumi trecătoare, ci să ne dorim doar mântuirea noastră, să ne dorim salvarea sufletului nostru de boala patimilor şi a murdăriei păcatelor noastre.

Să mulţumim Bunului Dumnezeu pentru darurile cu care ne-a înzestrat, să nu poftim la binele aproapelui nostru, să nu dorim să avem altă menire în viaţă decât cea potrivită nouă, să ne dorim să fim oameni potriviţi în locuri potrivite, să nu uităm că şi împăraţii lumii acesteia mor, că şi cei care au domnit peste lume au murit, că şi cei care au fost cinstiţi de lume au murit, să nu uităm că nimeni nu este mai bogat decât acela care se smereşte, decât acela care doreşte prietenia şi dragostea Lui Dumnezeu, care rămân pururea şi dacă ne învrednicim de acestea rămâne pomenirea noastră veşnică în lume şi ne vom învrednici de cununa mântuirii, indiferent  în ce familie şi în ce neam ne-am născut, atât timp cât am ales să Îl iubim pe Dumnezeu şi să împlinim poruncile Lui.

Să medităm un pic la cele spuse de ieromonahul Agapie Criteanu care a pustnicit în Sfântul Munte al Athosului: ,,Copacii care sunt sădiţi în locuri înalte, curând îi rupe şi-i dezrădăcinează vântul. Pentru aceasta nu pofti loc înalt, fiindcă este alunecos şi prea primejdios. Peştii cei mari rămân în mreji iar cei mici ies prin găuri. La războaie, este obicei să se ia prizonierii cei tari şi bogaţi iar pe cei mici şi săraci îi lasă slobozi. Fugi, dar de măririle lumii, că să nu cazi defel în cursele diavolului! ….Nu dori o dregătorie care în puţină vreme trece, că nu este nici o mărire sau dregătorie care să nu se smerească şi să cadă până la urmă. Când secerătorul seceră grâul, deşi unele spice sunt mai mari, după ce le taie şi le aruncă pe pământ, se fac toate deopotrivă. Aşa în această câmpie a lumii, deşi este cineva mai mare în bogăţie sau dregătorie, dar când ne seceră înfricoşata coasă, moartea, rămânem toţi deopotrivă. Şi de deschizi mormântul, nu cunoşti pe cel bogat, de cel sărac. Nu pe cel smerit de cel mare şi mândru. Nici nu este vreo deosebire între cei mai înalţi împăraţi şi cei mai smeriţi saraci’’

Aşadar să nu ne dorim să fim ,,cineva’’ pe acest pământ, să nu ne învrednicim de păcatul slavei deşarte, ci să alegem să avem o viaţă simplă şi modestă, în care să nu ne îngrijim de cele trecătoare ale lumii acesteia, ci să ne îngrijim să fim primiţi în sfintele Braţe ale Lui Dumnezeu, să ne îngrijim să ne facem inima locaş curat şi iubitor în care să se sălăşluiască Bunul Dumnezeu, să nu uităm că toate râurile ies din mare şi iarăşi la ea se întorc, să nu uităm că sufletul nostu zidit de Făcătorul nostru, doreşte să se întoarcă ACASĂ, doreşte să se întoarcă la Ziditorul şi Mântuitorul nostru, să nu uităm că nu am fost zidiţi pentru pământ, ci pentru cer, să nu uităm că nu contează cine eşti…ci ce alegi să fii.

Cristina Toma

 
2 comentarii

Scris de pe 22 martie 2014 în BANI, OMUL

 

Mama

Nu sunt bun.
Dar şi dac-aş fi o bestie,
Aş şti că cineva încă mă mai iubeşte.
E mama mea…

Nu sunt frumos.
Dar şi dac-aş fi un monstru,
Pentru cineva frumuseţea nu şi-ar avea rostul.
E mama mea…

Nu sunt deştept.
Dar şi de-aş fi cel mai prost din lume,
Nici n-ar conta pentru cineva anume.
E mama mea…

Nu sunt important.
Lumea nu dă nici doi bani pe mine,
Dar cineva şi-ar da şi viaţa numai să-mi fie mie bine.
E mama mea…

Nu sunt bogat.
Am atât cât să mă pot întreţine,
Dar ea mă face să mă simt mai bogat decât oricine.
E mama mea…

Nu sunt mulţumit de mine.
Rătăcesc prin viaţă mereu,
Dar cineva nu-şi pierde încrederea în rostul meu.
E mama mea…

Nu sunt recunoscător.
Mă comport de parcă aşa ar fi trebuit să fie,
Dar ea nu-mi arată că alţii nu sunt aşa de binecuvântați ca mine.
E mama mea…

Oare are nevoie o mamă de recunoştinţă pentru a-şi iubi fiii? Are ea nevoie de cuvinte frumoase ca să le spună la rândul ei celor care o strigă “mamă”? Are nevoie de atenţie pentru a acorda atenţie? De încrederea altora pentru a da încredere? De aprecieri, încurajări, mulţumiri? Are nevoie de toate acestea ca să fie mamă? Nu are nevoie, dar le merită. Le merită nu numai cu ocazii speciale, ci în fiecare zi…

http://teonymus.wordpress.com/

 
5 comentarii

Scris de pe 22 martie 2014 în MAMA