As opri timpul tau, draga mama …

Dacă aş putea, aş opri timpul pentru tine, dragă mamă! Aş opri timpul tău, ca să poţi trăi, în sfârşit, tot ceea ce nu ai trăit la timp.
Aş opri timpul tău ca să nu îmbătrâneşti atât de devreme, ca să mai ai răgaz pentru a te simţi frumoasă, femeie, plină de viaţă.
Aş opri timpul tău ca să-ţi ofer toate momentele pe care le-ai fi meritat, toate mângâierile, toate îmbrățișările, toate bucuriile de care ai fost privată, toate cuvintele frumoase pe care nu ți le-am spus la timp.
Aş opri timpul tău ca să te odihneşti, să îți relaxezi mâinile atât de muncite, să ai și tu timp doar pentru tine. Să te văd bucurându-te de lucrurile pentru care ai muncit atât de mult, să faci numai ce-ți place și nu doar ceea ce trebuie.
Aș opri timpul ca să te răsfăț, să te alint și să te copleșesc cu iubire.
Aş opri timpul tău ca să mă pot plimba cu tine, să îţi împărtăşesc din visurile mele şi să îţi aflu cele mai frumoase poveşti.
Aș opri timpul tău ca să te cunosc și să te înțeleg. Să îți aflu durerile, temerile, dorințele neîmplinite, să știu cum aș putea să îți bucur sufletul și cum ar trebui să fiu ca să fii mândră de mine.
Aş opri timpul tău ca să îţi împlineşti visurile frumoase pe care le-ai abandonat atunci când ai început să visezi doar pentru mine.
Aş opri timpul tău ca să te văd râzând şi ca să memorez fiecare zâmbet al tău, de care îmi va fi atât de dor atunci când mă vei lăsa singură și când voi avea nevoie de o amintire sacră.
Aș opri timpul tău ca să primești fiecare clipă de fericire atât de meritată.
Aş opri timpul tău ca să învăţ de la tine tot ce trebuie să ştiu despre viaţă, despre renunţări, despre puterea de a trăi prin şi pentru cei dragi.
Aş opri timpul tău ca să nu pleci de lângă mine…

Irina B.

 

Ceea ce facem, nu pentru slava, nu pentru ‘multumesc’ are pret

Trebuie să ştim că, dacă ne vom face datoria cu cinste, cu nobleţe, cu punctualitate, în toate detaliile, nu vom primi niciodată vreo răsplată, nimeni nu ne va ridica în slăvi. Se întâmplă devieri şi în direcţia opusă: totul deja sclipeşte, dar omul n-are când să se roage – vedeţi voi, freacă oalele. Nu trebuie să fie nici așa, ci fiecare oală, fiecare farfurie curăţată, fiecare cămaşa călcată, fiecare ciorap spălat – toate lucrurile acestea simple trebuie făcute întru slava lui Dumnezeu, ca Domnul să vadă că am spălat, am cusut, am călcat, am stat la coadă la magazin pentru El, ca El să Se bucure de hărnicia noastră, să Se bucure de ascultarea noastră, de răbdarea noastră. Ca El să vadă că în orice condiţii ne-ar pune noi îi rămânem credincioşi totdeauna, că am învăţat de la El blândeţea şi smerenia…

Şi trebuie să ştim că dacă ne vom face datoria cu cinste, cu nobleţe, cu punctualitate, în toate detaliile, nu vom primi niciodată vreo răsplată, nimeni nu ne va ridica în slăvi. Când vom face ceva acasă pentru familia noastră, toţi vor primi asta ca pe ceva cuvenit. Şi tocmai ceea ce facem nu pentru slavă, nu pentru „mulţumesc”, ci pur şi simplu — tocmai lucrul acela are preţ, tocmai pe acela îl primeşte Dumnezeu, fiindcă tu faci nu ca să primeşti laude, nu pentru că „aşa ai chef”, ci anume ca să-ți faci datoria, ca să placi lui Dumnezeu. Iată câtă însemnătate are aceasta. Şi în asemenea lucruri simple, cele mai banale, putem sluji lui Dumnezeu.

Protoiereu Dimitrie Smirnov

 

Dezamagiti de multi, de multe …

Dezamăgiți suntem de mulți și de multe. Cine nu e, va fi, mai devreme sau mai târziu. Lumea de azi, fie ea creștină sau nu, dezamăgește la un moment dat. Oricând, din seninul albastru, cineva te poate dezamăgi atât de mult încât să realizezi că ceea ce spune Solomon, că totul este deșertăciune, este mai pe înțeles decât credeai vreodată. Cei dezamăgiți nu pot fi consolați ușor. Întodeauna o dezamăgire este ceva profund, la care nu poți veni cu simple cuvinte.

Dezamăgirea poate apărea din lipsa statorniciei unor oameni. Spunea Eric Hoffer că dezamăgirea este un fel de faliment, falimentul sufletului care se consumă prea mult în speranță și așteptări. Fie că ai așteptări de la biserică, de la țară, de la părinți, de la copii sau de la o iubire, dezamăgirea poate veni ca un trăsnet. Dezamăgirea doare.

Te gândești că Dumnezeu nu dezamăgește pe nimeni și dintr-o dată te simți singur. Te simți singur pentru că omul e făcut să fie o ființă social dar care tocmai a fost dezamăgit de însuși statutul acesta. Dezamăgirea este finită, trebuie acceptată, dar niciodată să nu pierdem speranța infinită. Există și oameni care nu dezamăgesc niciodată, chiar dacă sunt puțini. Ca să dai de ei, nu trebuie săpat în pământul cu râme, ci în cerul cu îngeri. Dar trebuie săpat. Săpături în cer poți face doar rugându-te. Apoi vei deschide ochii și vei vedea că Dumnezeu a trimis cel puțin un înger lângă tine. Iar dacă nu îl vezi așteaptă-te să-l vezi. Dumnezeu nu dezamăgește.

 

Femeia este inima familiei

Femeia este inima familiei. O avem sau nu lângă noi. Dacă nu o avem, o dorim. Dacă o avem, probabil o dorim şi mai mult. Are o inimă care bate atât de frumos! E complexă, nu o poţi trata oricum, de aceea, trateaz-o bine. Bucură-te de ea, ofera-i atenţie. Primăvara parcă a fost creată pentru ea. Hristos oferă un nou început copacilor, ierbii, florilor şi cerului albastru; revigorare, splendid şi viaţă. Parcă ne îndeamnă să nu ne uităm soțiile, cei ce le avem, să fim mereu surprinzători si frumoşi cu ele.

Simţim povara obişnuinţei de fiecare zi. Cred că obişnuinţa omoară răsăritul unui gând frumos, aşa cum muşcă fără milă din sufletele celor care au spus că vor face şi au uitat să mai facă. Ea nu are nevoie de veşnicul comun al obişnuinţei ci de surprinzătoarea dragoste. Ea trăieşte cu iubirea, iar iubirea transpiră, fraţilor.

Flori? Uneori are nevoie de tine ca o floare, alteori chiar de o floare de la tine. Este diferită, este surprinzătoare; un vas mai slab zice Domnul. Mai slab înseamnă fineţe şi sensibilitate. Îi place să o asculţi. Vorbeşte cu tine pentru că te iubeşte. Este ca o floare care vorbeşte. Nu ştiu voi, dar, tare mult mi-ar plăcea să îmi vorbească o floare. Când tace, face asta pentru că te respectă. O poţi admira şi tu, mut de primăvara ei, oferindu-i la rândul tău respect si libertate şi căldura unei veri profunde.

Nu o obliga niciodată. Când eşti trist si apăsat, ea e acolo şi te ridică. Doar ea ştie cum. Preţuieşte-o şi vei fi cel mai fericit. Pentru ea, nu este îndeajuns să vorbeşti. Nu are nevoie de rigiditate lângă ea. Are nevoie să te cunoască din faptele tale aşa cum credinţa ta are nevoie de fapte ca să fie cunoscută. Dacă Îl iubeşti pe Hristos, o vei iubi şi pe ea. El s-a dat pe Sine pentru tine iar tu trebuie să urmezi exemplul Lui. Dacă Dumnezeu ti-a dat fericirea unei soţii, este timpul să practici ceea ce mulţi azi, doar vorbesc. Se poate şi există oameni care ştiu să o iubească, pentru că mai întâi au învăţat să renunţe la ei, fără să aștepte vreo ocazie specială.

Alexandru F.

 

„Daca as fi putut sa ma opresc ieri…”

Un flăcău cu cercel în ureche şi cu smartphone de ultimă generaţie, a fost ridicat de poliţie zilele trecute, pentru că (mi-au spus liceenii), ar fi cochetat cu… drogurile. Mi-am adus aminte că el era unul dintre cei mai marcaţi dintre elevi, ori de câte ori le-am vorbit despre Hristos. Uneori avea ochii umezi de lacrimi. Trei ani i-am vorbit. A fost atât de aproape să se schimbe, şi n-a făcut-o. Le-am spus liceenilor că ştiu ce-şi reproşează acum la mititica: „dacă aş fi putut să mă opresc ieri”.

„Dacă aş fi putut să mă opresc ieri” e filosofia de viaţă a tuturor ce-o dau în bară. A studentului prins în timp ce copiază, a şoferului ce trece pe verde, a tabagistului ce se trezeşte tebecist, a adolescentei cu burta la gură, a beţivului cu cancer la colon…  E filosofia saloanelor din spitale, a scării tribunalelor, a liceelor a doua zi după bac’. Dar şi-a politicienilor ce-au băgat mâna pân’ la cot în borcanul cu miere. Sau a profesorilor ce eliberează diplome false. Hoţii, criminalii, diabeticii, supraponderalii, divorţaţii, toţi strigă la unison: „dacă-aş fi putut să mă opresc ieri”!

„Dacă aş fi putut să mă opresc ieri”, e dogma de viaţă care nu iartă. Nu te-ai oprit, eşti bun de plată. Regretele nu mai contează. Lacrimile sunt de prisos. În ofsaid ai ieşit afară din joc. Asta, se penalizează. De cele mai multe ori, chiar şi în biserică! O femeie prinsă în actul curviei a fost târâtă în faţa lui Hristos. Cu hainele sfâşiate, umilită, cu cearcăne la ochii ce-au alergat după pofte, simţea cum moartea îi cânta serenade la tâmple. O căruţă de pietre colţuroase se doreau catapultate spre capul ei. „Dacă aş fi putut să mă opresc ieri”, se gândea femeia fără nici o şansă. Iar inima i se făcea tot mai mică. Şi totuşi, uimire. Nici un pietroi n-a intersectat-o. Nimeni n-a osândit-o. Căci nimeni, nu se putuse opri ieri! Hristos o priveşte. Un singur sfat îi iese de pe buze: „Acum du-te, şi să nu mai păcătuieşti!”

E destul de simplu să-nţelegem costurile lui „dacă aş fi putut să mă opresc ieri”. Şi totuşi, nici măcar bisericile nu se opresc. Continuă slujirea în două luntre. Răceala. Sterilitatea. Indiferenţa. Bătaia cu cărămida în piept. Viaţa aproape de păcat. În păcat. Mi-e tare teamă că în ziua aceea, când noi creştinii ne vom înfăţişa în faţa Mirelui ceresc, pe scrolul minţii multora, va trece încontinuu „dac-aş fi putut să mă opresc ieri”…

Nicolae G.

 

Buna dezvoltare a copiilor

Educaţia copilului începe încă din perioada sarcinii. Dacă mama care poartă în pântece se supără şi se mâhneşte, atunci şi fătul se tulbură în ea. Iar dacă mama se roagă şi trăieşte duhovniceşte, copilaşul din pântecele ei se sfinţeşte. De aceea, femeia atunci când este însărcinată trebuie să rostească Rugăciunea lui Iisus, să citească puţin din Evanghelie, să psalmodieze, să nu-şi pricinuiască nelinişti, dar şi ceilalţi să caute să nu o mâhnească. Făcând astfel, copilul care se va naşte va fi sfinţit, iar părinţii nu vor avea probleme cu el, nici când este mic, nici când va creşte mare. Apoi, după ce se va naşte copilul, mama trebuie să-l alăpteze cât poate mai mult. Laptele mamei dă sănătate copiilor ei. Prin alăptare copiii nu sug numai lapte, ci şi dragoste, afecţiune, mângâiere, siguranţă, dobândind astfel un caracter puternic. Dar şi pe mamă o ajută alăptarea. Atunci când mamele nu-şi alăptează copiii, se creează anomalii în organismul lor, care pot duce chiar şi la extirparea sânului.

Cuviosul Paisie Aghioritul

 

Oare de ce ai inteles totul gresit ?

Tu, uită-te la ochii tăi, uită-te la ei, pătaţi, coloraţi, fiecare unic. Eu i-am creat pe fiecare. Am creat totul. Universul. Şi pe tine. Te-am făcut frumos după Chipul Meu, dar tu l-ai necinstit şi ai preferat să crezi că eşti fiul maimuţei. Ţi-am dăruit trup, am reflectat Chipul Meu dumnezeiesc în tine, dar tu l-ai vândut pe bani pentru o plăcere de o clipă.  Nemulţumit de felul cum arăţi, te-ai gândit să Mă „corectezi”, însă te-ai sluţit că ai ajuns cea mai josnică făptură, de batjocură, deşi eşti creaţia Mea cea mai aleasă, singura căreia i-am dăruit suflet nemuritor. Da, am avut încredere în tine că Mi-l vei înapoia în aceeaşi stare de neprihană pe care ai avut-o la început.

Ţi-am dăruit lumină în ochi ca să te bucuri de tot ce te-nconjoară. Ţi-am dăruit putere şi sănătate ca să poţi lucra cu propriile-ţi mâini, să mângâi şi să îmbrăţişezi, dar tu ai lovit cu ele, ai rănit. Ţi-am dăruit picioare ca să alergi spre fapte bune, spre folosul aproapelui, dar tu ai alergat numai după plăceri şi în locurile nepermise unui creştin. Ţi-am dăruit grai ca să mângâi cu vorbe bune, dar tu ai înjurat, ai rănit inimi. Ţi-am trimis soarele Meu ca să-ţi lumineze dimineţile, însă iritat de căldura lui, te-ai arătat nemulţumit. M-am gândit să te răcoresc şi astfel ţi-am trimis o ploaie binecuvântată, dar tu M-ai înjurat.

Te-am chemat în Casa Mea, dar deşi ai auzit clopotele, te-ai arătat nepăsător la chemare. Ţi-am dăruit Crucea Mea ca armă asupra diavolului, dar tu ai batjocorit-o, ai necinstit-o. La fel şi pe Maica Mea, pe Sfinţii Mei pe care ţi i-am trimis în ajutor. Ţi-am dăruit tămâia Mea să fii ferit de duhurile necurate, dar tu ai preferat tămâia vrăjmaşului. Neîncrezător în puterea Mea, ai alergat la vrăjitoare, la puterile întunericului. M-ai trădat. Din nou!

La toate acestea tu mi-ai răspuns cu indiferenţă. Eşti rece şi nepăsător, deşi Eu te iubesc cu gelozie. Te vreau numai al Meu şi sufăr când Mă trădezi, făcându-te prieten cu vrăjmaşul. Dar te iert fiindcă te iubesc! Te aştept fiindcă te iubesc! Mulţi îţi spun zilnic că te iubesc, dar niciunul nu şi-ar da viaţa în locul tău. Numai Eu M-am jertfit pentru tine. Am murit Eu pentru ca tu să fii viu şi să ai viaţă veşnică. Eu ţi-am pregătit o fericire veşnică în Împărăţia Mea, însă tu ai preferat-o pe cea de jos, trecătoare.

Ţi-am dăruit minte şi cunoaştere pentru ca să inventezi, să cercetezi, să descoperi spre folosul celorlalţi, dar tu ai făcut o afacere din asta. Ai necinstit Taina Cununiei căci trăieşti precum dobitoacele, îţi saturi numai trupul. Ţi-am binecuvântat familia cu copii, dar tu i-ai aruncat la gunoi, i-ai avortat. N-aveai cu ce-i hrăni? Oare nu port Eu grijă şi de cel mai mic viermişor? Oare nu sunt Eu Stăpân peste toate? Îţi dau viaţă în fiecare zi şi îţi înnoiesc aerul cu fiecare respiraţie.

Am pus Harul Meu în tine ca să lucreze şi să înmulţeşti talanţii. Te-am sădit cu raţiune şi înţelepciune. Oare de ce ai înţeles totul greşit? Te aştept în Casa Tatălui Meu. În fiecare duminică e Ziua Mea. Te invit la Cină. Vino cât încă eşti în viaţă, pe picioarele tale, căci legat la mâini şi la picioare, adus de alţii între patru scânduri, e prea târziu!

Elena J.

 

Romania, te iubesc oricum ai fi !

România ta e Parângul, Rarăul şi Sfinxul din Bucegi, e Delta Dunării, Transfăgărăşanul şi Putna cu straie de sărbătoare. Dar şi magherniţele de la periferiile urbane, încâlceala din labirintul Bucureștiului şi glodul de-ți dă peste cizmă, pe ulitele satelor îmbătrânite de așteptare.

România ta e Nadia Comăneci şi Ivan Patzaichin, Gică Hagi şi Ana Aslan. E Djuvara, e Pleşu, e Cioran, e Eminescu. Dar şi liceele pline de nepăsători care scriu cu emoticoane.

România ta e grâul Bărăganului, ţiţeiul Subcarpaţilor, podgoriile Murfatlarului, turmele Sibiului şi huila de la Petroșani. Dar şi uzinele dezafectate, pădurile defrişate şi câmpurile năpădite de buruieni. Şi de… Pet-uri.

România ta e Sinaia cu Peleşul, Braşovul cu Biserica Neagră, Bucovina plină ochi de mânăstiri. Dar şi bisericile părăsite ori cvasigoale duminica, orfelinatele şi azilele de bătrâni.

România ta e capra neagră, zimbrul Haţegului şi ursul carpatin. E barza, egreta şi ciocârlia. Dar şi câinii vagabonzi ce muşcă pe furiş prin spatele blocurilor.

România ta e Ștefan, Ţepes şi Cuza. E Carol, e Mihai Viteazul şi Brâncovenii. Dar şi Ceaușescu, Năstase, Băsescu. Ori politicienii care mint ca meteorologii şi parlamentarii care nu văd viața searbădă a țării decât prin geamurile lor fumurii.

România ta eşti tu. Sunt eu. Sau Basarabia. E o Ţară frumoasă, cu oameni harnici, bătrâni simpatici şi tineri inventivi. Dar cu copii puţini, cu manele, cu mașini înscrise în Bulgaria şi şpăgi.

România e petecul de pământ binecuvântat de Dumnezeu pentru tine. Şi pentru mine. Doar în funcție de tine, române, își va da rodul sau spinii. În funcție de tine va fi fericită sau ridată. În funcție de tine va fi vorbită pe la colţuri, de rău sau de bine! Elogiată sau blestemată. În funcție de tine va fi creştină sau păgână! Va sta lângă Hristos sau contra Lui!

La mulți ani România! Te iubesc oricum ai fi!

Nicolae G.

 

Cand rostiti rugaciunea lui Iisus, impiedicati orice alt gand sa va atace

„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi”. Când rostim această rugăciune, stabilim cu Hristos o relaţie personală care scapă raţiunii noastre. Viaţa lui Hristos pătrunde treptat în noi. Unii se roagă cu gândul, cu mintea. Or, nu poate exista rugăciune acolo unde nu e participarea inimii. În rugăciune, inima şi mintea sunt, în mod indisolubil, unite. Rugaţi-vă în camera voastră. Unii vor putea să se scoale cu o oră mai devreme, alţii cu o jumătate de oră, alţii cu un sfert de oră sau zece minute. Asta depinde de puterile fiecăruia. Dar trebuie s-o faceţi. Astfel, inima şi mintea voastră se vor obişnui să trăiască mereu şi pretutindeni cu rugăciunea. Când rostiţi rugăciunea lui Iisus, împiedicaţi orice alt gând să vă atace. Cei care sunt începători în viaţa duhovnicească trebuie să înveţe să lupte împotriva poftelor trupeşti. Rugaţi-vă seara, dimineaţa şi în celelalte clipe ale vieţii voastre de zi cu zi. Rugaţi-vă pentru alţii. Numai prin unitatea în Duhul Sfânt veţi fi capabili să lucraţi mântuirea voastră. Rugaţi-vă pentru semenii voştri şi cereţi lui Dumnezeu să vă binecuvânteze prin rugăciunile lor.

Arhimandritul Sofronie

 

Cand iubesti

Când iubești, ești tânăr totdeauna,
Treci cu fruntea sus, încrezător,
Iei în brațe și oprești furtuna,
Duci pe umeri visul tuturor.

Când iubești, ești bun, ești-nalt, ești tare.
Aperi cu putere orice legi:
Nu faci răni, te-apleci la fiecare.
Rupi din tine suflet și le legi.

Când iubești, ții căile măsurii.
Peste toate treci fără dureri.
Nu ascunzi, nu jefuiești ca furii,
Dai orice, fără nimic să ceri.

Când iubești, oricărui greu te dărui,
Dai în lături toate și le poți…
Doar cu vorba și cu gândul nărui
Și te-arunci în luptă pentru toți.

Virgil Carianopol