Mii de rusi bogati parasesc orasele si se retrag in zone izolate

În Rusia se naşte un fenomen cu iz apocaliptic: mii de ruşi bogaţi părăsesc oraşele şi se retrag în zone izolate, pentru a-şi duce viaţa cât mai departe de civilizaţie. Trăiesc in colibe, manâcă doar ce cultivă şi îşi cresc copiii în spirit liber. Pentru ei, banii şi cariera nu mai au valoare. Mai mult, sunt convinşi că în curând vom trăi toţi ca ei. Au fost profesori, ingineri, avocaţi, oameni de afaceri. Au avut bani şi cariere  de invidiat.  Dar într-o zi şi-au vândut casele, şi-au îngheţat conturile şi s-au retras în sălbăticie pentru a trăi ca la începuturile lumii.

Li se mai spune “Noii ruși” și numărul lor crește me­reu – atât cât să populeze astăzi 200 de sate și că­tu­ne, risipite în sălbăticia aspră a Siberiei. Aparent, “Noii ruși” sunt niște ființe ciudate – orășeni bogați și instru­iți (mulți milionari și oameni de afaceri), care, sătui de atâta bine, au decis să se refugieze cu întreaga familie la marginea lumii, fără a lua cu ei nimic care să le ușu­reze traiul sau munca zilnică. Au venit în grupuri mici sau pe rând, fiecare cu povestea lui de viață, cu îndem­nul și căutările personale.

Eduard e unul dintre ei. A lucrat in Occident şi a fost manager de talie internaţională. Acum locuieste la Alexandrovka, satul de la porţile Siberiei într-o iurtă – un fel de cort cu podea de lemn.  Are doi copii pe care refuză să-i dea la şcoală de teama că sistemul ii va transforma in marionetele civilizatiei. Dar in Alexandrovka toti au studii superioare, asa ca David si Danila au de la cine invata. Mănâncă simplu şi doar ce cultivă. N-au nici curent electric, nici apă curentă. Şi vara şi iarna se călesc cu galeti de apa aruncate peste ei, la temperaturi siberiene.

Altul, Constantin, a fost anchetator in miliţia rusească, dar la vară se va muta şi el în Alexandrovka, satul de la porţile Siberiei. Iulia a fost profesor universitar de matematica. S-a stabilit aici impreuna  cu sotul ei, care n-a mai suportat stresul functiei pe care o avea in domeniul constructiilor.

Cu totii vor sa traiasca in strictul necesar, fara bani si fara tehnocolie.  Lui Constantin, fostul securist, i se spune Şamanul şi e vraciul comunitatii . Isi vindeca pacientii cu rugaciuni,  plante  si ritualuri de imbaiere. Alexandrovka pare sa fie unul dintre putinele locuri pe Pamant in care singurul guvernator e NATURA. E o lume libera, care te contamineaza.

Numărul celor care îl caută pe Dumnezeu în pusti­etatea pădurilor crește mereu. Nimeni nu trișează când vine de bună voie în Siberia, și nimeni nu vrea să pară ce nu este. În Siberia rezistă doar cei puternici și deciși. Cu toții refuză banii, avantajele energiei electrice și chiar binefacerile medicamentelor, înlocuind totul cu rugăciunea, cu miracolul simplității și al remediilor na­turiste. Organizează singuri mici spitale și școli, or­ga­nizează concerte și spectacole culturale, încât ai zice că, împreună, formează o sectă mile­naristă, speriată de multele scenarii catastrofice ale pro­fe­țiilor nostra­da­mice. “Noii ruși” sunt însă ortodocși curați. Au preoți, au bise­rici, au icoane la care se roagă. De alt­fel, fiecare nouă așezare nu începe alt­cumva decât cu o cameră de bârne în­chinată lui Dumnezeu și, alături, un bor­dei săpat direct în pământ.

German Sterligov, al doilea milionar oficial al Rusiei de dupa caderea URSS si-a abandonat in 2005 averea pentru a trai ca un taran intr-o parte indepartata a Rusiei, fiind dovada ca se poate gasi fericirea. S-a bucurat de o avere impresionanta, a trait in vile somptuoase, a avut yachturi si avioane private, dar a renuntat la acest stil de viata in urma cu patru ani si a ales sa se mute cu familia sa intr-o zona rurala a Rusiei, unde a ales sa traiasca in mijlocul salbaticiei.

Majoritatea prietenilor mei au crezut ca mi-am pierdut mintile, dar dupa patru ani se dovedeste ca am facut alegerea corecta. Criza economica care i-a afectat pe majoritatea oligarhilor este departe de mine. Spre deosebire de ei, eu sunt liber aici. Nu sunt dependent de nimeni si am suficiente resurse pentru a supravietui”. La doar 24 de ani, German Sterligov a pus bazele propriei companii si in scurt timp, profitand de vidul de legislatie din acea vreme, a reusit sa construiasca un imperiu financiar, cu birouri in Londra si New York, si a devenit milionar.

In timp ce Sterligov isi facea un nume in domeniul afacerilor, amenintarile incepeau sa se intensifice, iar el si sotia sa traiau in permanenta cu frica de a nu fi rapiti, brutalizati sau chiar omorati. „In primii doi ani de relatie ne-am mutat de 23 de ori. El ma suna si-mi spunea: «Impacheteaza, iar ne mutam». In cercurile in care sotul meu activa aveau loc multe crime”, isi aminteste Alyona.

„Eram ca pasarile intr-o cusca aurie. Fiind foarte bogati, traiam intr-o sclavie, din care, din fericire, am scapat”, a completat German. Pentru a scapa de amenintari, in era presedintiei lui Boris Eltin, multe cupluri bogate declarau ca s-au despartit si se afisau la petreceri cu alte persoane pentru a distrage atentia de la familia adevarata. „Se prefacea ca nu mai suntem importanti pentru el si asa prevenea sa devenim tintele rivalilor sau a rapitorilor”, a confirmat Alyona. Un factor important in decizia lor de a-si schimba stilul de viata l-a constituit infrangerea lui German in alegerile prezidentiale din 2004, cand invingator a iesit actualul premier rus Vladimir Putin. „A venit acasa, si-a aruncat jacheta si a spus: «Nu mai pot face nimic aici. Hai sa plecam si sa incepem o noua viata»”, isi aminteste Alyona, care a fost ceruta in casatorie la doar trei minute dupa ce s-au cunoscut. Au ales ca locatie o zona impadurita, aflata la 60 de kilometri departare de Moscova, o zona lipsita de luxul cu care s-au obisnuit, dar pe care nu il regreta.

In perioada lui de prosperitate, German Sterligov a oferit locuri de munca pentru 2.500 de persoane. In prezent, acestia mai sunt doar in numar de doi, ambii muncitori, care il invata pe Sterligov cum sa faca lucruri precum constructia de ziduri sau repararea de garduri.

Dupa o viata traita in cel mai luxos cartier din Moscova, Sterligov si sotia sa si-au schimbat perspectivele asupra vietii si au decis sa-si vanda proprietatea din cartierul Rublyovka, apartamentul cu vedere spre Statuia Libertatii din New York, birourile de pe Wall Street si din Londra, casa din Elvetia, castelul din Franta si apartamentul din Piata Rosie din Moscova pentru a se muta la tara.

Sterligov si-a vandut averea la licitatie dupa ce s-a ales praful de ambitiile sale politice, care incepusera cu o campanie pentru functia de guvernator al Siberiei si au fost urmate de candidaturile pentru primaria Moscovei si in final pentru presedentia Rusiei.

“Mi-am dorit sa schimb viata oamenilor din Rusia in bine…Mi-am dorit sa aduc o noua viziune acestei tari, pentru a crea o viata mai buna. Dar nu am reusit, si am ajuns sa imi dau seama ca, chiar daca nu voi putea fi alaturi de tara mea in acest mod, familia mea inca are nevoie de mine – si am putut face schimbari la acest nivel.”

A ajuns sa acumuleze datorii uriase din pricina costurilor campaniilor sale electorale, asa ca si-a vandut casa din Moscova, toate proprietatile si actiunile, si si-a platit datoriile, iar mai apoi, dupa o calatorie in padure, si-a construit o casa cu banii care ii mai ramasesera dupa ce totul fusese vandut.

Eliberat de boala materialismului si de traiul imbacsit intr-o mare capitala a lumii, Sterligov a gasit adevarata fericire, fericirea fara bani.

Acum, la 15 ani dupa ce a facut primul sau milion, a renuntat la afaceri si a optat pentru o viata traditionala taraneasca, traita in adancul zonei rurale rusesti, impreuna cu sotia sa si cei cinci copii. “Viata mea nu a fost niciodata mai buna – inca nu pot crede ca am o viata atat de implinita si interesanta”, a declarat el programului BBC World Service’s Outlook.

“Puii de curcan tocmai au iesit de sub closca – aceasta este o stire interesanta pentru noi in momentul de fata. Am reusit sa gasim fericire ca si familie – si inca nu pot sa cred ca am reusit sa parasim Moscova, cu toata atmosfera ei de mercenariat, ividie si ostilitate. Cu greu pot descrie starea sufleteasca in care ne aflam, exact cum nu poti descrie gustul unei inghetate. Trebuie sa o gusti pentru a stii asta.”

German Sterligov  traieste acum intr-o casa mica, pe care o descrie ca fiind “o soba ruseasca, cateva ferestre, pereti si un tavan”. Are deasemenea doua tractoare, un boldozer si o Toyota veche, desi pe timp de iarna la ferma se poate ajunge doar cu o caruta tarasa de cai. Ce mai apropiata casa se afla la 11 km distanta. Nu are electricitate si acum incearca sa se descotoroseasca si de telefonul mobil.

Cu toate acestea, el spune ca nici atunci cand era bogat nu a dus o viata tipica de magnat rus. “Nu aveam elefanti sau piscine”, spune el. “Dar este adevarat, am trait intotdeauna in cele mai bogate, elegante si exclusiviste cartiere, in case mari si scumpe”.

Pasul spre Siberia n-a fost totuşi uşor. “A fost greu pentru sotia mea, care nu era obisnuita cu viata la tara, ci mai degraba cu viata de milionar. Acum este recunoscatoare, deoarece copiii nostrii duc o viata normala, o viata reala. Familia mea este fara indoiala mai fericita.”

Copiii lui Sterligov primesc educatie acasa, deoarece el crede ca mediul din scoala “ii va corupe”. Nu le va permite sa urmeze studii universitare, din acelasi motiv: “Universitatile sunt pline de depravare – nu s-ar deprinde cu altceva de acolo in afara de corupere morala. Asadar, este in afara de orice discutie”, spune el. Este un nationalist convins si a devenit profund religios acum 10 ani – desi nu vrea sa vorbeasca despre acest lucru, descriindu-l ca fiind “prea personal.”

https://veghepatriei.wordpress.com/2017/12/29/rusia-alba-si-ortodoxa-mii-de-rusi-bogati-parasesc-orasele-si-se-retrag-in-zone-izolate/

 

 

 

Ce faci acolo, omule? Te afli in biserica si te uiti la frumusetile femeiesti?

Dar şi cât stai în biserică purtarea ta este necuviincioasă. Dacă te prezinţi în faţa unui stăpân lumesc pentru vreo treabă, nu cutezi nici să zâmbeşti. Şi când stai în faţa Stăpânului universului, râzi fără frică şi fără ruşine? În felul acesta Îl mânii mai mult decât prin alte păcate ale tale. Căci Dumnezeu nu se scârbeşte atât de cei care păcătuiesc, cât de cei care nu se ruşinează după săvârşirea păcatului.

Ce faci acolo, omule? Te afli în biserică şi te uiţi la frumuseţile femeieşti? Cum pângăreşti în asemenea fel templul lui Dumnezeu? Crezi că biserica este piaţă sau, ceva şi mai rău, bordel? În piaţă, desigur, ţi-e ruşine să priveşti viclean o femeie; şi în biserică, tocmai în ceasul în care Domnul îţi vorbeşte, îndemnându-te să te depărtezi de asemenea păcat – căci „oricine se uită la o femeie” zice, „spre a o pofti a şi desfrânat cu ea în inima lui” (Matei 5, 28) – îţi învârţi privirile pe organele nelegiuirii şi cu inima vizitezi atelierul desfrâului? Mai bine să fi fost orb, decât să-ţi foloseşti în felul acesta ochii. Gândeşte-te, omule, în faţa cui stai în ceasul slujbei şi împreună cu cine – cu heruvimii, serafimii, cu toate puterile cereşti.

Dă-ţi seama cu cine psalmodiezi şi te rogi. Ca să-ţi revii e de-ajuns să-ţi aduci aminte că, în vreme ce ai trup material, te-ai învrednicit să-I aduci cântări Domnului împreună cu îngerii cei nemateriali.

Aşadar să nu participi cu nepăsare la acea cântare sfântă. Să nu ai în minte gânduri pătimaşe. Alungă orice cuget pământesc şi urcă cu mintea la cer, lângă tronul lui Dumnezeu. Zboară acolo împreună cu serafimii, dă din aripi împreună cu heruvimii, psalmodiază imnuri închinate Preasfintei Treimi.

Şi când va veni vremea sfintei împărtăşanii gândeşte-te, ce greşeală ai îndreptat, ce virtute ai izbutit, ce păcat ai şters prin spovedanie, în ce ai devenit mai bun? Dacă conştiinţa te înştiinţează că te-ai străduit îndeajuns pentru vindecarea rănilor tale sufleteşti, dacă ai făcut ceva mai mult decât postul, împărtăşeşte-te cu frică de Dumnezeu. Altfel, stai departe de Preacuratele Taine. Şi când te vei curăţa de toate păcatele tale, atunci să te apropii. Căci cel care nu posteşte este firesc să fie iertat, aducând ca justificare boala sau slăbiciunea trupească. Însă cel care nu şi-a îndreptat păcatele, e cu neputinţă să găsească justificare.

Dacă, de pildă, Dumnezeu îţi va cere socoteală pentru nepăsarea sau necuviinţa pe care o arăţi la slujbele bisericii, ce vei face? Iată, în ceasul când îţi vorbeşte Dumnezeu, tu, în loc să te rogi, ai început cu cel de lângă tine o discuţie în şoaptă, despre lucruri nefolositoare. Şi chiar dacă Dumnezeu ar trece cu vederea toate celelalte păcate ale noastre, acesta e de ajuns pentru a pierde mântuirea. Să nu crezi că e o greşeală mică. Pentru a pricepe gravitatea lui, gândeş- te-te ce se întâmplă în cazul analog al oamenilor. Să presupunem că discuţi cu o persoană oficială sau cu un prieten bun de-al tău. Şi în vreme ce acela îţi vorbeşte, tu întorci capul cu nepăsare şi începi să discuţi cu altcineva.

Cel cu care vorbeşti nu va fi jignit de această necuviinţă a ta? Nu se va mânia? Nu-ţi va cere socoteală? Dumnezeu însă, deşi este jignit în fiecare zi într-un mod mult mai rău, şi nu numai de doi-trei oameni, ci aproape de noi toţi, ne îngăduie cu îndelungă-răbdare. Cât despre cei care nu vin deloc la slujbe, aş vrea să ştiu unde se află în acel ceas sfânt. Dar cred că ştiu bine asta. Sau se ocupă cu lucruri necuvioase şi zadarnice, sau sunt afundaţi în grijile lumeşti. În ambele situaţii însă, sunt de neiertat. Pentru primii acest lucru este vădit şi nu mai are nevoie de dovezi. Dar şi ultimii, care aduc ca justificare pentru absenţa lor treburile familiale, şi aceştia sunt de neiertat, pentru că preferă pe cele pământeşti în locul celor cereşti, pe cele trecătoare în locul celor veşnice, pe cele materiale în locul celor duhovniceşti.

Sf. Ioan Gură de Aur, ganduridinierusalim.com

 

 

Sa nu lipsim nicio Duminica din Biserica!

Sa mergem la Sfânta Liturghie, dar acum, acum când înca mai avem picioare zdravene, când înca mai suntem în putere. „Las’ ca mergi duminica viitoare la Biserica“ este îndemnul diavolului. „Nici duminica asta sa nu lipsesti de la Biserica“ este îndemnul lui Dumnezeu.

A merge la Biserica în fiecare duminica este O DATORIE SFÂNTA, este o porunca. Cea dintâi porunca a Bisericii ne obliga în acest sens („Sa participam cu evlavie la Sfânta Liturghie, în Duminici si sarbatori“) si, cu atât mai mult, cea de-a patra porunca dumnezeiasca: „ADU-TI AMINTE DE ZIUA ODIHNEI (DUMINICA) SA O SFINTESTI…“. Pai, cum sfintesti duminica? Dormind? Gatind? Spalând? Mergând la piata? Mergând la târg? Lucrând pe câmp? Arând? Prasind? Sapând?…

Daca duminica nu mergem la Sfânta Liturghie, înseamna ca-I întoarcem spatele lui Dumnezeu. Iar când sufletele noastre vor ajunge în fata lui si vor fi judecate, atunci si El ne va întoarce spatele zicându-ne: „Mergeti de la mine blestematilor în focul cel vesnic… Adevarat graiesc voua, nu va cunosc pe voi “

Sa luam aminte la cuvintele unui preot, care ne învata ca nu trebuie sa muncim duminica fiindca toti banii câstigati, de fapt în pacat, îi vom pierde într-un fel sau altul, mai devreme sau mai târziu: pe medicamente, la doctori, pe amenzi la politie, ni-i fura hotii, vine o grindina, vine o seceta mare, o revarsare de ape Si atunci cu ce ne-am ales? NE-AM ALES CU PAGUBA SI CU PACATUL ! Amintiti-va ca Dumnezeu nui-a binecuvântat pe israelitii lacomi, care au lucrat în ziua de odihna si,când au iesit sa adune mana au gasit-o stricata si plina de viermi. Asa auramas israelitii în corturile lor sa-L laude pe Dumnezeu. Asa sa ramânem si noi crestinii în Biserica Ortodoxa în fiecare duminica sa-L laudam peDumnezeu. Daca însa un crestin – ortodox este angajat la un patron si acesta îl obliga sa lucreze duminica, lipsindu-l astfel de slujba Sfintei Liturghii, pacatul si paguba sunt numai ale patronului.

„Sa nu uitati niciodata oameni buni: „suntem saraci, pentru ca muncim duminica, nu pentru ca nu muncim, deci lucrul de duminica nu îmbogateste niciodata pe nimeni, ci dimpotriva, îl saraceste!“

Cineva a fost întrebat de un preot: „Ce faci dumneata Duminica, atunci când ar trebui sa mergi la Biserica?“ Si el a raspuns: „Ma uitla televizor!“ Preotul l-a întrebat: „Stii dumneata ce înseamna asta? Înseamna ca ai televizorul în fata si pe Dumnezeu în spate! Du-te acum si muta televizorul în spate si pe Dumnezeu în fata!“ Bine maizicea bunica mea: „DUMINICA NICI RADACINILE DE PAMÂNTSA NU LE SCUTURI“.

Iata ce faceau bunicii si strabunicii nostri. Sâmbata spre seara, când batea clopotul de vecernie, daca se aflau pe câmp, opreau lucrul, dejugau boii, iar când clopotul se oprea, înjugau boii din nou si plecau acasa la odihna pâna luni dimineata. Exista oameni si chiar destul de multi, care se rusineaza sa mearga la Sfânta Biserica. Rusinea aceasta este sigur de la diavol, care cauta pieirea noastra. Sa ne aducem aminte ca si de Noe au râs oamenii când facea o corabie pe uscat, dar el nu s-a rusinat, ci a respectat porunca lui Dumnezeu de a face corabia. CEI CARE AU RÂS DE EL S-AU ÎNECAT, IAR NOE A SCAPAT. Corabia lui Noe cea de odinioara, plutind peste puhoaiele potopului, preînchipuia Sfânta Biserica Ortodoxa = Corabia mântuirii peste puhoaiele pierzarii. Deosebirea este ca în timp ce corabia lui Noe a fost închisa de Dumnezeu pe dinafara si nimeni n-a mai putut intra, „Corabia Biserica“, cea cu cruce pe catarg, are intrarea deschisa si mai pot intra oameni învalmasiti de puhoaiele pacatelor, dupa cum spunea Paarintele Arsenie Boca. Acolo era Noe, aici este Hristos, iar în valurile pacatelor este ucigasul înecând pe oameni. Si noi, asemenea cu Noe, sa nu ne rusinam a respecta porunca a patra din Decalog si sa ne construim «corabia sufletului». Este buna rusinea, ba chiar foarte trebuincioasa, dar numai pentru a nu savârsi fapte urâte si rele. Diavolul ne ia rusinea când pacatuim si ne-o da când sa ne spovedim sau când vrem sa mergem la Biserica.

http://www.troeruchitsa.ru

 

Pedeapsa infricosatoare a celor ce hulesc sfintele icoane

În vara anului 1991, o femeie sectantă din comuna Frătăuți-Suceava s-a dus la soacra ei, o creştină foarte evlavioasă, bolnavă. Nora, văzând pe perete o icoană mare, frumoasă a Maicii Domnului, la care se ruga bătrâna ziua și noaptea cu lacrimi, i-a zis cu mânie: „Mamă, nu te mai închina la icoane, căci icoanele sunt idoli!”

Apoi, pornindu-se cu furie, a luat icoana de pe perete și a aruncat-o în sobă, fiind jeratic mult, și a ars sfânta icoană. Atunci, bătrâna a plâns și cu lacrimi i-a zis din patul suferinței: „Eu sunt bolnavă și neputincioasă, și nu pot să-ți fac nimic, dar o să te ardă Maica Domnului. Tu vei vedea!”

Aceasta s-a întâmplat într-o sâmbătă. După o săptămână, nora sectantă făcea mâncare la o nuntă ca bucătăreasă. Cum așeza mâncarea la foc și cocea pâine în cuptor, deodată o limbă de foc a ieșit din gura cuptorului, i-a aprins hainele și în câteva clipe a ars toată în flăcări, în strigăte cumplite de durere. Până au venit oamenii să o salveze, era deja moartă. Numai o parte din oase au putut aduna.

De această grea pedeapsă s-au cutremurat toate satele din jur. Iată cum pedepsește Dumnezeu pe cei ce hulesc Biserica, preoții, Sfânta Cruce și Sfintele Icoane. Acea femeie, nu numai că hulea cele sfinte, ci a căutat să le profaneze și să le distrugă. Această soartă vor avea toți cei ce hulesc credința ortodoxă apostolică și toate cele sfinte.

Arhim. Ioanichie Bălan, altarulcredintei.md

 

Randuielile bisericesti

La biserică, în general

Ţinuta exprimă în general personalitatea şi starea de spirit a omului. Ţinuta celui ce intră în biserică este necesar să exprime sinceritatea şi curăţia inimii, inima fiind locul unde se întâlneşte omul cu Dumnezeu. Atitudinea este necesar să fie cuviincioasă şi discretă, fără a deranja pe cineva. Întotdeauna trebuie să fim orbi, surzi şi muţi la provocările străine de slujbă şi rugăciune. Cel ce vine la biserică va căuta întotdeauna să ajungă înainte de începerea slujbei, găsindu-şi locul. Cel ce vine după începerea slujbei, indiferent de motiv, se va alătura celor prezenţi fără însă a tulbura şi a produce sminteală.

La Sfânta Liturghie

Sfânta Liturghie este locul cel mai înalt unde omul poate urca la întâlnirea cu Dumnezeu şi locul cel mai de jos unde poate coborî Acesta la întâlnirea cu omul, este locul unde „Sfinţii Îngeri doresc să privească şi să audă glasul Evangheliei Domnului Dumnezeu şi să vadă cu ochii lor chipul Sfintei Jertfe“(Rugăciunea a cincea de la Slujba Sfântului Maslu, Acatistier, 2002). Pacea, sfinţenia, dorinţa sinceră de a I te adresa trebuie să fie singura motivaţie a prezenţei atunci şi acolo. Conştientizarea celor de mai sus ar trebui să fie suficientă pentru a nu mai adăuga nimic. Cel ce vine la Sfânta Liturghie îşi poate aduce darul său constând din prescură (o pâiniţă) şi vin. Darul acesta se aduce la Sfântul Altar, de preferat înainte de începerea slujbei, însoţit de o lumânare aprinsă, ţinută drept, astfel încât ceara să nu curgă şi să nu murdărească, şi de un pomelnic cu numele celor vii şi adormiţi în Domnul. Darul acesta este bine să fie pregătit din vreme, de acasă. Un aspect foarte important pentru cel ce vine la Sfânta Liturghie este participarea prin implicarea în rugăciune şi conştientizarea celor ce se rostesc. La biserica nostră, Sfânta Liturghie începe de obicei la ora 9.30.

La Botez, este necesar ca: nașii să fie ortodocși, buni creștini, cunoscători ai învățăturii de credință, iubitori de copii și milostivi cu cei nevoiaşi ori lipsiți de apărare; mama să fie cu toate rânduielile bisericești în legătură cu nașterea pruncului plinite; pruncul este recomandabil să fie adus la biserică după ce a dormit și fără să fie alăptat după ce s-a trezit din somn. Mai este nevoie de: certificatul de naștere; pânză albă, aproximativ 1m/2m. lumânare, recomandabil produsă la Atelierele Arhiepiscopiei Bucureștilor Făclia Sfinților Români; fașă, aproximativ 5cm/2m; vas (sticluță) cu untdelemn, nu ulei-unguente de corp; prosop; săpun; vin. Sfânta Taină a Botezului este recomandat să fie săvârșită și primită imediat după Sfânta Liturghie, ca o continuare a ei, toți cei urmează a fi botezaţi primind împreună Sfânta Taină. Cazurile speciale se vor discuta cu preoții bisericii.

La Spovedanie

Pocăința, spovedania sau mărturisirea păcatelor este Taina prin care credinciosul, mărturisindu-și păcatele în fața preotului duhovnic și primind dezlegare de la acesta, primește, prin puterea Duhului Sfânt, iertarea păcatelor mărturisite și pentru care a primit dezlegare de la duhovnic. Creștinul poate merge oricând și ori de câte ori simte nevoia pentru a-și ușura sufletul și a primi mângâiere și nădejdea iertării păcatelor: Dacă greșești în fiecare zi, pocăiește-te în fiecare zi, ne învață Sfântul Ioan Gură de Aur.

Ținând cont că mărturisirea este o obligație a tuturor credincioșilor, ea este legată de termenele obștești ale posturilor, întrucât în perioada postului este timpul cel mai potrivit pentru spovedanie și împărtășanie.

Săvârșitorul Sfintei Taine a Spovedaniei este preotul duhovnic. Duhovnicul nu se schimbă decât în situații speciale și numai cu binecuvântarea sa și la propunerea fiului duhovnicesc. Duhovnicul fiind părinte, ar trebui să-i datorăm aceeași cinstire și ascultare ca și părinților după trup sau nașilor. Spovedania se face întotdeauna cu inimă smerită, cum spune Psalmistul, cu părere de rău pentru cele făcute și cu dorința sinceră de a nu le mai repeta. Pentru spovedanie poate fi consultat programul afișat la avizierul parohiei, pe site sau, de preferat, vorbind direct preotul, la biserică.

La Cununie, îndatoririle mirilor sunt: să fie conștienți de darul căsătoriei și de faptul că ceea ce Dumnezeu unește omul nu pote despărți (Rugăciunea a doua de la Cununie) iar pentru credința și credincioșia lor orice vor cere ei de la Dumnezeu se va face (Evanghelia de la Marcu, cap. IX); să fie căsătoriți legal la Starea Civilă; să nu fie rudenii până la gradul VII; să fi primit Sfânta Taină a Spovedaniei înainte de Căsătorie, de preferat cu câteva zile înainte; să nu fi fost căsătoriți, măcar unul dintre ei, iar dacă au fost căsătoriți, să anunțe despre aceasta pe preotul săvârșitor. Iar îndatoririle nașilor, sunt: să fie buni creștini, cunoscători ai învățăturii de credință, iubitori ai familiei, având fii și fice, cu dragoste către cei mai mici și având cuvânt mângâietor și cu speranță pentru cei ce le greșesc; să fie cununați la biserică; să aibă la ei Certificatul de Căsătorie; să aducă lumânari, recomandabil produse la Atelierele Arhiepiscopiei Bucureștilor Făclia Sfinților Români; să aducă inelele (verighetele); să aducă pișcoturi; să aducă vin.

Sfânta Taină a Cununiei este recomandat să fie săvârșită și primită imediat după Sfânta Liturghie, ca o continuare a acesteia. La opt zile de la Cununie mirii și nașii sunt așteptați la biserică, cu lumânările de la slujbă, pentru îmbisericirea finilor.

La Înmormântare și Parastase

De îndată ce unul din ai noștri s-a mutat la cele veșnice membrii familiei sunt îndemnați să ia legătura cu preotul de sector al parohiei, în vederea stabilirii datelor și orelor la care vor fi săvârșite slujbele de dinainte de înmormântare, Slujba Stâlpilor și slujba de prohodire, Slujba Înmormântării. În cazul în care răposatul sau familia au loc de veci în Cimitirul parohial, trebuie să vină cu Actul de Concesiune în original, pentru a fi pregătit locul de îngropare.

La citirea Stâlpilor este nevoie de: lumânări de la biserică, tămâie, cărbune și cățuie. Slujba aceasta se săvârșește seara la căpătâiul celui adormit. La Slujba Înmormântării este nevoie de: lumânări de la biserică, colivă, căpițel (artosul, colacul, pâinea), vin și paos (vin amestecat cu untdelemn). După punerea în mormânt se poate organiza o agapă (masă, parastas) sau nu, și se face milostenie, după posibilitate, dar și după disponibilitate. Ca milostenie se pot împărți pachete, de preferat celor lipsiți, sau se organizează masă (numită în popor chiar parastas).

Soroacele de pomenire pentru cei răposați sunt: De obște: toate sâmbetele de peste an și în mod special Sâmbăta Lăsatului Sec de carne pentru Postul Paștilor sau Moșii de Iarnă, sâmbăta a II-a, a-III-a şi a IV-a din Postul Mare, Sâmbăta dinaintea Rusaliilor sau Moșii de Vară.

Particulare: de trei zile (coincide cu ziua îngropării), de nouă zile, de trei săptămâni sau de patruzeci de zile, de șase săptămâni, de nouă săptămâni, de trei luni, de șase luni, de nouă luni, de an și apoi din an în an până la șapte ani. Sărindare particulare, pomeniri de patruzeci de zile, oricând peste an.Timp de patruzeci de zile se tămăiază mormântul celui răposat, se duce apă potabilă unui bătrân sau unei familii lipsite ca ajutor și milostenie și se împart diminețile – se împart cele necesare unui mic dejun măcar pentru un bătrân lipsit sau un nevoiaș, eventual o familie.

La patruzeci de zile se împart, cu binecuvântare, haine spre pomenirea numelui adormitului iar la parastasul de un an se ajută o familie nevoiașă cu mobilier: masă, scaune, pat ș.a. La toate soroacele minimul necesar cuprinde: coliva, căpițelul (colacul), sticla de vin și pomelnicul adus la Sfântul Altar. La acestea, bine este să se adauge vase care să cuprindă cele necesare unui prânz sau măcar pachete. Numărul acestora variază doar în funcție de posibilitățile și generozitatea noastră. O recomandare cu caracter practic: până la slujba de prohodire bine ar fi ca membrii familiei să stabilească și să noteze pe calendar datele soroacelor și astfel să le respecte.

Toate informațiile prezentate aici au doar caracter informativ și orientativ, practicile locale sau tradițiile zonei, circumscrise învățăturii Bisericii, sunt lămurite cu preotul deservent.

http://www.parohiaherastrau.ro/

 

Imbracamintea noastra in biserica

Tinuta noastra in biserica sa fie cuviincioasa din toate punctele de vedere. Sa fie decenta iar nu provocatoare, pentru ca decenta dovedeste buna cuviinta, iar indecenta contrariul. Aceasta ne porunceste Sf. Apostol Pavel cand spune: „Vreau deci ca barbatii sa se roage in tot locul, ridicand maini sfinte, fara de manie si fara de sovaire. Asemenea si femeile, in imbracaminte cuviincioasa, facandu-si lor podoaba din sfiala si din cumintenie, nu din par impletit si din aur, sau din margaritare, sau din esminte de mult pret, ci din fapte bune, precum se cuvine unor femei tematoare de Dumnezeu.” Asadar, daca interzice femeilor podoabele care sunt dovada bogatiei, cu atat mai mult interzice cele ce starnesc curiozitatea cum ar fi fardul, vopsirea ochilor, mersul leganat, hainele extravagante si cele asemenea.

Ce zici, femeie? Vii la biserica pentru a te ruga si te impodobesti cu bijuterii si-ti rasucesti parul in multe chipuri? Nu cumva ai venit la dans sau la nunta? Acolo este locul bijuteriilor si a luxului. Aici nu este nevoie de nimic din acestea. Ai venit sa-L rogi pe Dumnezeu pentru pacatele tale. Asadar pentru ce te impodobesti? Aceasta infatisare nu este cea a unei femei care se roaga. Cum poti sa suspini, cum poti sa lacrimezi, cum poti sa te rogi cu caldura avand astfel de imbracaminte? Vrei sa arati cuviincios? Imbraca-te in Hristos, nu in aur. Imbraca-te cu milostenia, iubirea, intelepciunea si smerita cugetare. Acestea sunt mai de pret decat tot aurul. Acestea pe cea frumoasa o fac mai frumoasa si pe cea urata o infrumuseteaza. Sa stii ca, atunci cand te impodobesti mult esti mai destrabalata decat cea goala, pentru ca ai lepadat buna cuviinta.

Spun Sfintii Parinti ca, femeia care se imbraca in vesminte barbatesti (adica pantaloni), uraciune este inaintea lui Dumnezeu si ca aceasta nu se poate mantui. Un alt mare pacat este sa stai la rugaciune sau sa intri in biserica cu capul neacoperit.

http://www.ganduridinierusalim.com/

 

Despre neingaduirea atingerii icoanelor cu buzele rujate

Trasăm ca sarcină clerului şi, cu deosebire, parohilor de biserici, să ia aminte ca persoanele cu buzele rujate să nu se atingă de icoane, de cruce şi de niciun obiect sfinţit, lăsînd pe acestea urme de vopsea. Referitor la aceasta, se vor pune afişe la intrarea în biserică şi se va explica la predică, de repetate ori, cît de mare este păcatul persoanelor care, printr-o atingere necurată, pîngăresc un sfînt odor, motiv pentru care persoanele care merg la biserică trebuie să-şi şteargă rujul sau să nu se atingă de nimic şi, în orice caz, să nu se împărtăşească cu Sfintele Taine ale lui Hristos fără a-şi fi spălat bine buzele.

Sf. Ioan Maximovici, ganduridinierusalim.ro

 

Cu inima in biserica

Un preot cu viata sfanta si inzestrat cu multe daruri de la Dumnezeu, aflandu-se la rugaciune in biserica, cu mai multi oameni, pe cand tamaia biserica si credinciosii, ajungand in dreptul unei femei, nu a tamaiat, dar mai incolo, unde era un scaun gol a tamaiat de trei ori acel scaun si apoi a continuat cu restul bisericii.

Dupa ce s-a incheiat slujba, bineinteles ca femeia a mers la parinte si l-a intrebat:- Parinte, am observat ca atunci cand ati tamaiat in biserica, ajungand in dreptul meu, pe mine nu m-ati tamaiat dar mai incolo, ati tamaiat un scaun gol, de ce parinte, v-am gresit cu ceva?-Fiica mea, i-a spus parintele, eu am vrut sa te tamaiez si pe tine, dar tu nu erai in biserica numai cu trupul, caci inima si mintea ta nu erau acolo, ci departe, dar mai incolo in acel scaun gol sti cine sta de obicei?

-Da, i-a spus femeia, sta sora Maria, care e bolnava si nu a venit.

-Asa este, e bolnava pe pat, dar cu inima si mintea a fost aici cu noi.

Femeia cu lacrimi in ochi si-a cerut iertare, iar preotul a imbratisat-o si a binecuvantat-o spunandu-i sa fie mereu cu luare aminte si cu bagare de seama.

 

Vino la biserica in straie curate si simple

Părintele şi picta şi se ruga. Le făcea pe ambele. Nu-i plăcea moda. Zicea femeilor: „Să nu vii la Biserică cu moda ca să întoarcă alţii capul după tine. Să nu-ţi pui haine strălucitoare! Să nu te machiezi, să nu-ţi dai cu roşu pe buze, să nu te vopseşti. Că asta înseamnă că tu nu crezi că Dumnezeu te-a făcut frumoasă, că a greşit şi vrei tu să te faci.” Mereu zicea: „Lăsaţi moda! La Biserică vino să te rogi!”. Odată a venit un băiat tânăr şi i-a zis: „Părinte, am venit la Biserică să-mi găsesc nevastă.”, iar dânsul i-a răspuns:  „Eu credeam că la Biserică vii să te rogi, nu să te căsătoreşti. Hai, lasă! Roagă-te şi mai apoi, vedem ce vrea Dumnezeu cu tine”. Tot când ne certa cu moda, ne zicea: „Lasă hainele care nasc invidie! Tu vino la Biserică cu straie curate, simple!”. Părintelui îi plăcea mult să ne înveţe. Stăteam în Biserică, dânsul scotea din altar un scăunel şi noi pe jos, în jurul dânsului. Părintele iubea canoanele. După ele te învăţa şi după ele te certa. „Părintele avea darul facerii de minuni. Dar eu nu pot spune despre asta. Dânsul vedea. Şi-ţi vorbea aşa cum Dumnezeu îi descoperea lucrurile despre tine. Pe mine m-a întrebat: „Eşti domnişoară?”, şi i-am spus adevărul. O lună trăisem în păcat. Dânsul mi-a zis: „Acum gata cu ce-a fost! De acum stai aici şi să iubeşti Biserica!”.  Nu mi-a mai trebuit niciodată bărbat şi uite de 60 de ani sunt numai cu Biserica. Şi n-am fost singură. Maica Domnului mi-a dat tot, iar Părintele avea grijă şi de mine. Ăsta era darul dânsului cu care făcea minuni. Îţi schimba toată viaţa.” (Ecaterina T., 81 ani)

Părintele Sofian

 

Medicamente duhovnicesti – aghiasma, anafura si uleiul sfintit

Biserica Ortodoxa detine cele sapte Taine prin care Harul lui Dumnezeu lucreaza spre sfintirea omului. Insa pe langa cele sapte Sfinte Taine (Botezul, Mirungerea, Spovedania, Impartasania, Maslul, Cununia si Hirotonia) mai exista si alte slujbe de sfintire a omului si a diferitelor obiecte sau lucruri, numite, ierurgii. De aceste sfinte slujbe poate beneficia orice crestin ortodox. Si ele sunt foarte necesare pentru intarirea credintei si pentru simtirea Harului Duhului Sfant.

Lucrurile sfintite de care trebuie sa se foloseasca si sa se impartaseasca fiecare credincios sunt urmatoarele:

1. a) Aghiasma (apa sfintita);
2. b) Anafura (paine sfintita);
3. c) Uleiul sfințit (de la Sf. Maslu sau de la Litie);
4. d) Icoane, cruci, troițe de asemenea toate aceste obiecte sfintite au un mare rol in sfintirea omului si a locului in care sta omul). Toate aceste sfintiri se fac de catre preot cu harul care este in el prin invocarea Duhului Sfant ca sa vina si sa sfinteasca acele lucruri sau obiecte.
   Duhul Sfant este a treia persoana a Sfintei Treimi care sfinteste totul in Biserica, in creatie, in familie, in persoana umana, atunci cand este chemat (invocat) din toata inima. Duhul Sfant este prin excelenta SFINTITORUL cel care sfinteste totul si toate.

Personal fiecarui credincios ii recomand ca sa aiba in casa sa o camera sau un colt intr-o camera unde sa aiba toate aceste lucruri sfintite: icoane, cruci, aghiasma, anafura, ulei sfintit, si sa se impartaseasca de ele cu evlavie si cu curatenie. Oamenii maturi sa le consume numai atunci cand sunt curati, iar copiii in fiecare dimineata dupa ce s-au spalat pe fata si inainte de a manca.

a) Aghiasma (apa sfintita)

Aghiasma este de doua feluri: aghiasma mare si aghiasma mica. Ambele feluri de aghiasma este recomandabil sa le avem in sticle diferite cu etichete pe ele pentru a nu fi confundate.
Aghiasma Mare se face numai o singura data pe an la Boboteaza. Se consuma 7 zile de pe 6 pana pe 13 ianuarie, in fiecare zi dimineata pe nemancate. Dupa aceea in tot cursul anului se foloseste numai daca s-a postit (nu s-a mancat nimic) pana la orele 16, 17 dupa-amiaza, de obicei cand se tine post negru vinerea sau cand socoteste fiecare personal.

Aghiasma Mică se face in fiecare zi cu exceptia intervalului de timp 6-12 ianuarie, cand se face aghiasma mare. Aghiasma Mica de asemenea, se tine intr-o sticla la un loc curat si se ia in fiecare dimineata pe nemancate, daca nu am consumat nimic dupa orele 24 de la miezul noptii.

Se poate stropi cu ea prin casa, hainele, masina, gospodaria, biroul, etc. Odata sfintita, aghiasma detine energia Harului Duhului Sfant. Deci nu este numai o apa simpla ci are o incarcatura spirituala deosebita. Din cauza aceasta cel ce o ia cu evlavie si se impartaseste de ea, se impartaseste de Harul Duhului Sfant. Aghiasma curata, lumineaza si intareste sufletul omului. De foarte multe ori are puteri miraculoase asupra celui ce o ia cu multa credinta si izgoneste diavolii.

b) Anafura (painea sfintita)

Un alt element sfintitor de care ne putem impartasi zilnic este sfanta anafura, acea paine sfintita in timpul Sfintei Liturghii care s-a atins de Sfanta impartasanie de catre preot in timpul Axionului. Ea are puteri harice deosebite, deoarece a fost atinsa de Trupul si Sangele Domnului. Aceasta anafura se ia de catre credincios duminica cand merge la biserica intr-o hartie curata sau intr-un vas, se usuca pentru a evita riscul sa nu se mucezeasca si dupa aceea a se strice. Pentru ca a fost atinsa de Sfanta Impartasanie se consuma dimineata inainte de aghiasma. Deci randuiala este in felul urmator: in fiecare zi crestinul ia o mica bucatica de anafura dupa aceea cateva inghitituri de aghiasma (de preferat de trei ori in numele Sfintei Treimi), iar dupa ce a consumat acestea se unge cu ulei sfintit pe frunte, facand semnul sfintei cruci cu un betisor.

Dupa ce s-a impacat cu Dumnezeu prin cateva rugaciuni ce le-a facut in gand, si s-a impartasit de Harul Duhului Sfant prin aceste elemente sfintite, in sfarsit isi ia crucea zilei ce a venit de dimineata cu binecuvantarea lui Dumnezeu si astfel mult spor va avea si va fi ferit de multe curse ale celui viclean in acea zi.

c) Uleiul sfințit

Dupa cum aminteam mai sus, un alt element sfintit de care ne mai putem impartasi zilnic este uleiul sfintit sau mirul cum i se mai spune, nefacand confuzia cu Sfantul si Marele Mir cel cu care suntem unsi numai odata in viata la Botez. Uleiul sfintit este de doua feluri: cel care se face la Sf. Maslu si cel care se face la Litie, atunci cand serbam un sfant mai mare cu cruce rosie in calendar.

Uleiul de la Taina Sf. Maslu are mare putere sfintitoare si tamaduitoare asupra omului care-l ia cu credinta. Acest ulei nu se resfinteste ci se pune intr-o sticla cu uleiuri de la cat mai multe Sf. masluri (7-9-12 sau chiar 40 de Sf. Masluri). Deci nu se mai aduce inca o data acelasi ulei care s-a sfintit la biserica. De asemenea acest ulei nu se pune la candela si nu se da la animale. Este o greseala daca se face acest lucru. El se sfinteste pentru oameni si oamenii trebuie sa-l foloseasca. Candela nu are nevoie de uleiul sfintit pentru oameni ci are nevoie de ulei simplu care se sfinteste arzand acolo; iar pentru animale nici nu mai vorbim. Este chiar o profanare cand se face asa. Spun acest lucru deoarece sunt fel de fel de zvonuri care mai de care mai colorate.

Cu uleiul de la Litie de asemenea se miruieste pe frunte cu el. Uleiul de la Sf. Maslu se mai poate administra in felul urmator mai ales pentru cei bolnavi: oricine se poate unge pe frunte cu el facand semnul sfintei cruci cu degetul sau cu un betisor. Se mai poate unge rana celui bolnav, tot asa facand semnul sfintei cruci pe ea. Se mai pot lua dimineata pe nemancate cateva picaturi, inghitite sau puse pe o bucatica de anafura. Iarasi se mai poate administra la cel bolnav sau la cel cu duhuri necurate in mancare. Se, pun in farfuria celui care mananca cateva picaturi, iar dupa ce mananca se spala farfuria singura si se arunca apa la o floare sau la un loc curat din gradina.
Nu se arunca la chiuveta, la canalizare sau la animale. Mai exista in Biserica ortodoxa inca doua feluri de ulei sfintit, unul este cel care se face la botez si se pune in apa din cristelnita si se unge copilul cu el la toate incheieturile, iar cel de-al doilea fel de ulei sfintit este cel de la sfintirea casei, cand se ung toti peretii casei la toate punctele cardinale avand semnificatie biblica de binecuvantare a casei unde locuim. Pentru animale exista rugaciuni de sfintire a cerealelor sau a sarii, care se da animalelor, spre alungarea duhurilor necurate, care se incuibeaza in gospodarii din cauza raufacatorilor care trimit duhuri rele inclusiv asupra animalelor. Deci este exclusa folosirea uleiului sau a fainii de la Taina Sfantului Maslu pentru animale. Atat cu uleiul sfintit de la Sf. Maslu care este pus intr-o sticla separat cat si cu uleiul de la Litie, crestinul se poate mirui pe frunte in semnul sfintei cruci in fiecare zi sau se poate administra intern.
De asemenea, noi crestinii ortodocsi ne mai putem impartasi de uleiuri sfintite direct de la Harul lui Dumnezeu fara interventia preotului, de la candela icoanelor facatoare de minuni sau de la candela ce arde la sfintele moaste.

Aici parca harul sfintitor la care sunt aprinse candelele este prezent in acel ulei care poate fi miraculos, de cele mai multe ori, la multi credinciosi care-l iau cu multa credinta, evlavie si inchinaciune, la acei sfinti. Acest fel de ulei se poate administra ca si celelalte dinainte despre care am vorbit, insa aici ne imaginam prezenta personala a sfantului de la care am luat uleiul si-l simtim in rugaciunea noastra.

d) Cruci, icoane, troițe

Casa crestinului fara cel mai important simbol al sau – Sfanta Cruce – poate avea multe lipsuri si poate fi privata de prezenta Harului Duhului Sfant. De aceea se recomanda ca fiecare casa si chiar fiecare camera sa aiba pe perete o sfanta cruce si o icoana. Aceste obiecte sfintite pe langa incarcatura harica pe care o detin reprezinta si pe cei care sunt pictati: Mantuitorul Iisus Hristos, Maica Domnului sau diferiti sfinti. Sfantul care este pictat pe acea icoana este prezent in icoana dupa ce s-a sfintit, prin energiile necreate ale Duhului Sfant. Deci Duhul Sfant este prezent in casa si o protejeaza. Cei care nu au icoane in casa nu au o asemenea protectie si o asemenea prezenta. Chiar si o iconita purtata la tine sau o cruciulita sfintita te ajuta in multe imprejurari ale vietii. S-au intalnit cazuri cand o iconita sfintita la masina si o rugaciune rostita de sofer inainte de a se urca in masina l-au ferit de un mare accident, dupa cativa kilometri de mers. O casa ce avea multe icoane in ea a fost salvata de la un incendiu, pentru ca prezenta sfintilor din icoane nu a ingaduit acest lucru si a protejat casa. Reversul acestor lucruri protectoare este din pacate prezenta in multe case ale crestinilor din ziua de azi a diferitelor tablouri cu nuduri sau pornografii ce provoaca plecarea Duhului Sfant din acea casa si lipsa de oricare protectie harica din ea. Nefiind Duhul Sfant in acea casa, este prezent opusul lui, adica spiritul rau al diavolului si al ingerilor lui.
De asemenea troitele de la intersectii de drumuri isi au rostul lor. Spiritele rele fug din acel loc si din acea zona. Preotul cand sfinteste troita se roaga astfel: „…Trimite acum harul Preasfantului Tau Duh peste acest semn al crucii si-l binecuvanteaza, il sfinteste si-i da lui ca sa fie semn infricosator si tare asupra tuturor vrajmasilor vazuti si nevazuti… si tuturor celor ce se vor inchina Tie inaintea semnului acestuia si rugaciuni vor aduce, sa le fii milostiv ascultator si indurat implinitor al tuturor cererilor celor catre mantuire…” (Moliftelnicul; Randuiala sfintirii crucii si troitei).

Cand treci pe langa o troita si te inchini inaintea ei parca simti ca te apropie ceva de ea, parca o energie te atrage, iti da mangaiere, liniste. Cam cu masura credintei pe care o ai fata de Sfanta Cruce si Cel Rastignit pe ea, cu aceeasi ti se raspunde. Punand mult suflet si credinta primesti mangaieri si satisfactii pe masura. Aici nu se mai poate pacali nimeni, nu mai poate vicleni nimeni.
Daca noi crestinii ortodocsi avem aceste comori inestimabile si nu le constientizam, nu stim sa „profitam” sau sa „uzam” de ele este dureros. Unii vor spune ca nu conteaza mult aceste lucruri la intarirea credintei sau la mantuire. Dar sa nu uitam ca de la lucrurile mici pornesc cele mari, sau daca nu le infaptuim pe cele mici, pe cele mari nu numai ca nu le vom putea infaptui, dar nici nu le vom putea cunoaste. Cunoasterea lui Dumnezeu este infinita, evolutiva si progresiva, daca nu ai un punct de pornire de jos nu poate fi o sustinere obiectiva si reala ci numai una imaginara si ireala. IL rog pe Bunul Dumnezeu sa ne lumineze spre tot lucrul bun si folositor.

Arhim. Ioachim Parvulescu