Pasari carora le moare partenerul

Am avut bucuria să vizionez un documentar foarte înduioșător și totodată interesant. Există păsări care după ce le moare partenerul, nu mai caută altă pereche. Este vorba de turturele. Iar până la sfârșitul vieții, porumbelul rămas singur, se așează numai pe crengi uscate ca semn de prețuire și jelire după partenerul mort.

Există păsări care după ce le moare partenerul, își smulg penele de durere și refuză hrana vreme îndelungată, țânând astfel „doliu”, unele chiar până când mor.

Albatroșii sunt cunoscuți ca fiind niște păsări ce zboară pe distanțe foarte mari, însă, în ciuda acestui lucru, ei se întorc la aceeași parteneră de fiecare dată ca semn de devotament, având un singur partener până la moarte.

De asemenea, același devotament îl întâlnim și în rândul mamiferelor. Există rase de lupi, care după ce își pierd sau le moare partenerul, urlă sfâșietor vreme îndelungată.

Apoi, o fidelitate înduioșătoare și în rândul înotătoarelor. Delfinii care rămân fără partener, îl veghează zile la rând și manifestă un comportament ciudat, agitat mult timp.

Există animale care formează perechi pe viață, care își cresc și îngrijesc puii împreună, nepărăsindu-i, ocrotindu-i de orice inamic, făcând chiar cu rândul pentru căutarea hranei puilor.

Cât devotament, ce dragoste, câtă suferință manifestată prin diverse jeluiri în rândul acestor animale, care, deși nu au rațiune și nici suflet, se arată a fi foarte afectate atunci când le moare partenerul.

ELENA J.

 

Azi esti pe pamant, maine in mormant

Dimineața, ne grăbim să ajungem la serviciu. Odată ajunși, ne grăbim să treacă mai repede cele 8 ore. Seara, intrăm grăbiți pe ușă, îi pupăm în grabă pe cei dragi și ne grăbim să ne aruncăm în fața televizorului cu un laptop sau o tabletă în brațe. Ne grăbim de mici. Ne grăbim să creștem mari, ne rugăm să se termine odată anii de liceu, apoi facultatea. Apoi, ne grăbim să ne cumpărăm în rate pe viață un apartament. Facem degrabă copii, pe care îi creștem tot în grabă, mirându-ne „când au crescut așa?” Iar când sunt mari ne întrebăm de ce oare se grăbesc să plece atât de repede de lângă noi… Abia atunci intrã în vocabularul nostru expresia: „Mai stai puțin…” Cred că îți sună cunoscut. Ultima vizitã în casa bunicii, tu grăbit să te întorci la ale tale, ea, ținându-te de mână și spunandu-ți cu voce tremurată: „Mai stai puțin că Dumnezeu știe dacă te mai văd…”

Acum vreun secol și jumătate, John Ruskin, care provenea dintr-o familie foarte înstărită, de altfel, scria: „Nu existã bogăție, ci doar Viață.” Gândește-te de câte ori auzi întrebarea „Ce-ai făcut cu atâția bani?” și de câte ori ai auzit pe cineva întrebând: „Ce-ai făcut cu atâta viață?” „Trăiește azi, mâine nu există!” sună patetic. Tocmai de aceea italienii i-au spus cinic, dar simplu: „Azi ești pe Pământ, mâine în mormânt.” Pe Pământ poți lăsa urme sau umbre. În mormânt, nu mai ești nici urmă, nici umbră.

Mihai Morar

 

Adevaratul post

De ții postul de bucate,
Să ai grijă și la fapte,
Că degeaba îl mai ții
Dacă pe frați îi sfâșii
Prin cuvinte și priviri,
Vorbe grele, osândiri.
De lapte tu te-ai lăsat,
Însă, nu și de-njurat.
Și de carne te ferești,
Dar pe ceilalți clevetești.
Rugăciune faci mereu
Dar să ierți îți este greu.
Post, înseamnă bunătate,
Gânduri bune și curate,
Pace, dragoste-ndurare,
Milostenii și iertare.

Elena J.

 

Nu e ciudat?…

Avem timp să stăm la televizor, dar de rugăciune nu avem timp. Ne facem timp întotdeauna să ne îngrijim trupul, să-l spălăm, să-l hrănim, să-l plimbăm, dar pentru suflet nu găsim niciodată timp; îl neglijăm, îl lăsăm murdar, zdrențuit, nespovedit. Acceptăm întotdeauna invitațiile la cinema, la teatru, în cluburi, restaurante, dar când ne invită cineva duminica la biserică, ne rușinăm și găsim mereu motive de a nu merge. Găsim întotdeauna putere și răbdare să stăm în picioare la meciuri, dar nu și la biserică. Avem putere să stăm ore în șir la concerte în aer liber, pe ploaie și pe vânt, dar considerăm proști pe cei care așteaptă la rând la sfintele moaște sau la agheasmă.

Avem întotdeauna bani de aruncat pe petreceri, mobilier, mâncare, haine și bijuterii, dar pentru un pomelnic, sau o milostenie nu avem bani. Ni se par întotdeauna folositoare investițiile pentru trup, dar lucrurile necesare sufletului: icoane, cruciulițe, slujbe sau cărți religioase, le considerăm scumpe și inutile. Ne ducem de urgență la doctor când se îmbolnăvește trupul, ne îngrijorăm pentru însănătoșirea lui, cheltuim sume enorme, dar când se îmbolnăvește sufletul de prea multe păcate, nu alergăm la doctorii sufletești, la preoți, să ne vindece boala sufletului; lăsăm rana deschisă, nevindecată, adăugăm păcate peste păcate, și nu ne pasă nici dacă ne moare sufletul.

Ne încredem în psihologi când suntem tulburați de problemele vieții, cheltuim în zadar banii, dar la duhovnici nu alergăm. Avem întotdeauna lacrimi de râs pe la petreceri și emisiuni, dar să facem o rugăciune sinceră de pocăință, cu lacrimi, nu avem. Ne mândrim întotdeauna cu hainele, mașinile și accesoriile ce le purtăm pe noi, dar ne rușinăm a purta Crucea Mântuitorului la gât, sau să o facem când trecem pe lângă o biserică. Ne interesează toate știrile și emisiunile, suntem la curent cu toate filmele și noutățile, dar știrile folositoare de suflet le considerăm false sau neinteresante.

Ne regăsim în muzica rock, dar să ne liniștim în cântări religioase, nu ne face plăcere. Dansăm până când transpirăm, dar ca să facem metanii, nu vrem să ne obosim trupul. Ne rușinăm cu toții când suntem numiți neglijenți în treburile gospodărești, pământești, dar când cineva ne spune că suntem leneși și nepăsători față de suflet, nu ne doare și nu ne pasă.

Ne interesează părerea oamenilor despre noi, imaginea noastră în ochii lumii, dar nu ne întrebăm niciodată ce părere are Dumnezeu despre noi, nu ne interesează. Plângem și ne întristăm cu toții când ne pătăm haina trupului, dar nu dăm nici cea mai mică importanță când ne murdărim haina sufletului. Ne asigurăm cu mult timp înainte locuri de veci, ne interesează unde va sta trupul nostru după moarte, ne achiziționăm cavouri și grilaje scumpe, dar unde ajunge sufletul, dacă avem loc în rai, nu ne panicăm…

Elena J.

 

De ce, Doamne?

I-am văzut pe toți grămadă –
Păsări mari cu ai săi pui,
Numai unul stătea singur,
Părăsit, al nimănui.

Toți aveau pene curate,
Fiecare mulțumit,
Numai el bătut de soartă,
Slab, murdar și zgribulit.

Erau fericiți în cuiburi,
Ciripind și țopăind,
Numai el flămând de zile
Trăgea spre pământ, murind.

Dar deodată văd în zare
Pe un uliu ucigaș
Repezindu-se cu sete
Către al lui gât golaș.

De ce, Doamne-ai lăsat uliul
Să sfâșie micul pui?
De ce el n-a avut parte
Nici de mila nimănui?

De ce n-a fost plâns de nimeni?
De ce singur l-au lăsat?
De ce-a fost de uliul morții
Cu cruzime sfâșiat?…

Elena J.

 

Profesoara atee rusinata de un copil crestin

Astăzi foarte mulți oameni se declară atei și de nenumarate ori auzim că și la școală noii dascăli ai acestei societăți moderne se declară astfel și caută să influențeze copii noștri spre acest mod de a gândi.

Din fericire acești copii sunt foarte abili și credincioși și știu să se manifeste corespunzător cu aceaste situații. De pildă noua profesoară de ştiinţe sociale la clasa a cincea dintr-o școală generală se prezintă clasei, după care afirmă că ea este atee, şi întreabă clasa dacă mai este vreun ateu printre copii.

Copiii nu prea ştiu ce înseamnă „ateu” dar pentru a fi pe plac profesoarei (tipic societății românești și educației de la tembelizor), ridică toţi mâna, cu excepţia unui băiat.

„Tu eşti diferit de restul clasei? întrebă profesoara. „Nu eşti ateu?”

„Nu, eu nu sunt ateu!” răspunse cu emfază băiatul.

„Dar atunci, ce eşti?” întrebă profesoara.

„Eu sunt creştin!” răspunse băiatul. „Eu cred în Dumnezeu şi iubesc pe Domnul Iisus, deci sunt creştin! Mama este creştină, tata este creştin, deci şi eu sunt creştin!”

„Aha!” răspunse profesoara. „Părinţii tăi sunt creştini, deci şi tu eşti creştin!

Dar dacă mama ta ar fi o idioată, şi tatăl tău ar fi un idiot, atunci tu ce ai fi?” întrebă profesoara cu un zâmbet ironic de şmecher pe faţă.

„Atunci aş fi un ateu!” declară băiatul lăsând cu fața căzută pe stupida profesoară atee și rușinată de râsul înfundat al copiilor acelei clase.

https://www.altarulathonit.com

 

 

 

Dragostea neconditionata

A fost femeie de stradă la viața ei. Până când s-a găsit omul care să o ridice. A repus-o în cinstea de femeie, de soție, apoi de mamă. Nu-i aduce aminte de trecutul ei, nu se rușinează cu ea pe stradă, nu o întreabă cu ce-a venit de acasă, dacă a venit cu ceva… A luat-o la el, o iubește, o respectă și împreună formează o familie adevărată. Puțin le pasă de ochii și prejudecățile lumii. Dar sunt și oameni care acum o privesc cu respect și o salută frumos. Mă uit la ea… o fată responsabilă, respectabilă, care a lăsat trecutul în urmă, s-a îndreptat total și a început o viață nouă. O femeie adevărată, în cele din urmă. Iată că femei bune ar fi și pe centură. Doar că trebuie să ți-o prelucrezi singur, să fii capabil de jertfă și să-ți asumi anumite riscuri…

Elena J.

 

Din intelepciunea lui SOCRATE

Înțelepciunea veritabilă înseamnă să conștientizezi cât de puține lucruri cunoști cu adevărat.

O viață fără întrebări existențiale este o viață irosită.

Există o singură forță a binelui – cunoașterea, și o singură forță malefică – ignoranța.

Nu sunt capabil să învăț pe cineva ceva. Tot ce pot este să fac un om să gândească.

Fii bun, pentru că fiecare om întâlnit poartă o luptă aprigă.

Mințile puternice discută despre idei, mințile mediocre discută despre întâmplări, iar mințile slabe discută despre oameni.

Căsătorește-te cu orice preț; dacă nimerești o nevastă bună, vei avea parte de fericire; dacă nimerești una rea, vei deveni un bun filozof.

Cel care este nemulțumit de ceea ce are acum n-ar putea fi mulțumit nici cu ceea ce și-ar dori să aibă.

Dacă nu obții ce cauți, suferi; dacă obții ceea ce nu vrei, suferi; chiar și dacă obții exact ce-ți dorești tot suferi, pentru că nu te poți agăța de acele lucruri la nesfârșit. Mintea este posesiunea cea mai de preț. Mintea caută statornicie. Vrea să se elibereze de durere și de obligațiile vieții și morții. Dar schimbarea este o lege a firii, și oricât ne-am iluziona că lucrurile ar sta altfel, nu vom putea denatura niciodată această realitate.

Uneori ridici ziduri nu ca să ții oamenii afară, ci ca să vezi cine ține la tine îndeajuns încât să le doboare.

Mirarea este începutul înțelepciunii.

Ca să te găsești pe sine, gândește pentru sine.

Educația este ațâțarea unei flăcări, și nu umplerea unui vas.

Cunoaște-te pe tine însuți.

Cel care vrea să miște lumea din loc trebuie întâi să se miște pe sine.

Secretul fericirii nu stă în căutarea de și mai multă fericire, ci în dobândirea abilității de a te mulțumi și cu mai puțină.

Secretul schimbării este să-ți canalizezi toată energia nu către respingerea ideilor vechi, ci către construirea de altele noi.

Alege înțelepciunea înaintea bogăției, fiindcă cea din urmă e tranzitorie, în timp ce prima e pe viață.

Înțelegerea întrebării face cât jumătate din răspuns.

Adevărata înțelepciune izvorăște atunci când realizezi cât de puține cunoști despre viață, despre tine însuți și despre lumea din jurul tău.

Omul cel mai bogat este cel care se mulțumește cu cel mai puțin, pentru că mulțumirea este bogăția naturii însăși.

A fi înseamnă a acționa.

Mintea este totul; devii ceea ce gândești.

secretele.com

 

 

Bunica

Hai, bunico, ia războiul,
Mai arată-mi cum să țes,
Mai cântă-mi doine de jale –
Înc-o strofă, înc-un vers.

Ia covata, aluatul,
Să-mpletim iarăși colaci,
Să miroase prin tot satul
A parfum de cozonaci.

Pune și lemne în sobă
Ca odaia s-o’ncălzim,
Desfă grabnic așternutul
Până-n zori să povestim.

Povestește-mi despre vremea
Când iubirea exista,
Despre vremea-n care banul
Pentru nimeni nu conta.

Toarnă-n candelă uleiul
Și odaia s-o tămâi,
Spune rugi în miez de noapte
Cum numai tu poți să spui.

Cântă-mi înc-o dată doina,
Iar de-adorm, tu să nu uiți
Precum în copilărie
Pe frunte să mă săruți.

ELENA J.

 

Cum noi, barbatii, ne „omoram” in tacere sotiile

„Vreau să vă împărtășesc ceea ce s-a întâmplat în viața mea, să vă spun o istorie despre cum îţi poţi distruge familia intenționat şi sistematic, fără să conștientizezi acest lucru:

11 ani în urmă mi-a surâs norocul să întâlnesc o fată superbă. Eu aveam 23 de ani, ea 18. După cinci ani ne-am căsătorit, iar un an mai târziu s-a născut fiul nostru. O duceam destul de bine, aveam o afacere în domeniul construcțiilor.

Dar după 11 ani de căsătorie soția mea a decis să plece. Când și-a anunțat decizia ei, am rămas uimit. Îmi imaginam că pot pierde orice – afacerea, banii, averea… dar niciodată nu m-am gândit că ea ar putea să mă părăsească!

În acea seară m-am îmbătat. Când m-am trezit, am început să analizez faptele și evenimentele din viața noastră. Cu cât analizam mai mult, cu atât mai silă îmi erade mine însumi.

La începutul relației noastre, ea mă privea cu ochi îndrăgostiți, se bucura de succesele mele, uneori se supăra pe întâlnirile mele cu prietenii, însă mă ierta. Îi ceream iertare, îi dăruiam flori, cadouri, însă cel mai important – atenție.

După câțiva ani de căsătorie, ea în fiecare seară mă aștepta cu cina pregătită, eu însă nu mai vedeam în ea o femeie cu lumea ei interioară, cu gândurile, emoțiile şi trăirile sal Vedeam că totul este în regulă în casă, vedeam că ea este o gospodină desăvârșită şi o soție iubitoare și atât. O ascultam, dar nu o auzeam. Aveam impresia că nu eram alături de ea, ci undeva departe cu gândurile mele.

Uneori, din cauza unor probleme la muncă, plecam câteva zile și deconectam telefonul. Am făcut acest lucru chiar şi atunci când era însărcinată. Apoi mă întorceam de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. La început îi ceream iertare, apoi tot mai rar.

Comunicam tot mai puțin, nu mai împărtășeam nimic. Dormeam în camere separate, pe motiv că trebuia să mă trezesc devreme. Inventam tot felul de scuze. Desigur, încercam să-mi răscumpăr vina. Cererile ei însă erau tot mai modeste.

Acum, după câteva luni de când a plecat, am înțeles că viaţa mea nu are sens fără această femeie. Nu înțelegeam, nu conștientizam, nu simțeam cine este ea şi copilul nostru. Erau cei mai importanți oameni.

Am conștientizez că o iubesc doar pe ea. Înțeleg cât de puțin i-am oferit pe plan emoţional şi cât de frumos e să iubești toată viaţa doar singură o femeie!

Zilnic o distrugeam pe interior, o sufocam cu indiferența mea. Ea însă în toți acești ani suferea şi aștepta să mă schimb… Fetița pură şi iubitoare “a murit” şi a renăscut într-o femeie dură, fără suflet, fiind convinsă că toţi bărbații sunt niște nenorociți.

Acum doar îmi pot imagina cum aş fi venit acasă, dăruindu-i flori, îmbrățișând-o şi spunându-i cât de mult o iubesc. Aş fi fost cel mai fericit doar pentru că este alături de mine.

Însă acesta deja este un episod pierdut al vieții. Nu există șanse să întorci înapoi ceva, să ștergi supărările şi dezamăgirile. De aceea, dacă Dumnezeu ți-a dat un om drag – ai grijă de el. Femeia esteo floare – nu tolerează minciuna, umilința, grosolănia. Iubește-o şi spune-i asta, mereu!”

devorbacutine.eu