RSS

Arhive pe categorii: VEŞNICIE

Vine o vreme cand se termina tot…

fara rost.jpg

Vine o vreme când se termină tot. Pleci într-o unică clipă, fără telefon, fără mașină, fără dulapul tău plin de haine, fără bijuterii, fără casă, fără o scrisoare de rămas bun și fără contul ăsta al tău de facebook. Pleci fără imagini, fără cuvinte, fără planuri, fără gânduri, fără like-uri, pleci fără nimic. Pleci singur și probabil fără să știi că ai plecat sau că ai fost… sau cine ai fost. Mai devreme sau mai târziu toți primim un block de la viață. De amintirile tale grozave te poți bucura doar în viața asta. Construiește ceva și rămâi în amintirile altora. Lasă un semn că ai fost. Permite să rămână din tine un colțișor de poveste. Bucură-te tare de oameni și de clipă, zâmbește ochilor care nu știu să zâmbească și ține cu bucurie de mână pe cineva chiar străin ție dar care de o mână care să îl țină o clipă are nevoie… pentru că adesea strânsoarea caldă a mâinii cuiva venită pe neașteptate e unicul detaliu ce nu se poate uita pentru o viață întreagă. Pentru că adesea doar clipa din strânsoarea caldă a mâinii cuiva, venită pe neașteptate, salvează și se transformă în veșnicie.

Aurelia Osmanaj

Reclame
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 16 februarie 2019 în SFATURI, VEŞNICIE

 

Astazi, timpul se masoara exact, dar pentru cine?…

hourglass

Pînă a se inventa ceasul mecanic
Timpul se măsura după soare
Și umbra pe care o lăsau lucrurile pe pămînt
Era ca o mîna care te trage ușor spre sfîrșit.

Pînă a se inventa măsurătorile exacte
Răcoarea serii și blîndețea dimineților
Prevesteau începutul unui nou anotimp
Și îndrăgostiții se încălzeau punîndu-și brațele peste umeri.

Astăzi timpul se măsoară exact
Dar pentru ce? Pentru cine?
Nici luna, nici soarele
Nu ascultă de măsurătorile oamenilor.

E o greșeală, o fugă și o nesupunere în tot ce se întîmplă
Și timpul pare de nestăpînit
Cînd luna se subțiază sub ochii noștri mirați
Ca o apă luminoasă ce se soarbe din palmă.

Savatie Bastovoi

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 16 februarie 2019 în VEŞNICIE

 

Pentru cei adormiti

altele_lumanare

Dacă am ști noi cât de mult contează pentru cel mort, un covrig dat de pomană în numele lui, o rugă înălțată la cer pentru el, un gând către el… E ca un pahar cu apă rece când îl primești la timpul potrivit, când ești însetat și lipsit de puteri. Dar… de cele mai multe ori, cei adormiți sunt uitați de cei vii de parcă au plecat în neant, nu în veșnicie. Și ce dureros trebuie să fie pentru cel mort să-și vadă rudele pe pământ că trăiesc liniștite și fericite, iar el, cine știe prin ce chinuri petrecând. Dumnezeule, este cutremurător lucrul acesta! E ca și când te-ai simți legat de mâini și de picioare, nemaiputând face nimic tu însuți pentru tine, doar ceilalți având puterea s-o facă și… n-o fac. Numai simplul gând îndreptat cu înduioșare la cel ce a plecat dintre noi, îi poate fi de folos, îi poate ușura din chinuri; să te doară durerea lui și în acest sens, să faci ceva pentru sufletul lui nenorocit și neajutorat…

Elena J.

 
Un comentariu

Scris de pe 28 noiembrie 2018 în VEŞNICIE

 

Trupul traieste daca e locuit de suflet

led-zeppelin-stairway-to-heaven1.jpg

Trupul trăieşte, dacă e locuit de suflet; iar sufletul trăieşte dacă e locuit de Dumnezeu. Aşadar, sunt oameni care au într-înşii suflete vii, şi sunt oameni care au suflete moarte (Apocalipsă 3,1). Moartea trupului este despărţirea sa de suflet; iar moartea sufletului e despărţirea lui de Dumnezeu. Astfel, un trup viu poate fi locuit de un suflet viu sau de un suflet mort.

Starea sufletului dincolo de mormânt este continuarea stării sale pământeşti, fie de viaţă, fie de moarte. Cel ce a înviat în sufletul său conştiinţa şi iubirea lui Dumnezeu, câtă vreme era pe pământ, acela a înviat pentru veşnicie; iar cel ce a omorât acestea în sufletul său şi moartea l-a prins în acestea, acela a murit pentru veşnicie. Acela a omorât Împărăţia lui Dumnezeu dinlăuntrul său şi a înlocuit-o cu împărăţia chinurilor veşnice, în care a intrat încă din viaţa pământească.

Trupul nu are o consistenţă sau temei în sine însuşi, ci dăinuieşte în temeiul sufletului, al acestei făpturi spirituale, nemuritoare, de obârşie divină. Iar ceea ce dă sufletului pecetea de fiinţă spirituală e funcţiunea conştiinţei, a acelei cunoştinţe de sine însuşi, în relaţie cu Dumnezeu, Tatăl său, şi cu toate câte decurg din rudenia aceasta. (Fapte 17, 19). Acestei fiinţe spirituale i s-a dat trupul ca o unealtă, nu ca un tovarăş. Iar dacă un om oarecare nu ascultă de conştiinţă, ci de animalitate, se întâmplă că glasul conştiinţei tot mai slab se aude, mintea tot mai mult se întunecă, şi aşa, faptele trupului, pun pecetea lor întunecoasă pe suflet. Sufletul, cu negrija lui, se face el o unealtă a trupului. Sufletul, amăgit de convieţuirea cu animalitatea trupului, are să poarte chinurile răsturnării rolurilor de îndată după despărţirea sa din robia uneltei sale.

Pr. Arsenie Boca

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 25 septembrie 2018 în VEŞNICIE

 

Marturisirea unei femei care s-a intors din lumea cealalta

femeie-rugaciune-biserica-lumanare-1-600x400.jpg

Eram atee şi Îl huleam groaznic şi deseori pe Dumnezeu. Trăiam în ruşine şi preacurvie, însă Preamilostivul Dumnezeu nu m-a lăsat să pier, ci m-a călăuzit spre pocăinţă.

În anul 1962 m-am înbolnăvit grav de cancer şi am stat bolnavă 3 ani. Nu stăteam întinsă lucram mult şi mergeam la doctori, nădăjduind că voi găsi vindecare. În ultimele 6 luni slăbisem de tot, încât nici apă numai puteam să beau. Îndată ce beam, o vomitam. Atunci m-am dus la spital şi, pentru ca eram foarte energică, au chemat un profesor de la Moscova şi au hotărât să-mi facă operaţie. Dar imediat după ce mi-au deschis stomacul, am murit. Sufletul mi-a ieşit din trup şi stătea între doi medici şi eu, cu frică şi groază ,priveam ce mi se întâmpla. Întregul stomac şi intestinele îmi erau mâncate de cancer. Stăteam şi mă gândeam de ce suntem două? Nici nu-mi trecea prin minte că există suflet. Comuniştii ne-au îndopat şi ne-au învăţat că nu există suflet şi Dumnezeu că acestea sunt născocirile preoţilor, ca să înşele poporul şi să-l facă să-i fie frică de ceva ce nu există. Văzui că stau în picioare şi totodată mă văzui pe masa de operaţie. Îmi scoseseră afară toate măruntaiele şi căutau duodenul. Dar acolo exista doar puroi, toate erau distruse şi stricate, nimic numai era sănătos. Atunci medicii au zis : Aceasta femeie nu mai avea cu ce să trăiască.

Le vedeam pe toate cu frică şi groază şi iarăşi mă gândeam: „Cum şi de unde suntem două? Stau în picioare şi totodata sunt întinsă pe masă! „Atunci medicii mi-au pus la loc intestinele şi stomacul şi au spus că trupul meu trebuie dat medicilor tineri pentru practică, si l-au transportat în laborator, iar eu mergeam alături de ei şi mă gândeam cu nedumerire de ce suntem două. Acolo m-au lăsat întinsă, dezbracată, acoperită până la piept cu un cearceaf. După aceea am văzut că venise fratele meu împreună cu fiul meu cel mai mic. Avea 6 ani şi îl chema Andruşka [Andrei. A început să plângă şi să zică :”Mamă ,mamă, de ce-ai murit? Sunt încă mic, cum o să trăiesc fără tine? N-am nici tată şi acum ai murit şi tu !”.

Eu atunci l-am îmbrăţişat şi l-am sărutat, dar el nu a simţit şi nu a văzut asta, nici nu m-a băgat în seamă, ci privea trupul meu mort. Vedea de asemenea,că şi fratele meu plângea.

După aceea am ajuns dintr-o dată acasă. Acolo era soacra mea de la prima căsătorie şi sora mea. Pe primul meu soţ îl părăsisem pentru că credea în Dumnezeu. Începuse împărţeala lucrurilor mele. Trăisem în bogăţie şi lux şi toate acestea le dobândisem pe nedrept şi prin desfrânare. Sora mea a început să ia cele mai frumoase din lucrurile mele, iar soacra cerea să-i lase ceva şi fiului meu. sora mea nu lăsa nimic şi, mai mult, a început să o certe pe soacră, spunând: „Acest copil nu este al fiului tău şi nu ţi-e rudă”. După aceea au ieşit şi au închis casa. Sora mea a luat cu ea un sac plin de lucruri. În vreme ce ele se certau pentru lucrurile mele, am văzut în jurul meu diavoli care jucau şi se bucurau.

Deodată m-am aflat în vazduh şi vedeam cum zbor ca un avion. Am simţit că cineva mă ţine şi mă înalţ din ce în ce mai mult. Mă aflam deasupra oraşului Barnaul.Apoi am văzut că oraşul pierise. S-a făcut întuneric. După aceea a început din nou să apară lumină şi în final s-a făcut lumină deplină, aşa de puternică, încât nu puteam să văd. M-am aşezat pe o lespede neagră cu lungimea de un metru şi jumătate.

Vedeam copaci cu tulpini foarte groase şi frunziş bogat în culori. Între copaci erau case noi, dar n-am văzut cine locuia în ele. În valea aceasta am văzut iarba verde şi deasă şi m-am gândit: unde mă aflu acum? Dacă sunt pe pământ atunci de ce nu există drumuri şi mijloace de transport? Ce loc este acesta fără oameni şi cine trăieşte aici? Puţin mai încolo am văzut că se plimba o femeie frumoasă şi înaltă, îmbrăcată în veşminte împărăteşti, pe sub care i se vedeau degetele picioarelor. Păşea atât de uşor încât iarba nu se apleca sub paşii ei. Alături de ea mergea un tânar care îi ajungea pâna la umeri. Îşi ascundea faţa cu mâinile şi plângea cu amar şi se ruga, dar nu ştiu din ce motiv. Mă gândeam că este fiul ei şi m-am revoltat în mine pentru că nu-i e mila de el şi nu-l ascultă.(Însemnare: Se pare că acest tânar era îngerul păzitor al acestei femei moarte. De asemenea apare evident cât de mult le pasă îngerilor pentru noi şi sufletele noastre dar noi nu pricepem asta. După cum se vede rugâciunile lor nu vor fi ascultate dacă moartea ne găseşte în păcate şi nepocaiţi.)

Când s-au apropiat de mine, tânărul a căzut la picioarele ei a început să o roage fierbinte şi îndurerat, cerându-i ceva. Aceia ia răspuns dar nu am putut înţelege.Când s-au apropiat de mine voiam să-i întreb: „Unde mă aflu”?. În clipa aceea, femeia şi-a încrucişat mâinile la piept, şi-a înălţat privirea spre cer şi a zis:

Doamne unde va merge aceasta în starea în care se găseşte?. Eu m-am înfricoşat şi abia atunci am înţeles că murisem că sufletul meu se află în cer şi că trupul mi-a rămas pe pământ. Atunci am început să plâng şi sâ mă îndurerez, şi am auzit o voce care a spus:Întoarce-o pe pământ pentru faptele bune ale tatălui ei.

O altă voce a zis :M-am săturat de viaţa ei păcătoasă şi mizerabilă. Am vrut s-o şterg de pe faţa pământului fără să se pocăiască, dar s-a rugat pentru ea tatăl său.

Arătaţi-i locul pe care îl merita!”

Îndată am ajuns în iad. Atunci au început să se târască spre mine şerpi de foc înfiorători cu limbi lungi care vărsau flăcări şi alte murdării spurcate. Duhoarea era insuportabilă. Aceşti şerpi s-au înfăşurat împrejurul meu şi totodată au apărut de undeva viermi groşi ca degetul, cu cozi care se terminau în ace şi spini. Aceştia mi-au intrat în toate deschizăturile, în urechi, în ochi, pe mâini, peste tot, şi în felul acesta mă chinuiam, iar eu ţipam cu glas de fiară sălbatică. Dar acolo nu exista nimeni care să mă ajute sau să-i fie milă de mine. Am văzut acolo o femeie care făcuse avort şi a început să se roage la Domnul să aibă milă de ea. Acesta i-a răspuns:Tu n-ai vrut să Mă recunoşti pe pământ, ţi-ai omorât copii în pântece şi, mai mult, le spuneai oamenlior: „Nu trebuie să naşteţi copii, copiii sunt de prisos!. „Pentru Mine nu există lucruri de prisos. Pentru Mine toate au rostul lor”.

Către Mine Domnul a zis: Eu ţi-am dat boala ca să te pocăieşti, dar tu M-ai hulit până la sfârşitul vieţii şi n-ai vrut să mă cunoşti, şi de aceea nici Eu nu te cunosc. Precum ai trăit pe pământ fără Dumnezeu, vei trăi şi aici!”

Deodată toate s-au schimbat şi eu zburam undeva. Duhoarea s-a pierdut, a pierit şi durearea îngrozitoare şi, pe neaşteptate am văzut biserica din locurile mele natale. Uşile s-au deschis şi a ieşit preotul îmbracat în veşminte albe. Stătea cu capul plecat şi o voce m-a întrebat:

– Cine este acesta?

– Preotul nostru.

– Tu ziceai că e pomanagiu dar el e păstor adevărat. Află că chiar dacă este mic în grad, preot obişnuit, Mă slujeşte pe Mine. şi mai află şi alt lucru: dacă acesta nu-ţi va citi rugăciunea de spovedanie, Eu nu te voi ierta.!

Atunci am început să mă rog :

– Doamne întoarce-mă pe pământ am un copil mic.

Domnul a răspuns:

– Ştiu că ai un fiu şi îmi pare rău pentru el.

– Îmi pare rău pentru el, am repetat eu.

Atunci acela a răspuns:

– Mie îmi pare rău pentru voi toţi, de trei ori îmi pare rău. De la toţi aştept să vă treziţi din somnul păcatului să vă pocăiţi şi să vă reveniţi.

Aici a apărut Maica lui Dumnezeu, pe care mai devreme am numit-o „femeie”, şi am îndrăznit să o întreb:

– Aici la voi există rai?

Drept răspuns, după aceste vorbe m-am aflat iar în iad. Acum era mai rău ca prima dată. Diavolii alergau în jurul meu şi îmi arătau păcatele strigând: „Tu ne-ai slujit nouă cât ai fost pe pământ”. Au început să-mi citească păcatele: toate erau scrise cu litere mari şi am simţit o frică groaznică. Din gură le ieşeau limbi de foc. Diavolii mă loveau în cap. Cădeau peste mine şi mă ardeau cu limbi de foc. În jurul meu se auzea jale mare şi plânsetele multor oameni.

Când focul s-a înteţit, vedeam totul în jur. Sufletele aveau chipuri înfioratoare: erau schilodite cu gâturile întinse şi ochii scoşi: mă întrebau dacă sunt „tovarăşă” a lor [pare ca erau comuniste] şi dacă voi trăi împreună cu ele. „La fel ca tine am făcut şi noi, ziceau, când eram pe pământ, nu am vrut să-L cunoaştem pe Dumnezeu. Îl huleam şi săvârşeam toate relele păcătuiam şi eram mândre şi nu ne-am pocăit niciodată. Cei care au păcătuit, dar mai târziu s-au pocăit, au mers la biserică, s-au rugat la Dumnezeu i-au miluit pe săraci şi i-au ajutat pe cei ce se găseau în nevoi sunt acolo sus”. [adică în rai cuvânt pe care cei de aici nici nu vroiau să-l rostească]

Eu m-am înfricoşat rău de aceste cuvinte şi mi se părea că mă aflu aici în iad de o viaţă întreagă, iar acestea îmi spuneau că voi trăi împreună cu ei o veşnicie.

După aceea a apărut din nou Preasfânta Născatoare de Dumnezeu şi s-a făcut lumină. Diavolii au luat-o la fugă şi sufletele care se chinuiau în iad au început să strige şi să implore milă:

„Împărăteasă Cerească nu ne lăsa aici”; sau ziceau: Ardem, Născătoare de Dumnezeu şi nu există picătură de apă”

Ea plângea şi spunea printre lacrimi: Cât aţi trăit pe pământ n-aţi vrut să mă cunoaşteţi şi nu v-aţi pocăit de păcate înaintea Fiului meu şi Dumnezeului vostru, şi eu acum nu vă pot ajuta, nu pot trece peste voia Fiului meu şi Acela nu poate călca voia Tatălui Său. Îi ajut doar pe aceia pentru care se roagă rudele lor şi Sfânta Biserică”.

Apoi noi am început să urcăm, şi de jos se auzeau ţipete puternice: „Născătoare de Dumnezeu,nu ne lăsa!”

S-a făcut iarăşi întuneric şi eu mă aflam pe aceeaşi lespede. Încrucişându-şi mâinile la piept Maica Domnului, şi-a înălţat privirea către cer şi a început să se roage zicând:”Ce să fac cu această femeie, unde să o aşez?” O voce a răspuns:”Întoarce-o pe pământ prin părul ei!”

Atunci Preacurata Fecioara a plecat în tăcere şi i s-a deschis o uşa dar eu nu vedeam nimic în spatele uşii. după aceea s-a întors ţinând în mâini părul meu şi de undeva au apărut 12 trăsuri fără roţi; se mişcau încet şi eu le urmam. Preasfânta Născatoare de Dumnezeu mi-a dat părul meu, dar eu nu am priceput că m-a atins. Am auzit-o doar spunând ca a doisprezecea trăsura nu are podea. Mi-erea frică să stau în ea dar Maica Domnului m-a împins şi m-a trimis pe pământ.

După toate acestea mi-am revenit şi stăteam conştientă şi priveam. Era ora unu şi jumătate dupî amiază. După lumină aceea toate mi se păreau urâte pe pământ.Atunci i-am zis sufletului meu: „intra în trup!”. Imediat m-am aflat din nou la spital şi mergeam spre congelatorul unde se păstrează cadavrele. Acesta era închis, dar eu am intrat înăuntru fără nici o piedică şi am văzut trupul meu mort. Capul îmi era puţin într-o parte, iar mijlocul îmi era presat de alte cadavre. Îndată ce sufletul mi-a intrat în trup am simţit frig puternic. În clipa aceea au băgat înăuntru trupul mort al unui om şi, când au aprins lumina m-au văzut ghemuita, pe când ei de obicei aşează cadavrele cu faţa în sus. Văzându-mă aşa infirmierii s-au înspăimântat şi de frică s-au împrăştiat. S-au întors cu doi medici care au ordonat imediat să mi se încălzească creierul. Pe tot trupul meu existau 8 tăieturi [făcuseră practică pe trupul meu], trei pe piept şi restul pe burtă. După două ore de la încălzirea capului am deschis ochii, dar abia dupa 12 zile am putut vorbi.

A doisprezecea zi dimineaţa mi-au adus micul dejun, pâine prăjită cu unt şi cafea, dar nu am vrut să mănânc şi le-am spus acest lucru [era zi de post]. Infirmierii au plecat iarăşi şi toţi cei din spital au început să-mi dea atenţie. Au venit medicii şi m-au întrebat de ce nu vreau să mănânc. Le-am răspuns: „Staţi să vă spun ce a văzut sufletul meu, Cine nu posteşte în zilele de post va mânca bucate împuţite şi scârboase. De aceea nu voi mânca astăzi şi în nici un post nu voi mânca de dulce”.

Mediciii de uimire când se înroşeau când păleau, iar pacienţii mă ascultau cu atenţie. Mai târziu s-au adunat mulţi medici şi eu le-am spus că nu mă mai doare nimic.Atunci a început să vină la mine multă lume şi eu le povesteam ce am văzut şi le arătam rănile. Poliţia s-a apucat să-i izgonească şi pe mine m-au mutat în alt spital. M-am însănătoşit complet şi i-am rugat pe medici să-mi vindece cât mai repede tăieturile pe care mi le-au făcut în timpul practicii. Atunci m-au aşezat din nou pe masa de operaţie şi când medicii mi-au deschis burta, au zis:

– De ce au operat un om complet sănătos?

Eu i-am intrebat:

– De ce boală sufăr?

Ei mi-au răspuns:

– Intestinele şi stomacul sunt curate ca ale unui copil.

Au venit şi medicii care m-au operat prima dată şi când s-au apropiat au spus:

– Unde este boala ei? Măruntaiele îi erau toate distruse şi mâncate de cancer şi acum e complet sănătoasă.

Le-am răspuns:

– Dumnezeu şi-a arătat mila Lui către mine păcătoasa, ca să mai trăiesc şi să mărturisesc şi celorlalţi ce am văzut şi ce mi s-a întâmplat. Acest Dumnezeu a luat tot ce a fost stricat în mine şi mi-a redat sănătatea; voi spune asta la toţi până voi muri.

Apoi i-am zis medicului:

-Aţi văzut că v-aţi înşelat?

-Nimic nu era sănătos în tine, a răspuns el.

-Ce credeţi acum? l-am intrebat eu.

-Te-a renăscut Atotputernicul.

Atunci i-am zis:

-Dacă credeţi în Acesta, faceţi-vă cruce şi mergeţi la biserică!

Medicul s-a înroşit căci era evreu. Am adăugat:

-Faceţi-vă plăcut lui Dumnezeu!

După aceea am ieşit din spital şi l-am chemat pe preotul pe care mai înainte îl batjocoream şi îl necăjeam, numindu-l pomanagiu. I-am povestit tot ce mi s-a întâmplat şi m-am spovedit şi m-am împărtăşit cu sfintele Taine ale lui Hristos. L-am chemat să-mi binecuvinteze casa, pentru că până atunci în ea împărăţise păcatul, desfrâul, beţia şi batjocura.

În ziua de astăzi, eu, păcătoasa Claudia, în vârsta de 40 de ani, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al Împărătesei Cereşti, trăiesc creştineşte. Merg regulat la biserica şi Domnul mă sprijină. Mă vizitează oameni din toate colţurile lumii şi eu le povestesc tuturor câte mi s-au petrecut, câte am văzut şi câte am auzit.Cu ajutorul lui Dumnezeu îi primesc pe toţi, le povestesc la toţi cum eram înainte, ce mi s-a întâmplat şi din ce cauză sunt acum credincioasă.

Slăvit să fie Dumnezeul nostru! Îi povăţuiesc pe toţi să aibă grijă cum trăiesc, pentru că există cu adevărat altă lume şi altă viaţă, iar fiecare va da socoteală pentru lucrările lui pământeşti şi după măsura acestora va avea răsplată sau pedeapsă dreaptă şi veşnică. Să trăiţi cu toţii creştineşte şi să vă faceţi plăcuţi lui Dumnezeu. Amin.

VIATA DUPA MOARTE – Noi marturisiri cutremuratoare, https://www.ganduridinierusalim.com

 
3 comentarii

Scris de pe 25 septembrie 2018 în MOARTE, VEŞNICIE

 

Sa mori nu e o tragedie

cavou.jpeg

Ieri am trecut pe lângă un cimitir. Mirosea a tămâie. M-am uitat la toate crucile de-acolo și parcă, parcă am văzut scris pe ele povestea fiecăruia. ”Aș fi vrut să spun mai des te iubesc” era scris pe una. ”Aș fi vrut să lucrez mai puțin și să am mai mult timp pentru familie” era pe alta. ”Aș fi vrut să nu-L ignor pe Dumnezeu”. ”Aș fi vrut să lupt mai mult”. ”Îmi pare rău că mi-am pierdut atâta timp criticând și prea puțin încurajând”.

Să mori nu e o tragedie. La toți ne vine rândul. Unora mai devreme, altora mai târziu, unora printr-o boală, altora fulgerător. Niciodată nu știi când o să fii tu.. Dar nici asta nu e o tristețe așa de mare. Până la urma urmei, suntem călători pe acest pământ. Vizităm pământul ca să fim șlefuiți pentru cetățenia Cerului. Tragedia nu e moartea în sine, ci nepregătirea noastră pentru ea. Trăitul ăsta de pe o zi pe alta, gândirea că ziua de mâine e a noastră ne fură pașaportul spre Rai.

Privind la mine, văd că mai am mult până la desăvârșire. Încă mă mai enervează unul sau altul, încă mai am așteptări mari de la alții, încă mai sunt flămândă după iubire, încă… încă. În lume vom avea necazuri, știu. Ni se spune. Însă parcă nu ne-am aștepta că e chiar așa. Și totuși mai privesc uneori moartea ca pe o tragedie, pe când ar trebui să privesc umblarea mea zilnică prin lume o tragedie.

Da, am trecut pe lângă cimitir și mirosea a tămâie, iar mie mi s-a făcut dor de cer. Un dor pe care nu-l pot descrie. Și-am conștientizat cât de puțin am din Dumnezeu și am intrat într-o disperare atroce. Nu-mi trebuie nimic altceva decât prezența Lui. Pentru că fără El, absolut nimic din lumea asta nu are gust.

Tot ce știu e că pe crucea mea nu aș vrea să stea scris ”Aș fi vrut, ar fi fost bine sau regret”. Vreau să fie scris: ”Cu Dumnezeu până la capăt”.

Alina Ilioi

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 12 septembrie 2018 în MOARTE, VEŞNICIE

 

Cele 3 zile ale vietii duhovnicesti

chiang-rai-2445229_960_720

În prima zi te voi iubi cum nu ai fost iubit de nimeni niciodată.

Voi vărsa peste tine harul meu cel desăvârșit.

Vei fi cel mai fericit dintre toți!

Voi trimite belșug de bucurie peste tine,

și sfinții cei mari te vor acoperi cu toată dragostea lor.

Îți voi asculta fiecare cuvânt și fiecare șoaptă,

și fiecare gând pe care-l vei purta către mine în inima ta.

Îți voi răspunde la toate întrebările și îți voi împlini până și ultima dorință.

Vei cunoaște că „Eu sunt cel ce sunt” și că nu este altul în afară de mine!

Nici o rugăciune nu-ți voi trece cu vederea.

Preacurata și Preasfânta Mea Maică te va ține în brațele Sale cele sfinte toată ziua.

Toți te vor iubi, și tu mă vei iubi desăvârșit!

Până și vrăjmașii tăi vor tânji cu dragoste după lumina, curăția și înțelepciunea ta.

Pasul tău va fi ușor, mâinile tale vor face fiecare lucru frumos și desăvârșit.

Rugăciunea va curge ușor de pe buzele tale, privirea ta va fi senină,

Gândul tău va fi curat și lin,

Animalele, păsările și toate vietățile vor fi atrase de tine.

Gâzele vor pluti în jurul tău.

Belșug de roade vei aduce și pacea Mea se va odihni întru tine.

Toate îți vor merge bine,

Nimeni nu te va răni nici măcar cu o privire.

Întru smerenie vei plânge de dragoste și de dor, și cu bucurie sfântă vei zâmbi.

Vei iubi și vei fi iubit desăvârșit de toți,

Și vei ști atât de limpede că noi toți suntem una.

Mă vei căuta în fiecare clipă și voi fi lângă tine mereu în chip simțit.

Voi pătrunde cu dragostea mea și sufletul tău și trupul tău, și oasele tale.

Și măduva oaselor tale se va bucura întru mine.

Te voi cerceta cu focul iubirii mele și toată necurăția ta voi arde înlăuntrul tău.

Vei crede că dragostea mea nu te va părăsi niciodată.

**

În a doua zi îmi voi retrage încet, încet, harul meu.

Va fi ziua cea mai lungă.

Vei obosi, căci te voi părăsi și vei tânji cu dor mare după mine.

Suferința ta după dragostea mea va fi cumplită.

Te voi certa, te voi mustra cu asprime.

Când o să Mă chemi o să Mă prefac că nu te mai aud.

Când o să-Mi cânți, o să mă prefac că nu-Mi pasă de tine.

Când o să cazi, o să Mă prefac că nu te mai pot ridica.

O să mă retrag atât de mult încât tu nu o să-mi mai simți puterea și dragostea.

Când o să strigi după Mine te voi iubi doar atât cât să nu pieri de tot.

Când o să plângi, voi seca izvorul lacrimilor tale.

Nu vei mai găsi mângâiere în cele care deunăzi te odihneau.

Când vei îngenunchea înaintea mea te voi iubi doar în tăcere.

În mii de metanii nu-ți vei găsi odihna, nici pacea.

Gândurile te vor tulbura când voi ridica mâna mea de la tine,

Dar nu deznădăjdui!

Fă toate cele ce te-am învățat întru dragostea dintâi!

Pasul tău va fi greu, poverile îți vor părea uriașe.

Vei citi, mă vei înțelege cu mintea.

Vei cerceta academiile cele mai înalte și dascălii cei mai pricepuți.

Îmi vei picta icoane multe și îmi vei sculpta cruci nenumărate din lemn.

Vei munci mai mult și vei mânca mai mult.

Îți vei topi trupul cu privegherea, dar ți se va părea că nimica nu poți birui!

Toate care îți păreau ușoare la început, acum îți vor fi mai grele.

Dacă vei lupta din nou cu toate patimile tale cele vechi pe care le credeai uitate,

Îmi vei cere ajutorul și îți va părea în zadar.

Voi trimite secetă mare peste tine,

și-ți vei simți din nou trupul.

Oamenii te vor vrăjmăși și te vor urâ pentru mine.

Vei fi atât de singur și de părăsit de harul meu,

Încât toți te vor ocoli cu privirea.

Aspru-ți va fi ogorul și munca.

Te vei urî pe sineți până la moarte și astfel îmi vei găsi din nou dragostea.

Soarele care odinioară te mângâia, acum te va arde cu raze fierbinți.

Vânturile îți vor sfâșia fața.

Iarna te voi ninge cu fulgi mari, în zăpadă și vifor voi acoperi trupul tău.

Ploi din senin și furtună voi trimite peste tine,

Păsările mele își vor ascuți trilurile,

Și-ți vor răni urechea.

Nori grei vor acoperi soarele cel luminos,

Când vei  trece.

Câinii te vor lătra cu furie și răutate.

Chiar cu fapta, sau cuvântul ori cu gândul dacă nu îmi vei cădea,

Eu încă tot nu mă voi milostivi de tine.

Și vei face tot ce te-am învățat de la început.

Vei fi mereu ultimul, sub toți și sub fiecare.

Nu te vei lăuda cu faptele tale,

ci vei zice:

„Nici cele pe care trebuia să le săvârșesc nu le-am făcut”

Ca tâlharul vei zice: „Vrednic sunt de osândă pentru fărădelegile mele”

Precum tinerii în cuptorul de foc te vei osândi pe sineți pentru a dobândi roua.

Vei fi cuminte, când toți te vor chinui.

Vei fi blând când toți se vor mânia pe tine.

Vei binecuvânta pe cei ce te blestemă.

Te vei răstigni din dragoste pentru mine.

Vei fi curat când voi lăsa necurăție peste necurăție să cadă peste tine.

Vei zâmbi, când toți te vor privi cu nepriință.

Când te vor lovi și te vor bate tu-i îi vei îmbrățișa cu dragoste.

Ținându-ți mintea în iad și nedeznădăjduind de Mine, rugăciunea ta va fi curată

Și sufletul tău se va odihni.

Prin osândirea-ți de sine îți vei câștiga dragostea.

Voi fi mai aproape de tine decât carnea și pielea și oasele tale,

Dar tu nu vei ști. Dintru adâncul tău voi căta mereu asupra bărbăției tale.

Te voi părăsi doar pentru a mă căuta mai bine!

***

A treia zi voi reveni cu dragoste mare și puterea mea desăvârșită se va sălășlui din nou întru tine,

Îți voi trimite din nou harul meu întreg, ca întru prima zi.

Te vei ruga pentru toți cu mare dragoste ca pentru tine.

Și vei căuta numai smerenia mea.

Voi scurta această zi pentru tine,

Căci nu vei putea purta în trup atâta dragoste,

Întru bătrânețele tale.

Pacea ta va fi deplină și mii de oameni se vor mântui în jurul tău.

Harul meu îl voi împreuna veșnic cu tine

și dragostea Mea se va sălășlui  în inima ta întru veșnicie.

În clipa cea din urmă, știută doar de mine,

vei trece la Mine întru pace, iubire și smerenie,

Trăind întru dragoste deplină înfricoșătorul suspin:

„Eu încă nu m-am smerit destul”

Chiar de nu vei fi vreodată vrednic de mine,

Te voi iubi ca pe un copil.

Și mereu te voi ajuta să-mi spui:

„Acum, Doamne, prin harul Tău, și eu sunt.”

Arhimandritului Sofronie de la Essex, https://calindraganblog.wordpress.com

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 17 iulie 2018 în RAI, VEŞNICIE