Parintele Aléxandros si vrajitorul

În regiunea Mweka, undeva în mijlocul Congoului, avem doi preoți, pe Părintele Kýrillos și pe Părintele Aléxandros, și avem o singură biserică, cea a Sfântului Gheorghe. La sate avem colibe de pământ [unde se slujește Sfânta Liturghie], astfel că Părintele trebuia să slujească cu rândul. Pe acolo se circulă cu bicicletele, acesta este singurul mijloc de transport existent. Așadar, Părintele Aléxandros și-a luat bicicleta și s-a dus într-un sat.

În după-masa când a ajuns, creștinii ortodocși de acolo au venit și i-au spus că în acel loc se găsește un mare vrăjitor, care omoară pe oricine vine acolo. Zice Părintele Aléxandros: Mie mi-a dat poruncă Episcopul, trebuie să fac ascultare: să fac spovedanie, să slujesc Liturghia și să vă împărtășesc.

Nu după multă vreme apare și vrăjitorul: Ce treabă ai aici, în satul meu ? Ridică-te și pleacă. (În sate, în păduri, acolo există vrăjitori de diferite feluri.) Continuă, așadar, vrăjitorul: Ești tânăr, pleacă, să nu te omor. Părintele Aléxandros i-a zis: Dumnezeul meu este adevărat, dacă va voi să mor, voi muri, nu depinde de tine. Eu voi face ascultare Bisericii, Episcopul mi-a poruncit să vin să spovedesc, să slujesc Liturghia și să împărtășesc, să întăresc duhovnicește.

Magul i-a zis iarăși: Ești tânăr, pleacă, să nu mori precum a murit protestantul, precum a murit catolicul care a venit să slujească aici, căci așa te voi omorî și pe tine. Părintele Aléxandros i-a răspuns: Am credință în Dumnezeul meu, este Dumnezeul cel Adevărat, mă va proteja. Dacă voiește să mă ia, mă va lua [din viața aceasta], facă ce voiește. Eu fac ascultare de Biserică și de cel ce m-a trimis, de Episcop.

Nu s-a temut, iar a doua zi de dimineață s-a dus la coliba de pământ pe care o avem acolo și a început Utrenia. A venit și vrăjitorul cu făcăturile lui și s-a așezat jos în [coliba] biserică, în dreapta, acolo unde în Grecia avem pangarul. [A venit] cu vrăjitoriile lui, cu gândul să-l omoare pe preot. S-a adunat tot satul, iar acolo sunt protestanți, catolici, diferiți animiști etc., ca să vadă cum va muri preotul ortodox. Părintele Aléxandros și-a văzut, în pace, de slujbă, de Utrenie, a început Liturghia, iar celălalt stătea jos și-și săvârșea vrăjile.

În vremea Intrării Mari, când să pună Sfintele Daruri pe Sfânta Masă, aude un zgomot teribil, spunea el, ca de butoaie mari care cad. Nu le-a dat importanță, știind că multe sunt meșteșugirile diavolului acolo, continuând nevătămat Sfânta Liturghie. Ajungând la momentul prefacerii Cinstitelor Daruri, a auzit un zgomot și mai grozav, și l-a auzit întreaga lume de acolo, dar iarăși nu i-a dat atenție. Când s-a întors să binecuvânteze la „Și să fie milele Marelui Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos cu noi cu toți”, a văzut că în biserică mai rămăseseră doar ortodocșii, toți ceilalți lipseau, inclusiv vrăjitorul. Încheind Liturghia, i-a întrebat apoi [pe credincioși] ce s-a întâmplat, ce a fost cu zgomotele ce se auziseră?

– La Intrarea Mare, îndată ce ai intrat [în altar], magul a căzut jos. L-au luat și l-au dus la spital (există acolo o așa-zisă clinică). Știm că este rău bolnav.

Ceilalți, non-ortodocșii, văzându-l pe mag căzut, se înfricoșaseră și plecaseră. Și pentru că terminase, Părintele Aléxandros și-a luat bicicleta și aplecat înapoi în [orașul] Mweka. Ajungând acasă, l-a întâmpinat preoteasa: Părinte, toată seara am văzut asta și asta și asta, și i-a povestit toate cele ce se întâmplaseră cu vrăjitorul. Iar vrăjitorul a murit.

– Nu, zise Părintele, eu știu că e bolnav. După puțină vreme, însă, a venit cineva din enorie cu bicicleta și i-a anunțat că magul murise [la cabinetul medical] în vremea prefacerii Cinstitelor Daruri.

Înțelegeți, așadar, puterea dreptei slăviri și modul în care Dumnezeu își arată purtarea de grijă față de preoții ortodocși de acolo și față de credincioșii ortodocși.

pemptousia.ro

 

Un barbat care se respecta, niciodata nu isi va insela femeia

Un bărbat care se respectă niciodată nu își va înșela femeia. Nu o va înjosi și nu o va face să se simtă prost. Pentru că el a ales-o. El s-a îndrăgostit de ea și tot el și-a promis să fie bărbatul corect, grijuliu, de încredere. El a decis să o țină de mână și să împartă cu ea patul, masa, gândurile și fiecare minut. Atunci, care e sensul să o înșele? Ar ieși că-și înșeală propria decizie. Că alegerea lui nu valorează nimic. Că nu e bărbat.

Decât să înșeli, mai bine vezi ce nu merge. Apoi rezolvi împreună sau lași. Rezolvi, pentru că ții la omul de lângă și lași, pentru că înțelegi că nu mai aveți nimic în comun. Dar nu înșeli. Totul pornește de la alegerea pe care ai făcut-o odată. Ai ales-o pe ea dintre toate femeile, pentru că ți-a plăcut. Pentru că ai vrut să trăiești cu ea viața, să împarți cu ea lumea. Tu ai vrut și nimeni altcineva. Deci e mult mai josnic să trădezi un om pe care-l credeai al tău. Și e mult mai greu apoi să te privești în oglindă și să zici că nu a fost nimic. A fost. Gestul tău necugetat a fost, trădarea ta a fost și cicatrici lăsate în urmă…și ele au fost. Fii corect în primul rând cu tine.

Înșeli o dată, de două ori, de trei. Și pe urmă ce faci? O iei de la capăt? Îți vinzi alegerile ca pe o marfă? Dai demnitatea și respectul de sine pe-o oră de plăcere? E absurd. Un bărbat știe să prețuiască omul pe care l-a ales. Și mai știe că lucrurile într-o zi se pot schimba. După ce înșeli poți să înțelegi că ea de fapt e omul tău și sufletul tău. Și atunci cum să o privești în ochi? Cum să-i mai spui că o iubești? De asta fii sigur că un bărbat corect nu va înșela niciodată. O va părăsi, o va face să sufere pe un moment, dar nu va înșela. Sau o va iubi pentru toată viața.

devorbacutine.eu

 

Mestere care cosi inimi…

Pune, Meştere-alifie
Peste-a inimii durere
Fă-o ca ‘nainte, vie
Ca să bată cu putere.

Are cicatrici de-o viață –
A trăit dezamăgirea,
Dar şi urme de speranță
Ce-a trăit frumos iubirea.

Coase-o, Meştere-o repară
Ca să-mi țină-n piept iubirea
Să nu dea un gram pe-afară
Să simt din nou fericirea.

Elena J.

 

Despre pacatul vorbirii de rau

De multe ori suntem înclinaţi să vorbim de rău pe cineva, să colectăm tot felul de bârfe pe seama oamenilor, chiar şi aici în biserică. Dacă cineva greşeşte, imediat se întinde povestea că X a făcut o greşeală. Şi…!? Şi tu faci, şi eu fac. De ce colportaţi aceste ştiri şi le răspândiţi? Aşa cum preotul e mormântul spovedaniilor voastre şi al păcatelor şi niciodată nu va ieşi din gura preotului un cuvânt despre ceea ce aţi spovedit – că atunci el trebuie să fie caterisit – aşa şi voi, din toate ştirile rele, din toate bârfele, faceţi un mormânt în voi, îngropaţi-le în adâncul sufletului vostru şi faceţi-le uitate! Pentru că toate aceste lucruri sunt spre dezbinare.

Nu-s lucruri mari, sunt lucruri foarte mici, dar de ce să le aduni, de ce să strângi ceea ce spune rău unul despre celălalt, chiar dacă ceea ce spune e adevărat? Această colectare nu este pentru tine ceva care nu te afectează! Te afectează, pentru că tu cauţi lucrul acesta, tu ai un suflet care este înclinat spre aceste lucruri, tu deschizi poarta inimii tale ca să primeşti lucrurile rele şi pe urmă să le şi răspândeşti.

Pr. Gheorghe Calciu, ganduridinierusalim.com

 

Din indemnurile Sf. Valeriu Gafencu

Câte inimi îndreptate către tine, Doamne, dornice de o viaţă nouă în care să plutească pacea, armonia şi dragostea creştină. Am trăit cu sufletul între voi aceste sărbători. Fiecare clipă – o zi duioasă de vacanţă. Fiecare zi – o viaţă fericită! Cu bucurii noi, izvorâte din adâncurile fiinţei mele, renăscute prin harul Domnului Iisus Hristos. Sunt sănătos şi mulţumit. Rog pe Bunul Dumnezeu să-mi dea putinţa în viaţă de a face binele pe care sufletul meu doreşte să-l facă în lume. E cea mai mare hotărâre şi dorinţă a vieţii mele. Cred că acesta e şi sensul trăirii omului: să iubeşti toată creatura lui Dumnezeu şi să faci bine.  Socot că e un mare dar de la Dumnezeu acela de a face bine în viaţă.  Cât sunt de fericit. Sufletul meu nu poate să exprime în cuvinte ceea ce simte. Să fii pătruns de conştiinţa nimicniciei tale ca om – în faţa lui Dumnezeu – şi să te ridici prin puterea credinţei şi a iubirii pe culmile cele mai înalte ale Idealului! Aşa păşesc în al douâzecişipatrulea an al vieţii mele. Cu credinţa în Dumnezeu şi cu dragoste nesfârşită pentru voi toţi ai mei, pentru tot neamul românesc, pentru cei buni şi cei răi, pentru cei drepţi şi pentru cei păcătoşi. Rog pe Atotputernicul Dumnezeu să mă ajute.  Dumnezeu să-i ocrotească în toate, dăruindu-le un cuget senin şi o inimă creştină.

Penitenciarul Aiud, 10 ianuarie 1944

 

IA – portul meu

Mi-a ’mpletit bunica ie
Cu mânecile brodate
Și-o port astăzi cu mândrie
Să duc portul mai departe.

O port când e sărbătoare
Ca pe lucrul cel mai sfânt,
O păstrez cu grijă mare
Și-oi purta-o și-n mormânt.

Nu știu de-am s-ajung în viață
Să o port cu vrednicie,
Dar ce știu cu siguranță
Că-s copil de Românie.

Elena J.

 

Misiunea culturala a tineretului – Mircea Vulcanescu

Astuparea prăpastiei dintre cele două Românii (România autohtonă şi autentică a satelor, şi România oraşelor, rupte una de alta prin aproape două secole de evoluţie divergentă) se poate face numai prin întoarcerea tineretului românesc spre sate, nu cu sentimentul de superioritate al parvenitului înstrăinat şi dispreţuitor faţă de nişte oameni înapoiaţi sub raportul civilizaţiei, ci cu sentimentul just al fiului risipitor, care se întoarce pocăit la casa părintească pe care a părăsit-o după ce a rătăcit cerşind pe la toate porţile sufletului. Trebuie să ne pătrundem de ideea că poporul românesc de la ţară, spre deosebire de cel de la oraşe, e un popor cult. Adică are o tradiţie şi o scară de valori colectivă, trăieşte o viaţă de obşte perfect ancorată în orizontul ei material, care poate da criterii şi principii de valorificare a existenţei oricui se apropie de ea cu înţelegere.

Toate valorile sufletului naţional vor trebui, astfel, trasnfigurate în creaţiunea noastră cultă. Tradiţiile poporului, cântecele lui, jocul lui, nevoile lui, munca lui, metafizica lui, criteriile lui vor trebui ridicate la rangul de universalitate. Pilda celor două culmi ale culturii româneşti, Creangă şi Eminescu şi alte multe pilde mai noi, pot fi orişicui călăuză. În aceeaşi direcţie, chiar statul politic românesc, legiuirile lui nu mai trebuie să fie copia unor forme împrumutate de aiurea şi fără legătură cu viaţa poporului românesc, ci trebuie să izvorască din cunoaşterea şi rezolvarea gândită a nevoilor şi problemelor reale ale acestuia. Aici tineretul trebuie să sprijine toate iniţiativele care merg în acest sens.

Tineretul trebuie să se pregătească din vreme sufleteşte pentru sacrificiul cel mare care s-ar putea să i se ceară. Când tineretul acestei ţări va fi gata să se jertfească pentru statul românesc ca pentru un adevărat bun al ei, şi când, ajutând acest stat să rodească cultural şi economic pentru românii de pretutindeni, aceştia vor ajunge să socotească acest stat ca un bun al lor, nu vom mai avea de ce ne teme. Pentru că vom şti că sufletul românesc s-a arcuit astfel, încât nu mai poate trăi fără el.

 

 

Voi veni la tine, mama!

Voi veni la tine in picurii de ploaie ce iti mangaie uneori pe furis parul.
Voi veni in parfumul liliacului ce te va imbratisa intr-o seara oarecare de primavara si nu vei sti de ce te simti dintr-o data mai bine, mai usoara, mai frumoasa, mai iubita.
Voi veni la tine imbracat in soare, cand vreun apus tomnatec te va certa ca m-ai gonit.
Voi veni in valuri ce se sparg ostenite de tarm precum gandurile alea razlete ce nu-ti dau pace de tot te intrebi cum ar fi fost…
Voi veni in clipe ratacite cand vei uita ce voiai sa faci si iti vei inchipui vreun gest marunt ce te-ar fi facut sa razi, sa oftezi sau sa ma imbratisezi cu drag.
Voi veni in lacrimi, voi veni in doruri, voi veni in versuri…
Dar nu vei sti ca-s eu.
Voi veni in adierea vreunui vant tacut ce iti va saruta bland chipul si va lasa in urma-i un trist suras.
Voi veni in zambet ce-ti va umple chipul, din senin, fara sa stii macar de ce zambesti.
Voi veni sa lupt cu dorul ce iti arde adesea pieptul,
Voi veni sa-ti smulg durerea ce si astazi te mai taie
Cand pe strada din senin iti zambeste un copil…
Voi veni sa-ti smulg pe rand dor, regret, neresemnare,
Vini, tristeti si intrebare
Si jalea crunta ce te apasa, cand plangi si nu te vede nimeni ,
Ti-oi lua-o tot eu, mama…
De-oi putea…
Voi veni in taina sa iti mangai pasii
Cu iubirea muta ce tot nu a murit.
Voi veni in lacrimi, voi veni in doruri
Voi veni in tristeti ce iti umplu uneori inima de goluri.
Fara de motiv.
Voi veni in toate
Imbracat in noapte
Si in dor ce arde.
Uneori.
Chiar daca totul ne desparte,
Voi mai veni, mama, la tine
Sa te mai imbrac in mine.
Dar nu vei sti ca-s eu…

Alexandra S.

 

Dragostea lui Hristos nu este despartita de distante

– Gheronda, ma mahnesc ca a venit ziua sa plecati iarasi dintre noi. – In viata duhovniceasca nu exista „aproape” si „departe”. Dragostea lui Hristos nu este despartita de distante, caci Hristos cu dragostea Sa anuleaza distantele. Prin urmare, omul, atunci cand este aproape de Hristos si se leaga frateste de celalalt cu dragostea lui Hristos, fie ca se afla aproape, fie departe, il simte pe celalalt intotdeauna aproape. Dau slava lui Dumnezeu ca dragostea mea este de asa natura, duhovniceasca, ingereasca, incat distantele sunt anulate, iar eu voi tine legatura cu voi de departe, atat in aceasta viata, cat si in cea viitoare, care este si mai indepartata. Pentru ca si acea distanta va fi foarte apropiata, de vreme ce ne uneste Dragostea, Hristos.

Cuviosul Paisie Aghioritul

 

Ingerul meu

Nu mai trecusem demult pe la ea – o fetiță sărmană şi orfană de 10 ani care rămăsese a nimănui. Acum, privirea ei mă mustra, o simțeam de la distanță. Strânsese prea multe ofuri, dar şi câteva bucurii pe care n-a avut cui să le spună. Degeaba încercam eu să îmi scuz absența… plângea continuu. A doua zi când am trecut din nou pe la ea, am observat că nici nu se atinsese de mâncarea ce i-am adus-o. N-avea nevoie de mâncare cât simțea nevoia de a fi îmbrățişată, mângâiată… Obişnuia să-mi povestească ce făcea în fiecare zi, cine a mai trecut pe la ea, ce a mai văzut – mici bucurii, dar care pentru ea erau foarte însemnate, erau momentele care îi alcătuiau viața. Iar după ce termina ea de povestit, mă întreba şi pe mine ce am mai făcut şi cum mă simt. Mă asculta ca un om mare, nu puteam să mint nimic în fața ei, îi simțeam trăirile pe chip în funcție de ce îi povesteam, zâmbete, lacrimi… Ba de multe ori, ea era cea care mă încuraja. În următoarea zi când am trecut iarăşi pe la ea, n-am mai găsit-o… O luase Dumnezeu la El… Îşi luase Dumnezeu îngerul înapoi pentru că avea nevoie de el acolo Sus. Aici nu fusese prețuit de oameni. Când m-am uitat la locul unde stătea… îi rămăsese fotografia cu mama ei pe când era în viață. O mângâia mereu… Iar alături, în cutiuță, mâncarea era de asemenea neatinsă. Am înțeles atunci că unii oameni nu trăiesc cu mâncare ci cu iubire. Am înțeles atunci că se poate muri şi de dor şi din lipsă de afecțiune. Ea cu aşa ceva se hrănea, acestea o țineau. Iar când acestea au lipsit, îngerul şi-a luat zborul – a fost îngerul meu!

Elena J.