RSS

Arhive pe categorii: DOR

Doamne, ai pus dor in inima mea ca sa Te caut

Doamne, ai pus dor în inima mea ca să Te caut. De când mi Te-ai descoperit, inima mea însetează după Tine. De când Te-am găsit, Te caut mereu. Am așteptat ca oamenii să-mi umple golul din inima mea, dar n-a putut niciunul, Tu Singur mi-ai astâmpărat arșița. Fă să nu-mi mai doresc nimic din ce este pământesc, ci numai pe Tine. Sunt slab și fricos de aceea am nevoie de Tine, umple-mă de Tine! Sunt greșit și plin de păcate, dar eu știu că Tu m-ai ales să mă ridici, Mă iubești cu gelozie. Deși sunt greșit, eu la Tine alerg, nu am alt Dumnezeu care să mă izbăvească. Nu lua Harul Tău de la mine ca să nu se răcească dragostea mea pentru Tine. Inima mea eu doar Ție Ți-am dăruit-o. Vrăjmașul diavol vrea să-mi ia această dragoste față de Tine și să ne despartă, nu-l lăsa, Doamne, să mă amăgească cu alte iubiri, căci eu numai pe Tine Te vreau. Gândurile mele cugetă încă la cele pământești, ridică-mi cugetul de la pământ și sfințește-mă cu Tine. Gândurile mele fă-le toate rugăciuni către Tine ca în tot ce fac să fii Tu. Fă-mă să Te iubesc și să Te doresc cu adevărat, nu doar prin cuvânt.

Când m-am înălțat, Doamne, Tu Te-ai ascuns de mine. Atunci m-am smerit să Te pot găsi din nou. O, nu mai lăsa inima mea să se înalțe în trufie și astfel să fiu despărțit de Tine, căci Tu, Doamne, numai în smerenie poți fi găsit. Când am păcătuit, Ți-ai depărtat Harul de la mine, iar eu atunci m-am simțit gol. O, cum a suspinat inima mea că a întristat pe Domnul ei. Fără El sunt pustiu și inima mea nu-și găsește odihna. Plâng cu amar, Doamne, căci Te-am întristat, iar Tu ai plecat din inima mea din pricina necurăției ei. Fă-o, Doamne, neîntinată și neprihănită, gătește-o așa cum Ție Îți place și Te sălășluiește în ea. Aprinde focul dragostei pentru Tine așa cum ardea odinioară și nu-l lăsa pe vrăjmașul să-l mai stingă vreodată ori să mi-l răcească. Vino, Doamne, la mine în piept căci eu mă ofilesc de dorul Tău. Deși i-am făcut pe plac vrăjmașului de multe ori, Doamne, eu tot la Tine alerg, căci Tu ești Dumnezeul meu și eu în Tine îmi găsesc liniștea. Nu voi înceta să Te chem până ce nu vei veni din nou la mine și vei sfărâma păcatul care m-a despărțit de Tine. Aprinde-mă de dragoste pentru Tine. Primește-mă din nou și nu Te rușina de mine cel urâțit din pricina păcatului.

Elena J.

Anunțuri
 
5 comentarii

Scris de pe 23 Iunie 2016 în DOR, DUMNEZEU, ELENA J.

 

Mi-e dor…

Mi-e dor s-aud în dimineață,
Iar triluri dulci de ciocârlii,
Și soarele să-mi bată-n față
Cu-a sa lumină-n raze vii.

Mi-e dor s-aud iar cum trosnesc,
În sobă lemnele uscate
Și mâinile să-mi încălzesc,
S-adorm uitând grijile toate.

Mi-e dor s-aud cum latră-n prag,
Bătrânul câine ciobănesc,
Să fiu păzit de el cu drag,
Și tot cu drag eu să-l hrănesc.

Mi-e dor să număr iar în noapte,
Un infinit de stele mici,
Să le cobor pe rând pe toate,
În ale mele palme mici.

Mi-e dor de strugurii din vii,
De spicul auriu de grâu,
De florile de pe câmpii,
De susurul frumos de râu.

Mi-e dor de pietrele din drum,
Și de fântâna mea din sat,
De tot ce-a fost frumos și bun,
De satul meu natal sărac.

Elena J.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 8 Februarie 2016 în DOR, ELENA J., Uncategorized

 

Sotiei mele

Cad fulgi razleti pe-al tau mormant
Se lasa noaptea-n cimitir
Iar eu adorm cu tine-n gand
Si amintirile–mi insir

Cu gandul nu m-am impacat
Ca te-am pierdut asa curand
Ca m-ai lasat si ai plecat
Si n-am sa te mai vad nicicand

Sobor de preoti te-a condus
Spre locul fara de suspine
Iar Dumnezeu, acolo sus
Se va-ngriji sa-ti fie bine.

O, moarte, ce nedeapta esti
Cand in amurgul sangeriu
Pe cei mai dragi tu ni-i rapesti
Si ne lasi sufletul pustiu

Mereu aprind o lumanare
Ard candele de priveghere
Iar eu ma rog fara-ncetare
Plin de cainta si durere

Lumina lor palpaie-n noapte
Si-mi amintesc mereu de tine
Chiar daca tu te-ai dus departe
Te simt aproape langa mine

Vazduhul plange ploaie rara
Si-ncet pamantul il inmoaie
Iar noi intram in primavara
Cu lacrimi si cu stropi de ploaie

Simt c-o sa plec si eu, curand
In locul fara de hotar
Imi petrec noptile plangand
Iar zilele imi sunt calvar

In viata totu-i trecator
Si bogatii, dar si trairi
Caci oamenii se nasc si mor
Si ne raman doar … amintiri.

Traian Calancia

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 14 Martie 2015 în DOR, MOARTE

 

Dor de Cer

Mi-e dor de rai! Mi-e dor de ceruri! Mi-e dor de veşnicie! Privesc spre cer. Văd nori negri, plumburii, alergând spre răsărit; pe deasupra munţilor pustii pluteşte o ceaţă deasă. Aş vrea să zbor sus, sus de tot, acolo undeva, unde nu mai sunt oameni, nici griji, nici tulburări. Caut cu ochii în sus şi vreau să răzbat cu privirea printre nori spre cerul cel senin şi albastru al păcii lui Iisus. Mi-e dor de Iisus. Mi-e dor de Fiul Fecioarei. Mi-e dor de Cel ce a pătimit atâta pentru mine. Mi-e dor de Cel ce a murit pe cruce pentru păcatele mele. Mi-e dor de Cel ce s-a înălţat pe nori la ceruri pentru a noastră mântuire. Mi-e dor de Iisus cel răstignit.

Mi-e dor de Iisus cel flămând şi însetat pentru mântuirea mea. Simt în inima mea un gol puternic. Simt o lipsă mare ce mă apasă pe inimă. Mă doare inima. Şi nu ştiu pentru ce. Sunt sătul şi totuşi mi-e foame de ceva. Sunt adăpat şi totuşi o sete cumplită mă chinuie. Sunt odihnit şi totuşi o osteneală lăuntrică mă doboară. Sunt bine îmbrăcat şi totuşi un vânt nevăzut bate fară milă peste sufletul meu. O lipsă mare, un gol puternic, o foame şi o sete ce le simt, sunt toate pentru că nu-L am în mine încă pe Iisus.

Osteneala, vântul, frigul, durerea inimii sunt pentru că trăiesc în păcate de atâţia ani. De-atâţia ani păcătuiesc, de-atâţia ani bolesc şi sufăr fără a mă lecui. Deşi am şi doctori iscusiţi şi leacuri potrivite, totuşi zac bolnav şi strig mereu că nu are cine mă vindeca. Iisus îmi este doctor, pocăinţa îmi este leac, dar eu nu voiesc să mă vindec. Stau legat în lanţurile cele nedezlegate ale obiceiurilor rele şi patimilor şi iată că mor nelecuit. De aceea sunt pustiu la suflet, de aceea sunt mereu mâhnit şi nemângâiat. De aceea simt în inima mea un gol cumplit care cu nimic nu se mai poate umple; o lipsă mare care cu nimic nu o mai pot completa.

Păcatul. Blestematul păcat mă biruieşte. El mă stăpâneşte. El mă conduce. Iar Iisus, blândul Iisus, stă departe, departe de mine. Iar obiceiurile rele groapă adâncă mi s-au făcut, care mă despart de tot de Iisus, De aceea eu Il caut şi nu-L mai pot ajunge, Il strig şi nu mă mai aude. Il chem şi nu-mi răspunde. Il rog plângând şi nu mă mângâie. Mă apasă o mâna nevăzută. Simt o lipsă tainică în inimă şi nu ştiu cu ce să o îndepărtez. Am greşit înaintea lui Iisus, am păcătuit neîncetat şi acuma iată am îmbătrânit şi am ostenit de truda vieţii. Dar mă tem de moarte, mă tem de judecata lui Dumnezeu, mă tem de munci pentru că sunt păcătos.

De aceea, zic, mi-e dor de linişte, ca să mă reculeg puţin. Să mă rog lui Dumnezeu şi să-mi plâng păcatele mele. Bate vânt puternic, codrul sună a pustiu. Aş vrea să mă retrag măcar o clipă din valurile şi grijile vieţii, să stau singur la rădăcina unui brad, unde măcar puţin, câtuşi de puţin să plâng, rugându-mă Domnului Iisus. Simt că sunt păcătos, recunosc că am greşit, mărturisesc că sunt vrednic de pedeapsă, ştiu că numai prin pocăinţă am iertare. Totuşi văd că sunt atât de pătimaş, încât nu am nici o putere să mă lupt cu patimile din mine. Şi trupul şi simţurile mele şi lumea şi diavolul, toate m-au biruit. Iar eu zac lovit de moarte pe calea vieţii mele şi n-are cine se milostivi spre mine.

Nu are cine să-mi pună untdelemn pe rănile mele şi cine să mă ducă la o casă de oaspeţi. Sunt doborât de patimi şi nu are cine mă ridica din legăturile lor amare! De aceea, văzând că sunt atât de păcătos şi nesimţit la inimă, zic şi cred că numai singur plânsul, plânsul inimii mele, numai el mă va putea apropia de Domnul Iisus Hristos pe Care atâta L-am supărat. Aş vrea să plâng singur, undeva departe de lume, departe de oameni, departe de părinţi şi fraţi, departe de  grijile vieţii, undeva departe, departe de patimi, departe de păcate.

Acolo, numai acolo, în ţara pocăinţei, în pământul faptelor bune, acolo nu vor mai bate vânturi reci şi pustii, nu va mai fi durere, nici boală, nici frică, nici moarte, ci veşnică bucurie, plâns de veselie, murmur de rugăciune, cântec de preamărire, dor de veşnicie… Acolo, în ţara aceea frumoasă, dar atât de îndepărtată, acolo aş vrea eu să ajung, acolo să trăiesc, acolo aş vrea să mor, departe, la umbra crucii lui Iisus. Amin

 Pr. Ioanichie Bălan

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 13 Decembrie 2014 în DOR

 

Gandu-mi este tot Acasa

Dorul iarăși m-a cuprins,
Dup-a mea țară iubită,
C-am lăsat oameni în plâns,
Și-a mea casă părăsită.

Gându-mi este tot Acasă,
Amintirile mă frâng,
Când stăteam cu toți la masă,
Având toți același gând.

O duceam în sărăcie,
Bani n-am cunoscut deloc,
Dar trăiam în armonie,
Cu toți frații la un loc.

Pomii sunt azi plini cu mere,
Însă cine să-i culeagă?
Plânge mama cu durere,
De dor nimeni n-o dezleagă.

Ah, a mea iubită țară!
Îmi e dor ca să pășesc,
Cum pășeam odinioară,
Pragul casei părintesc.

N-am știut că arde-așa,
Și că nu pot să opresc,
Dorul după Țara mea,
După tot ce-i Românesc.

Elena J.

 
2 comentarii

Scris de pe 6 Decembrie 2014 în DOR, ELENA J., ROMANIA

 

Moldoveni, veniti acasa !

Plaiule, cuminte plai, ţărişoara mea de rai…
Oare ce s-a întâmplat, că ai noştri au plecat?
Vai, lume, vai! Lume!
S-au tot dus cu mic, şi mare pentru-n loc mai bun sub soare, lume!
Te-au lăsat în voia sorţii, ca să te împartă hoţii…

Moldoveni, veniţi acasă, c-avem o ţară frumoasă
Mame, taţi, copii şi fraţi, nu vă mai înstrăinaţi

Câmpurile-n iarbă zac, păsările-n codri tac…
Casele se risipesc, în grădină spinii cresc…
Vai, lume, vai! Lume!
Dorm copiii fără mamă şi în vis plângând o cheamă!
Iar bătrânii tot aşteaptă să le daţi cana cu apă…

Ţara mea, ce s-a-ntâmplat, că ai noştri au plecat?
Vin străinii din străini şi se fac la noi stăpâni…
Vai, lume, vai! Lume!
Poţi înconjura pământul, dar te duce-acasă gândul
La fântâna de la poartă şi la pâinea cea din vatră…

 
Un comentariu

Scris de pe 5 Noiembrie 2014 în DOR, ROMANIA

 

Dor de tara mea

Frunzuliță de secară…
Am un of la inimioară…
Tare dor îmi e de țară…
Dor îmi e de țară…

C-am plecat de ani de zile…
Plânge sufletul în mine…
Mai bine s-o duc și eu…
Că mi-a fost așa de greu…

Și-am lăsat părinți și casă…
Să-mi fac viața mai frumoasă…
Să-mi fac viața mai ușoară…
Că tare greu mai e în țară…

Da’ greu mai e și prin străini…
Inima îmi stă pe spini…
C-am lăsat vatră și glie…
Ca să scap de sărăcie…

Părinții stau și ne-așteaptă…
Ies din când în când la poartă…
C-ar vrea copiii să-i vadă…
Iar copiii să și-i vadă…

Da’ doru-n pace nu mă lasă…
Și-am să mă întorc acasă…
Lacrimă, dor și suspin…
Toate-n inimă le țin…

Frunzuliță de secară…
Am un of la inimioară…
Tare dor îmi e de țară…
Dor îmi e de țară…

Cristian Gabriel Groman

 
Un comentariu

Scris de pe 1 Noiembrie 2014 în DOR, ROMANIA