RSS

Arhivele lunare: August 2017

Un american catre romani

Limba voastră-i foarte grea,
Nicicum n-o pot învăța.
Ce-i cu-atâtea căciulițe,
Liniuțe, virgulițe?…
Ce-i cu-atâtea conjugări,
Terminații, declinări?
Voi, negații folosiți
În enunț câte doriți.
Aici, însă, nu se-acceptă,
Limba noastră se respectă.
Și-adjectivul de la voi
Mi se pare chiar greoi,
Că forma de singular
Nu-i la fel ca la plural,
Iară genul feminin
Diferă de masculin.
La voi e prea dificil,
La noi e mult prea facil –
Doar o formă folosim
Pentru toate când vorbim.
Așadar, sunt liniștit,
Ba mai mult, chiar fericit
Fiindcă sunt american
O, Doamne, și nu… ROMAN.
Acolo dacă aș fi,
Eu cu teamă aș trăi
Să nu fiu considerat
Analfabet, ne-nvățat.
Deci, Doamne, Îți mulțumesc
Că acolo nu trăiesc.

Elena J. – de ziua Limbii Române

Anunțuri
 
3 comentarii

Scris de pe 31 August 2017 în ELENA J., ROMANIA

 

Despre romanism – Mircea Vulcanescu

vulcanescuN-ar trebui să existe om de vârsta mea care să nu simtă nevoia unei revizuiri a poziției sale spirituale față de țăranul așa de omenește român în toate ale lui, comparat cu lipsa de stil a vieții de la oraș – revizuire care să înlocuiască sentimentul de superioritate al omului cult pentru cel simplu. Dar unde trebuie căutat această unitate, acest întreg? Acolo unde tulburarea apelor încă nu a năpădit cu totul sufletul românesc. Acolo unde mai trăiește un stil de viață românească integrată, organică, o comunitate spirituală, o viață de obște. Acolo unde oamenii nu vor să se lepede de ei. Acolo unde semenul e pentru semen sprijin, nu rival. Acolo unde mai trăiește omenia. Dar nu tot tineretul acceptă acest fel de a vedea. Pentru o parte din tineret, problema primordială a restabilirii întregului românesc, nu este problema civilizației noastre, ci problema reorganizării statului. Un stat care nu poate asigura existența fizică și spirituală a neamului, un stat care nu poate promova valorile naționale – zic ei – este un stat care se condamnă singur. Și au dreptate.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 29 August 2017 în ROMANIA

 

Multa lume habar nu are pentru ce traieste

În zilele noastre întrebarea care este scopul principal al vieții se aude cu indiferență într-o lume care nu se interesează de esență, de adevăr și de valoarea lucrurilor. Din nefericire, multă lume nu știe exact pentru ce trăiește.

Trăim deja de ceva vreme o prăbușire a valorilor vieții. Este vorba despre o criză serioasă, nu atât economică, socială sau culturală, ci în primul rând, duhovnicească. Tot ceea ce s-a cucerit de veacuri, este acum insultat, batjocorit, călcat în picioare. Nici o emoție, nici un sentiment, nici un respect pentru tot ceea ce este sfânt. Grabnică și brutală consacrare a tuturor aici și acum. Nu am venit în seara aceasta să vă dăscălesc, să fac pe învățătorul, sau predicatorul, sau pe pedepsitorul și procurorul. Am venit să depun în fața voastră smerit durerea mea, dragostea mea și cugetul meu sincer.

A uitat, așadar, omul contemporan scopul principal al existenței lui. A considerat că este pe pământ nemuritor. S-a legat puternic de materie, de bani, de agoniseli, de lucruri. A socotit samavolnicia libertate, necredința, progres, înșelarea, deșteptăciune, păcatul, eliberare, cinstea, prostie. A intrat în viața modernilor răzvrătirea, îndoiala, suspiciunea, contestarea, respingerea. A fost îndumnezeită lăcomia banilor, adorarea trupului, înălțata iubire de slavă. A fost înfrumusețată ipocrizia.

În mijlocul acestui climat, Biserica a fost considerată deranjantă. Astfel, scandalurile existente ale reprezentanților ei care au greșit au fost exagerate și umflate, altele au fost căutate, întreținute, menținute, astfel încât lumea să se indigneze și numai că vede pe cineva în rasă pe drum. Biserica nu este o prăvălie mică. Biserica a existat mai înainte de noi și cu siguranță va exista și după noi. Sufletul caută lumina dincolo de lumina soarelui sau cea tehnică. Conștiința agonizează. Ființa fiecărui om serios caută izvoarele curate ale apelor ca să înseteze cu adevărat. Diferitele rețete pentru plăcerea vremelnică au oferit în final un chin imens.

Mulți oameni sensibili ai vremurilor noastre se închid în ei înșiși și dacă nu aiurează sau melancolizează, monologhează meditativ pentru o atât de violentă schimbare a vremurilor. O stare fără ieșire domină discuțiile. Orașul a devenit întunecat și neprimitor. Satele sunt considerate foarte mici și fără bucurie. Mediul înconjurător a devenit zgomotos, poluat, tulburat. Oamenii, individualiști, capricioși, nervoși, superficiali, grăbiți. Nevrednicie în politică și corupție la politicieni. Conducătorii bisericești vociferează și amenință, în timp ce alții păstrează tăcerea și rămân ascunși. Artiștii sunt atrași de modă, iar oamenii de știință de înfumurare. Ca o constatare finală și dureroasă, o stare generală de stricăciune care dă amărăciune, întristare, durere adâncă.

Omul contemporan a înnebunit după realizările tehnologiei. Cum remarcă un înțelept eseist „Omul contemporan a aruncat undeva cele folositoare interesului personal al ideilor și al credințelor și și-a arătat adevărata față, o față pe care o strălucită civilizație – care (nu trebuie să o ascundem) e pe moarte în zilele noastre – a dezumanizat-o cu străduință” (Kostas Hatziantoniou). Și capitalismul și socialismul au spus multe neadevăruri și au făcut multe făgăduințe că toți vor fi egali, capabili, fericiți și bogați. În curând lumea a fost dezamăgită jalnic. A înțeles iute că a fost înșelată. Conducerile politice s-au arătat destul de nesincere.

Corupția a devenit un fenomen general. Nimeni nu se aștepta la o atât de iute transformare a tuturor. Locul principal în casă îl are dumnezeul-televizor. A luat locul vechii vetre și a iconostasului. Rămâne neadormit precum candela. Să lumineze și să întunece, să pervertească, să prefacă, să hipnotizeze, să plăsmuiască idei noi, o nouă morală, o nouă stare a vieții. Ca să te impui și să domini trebuie să fii numai tânăr, frumos și bogat. Nu mai vorbim despre moravuri, despre valoare, caracter, cuviință și celelalte. Craincii au devenit procurori și călăi. Emisiunile prezintă neîncetat despre eliberarea homosexualității, conviețuirea liberă, avorturi, ba încă și narcoticele libere. Nenorocitul om își închipuie că este eliberat deplin prin anarhie și lipsa de control. Își reduce la tăcere conștiința, își întunecă mintea, își înnăbușă sentimentele, se aruncă nebunește în bucurarea de materie, ca într-o stranie sărbătoare a stricăciunii și corupției.

 Corupția a venit odată cu înstrăinarea omului de Dumnezeu și de aproapele. S-a pierdut adâncul înțeles al vieții. Antagonismul, concurența neloială, protagonismul înfumurat au adus după sine goluri lăuntrice, sfâșieri puternice persoanei umane. „Acum este criză”. „Iată acum vremea potrivită, iată acum vremea mântuirii”. Este nevoie de sinceritate, seriozitate, vitejie, ajutor imediat. Nu mai este timp pentru îndreptățiri și amânări. Nu ne folosesc la nimic acuzațiile, strigătele, pedepsirile. Să punem luminile pe noi înșine. Să ne privim drept în ochi, întregi, fără ocolișuri și prologuri lungi. Mijloacele media de informare în masă pun neîncetat și puternic luminile pe alții. Le place critica ușuratică și nu severa autocritică. De obicei, ne comparăm cu cei mai răi. Cei imorali vorbesc despre morală, cei netămâiați despre epurarea Bisericii. Retori moraliști vociferează deranjant și zilnic de la canalele de televiziune despre corupție, ca să se relaxeze și să primească felicitări pentru cât de frumos au spus-o.

Corupția este în adâncul sufletului omului. Acolo trebuie poziționată problema. Să nu căutăm departe de noi ceva care este înlăuntrul nostru. Hristos a insistat pentru privegherea lăuntrică, autocritica, introspecție, autocunoaștere, prihănirea de sine, auto-condamnarea. Libertatea este în principal să faci tu ceea ce vrei cu tine însuți și nu El. Vitejie este să-ți biruiești patimile tale. Omul astăzi, îngăduiți-mi să o spun este liber numai prin închipuire. Socotește că este bine, în vreme ce nu este bine deloc. Acest lucru este o nenorocire înfricoșătoare. Acest om erudit, liber și important, adeseori se amăgește pe sine și se autoironizează. Este atras de superstiții, crede în soartă, în destin, în ursită, magie, horoscoape, citirii în stele.

Monahul Moise Aghioritul, manastireasuruceni.md

 

 
2 comentarii

Scris de pe 29 August 2017 în VEŞNICIE

 

Sa-i pomenim pe cei adormiti la slujbe

Lacrimile și întristările nu dau nici un folos morților, nici nu pot să-i întoarcă din viața cea veșnică, nici să-i scoată din gropi. Pentru aceasta au dat lege dumnezeieștii apostoli, să nu ne pierdem mintea plângând pe morți, ci să-i pomenim la înfricoșatele taine și să facem milostenie în numele lor. Firea este aducătoare de lacrimi, dar credința oprește izvoarele lacrimilor. Nu a murit fratele nostru, ci doarme. Moartea cea adevărată este moartea sufletului. Se închide mormântul pentru trupul lui, dar se deschide cerul pentru sufletul lui.

Pr. Arsenie Papacioc, ganduridinierusalim.com

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 29 August 2017 în RUGĂCIUNE

 

Stingand lumina altuia, nu inseamna ca vei straluci mai tare

stingandNe place să observăm defectele altora, să facem comparaţie şi să ne simţim superiori, însă e puțin probabil ca înjosind pe cineva să devii cu adevărat mai bun – e doar o senzație. Gândește-te cum se simte acela pe care tu l-ai corectat și mai ales făcând-o cu superioritate și ironie; este mai mic decât tine, ok, poate nici n-are experiența sau dexteritatea ta, dar lasă, nu mai desface tu după el, nu mai reface! Sau cel puțin, nu de față cu el, să te vadă. Nici el nu se îndreptează în felul acesta și îl mai și pierzi, îi pierzi dragostea, iar să i-o recâștigi, nu mai poți… pentru că l-ai înjosit. El e mic, dar a avut voință și a încercat… în felul lui; că nu i-a reușit în totalitate este altceva, dar ce a făcut, a făcut cu dragoste…. iar tu l-ai desconsiderat, l-ai făcut să-și piardă încrederea în sine, poate a și plâns din pricina ta… iar tu nu conștientizezi nimic din acest fenomen, nici nu te gândești cât se frământă în sinea lui… și te întrebi uimit de ce a devenit rece față de tine… Încearcă să-i recâștigi dragostea și redă-i încrederea în sine, dacă mai poți!…

Elena J.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 29 August 2017 în ELENA J.

 

Mai am un singur dor

mai amAcolo eu aș vrea să mor –
În mijlocul naturii,
Departe de-omenirea rea,
De gălăgia lumii.

Departe de tot ce-i lumesc,
De lacrimi și suspine,
Ca-n pace să mă odihnesc –
Doar codrul lângă mine.

Căci ei m-or plânge-un an sau doi,
Apoi mă vor uita,
Dar condru-ntreg ca un convoi,
Nicicând nu va-nceta.

Și-o salcie la crucea mea –
Mormântul să-mi umbrească,
Să-și plece-ușor coroana grea
Și-ncet să mă jelească.

Aproape de-un izvor curat –
Să-l am la căpătâi,
Să-mi susure neîncetat
Și-auzul să-mi mângâi.

Iar vântul, și el tulburat
Să șuiere a jale,
Un cântec greu și-nfricoșat
La a mea-nmormântare…

Elena J.

 
2 comentarii

Scris de pe 29 August 2017 în ELENA J.

 

Dragostea este peste toate virtutile

cu cat judeciDragostea presupune smerenie, căci dacă nu te supui și nu cedezi, nu poți spune că ai iubire. Dragostea presupune și îngăduință, să fii înțelegător cu neputințele celuilalt, să i le accepți, să i le porți, să-i cunoști toate slăbiciunile și totuși să continui să-l iubești. Dragostea presupune și iertare, să ierți, să uiți, să nu judeci, să depășești cu seninătate situațiile tensionate, să treci mai departe fără ură în suflet, reproșuri și aduceri aminte.

Dragostea presupune blândețe, bunăvoință, milă; să taci, când ai putea să reproșezi; să nu judeci, când ai putea să judeci; să înduri mai departe, când ai putea să cedezi și să te descătușezi de responsabilități. Dragostea presupune și naivitate – cu bună știință, de dragul persoanei iubite, să te faci că nu vezi, când vezi totul… Dragostea vede frumusețe până și în neputințele persoanei iubite.

Dragostea presupune în cele din urmă jertfă, să te anulezi pe tine, să-ți tai voia proprie, știind că lucrurile care ție îți plac, pe celălalt s-ar putea să-l rănească; să jertfești zilnic, necondiționat, să jertfești din timpul tău, din confortul tău, din sănătate; să jertfești din tine până te jertfești pe tine.

Dar, oare, dragostea presupune aceste virtuți sau ele depind de ea? Căci într-adevăr, ce ar însemna să ierți pentru că-ți impune porunca, nu din iubire?… Când oboseşte dragostea, datoria o înlocuieşte. Când oboseşte datoria, ajunge să o înlocuiască legea…

Elena J.

 
Un comentariu

Scris de pe 26 August 2017 în DRAGOSTEA, ELENA J.