Puterea cuvantului

~ OMUL STRĂLUCEŞTE ÎN FUNCŢIE DE LUMINA ÎN CARE ÎL PUI TU ~

Atitudinea noastră într-o anumită situaţie va influenţa inevitabil, în mod pozitiv sau negativ, comportamentul şi modul de gândire al celor din jur. Se întâmplă adesea ca cineva să ne ceară părerea despre o persoană pe care nu o cunoaşte. În funcţie de modul în care o prezentăm noi, acela îşi va forma părerea despre persoana respectivă. Astfel, va căpăta încredere în ea, o va aprecia, o va iubi SAU o va dispreţui, o va urî. Şi aceasta numai pentru spusele noastre. Să luăm aminte la vorbele pe care le rostim, căci avem puterea cuvântului, avem puterea de a ridica şi puterea de a coborî.

De asemenea, când cineva a fost nedreptăţit sau jignit şi vine să ne ceară părerea, ce să facă. Îl putem sfătui să ierte, să iubească şi să aibă răbdare, sau îi putem spune să se răzbune. Dacă acesta are încredere în noi, va acţiona întocmai după cum i-am sugerat. În ambele situaţii suntem răspunzători sau beneficiari pentru deciziile şi efectele care au avut loc în urma spuselor noastre. Cu atât mai mult suntem răspunzători când ne adresăm unui grup mai mare de oameni, căci vom răspunde şi pentru ei. Ori vom avea plată pentru că i-am îndemnat la bine, ori vom răspunde în locul lor pentru că i-am îndemnat la rău, i-am smintit.

Astfel, părinţii au răspundere foarte mare faţă de copii; cum îi formează, aşa cresc, aşa îi vor avea. Şi tot aşa vor îndemna şi aceştia la rândul lor. Conducătorii faţă de supuşii lor. Învăţătorii faţă de ucenici. Îndrumătorii spirituali faţă de sufletele pe care le are sub ocrotire. Artiştii, poeţii, scriitorii faţă de aceia care le citesc operele…Toţi vom răspunde pentru ce am lăsat în urmă, şi pentru modul în care am influenţat pe cei din jur.

O, omule, ce mari răspunderi ai ! 
Tu vei pleca din lume, 
dar ce ai spus prin scris sau grai, 
sau laşi prin pilda ce o dai, 
pe mulţi la iad sau rai, 
mereu o să-i îndrume.

Elena J.

 

Dar el cum a putut ?

Se spune că sfinţii vor judeca lumea, dar care sfinţi? Cei care au trăit pe vremea Mântuitorului sau cu sute de ani înaintea noastră? Nu, nicidecum. Ci acei sfinţi contemporani nouă, care au trăit aceleaşi vremuri pe care le-am trăit şi noi, în aceeaşi lume murdară şi plină de ispite, doar că ei au ştiut cum să moară faţă de cele pământeşti, să se dezlipeasă de toate „dulceţile” acestei lumi trecătoare şi să trăiască numai pentru suflet care este veşnic, nemuritor. Deşi au avut trup neputincios ca şi noi, au ştiut cum să şi-l sfinţească şi să rămână nepătaţi în aceeaşi lume de păcat în care am trăit şi noi. Sfinţii nu s-au născut sfinţi, ci au ajuns la starea de desăvârşire luptând neîncetat cu păcatul, o permanentă nevoinţă. Aşadar, aceşti sfinţi ne vor judeca pe noi.

Dar tare mă tem că nu numai ei ne vor judeca, ci şi oamenii. Care oameni? Oamenii simpli de lângă noi, colegii noştri, prietenii, vecinii sau chiar familia noastră. Cred că fiecare are la servici, la şcoală sau chiar în casă pe cineva vrednic de urmat, un model. Să ne gândim că acest „cineva” ne-ar putea fi martor la Judecata de Apoi. Cum aşa? Păi dacă el a putut să rămână curat, a putut să fie bun, să postească, să meargă la biserică, să se spovedească, să se împărtăşească, noi, trăind în aceeaşi lume murdară, loviţi de aceleaşi ispite, oare n-am putea să facem la fel? Cu siguranţă că da, cu atât mai mult că e şi el om neputincios ca şi noi. Când la Judecată vom încerca să ne scuzăm cu: „N-am ştiut, Doamne!” sau „N-am putut, Doamne!”, Dumnezeu ne va răspunde: „Dar el cum a putut, cum a ştiut?…” şi ni-l va pune în faţă ca martor pe acela „mic” şi „neînsemnat” pe care noi l-am nesocotit în viaţă, l-am desconsiderat sau chiar l-am batjocorit, socotindu-l nebun, deplasat …

O cântare religioasă spune aşa: „Ce oameni sfinţi sunt unii din cei cu tine acum / Şi tu să fii de dânşii, cât mii de ani de drum.” Şi e cât se poate de adevărat … Am trăit cu drepţi pe lângă noi, printre noi şi n-am ştiut, sau mai bine zis, n-am vrut să ştim, am ţinut ochii închişi ca să nu vedem, să nu primim lumina, adevărul şi ne-am complăcut minciunii şi întunericului.

Înfricoşător lucru trebuie să fie să ai ca martor la Judecata de Apoi din prietenii tăi de la servici, de la şcoală sau chiar din familia ta. Fiecare la locul de muncă, acasă sau în oricare alt colectiv, ar putea fi un model pentru ceilalţi şi implicit martor. Cu noi ar putea judeca Dumnezeu lumea. Dar mai bine să dea Dumnezeu să nu fim niciunul de mărturie, ci să fim cu toţii, tuturor spre mântuire!

Elena J.

 

Testament

Numeroase sunt valurile şi puternic curentul, dar nu mă tem de înec pentru că stau pe stâncă. Hristos este la cârmă iar corabia nu poate să se scufunde. Să mă tem de vrăjmaşi ? Dar Hristos este arma mea. Nu mă tem de război pentru că El este în fruntea oştii şi Îl am scut puternic. Să mă tem că-mi pierd onorurile, rangurile ori cinstea de la oameni ? Dar ele nu valorează nimic pe lângă slava ce mi-o poate oferi Hristos în Cer. Să mă tem de pierderea bunurilor pământeşti ? Dar n-am adus nimic în lume, şi nu pot lua nimic din ea şi nu am nimic. Să-mi fie teamă de lume ? Dar ea nu mă iubeşte, ei nu-i pasă de mine; singur Hristos mă mai iubeşte. Să-mi lipesc inima de dulceţile acestei lumi ? Dar ele sunt înşelătoare, praf şi cenuşă, deşertăciunea deşertăciunilor. Să mă tem de spinii ce-mi împresoară cărarea ? Dar ei mă-nvrednicesc de o cunună mai strălucitoare în Ceruri. Să mă tem că-mi vor ucide trupul ? Dar ei nu se pot atinge de sufletul meu. Nu mă tem de moarte căci Hristos este Viaţa mea iar moartea-mi este un câştig, ea mă-mpreunează cu Hristos. Cu o moarte…toţi suntem datori. Nu mă tem de sărăcie, de bogăţie n-am nevoie !!!

Toate le pot întru Hristos, fără El sunt nimic. Cât sunt cu El, inima mea este neînfricată iar pe fruntea mea scrie: biruinţă !!!

 

Fapta cea mai mareata inaintea lui Dumnezeu

De ai căzut, ridică-te! Dar vezi de nu ai putea cumva să ridici și pe alții cu tine. Ai aflat lumina? Caută de luminează şi pe cel care încă se află în întuneric. Ai găsit calea? Arat-o şi acelora care încă rătăcesc pe drum. Ai reuşit să te ridici din patima ta? Ajută şi pe acela care încă înoată în mocirla păcatelor. Să nu consideri că dacă te-ai ridicat şi te-ai îndreptat, nu mai ai nicio datorie faţă de aproapele tău. Nicio bucurie nu este deplină dacă nu este împărtăşită şi cu cei din jur. Aşadar, în drumul tău spre înviere, caută să împrăştii lumină pentru ca să se poată folosi şi ceilalţi şi să ai, astfel, parte şi din cununile lor. Foarte mult contează înaintea lui Dumnezeu să aduci o bucurie, să spui un cuvânt de mângâiere unui suflet întristat şi deznădăjduit. Căci deşi se întâmplă de multe ori ca noi înşine să fim slabi ori necăjiţi, întotdeauna găsim putere să ajutăm pe cei aflaţi mai în nevoie decât noi. Deşi ne este greu, Dumnezeu întotdeauna ne descoperă că sunt suflete care suferă mult mai mult decât noi şi în acelaşi timp ne dă şi puterea să trecem peste necazuri. La judecată vom fi întrebaţi şi de binele pe care am fi putut să-l facem şi nu l-am făcut. Mai mare decât milostenia trupească, este milostenia sufletească. Să ajuţi pe aproapele tău cu o vorbă bună, să-l încurajezi, să-l sfătuieşti, să-i vorbeşti despre Dumnezeu, despre suflet, despre păcat, să-i deschizi ochii sufletului aşa poate cum şi tu la rândul tău ai fost luminat de către alţii. Nu este faptă mai măreaţă ca aceea de a aduce suflete la Dumnezeu şi nici bucurie mai mare ştiind că ai smuls un suflet din iad. Aşadar, lucrând la mântuirea sufletelor noastre să nu încetăm să ne luptăm şi pentru salvarea altor suflete, căci această lucrare este plăcută lui Dumnezeu.

 

Ferice de cei ce…

Ferice de cei ce iubesc deşi nu ştiu cum e să fie iubiţi.
Ferice de cei ce luptă deşi au cunoscut şi căderea.
Ferice de cei ce îşi păstrează inima curată deşi trăiesc între tâlhari.
Ferice de cei ce zâmbesc deşi viaţa lor nu e tocmai un zâmbet.
Ferice de cei ce construiesc, într-o lume care dărâmă.
Ferice de cei ce au puterea să mângâie deşi cei ce au nevoie de mângâiere sunt ei.
Ferice de cei ce hrănesc deşi cei ce au nevoie de hrană sunt ei.
Ferice de cei ce nu doresc să fie stăpânitori deşi au cunoscut şi puterea.
Ferice de cei ce nu sunt robi ai plăcerilor deşi le-a cunoscut şi dulceaţa.
Ferice de cei ce nu sunt robi ai patimilor, într-o lume îngenuncheată de păcate.
Ferice de cei ce nu sunt robi ai banului deşi i-au cunoscut şi puterea.
Ferice de cei ce sunt cinstiţi, într-o lume plină de înşelăciuni.
Ferice de cei ce iubesc adevărul, într-o lume a minciunii.
Ferice de cei ce au arma răzbunării şi nu o folosesc.
Ferice de cei ce au prilejul să păcătuiască şi nu vor.
Ferice de cei ce luptă pentru Împărăţia Cerului deşi nu o văd.
Ferice de cei ce n-au văzut dar au crezut.
Ferice de cei ce cred, într-o lume care nu mai crede.
Ferice de cei ce urcă muntele deşi nu îi văd vârful.
Ferice de cei ce străbat cărarea deşi e plină de spini.
Ferice de cei ce ştiu să supravieţuiască, într-o lume ce decade.

Elena J.

 

Nu sunt atat de saraca…

Nu sunt atât de săracă încât să nu am ceva de dăruit din puţinul meu.
Nu sunt atât de săracă încât să ţin uşa casei închisă şi să îmi doresc singurătatea.
Nu sunt atât de săracă încât să nu am o vorbă bună pentru un om care are nevoie de susţinere morală.
Nu sunt atât de săracă încât să nu am lacrimi pentru a plânge alături de un prieten.
Nu sunt atât de săracă încât să nu am zâmbete pentru cei care le-au uitat.
Nu sunt atât de săracă încât să nu dau din forţa mea celor aflaţi la pământ.
Nu sunt atât de săracă încât să nu am o mângâiere pentru un suflet îndurerat.
Nu sunt atât de săracă încât să nu am gânduri frumoase pentru oamenii din viaţa mea.
Nu sunt atât de săracă încât să nu mai cred în oameni doar pentru că unii m-au minţit.
Nu sunt atât de săracă încât să uit să le fac oamenilor câte o bucurie.
Nu sunt atât de săracă încât să ţin braţele încrucişate în loc să ofer o îmbrăţişare.
Nu sunt atât de săracă încât să nu pot ierta.
Nu sunt atât de săracă încât să stau numai cu mâinile întinse pentru a primi.
Nu sunt atât de săracă încât să îmi vând sufletul pentru lucruri şi bani.
Nu sunt atât de săracă încât să îmi pierd valorile.
Dar cu regret constat că sunt prea mulţi săraci în jur…

 Irina B.

 

El vrea doar putina iubire

Deodată cu tine, oriunde pășești
Dumnezeu ți-e alături. Tu-i mulțumești?
El te veghează, peste tot te-nsoțește
Te iartă mereu… dar El, ce primește?

Când ești fericit, Dumnezeu îți zâmbește
Când nu ai pe nimeni, El te ocrotește
Îți este alături la greu și la bine
Când plângi și El plânge deodată cu tine

Când la masă te-aşezi, El stă în picioare
Și-n timp ce nu eşti mulţumit de mâncare
El Se întristează știind că în lume
Sunt suflete multe, ce plâng de foame

Te plimbi sănătos pe ale tale picioare
Nu admiri ce-i în jur… plângi de ploaie, răcoare…
El plânge ologii, că nu zburdă sub soare
Și orbii că nu văd a lumii splendoare

Te culci și te plângi că perna-i prea tare
Visezi să ai de toate, o casă mai mare…
El știe că-n lume sunt suflete care
N-au pernă, nici casă, doar un loc sub soare

Nu ești mulțumit şi-ai uitat să te bucuri
Ți se pare că tu ai puţine lucruri
Crezi că n-ai destul, nici măcar pentru tine
Dar El vrea să dai doar puţină iubire…

Deodată cu tine, de când te-ai născut
Dumnezeu te-a însoțit… și te-a crescut.
Cu tine a plâns și S-a bucurat
Te-a iubit chiar și-atunci când tu L-ai uitat.

Irina Binder

 

Am invatat (2)

că dragostea adevărată nu e condiţionată de nimic.
că prietenii adevăraţi vor rămâne lângă tine toată viaţa.
că dragostea adevărată înseamnă să jertfeşti din tine până te jertfeşti pe tine.
că trebuie să preţuieşti AZI ca să nu ţi se ia MÂINE.
că dragostea face totul posibil.
că oamenii mândri nu vor suferi niciodată să fie învăţaţi.
că o vorbă grea poate să rănească mai mult decât o lovitură.
că atunci când iubeşti nu mai ai timp să urăşti.
că nu faptele mari contează ci dragostea cu care acestea sunt făcute.
că puternic este acela care suferă în tăcere.
că la căldură orice se modelează, până şi sufletul.
că a ierta înseamnă mai mult decât a avea dreptate.
că numai atunci când alergi ochii invidioşilor încep să se ivească.
că dragostea este cheia oricărei inimi.
că defectele sunt mari numai unde dragostea este mică.
că unii oameni nu realizează ceea ce faci pentru ei până când nu o mai faci.
că tot ce se schimbă şi trece nu este din iubire.
că dacă semeni dragoste, culegi dragoste.
că lucrurile care ţie îţi plac, pe altcineva s-ar putea să-l rănească.
că banii îţi pot oferi orice cu excepţia fericirii.
că fără iubire totul este pustiu.
că dragostea nu e oarbă; ea doar nu spune ce vede.

Elena J.

 

O, iarta-mi, Te rog, Doamne

O, iartă-mi, Te rog, Doamne, atâtea rugăciuni
Prin care-Ţi cer doar pâine şi pază şi minuni,
Căci am făcut adesea din Tine robul meu,
Nu eu s-ascult de Tine, ci Tu, de ce spun eu.

În loc să vreau eu, Doamne, să fie voia Ta,
Îţi cer, şi-Ţi cer într-una să faci Tu voia mea;
Îţi cer s-alungi necazul, să nu-mi trimiţi ce vrei,
Ci să-mi slujeşti în toate, să-mi dai, să-mi dai, să-mi dai…

Gândindu-mă că dacă Îţi cânt şi Te slăvesc,
Am drept să-Ţi cer într-una să faci tot ce doresc…
O, iartă-mi felu-acesta nebun de-a mă ruga
Şi-nvaţă-mă ca altfel să stau în faţa Ta!…

Nu tot cerându-Ţi Ţie să fii Tu robul meu,
Ci Tu cerându-mi mie, iar robul să fiu eu.
Să înţeleg că felul cel bun de-a mă ruga
E să doresc ca-n toate să fie voia Ta.

Traian Dorz

 

Doamne, aminteste-mi !

Când mi se pare că bucatele nu sunt atât de gustoase, aminteşte-mi de aceia care nu au ce pune pe masă.
Când mi se pare că am puţine îmbrăcăminte, aminteşte-mi de aceia care nu au nici măcar o haină.
Când mi se pare că aşternutul nu este atât de moale, aminteşte-mi de aceia care nu au unde să-şi plece capul.
Când sunt nemulţumit de locuinţa mea, aminteşte-mi de aceia care trăiesc pe stradă.
Când mă plâng de serviciu, aminteşte-mi de aceia care nu au un loc de muncă.
Când mi se pare că nu arăt perfect fizic, aminteşte-mi de aceia care nu se pot da jos din pat.
Când mă plâng de o durere banală, aminteşte-mi de aceia care mai au doar o zi de trăit.
Când mă plâng de prieteni, aminteşte-mi de aceia care trăiesc în singurătate.
Când nu ştiu să valorez libertatea, aminteşte-mi de aceia care sunt în închisori.
Când nu ştiu să preţuiesc viaţa, aminteşte-mi de aceia care ar da orice să supravieţuiască.
Când aştept miracole, aminteşte-mi că eu însumi sunt unul din ele.
Când uit ce am, aminteşte-mi să preţuiesc valoarea lucrurilor mai înainte de a le pierde.

Elena J.