RSS

Arhivele lunare: Octombrie 2016

Petting-ul, sarutul si aparenta feciorie

– cuvant pentru cei indragostiti –

Petting-ul nu e doar „inceput”, „debut”, ci este vazut si ca o activitate in sine, care exclude existenta actului intim. Altfel spus, petting-ul vorbeste despre jocul erotic (soft sau hard, dupa numarul de haine pe care le pastrezi pe tine…). El este o indeletnicirere comandata tinerilor inca feciori/virgini, de fapt acelora care din varii motive vor sa-si pastreze fecioria/virginitatea (cer ingaduinta a folosi si termenul de virginitate pentru ca asta se si doreste a fi pastrata si nu fecioria care implica, se-ntelege, o anume curatie sufleteasca pe langa pastrarea intacta a „pecetii fecioriei”). Altfel spus, petting-ul se doreste a fi alternativa la actul intim pentru tinerii virgini, alternativa pentru cei ce vor sa-si pastreze (inca!!) virginitatea.

Aceasta amarnica alternativa e o mare amagire din care a gustat aproape intreg occidentul cand, prin unele programe, tinerii adolescenti erau sfatuiti sa practice sexul oral pentru a evita sarcinile nedorite.

Sa incercam sa meditam putin, cu sinceritate! Cine are nevoie de promovarea acestei practici?!? Intr-o lume fara Dumnezeu ea e total desueta; de ce sa-ti pastrezi virginitatea, ea nu e o virtute, nu mai e o norma ceruta de Dumnezeu pana la casatorie, ci e un obstacol in calea placerii si a implinirii poftelor firii… La ce mai e buna o astfel de feciorie, virginitate mai bine zis?? Cui foloseste? Fetelor care vor sa se amageasca ca mai sunt virgine doar pentru ca nu au practicat actul sexual? E buna pentru amagit parintii habotnici, fanatici, bisericosi care cer fetelor lor sa mearga la control ginecologic din timp in timp? E buna pentru a spune la spovedanie „sunt curata, n-am sarit parleazul”?

Petting-ul il gasesc ca pe una din ispitele iscusite ale demonului desfraului. „Dar ce, pacatuiesti? Esti inca virgin/a?” sopteste acesta. „Si medicul poate aduce marturie”. Asta inseamna, in asceza ortodoxa, a fi in inselare.

Oamenii stiu ca „a fi in standarde” aduce o oarecare stare de liniste si confort psihologic. Ei nu se pot rupe de mostenirea lor crestina, desi traiesc paganeste, si cauta sa implineasca o minima moralia care sa le linisteasca constiinta.

Cate vedete desfranate care apar des pe micul ecran nu spun ca sunt credincioase pentru ca trec uneori pe la biserica, pentru ca se inchina uneori sau aprind o lumanare? Vedem des prin cotidienele centrale si revistele de high-life tinere artiste de saptesprezece, optsprezece ani (girls-band-uri, „vedete” de-o vara si de-un refren despre mare si soare) care se declara virgine, insa au comportament si vestimentatie de striptease, pozeaza in ipostaze care de care mai depravate (avand cautatura obraznica Pilde 7, 13), iar prin videoclipuri si concerte fac diverse gesturi lascive, senzuale, danseaza obscen, iritant, fara pudoare. E de la sine inteles ca o virgina avand infatisare de desfranata (Pilde 7, 10) daca a ajuns sa-si expuna trupul golas prin reviste inseamna ca a trecut deja de multe bariere psihice, emotionale; ea e gata de mai mult, insa neconsumand inca o relatie intima se considera virtuoasa. Se cred insa curate ca lacrima, inca n-au facut sex…De multe ori spun ca „se pastreaza” tocmai din ratiuni religioase.

Unii cititori s-ar putea sa-mi reproseze ca-s partinitor. Nu vreau sa para un comentariu cu valente de repros generalizat la adresa unuia dintre sexe. Adevarul e ca trupele muzicale de baieti (boys-band-urile) au acelasi efect asupra fetelor ca si trupele de fete asupra baietilor. De obicei insa baietii nu vorbesc despre fecioria lor, se jeneaza cu ea, ei se lauda uneori si cu pacate pe care nu le-au savarsit, de aceea nu am exemplificat in acest sens.

Demonul desfraului sopteste azi mai mult ca-n alte timpuri: „Joaca-te cat vrei, cum vrei, esti si vei ramane totusi o buna crestina daca nu faci sex”. Tanarul fan al acestor fetite incepe sa mearga dintr-o data dupa ele, ca un bou la junghiere si ca un cerb care se zoreste spre capcana (Pilde 7, 22). Si-a luat ultimul album, si-a luat si postere. Ar vrea si el o prietena asa dezinhibata ca artista din afis. Inima lui se intineaza, pofta creste, pacatul il paste. Desfranarile din inima ies (cf. Matei 15, 19). Dar inainte de a fi in inima, desfranarea s-a plimbat prin fata ochilor lui.

Daca demonul desfraului s-ar da pe fata, lumea s-ar cutremura si s-ar pazi de pacatul trupului. De-a lungul timpului mii si mii de fecioare, dar si feciori, si-au pastrat curatia cu mari greutati, jertfe si chiar cu pretul vietii (Sfanta Tecla, Fecioara Eufrasia, Fecioara Eufimia, Nichita martirul, tanarul Sepeos, etc.) si asta pentru ca au inteles prea bine paguba desfraului si bucuria unirii cu Hristos.

Intr-o conferinta parintele Savatie Bastovoi spunea pe-ntelesul tuturor: „Fiecarui gand trebuie sa-i gasim persoana care-i sta in spate, pentru ca nici o stare si nici o idee nu se poate naste din senin, cineva a nascut-o. Si daca ea imi este straina mie, cineva a nascut-o in inima mea. Si acel cineva, daca nu e de la Dumnezeu, este din cei care merg impotriva Lui, si atunci, sa ma ridic si sa nu-l mai primesc”. Sa nu ne inselam deci, sa stim cine e cel ce ne indeamna spre pacat, spre departare de Dumnezeu.

Tertulian (secolul II) istoriseste despre o tanara crestina care nu se retinea de la chefuri si petreceri imorale. Cu o astfel de ocazie, diavolul puse stapanire pe sufletul ei si ea cazu jos, imbolnavindu-se. Preotul chemat la capul muribundei a cunoscut indata ca diavolul o stapanea si, prin rugaciuni, cauta sa o scape. In timpul rugaciunii diavolul se rasti la preot: „De ce ma alungi? Am dreptul sa o stapanesc, pentru ca acest suflet se ratacise pe pamantul imparatiei mele si l-am aflat in teritoriul meu”. Exemple s-ar mai putea da. Unele chiar din vremea noastra. Parintii duhovnici le stiu mai bine. Insa consider ca nu trebuie sa ajungem sa plecam urechea la ce spun demonii prin nefericitii posedati, mai bine este pentru noi sa ascultam de glasul preotului care ne spune sa fugim de locurile promiscue care ne vatama.

Diavolul insa, de cele mai multe ori, te lasa in pace cand mergi pe o cale gresita. Odata inceputa insa lupta pentru despatimire, pentru implinirea poruncilor Evangheliei, oricine v-a simti lucrarea lui. Atunci sa vezi ispite, manie, hule, ganduri rele si alte probleme. Abia atunci cand ne vedem neputinta noastra si cand vom cadea in genunchi si vom varsa lacrimi din inima, abia atunci Domnul va vorbi inimii noastre si ne va ridica, ne va mangaia, ne va lumina. Altfel spus, incercati sa luptati pentru adevarata feciorie si veti vedea ca fecioria pe care ati laudat-o mai inainte era mai mult desfrau.

Consider ca ar trebui lamurit, in cheie ortodoxa, ce este fecioria. Nimeni in Ortodoxie nu a asociat fecioria doar cu lipsa contactului sexual propriu-zis. Sfintii Parinti nu se considerau fecioare pe cele care frecventau petrecerile lumesti unde, de obicei, se afisau imbracate astfel incat sa atraga atentia asupra trupului lor, unde se indulceau adesea cu discutii senzuale si bauturi imbatatoare. Altfel spus, e vorba de cele care astazi merg prin discoteci, cluburi sau baruri. De altfel, Biserica, prin Parintii ei, a mustrat o astfel de petrecere in mod frecvent, azi insa, unii preoti si profesori de religie se jeneaza a mai pomeni si astfel de situatii, considerand ca vor cadea in ridicol, caci mai mari decat acestea se intampla in societatea noastra. Nu se intelege insa ca foarte multe patimi intra in sufletele tinerilor in astfel de locuri promiscue, si ca daca acestea n-ar fi frecventate, tinerilor le-ar fi mai usor sa se pazeasca de lucrarea diavolului. Parintii acestia „habotnici” care interzic discoteca sau o ingaduie in anume conditii (note maxime la scoala, ajutor casnic) stiu ca, in majoritatea cazurilor, discoteca nu-i doar un banal loc de intalnire intre prieteni, stiu ca nu e totuna cu a te intalni cu prietenii la scara blocului sau intr-un parc. O data cu debutul frecventarii barurilor, discotecilor si altor locuri asemenea, oricine poate vedea la tanar/a schimbari de comportament. Adolescentele vor de acum alte haine (toale, cum spun acestea), mai mulate, mai decoltate, mai scurte, vor top-uri si tanga, vor accesorii de tot felul. Invariabil, daca vei intreba o tanara care nu se imbraca provocator daca frecventeaza discoteca, va spune: Nu!

Fecioria adevarata este in conceptia Noului Testament asociata cu intelepciunea. Fecioria trupului fara intelepciune nu foloseste prea mult. Fara o vietuire crestineasca si fapte bune, fecioarele cu trupul se aseamana cu fecioarele nebune din Evanghelie (cf. Matei 25, 1-13). Fecioarele intelepte, care si-au agonisit in viata lor untdelemnul faptelor bune si al milei, au intrat cu Mirele Ceresc in Camara Imparatiei lui Dumnezeu. Fecioarele nebune, care s-au increzut in fecioria lor si nu si-au agonisit untdelemnul facerii de bine, au ramas afara in intuneric. Acestora din urma fecioria trupeasca nu le-a folosit, caci Mantuitorul le spune infricosatorul cuvant: Nu va cunosc pe voi (Matei 25, 12). De aceea si feciorii si fecioarele vremurilor noastre, pasionate de petting, ar trebui sa inteleaga ca nu-i de ajuns doar a pastra fecioria trupului. Nu spun ca-i usor, e o lupta cumplita, e nevoie de un suflet tare, indraznet, care uraste necuratia dupa cum spunea marele Ioan Gura de Aur. Dar cand iubesti necuratia cum sa izbandesti? De aceea tinerii intreaba des: „Pana unde putem merge?”. Pentru ca iubesc deopotriva curatia si necuratia. Dar despre „pana unde?” vom vorbi mai incolo. E nevoie de o mare nadejde in lucrarea lui Dumnezeu in viata noastra, o predare in mainile Lui, caci de n-ar pazi Domnul cetatea, in zadar ar priveghea cel ce o pazeste (Psalmi 126, 1).

Petting-ul include deseori nuditatea. Asa exemplifica prin fotografii si revista Bravo. „Frumusete straina am vazut si cu dansa mi-am ranit inima” zicem in rugaciunile serii. Ea ne este straina pentru ca nu ne apartine prin taina Nuntii; doar atunci femeia nu este stapana pe trupul sau, ci barbatul; asemenea nici barbatul nu este stapan pe trupul sau, ci femeia (I Corinteni 7, 4).

Curiozitatea desfranarii este in firea noastra. Anevoie se poate lupta cineva cu ea. Cea mai buna lupta, dupa cuvantul Apostolului, e fuga: Fugiti de desfranare (I Corinteni 6, 18). Noi nu suntem intr-atat de intariti incat sa o acceptam in preajma noastra fara sa ne vatame (aviz celor care consuma pornografie, prin reviste, filme, internet, etc.). Nuditatea sexului opus e ultimul lucru de care are nevoie ochiul tanarului, chiar literatura „de specialitate” spune ca petting-ul propriu-zis incepe de la nuditate.

Nuditatea, vederea unei femei dezbracate, a cauzat caderea lui David Psalmistul. Pare-ni-se noua ca suntem mai puternici la virtute decat David, omul lui Dumnezeu? Si totusi acesta s-a culcat cu sotie straina, sotia altui barbat. Si asta de la privirea trupului gol care l-a umplut de pofta. Dumnezeu trimite la David pe Profetul Natan care-l mustra. Abia dupa cuvantul profetului, David se trezeste la realitate si isi vine in fire. Am pacatuit inaintea Domnului, a zis David catre Natan (II Regi 12, 12). Putini stiu ca celebrul Psalm 50, psalmul pocaintei, e scris de David „cand a venit profetul Natan, ca sa-l mustre pentru femeia lui Urie”.

Despre un petting light se vorbeste si in viata Sfantului Martinian (13 februarie). Pare un caz iesit din comun si poate mira pe aceia care nu stiu ca marii traitori au parte de ispite cumplite, la masura harului dobandit de la Dumnezeu. Prin Paterice se spune ca diavolii se aduna in sihastrii si manastiri, caci acolo au de lupta, nu prin cetati unde oamenii sunt nepasatori fata de mantuire. De aceea in scrierile ascetice se recomanda monahilor sa nu priveasca femei sau chipurile monahilor carora nu le-a crescut barba; calugarii au realmente parte de lupte pe care noi, cei din lume, nu le putem banui. Viata Sfantului Martinian trebuie sa ne fie cuvant de folos si ziditor de suflet. Solutia pe care ne-o pune inainte sfantul e una singura: Fuga! „Sfintii Parinti spun: toate luptele se castiga cu asalt. Singura lupta care se castiga cu fuga este lupta impotriva trupului”.

Suntem mai intariti noi decat Cuviosul Martinian? Noua, celor din lume, ni se pare ca nu suntem chiar asa vulnerabili, mergem la plaja unde-s atatea trupuri goale, privim la televizor tot felul de entertaiment-uri si arareori ni se pare ca ne-am tulburat. De fapt, noi nu sesizam ca patima ne stapaneste deja. Lupta pentru curatie, pentru feciorie, e o lupta cumplita, ea insa dispare daca savarsesti pacatul intr-un fel sau altul. Atunci cand te miri ca nu ai lupta de dus, de fapt ai si pierdut lupta. Fara doar si poate, dincolo de inocenta e alunecare. Ori traiesti in inocenta, in candoare, prin mila si cu ajutorul lui Dumnezeu (cazul copiilor si a celor foarte tineri), ori esti muncit de pofta, ori ai cazut savarsind pacatul. Dincolo de alunecare e iadul deznadejdii sau raiul nadejdii in schimbarea vietii prin venirea in fire ca si fiul cel curvar din Evanghelie.

Trupul doar Domnul ne poate da putere sa il infranam. Spun Parintii ca, odata cu trecerea timpului, unele ispite si neputinte ne vor lasa, dar vom avea de furca pana la sfarsit cu mandria si desfranarea. Exceptiile sunt extrem de rare si confirma regula. Sfantul Ioan Scararul este unul dintre aceia. El vorbeste despre demonul curviei din auzite, din exterior, nu din lupta personala: „Am aflat ca lupul curviei adauga dureri celui bolnav si chiar in dureri ii sadeste simtiri necuviincioase si scurgeri”. De altfel, Sfantul ii lauda pe cei care se straduiesc sa-si depaseasca firea, nu pe cei ce n-au parte de lupta.

Sa nu ne jucam cu focul, mai ales cand firea noastra este ea insasi aplecata spre curvie. O patima, cu cat e mai hranita, cu atat e mai flamanda, imi spunea candva duhovnicul. Solutia? Corectarea ei!

Cel/cea care face petting, si doar atat, deci nu ajunge a faptui propriu-zis pacatul trupesc, neindoios a fost pazit/a de harul Duhului Sfant. Sa planga pentru intinarea si necuratia sa si sa Ii multumeasca Domnului. Daca cineva persista in aceasta practica sa stie ca Duhul nu va mai fi cu el, caci patima se cuibareste in inima, iar constiinta si-o va adormi incetul cu incetul.

„Ok, deci petting-ul nu-i bun si nu-I place lui Dumnezeu” ar putea spune tanarul cititor. Dar, totusi, „pana unde putem mergem”? Intrebarea am auzit-o de nenumarate ori! Inevitabil, tinerii incep sa intrebe despre sarut.

A scrie despre sarut am considerat multa vreme ca este o ispita, chiar daca am fost deseori indemnat sa scriu pe acest subiect de catre tinerii cu care intru in dialog… Subiectul este extrem de delicat si nu merita lasat deoparte atat timp cat tinerii cauta raspuns duhovnicesc la probleme lor.

M-a indemnat sa scriu si pozitia categorica impotriva sarutului intre adolescenti a unui parinte ravnitor al Bisericii noastre, pozitie justificata in mare parte, dar demoralizatoare din punctul meu de vedere.

Tinerii nedusi la biserica (indiferenti din punct de vedere religios) au rezolvat si au depasit aceasta problema mergand mai departe, cazand si savarsind pacatul trupesc; insa ceilalti, tinerii credinciosi, duhovnicesti, traiesc in Hristos, ducand o lupta permanenta pentru pastrarea fecioriei. Acestia din urma, stiind ca relatiile trupesti inainte de casatorie sunt pacat, se nevoiesc si cu harul lui Dumnezeu reusesc, desigur nu toti, sa ajunga la nunta lor curati si sa ia „cununile” lor cu vrednicie. Aceasta-i dragostea „nascuta de nepatimire” spre care ne cheama Dumnezeu.

Trupul cere cele ale lui si in multe cazuri, tinerii credinciosi recurg, din pacate, la sarut ca la un fel de substitut pentru viata intima. Acestia isi stabilesc limita pana la care vor merge, aceasta fiind de multe ori actul intim in sine (pe care nu vor sa-l savarseasca pentru a nu pacatui in fata lui Dumnezeu). O eleva imi spunea in urma cu ceva timp ca se intalneste cu prietenul sau aproape doar pentru sarut. Adica, se vad, schimba doua-trei vorbe si, in rest, se saruta patimas timp indelungat… dar nu pacatuiesc cum fac altii… In schimb, se „plangea” de multele ispite trupesti si de imaginatia pacatoasa care o chinuia zi si noapte. Se simtea departe de Hristos si oarecum pe buna dreptate pentru ca spune parintele Arsenie de la Techirghiol: „…cand te umpli de pofta trupeasca, Il dai afara din casa inimii Tale pe Hristos, Cel care a zidit-o si a rascumparat-o”.

Traind sau nu in castitate, tanarul are insa de cele mai multe ori sentimentul ca sarutul „nu e ceva grav si nici periculos… daca stii cand sa te opresti”. Bineinteles ca intre un baiat si o fata care se plac exista si atractie fizica, caci nu poti sa-ti faci un prieten (o prietena) care nu te atrage. Aceasta irezistibila atractie e manifestarea instinctului sexual si este mai agresiv la baieti decat la fete. De multe ori dragostea este confundata cu acest instinct sexual, de aici multele dezamagiri sentimentale. In adolescenta, de multe ori, tanarul confunda realitatea cu ceea ce viseaza. El este plin de dorinta, de curiozitate si nerabdare, e o lupta in sufletul sau: pe de o parte pofta din el, pe de alta dorinta de a duce o viata curata, ferita de patimi. Ar vrea sa fie si cu Hristos si sa i se ingaduie si o aplecare spre senzualitate. Lupta duhovniceasca a tanarului credincios isi pierde din avant atunci cand intra in anturajul unor prieteni cu vederi mult prea moderne. E nevoie ca tanarul credincios sa se insoteasca cu cei ce gandesc ca el, mai ales daca se simte labil, usor influentabil. Nu este vorba aici de a fugi de lume, de a te insingura, ci de a dezvolta prietenii cu persoane care gandesc, simt in acelasi fel, care au aceleasi preocupari.

Spuneam si in alt context ca daca esti o fata tanara si credincioasa, dar te imprietenesti cu un tip cooltare ca cei din reclame, care nu tine cont de o minima moralia (nu e ce vrei, insa nici singura nu-ti place sa fii), dar care iti respecta dorinta de a te pastra curata pentru nunta, intalnirile cu acesta se pot transforma in preludii nesfarsite, in saruturi patimase. Totul pare in regula dar nu este, pentru ca sarutul devine acum substitut pentru viata sexuala.

In principiu, fiecare ar trebui sa fie sincer cu sine si cu celalalt si sa stie care este limita, care gest e nascut din iubire si care din patima, din pofta trupeasca. Cand e sinceritate si dragoste trebuie sa ai puterea de a spune celuilalt: „ma tulbur, imi tulbur mintea”. Bineinteles ca se cere un anumit stadiu duhovnicesc, dar ideea e lesne de inteles pentru oricine. Un coleg de facultate, foarte sincer si deschis, mi-a spus odata ca i-a marturisit prietenei ca sarutul il tulbura foarte tare, ca il aprinde de pofta si ca ar fi bine sa evite pentru o vreme acest gest, sa se intample mai discret, mai rar. A inteles foarte bine si el, dar si ea, ca nu trebuie sa se joace cu focul. Cand vanturile sunt puternice, pe vreme de arsita, focul aprins in padure se imprastie repede. El se stinge cu apa, nu cu materiale inflamabile.

Cand vorbim cu tinerele fete despre machiaj, nu e intelept si pedagogic sa le dam ideea ca ar fi un pacat sa vrea sa fie frumoase, sa placa celorlalti prin frumusetea chipului lor. Le putem indemna sa fie cat mai naturale cu putinta. Tot astfel, e demoralizator a vorbi impotriva sarutului cu vehementa si fara nuantare. Daca spui unui tanar sa nu se sarute se indarjeste si se indeparteaza voit de Biserica gasind-o traditionalista, conservatoare in sens rau, bineinteles. E preferabil sa le vorbim deschis, sincer, spunandu-le ca daca observa ca mintea o ia razna, sa inceteze, mai ales in posturi. Este si un bun prilej duhovnicesc de a trezi interesul pentru invatatura ascetica despre „paza mintii”. Eu inca mai cred ca unii se pot saruta frumos, curat.

In urma cu aproape noua ani aflandu-ma in miez de noapte la o manastire, la un parinte imbunatatit  ieroschimonah, am cercetat dintr-o prea mare curiozitate ce sfaturi le-a dat parintele celor ce au venit… in doi adica impreuna ca prieteni referitor la sarutul intre tineri. Am observat ca unora le-a interzis (cu blandete, cu apropos) sa se mai sarute, iar altora le-a spus ca nu este nici o problema. M-a macinat, la momentul acela, foarte mult raspunsul parintelui. Ma intrebam, de ce ? De ce nu acelasi sfat la toti? Am inteles mai tarziu ca unele dintre cupluri au cazut in desfranare. Deci, din discutiile avute cu perechile respective, parintele intelesese ca sunt ispitite de cele ale desfranarii, ceea ce s-a si vazut mai apoi, de aceea le-a spus sa nu se mai sarute. Cuplurile care primisera ingaduinta i-au inspirat probabil parintelui o mai mare asezare sufleteasca si dragoste curata. Bineinteles ca e o sabie cu doua taisuri, si ca, lucru lamurit, nu putem fi de acord cu saruturile cele nesfarsite, patimase (denumite generic french kiss).

Saruturile „nesfarsite” sunt fara indoiala pacatoase, impulsurile erotice fiind declansate prin simtul tactil mai mult decat prin cel vizual, chiar daca sunt aparent… adormite si tinute in frau. Parafrazand cuvantul lui Hristos: Eu insa va spun voua: Ca oricine se uita la femeie, poftind-o, a si savarsit adulter cu ea in inima lui (Matei 5, 28), putem spune ca cine saruta femeie (sau barbat), poftind-o, a si savarsit adulter. Bine ar fi, desi cred ca-i cuvant greu acesta, sa-ti saruti prietenul (prietena) cum ai saruta o icoana, adica cu gingasie, cu sfiala, cu adevarata dragoste si fara pofta… Sa avem puterea de a recunoaste cand iubirile si gesturile noastre sunt desacralizate sau chiar pierzatoare de suflet. Iconografia ortodoxa accepta, chiar daca unora pare necuviincios, icoana Dreptilor Parinti Ioachim si Ana sarutandu-se. Scriptura insista pe sarutarea sfanta (vezi si icoana Sfintilor Apostoli Petru si Pavel): Salutati-va unii pe altii cu o sarutare sfanta (I Corinteni 16, 20; II Corinteni 13, 11; Romani 16, 16).

In alta ordine de idei, pe buna dreptate limba romana face distinctia intre sarut si pupat(o spune si parintele Savatie in O pogorare la iad). Asa cum, de altfel, face distinctie intre feciorie si virginitate. Fecioria e mai mult decat virginitate, nu este doar o stare trupeasca ci, mai ales, una sufleteasca. De aceea nu ne suna placut englezescul Virgin Mary. Ne amintim si de cuvantul Sfantului Vasile cel Mare care spunea „femeie nu am cunoscut, dar fecior nu sunt”.

Nu e usor sa fii adolescent. Nu e usor nici sa fii crestin. Nici viata nu e usoara, dar e luminoasa si capata sens doar in Hristos. Recomandam tuturor sinceritate cu sine, cu prietenul de sex opus si cu duhovnicul. Tanarul care va face asa cum socoteste, fara discernamant, va trebui sa dea seama de faptele sale. Daca va asculta de altul, adica de duhovnic, chiar daca ii pare nepriceput, va da acela seama. Nu stiu care din acestea doua e mai grea. Ascultarea e mai grea, dar e mantuitoare. Nadajduiesc ca prin acest cuvant nu ne-am propovaduit pe noi insine, ci pe Hristos Iisus, Domnul (II Corinteni 4, 5).

Laurentiu Dumitru

Anunțuri
 
Un comentariu

Scris de pe 29 Octombrie 2016 în CASATORIE, DESFRÂNARE, FECIORIE

 

Ce folos primeste sufletul cand il pomeneste preotul la Sfanta Proscomidie

Când preotul scoate părticele şi pomeneşte nu­mele credincioşilor la Sfânta Proscomidie atunci se coboară îngerul Domnului şi ia pomenirile acestea şi le duce şi le pune la tronul Stăpânului Hristos, ca ru­găciuni pentru cei pomeniţi la Sfânta Proscomidie.

Cand proscomidiesc, spunea Stareţul, văd su­fletele cum trec prin faţa mea şi cum mă roagă să le pomenesc. Să vreau să le uit, dar nu pot. Când preotul scoate părticele şi pomeneşte nu­mele credincioşilor la Sfânta Proscomidie atunci se coboară îngerul Domnului şi ia pomenirile acestea şi le duce şi le pune la tronul Stăpânului Hristos, ca ru­găciuni pentru cei pomeniţi la Sfânta Proscomidie.

Într-o zi, spunea Stareţul, am uitat să pomenesc la cei adormiţi pe maica mea, care a fost o femeie sfântă. Când am terminat Dumnezeiasca Liturghie şi m-am dus la chilia mea, acolo unde stăteam, a venit sufletul maicii mele şi mi-a zis cu plângere:

– Părinte Iacov, nu m-ai pomenit astăzi.

– Cum, maică, nu v-am pomenit? În fiecare zi vă pomenesc şi, desigur, cea mai bună părticică v-o scot, i-am zis.

– Nu, copilul meu, astăzi m-ai uitat şi sufletul meu nu s-a odihnit tot atât ca şi în celelalte zile în care m-ai pomenit, mi-a răspuns.

Gândiţi-vă ce mare câştig şi folos primeşte sufle­tul când îl pomeneşte preotul la Sfânta Proscomidie.

Un Stareţ sfânt – fericitul părinte Iacov Egumen al Sfintei Mănăstiri „Cuviosul David”, doxologia.ro

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 29 Octombrie 2016 în LITURGHIE, SF. LITURGHIE

 

Coarnele Halloween-ului

Halloween-ul, ştiu cam toţi sătenii acuş, e sărbătoarea aia irlandeză, în care unul Jack, umblă cu dovleacul bâjbâind prin întuneric. Se zice că Jack Zgârcitul, după ce a păcălit de două ori pe Scaraoţki, pe dracu’ ăl mare, n-a mai încăput nici în iad, nici în Rai. Şi Satana i-a dat un dovleac luminat în mână să umble haihui prin întuneric! Ciudată poveste. Cu final neînţeles. Pentru mine, pentru dumneavoastră.

Paradoxul e că sărbătoarea dovleacului cu cap de mort a umplut România. De la profesori şi actori, până pe uliţele satelor din creierii munţilor, elevii au învăţat să colinde cu dovleacul aprins. Adică în numele Satanei. Colindă ca de Crăciun, dar nu cu traiste de covrigi, şi nici cu Vestea Bună că s-a născut Mesia, ci îmbrăcaţi în haine de drac! Mascaţi, cu sânge fals pe obraji lucioşi, cu coarne ca ăia răi (dar şi cu cruciuliţe la gât), cu cearşafuri albe peste trup – ca stafiile, imitând bufniţe, vârcolaci, huhurezi sau vampiri, tinerii se dau malefici. Şi devin. Se cred Merlin, sau nu ştiu ce mama Omida. “Noi suntem vrăjitoare bune, domnule profesor”, a strigat o “diavoliţă” de liceu unui prieten bun de-al meu, profesor de Religie. Nu ştiam că se poate şi vrăjitori buni. Adică şi draci cumsecade.

Intrând în librărie să-mi cumpăr o carte, am rămas uimit să constat că pe un raft, pe lângă prostioarele vrăjitorului Harry Potter, erau şi manuale de magie, cartea neagră a vrăjitoriei, textele lui satana, şi alte chestiuni tenebre. Cărţoaie groase, de sute de mii, sau milioane de lei vechi. Atenţie, pentru copii!!! Duminică seara, la Târgovişte, am văzut într-o cofetărie tot felul de măşti, de coarne, de ochelari, de turbane şi nu mai ştiu ce aiureli. Am întrebat ironic dacă-s pentru mâncat tiramisu. Ah, pentru haloween-ul copiilor.

Azi, la liceu, colegul meu de Religie, n-a putut să estompeze distracţia dovleciştilor, deoarece o profesoară i-a sugerat să fie blând, “să nu distrugă de tot haloween-ul”. Mi-a spus că parcă publicul i-a disipat entuziasmul şi că a simţit o apăsare diabolică în timp ce vorbea. Împinşi spre un divertisment macabru – chiar de către profesori sau părinţi (?!), tinerii noştri se joacă cu magia. Cu drăcia. Se cred vrăjitori şi se comportă ca ei. Dansează ca zombi (oameni fără suflet) şi spun Abracadabra la dovlecii cu limbi ascuţite de foc şi ochi de piraţi. Pentru ei, horror e ceva delicios. Iar viaţa, succesul, cred că e ceva de hocus pocus… Faci o vrajă, baţi din baghetă şi vei fi primul în toate!

Am spus unor profesori (şi tuturor liceenilor), că atunci când permiţi ca tinerii să se-mbrace în pisica neagră, în Dracula, în Scaraoţki sau vrăjitoarea din Albă ca Zăpada, nu mai poţi avea pretenţii să fie cuminţi la ore. Să fie corecţi, să fie morali. Iar pe stradă, să nu fure, să nu jefuiască, să nu violeze. Să nu ucidă cu sânge rece. Fiind o zi mici fantome, mici vampiri ori little dracula, pruncii îşi vor lua apoi rolurile în serios (unii şi le-au luat deja!)

O colegă de-a mea, profesoară de Istorie, mi-a spus în seara asta la telefon, că în blocul dânsei umblă copiii cu Haloween-ul. Trosnesc, ţipă, scot sunete diabolice, fac ca stafiile, ca huhurezii. Amuzament cu dulceaţă de scârbă. Ceea ce mi-e teamă fraţilor, este ca nu cumva copiii din România să devină ca cei din America, unde în urma unei întrebări pe stradă “ce le-ar place cel mai mult să facă de Haloween?”, 85 % dintre ei au răspuns “să omorâm un om”! Mă tem, că dacă azi copiii colindă cu Haloween-ul prin blocuri, mâine la ştirile de la ora 5, să nu se audă că-n urma promenadei drăceşti, au murit părinţi sugrumaţi în balcoane. Aşa, de… divertisment. După colindul de Crăciun ajungi la ieslea lui Iisus Hristos, după bântuiala de Halloween ai şansa să ajungi în coarnele lu’ satan. Fugi de dovleac! Dinţii săi fac răni ce nu se mai vindecă!

Nicolae G.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 29 Octombrie 2016 în HALLOWEEN

 

Balada pustniceasca

Spre un munte umbrit,
De lume ferit,
Iată mă grăbesc,
Să mă călugăresc.
Dar ce văd în cale?
O bătrână care,
Vrea să mă oprească
Și să îmi vorbească,
Ca eu să renunț,
Să mă duc în munți.
Și iarăși îmi spune,
Să nu plec din lume,
Că la bătrânețe,
Nu la tinerețe,
Fața să-mi zbârcesc,
Trupul să-l muncesc,
Că m-o plânge mama
Și-o uda năframa,
Inima i-aș frânge
Și cu dor m-ar plânge.
Dar n-am ascultat,
Al bătrânei sfat
Și-am plecat grăbit,
La călugărit,
Lăsându-i cuvânt,
Doar un legământ,
Mama de-o-ntreba,
Unde-i fata sa,
Tânăra fecioară,
Glasu-i de vioară,
Trupul tinerel,
Tras printr-un inel,
Să-i spună curat,
Că m-am măritat,
Cu un mândru crai,
Cu părul bălai,
Că la nunta mea,
Am purtat așa:
Rochie prea albă,
Iar nu haină neagră,
Un voal luminos
Și un brâu frumos,
Din crini o cunună
Și-un inel pe mână.
Ea s-o-nveseli
Și n-o mai jeli
Trupu-mi tinerel,
Tras printr-un inel.
Și știind așa
Măiculița mea,
Eu m-oi liniști,
M-oi călugări,
Și-oi muri curat
Cu gându-mpăcat.

Elena J.

 
Un comentariu

Scris de pe 25 Octombrie 2016 în ELENA J.

 

Despre convertirea necredinciosilor

Vă rog din start, să vă iasă din cap că veți putea schimba voi inimile oamenilor! Nimeni nu poate să facă așa ceva! Aceasta este lucrarea Duhului Sfânt, pe Care L-a câștigat Hristos Iisus prin sângele vărsat pe cruce pentru noi, și pe Care Îl trimite Dumnezeu Tatăl cui vrea, și când vrea.Cum să schimb eu inima altuia, când propria mea inimă îmi este o taină de nepătruns? Credeți că două-trei vorbe aruncate de noi vor putea să lucreze în inimile ascultătorilor? Nu. Iată cum se tânguia proorocul David în psalmul 50: „Inimă curată ZIDEȘTE ÎNTRU MINE, DUMNEZEULE, și cu Duh stăpânitor mă întărește”. Deci ceea ce noi numim schimbare a inimii este de fapt, o reconstruire a acesteia, o „zidire”. În Vechiul Testament, Dumnezeu promite o înnoire a inimilor celor care cred: „Le voi scoate inimile de piatră, și le voi da inimi de carne”. Atunci, noi suntem neputincioși, totul este lucrare dumnezeiască. Atât putem noi: să învățăm prin puterea strălucirii vieților noastre și să ne rugăm pentru cei înstrăinați de Dumnezeu. Cei cunoscători, pot să arunce și sămânța Cuvântului lui Dumnezeu, cuvântul Evangheliei, dacă se pricep..Și să aștepte. Dumnezeu, când vede pe un om drept că se roagă cu lacrimi din dragoste curată pentru un suflet pierdut, îi face bucuria aceasta, și trimite pe Duhul Său peste acela, trezindu-l din somn. Grăitor scria și Apostolul Pavel: „Eu am sădit, Apolo a udat, dar DUMNEZEU A FĂCUT SĂ CREASCĂ”! Să ne dea Mântuitorul Iisus Hristos lacrimi de dragoste pentru prietenii noștri care sunt departe de Dumnezeu!

Vă sfătuiesc să nu insistați prea mult cu învățăturile, că îi îndepărtați și mai mult. Încercați să sfătuiți în limitele decenței, apoi opriți-vă. Continuați acasă cu rugăciunea. Dar vă sugerez, înainte de toate să vă faceți un examen de conștiință. Întrebați-vă pe voi înșivă în taina inimii: „De ce mă implic? Îl iubesc eu pe acesta, sau nu”? Dacă răspunsul este negativ, stați cuminți, că veți fi batjocoriți de satana. Dacă vă doare inima pentru pierderea mântuirii celui pe care vreți să-l duceți la Dumnezeu, atunci încercați. Dragostea noastră poate fi salvatoare pentru omul rătăcit. De aceea zice Scriptura: „..Mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului”. Să vă ajute Dumnezeu în astfel de lupte pentru aproapele!

Cum să-l ajut că s-a rătăcit de la credința cea dreaptă? Dacă nu-l ajuți, înseamnă că nu-l iubești. Iar dacă nu-l iubești, de ce te prefaci că-ți pasă de credința lui? Ajută-l mai întâi, fii binevoitor cu el, zâmbește-i cu bunătate, tratează-l cu respect, că-i făptura lui Dumnezeu ca și tine. Și pentru el a murit Hristos, nu numai pentru tine. Dumnezeu caută ceva bun în el, dacă nu are credința dreaptă, poate are purtări alese, poate este milostiv, de ce îl condamni tu la iad? Tu zici că ești prietenul Domnului. Atunci iubește-l pe cel rătăcit de la credință, că-l iubește și Domnul pe El. Cine știe cât suferă Domnul în cer pentru el.. Nu ne-a spus Hristos că în cer e mare sărbătoare când se întoarce un păcătos la calea cea bună? Iar tu îl disprețuiești, pentru că l-a înșelat satana. Ar trebui să plângi pentru el, ca un frate cuminte pe unul pierdut..Iubește-l, dacă ești fiul Tatălui ceresc. Poate iubirea ta îl va impresiona, îl va pune pe gânduri, și poate va căuta calea sfântă pe care mergi tu. Arată-i iubirea ta prin fapte concrete, apoi aruncă și sămânța cuvântului Evangheliei. Măcar așa va fi convins că îi vorbești spre binele lui..Dumnezeu să ne ajute.

Pr. Sorin Croitoru

 
Un comentariu

Scris de pe 25 Octombrie 2016 în Uncategorized

 

Multime mare de draci va veni asupra noastra

Dacă îngăduim unui singur păcat să pună stăpânire pe trupul şi sufletul nostru, altfel spus unui singur demon să pătrundă înlăunlrul fiinţei noastre, suntem pierduţi. Acel unic demon se va înmulţi, va prolifera (cum se spune în limbaj medical); mulţime mare de draci va veni asupră-ne buluc, grămadă, potop. Păcatele şi dracii se înmulţesc întocmai ca microbii patogeni care pătrund în corpul nostru, şi ne îmbolnăvesc, sălăşluindu-se într-un teren prielnic. Inmulţirea dracilor şi intrarea noastră sub stăpânirea lor se mai aseamănă şi cu înrobirea toxicomanului de către un halucinogen (stupefiant, drog). Fie că drogul se nufrieşte haşiş, morfină, cocaină ori heroină, rezultatul e acelaşi: dependenţa toxicomanului de acel drog. Medicii zic dependenţă, dar vorbind pe româneşte substantivul trebuie tălmăcit robie“.

cuvantul-ortodox.ro

 
2 comentarii

Scris de pe 25 Octombrie 2016 în DIAVOL, PACATE

 

Marturia unei rusoaice care s-a intors din lumea cealalta

Eram atee şi Îl huleam groaznic şi deseori pe Dumnezeu. Trăiam în ruşine şi preacurvie, însă Preamilostivul Dumnezeu nu m-a lăsat să pier, ci m-a călăuzit spre pocăinţă. În anul 1962 m-am înbolnăvit grav de cancer şi am stat bolnavă 3 ani. Nu stăteam întinsă lucram mult şi mergeam la doctori, nădăjduind că voi găsi vindecare. În ultimele 6 luni slăbisem de tot, încât nici apă numai puteam să beau. Îndată ce beam, o vomitam. Atunci m-am dus la spital şi, pentru ca eram foarte energică, au chemat un profesor de la Moscova şi au hotărât să-mi facă operaţie. Dar imediat după ce mi-au deschis stomacul, am murit. Sufletul mi-a ieşit din trup şi stătea între doi medici şi eu, cu frică şi groază ,priveam ce mi se întâmpla. Întregul stomac şi intestinele îmi erau mâncate de cancer. Stăteam şi mă gândeam de ce suntem două? Nici nu-mi trecea prin minte că există suflet. Comuniştii ne-au îndopat şi ne-au învăţat că nu există suflet şi Dumnezeu că acestea sunt născocirile preoţilor, ca să înşele poporul şi să-l facă să-i fie frică de ceva ce nu există. Văzui că stau în picioare şi totodată mă văzui pe masa de operaţie. Îmi scoseseră afară toate măruntaiele şi căutau duodenul. Dar acolo exista doar puroi, toate erau distruse şi stricate, nimic numai era sănătos. Atunci medicii au zis: Aceasta femeie nu mai avea cu ce să trăiască.

Le vedeam pe toate cu frică şi groază şi iarăşi mă gândeam: „Cum şi de unde suntem două? Stau în picioare şi totodata sunt întinsă pe masă! „Atunci medicii mi-au pus la loc intestinele şi stomacul şi au spus că trupul meu trebuie dat medicilor tineri pentru practică, si l-au transportat în laborator, iar eu mergeam alături de ei şi mă gândeam cu nedumerire de ce suntem două. Acolo m-au lăsat întinsă, dezbracată, acoperită până la piept cu un cearceaf. După aceea am văzut că venise fratele meu împreună cu fiul meu cel mai mic. Avea 6 ani şi îl chema Andruşka [Andrei. A început să plângă şi să zică :”Mamă ,mamă, de ce-ai murit? Sunt încă mic, cum o să trăiesc fără tine? N-am nici tată şi acum ai murit şi tu !”.

Eu atunci l-am îmbrăţişat şi l-am sărutat, dar el nu a simţit şi nu a văzut asta, nici nu m-a băgat în seamă, ci privea trupul meu mort. Vedea de asemenea,că şi fratele meu plângea. După aceea am ajuns dintr-o dată acasă. Acolo era soacra mea de la prima căsătorie şi sora mea. Pe primul meu soţ îl părăsisem pentru că credea în Dumnezeu. Începuse împărţeala lucrurilor mele. Trăisem în bogăţie şi lux şi toate acestea le dobândisem pe nedrept şi prin desfrânare. Sora mea a început să ia cele mai frumoase din lucrurile mele, iar soacra cerea să-i lase ceva şi fiului meu. sora mea nu lăsa nimic şi, mai mult, a început să o certe pe soacră, spunând: „Acest copil nu este al fiului tău şi nu ţi-e rudă”. După aceea au ieşit şi au închis casa. Sora mea a luat cu ea un sac plin de lucruri. În vreme ce ele se certau pentru lucrurile mele, am văzut în jurul meu diavoli care jucau şi se bucurau.

Deodată m-am aflat în vazduh şi vedeam cum zbor ca un avion. Am simţit că cineva mă ţine şi mă înalţ din ce în ce mai mult. Mă aflam deasupra oraşului Barnaul. Apoi am văzut că oraşul pierise. S-a făcut întuneric. După aceea a început din nou să apară lumină şi în final s-a făcut lumină deplină, aşa de puternică, încât nu puteam să văd. M-am aşezat pe o lespede neagră cu lungimea de un metru şi jumătate.

Vedeam copaci cu tulpini foarte groase şi frunziş bogat în culori. Între copaci erau case noi, dar n-am văzut cine locuia în ele. În valea aceasta am văzut iarba verde şi deasă şi m-am gândit: unde mă aflu acum? Dacă sunt pe pământ atunci de ce nu există drumuri şi mijloace de transport? Ce loc este acesta fără oameni şi cine trăieşte aici? Puţin mai încolo am văzut că se plimba o femeie frumoasă şi înaltă, îmbrăcată în veşminte împărăteşti, pe sub care i se vedeau degetele picioarelor. Păşea atât de uşor încât iarba nu se apleca sub paşii ei. Alături de ea mergea un tânar care îi ajungea pâna la umeri. Îşi ascundea faţa cu mâinile şi plângea cu amar şi se ruga, dar nu ştiu din ce motiv. Mă gândeam că este fiul ei şi m-am revoltat în mine pentru că nu-i e mila de el şi nu-l ascultă. Însemnare: Se pare că acest tânar era îngerul păzitor al acestei femei moarte. De asemenea apare evident cât de mult le pasă îngerilor pentru noi şi sufletele noastre dar noi nu pricepem asta. După cum se vede rugâciunile lor nu vor fi ascultate dacă moartea ne găseşte în păcate şi nepocaiţi.

Când s-au apropiat de mine, tânărul a căzut la picioarele ei a început să o roage fierbinte şi îndurerat, cerându-i ceva. Aceia ia răspuns dar nu am putut înţelege. Când s-au apropiat de mine voiam să-i întreb: „Unde mă aflu”?. În clipa aceea, femeia şi-a încrucişat mâinile la piept, şi-a înălţat privirea spre cer şi a zis: Doamne unde va merge aceasta în starea în care se găseşte?. Eu m-am înfricoşat şi abia atunci am înţeles că murisem că sufletul meu se află în cer şi că trupul mi-a rămas pe pământ. Atunci am început să plâng şi sâ mă îndurerez, şi am auzit o voce care a spus:

Întoarce-o pe pământ pentru faptele bune ale tatălui ei. O altă voce a zis :M-am săturat de viaţa ei păcătoasă şi mizerabilă. Am vrut s-o şterg de pe faţa pământului fără să se pocăiască, dar s-a rugat pentru ea tatăl său. Arătaţi-i locul pe care îl merita!”

Îndată am ajuns în iad. Atunci au început să se târască spre mine şerpi de foc înfiorători cu limbi lungi care vărsau flăcări şi alte murdării spurcate. Duhoarea era insuportabilă. Aceşti şerpi s-au înfăşurat împrejurul meu şi totodată au apărut de undeva viermi groşi ca degetul, cu cozi care se terminau în ace şi spini. Aceştia mi-au intrat în toate deschizăturile, în urechi, în ochi, pe mâini, peste tot, şi în felul acesta mă chinuiam, iar eu ţipam cu glas de fiară sălbatică. Dar acolo nu exista nimeni care să mă ajute sau să-i fie milă de mine. Am văzut acolo o femeie care făcuse avort şi a început să se roage la Domnul să aibă milă de ea. Acesta i-a răspuns: Tu n-ai vrut să Mă recunoşti pe pământ, ţi-ai omorât copii în pântece şi, mai mult, le spuneai oamenlior: „Nu trebuie să naşteţi copii, copiii sunt de prisos!. „Pentru Mine nu există lucruri de prisos. Pentru Mine toate au rostul lor”.

Către Mine Domnul a zis: Eu ţi-am dat boala ca să te pocăieşti, dar tu M-ai hulit până la sfârşitul vieţii şi n-ai vrut să mă cunoşti, şi de aceea nici Eu nu te cunosc. Precum ai trăit pe pământ fără Dumnezeu, vei trăi şi aici!”

Deodată toate s-au schimbat şi eu zburam undeva. Duhoarea s-a pierdut, a pierit şi durearea îngrozitoare şi, pe neaşteptate am văzut biserica din locurile mele natale. Uşile s-au deschis şi a ieşit preotul îmbracat în veşminte albe. Stătea cu capul plecat şi o voce m-a întrebat:

– Cine este acesta?

– Preotul nostru.

– Tu ziceai că e pomanagiu dar el e păstor adevărat. Află că chiar dacă este mic în grad, preot obişnuit, Mă slujeşte pe Mine. şi mai află şi alt lucru: dacă acesta nu-ţi va citi rugăciunea de spovedanie, Eu nu te voi ierta.!

Atunci am început să mă rog :

– Doamne întoarce-mă pe pământ am un copil mic.

Domnul a răspuns:

– Ştiu că ai un fiu şi îmi pare rău pentru el.

– Îmi pare rău pentru el, am repetat eu.

Atunci acela a răspuns:

– Mie îmi pare rău pentru voi toţi, de trei ori îmi pare rău. De la toţi aştept să vă treziţi din somnul păcatului să vă pocăiţi şi să vă reveniţi.

Aici a apărut Maica lui Dumnezeu, pe care mai devreme am numit-o „femeie”, şi am îndrăznit să o întreb:

– Aici la voi există rai?

Drept răspuns, după aceste vorbe m-am aflat iar în iad. Acum era mai rău ca prima dată. Diavolii alergau în jurul meu şi îmi arătau păcatele strigând: „Tu ne-ai slujit nouă cât ai fost pe pământ”. Au început să-mi citească păcatele: toate erau scrise cu litere mari şi am simţit o frică groaznică. Din gură le ieşeau limbi de foc. Diavolii mă loveau în cap. Cădeau peste mine şi mă ardeau cu limbi de foc. În jurul meu se auzea jale mare şi plânsetele multor oameni. Când focul s-a înteţit, vedeam totul în jur. Sufletele aveau chipuri înfioratoare: erau schilodite cu gâturile întinse şi ochii scoşi: mă întrebau dacă sunt „tovarăşă” a lor [pare ca erau comuniste] şi dacă voi trăi împreună cu ele. „La fel ca tine am făcut şi noi, ziceau, când eram pe pământ, nu am vrut să-L cunoaştem pe Dumnezeu. Îl huleam şi săvârşeam toate relele păcătuiam şi eram mândre şi nu ne-am pocăit niciodată. Cei care au păcătuit, dar mai târziu s-au pocăit, au mers la biserică, s-au rugat la Dumnezeu i-au miluit pe săraci şi i-au ajutat pe cei ce se găseau în nevoi sunt acolo sus”. [adică în rai cuvânt pe care cei de aici nici nu vroiau să-l rostească]

Eu m-am înfricoşat rău de aceste cuvinte şi mi se părea că mă aflu aici în iad de o viaţă întreagă, iar acestea îmi spuneau că voi trăi împreună cu ei o veşnicie. După aceea a apărut din nou Preasfânta Născatoare de Dumnezeu şi s-a făcut lumină. Diavolii au luat-o la fugă şi sufletele care se chinuiau în iad au început să strige şi să implore milă:

„Împărăteasă Cerească nu ne lăsa aici”; sau ziceau: Ardem, Născătoare de Dumnezeu şi nu există picătură de apă”. Ea plângea şi spunea printre lacrimi: Cât aţi trăit pe pământ n-aţi vrut să mă cunoaşteţi şi nu v-aţi pocăit de păcate înaintea Fiului meu şi Dumnezeului vostru, şi eu acum nu vă pot ajuta, nu pot trece peste voia Fiului meu şi Acela nu poate călca voia Tatălui Său. Îi ajut doar pe aceia pentru care se roagă rudele lor şi Sfânta Biserică”. Apoi noi am început să urcăm, şi de jos se auzeau ţipete puternice:”Născătoare de Dumnezeu,nu ne lăsa!”

S-a făcut iarăşi întuneric şi eu mă aflam pe aceeaşi lespede. Încrucişându-şi mâinile la piept Maica Domnului, şi-a înălţat privirea către cer şi a început să se roage zicând: „Ce să fac cu această femeie, unde să o aşez?” O voce a răspuns: „Întoarce-o pe pământ prin părul ei!”

Atunci Preacurata Fecioara a plecat în tăcere şi i s-a deschis o uşa dar eu nu vedeam nimic în spatele uşii. după aceea s-a întors ţinând în mâini părul meu şi de undeva au apărut 12 trăsuri fără roţi; se mişcau încet şi eu le urmam. Preasfânta Născatoare de Dumnezeu mi-a dat părul meu, dar eu nu am priceput că m-a atins. Am auzit-o doar spunând ca a doisprezecea trăsura nu are podea. Mi-erea frică să stau în ea dar Maica Domnului m-a împins şi m-a trimis pe pământ. După toate acestea mi-am revenit şi stăteam conştientă şi priveam. Era ora unu şi jumătate dupî amiază. După lumină aceea toate mi se păreau urâte pe pământ.Atunci i-am zis sufletului meu: „intra în trup!”. Imediat m-am aflat din nou la spital şi mergeam spre congelatorul unde se păstrează cadavrele. Acesta era închis, dar eu am intrat înăuntru fără nici o piedică şi am văzut trupul meu mort. Capul îmi era puţin într-o parte, iar mijlocul îmi era presat de alte cadavre.

Îndată ce sufletul mi-a intrat în trup am simţit frig puternic. În clipa aceea au băgat înăuntru trupul mort al unui om şi, când au aprins lumina m-au văzut ghemuita, pe când ei de obicei aşează cadavrele cu faţa în sus. Văzându-mă aşa infirmierii s-au înspăimântat şi de frică s-au împrăştiat. S-au întors cu doi medici care au ordonat imediat să mi se încălzească creierul. Pe tot trupul meu existau 8 tăieturi [făcuseră practică pe trupul meu], trei pe piept şi restul pe burtă. După două ore de la încălzirea capului am deschis ochii, dar abia dupa 12 zile am putut vorbi.

A doisprezecea zi dimineaţa mi-au adus micul dejun, pâine prăjită cu unt şi cafea, dar nu am vrut să mănânc şi le-am spus acest lucru [era zi de post]. Infirmierii au plecat iarăşi şi toţi cei din spital au început să-mi dea atenţie. Au venit medicii şi m-au întrebat de ce nu vreau să mănânc. Le-am răspuns: „Staţi să vă spun ce a văzut sufletul meu, Cine nu posteşte în zilele de post va mânca bucate împuţite şi scârboase. De aceea nu voi mânca astăzi şi în nici un post nu voi mânca de dulce”.

Mediciii de uimire când se înroşeau când păleau, iar pacienţii mă ascultau cu atenţie. Mai târziu s-au adunat mulţi medici şi eu le-am spus că nu mă mai doare nimic.

Atunci a început să vină la mine multă lume şi eu le povesteam ce am văzut şi le arătam rănile. Poliţia s-a apucat să-i izgonească şi pe mine m-au mutat în alt spital. M-am însănătoşit complet şi i-am rugat pe medici să-mi vindece cât mai repede tăieturile pe care mi le-au făcut în timpul practicii. Atunci m-au aşezat din nou pe masa de operaţie şi când medicii mi-au deschis burta, au zis:

– De ce au operat un om complet sănătos?

Eu i-am intrebat:

– De ce boală sufăr?

Ei mi-au răspuns:

– Intestinele şi stomacul sunt curate ca ale unui copil.

Au venit şi medicii care m-au operat prima dată şi când s-au apropiat au spus:

– Unde este boala ei? Măruntaiele îi erau toate distruse şi mâncate de cancer şi acum e complet sănătoasă.

Le-am răspuns:

– Dumnezeu şi-a arătat mila Lui către mine păcătoasa, ca să mai trăiesc şi să mărturisesc şi celorlalţi ce am văzut şi ce mi s-a întâmplat. Acest Dumnezeu a luat tot ce a fost stricat în mine şi mi-a redat sănătatea; voi spune asta la toţi până voi muri.

Apoi i-am zis medicului:

-Aţi văzut că v-aţi înşelat?

-Nimic nu era sănătos în tine, a răspuns el.

-Ce credeţi acum? l-am intrebat eu.

-Te-a renăscut Atotputernicul.

Atunci i-am zis:

-Dacă credeţi în Acesta, faceţi-vă cruce şi mergeţi la biserică!

Medicul s-a înroşit căci era evreu. Am adăugat:

-Faceţi-vă plăcut lui Dumnezeu!

După aceea am ieşit din spital şi l-am chemat pe preotul pe care mai înainte îl batjocoream şi îl necăjeam, numindu-l pomanagiu. I-am povestit tot ce mi s-a întâmplat şi m-am spovedit şi m-am împărtăşit cu sfintele Taine ale lui Hristos. L-am chemat să-mi binecuvinteze casa, pentru că până atunci în ea împărăţise păcatul, desfrâul, beţia şi batjocura.

In ziua de astăzi, eu, păcătoasa Claudia, în vârsta de 40 de ani, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al Împărătesei Cereşti, trăiesc creştineşte. Merg regulat la biserica şi Domnul mă sprijină. Mă vizitează oameni din toate colţurile lumii şi eu le povestesc tuturor câte mi s-au petrecut, câte am văzut şi câte am auzit.Cu ajutorul lui Dumnezeu îi primesc pe toţi, le povestesc la toţi cum eram înainte, ce mi s-a întâmplat şi din ce cauză sunt acum credincioasă.

Slăvit să fie Dumnezeul nostru! Îi povăţuiesc pe toţi să aibă grijă cum trăiesc, pentru că există cu adevărat altă lume şi altă viaţă, iar fiecare va da socoteală pentru lucrările lui pământeşti şi după măsura acestora va avea răsplată sau pedeapsă dreaptă şi veşnică.

Să trăiţi cu toţii creştineşte şi să vă faceţi plăcuţi lui Dumnezeu. Amin.

Extras din cartea: „Vedenii si istorisiri de folos despre viata de dincolo”

NOTĂ: „Cât timp a trăit Claudia L-a mărturisit pe Hristos prin neîmcetate lacrimi de speranţă şi pocăinţă ale inimii sale îndurerate pentru greşelile tinereţii şi ale neştiinţei sale anterioare. Iar cu gura mărturisea tuturor preaslăvita minune a înviereii ei trupeşti şi duhovniceşti. După ce a somat-o în câteva rânduri să nu mai mărturisească nimic despre aceste înfricoşate şi minunate lucruri, văzând că nu poate să o înfricoşeze şi să o reducă la tăcere, omniprezentul K.G.B. a ucis-o”(Mărturia părintelui Marcu de la Sihăstria-Neamţ, care a vizitat Barnaulul înainte de 1989) La sfârşit Claudia avea să noteze: (Despre mine puteţi afla în oraşul Barnaul de pe meleagurile Altaiului, strada Cristkaia 99, Ustinjua (Ustiujianina), Claudia Vasilievna. Anul 1965).

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 25 Octombrie 2016 în MOARTE