RSS

Arhivele lunare: Februarie 2012

Izgonirea lui Adam din rai

Lui Dumnezeu Îi era cu putinţă să facă pe om să nu păcătuiască. Totuşi, pentru ca nestricăciunea să fie şi fapta voinţei lui, îi dă poruncă de a se atinge de toţi pomii din rai, afară de pomul cunoştinţei binelui şi răului. Poate că Dumnezeu i-a îngăduit să cugete asupra tuturor făpturilor săvârşite de puterea dumnezeiască, dar nu i-a îngăduit defel să cugete asupra fiinţei lui Dumnezeu.

Grigorie Teologul spune că pomii din rai sunt ideile dumnezeieşti, iar fructul este contemplaţia. Cu alte cuvinte, spune Grigorie Teologul, Dumnezeu i-a îngăduit lui Adam să cerceteze şi să cugete asupra tuturor celorlalte stihii ale lumii şi asupra însuşirilor lor, iar prin aceasta să slăvească pe Dumnezeu. Aceasta este adevărata desfătare.

Poate că Dumnezeu i-a îngăduit să cerceteze şi firea Sa omenească, dar nu i-a îngăduit deloc să cerceteze care este fiinţa lui Dumnezeu, de unde şi cum a adus totul la fiinţă din nefiinţă. Adam însă a lăsat la o parte toate celelalte stihii ale lumii şi a început să cerceteze cele cu privire la Dumnezeu, iscodind cu de-amănuntul firea dumnezeiască. Fiindcă era încă nedesăvârşit şi prunc în astfel de lucruri, a căzut, pentru că Satana prin Eva l-a ispitit cu gândul de a ajunge Dumnezeu. Iar marele şi dumnezeiescul Hrisostom spune că pomul acela are o îndoită putere. El spune că pomul raiului a fost pe pământ şi gândeşte că e şi spiritual şi material, după cum era şi Adam. Amândoi, şi raiul şi Adam, erau la mijloc între stricăciune şi nestricăciune.

Prin această interpretare se păstrează şi sensul literal al Scripturii şi totuşi, nu se rămâne numai la litera Sa. Alţii spun că pomul acela era smochin, pentru motivul că îndată ce au cunoscut că sunt goi s-au acoperit întrebuinţând frunze de smochin. De aceea şi Hristos l-a blestemat, ca unul ce a fost pricină călcării poruncii.

Smochinul are într-adevăr o oarecare asemănare cu păcatul. Mai întâi, dulceaţa; apoi, asprimea frunzelor şi lipiciunea din pricina laptelui lui. Sunt unii care spun că pomul acela simbolizează împreunarea şi cunoaşterea lui Adam şi a Evei. Dar interpretarea aceasta nu este dreaptă. Aşadar, Adam, după ce a călcat porunca, după ce s-a îmbrăcat cu trup muritor şi şi-a primit blestemul, a fost izgonit din rai. Dumnezeu a poruncit ca sabia de foc să păzească poarta raiului. Adam, stând în faţa raiului, plângea că a fost lipsit de atâtea bunătăţi din pricină că n-a păzit postul.

Prin Adam s-a împărtăşit tot neamul aceloraşi necazuri ca şi el, până la Cel care ne-a creat, ne-a ridicat din nou la vechea vrednicie. I-a fost milă de firea noastră pângărită de Satana, S-a născut din Sf. Fecioară şi vieţuind într-un chip nespus de curat, ne-a arătat calea cea adevărată prin fapte cu totul potrivnice celor ale lui Adam, adică prin post şi smerenie, şi a biruit cu măiestrie pe cel care ne-a înşelat. […]

Prin urmare, am pătimit atâtea, pentru că Adam n-a postit o singură dată. De aceea se pune acum, la începutul Sf. Post de 40 de zile, pomenirea lui Adam, pentru ca aducându-ne aminte ce mare rău a adus nepostirea lui Adam, să ne străduim să primim postul cu multă bucurie şi să-l păzim spre a dobândi cu ajutorul lui ceea ce n-a reuşit Adam, adică îndumnezeirea. Să plângem cu amar, să postim, să ne umilim până ce ne va cerceta Dumnezeu; căci fără acestea nu căpătăm cu uşurinţă ce-am pierdut.

Trebuie să se ştie că acest sfânt şi mare Post este ca o zeciuială a întregului an. Pentru că din lene nu ne place să postim totdeauna şi să ne îndepărtăm de rele; Sfinţii Apostoli şi dumnezeieştii Părinţi au rânduit acest post ca un fel de seceriş. În chipul acesta vom şterge acum, zdrobindu-ne inima şi umilindu-ne prin post toate faptele noastre cele rele ce le-am săvârşit în cursul întregului an, de aceea trebuie să-l păzim cu mai multă grijă. […]

Însă, mai mult decât pe celelalte trebuie să cinstim Postul acesta de 40 de zile din pricina Sfintelor Patimi şi din pricină că Hristos a postit acest Post şi S-a preaslăvit. Moise a postit 40 de zile şi a primit Legea, la fel şi Ilie şi Daniel şi toţi câţi au fost plăcuţi înaintea lui Dumnezeu. Şi Adam arată că postul e bun prin aceea că a fost izgonit din rai pentru că n-a postit. Deci, pentru această pricină a fost aşezată la începutul Postului Mare pomenirea izgonirii lui Adam din rai.

                                                   (Sinaxar în ziua de lăsatul secului de lapte, brânză, ouă şi peşte. Triod)

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 29 Februarie 2012 în POST

 

PUTEREA DRAGOSTEI

În fiecare om există o infinită nevoie de a iubi, care-l divinizează pe acesta atunci când este plenar şi sublim manifestată. Minunatul iubirii se află în orientarea ei, întotdeauna către celălalt, a trăi pentru a bucura pe altul, a trăi din bucuria celui de lângă tine şi a nu-l abandona niciodată.

Când iubeşti pe cine doreşti să îl ai totdeauna aproape, în faţa lui nu te mai lauzi, nu ţii atât de mult la părerea ta, ci devii binevoitor şi nu vrei să îl răneşti. Iubirea scoate la lumină bunătatea şi frumosul. Dintr-un suflet cuprins de răutate şi dintr-o viaţă urâţită de păcate multe, iubirea poate transforma răul în bine şi urâtul în frumos, poate schimba suflete şi poate reface vieţi.

Iubirea este cea mai mare dintre fericirile umane, deoarece este efortul suprem pe care omul îl încearcă pentru a ieşi din singurătatea fiinţei sale lăuntrice. A iubi intens şi înălţător înseamnă a nu cunoaste orgoliul şi ura. A iubi înnobilat de transfigurare înseamnă a avea lumina în ochi, a fi plin de fericire şi a auzi o muzică divină. Cel care iubeşte nu îşi pune problema morţii, problema despărţirii, ci simte că dragostea ce o poartă persoanei iubite nu poate fi distrusă de nimic şi niciodată.

Iubirea poate ierta foarte mult, poate uita răul şi poate şterge nedreptatea suferită. Iubirea nu se limitează la sentiment, ea acţionează cu răbdare şi bunătate, cu putere multă. Dragostea le suferă pe toate cu multă răbdare, arătând că iubirea acoperă cu tăcere păcatul celuilalt în faţa oamenilor, dar nu uită să stea de vorbă cu cel păcătos pentru a-l îndrepta.

Iubirea este, chiar şi atunci când nu bănuim, suprema Lege a Universului: o lege misterioasă care guvernează şi orânduieşte totul, de la atomul neînsufleţit până la unirea în cuplu a fiinţelor raţionale; de la ea pleacă şi spre ea converg toate gândurile şi acţiunile noastre, adeseori ca spre un centru divin de irezistibilă atracţie.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 27 Februarie 2012 în DRAGOSTEA

 

Murim…ca maine

E-aşa de trist să cugeti că-ntr-o zi,
poate chiar mâine, pomii de pe-alee
acolo unde-i vezi or să mai steie
voioşi, în vreme ce noi vom putrezi.

Atâta soare, Doamne, atâta soare
o să mai fie-n lume după noi;
cu mii de anotimpuri şi de ploi,
cu zori din care şiruie răcoare…

Şi iarba asta o să mai răsară,
iar luna tot aşa o să se plece,
voioasă, peste apa care trece
noi sigur n-o să fim a doua oară.

Şi-mi pare aşa de rău că se mai poate
găsi atâta vreme pentru ură,
când viaţa nu-i decât o picătură
între acest moment şi celălalt.

Şi-mi pare neînţeles şi trist
că nu privim la cer mai des,
că nu culegem flori, că nu iubim,
noi, care-atât de repede murim…

Magda Isanos

 
Un comentariu

Scris de pe 27 Februarie 2012 în VEŞNICIE

 

Rugaciune frumoasa

Doamne, dă-mi puterea să primesc cu suflet tot ceea ce îmi va aduce ziua de mâine. Dă-mi puterea să mă las cu totul în voia Ta cea sfântă. Şi în fiecare clipă stai în preajma mea şi întăreşte-mă. Orice veste va aduce cu sine ziua de mâine, bună sau rea, învaţă-mă să o primesc cu inima împăcată şi cu încredinţarea neclintită că voinţa Ta stă asupra tuturora. Fie ca în tot ce fac şi în tot ce spun, voia Ta să-mi stăpănescă cugetul şi simţirea. Iar când asupra mea vor veni împrejurări neaşteptate, ajută-mă să nu uit că Tu le-ai trimis. Dă-mi puterea să lucrez cu tărie şi cu înţelepciune în comunitatea din care fac parte, fără să stânjenesc sau să amărăsc pe aproapele meu. Dă-mi seninătatea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul de a schimba lucrurile pe care le pot schimba şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele. Ajută-mă, Doamne, să pot duce povara zilei de mâine cu toate câte le va aduce ea. Struneşte-mi voinţa şi învaţă-mă să mă rog, să sper, să cred, să îndur, să iubesc şi să iert. Iar când mă rog, fie ca Tu însuţi să fii Cel ce se roagă în mine.

parohiaortodoxavillarrobledo.blogspot.ro

 
Un comentariu

Scris de pe 27 Februarie 2012 în RUGĂCIUNE

 

Cuiul lui Pepelea

Se spune că un om şi-a cumpărat o casă de la un oarecare cu numele Pepelea. Acest Pepelea i-a pus o condiţie cumpărătorului: să-i dea voie să aibă şi el un cui bătut în casă. „Că, de – zicea el – casa mea e de la părinţi şi ca amintire vreau să mai am şi eu acolo măcar un cui!”. „Bine – zise cumpărătorul – un cui, cu ce mă poate păgubi?”; şi făcură actele, încheind contractul, iar omul stătea liniştit. După o bucată de vreme, însă, apăru Pepelea să-şi mai vadă cuiul, zicând că i s-a făcut dor de tatăl său.
Altă dată, veni Pepelea să vadă cuiul că i s-a făcut dor de maică-sa, altă dată de bunicu-său şi aşa începu să îi bată şi noaptea în uşă…

– Păi bine, măi Pepelea, noaptea te apucă pe tine dorul, să-mi tulburi somnul?!

– Ce te priveşte pe dumneata? răspunse Pepelea. Cuiul este al meu şi fac ce vreau cu el. Uite, am venit să-mi pun pălăria în el şi am să mai vin!… şi de atunci, Pepelea venea şi de câte trei ori pe noapte să-şi pună pălăria în cui.

Într-o noapte veni şi agăţase în cuiul lui o traistă cu murdării; casa se umplu de miros greu, încât bietul cumpărător fu silit să iasă afară. Cuiul lui Pepelea i-a pricinuit atâta necaz încât şi-a părăsit de bunăvoie casa cumpărată şi nu după mult timp, a murit de această supărare. Pentru un cui omul şi-a pierdut liniştea, casa şi viaţa. De aici şi vorba: „Să te fereşti de cui străin în casa ta!”

Cuiul este păcatul, iar Pepelea diavolul…dacă îi laşi numai un pic de loc în casa sufletului tău, îţi răpeşte şi casa sufletului şi mântuirea. Când te intorci la Dumnezeu, Pepelea, diavolul, urmăreşte să-ţi mai laşi un mic păcat, care ţi-a fost mai drag. Şi dacă nu bagi de seamă şi primeşti cuiul lui Pepelea, ai pierdut tot, pentru că satana se foloseşte de acest cui zi şi noapte precum Pepelea.

 
Un comentariu

Scris de pe 23 Februarie 2012 în PACATE

 

Ecoul vietii

Aflându-se în excursie pe munte, o tânără familie a poposit într-o cabană de la marginea unei văi. Băiatul cel mic, supărat pe fratele său, s-a dus în spatele cabanei şi a strigat de ciudă: “Te urăsc !” Dar, imediat, un glas puternic i-a răspuns: “Te urăsc, te urăsc, te urăsc …!”. Era ecoul.
Speriat, copilul a alergat în casă şi i-a povestit tatălui toată păţania, spunându-i că, afară, cineva strigă la el că-l urăşte. Au mers împreună la locul cu pricina, unde tatăl i-a spus fiului său:
– Aici erai când ai auzit că cineva te urăşte ?
– Da!
– Ia spune-i că-l iubeşti!
Te iubesc ! – a strigat copilul şi, de îndată, văile i-au răspuns: “Te iubesc, te iubesc, te iubesc ! …”
– Ţine minte, i-a mai zis tatăl, aşa este şi în viaţă: dacă eşti om rău, numai răutate vei întâlni, dar dacă eşti om bun şi te porţi frumos cu ceilalţi, atunci doar dragoste vei găsi, la tot pasul. Şi, chiar dacă nu vei fi iubit totdeauna de către oameni, în schimb dragostea Domnului va fi mereu cu tine. Să nu uiţi asta!

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 23 Februarie 2012 în DRAGOSTEA

 

Cugetari

Oamenii care nu-şi pot stăpâni inima, cu atât mai puţin îşi pot stăpâni limba. Oamenii care nu pot face să sălăşluiască pacea în inima lor, cu atât mai puţin vor putea face să sălăşluiască pacea în ţară. Oamenii care nu pot vedea lumea în ei, cu atât mai puţin se pot vedea pe ei înşişi în lume. Oamenii care nu pot lua parte la durerea altuia, cu atât mai puţin pot lua parte la bucuria altuia. Tot ce ai pierdut pentru Dumnezeu, ai păstrat; tot ce ai păstrat pentru tine, ai pierdut. Tot ce ai dat în numele lui Dumnezeu, ai dat cu dobândă; tot ce ai dat în numele măririi şi deşertăciunii tale, ai aruncat în lac. Tot ce ai primit de la oameni ca de la Dumnezeu, ţi-a adus bucurie; tot ce ai primit de la oameni ca de la oameni, ţi-a adus griji.

Sfântul Nicolae Velimirovici

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 21 Februarie 2012 în OMUL, SFATURI

 

Etichete: