Functia si pozitia sociala sunt trecatoare, omenia are valoare vesnica

Şi cârmuitorul este tot om, la fel ca toţi ceilalţi: acelaşi praf şi cenuşă, ca şi ceilalţi; cel ce cârmuieşte, cu nimic nu este mai bun decât ceilalţi, cu nimic nu este mai mare peste cei ce-i sunt supuşi, afară de vremelnica cinstire a dregătoriei. Pentru aceea, slava ta şi cinstea dregătoriei să nu te dea mândriei şi îngâmfării, ci mai mult să te smerească.

Nu fi mândru, chiar dacă ai rang de seamă, ca să nu-i înveţi mândria şi îngâmfarea şi pe supuşii tăi, căci după cum este mai-marele, tot astfel sunt, de obicei, şi supuşii.

Cel mai mare peste toţi oamenii şi mai presus de toată făptura – Domnul Dumnezeu – ţi-a arătat chipul smereniei întru Sine Însuşi. El, luând ştergarul, a spălat picioarele ucenicilor (loan 13,5) – a luat chipul robului, S-a smerit, slujind până la moarte şi încă moarte pe Cruce (Filipeni 2, 7-8), pentru ca noi, văzându-L astfel, să ne smerim, să nu ne mândrim cu nimic în lumea aceasta. Totul va rămâne aici, totul se va preface în pulbere şi cenuşă, iar tu de unul singur vei merge acolo unde nu se va uita nimeni la rang, cin şi mărire, ci fiecare îşi va lua de la Domnul răsplata pentru faptele sale.

Nu te înălţa, din pricina cinstirii vremelnice. Nu te mândri nici pentru slava dregătoriei tale, deoarece e schimbătoare. Dregătoria nu îţi ia firea şi mai-marele nu schimbă omenirea. Şi cârmuitorul este tot om, la fel ca toţi ceilalţi: acelaşi praf şi cenuşă, ca şi ceilalţi; cel ce cârmuieşte, cu nimic nu este mai bun decât ceilalţi, cu nimic nu este mai mare peste cei ce-i sunt supuşi, afară de vremelnica cinstire a dregătoriei. Pentru aceea, slava ta şi cinstea dregătoriei să nu te dea mândriei şi îngâmfării, ci mai mult şi cu covârşire să te smerească: „Cu cât eşti mai mare, cu atât mai mult te smereşte, şi înaintea Domnului vei afla har” (lsus Sirah 3, 18). Această cinstire îţi este dată pentru o vreme, pentru ca să-i îndrumi pe alţii, şi nu ca prin aceasta să te înalţi şi să te măreşti. Aceasta e o simplă dregătorie omenească, aşadar cu ce are a se mândri aici cel care este mai-mare peste alţii? Orice lucru e schimbător şi ce este e ca şi cum nu este.

Sfântul Dimitrie al Rostovului

 

Seneca – despre bogatie

Îmi amintesc că Attalus spunea, în admiraţia tuturor: „Bogăţiile m-au amăgit vreme îndelungată. Eram fermecat când le vedeam lucind ici şi colo, credeam că esenţa le era asemenea cu aparenţa. Numai că am văzut la o sărbătoare toate comorile Romei, odoarele bătute în aur şi argint şi cu pietre mai preţioase decât aurul şi argintul, culori alese şi veşminte sosite din ţinuturi ce sunt nu doar dincolo de hotarele noastre, ci şi dincolo de hotarele duşmanilor; de o parte, o ceată de sclavi tineri de o rară frumuseţe şi distincţie, de cealaltă parte, o altă ceată de sclave, precum şi alte bunuri pe care soarta plină de noroc a celui mai puternic imperiu din lume le pusese dinainte, desfăşurându-şi bogăţiile.

Ce înseamnă asta, m-am întrebat eu, dacă nu să stârneşti pofta unor oameni care siunt deja plini de pofte? Ce rost are parada aceasta de bogăţii? Am venit aici ca să luăm lecţii de lăcomie? În schimb, pe Hercule, eu plec de aici mai puţin lacom decât eram la venire.  Privesc cu dispreţ bogăţia nu pentru că este fără folos, ci pentrru că e ceva ce nu contează.

Ai văzut? Alaiul acela, oricât de încet ar merge şi în bună rânduială, ne-a trecut pe dinainte în puţine ceasuri. Şi acum ar trebui să ne ocupe viaţa întreagă ceva ce nu ne-a putut ocupa o zi întreagă? Adaugă la aceasta faptul că bogăţiile văzute mi s-au părut fără rost pentru stăpânii lor, tot aşa cum erau pentru cei ce le priveau. În felul acesta, de câte ori îmi iese în cale ceva de felul acesta, de câte ori mă găsesc dinaintea unei case somptuoase ori a unei cete de sclavi plini de distincţie ori a unei lectici purtate de sclavi frumoşi la trup, îmi spun singur: „De ce le priveşti cu admiraţie? De ce rămâi încremenit? E doar o paradă. Bogăţiile astea sunt arătate, nu se află cu adevărat în stăpânirea cuiva; trezesc plăcerea şi trec la fel de repede.”

 

Desertaciunea acestei lumi

Se spune că doi călători, rătăcind printr-o pustietate, ajunseră în primejdia de a muri de foame şi de sete. Deodată, în zare, se iveşte un pom înalt cu umbră deasă. Când ajung lângă el bieţii călători, cu bucurie observară că au găsit o traistă de la alţi călători şi, plini de bucurie, nădăjduiau că vor găsi în ea ceva de mâncare. Au desfăcut în grabă traista, dar, vai, în ea nu găsiră decât aur, iar aurul acela nu putea să le astâmpere foamea şi setea. Puţin mai departe de ei se găsea un izvor cu apă limpede, dar ei, neştiind, şi fiind fără putere, au murit acolo lângă traista cu aur. Aşa se întâmplă şi cu noi în pustiul acestei lumi. Lumea aceasta nu are nici o hrană pentru suflet, e un pustiu fără apă, fără pâine sufletească. Vai, câte suflete mor de foame şi de sete lângă bogăţiile şi averile lumii acesteia trecătoare. Ei nu cunosc izvorul acesta limpede care este Sfânta Biserică. Ei nu au credinţă şi nu pot să se adape şi să se hrănească în Casa lui Dumnezeu, mor de foame lângă traista cu bani. Bani sunt destui, dar sufletul e pustiu şi, dacă nu se întorc la Dumnezeu, vor pieri în blestem dumnezeiesc.

PV

 

Omul pe ban sau banul pe om ?

În concepţia societăţii actuale, valoarea omului este dată de mulţimea lucrurilor deţinute, de mărimea patrimoniului în care sunt cuprinse, obligatoriu, şi câteva suflete. Inteligenţa şi înţelepciunea se rezumă la capacitatea omului de a obţine profit, indiferent de metodele abordate. Mai pe scurt, cu cât eşti mai bogat, cu atât eşti mai deştept.

Banii îţi oferă un plus de notorietate, un mod de a induce teamă şi un punct de respect – dar, în faţa căror oameni? În faţa acelora care au scara valorilor inversată, doar atât. Banul poate cumpăra suflete, dar nu orice suflet, ci doar pe acela fără de Dumnezeu. El poate umili, controla, cumpăra oameni, dar nu pe aceia al căror Împărat le este Hristos.

Omul contemporan, angrenat în realitatea materială, prins fiind în sfera îngustă şi limitată a raţiunii pământeşti îşi găseşte repede iubirea. Ulterior va vedea că este o iubire pătimaşă şi distrugătoare – care transformă scopul vieţii într-unul eronat şi iluzoriu, ce îl va duce pe culmile nefericirii. Dorind să îl atingă, va fi dispus să folosească orice mijloc sau metodă, indiferent de consecinţe. Plecând în grabă pe principii greşite, omul se transformă într-un animal sălbatic de pradă, flămând şi gata de vânătoare. Acest „animal de pradă” este cel mai rău din câte vieţuitoare trăiesc pe pământ, deoarece niciodată nu ajunge la saturaţie – indiferent cât de mult este hrănit.

Mai simple şi mai clare decât spusele edificatorii ale marelui Dostoievski nu am auzit: „Oricine are dreptul la fericire, dar nimeni n-are dreptul s-o întemeieze pe nenorocirea altuia, pe batjocorirea sau neîndreptăţirea altuia”. Altfel, va rezulta snobismul, opulenţa, grandomania şi lăcomia nejustificate, fără formă, fond şi nefundamentate. Acestea sunt doar câteva simptome vizibile ale omului modern, des întâlnite în actuala societate. „Frustrări vopsite-n lux” sau primele simptome ale unei boli cronice ale sufletului.

„Pentru ce se trufeşte cel ce este pământ şi cenuşă?” (Înţeleptul Isus Sirah) Bolile devin „virtuţile” pe care omul contemporan le etalează sigur, cu o atitudine superioară şi cu o aroganţă abundentă, respirând un alt aer şi gravitând în egocentrismul lui excesiv, nemaiputând să îşi vadă reala condiţie. Dar, totul se întâmplă în percepţiile lui şi a celor care au ca etalon banul. Din exterior, se observă cu uşurinţă cine pe cine deţine: omul pe ban sau banul pe om?!

„Boala secolului este lăcomia”, spune o doamnă doctor. De la ea se trag multe boli trupeşti, pe care le găsim menționate în scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur: „Cine este mai nenorocit ca omul lacom, care este topit de griji şi de frică (…), atunci când câştigă nu se bucură, pentru că vrea mai mult (…), nu are prieteni, decât pe cei de la care câştigă (…). îi urăşte pe săraci pentru că îi cer ajutorul şi pe cei bogaţi îi invidiază pentru că râvneşte la bogăţiile lor (…) Pe toate le văd ca pe bani, pe toate le măsoară în bani”.

Realitatea este cu totul alta. Valoarea omului nu este dată de bogăţie, ci o conferă principiile pe care merge, neclintit de schimbul valutar, demnitatea care este mai presus de interesele financiare, ajutorul smerit pe care îl oferă dezinteresat, trudirea la înmulţirea talanţilor, chiar dacă nu aduc profit economic, întărirea virtuţilor fără a calcula costul de oportunitate.

O vorbă bună spusă într-un moment de declin, o îndrumare într-o situaţie critică, un îndemn ferm pentru întoarcerea din rătăcire, o mână întinsă pentru a salva de la înec, din valurile tulburi ale vieţii un sărman suflet, un strigăt puternic care schimbă direcţia de mers a unui „orb” ce se îndreaptă spre prăpastie, oricare dintre acestea valorează mai mult decât jumătate din averea celui mai bogat om de pe pământ.

Dacă maximizezi şi accentuezi aceste valori sufleteşti, vei obţine mult mai mult decât orice bogăţie pământească. Îl vei dobândi pe Domnul Iisus Hristos la tine în suflet! Fericirea oferită de găzduirea Lui înlăuntrul nostru nu poate fi măsurată de logică. Doar prin Hristos poţi găsi Calea, Adevărul şi Viaţa! „Eu am venit ca oile mele să aibă viaţă şi să aibă belşug” (Sfântul Apostol Ioan 10, 10)

Daniel Bouhar,  doxologia.ro

 

Mi-e inima arsa

Mi-e inima arsă de atâtea lucruri ce ne obosesc fără rost, mi-e sufletul întristat de astă lume, din lăcomie pentru bani ne-am subjugat semenii şi om pe om, şefi pe subalterni. Dacă suntem mai bogaţi decât acum 10 ani vă spun că astăzi suntem mai răi şi mai negri în suflet decât acum 10 ani, câştigăm mai mult cu preţul pierderii sufletului, ne aleargă alţii când acceptăm lupta lumii. Deşi ne permitem lucruri frumoase avem parte de mai multă amărăciune decât acum 15 ani. Cine sau ce să fie de vină pentru viaţa gri?

Iosif a salvat poporul evreu în Egipt, după 450 ani lacrimile şi strigătele copiilor lui Dumnezeu au ajuns până la cer, atunci Domnul a folosit pedepse groaznice împotriva celor ce au apăsat poporul ales. Noi, creştinii, suntem aleşi pentru cer, o împărăţie aleasă de preoţi sfinţi. Eu cred că lacrimile noastre nu vor rămâne fără răspuns înaintea unui Dumnezeu atotputernic. Prunc fiind, Ismael a plâns şi Dumnezeu din ceruri a auzit scâncetele unui bebeluş, cu atât mai mult Tata aude suspinele noastre. Astăzi mi-au secat lacrimile şi i-am cerut lui Dumnezeu să mă scoată din Egipt, i-am spus că eu sunt un copil răscumpărat prin sângele sfânt al lui Iisus Hristos, că port în mine o inimă mântuită pe crucea Golgotei, că sunt orfanul Lui şi nu al lumii, că numai EL poate să-mi mângâie inima. Aş vrea, ca şi Avraam, să las vila din Ur pentru cortul din Mambre, să merg prin făgăduinţă împreună cu Dumnezeu. Nu sufăr pentru crucea lui Hristos în lume, ci pentru subjugarea omului de către om, cea mai nouă formă de sclavie contemporană cu noi.

Când am intrat în biserică m-a întâmpinat un credincios bătrân bolnav cu o reţetă în mână, şoptindu-mi că nu are bani pentru medicamente. E singurul lucru frumos pe care l-am putut face astăzi pentru Hristosul din fratele meu, să achit preţul. De n-aş fi avut un serviciu bine plătit nu aş fi putut face această faptă. Întreb de ce suferim când Egiptul pune sarcini prea mari peste noi? De ce să nu lucreze şi amărăciunea spre binele nostru ? Aş vrea să plec spre patria de sus unde mă aşteaptă Iisus, dar voia Lui e întâi lucrare aici pe pământ. Iisus a lăsat jos pe pământ o biserică însoţită de puterea Duhului Sfânt în mijlocul lupilor şi al demonilor cu un singur scop: salvarea altor suflete în drumul prin pustiu spre Canaanul ceresc.

Iancu V.

 

Valori cu adevarat valori

Citeam ceva biografie despre Vasile Alecsandri. Oamenii care au avut ceva de spus şi de făcut în viaţă întodeauna au adunat critici şi împotrivitori. Astăzi la şcoală la majoritatea elevilor le place să vadă şi să discute becalisme, politisme si prostie dezbrăcată. M-am întrebat de ce nu mai apare astăzi cineva pe scena vieţii precum Alecsandri sau Ion Pillat. Răspunsul nu e greu. Internetul a blocat creierul omenesc într-o stare latentă. Fără neuroni rămân doar instinctele.

Spunea cineva că un copil de ţăran din România a fost declarat unul din marile talente într-ale picturii. Când au fost întrebaţi părinţii despre talentul copilului şi de ce copilul nu ştie să deschidă un calculator, printre altele, aceştia au spus că nu au televizor şi internet acasă, datorită sărăciei. Morala este că nu calculatorul determină valoarea unui om, eventual doar o diminuează.

Un copil care avea tulburări de limbaj, a învăţat despre Hristos că El este Păstorul care i-a ridicat păcatul. Prin limbaj mimico-gestual a învăţat să-şi încrucişeze degetele atunci când spunea primele cuvinte din Psalmul 23. Într-o zi a fost prins singur într-o furtună de zăpadă şi l-au găsit mort. Când i-au descoperit trupul neînsufleţit, avea degetele încrucişate aşa cum învăţase. Nu trebuie să fi bogat sau să ai diplome ca să fi un om de valoare. Trebuie doar să ai caracter şi să investeşti în ceea ce contează cu adevărat. Cei mai mari oameni au devenit mari, nu au fost mari. Timpul pierdut nu înnobilează ci plafonează. Doar ruinele se maturizează în timp.

Alexandru F.

 

Spune-mi, ce raspuns vei da lui Dumnezeu, tu, care imbraci zidurile si nu pe oameni ?

Spune-mi, ce răspuns vei da lui Dumnezeu tu care îmbraci zidurile și nu pe oameni? Tu, care împodobești un animal și treci cu vederea zdrențele pe care le poartă semenul tău? Tu, căruia i se strică mâncărurile și nu dai celor care flămânzesc? Vezi aceste ziduri care se dărâmă odată cu trecerea vremii și ale căror ruine răsar în cetate precum stâncile ies la suprafața apei? Când se construiau, bogații se interesau de ziduri și-i treceau cu vederea pe săraci. Unde s-a dus măreția lor? Unde s-a dus și cel care se mândrea pentru această măreție? Vezi cum se dărâmă și se pierd ca palatele pe care copiii le construiesc pe nisip ca să se joace? Iar cel mort plânge în iad pentru viața pe care a risipit-o în lucruri deșarte. Să ai suflet mare! Zidirile, și mici și mari, fac aceeași treabă.

Când intru în casa unui om cu gusturi rele și parvenit și o văd înăbușită de podoabe, știu că acest om nu are nimic mai prețios decât cele care se văd și că împodobește cele neînsuflețite, în timp ce sufletul său și-l lasă neîmpodobit. Spune-mi, la ce nevoie slujesc paturile sau mesele luxoase, fotoliile și trăsurile, astfel încât să nu treacă banii la cei săraci, care cu miile se roagă la uși cu glasuri jalnice? Iar tu nu vrei să dai, pentru că spui că nu ai pentru toți aceștia. Și în timp ce buzele tale se jură, mâinile tale te trădează. Pentru că mâna ta te dezminte, strigând fără să vorbească, așa cum strălucește asupra ta piatra prețioasă de la inel. Câți poate izbăvi din datorii un inel de-al tău? Câte case care se pierd nu s-ar pune pe picioare? Un dulap de-al tău poate îmbrăca o întreagă cetate care tremură de frig. Iar tu îl alungi pe sărac neajutorat, fără să te temi de Dumnezeu Care te va judeca. Nu ai compătimit, nici tu nu vei fi compătimit. Nu ai deschis ușa, te vor alunga și pe tine din Împărăție. Nu ai dat pâine, nu vei primi viața veșnică.

Sfântul Vasilie cel Mare, marturieathonita.ro

 

Banii castigati din inselaciuni si nedreptati sunt bani blestemati

Banii câștigați prin minciuni, nedreptăți și vicleșug atrag blestemul dumnezeiesc asupra celor ce se fac partași de ei. Avocații și judecătorii care sunt părtinitori și mint cu scopul de a câștiga procese pe nedrept – mănâncă o pâine murdară. Doctorii care fac avorturi (sau orice altă muncă necinstită), care iau bani pe operații mai mult decât trebuie – mănâncă o pâine murdară. Patronii care nu-și plătesc angajații, sau nu le acordă drepturile ce li se cuvin, oprind banii pentru ei – mănâncă o pâine murdară. Aceia care au fost ajutați în vreun fel și li s-au prestat servicii dar fără să-și plătească muncitorii – mănâncă o pâine murdară. Cei care fac bani din afaceri necurate, vânzând la un preț dublu, câștigând bani din camătă – mănâncă o pâine murdară. Cei care împrumută și iau cu dobândă – mănâncă o pâine murdară. Cei care vând lucruri, haine sau mâncare stricată la preț de marfă bună, punând apă în vin sau în lapte, amestecând mere mici printre mere mari și luând același preț – mănâncă o pâine murdară. Banii câștigați din duminici și sărbători, nu sunt buni, sunt bani blestemați, Dumnezeu îngăduie să-i pierzi sau să ți se fure, pentru că întâi tu ai furat Ziua Lui – Sfânta Duminică. Sau îi pierzi pe la doctori și pe medicamente.

Și toți cei care câștigă bani de pe urma nedreptăților, mințind și înșelând, asuprind și calomniind săraci, orfani, văduve, lipsiți, nevoiași, bolnavi – mănâncă o pâine murdară. Acești nedreptățiți strigă răzbunare, fiindcă li s-a furat dreptul lor câștigat prin muncă cinstită, cu sudoare, de banii lor folosindu-se tot bogații, asupritorii, ei cumpărându-și a doua vilă, a treia mașină, lipsind pe sărac de pâinea de pe masă. Câte lacrimi am strânge, dacă am stoarce toate casele și mașinile de lux ale bagaților? Și chiar de nu-i blesteamă nimeni pe acești asupritori, blestemul dumnezeiesc tot îi ajunge, căci se îmbolnăvesc ei sau copiii lor, pierzând acești bani îndoit pe la doctori, sau le mor vitele, sau pământul nu-și mai dă rodul ca altă dată… Căci nedreptatea este păcat strigător la cer!!! Dacă dintr-un lucru rău primești un câștig, socotește că acest beneficiu este un zălog al nenorocirii.

Elena J.

 

O lume fara Dumnezeu si fara suflet

În acest secol, eroismul a fost învins de laşitate, calitatea copleşită de cantitate, omul dominat de tehnică; duhul a fost subordonat materiei, adevărul răstălmăcit dialectic, binele uitat de atâta răutate, iar creştinii prigoniţi de anticreştini.

Lumea actuală este în plină învălmăşeală, căci coordonatele ei principale fac viaţa insuportabilă. Bogaţii nu se mai satură de bogăţii şi vor să stăpânească pământul, iar  puternicii nu mai au limită în putere şi retează orice opoziţie din lume. Tehnica ne copleşeşte şi pe noi şi natura, devenind un coşmar. Nu vrem să mai murim, din care cauză ucidem pruncii ce-şi anunţă apariţia la porţile vieţii. Ne urâm între noi, încât am devenit insensibili la suferinţa reciprocă ce ne-o cauzăm. Simţurile declanşate, epuizate, denaturate, au pus stăpânire pe mintea oamenilor. Valorile acestei lumi izvorăsc din egoism, materialism şi ateism. O lume fără Dumnezeu şi fără suflet.

Răul nu se declară ca rău, ci se justifică drept bine, dar după rezultatele lui nefaste el se demască. Răul nu spune că vine de la diavol, dar refuză să se închine lui Dumnezeu şi prin asta îşi dezvăluie reaua credinţă. Răul minte vorbind adevăr (răstălmăcește), răul face rău justificându-l ca bine, răul urâţeşte lumea, deşi se prezintă ca un estet. Răul este ipocrit cu risipă de inteligenţă, dar vine o vreme când el se vădeşte gol-goluţ, respingător şi înspăimântător. Deşi pare abstractă, credinţa e concretă. Deşi pare imposibilă, credinţa e reală. Deşi pare grea, credinţa e uşoară. Deşi pare oarbă, credinţa e lumină. Deşi are origini divine, credinţa se plineşte prin oameni.

Ioan Ianolide „Deținutul profet”

 

Nu conteaza cine esti ci ce alegi sa fii

Pentru a fi OM , pentru a te numi cu adevărat fiul Lui Dumnezeu, poţi să fii bogat, dar poţi fi şi sărac poţi să ai zeci de diplome sau poţi să fii analfabet, poţi să conduci lumea şi să fii pe cea mai înaltă scară socială, sau poţi fi măturător pe stradă, poţi să fii frumos, dar poţi să fii şi urât, nu contează nici vârsta, nici naţionalitatea, dar contează ce fel de viaţă alegi să trăieşti.

Contează dacă îţi trăieşti viaţa făcând fapte frumoase, plăcute Lui Dumnezeu, contează dacă îţi iubeşti semenii şi te pui în slujba lor şi a Lui Dumnezeu, contează dacă inima ta e plină de iubire pentru Dumnezeu şi aproapele, contează dacă tot ce faci, faci cu pasiune, cu dăruire cu dragoste, cu bucurie.

Contează dacă îţi foloseşti toate darurile primite de la Bunul Dumnezeu fără zgârcenie, dacă îţi înmulţeşti talanţii cu care ai fost înzestrat şi nu-i foloseşti cu egoism, doar pentru tine. Contează dacă iubeşti adevărul sau minciuna, cinstea sau hoţia, frumosul sau urâtul, pacea sau războiul, liniştea sau agitaţia, mândria sau smerenia, bunătatea sau răutatea, zgârcenia sau milostivirea, blândeţea sau mânia, iubirea sau ura, credinţa sau necredinţa, bucuria sau tristeţea, curajul sau frica, nădejdea sau deznădejdea, etc.

Contează cui domn slujeşti: Domnului iubirii, Domnului Iisus Hristos sau domnului răutăţii – spurcatului diavol. De fiecare depinde ce fel de om ajunge să fie în viaţă, un om cu caracter frumos, un om cu suflet bun şi credincios, un om în inima căruia sălăşluieşte Harul Sfânt, sau un om cu caracter urât, cu suflet negru şi întunecos. Totul depinde de câtă iubire poate să primească şi să dăruiască un om.

O altă vorbă din popor spune: ,,Nu contează culoarea pisicii, ci dacă ştie să prindă şoareci’’ Aşa e. Nu contează dacă ai fost înzestrat cu darul frumuseţii fizice, ci contează dacă eşti frumos sufleteşte, dacă frumuseţea ta interioară te ajută să fii un om adevărat, un om credincios şi bun, un om cu o viaţă morală şi spirituală, plăcută Lui Dumnezeu.

Nu contează dacă eşti înalt sau scund, gras sau slab, brunet sau blond, cu tenul alb sau măsliniu, român sau rrom. Contează credinţa ta, contează iubirea ta pentru Dumnezeu şi semeni, contează dragostea cu care Îl slujeşti pe Dumnezeu şi aproapele. Contează dacă ştii să te faci iubit şi plăcut de Dumnezeu şi semeni.

În viaţa unui om, înmulţirea talanţilor săi nu depinde de culoarea pielii, de rasa, de naţionalitatea din care face parte. Talanţii ţi-i înmulţeşti prin iubire, prin bucuria pe care o ai când realizezi orice lucru din viaţa ta, prin dăruire, dorinţa de a face bine, de a fi folositor semenilor tăi. Talentele, abilităţile, aptitudinile unui om depind de caracterul, de personalitatea, de gândirea, de inima, de sufletul său.

De aceea nu trebuie să facem discriminare între oameni, de aceea nu trebuie să etichetăm oamenii după false prejudecăţi, trebuie să ne iubim unii pe alţii, să ne acceptăm unii pe alţii, să acceptăm diversitatea şi faptul că suntem cu toţii creaţi de acelaşi Creator, bun, milostiv şi iubitor, după chipul şi asemănarea Sa.

Să nu ne dorim deci, să fim cât mai sus pe scara socială, să nu ne dorim frumuseţe fizică, ci frumuseţe interioară, să nu dorim să fim cinstiţi de  lumea din jurul nostru, să nu căutăm să fim slăviţi şi slujiţi de aproapele nostru, ci noi să iubim şi să slujim pe semenii noştri, să nu dorim mărirea acestei lumi trecătoare, ci să ne dorim doar mântuirea noastră, să ne dorim salvarea sufletului nostru de boala patimilor şi a murdăriei păcatelor noastre.

Să mulţumim Bunului Dumnezeu pentru darurile cu care ne-a înzestrat, să nu poftim la binele aproapelui nostru, să nu dorim să avem altă menire în viaţă decât cea potrivită nouă, să ne dorim să fim oameni potriviţi în locuri potrivite, să nu uităm că şi împăraţii lumii acesteia mor, că şi cei care au domnit peste lume au murit, că şi cei care au fost cinstiţi de lume au murit, să nu uităm că nimeni nu este mai bogat decât acela care se smereşte, decât acela care doreşte prietenia şi dragostea Lui Dumnezeu, care rămân pururea şi dacă ne învrednicim de acestea rămâne pomenirea noastră veşnică în lume şi ne vom învrednici de cununa mântuirii, indiferent  în ce familie şi în ce neam ne-am născut, atât timp cât am ales să Îl iubim pe Dumnezeu şi să împlinim poruncile Lui.

Să medităm un pic la cele spuse de ieromonahul Agapie Criteanu care a pustnicit în Sfântul Munte al Athosului: ,,Copacii care sunt sădiţi în locuri înalte, curând îi rupe şi-i dezrădăcinează vântul. Pentru aceasta nu pofti loc înalt, fiindcă este alunecos şi prea primejdios. Peştii cei mari rămân în mreji iar cei mici ies prin găuri. La războaie, este obicei să se ia prizonierii cei tari şi bogaţi iar pe cei mici şi săraci îi lasă slobozi. Fugi, dar de măririle lumii, că să nu cazi defel în cursele diavolului! ….Nu dori o dregătorie care în puţină vreme trece, că nu este nici o mărire sau dregătorie care să nu se smerească şi să cadă până la urmă. Când secerătorul seceră grâul, deşi unele spice sunt mai mari, după ce le taie şi le aruncă pe pământ, se fac toate deopotrivă. Aşa în această câmpie a lumii, deşi este cineva mai mare în bogăţie sau dregătorie, dar când ne seceră înfricoşata coasă, moartea, rămânem toţi deopotrivă. Şi de deschizi mormântul, nu cunoşti pe cel bogat, de cel sărac. Nu pe cel smerit de cel mare şi mândru. Nici nu este vreo deosebire între cei mai înalţi împăraţi şi cei mai smeriţi saraci’’

Aşadar să nu ne dorim să fim ,,cineva’’ pe acest pământ, să nu ne învrednicim de păcatul slavei deşarte, ci să alegem să avem o viaţă simplă şi modestă, în care să nu ne îngrijim de cele trecătoare ale lumii acesteia, ci să ne îngrijim să fim primiţi în sfintele Braţe ale Lui Dumnezeu, să ne îngrijim să ne facem inima locaş curat şi iubitor în care să se sălăşluiască Bunul Dumnezeu, să nu uităm că toate râurile ies din mare şi iarăşi la ea se întorc, să nu uităm că sufletul nostu zidit de Făcătorul nostru, doreşte să se întoarcă ACASĂ, doreşte să se întoarcă la Ziditorul şi Mântuitorul nostru, să nu uităm că nu am fost zidiţi pentru pământ, ci pentru cer, să nu uităm că nu contează cine eşti…ci ce alegi să fii.

Cristina Toma