RSS

Arhive pe categorii: DIAVOL

Razboiul nevazut si vremurile de sfarsit

Noi suntem înconjuraţi pretutindeni de demoni. Sfântul Apostol Pavel spune că tot acest văzduh este plin de demoni care zboară în jurul nostru şi care ne atacă permanent. Toţi avem demoni în noi. Când te îndeamnă ceva din tine să urăşti, să vorbeşti de rău, să fii aspru cu lumea, să nu fii milos, toţi aceştia sunt demoni ai patimilor. Dar fiecare din noi are un demon dominant. La cei mai mulţi dintre noi demonul dominant este trufia.Dar există un demon al lăcomiei, un demon al banului – mamona. Şi aceşti demoni pot deveni demonii noştri dominanţi.

Noi trebuie să luptăm împotriva acestor demoni. Când cineva în mintea ta îţi spune: „De ce te întorci la Dumnezeu, că tu ai făcut aşa de multe păcate încât nu te va ierta niciodată! Cum poţi să te întorci la Dumnezeu, când ştii ce rău ai făcut în faţa Lui?”, tu zici că-i mintea ta, dar în fond e un dialog cu demonul din tine, căci acesta este un demon al minciunii, al deznădejdii.

Întoarce-te la Dumnezeu, căci Dumnezeu te aşteaptă. Când faceţi rugăciunea sunt mii de gânduri care vă asaltează. Când stai la televizor în faţa unui film, două ceasuri nu te mişti de acolo şi mintea ta nu mai fuge. Stai acolo şi te uiţi la ce se întâmplă. Dar încearcă să spui Tatăl nostru şi ai să vezi că o mie de gânduri o să îţi treacă prin minte. Tatăl nostru îl spui într-un minut şi-ţi trec o mie de gânduri prin minte… Zici că nu sunt gânduri păcătoase? Este adevărat, unele gânduri nu sunt păcătoase, pentru că demonul vrea să facă orice din tine, numai să nu spui rugăciunea. In timp ce spui „pâinea noastră cea de toate zilele“, îţi vine în minte că nu ai luat pâine de la magazin, sau te întrebi cât o fi ceasul, sau dacă afară plouă, sau ninge, sau e soare. O mie de gânduri inocente, dar ele toate au rolul satanic de a te îndepărta de la atenţia rugăciunii. Aşa că nu spuneţi: „gândurile mele au fost gânduri simple, copilăreşti”. Sunt copilăreşti, dar substratul lor este foarte adânc.

Cele mai multe fapte pe care le facem noi sunt fapte rele. Mai puţine sunt cele bune, pentru cărăul este foarte imaginativ. Uită-te la un om rău câte născoceşte ca să facă rău, câtă elaborare mintală iroseşte ca să-şi închipuie răul, câte mijloace are prin care face păcatul, prin care loveşte… Pe când omul bun este foarte simplu. El ştie că face binele şi îl face. Nu se omoară ca să inventeze tot felul de sisteme ascunse şi subterane.

Cum luptăm cu demonii

Este foarte greu să îi biruim pe demoni cu inteligenţa, cu pocăinţa sau chiar cu credinţa noastră, pentru că demonul este un înger căzut. El are inteligenţă mai mare decât a noastră, putere de înţelegere mai mare decât a noastră, el vede lucrurile mai mult decât noi. In orice luptă cu demonii, dacă nu suntem foarte bine căliţi, suntem pierduţi.

Rugăciunea e una dintre cele mai puternice arme pe care am primit-o de la Iisus Hristos, armă de care dracii fug. Rugăciunea Sfântului Vasile cel Mare era aşa de puternică, încât atunci când începea el să se roage, toţi demonii fugeau. Dumnezeu a pus în el această putere extraordinară, pe care o poate pune şi în noi, credincioşii de rând. Să avem o rugăciune puternică, nu chiar ca să mutăm munţii, dar măcar să speriem demonii, să ne curăţim. Calea postului este o cale de curăţire a trupului spre transparenţa cărnii, pentru că o carne îmbuibată este nepenetrată de duh. Nu se poate ca Duhul lui Dumnezeu să pătrundă într-o carne sătulă, îngrăşată. De aceea postul care duce la flămânzire face trupul mai transparent pentru cuvântul lui Dumnezeu. Inţelegem mai uşor poruncile lui Dumnezeu şi primim puterea de a-l birui pe diavol. Nu întotdeauna, fiindcă sunt demoni care nu se sperie de oricine.

Am şi eu experienţa mea. Am avut aici, acum câţiva ani, un tânăr american care era posedat. Nu făcea rău. Nu cădea jos, nu făcea spume la gură, dar avea o neîncredere totală în oameni. Se temea de Dumnezeu şi de biserică. Avea o frică. Când îi citeam molitvele Sfântului Vasile cel Mare, era cuprins de un tremur nervos. Gândul lui probabil se contracta în acele momente, încât scotea nişte sunete inumane. Nu făcea rău, nu m-a atacat niciodată, nu a încercat să mă lovească, să fugă de sub epitrahil. Dar avea aceste manifestări, care erau ale unui demon ce se sălăşluise în el, şi până când nu şi-a descărcat sufletul în spovedanie, nu a scăpat de acel demon. In momentul în care cade sub ispită, vine la mine şi îi citesc, până azi îi citesc rugăciunile. Dacă diavolul pune stăpânire pe inima lui, se manifestă aşa cum am spus, dacă nu, se manifestă numai prin gânduri, prin închipuiri păcătoase. Rugăciunile încep să lucreze, dar vin şi ispitele, îl luptă tot felul de imagini, gânduri care-i spun că Dumnezeu nu are putere asupra lui, că rugăciunile pe care i le citesc eu nu au aceeaşi putere ca la Sfântul Vasile, şi alte lucruri din acestea, ca să-l scoată de sub influenţa rugăciunii. Dar dacă ai o rugăciune puternică, dacă ai postit înainte, să ştiţi că diavolul fuge.

Dumnezeu lucrează prin cei care cred şi au primit harul lui Dumnezeu prin preoţie, indiferent de valoarea sau păcătoşenia lor. Unii sunt atraşi de intelectul unui preot, alţii de puterea rugăciunii, alţii de cuvântul duhovnicesc. Totdeauna există ceva care te atrage la un preot şi el prin aceasta are putere. Acesta e Harul care i s-a dat prin punerea mâinilor, prin care poate să lege tot ce se poate lega pe pământ şi să dezlege tot ce este legat pe pământ, după cuvântul Evangheliei.

Nu vă temeţi de gândurile de necredinţă

–   Părinte, vorbiţi-ne despre cum îşi poate recăpăta credinţa cineva care şi-a pierdut-o.

– Prin rugăciune şi răbdare. Este în Pateric o întâmplare. Un ucenic vine la Părintele său şi-i spune: „Avva, urăsc lumea. Simt cum în sufletul meu creşte ura împotriva lumii”. Şi Avva i-a zis: „Du-te în lume şi trăieşte un an de zile acolo!“. S-a dus în lume, s-a întors şi i-a spus: „Urăsc lumea mai mult, pentru că am văzut în ce desfrâu şi păcate trăieşte“. Şi Avva i-a zis: „Du-te în peşteră şi trăieşte un an de zile acolo!“. S-a dus în peşteră, a stat un an de zile şi întorcându-se, i-a spus Avvei: „Şi mai mult urăsc lumea, pentru că stând în peşteră, toate lucrurile mi s-au limpezit şi cugetând la ce se întâmplă în lume, am început să cred că lumea trebuie cu adevărat dispreţuită şi urâtă”. Şi l-a întrebat Avva: „Dar tu de când eşti în mănăstire?“. „De şapte ani“, a răspuns tânărul. Şi Avva a zis: „Uite la el, eu sunt de treizeci de ani monah şi el vrea să ajungă desăvârşirea în şapte ani!”.

Aşadar, nu vă temeţi de faptul că simţiţi că vă pierdeţi credinţa, pentru că acesta e asaltul diavolului. O rugăciune, chiar şi cu buzele, este o rugăciune! Ea este măcar atitudinea trupului, dacă sufletul nu este implicat, dar prin atitudinea trupului să ştiţi că şi sufletul se implică. Aşa cum, să zicem, într-un dans, ritmul şi muzica te fac să intri într-o anumită trepidaţie, tot aşa poziţia trupului şi rugăciunea buzelor trezesc treptat-treptat duhul nostru. Iar Dumnezeu o să dea la un moment dat şi ploaia binefăcătoare a lacrimilor şi o să fiţi fericiţi.

VREMURILE DE  SFÂRŞIT

Călugării şi vremurile de pe urmă

În multe mănăstiri călugării mi-au spus că ei rămân acolo până când se vor pune cip-urile, şi atunci vor părăsi mănăstirea. E foarte bine, dar le-am răspuns: „Dacă o cetate abandonată este o cetate pierdută, ce se va întâmpla cu o mănăstire!? Aici este loc sfinţit, aici sunt oasele călugărilor, ale părinţilor duhovniceşti, ale părintelui Cleopa, ale părintelui Paisie… Toate moaştele acestea vor fi profanate! Rămâneţi în mănăstire! Dacă vă vor împuşca, veţi fi împuşcaţi, dacă vă trimit la puşcărie, veţi merge la puşcărie! Dar asta este misiunea voastră, nu să fugiţi în munţi…” Poate nu-i rău nici plecatul acesta în munţi, unde vor veni oameni să-şi caute mângâierea… Dar poate datoria lor e să rămână în mănăstirea lor, să apere ideea monahală ortodoxă şi naţiunea creştină ortodoxă.

La sfârşitul veacurilor

– Care va fi sprijinul credincioşilor zilelor noastre când, după cum spune Sfântul Ignatie Briancianinov, la sfârşitul veacurilor nu vor mai exista povăţuitori?

– Nu cred că vor fi mai puţini decât au fost sub comunişti. Vom apela desigur la scrierile Sfinţilor Părinţi, întotdeauna vom face acest lucru, dar cred că Dumnezeu va trimite oameni, va avea grijă de noi. Dumnezeu va rândui cumva, ca la sârbi, va fi o trezire spirituală, va fi o întoarcere la credinţă, aşa cum a fost după comunism. Dumnezeu întotdeauna îl va ridica pe credincios din cădere, îi va ridica pe preoţi şi pe ierarhi din cădere şi se vor naşte întotdeauna noi duhovnici şi noi episcopi.

Ne  apropiem de sfârşit

Din ce în ce mai mult toate teoriile celelalte pierd teren. A căzut comunismul cu prăbuşire mare iar acum se prăbuşesc ideile materi­aliste ale lumii. Biruinţa este a lui Dumnezeu. Ne apropiem probabil de sfârşit. Dumnezeu să ne dea o inimă curată şi o vedere deschisă pentru a şti clipa în care El va veni din nou pe pământ. Să ne găsească pregătiţi şi nu ca pe oamenii pe care Stăpânul din parabolă i-a pedepsit pentru necredinţa lor şi pentru neprimirea cuvintelor pe care împăratul le trimitea prin solii săi.

Pr. Gheorghe Calciu,  cuvantul-ortodox.ro

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 28 Decembrie 2016 în DIAVOL

 

Sfatul lui Lucifer: Fiecare demon sa fie cel putin distrugatorul unui Om

Fiecare demon să fie cel puţin „distrugătorul unui Om”… Cine nu va face acest lucru, va fi pedepsit fără milă. Distrugerea Lumii Omeneşti este „lucrarea noastră demonică”. Vom „convinge” pe Însuşi DUMNEZEU, ca să se „întoarcă” la Iubirea Îngerilor mai mult decât faţă de Om. Omul este „distrugerea noastră, a demonilor”. Îngerul Mihail se laudă că Omul va fi „judecata demonilor”… Trebuie să demonstăm că nu este aşa…

Fiecare demon trebuie să ia „în primire” imediat pe un Om ce se Naşte, să-l urmărească zi şi noapte, să-l convingă prin toate metodele, că este „întruparea unui Înger”, că Chipul Omenesc trebuie distrus, ca să revină la Chipul de Înger. Să i se întărâte toate „patimile corpului”, care să distrugă firea pământească a Omului. Corpul Omului este „arena de bătaie”. Aici în „materia Corpului”, noi vom făuri maşinile războiului nostru împotriva Omului. Distrugând Corpul Omului, îl vom „spiritualiza”, dar un „spiritual destrugător de Omenesc”. Să concepem „plăceri de distrugerea materiei corpului Omenesc”… Să-l momim pe Om în „misterul Corpului”… DUMNEZEU VREA ca TRUPUL Omenesc să fie ÎNTRUPARE de DIVIN… Noi, demonii, trebuie să facem „întrupare de demonism”, ca să oprim „iluzia” ÎNTRUPĂRII DIVINE… Să băgăm pe Om în „panica lipsei de materia corpului”, ca să devină „robul materiei”, să se „închine materiei”, care va deveni apoi „bomba” de distrugere a Corpului Omenesc.

Noi, demonii, avem în primul rănd „idealul distrugerii Chipului de Om”. Dacă se distruge Chipul de Om, se „revine” la „purul spiritual al nostru”… Însuşi EL CREATORUL se va „convinge” că Omul „nu poate” ÎNTRUPA CHIPUL DIVIN, ci doar Chipul de Înger este ÎNTRUPAREA DIVINULUI. Îngerii Mihail şi Gavriil se laudă că vor fi Oameni Sfinţi care „vor ÎNTRUPA cu adevărat DIVINUL”… Noi demonii trebuie să demonstrăm că „nu este posibil” ca Omul să fie Sfânt. Doar Chipul Îngeresc poate fi Chip Sfânt… Iată „lucrarea” noastră, a demonilor, să facem tot posibilul să „distrugem orice Sfinţenie de Om”, ca să ne „recâştigăm întâietatea de Îngeri”.

La treabă băieţi, să ne îndeplinim „misiunea sacră de demoni”, care va convinge pe DUMNEZEU că nu trebuia să „COBOARE”, ci să ne lase pe noi să facem aceasta… Îi vom demonstra „lăudărosului” Îngerului Mihail, că nu vor fi Oameni Divinizaţi, ci doar „oameni demonizaţi”…

Extras din cartea „Razboiul crestinilor cu diavolii”

 
Un comentariu

Scris de pe 26 Noiembrie 2016 în DIAVOL, MANDRIE

 

„Am gresit” are puterea de a izbavi din iad

Dacă diavolul ar fi spus „am greșit”, ar fi devenit din nou înger. Dragostea lui Dumnezeu nu are margini. Însă diavolul are voință înțepenită, încăpățânare, egoism, nu vrea să se plece, nu vrea să se mântuiască. Înfricoșător lucru! Și aceasta deși au fost îngeri! Din mândrie diavolii s-au îndepărtat de Dumnezeu cu mii de ani mai înainte și continuă să se depărteze din mândrie și să rămână nepocăiți. Un „Doamne miluiește” dacă ar spune, Dumnezeu ar face ceva și pentru ei. Să spună un „am greșit”; dar nu spun „am greșit”. Dacă diavolul ar fi spus „am greșit”, ar fi devenit din nou înger. Dragostea lui Dumnezeu nu are margini. Însă diavolul are voință înțepenită, încăpățânare, egoism, nu vrea să se plece, nu vrea să se mântuiască. Înfricoșător lucru! Și aceasta deși au fost îngeri!

Cuviosul Paisie Aghioritul, doxologia.ro

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 21 Noiembrie 2016 în DIAVOL, SFATURI

 

Multime mare de draci va veni asupra noastra

Dacă îngăduim unui singur păcat să pună stăpânire pe trupul şi sufletul nostru, altfel spus unui singur demon să pătrundă înlăunlrul fiinţei noastre, suntem pierduţi. Acel unic demon se va înmulţi, va prolifera (cum se spune în limbaj medical); mulţime mare de draci va veni asupră-ne buluc, grămadă, potop. Păcatele şi dracii se înmulţesc întocmai ca microbii patogeni care pătrund în corpul nostru, şi ne îmbolnăvesc, sălăşluindu-se într-un teren prielnic. Inmulţirea dracilor şi intrarea noastră sub stăpânirea lor se mai aseamănă şi cu înrobirea toxicomanului de către un halucinogen (stupefiant, drog). Fie că drogul se nufrieşte haşiş, morfină, cocaină ori heroină, rezultatul e acelaşi: dependenţa toxicomanului de acel drog. Medicii zic dependenţă, dar vorbind pe româneşte substantivul trebuie tălmăcit robie“.

cuvantul-ortodox.ro

 
2 comentarii

Scris de pe 25 Octombrie 2016 în DIAVOL, PACATE

 

Munca diavolului: pe mirean, sa-l faca monah, pe monah, sa-l faca mirean

„Căderea este lucrarea celui rău și face parte și din viața de mănăstire, și din viața de familie. Puțini bărbați sunt mulțumiți de soțiile lor. Puține femei sunt mulțumite de soții lor. Puțini copii sunt mulțumiți de părinții lor. Puțini părinți, de copiii lor. Așa-i și în mănăstire: puțini care să se mulțumească cu ceea ce este. Și mai există și o aruncare a vinei”, consideră Părintele protosinghel Iosif Chiriac, starețul Mănăstirii Tazlău din județul Neamț.

Există și această luptă: când ești în lume, spui: Vai, dacă aș fi în mănăstire, 15 acatiste aș citi pe zi. Aș ține post negru trei zile”. Când ești în mănăstire, așa te tulbură diavolul, de zici: Vai, mai bine mă căsătoream, aveam și eu soție, copii, mergeam la mare…”. Diavolul încearcă să creeze o stare de nemulțumire în interior, de frustare. Pe mirean, să-l facă călugăr, pe călugăr, să se gândească la starea de mirean.

Și într-o mănăstire mare, dacă ești, ajungi de-ți spui câteodată: M-am săturat, numai eu aprind candelele… am această ascultare de doi ani. Sau numai eu la biserică, numai eu la bucătărie, numai eu la vaci?”. Când ești într-o mănăstire mică, iarăși: M-am săturat. Dar eu și pe aceea, și pe aceea? Mă duc la Petru Vodă, mă duc la Sihăstria…”. Diavolul are această grijă: să-ți creeze o stare de nemulțumire, de răzvrătire sau de cârteală.

Căderea este lucrarea celui rău și face parte și din viața de mănăstire, și din viața de familie. Puțini bărbați sunt mulțumiți de soțiile lor. Puține femei sunt mulțumite de soții lor. Puțini copii sunt mulțumiți de părinții lor. Puțini părinți, de copiii lor. Așa-i și în mănăstire: puțini care să se mulțumească cu ceea ce este. Și mai există și o aruncare a vinei. E ca un zar.

doxologia.ro

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 18 Octombrie 2016 în DIAVOL, Uncategorized

 

In fiecare seara sa ne cercetam pe noi insine si sa ne pocaim de pacatele noastre

Când intri în biserică, să-ţi aduci aminte că ea este casa lui Dumnezeu. Să stai în ea cugetînd neîncetat în mintea ta că te afli în casa Lui. Şi să nu laşi nici o clipă să fugă din mintea ta gîndul că Dumnezeu Se afla alături de tine. Şi să nu-ţi îngădui niciodată, sub nici un motiv, vreo libertate şi vreun confort în mişcările tale, cât timp te afli înlăuntrul bisericii.

Cu cât trăieşti mai atent şi mai aspru, cu atât mai sălbatic te ataca vrăjmaşul. Încearcă să te tragă în păcat mai ales în sărbători. Să le aştepţi pe toate. Să fii pregătit pentru toate… Domnul este îndurător. Sărbătorile pricinuiesc daruri. Şi voi veţi lua ceva şi vă veţi încredinţa de asta după mulţi ani, poate chiar după 40 de ani… Atunci veţi înţelege ce dar v-a trimis Domnul în sărbătoarea cutare.

Gîndurile îndoielii, precum şi cele ruşinoase şi de hulă, trebuie să le dispreţuiţi. Să nu le daţi nici o importanţă! Dispreţuiţi-le! Şi atunci vrăjmaşul diavol nu va mai rezistă, ci va fugi. Diavolul nu rezistă dispreţului, deoarece a fost călcat. Dar dacă începeţi totuşi acest dialog cu gîndurile (nu uitaţi că gîndurile aceste nu sunt ale voastre, ci ale vrăjmaşului, venite din afară), diavolul vă va aduce atâtea gînduri, încât vă vor încovoia şi aşa vă vor “întuneca”.

Să nu daţi importanta faptului că după Sfînta Împărtăşanie vă vin multe gînduri urâte şi dorinţe rele. Satana va lupta mai tare în această zi, ca să vă pierdeţi folosul ce l-aţi primit. (…) Şi să nu spuneţi niciodată: “Mâine mă voi împărtăşi“, ci: “Dacă Domnul se va milostivi şi mă va învrednici, mă voi împărtăşi“.

Cînd te tulbura gînduri de frică pentru mâhnirile ce vor urma, să nu începi să vorbeşti cu ele, ci să spui simplu: Facă-se voia Domnului! Şi asta te va umple de linişte. Toate faptele noastre cele bune trebuie să fie încercate, adică probate dacă sunt cu adevărat după Dumnezeu. Toate, chiar şi credinţa noastră. Încercarea se face prin amărăciuni şi suferinţe

Mîndria este urmată la fiecare pas de desfrânare. Aşadar este bine să ne osîndim pe noi înşine şi să ne smerim. Mulţi urca spre cer, ducînd cu ei multe osteneli şi izbânzi, dar nu vor să se smerească.

Mintea se luminează atunci cînd se îndeletniceşte cu cercetarea Scripturilor şi cu rugăciunea. În timp ce, afundîndu-se în cele pămînteşti se face grea şi neputincioasă să înţeleagă cele duhovniceşti. De asemenea este absolut necesar să cercetăm cărţile duhovniceşti ca să ne ajute să ne luptăm şi să biruim patimile. Iar patimile le biruim uşor atunci cînd sunt numai în gînd. Cînd trec în cuvinte şi în fapte, se înrădăcinează.

Atunci dezrădăcinarea lor este foarte grea, dacă nu chiar imposibilă. Toată viaţa monahului este o luptă cu gîndurile sale şi de aceea este nevoie de Rugăciunea lui Iisus. Cine nu s-a unit cu Domnul Iisus aici, nu se va uni cu El niciodată, spune Sfîntul Simeon Noul Teolog. Cuvinte înfricoşătoare! Să păziţi TĂCEREA cât puteţi de mult. Dar cînd sunteţi întrebaţi, chiar şi în biserică, să răspundeţi fără să vă întărâtaţi sau să vă posomorâţi.

Celui care flecăreşte nu-i este cu putinţă să trăiască în trezvie. Acesta va avea în permanenţă imprăştierea minţii. Din tăcere se naşte liniştea, iar din linişte rugăciunea. Este cu putinţă să se roage omul care are mintea împrăştiată? Ia aminte! Viaţa cu trezvie şi atenţie înlesneşte rugăciunea şi ne duce aproape de Dumnezeu. Ia aminte la tine însuţi! Tăcerea este o nevoinţă! Cel ce se dă pe sine acestei nevoinţe să se pregătească de mâhniri, pentru că tăcerea nu se dobîndeşte nici repede, nici uşor.

În fiecare seară să vă cercetaţi pe voi înşivă şi să vă pocăiţi de păcatele voastre. Cercetarea vieţii noastre ne povăţuieşte la cunoaşterea neputinţei noastre şi la pocăinţă. Iar pocăinţa ne povăţuieşte la neîncetată pomenire a lui Dumnezeu şi a morţii. De noi depinde începerea unei vieţi de atenţie şi trezvie.

Frică de lume şi de viaţa lumească este o frică mîntuitoare. Fugiţi de acest monstru înfricoşător, adică de lume! Dumnezeu să vă ajute să fugiţi de ea cu totul. Să vă temeţi numai de păcat.

Domnul ne-a făgăduit că ne va ierta păcatele dacă ne pocăim, iar nu că vom trăi şi mâine. De aceea, este absolut necesar ca în oricare din situaţii, bune sau rele, să păzim poruncile şi datoriile noastre, fără să uităm vreodată cuvintele: “Iată, ACUM este vremea potrivită, iată, ACUM este vremea mîntuirii”.

Sf Varsanufie de la Optina, ganduridinierusalim.com

 
Un comentariu

Scris de pe 3 Octombrie 2016 în DESFRÂNARE, DIAVOL

 

Diavolul nu doreste nimic altceva decat pierderea intregii omeniri

Cunoscând puterea răscumpărătoare a rugăciunii, diavolul, care nu doreşte nimic altceva decât pierderea întregii omeniri, ca toţi să fie părtaşi sorţii lui, face tot ce-i stă în putinţă ca să ne împiedice de la rugăciune. Diavolul nu încearcă prea mult să ne împingă să păcătuim, căci ştie că pocăinţa sinceră poate şterge mulţime de păcate, ci încearcă mai cu seamă să devoreze timpul vieţii noastre, insuflând în noi pofta de distracţii, gustul pentru noutăţi şi chiar o anume sete de ştiinţă şi cunoaştere din care până şi ideea de Dumnezeu a fost trecută cu vederea.

Tehnologia noastră modernă, cu nenumăratele ei produse noi care invadează piaţa, este numai o exemplificare a acestui vicleşug. Diavolul ştie că, dacă reuşeşte să devoreze timpul vieţii noastre, el pune capăt acestei sfinte neguţătorii, acestui schimb de vieţi, nimicind legătura noastră personală cu Dumnezeu. Pentru noi, această legătură este dătătoare de viaţă, pentru că prin ea suntem în neîncetată împărtăşire cu Izvorul Vieţii. Când ne rugăm ne aflăm în prezenţa lui Dumnezeu, şi această prezenţă nimiceşte neîncetat moartea pe care o purtăm în noi şi ne reînnoieşte.

Aşa încât, a răscumpăra vremea înseamnă a cultiva legătura noastră cu Dumnezeu şi cu cât legătura noastră cu El este mai puternică, cu atât vom fi mai uniţi cu El în această viaţă şi vom continua să fim la fel, în chip mai desăvârşit şi cu mai multă tărie, în viaţa ce va să fie.”

Atunci când aflăm înţelepciunea lui Dumnezeu ne răscumpărăm timpul vieţuirii noastre pe pământ. „Socotiţi, drept aceea, cum să umblaţi cu pază, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca cei înţelepţi. /Răscumpărând vremea, că zilele rele sunt”, spune Sfântul Pavel în Epistola către Efeseni (Efeseni 5, 15-16). Pentru cultura zilelor noastre, „timpul înseamnă bani”, dar pentru noi, creştinii, timpul înseamnă răscumpărarea veşniciei. În fiecare zi noi încercăm să împuţinăm păcatul din viaţa noastră şi să sporim neîncetat în inima noastră energia harului lui Dumnezeu, şi astfel să punem pe fiece zi a vieţii noastre pecetea veşniciei.

În fiece zi suntem chemaţi să facem o sfântă neguţătorie: să schimbăm viaţa noastră trecătoare cu viaţa cea veşnică de la Dumnezeu. În fiece zi primim darul timpului şi dacă din cele 24 de ore ale zilei, punem deoparte câteva minute, sau poate ore, pe care le dăm rugăciunii, atunci acest timp pe care îl dăruim lui Dumnezeu din toată inima va pecetlui fiece zi a vieţii noastre şi, în cele din urmă, toată viaţa noastră va fi umbrită de veşnicie. Rugăciunile noastre vor rămâne veşnic înaintea lui Dumnezeu şi ele vor fi mântuirea noastră.”

Arhim. Zaharia Zaharou, manastireasuruceni.md

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 11 August 2016 în DIAVOL