RSS

Arhive pe categorii: FAMILIE

Pentru voi, barbatii

Pentru voi plânge femeia când lipsiți noaptea de-acasă,
Când dormiți în pat străin și mâncați la altă masă.
Pentru voi plânge femeia când banii ce-i câștigați
Îi pierdeți prin cluburi noaptea și la joc îi pariați.
Lângă voi plânge femeia când vă e rău și boliți,
Pentru voi se roagă noaptea să vă însănătoșiți.
După voi plânge femeia când îi faceți viața grea
Preferând altă femeie mai „frumoasă” decât ea.
Pentru voi ea se gătește ca doar vouă să vă placă,
Doar de voi e-ascultătoare ca pe plac ea să vă facă.
Pentru voi învață zilnic lucruri noi – să vă uimească,
Pentru voi se străduiește cât mai bine să gătească.
Pentru voi și-ar da și viața, și-ar da inima de vie,
Jertfind timp și sănătate, numai bine să vă știe.
Pentru voi! Iar voi, câți oare vedeți cât ea se jertfește?
Prețuiți valoarea ei doar atunci când ea lipsește.

Elena J.

 
2 comentarii

Scris de pe 21 Iunie 2017 în ELENA J., FAMILIE, FEMEIA

 

Cateva lucruri pentru care merita sa-i multumesti tatalui copiilor tai

Astăzi vreau să fie despre noi, bărbații, care pe deasupra, mai suntem și tătici. Vreau să vă aduc aminte că pruncii apar în burtica voastră cu ajutorul nostru, iar acest lucru este un motiv destul de important ca să fim băgați și noi în seamă, măcar o dată pe an. Nu vrem flori, nici cadouri. Nu vrem statui sau aplauze. Vrem doar să știți că pentru noi a fi tătic este unul dintre cele mai frumoase lucruri care se poate întâmpla unui bărbat în această viață. Nici nouă nu ne este ușor așa cum cred o mare parte din mămici. Uneori nu ne iese așa cum ar trebui sau așa cum credeți voi că ar trebui, dar asta nu ne privează de meritele pe care le avem. Ar fi frumos să-i spui soțului tău și tatălui copiilor tăi cât de important este și cât de mult îl iubești. S-ar putea ca tatăl copiilor tăi să nu fie perfect, dar cu siguranță va deveni mai bun dacă îi vei mulțumi pentru tot ce face pentru copii și familie.

Mulțumește-i pentru că:

Și-a acceptat “rolul” de tată.

Bărbații nu se nasc cu instinctul de tată așa cum se întâmplă în dreptul femeilor. Bărbatul devine tată din clipa în care își recunoaște pruncul. Avem de a face cu un act de înfiere, chiar dacă este vorba de tatăl biologic. “Tatăl își cunoaște sau își reneagă copilul”(Savatie Baștovoi). Mulți bărbați fug la propriu atunci când se trezesc în fața acestei realități. Unii chiar dacă rămân, nu își însușesc “rolul”  de tată.

Pentru că a fost și a rămas alături

Da, noi nu știm cum e să porți în tine un ghemuleț de om, dar din ziua în care am aflat că suntem complice la această minune, purtăm în inima noastră pecetea fericirii care ne schimbă viața pentru totdeauna. Nu știm nici ce simțiți, dar incercăm să fim alături, trăind fiecare eveniment cu emoții, chiar dacă nu ne exteriorizam.

– așteptăm cu emoții prima ecografie

– așteptăm cu inima la gură rezultatul analizelor

Pentru fiecare rugăciune rostită

Este greu să rămâi ateu în fața unei astfel de minuni cum este conceperea, dezvoltarea și nașterea unui prunc. La un moment dat, înțelegi că oricât de mult nu te-ai strădui să ții lucrurile sub control, nu vei reuși și nu-ți rămâne decât să-L rogi pe autorul acestei minuni – Dumnezeu să aibă grijă de ființele cele mai dragi din viața unui bărbat. Chiar dacă medicina a evoluat foarte mult, nu există nicio garanție că nașterea va decurge așa cum vrem noi. Fără să vrem, scenarii de tot felul ne bântuie prin cap, iar atunci când auzi plânsul bebelușului și mama este în afara oricărui pericol, nu-ți rămâne decât să înalți ochii spre cer, mulțumind pentru această minune. Un copil sănătos alături de femeia pe care o iubești este cel mai frumos răspuns la rugăciunile pe care le-ai rostit.

 Pentru că muncește din zori ca să nu duceți lipsă de nimic

Este adevărat că în secolul 21 lucrurile s-au mai schimbat. Femeile muncesc cot la cot cu bărbații, iar în unele cazuri, câștigă mai mult decât ei. Totuși, responsabilitatea financiară, cel puțin în perioada când mama are grijă de prunc, este pe umerii tatălui. Într-o țară din care zilnic pleacă tinerii “în afară” pentru un trai mai bun, a reuși să asiguri prosperitatea familiei nu este foarte ușor. Unii muncesc din zori ca să asigure minimul necesar pentru un trai decent.

Lasă măcar pentru o zi cicăleala, nemulțumirea și critica adresată celui care este tatăl copiilor tăi. Înainte de a-l critica pentru ce nu face, mulțumește-i pentru ce a făcut deja. Motive de mulțumire sunt destule.

Am spus odată  că cel mai bun lucru pe care îl poate face un bărbat pentru copilul său, este să o iubească pe mama lui. Același lucru cred că este valabil și în dreptul mămicilor. Un tată iubit și respectat de soție și copii nu are cum să nu simtă nevoia să facă o schimbare.

Noi nu ne naștem perfecți. Noi învățăm să fim mai buni, mai atenți, mai grijulii, mai iubitori… iar aprecierile voastre sunt cel mai bun combustibil pentru a ne alimenta dorința de a continua să ne schimbăm.

fabricadetatici.ro

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 16 Iunie 2017 în FAMILIE, TATA

 

Sfanta familie – Claudiu Balan

familia-crestina_76a084aeb2e7efSunt într-o perioadă a vieții în care încă odată realizez cât de mult îmi este de folos familia în stabiliatea emoțională și în felul în care percep și trăiesc viața. Domnul Virgiliu Gheorghe afirma într-o conferința la un moment dat: „Nu știu nimic mai folositor pentru dezvoltarea unei persoane decât familia”.

Sunt căsătorit de aproape nouă ani și trecerea din viața de familie cu părinții în cea cu soția a fost aproape imediată. Nu am locuit nici măcar o lună singur. Mulțumită lui Dumnezeu am avut părinți care s-au înțeles bine și s-au iubit, simțindu-le mereu căldura cu care m-au înconjurat. La baza felului în care Dumnezeu m-a modelat, stau astăzi 23 de ani de viață cu părinții și 9 ani de viață cu soția și copiii. Caracterul meu a fost definit de familie, de felul în care ea funcționează, de iubirea și căldura ei. De altfel și Domnul Hristos a hotărât că firesc ar fi așa: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va uni cu femeia sa”, adica va trece dintr-o familie în altă, fără pauze de viață în singurătate la mijloc.

Am plecat mult de acasă în diferite ocazii, niciodată mai mult de două săptămâni, dar de fiecare dată după doar câteva zile simțeam puternic lipsa celor dragi, și nimic nu mă mai putea consola, decât harul lui Dumnezeu. În tinerețea mea am fugit și eu după plăcerile vieții și am gustat din ele, dar astăzi nu recunosc nimic a fi mai benefic sufletului uman decât iubirea familiei. Nimic n-o poate înlocui, nimic n-o poate simula. Lumea cu toate ofertele ei, a înșelat atâtea suflete, arătându-se mai atractivă decât familia… Familia și Dumnezeu, sunt singurele care nu mi-au înșelat așteptările, ba dimpotrivă.

Astăzi toate problemele societății moderne se adună complementar în distorsionarea familiei. Aproape că este o regulă nescrisă: Orice persoană cu probleme de comportament, cu patimi grele, este o persoană căreia i-a lipsit caldura iubirii familiei, sau provine dintr-o familie cu probleme. Oamenii puternici, provin de obicei de familii sănătoase, unde părinții, frații și surorile au conviețuit în pace, și în unire.

Există atât de mulți tineri astăzi necăsătoriți care locuiesc singuri sau în concubinaj (departe de a fi o familie) încât e cu neputință ca acest stil de viață să nu-i împingă în zona exceselor trupești sau a depresiilor sufletești, mai ales dacă sunt depărtați de Dumnezeu. De ce? Pentru că familia reglează excepțional ieșirile înspre egosim ale fiecărui om, și-l obligă moral să împartă, să îngăduie, să accepte pe celelălalt așa cum e, să conviețuiescă sub același acoperiș cu persoane atât de diferite de el însuși, să se unească în definitiv. Familia recapitulează în sine toate relațiile din societate. Cine face față relațiilor din familie, se va descurca și în societate. Cine nu-și găsește locul în familie, va avea probleme de relaționare și în societate.

Familia este cel mai puternic mecanism creat de Dumnezeu pentru unirea miliardelor de oameni diferiți din întreaga lume. De altfel, lucrarea de mântuire a lume a Domnului Hristos a început chiar de la nunta din Cana Galileii, când a făcut prima minune, în sânul unei familii.

Prin atracția fizică, un băiat și o fată, străini unult de altul la început, ajung să se iubească și să se căsătorească. Copiii pe care îi vor naște vor fi trup din trupul lor, iar legătura sângelui va întări puternic relația dintre toți. Așa se face că Dumnezeu reușește să lege cu legături tari un bărbat, o femeie și copilașii lor. „Sângele apă nu se face” este o vorbă din popor care arată cât de puternică este relația dintre părinți și copii, dintre frați, și mai ales dintre soți.

În loc să încerce Dumnezeu să unească 7 miliarde de oameni deodată, El de fapt ce face? Împarte toată populația pe bucățele foarte mici, de 5-6 până 15 indivizi și crează legături tari între ei. Acestea sunt familiile. Odată ce ai obținut nuclee mici dar puternice, unite, atunci poți începe să le unești între ele. Astfel se unesc familiile în comunități locale: sate, comune, orașe, județe și țări. De aici pot începe construirea familiilor pe baze profesionale, sociale, religioase, politice, etc, familii mai puțin puternice decât cele de bază în care se nasc oamenii.

Și parohia este o familie, dar una în Hristos. Și Dumnezeu unește în El toate aceste mici familii, pentru ca ușor ușor să unească toată umanitatea în El, pe cei vii și pe cei morți, pe oameni și pe îngeri.

Haideți să ne mai uităm odată cât de puternic este întărită familia: Mai întâi atracția fizică față de sexul opus, pusă în noi de Dumnezeu, îl face pe un bărbat și pe o femeie să se apropie unul de celălalt, să se caute, să se dorească, să nu mai poată trăi unul fără celălalt. Aceasta este prima și cea mai importantă forță latentă în om, pe care o putem numi și instinct sexual, care ajută omenitatea să se înmulțumească și să mergă înainte. Fără ea, fără plăcerea pusă de Dumnezeu în atracția sexuală, omenirea s-ar fi stins de mult. Deci prima cărămidă a temeliei familiei este însăși firea noastră, construită în așa fel, încât să-și dorească unirea cu celălalt.

Setea de iubire din om care se manifestă atât ca dorință de a fi iubit dar și ca dorință de iubi, jertfindu-te pentru celălalt. Dacă Dumnezeu nu l-ar fi construit pe om așa, omul n-ar fi tânjit atât de mult după comuniunea cu ceilalți oameni, nu s-ar fi simțit așa de dependent de viața celorlalți din jur. Singurătatea e cel mai greu chin al omului, iar comuniunea e cea mai mare bucurie. Deci a doua cărămidă a temeliei familiei este că omul a fost construit ca să iubească și să fie iubit, așa cum este Sfânta Treime, Familia Dumnezeiască.

Nașterea și creșterea pruncilor este așa o mare minune, încât atât bărbatul cât și femeia când își văd pruncul drag, simt cu toată ființa lor că o parte din ei este în acel copil, fără să poată explica asta. De aici și atracția puternică față de el și dorința de a-l iubi și ocroti. Ba mai mult, copilul fiind cel mai important proiect la care a fost chemați soții, îi unește foarte mult odată ca apariția lui. E ca și cum ar fi colegi zi de zi și ar fi cointeresați la cel mai interesant proiect profesional al vieții lor. În acest fel pruncii îi unesc foarte mult pe soți, și devin de nedezlipit de părinții lor, dependenți de viața lor. Chiar și pe cei depărtați de Dumnezeu, pe cei trupești, legătura de sânge cu copiii lor înseamnă cea mai puternică legătură cu o persoană din întreaga umanitate. Deci o a treia cărămidă a temeliei familiei este sângele care-i unește pe mamă și pe tată de copii, și între ei.

Taina Cununiei și binecuvântarea lui Dumnezeu este modalitatea prin care Dumnezeu va veghea permanent la bunul mers al familiei, la trupurile și sufletele lor. A patra cărămidă este practic promisiunea lui Dumnezeu că-i va ocroti pe soți, și le va purta de grijă în toate ale vieții, atât timp cât ei vor rămâne în iubirea și poruncile lui Dumnezeu.

Observați cum familia are în codul ei genetic însăși felul nostru de a fi, trupesc și sufletesc, însăși felul în care Dumnezeu a rânduit viața omului pe pământ.

Familia așa cum o avem noi astăzi de mii de ani, este o proiecție a familiei Sfintei Treimi. Relațiile dintre soți și copii sunt o proiecție a relațiilor excepționale între Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Noi avem familii pentru că Dumnezeul nostru este Întrei în Persoane. Noi suntem Persoane pentru că Ei sunt Persoane. Noi stăm în comuniune pe pământ unii cu alții, pentru că Ei stau în comuniune în Sfânta Treime. Noi iubim pentru că Ei iubesc.

Iubirea și căldura familiei nu poate fi simulată de nimic. Poți avea o casă mare cu etaj, mobilată modern, dar să nu simți că ești acasă, pentru că acasă ești acolo unde cei dragi te întâmpină cu dor, acolo unde copiii țipă bucuroși: „Tati, tati, te-ai întors” sau „Mami, mami, ne-a fost dor tare de tine…!” sau acolo unde soțul sau soția te îmbrățișează cu un zâmbet cald când intri pe ușă.

Poți avea o casă frumoasă cu un șemineu pe lemne, dar să nu simți căldura unei familii. Căldura familiei vine din sinceritatea iubirii lor față de tine, din dorul curat pe care ți-l poartă.

Poți locui cu un băiat sau o fată sub același acoperiș și să nu ai o familie, Concubinajul este ecuația cea mai favorabilă egoismului unui individ care încearcă să obțină doar beneficiile familiei fără responsabilitate. Ori Dumnezeu a ascuns bucuriile familiei exact în responsabilitate.

Poți avea bani și servitori încât în fiecare zi masa să-ți fie plină de bucate calde și de oameni care să ia masa cu tine, dar să nu simți iubirea familiei. Vei recunoaște dintr-o mie o familie care stă la masă, față de un grup de indivizi care iau masa și nu sunt uniți de cele 4 cărămizi puternice de mai sus. E ceva ce nu poți explica.

Poți sta la masă cu toți prietenii cei mai buni, cu șeful și cu toți colegii tăi, în cel mai scump restaurant al lumii, sau chiar în casa ta, nu vei simți căldura familiei, dacă cei care te-nconjoară nu te iubesc.

Acolo este familie, unde există iubire, și acolo există iubire unde te simți ca în familie. Paradoxal, sunt oameni, puțini, care se simt acasă în alte locuri decât lângă părinți, soție, soț, copii, sau frați… De ce? Pentru că unii oameni chiar îi iubesc sincer, iar familia mai puțin.

Familia este locul în care omul învață iubirea de aproapele și de Dumnezeu. Familia este intimitatea dumnezeiască a unei triade personale. Pentru fiecare din noi există un eu, un tu și un al treilea despre care discutăm și ne raportăm. Al patrulea este tot un al treilea despre care eu și cu tine discutăm. Interesant lucru că nu putem vorbi mai mulți deodată și să ne înțelegem, ci doar câte doi. De aici și conceptul interesant de un al treilea la care ne raportăm mereu. Părintele Stăniloae explică mai bine decât mine acest lucru.

Familia este laboratorul dezvelirii de egoism. Familia este focul lămuritor al iubirii. Familia este scutul ce ne protejează de răutatea lumii și chiar de a noastră înșine. Familia este acasă.

A susține familia este un semn de sănătate sufleteacă. Și invers, a combate familia prin neîncurajarea căsătoriei și a nașterii de prunci, este o formă de demonizare a omului.

În familie ne formăm toți, sau ar trebuie să ne formăm. Europa astăzi este în perioada cea mai gravă de criză a istoriei ei: criza familiei. Oamenii se căsătoresc mai puțin, divorțează mai repede, nasc mai puțin copii, și sunt din ce în ce mai dezbinați, tocmai pentru că slăbește liantul unirii lor: familia.

Familia este ultimul bastion al umanității. Când va cădea familia, va veni sfârșitul lumii, căci familia este proiecția Sfintei Treimi în umanitate.

https://veghepatriei.wordpress.com/2017/04/27/claudiu-balan-ortodoxia-tinerilor-sfanta-familie/

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 14 Iunie 2017 în FAMILIE

 

Fara temelia Hristos, nu tine o familie

Dumnezeu a unit o femeie şi un bărbat ca să se ajute unul pe altul spre urmarea lui Hristos. Să se completeze, să se înţeleagă unul pe altul. Doar când bărbatul o să-și vadă femeia cu ochii lui Hristos, atunci va şti s-o respecte. Iar când femeia își va privi bărbatul ca un cap al familiei, dacă are şi el cap pe Hristos, bineînţeles, alta va fi relaţia.

Preacuvioase Părinte, care sunt cele mai frecvente probleme cu care se confruntă familia astăzi?

Nu ştiu de ce se ceartă oamenii toţi între ei. Nu ştiu, nu înţeleg. Nu este Hristos prezent în familie. Şi chiar dintre creştinii care vin [n.ed. la slujbe] la mănăstire şi au familie, tot se mai ceartă între ei, dar trec peste lucrurile acestea, şi e bine că trec. Ei prind experienţă. Dar fără Hristos, fără temelia Hristos, fără piatra Hristos nu ţine o familie. Doar când o să-ți vezi femeia cu ochii lui Hristos, atunci ştii s-o respecţi. Când îţi vezi bărbatul ca un cap al familiei, dacă are şi el cap pe Hristos, bineînţeles, este o altă relaţie.

Dar dacă tinerii vin cu răni din familiile lor şi îşi întemeiază familie nefiind cum trebuie, ce se întâmplă atunci?

De asta Dumnezeu a unit o femeie şi un bărbat, ca să se ajute unul pe altul spre urmarea lui Hristos. Să se completeze unul pe altul, să se înţeleagă unul pe altul. Şi asta este tot din dragostea lui Hristos, chiar dacă la început ei nu sunt conştienţi că, de fapt, dragostea lui Hristos este acolo.

Şi cum ajung ei să simtă acest lucru? Mai întâi simt şi după aceea conştientizează?

Da. Se poate şi aşa: mai întâi să simţi şi după aceea să conştientizezi că este iubirea lui Dumnezeu. Dar alţii sunt vindecaţi dinainte, conştienţi dinainte şi se iau frumos de mânuţă unul cu altul. Iar familia, aşa cum suntem în situaţia de astăzi, se teme să mai nască copii.

De ce, Părinte?

Fiindcă este într-adevăr foarte greu, material şi duhovniceşte. Şi nu prea au nădejde. Iar femeile parcă sunt mult mai slabe ca pe vremuri. Nu mai sunt capabile, cum erau bunicile şi străbunicile noastre, să nască 12 sau 18 copii. Le vezi cu trei-patru copii şi sunt epuizate. Şi omul, în general, parcă şi-a schimbat structura. A suferit mutaţii.

Ce putem face pentru a ne întări?

Nu poţi să faci nimic decât să te lipeşti de Hristos. Altă scăpare nu este decât Biserica. Şi dacă nu ai un duhovnic, te pierzi. Dumnezeu este foarte bun, foarte bun şi foarte milos. Şi foarte repede ajută pe om, foarte repede. Chiar dacă este greu în ziua de astăzi duhovniceşte, cu atât mai mult te-ajută Dumnezeu, cu atât mai mare este ajutorul Lui. Domnul nu este nedrept. Şi cel care vine în ceasul al nouălea, şi cel care vine în ceasul al unsprezecelea este primit la fel cu cel care a venit în ceasul întâi. Fiindcă aşa este Dumnezeu.

Omul ce trebuie să facă?

Omul trebuie să fie om. Iar cel mai greu lucru e să fii om. Ce înseamnă să fii om? Să-l primeşti pe aproapele, aşa cum este el, să nu-l respingi. E vorba de duh, de inimă. Nu să zic aşa: mă duc la cineva pe stradă şi-i spun te iubesc. Nu, asta nu merge. Dar să nu-l respingi. Când vezi că cineva greşeşte, ai două soluţii: ori îi dai cu piatra – şi atunci l-ai respins, l-ai judecat, l-ai osândit –, ori ţi-e milă și spui: Doamne, fie-Ţi milă de omul acesta şi de mine. Asta e altceva, e o atitudine creştinească. Iar nepăsarea e tot o respingere.

Pr. Arsenie de la Pângărați, doxologia.ro

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 29 Mai 2017 în FAMILIE

 

Femeia este sluga ca sa-l asculte pe barbat?

– Parinte, dar femeia este sluga, sa-l asculte pe barbat l-a întrebat odata o femeie pe parintele Ioan.

– Nu e sluga. Il asculta în cele bune, tocmai pentru ca Dumnezeu a lasat ca barbatul sa fie cap femeii.

Dar barbatul credincios, nu necredincios. Ca cel necredincios nu este în stare sa se conduca nici pe sine pe drumul cel bun. Si ascultarea merge pîna la pacat: daca barbatul îi spune femeii sa avorteze un copil, bineînteles ca femeia trebuie sa puna ascultarea de Dumnezeu mai presus decît ascultarea de barbat. Intr-o familie crestina, însa, nu asculta numai femeia de barbat, ci si barbatul de femeie. Barbatul nu e un general care da ordine soldatului. Asupra problemelor care apar, cei doi se sfatuiesc si, nu de putine ori, femeia, fiind mai practica, gaseste solutia mai buna.- E mai simplu totusi pentru barbat, îi spune: fa curat, sterge geamurile, fa mîncare, spala copiii…

– Treaba asta cu femeia care se ocupa de gospodarie e valabila numai atunci cînd barbatul aduce atîtia bani în casa încît femeia nu mai are nevoie de un serviciu. Dar, cînd femeia lucreaza cot la cot cu barbatul ei si vine acasa frînta de oboseala, ar fi anormal ca ea sa trudeasca, iar barbatul sa o priveasca, relaxîndu-se. Si nici cînd femeia sta acasa barbatul nu trebuie sa lase toata povara pe umerii ei.

Iata un caz: un barbat a venit acasa de la serviciu frînt de oboseala si a vrut sa se culce. Sotia lui era studenta. Stiind ca daca îi va spune ca a doua zi trebuie sa predea lucrarea, sotul va ramîne sa o ajute, s-au dus sa se culce. Dupa ce sotul a adormit, ea a început sa bata la masina ultimul capitol din lucrare. Pentru ca uitase sa închida usa la dormitor, sotul a auzit zgomotul si a venit lînga ea, sa o ajute. A uitat de oboseala si a venit trecînd cu vederea faptul ca a doua zi si el avea mult de lucru. A stat cu ea toata noaptea. Fara ajutorul lui, risca sa nu termine la timp. Dar, pentru ca el stia sa foloseasca toate degetele la scris, datorita lui a doua zi a predat lucrarea. Aceasta întîmplare pare banala, dar nu e deloc asa. La dragostea sotiei care a vrut sa îsi crute sotul, acesta a raspuns cu si mai multa dragoste. Putea sa ramîna în pat, sa se odihneasca. Dar nu a facut-o. S-a ostenit, si Dumnezeu i-a socotit dragostea ca o nevointa.

Se zicea despre avva Siluan ca avea un ucenic în Schit, Marcu cu numele, si acesta avea ascultare mare si era scriitor bun; si batrînul îl iubea pentru ascultarea lui, dar avea înca alti unsprezece ucenici, care se suparau caci îl iubea pe acela mai mult decît pe dînsii. Si auzind batrînul, s-a mîhnit. Au venit într-una din zile batrînii si tînjeau asupra lui. Iar el, luîndu-i, a iesit si a batut la fiecare chilie zicînd: „Frate cutare, vino ca îmi trebuiesti!”. Si nici unul dintr-însii nu i-a urmat lui îndata. Dar, venind la chilia lui Marcu, a batut în usa lui, zicînd: „Marcule!”. Iar el, auzind glasul batrînului, îndata a sarit afara. Si l-a trimis la o ascultare si a zis batrînilor: „Unde sunt ceilalti frati, parintilor”. Si intrînd în chilia lui a gasit ca pusese mîna sa faca slova O si, auzind pe batrînul, nu a întors condeiul sa termine litera de scris. Deci au zis batrînii: „Cu adevarat, pe care tu-l iubesti, avvo, si noi îl iubim, pentru ca si Dumnezeu pe acesta îl iubeste”. (1-147)

Danion Vasile, vladherman.blogspot.ro

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 11 Iulie 2016 în ASCULTARE, FAMILIE, FEMEIA

 

Ce rasplata au parintii pentru buna crestere a copiilor

El vrea sa spuna femeii urmatoarele: suferi ca prima femeie nu ti-a lasat altceva decât munci si dureri si nastere în veci ? Nu te speria si nu te mâhni si nu te revolta pentru ca bucuriile pe care le capeti din cresterea copiilor, daca vrei, te fac sa uiti durerile facerii si te fac sa simti ca, crescându-ti copiii, împlinesti o mare lucrare. Daca te îngrijesti sa le dai copiilor tai o educatie buna si îi conduci spre virtute, vei avea parte de mântuire. Munca, grija si aceasta lucrare a ta de mare însemnatate vor fi rasplatite din plin. Ca sa te convingi ca mama nu este numai cea care naste si ca nu în nasterea de prunci se afla rasplata, uite ce spune apostolul Pavel tot în aceeasi epistola despre vaduva: ” daca a crescut copii…” (I Timotei 5, 10). Nu spune doar daca a nascut, ci daca a crescut copii, pentru ca nasterea se datoreaza naturii, iar cresterea copiilor tine de o alegere.

Tot el, dupa ce a zis , „se va mântui prin nastere de fii”, nu s-a oprit aici, ci, vrând sa arate ca important nu este a naste, ci a creste si a educa copii, a adaugat: ” … daca va starui, cu întelepciune, în credinta, în iubire si în sfintenie” (I Timotei, 2, 15).

Vrea sa spuna asa: Atunci abia vei primi mare rasplata, când copiii pe care i-ai nascut vor starui în credinta, în iubire si în sfintenie. Daca îi conduci spre credinta, iubire si sfintenie, daca îi stimulezi, daca îi înveti si îi sfatuiesti, pentru aceasta grija a ta te asteapta o mare rasplata de la Dumnezeu.

Sfantul Ioan Gura de Aur

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 8 Februarie 2016 în COPII, FAMILIE

 

In mod ereditar li se transmit copiilor de la parinti nu numai insusirile fizice, ci si cele duhovnicesti

Grija pentru soarta copilului începe cu mult înainte de zămislirea lui, iar educarea lui începe cu nouă luni înainte de naştere. Legea eredităţii duhovniceşti implică multe răspunderi pentru oamenii căsătoriţi. Părinţii sunt datori să se pregătească atât fizic, cât şi duhovniceşte, întrucât sunt părtaşi la actul creator al lui Dumnezeu. Parafrazându-l pe Apostolul Pavel, putem spune că tatăl şi mama sunt împreună-lucrători (colaboratori) ai lui Dumnezeu. Ei dau început unei noi persoane umane, ce reprezintă un ogor al lui Dumnezeu, o zidire a lui Dumnezeu (I Corinteni 3, 9).

Teologia morală creştină vede un păcat în starea pătimaşă a duhului părinţilor în momentul zămislirii şi în timpul sarcinii: „Părinţii îşi pot face fericit copilul încă dinainte de naştere. După o zămislire cu toate măsurile morale de precauţie şi o purtare în pântece cu frică de Dumnezeu, copilul vine pe lume cu o mare putere împotriva păcatului, altfel spus cu o anumită rezervă de bine”.

Este limpede păcatul părinţilor care fac pe dos: aceştia îşi molipsesc cu patimile nu numai puterile sufleteşti, ci şi sângele, şi astfel le transmit copiilor lor, odată cu zămislirea, propriile boli, atât sufleteşti, cât şi trupeşti. De aici vine, de pildă, înclinarea ereditară spre beţie, spre desfrânare sau caracterul certăreţ.

Când părinţii afirmă că au pus în copil o părticică din sufletul lor, aceasta nu este o laudă deşartă sau o figură de stil. Această exprimare cu obârşii străvechi este îndreptăţită atât la propriu, cât şi la figurat.

„În mod ereditar li se transmit copiilor de la părinţi nu numai însuşirile fizice, ci şi cele duhovniceşti”, afirma un chirurg de excepţie, Sfântul Ierarh Luca Voino-Iaseneţkii (al Crimeii), „şi aceasta ne face să ne gândim serios la îndatoririle noastre nu numai faţă de Dumnezeu, ci şi la cele faţă de neamul omenesc… Marea îndatorire a tuturor părinţilor este să-şi amintească întotdeauna lucrul acesta, să-şi biruie totdeauna defectele şi patimile, să se pocăiască întotdeauna de păcatele lor în faţa lui Dumnezeu, să-şi cureţe mereu inima, aşa încât să le transmită curăţia inimii şi copiilor”

V. Zorin, Păcatele părinţilor şi bolile copiilor, traducere din limba rusă de Adrian şi Xenia, ortodox.md

 
3 comentarii

Scris de pe 4 Ianuarie 2016 în COPII, FAMILIE