RSS

Arhive pe categorii: FAMILIE

Ai grija de familia ta! E tot ce ai mai scump pe lume

Reclame
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 2 mai 2018 în FAMILIE, NERECUNOSTINTA

 

Sex in Postul Pastelui

parintele-eugen-tanasescu-600x375

Ce spune Biserica despre copilul conceput în post şi de ce nu contează dacă te abţii de la păcatul trupesc doar în Săptămâna Mare

Sex în Postul Paştelui. Postul Paştelui înseamnă curăţirea sufletească şi trupească, iar şase din zece români respectă obiceiurile postului, conform unui studiu realizat în luna martie. Însă cum trebuie ţinut postul, implicit abţinerea de la poftele trupeşti, pentru a aduce binecuvântarea, ne-a explicat preotul Eugen Tănăsescu.

Postul Paştelui, alături de Săptămâna Patimilor reprezintă pentru credincioşi ducerea luptei cu propria fiinţă, după reguli bine stabilite. Însă la fel de adevărat este că există persoane care ajung să-şi orânduiască perioada de post în funcţie de ceea ce cred că este potrivit pentru sine, de sfaturile celor din jur, mimând datoria de bun creştin.

De ani de zile, Eugenia S. din Bucureşti ţine post alimentar şi nu întreţine relaţii sexuale în Săptămâna Mare. Chiar dacă ştie că nu procedează corect în ceea ce priveşte postul bisericesc, se simte împăcată pentru că face un exerciţiu de credinţă şi voinţă măcar în aceste zile. La fel ca ea procedează însă extrem de multe persoane, iar forumurile online abundă în confesiuni şi întrebări referitoare la păcatul trupesc în Postul Paştelui sau în Săptămâna Mare.

Există tot felul de variante în care creştinii înţeleg să ţină post, după reguli şi metode care însă nu au nimic în comun cu ceea ce spune Biserica. De exemplu, postul alimentar este în anumite cazuri ţinut cât se poate de strict, însă actul sexual este suprimat numai în Săptămâna Patimilor. Adesea, presiunile făcute de unul din parteneri îl determină pe celălalt să-şi încalce postul pentru a nu isca discuţii în cuplu.

Preotul Eugen Tănăsescu a explicat pentru în ce fel greşesc creştinii care ţin un soi de post personalizat sau mai degrabă o dietă alimentară în loc să ducă în mod corect lupta cu sine şi cu păcatul.

“Postul are ca rol disciplinarea omului atât în sens trupesc, cât şi sufletesc. Dacă vorbim de plăcerile trupeşti, ele sunt numai o parte a problemei, dar plăcerile trupului pleacă din plăcerile sufletului, pofta începe din suflet. Biserica recomandă postul şi în latura aceasta, a plăcerilor, pentru că este în sensul apostolului: lupta cu poftele. Dacă noi ne credem mai deştepţi decât Biserica şi ne facem propria rânduială de post, fără a fi într-o situaţie de dezlegare, pe care Biserica o îngăduie în caz de boală, a copiilor, bătrânilor şi alte astfel de situaţii, atunci o să primim ceea ce înfruntăm, adică nimic”, subliniază preotul Eugen Tănăsescu rolul postului.

Acesta compară respectarea postului cu respectarea tratamentului prescris de medic, care nu are efect dacă nu urmăm întocmai nişte reguli bine puse la punct.

La fel este şi în cazul postului, cine nu respectă postul în integralitatea lui va avea tot atâtea beneficii câte are şi un medicament luat anapoda. Adică mai deloc. Nu putem să băgăm postul în secolul vitezei. Noi ne-am obişnuit ca astăzi să fie toate pe «fast» (rapid – lb.engl.): fast-food, fast-sex, fast-working (muncă în grabă – lb.engl.), fast-orice, dar fast-post nu există. Nu putem să ţinem doar o săptămână post, una la început sau una la sfârşit, crezând că rezolvăm problema. Nu merge, omul nu este construit aşa, cum nici celelalte lucruri nu sunt astfel. Dovadă că «generaţia fast» are mari probleme cu «slow» (încet – lb.engl).

De ce ţinem post după cum ne taie capul

Preotul Eugen Tănăsescu consideră că există mai multe motive pentru care omul îşi face singur regula când trebuie să postească. Primul este acela că avem în noi sămânţa fariseismului, a duplicitarului: “Omul crede că poate împăca şi capra, şi varza, că poate să se slujească şi pe el, şi poate să fie credincios şi lui Dumnezeu. Dar Hristos ne spune clar că nu putem să-I slujim şi lui Dumnezeu şi lui Mammon. Nu putem să fim şi credincioşi, şi idolatri”.

În al doilea rând, pr. Eugen Tănăsescu arată că postul te confruntă cu cel mai greu război din lume, războiul cu tine însuţi: “Postul nu-ţi cere să te lupţi cu armatele, cu NATO, cu Putin, cu americanii, cu falimentul, postul îţi cere să te lupţi cu tine, cu pornirile tale, gândurile tale, cu poftele tale. Iar aici avem o statistică făcută de însuşi Hristos, care spune că «mulţi merg pe calea cea largă şi puţini aleg calea cea strâmtă». Postul este o strâmtorare, o curăţire, o războire. Nu ne putem minţi pe noi înşine.”

Nu în ultimul rând, există un motiv întemeiat pentru care unii credincioşi ţin postul numai în Săptămâna Mare, săptămână care este, de fapt, separată de Postul Paştelui, cele 40 de zile, care practic se încheie de Florii. Astfel, precizează preotul Eugen Tănăsescu, credincioşilor care au dezlegare la post li se recomandă ca măcar în Săptămâna Patimilor să postească, fiind cea mai cumplită săptămână a umanităţii. “Acest post din Săptămâna Patimilor este un post în care se pune accentul mai ales pe partea sufletească pornind din latura trupească. De aceea, şi latura trupească se aspreşte, iar în această Săptămână a Patimilor se posteşte mult mai multe zile post negru. Deci postul din săptămâna aceasta are o cu totul altă nuanţă, fiind mai ales pentru situaţii aparte, pentru cei bolnavi, neputincioşi, care nu au putut să ţină în restul timpului. Ceilalţi sunt căzuţi în isipita fariseismului şi a luptei cu ei înşişi”, în ceea ce-l priveşte pe Tănăsescu.

Copilul conceput în post, o viaţă pusă în pericol

O problemă spinoasă este cea a copilului conceput în perioada postului sau a Săptămânii Mari, fiind o situaţie care intră tot în categoria plăcerilor. “Discuţia aceasta este interesantă pentru că apare relaţia dintre sexualitate şi procreaţie. Trăim nişte vremuri foarte pornografizate, în care căutăm mai mult plăcerea sexului, nu şi roada sexualităţii, şi anume procrearea. Dumnezeu a lăsat omului această plăcere a sexualităţii pentru că prin act în sine se concepe un copil, iar plăcerea este ca o binecuvântare pentru responsabilitatea ce urmează. Omul aruncă însă roada la o parte, pentru că omul modern nu mai vrea copilul, ci numai plăcerea. Însă conceperea unui copil în perioada postului înseamnă că nu ai conştiinţă creştină. Neavând conştiinţa creştină, spun sfinţii părinţi ai Bisericii, pui în pericol atât viaţa ta, cât şi a copilului. Nu doar în sens fizic, ci mai grav, îi pui în pericol viaţa sufletească, identitatea, educaţia lui, iar toată viaţa sa va fi bulversată”, spune preotul Tănăsescu.

Acesta subliniază importanţa raportării la un set de valori, idealuri, principii, metode, arătând că în primii ani de viaţă copiii sunt oglinda morala a părinţilor, de unde şi importanţa celor şapte ani de acasă. “Pe de altă parte, şi aceşti şapte ani sunt oarecum afectaţi cu atâta globalizare, digitalizare, informatizare şi mediatizare a societăţii. Se pune problema cine îi mai învaţă cei şapte ani de acasă. Pentru că adesea părinţii îi abandonează în faţa televizorului, a calculatorului sau a anturajului, ori a unei bone, care îi învaţă şi ea ce ştie. Iată că începe copilul să nu mai fie nici măcar produsul părinţilor, al celor şapte ani de acasă. Copilul învaţă de unde apucă. Iată câtă tragedie ascunde un păcat”, accentuează Tănăsescu.

De altfel, cuvântul “păcat”, la origine, înseamnă eşec, rătăcire, lipsa împlinirii, venind din grecescul “amartia”. “Un păcat nu este ceva în sine, este un termen prin comparaţie cu ţinta care nu a fost atinsă. Când faci un copil în post este păcat pentru că este dovada eşecului acestei conştiinţe creştine pe care nu o ai, pentru că un creştin care nu are aceasta conştiinţa nu face altceva decât să transforme toate faptele lui în păcate”, explică preotul sensul în care trebuie înţeles păcatul.

Gândul păcătos “strică” postul

Postul nu înseamnă doar să respecţi reguli alimentare şi să te reţii de la plăcerile trupeşti, ci mai ales să nu păcătuieşti cu gândul. “Dacă nu porneşti întărit trupeşte la acest drum, degeaba o faci. Postul nu este o detoxifiere alimentară, postul creştin te detoxifică, dacă vreţi, de cea mai mare toxină, numită păcat”, avertizează preotul.
Deci, când spunem că vrem să postim cât mai creştin, odată cu trupul trebuie automat să postească şi sufletul.

Păcatul cu gândul ţine de ideea că pofta se zămisleşte mai întâi în gând. De aceea, Hristos spune în Evanghelie un lucru despre adulter care i-a uimit pe mulţi. «E adevărat că cel care se uneşte în afara căsătoriei cu o femeie păcătuieşte, dar Eu vă zic vouă că şi cine a şi poftit femeie în inima lui, a şi desfrânat, chiar fără a face fapta.» Puterea de a te abţine trupeşte închide un cerc, pentru că are un răspuns. Nu poţi să posteşti trupeşte dacă nu posteşti şi sufleteşte. Pentru că pofta te va face la un moment dat să cauţi. Aşa că începe să posteşti cu sufletul şi o să vezi că apare şi puterea de posti cu trupul. Pentru că încerci să dobândeşti altceva, cuvântul lui Dumnezeu, harul divin, şi încerci să-l dobândeşti pe măsură ce te depărtezi de păcat, de aceste pofte lumeşti, imoralităţi etc. Dar pentru a vedea cum te însănătoşeşti, trebuie să iei medicamentul. Nu degeaba sunt mulţi cei care spun că nu pot ţine acele zile de post negru. Nu pot pentru că pofta încă lucrează în ei. Când ai omorât pofta va veni şi putinţa, pentru că te vei hrăni cu har divin. Dumnezeu chiar te hrăneşte, dar pe măsură ce te îndrepţi curăţindu-te, mai arată Eugen Tănăsescu.

Astfel, nu putem să spunem că postim corect dacă aceasta nu include şi curăţirea gândurilor, a ideilor, a sentimentelor, pentru că şi aici trebuie lucrat atrage atenţia preotul Tănăsescu. “Sufletul nostru are trei mari părţi asupra cărora trebuie să ne concentrăm. Raţiunea, adică gândurile, voinţa pe de altă parte, pentru că uneori şi voinţa este slabă, şi inima, sentimentul. Aceste trei componente trebuie puse în armonie. Din păcate, constatăm că atunci când nu sunt în armonie, omul începe să înnebunească, la propriu vorbind. Iar când mintea vrea una şi inima vrea alta, omul intră într-un blocaj şi începe să acţioneze necugetat, face gesturi pe care nu le poate înţelege“, în opinia lui Tănăsescu.

Pr. Eugen Tanasescu, http://www.ganduridinierusalim.com

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 9 martie 2018 în CASATORIE, FAMILIE

 

Pentru voi, barbatii

Pentru voi plânge femeia când lipsiți noaptea de-acasă,
Când dormiți în pat străin și mâncați la altă masă.
Pentru voi plânge femeia când banii ce-i câștigați
Îi pierdeți prin cluburi noaptea și la joc îi pariați.
Lângă voi plânge femeia când vă e rău și boliți,
Pentru voi se roagă noaptea să vă însănătoșiți.
După voi plânge femeia când îi faceți viața grea
Preferând altă femeie mai „frumoasă” decât ea.
Pentru voi ea se gătește ca doar vouă să vă placă,
Doar de voi e-ascultătoare ca pe plac ea să vă facă.
Pentru voi învață zilnic lucruri noi – să vă uimească,
Pentru voi se străduiește cât mai bine să gătească.
Pentru voi și-ar da și viața, și-ar da inima de vie,
Jertfind timp și sănătate, numai bine să vă știe.
Pentru voi! Iar voi, câți oare vedeți cât ea se jertfește?
Prețuiți valoarea ei doar atunci când ea lipsește.

Elena J.

 
2 comentarii

Scris de pe 21 iunie 2017 în ELENA J., FAMILIE, FEMEIA

 

Cateva lucruri pentru care merita sa-i multumesti tatalui copiilor tai

Astăzi vreau să fie despre noi, bărbații, care pe deasupra, mai suntem și tătici. Vreau să vă aduc aminte că pruncii apar în burtica voastră cu ajutorul nostru, iar acest lucru este un motiv destul de important ca să fim băgați și noi în seamă, măcar o dată pe an. Nu vrem flori, nici cadouri. Nu vrem statui sau aplauze. Vrem doar să știți că pentru noi a fi tătic este unul dintre cele mai frumoase lucruri care se poate întâmpla unui bărbat în această viață. Nici nouă nu ne este ușor așa cum cred o mare parte din mămici. Uneori nu ne iese așa cum ar trebui sau așa cum credeți voi că ar trebui, dar asta nu ne privează de meritele pe care le avem. Ar fi frumos să-i spui soțului tău și tatălui copiilor tăi cât de important este și cât de mult îl iubești. S-ar putea ca tatăl copiilor tăi să nu fie perfect, dar cu siguranță va deveni mai bun dacă îi vei mulțumi pentru tot ce face pentru copii și familie.

Mulțumește-i pentru că:

Și-a acceptat “rolul” de tată.

Bărbații nu se nasc cu instinctul de tată așa cum se întâmplă în dreptul femeilor. Bărbatul devine tată din clipa în care își recunoaște pruncul. Avem de a face cu un act de înfiere, chiar dacă este vorba de tatăl biologic. “Tatăl își cunoaște sau își reneagă copilul”(Savatie Baștovoi). Mulți bărbați fug la propriu atunci când se trezesc în fața acestei realități. Unii chiar dacă rămân, nu își însușesc “rolul”  de tată.

Pentru că a fost și a rămas alături

Da, noi nu știm cum e să porți în tine un ghemuleț de om, dar din ziua în care am aflat că suntem complice la această minune, purtăm în inima noastră pecetea fericirii care ne schimbă viața pentru totdeauna. Nu știm nici ce simțiți, dar incercăm să fim alături, trăind fiecare eveniment cu emoții, chiar dacă nu ne exteriorizam.

– așteptăm cu emoții prima ecografie

– așteptăm cu inima la gură rezultatul analizelor

Pentru fiecare rugăciune rostită

Este greu să rămâi ateu în fața unei astfel de minuni cum este conceperea, dezvoltarea și nașterea unui prunc. La un moment dat, înțelegi că oricât de mult nu te-ai strădui să ții lucrurile sub control, nu vei reuși și nu-ți rămâne decât să-L rogi pe autorul acestei minuni – Dumnezeu să aibă grijă de ființele cele mai dragi din viața unui bărbat. Chiar dacă medicina a evoluat foarte mult, nu există nicio garanție că nașterea va decurge așa cum vrem noi. Fără să vrem, scenarii de tot felul ne bântuie prin cap, iar atunci când auzi plânsul bebelușului și mama este în afara oricărui pericol, nu-ți rămâne decât să înalți ochii spre cer, mulțumind pentru această minune. Un copil sănătos alături de femeia pe care o iubești este cel mai frumos răspuns la rugăciunile pe care le-ai rostit.

 Pentru că muncește din zori ca să nu duceți lipsă de nimic

Este adevărat că în secolul 21 lucrurile s-au mai schimbat. Femeile muncesc cot la cot cu bărbații, iar în unele cazuri, câștigă mai mult decât ei. Totuși, responsabilitatea financiară, cel puțin în perioada când mama are grijă de prunc, este pe umerii tatălui. Într-o țară din care zilnic pleacă tinerii “în afară” pentru un trai mai bun, a reuși să asiguri prosperitatea familiei nu este foarte ușor. Unii muncesc din zori ca să asigure minimul necesar pentru un trai decent.

Lasă măcar pentru o zi cicăleala, nemulțumirea și critica adresată celui care este tatăl copiilor tăi. Înainte de a-l critica pentru ce nu face, mulțumește-i pentru ce a făcut deja. Motive de mulțumire sunt destule.

Am spus odată  că cel mai bun lucru pe care îl poate face un bărbat pentru copilul său, este să o iubească pe mama lui. Același lucru cred că este valabil și în dreptul mămicilor. Un tată iubit și respectat de soție și copii nu are cum să nu simtă nevoia să facă o schimbare.

Noi nu ne naștem perfecți. Noi învățăm să fim mai buni, mai atenți, mai grijulii, mai iubitori… iar aprecierile voastre sunt cel mai bun combustibil pentru a ne alimenta dorința de a continua să ne schimbăm.

fabricadetatici.ro

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 16 iunie 2017 în FAMILIE, TATA

 

Sfanta familie – Claudiu Balan

familia-crestina_76a084aeb2e7efSunt într-o perioadă a vieții în care încă odată realizez cât de mult îmi este de folos familia în stabiliatea emoțională și în felul în care percep și trăiesc viața. Domnul Virgiliu Gheorghe afirma într-o conferința la un moment dat: „Nu știu nimic mai folositor pentru dezvoltarea unei persoane decât familia”.

Sunt căsătorit de aproape nouă ani și trecerea din viața de familie cu părinții în cea cu soția a fost aproape imediată. Nu am locuit nici măcar o lună singur. Mulțumită lui Dumnezeu am avut părinți care s-au înțeles bine și s-au iubit, simțindu-le mereu căldura cu care m-au înconjurat. La baza felului în care Dumnezeu m-a modelat, stau astăzi 23 de ani de viață cu părinții și 9 ani de viață cu soția și copiii. Caracterul meu a fost definit de familie, de felul în care ea funcționează, de iubirea și căldura ei. De altfel și Domnul Hristos a hotărât că firesc ar fi așa: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va uni cu femeia sa”, adica va trece dintr-o familie în altă, fără pauze de viață în singurătate la mijloc.

Am plecat mult de acasă în diferite ocazii, niciodată mai mult de două săptămâni, dar de fiecare dată după doar câteva zile simțeam puternic lipsa celor dragi, și nimic nu mă mai putea consola, decât harul lui Dumnezeu. În tinerețea mea am fugit și eu după plăcerile vieții și am gustat din ele, dar astăzi nu recunosc nimic a fi mai benefic sufletului uman decât iubirea familiei. Nimic n-o poate înlocui, nimic n-o poate simula. Lumea cu toate ofertele ei, a înșelat atâtea suflete, arătându-se mai atractivă decât familia… Familia și Dumnezeu, sunt singurele care nu mi-au înșelat așteptările, ba dimpotrivă.

Astăzi toate problemele societății moderne se adună complementar în distorsionarea familiei. Aproape că este o regulă nescrisă: Orice persoană cu probleme de comportament, cu patimi grele, este o persoană căreia i-a lipsit caldura iubirii familiei, sau provine dintr-o familie cu probleme. Oamenii puternici, provin de obicei de familii sănătoase, unde părinții, frații și surorile au conviețuit în pace, și în unire.

Există atât de mulți tineri astăzi necăsătoriți care locuiesc singuri sau în concubinaj (departe de a fi o familie) încât e cu neputință ca acest stil de viață să nu-i împingă în zona exceselor trupești sau a depresiilor sufletești, mai ales dacă sunt depărtați de Dumnezeu. De ce? Pentru că familia reglează excepțional ieșirile înspre egosim ale fiecărui om, și-l obligă moral să împartă, să îngăduie, să accepte pe celelălalt așa cum e, să conviețuiescă sub același acoperiș cu persoane atât de diferite de el însuși, să se unească în definitiv. Familia recapitulează în sine toate relațiile din societate. Cine face față relațiilor din familie, se va descurca și în societate. Cine nu-și găsește locul în familie, va avea probleme de relaționare și în societate.

Familia este cel mai puternic mecanism creat de Dumnezeu pentru unirea miliardelor de oameni diferiți din întreaga lume. De altfel, lucrarea de mântuire a lume a Domnului Hristos a început chiar de la nunta din Cana Galileii, când a făcut prima minune, în sânul unei familii.

Prin atracția fizică, un băiat și o fată, străini unult de altul la început, ajung să se iubească și să se căsătorească. Copiii pe care îi vor naște vor fi trup din trupul lor, iar legătura sângelui va întări puternic relația dintre toți. Așa se face că Dumnezeu reușește să lege cu legături tari un bărbat, o femeie și copilașii lor. „Sângele apă nu se face” este o vorbă din popor care arată cât de puternică este relația dintre părinți și copii, dintre frați, și mai ales dintre soți.

În loc să încerce Dumnezeu să unească 7 miliarde de oameni deodată, El de fapt ce face? Împarte toată populația pe bucățele foarte mici, de 5-6 până 15 indivizi și crează legături tari între ei. Acestea sunt familiile. Odată ce ai obținut nuclee mici dar puternice, unite, atunci poți începe să le unești între ele. Astfel se unesc familiile în comunități locale: sate, comune, orașe, județe și țări. De aici pot începe construirea familiilor pe baze profesionale, sociale, religioase, politice, etc, familii mai puțin puternice decât cele de bază în care se nasc oamenii.

Și parohia este o familie, dar una în Hristos. Și Dumnezeu unește în El toate aceste mici familii, pentru ca ușor ușor să unească toată umanitatea în El, pe cei vii și pe cei morți, pe oameni și pe îngeri.

Haideți să ne mai uităm odată cât de puternic este întărită familia: Mai întâi atracția fizică față de sexul opus, pusă în noi de Dumnezeu, îl face pe un bărbat și pe o femeie să se apropie unul de celălalt, să se caute, să se dorească, să nu mai poată trăi unul fără celălalt. Aceasta este prima și cea mai importantă forță latentă în om, pe care o putem numi și instinct sexual, care ajută omenitatea să se înmulțumească și să mergă înainte. Fără ea, fără plăcerea pusă de Dumnezeu în atracția sexuală, omenirea s-ar fi stins de mult. Deci prima cărămidă a temeliei familiei este însăși firea noastră, construită în așa fel, încât să-și dorească unirea cu celălalt.

Setea de iubire din om care se manifestă atât ca dorință de a fi iubit dar și ca dorință de iubi, jertfindu-te pentru celălalt. Dacă Dumnezeu nu l-ar fi construit pe om așa, omul n-ar fi tânjit atât de mult după comuniunea cu ceilalți oameni, nu s-ar fi simțit așa de dependent de viața celorlalți din jur. Singurătatea e cel mai greu chin al omului, iar comuniunea e cea mai mare bucurie. Deci a doua cărămidă a temeliei familiei este că omul a fost construit ca să iubească și să fie iubit, așa cum este Sfânta Treime, Familia Dumnezeiască.

Nașterea și creșterea pruncilor este așa o mare minune, încât atât bărbatul cât și femeia când își văd pruncul drag, simt cu toată ființa lor că o parte din ei este în acel copil, fără să poată explica asta. De aici și atracția puternică față de el și dorința de a-l iubi și ocroti. Ba mai mult, copilul fiind cel mai important proiect la care a fost chemați soții, îi unește foarte mult odată ca apariția lui. E ca și cum ar fi colegi zi de zi și ar fi cointeresați la cel mai interesant proiect profesional al vieții lor. În acest fel pruncii îi unesc foarte mult pe soți, și devin de nedezlipit de părinții lor, dependenți de viața lor. Chiar și pe cei depărtați de Dumnezeu, pe cei trupești, legătura de sânge cu copiii lor înseamnă cea mai puternică legătură cu o persoană din întreaga umanitate. Deci o a treia cărămidă a temeliei familiei este sângele care-i unește pe mamă și pe tată de copii, și între ei.

Taina Cununiei și binecuvântarea lui Dumnezeu este modalitatea prin care Dumnezeu va veghea permanent la bunul mers al familiei, la trupurile și sufletele lor. A patra cărămidă este practic promisiunea lui Dumnezeu că-i va ocroti pe soți, și le va purta de grijă în toate ale vieții, atât timp cât ei vor rămâne în iubirea și poruncile lui Dumnezeu.

Observați cum familia are în codul ei genetic însăși felul nostru de a fi, trupesc și sufletesc, însăși felul în care Dumnezeu a rânduit viața omului pe pământ.

Familia așa cum o avem noi astăzi de mii de ani, este o proiecție a familiei Sfintei Treimi. Relațiile dintre soți și copii sunt o proiecție a relațiilor excepționale între Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Noi avem familii pentru că Dumnezeul nostru este Întrei în Persoane. Noi suntem Persoane pentru că Ei sunt Persoane. Noi stăm în comuniune pe pământ unii cu alții, pentru că Ei stau în comuniune în Sfânta Treime. Noi iubim pentru că Ei iubesc.

Iubirea și căldura familiei nu poate fi simulată de nimic. Poți avea o casă mare cu etaj, mobilată modern, dar să nu simți că ești acasă, pentru că acasă ești acolo unde cei dragi te întâmpină cu dor, acolo unde copiii țipă bucuroși: „Tati, tati, te-ai întors” sau „Mami, mami, ne-a fost dor tare de tine…!” sau acolo unde soțul sau soția te îmbrățișează cu un zâmbet cald când intri pe ușă.

Poți avea o casă frumoasă cu un șemineu pe lemne, dar să nu simți căldura unei familii. Căldura familiei vine din sinceritatea iubirii lor față de tine, din dorul curat pe care ți-l poartă.

Poți locui cu un băiat sau o fată sub același acoperiș și să nu ai o familie, Concubinajul este ecuația cea mai favorabilă egoismului unui individ care încearcă să obțină doar beneficiile familiei fără responsabilitate. Ori Dumnezeu a ascuns bucuriile familiei exact în responsabilitate.

Poți avea bani și servitori încât în fiecare zi masa să-ți fie plină de bucate calde și de oameni care să ia masa cu tine, dar să nu simți iubirea familiei. Vei recunoaște dintr-o mie o familie care stă la masă, față de un grup de indivizi care iau masa și nu sunt uniți de cele 4 cărămizi puternice de mai sus. E ceva ce nu poți explica.

Poți sta la masă cu toți prietenii cei mai buni, cu șeful și cu toți colegii tăi, în cel mai scump restaurant al lumii, sau chiar în casa ta, nu vei simți căldura familiei, dacă cei care te-nconjoară nu te iubesc.

Acolo este familie, unde există iubire, și acolo există iubire unde te simți ca în familie. Paradoxal, sunt oameni, puțini, care se simt acasă în alte locuri decât lângă părinți, soție, soț, copii, sau frați… De ce? Pentru că unii oameni chiar îi iubesc sincer, iar familia mai puțin.

Familia este locul în care omul învață iubirea de aproapele și de Dumnezeu. Familia este intimitatea dumnezeiască a unei triade personale. Pentru fiecare din noi există un eu, un tu și un al treilea despre care discutăm și ne raportăm. Al patrulea este tot un al treilea despre care eu și cu tine discutăm. Interesant lucru că nu putem vorbi mai mulți deodată și să ne înțelegem, ci doar câte doi. De aici și conceptul interesant de un al treilea la care ne raportăm mereu. Părintele Stăniloae explică mai bine decât mine acest lucru.

Familia este laboratorul dezvelirii de egoism. Familia este focul lămuritor al iubirii. Familia este scutul ce ne protejează de răutatea lumii și chiar de a noastră înșine. Familia este acasă.

A susține familia este un semn de sănătate sufleteacă. Și invers, a combate familia prin neîncurajarea căsătoriei și a nașterii de prunci, este o formă de demonizare a omului.

În familie ne formăm toți, sau ar trebuie să ne formăm. Europa astăzi este în perioada cea mai gravă de criză a istoriei ei: criza familiei. Oamenii se căsătoresc mai puțin, divorțează mai repede, nasc mai puțin copii, și sunt din ce în ce mai dezbinați, tocmai pentru că slăbește liantul unirii lor: familia.

Familia este ultimul bastion al umanității. Când va cădea familia, va veni sfârșitul lumii, căci familia este proiecția Sfintei Treimi în umanitate.

https://veghepatriei.wordpress.com/2017/04/27/claudiu-balan-ortodoxia-tinerilor-sfanta-familie/

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 14 iunie 2017 în FAMILIE

 

Fara temelia Hristos, nu tine o familie

Dumnezeu a unit o femeie şi un bărbat ca să se ajute unul pe altul spre urmarea lui Hristos. Să se completeze, să se înţeleagă unul pe altul. Doar când bărbatul o să-și vadă femeia cu ochii lui Hristos, atunci va şti s-o respecte. Iar când femeia își va privi bărbatul ca un cap al familiei, dacă are şi el cap pe Hristos, bineînţeles, alta va fi relaţia.

Preacuvioase Părinte, care sunt cele mai frecvente probleme cu care se confruntă familia astăzi?

Nu ştiu de ce se ceartă oamenii toţi între ei. Nu ştiu, nu înţeleg. Nu este Hristos prezent în familie. Şi chiar dintre creştinii care vin [n.ed. la slujbe] la mănăstire şi au familie, tot se mai ceartă între ei, dar trec peste lucrurile acestea, şi e bine că trec. Ei prind experienţă. Dar fără Hristos, fără temelia Hristos, fără piatra Hristos nu ţine o familie. Doar când o să-ți vezi femeia cu ochii lui Hristos, atunci ştii s-o respecţi. Când îţi vezi bărbatul ca un cap al familiei, dacă are şi el cap pe Hristos, bineînţeles, este o altă relaţie.

Dar dacă tinerii vin cu răni din familiile lor şi îşi întemeiază familie nefiind cum trebuie, ce se întâmplă atunci?

De asta Dumnezeu a unit o femeie şi un bărbat, ca să se ajute unul pe altul spre urmarea lui Hristos. Să se completeze unul pe altul, să se înţeleagă unul pe altul. Şi asta este tot din dragostea lui Hristos, chiar dacă la început ei nu sunt conştienţi că, de fapt, dragostea lui Hristos este acolo.

Şi cum ajung ei să simtă acest lucru? Mai întâi simt şi după aceea conştientizează?

Da. Se poate şi aşa: mai întâi să simţi şi după aceea să conştientizezi că este iubirea lui Dumnezeu. Dar alţii sunt vindecaţi dinainte, conştienţi dinainte şi se iau frumos de mânuţă unul cu altul. Iar familia, aşa cum suntem în situaţia de astăzi, se teme să mai nască copii.

De ce, Părinte?

Fiindcă este într-adevăr foarte greu, material şi duhovniceşte. Şi nu prea au nădejde. Iar femeile parcă sunt mult mai slabe ca pe vremuri. Nu mai sunt capabile, cum erau bunicile şi străbunicile noastre, să nască 12 sau 18 copii. Le vezi cu trei-patru copii şi sunt epuizate. Şi omul, în general, parcă şi-a schimbat structura. A suferit mutaţii.

Ce putem face pentru a ne întări?

Nu poţi să faci nimic decât să te lipeşti de Hristos. Altă scăpare nu este decât Biserica. Şi dacă nu ai un duhovnic, te pierzi. Dumnezeu este foarte bun, foarte bun şi foarte milos. Şi foarte repede ajută pe om, foarte repede. Chiar dacă este greu în ziua de astăzi duhovniceşte, cu atât mai mult te-ajută Dumnezeu, cu atât mai mare este ajutorul Lui. Domnul nu este nedrept. Şi cel care vine în ceasul al nouălea, şi cel care vine în ceasul al unsprezecelea este primit la fel cu cel care a venit în ceasul întâi. Fiindcă aşa este Dumnezeu.

Omul ce trebuie să facă?

Omul trebuie să fie om. Iar cel mai greu lucru e să fii om. Ce înseamnă să fii om? Să-l primeşti pe aproapele, aşa cum este el, să nu-l respingi. E vorba de duh, de inimă. Nu să zic aşa: mă duc la cineva pe stradă şi-i spun te iubesc. Nu, asta nu merge. Dar să nu-l respingi. Când vezi că cineva greşeşte, ai două soluţii: ori îi dai cu piatra – şi atunci l-ai respins, l-ai judecat, l-ai osândit –, ori ţi-e milă și spui: Doamne, fie-Ţi milă de omul acesta şi de mine. Asta e altceva, e o atitudine creştinească. Iar nepăsarea e tot o respingere.

Pr. Arsenie de la Pângărați, doxologia.ro

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 29 mai 2017 în FAMILIE

 

Femeia este sluga ca sa-l asculte pe barbat?

– Parinte, dar femeia este sluga, sa-l asculte pe barbat l-a întrebat odata o femeie pe parintele Ioan.

– Nu e sluga. Il asculta în cele bune, tocmai pentru ca Dumnezeu a lasat ca barbatul sa fie cap femeii.

Dar barbatul credincios, nu necredincios. Ca cel necredincios nu este în stare sa se conduca nici pe sine pe drumul cel bun. Si ascultarea merge pîna la pacat: daca barbatul îi spune femeii sa avorteze un copil, bineînteles ca femeia trebuie sa puna ascultarea de Dumnezeu mai presus decît ascultarea de barbat. Intr-o familie crestina, însa, nu asculta numai femeia de barbat, ci si barbatul de femeie. Barbatul nu e un general care da ordine soldatului. Asupra problemelor care apar, cei doi se sfatuiesc si, nu de putine ori, femeia, fiind mai practica, gaseste solutia mai buna.- E mai simplu totusi pentru barbat, îi spune: fa curat, sterge geamurile, fa mîncare, spala copiii…

– Treaba asta cu femeia care se ocupa de gospodarie e valabila numai atunci cînd barbatul aduce atîtia bani în casa încît femeia nu mai are nevoie de un serviciu. Dar, cînd femeia lucreaza cot la cot cu barbatul ei si vine acasa frînta de oboseala, ar fi anormal ca ea sa trudeasca, iar barbatul sa o priveasca, relaxîndu-se. Si nici cînd femeia sta acasa barbatul nu trebuie sa lase toata povara pe umerii ei.

Iata un caz: un barbat a venit acasa de la serviciu frînt de oboseala si a vrut sa se culce. Sotia lui era studenta. Stiind ca daca îi va spune ca a doua zi trebuie sa predea lucrarea, sotul va ramîne sa o ajute, s-au dus sa se culce. Dupa ce sotul a adormit, ea a început sa bata la masina ultimul capitol din lucrare. Pentru ca uitase sa închida usa la dormitor, sotul a auzit zgomotul si a venit lînga ea, sa o ajute. A uitat de oboseala si a venit trecînd cu vederea faptul ca a doua zi si el avea mult de lucru. A stat cu ea toata noaptea. Fara ajutorul lui, risca sa nu termine la timp. Dar, pentru ca el stia sa foloseasca toate degetele la scris, datorita lui a doua zi a predat lucrarea. Aceasta întîmplare pare banala, dar nu e deloc asa. La dragostea sotiei care a vrut sa îsi crute sotul, acesta a raspuns cu si mai multa dragoste. Putea sa ramîna în pat, sa se odihneasca. Dar nu a facut-o. S-a ostenit, si Dumnezeu i-a socotit dragostea ca o nevointa.

Se zicea despre avva Siluan ca avea un ucenic în Schit, Marcu cu numele, si acesta avea ascultare mare si era scriitor bun; si batrînul îl iubea pentru ascultarea lui, dar avea înca alti unsprezece ucenici, care se suparau caci îl iubea pe acela mai mult decît pe dînsii. Si auzind batrînul, s-a mîhnit. Au venit într-una din zile batrînii si tînjeau asupra lui. Iar el, luîndu-i, a iesit si a batut la fiecare chilie zicînd: „Frate cutare, vino ca îmi trebuiesti!”. Si nici unul dintr-însii nu i-a urmat lui îndata. Dar, venind la chilia lui Marcu, a batut în usa lui, zicînd: „Marcule!”. Iar el, auzind glasul batrînului, îndata a sarit afara. Si l-a trimis la o ascultare si a zis batrînilor: „Unde sunt ceilalti frati, parintilor”. Si intrînd în chilia lui a gasit ca pusese mîna sa faca slova O si, auzind pe batrînul, nu a întors condeiul sa termine litera de scris. Deci au zis batrînii: „Cu adevarat, pe care tu-l iubesti, avvo, si noi îl iubim, pentru ca si Dumnezeu pe acesta îl iubeste”. (1-147)

Danion Vasile, vladherman.blogspot.ro

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 11 iulie 2016 în ASCULTARE, FAMILIE, FEMEIA