Primavara-n suflet

Fă, Doamne și din mine așa cum faci din iarnă,
Să fie cald în suflet, să fie primăvară.
Așa cum poți topi și gheața cea mai tare,
Topește și în mine răceala mea cea mare.

Așa cum Tu natura din nou ai înviat,
Să faci rod și din mine, să nu mai fiu uscat.
Cum poți vlăstarii mici să-i faci să înflorească,
Fă, Doamne ca și-n mine virtutea să rodească.

Așa cum în pământul uscat Tu faci să plouă,
Și ochii mei cei sterpi fă-i ca să verse rouă.
Cum poți s-aduci lumină în locu-ntunecat,
Fă, Doamne și-al meu suflet să fie luminat.

Așa cum și copacii cu toții înverzesc,
Fă, Doamne, ca aceștia și eu să mă-nnoiesc.
Așa cum după frig aduci căldură iară,
Fă, Doamne și din mine o caldă primăvară.

Elena J.

 

Despre cele 4 tipuri de caderi

Parintii cei mai experimentati stiu ca exista forte ale raului care indrumeaza gandurile spre suficienta. Cei cuprinsi de asemenea mreje merg in aparenta pe drumul cel bun. Urca. Cand incep sa se mandreasca insa, urcusul devine periculos. Parintii numesc acest urcus paradoxal: “cadere in sus” sau impropriu “cadere prin virtute”. E impropriu pentru ca de fapt caderea e prin mandrie dar cel in cauza se mandreste cu virtutile. E una din cele mai subtile ispite si incercari. Ea se mai numeste “ispita cea de sus” sau “ispita sfinteniei”. Despre aceasta Sfantul Efrem Sirul, intr-o traducere veche romaneasca scrie: “Ca stie vrajmasul nostru cel de obste si prin indreptari a bate razboi”, adica prin virtute, prin indemnul la virtute, ca sa te urce sus si apoi sa te faca sa te mandresti si sa cazi de acolo, de sus.

1. Caderea prin inaltime – angelismul. Fara a iesi din trup, te inchipuiesti ca si cum ai fi fara trup. Crezi ca nu mai poti pacatui. Aceasta reduce viata calugareasca la trandavie si lipsa de vointa, la autoasigurarea ca ai iesit din lume, ca Dumnezeu iti poarta de grija, ca El e raspunzator pentru tine, ca nu te va lasa sa pacatuiesti. Si cand crezi asa, tocmai atunci cazi.
2. Caderea prin ‘smerenie‘, inversul angelismului. Iti da diavolul un duh de sfintenie, prin smerenie, prin canon, si te face sa te crezi sfant inainte de a fi. Iti pune cuvintele sfinteniei in gura si in parere, dar inima iti ramane aceeasi. Doresti pustnicie si retragere, dar urasti, zavistuiesti si clevetesti. Lumea iti spune ca esti sfant pentru ca ai lucrare si virtute si tu vrei sa fii sfant si sa fii crezut sfant. Dar daca te supara cineva nu-l mai ierti in veci.

Daca vrei sa vezi de esti smerit, intreaba pe dusmani ce zic despre tine. Si daca spunandu-ti lucruri neplacute te va intepa la inima, atunci sa stii ca esti trufas. Smerenia falsa e tot ce poate fi mai inalt. E varful trufiei. De aceea adevaratul smerit e cel ce nu-si cunoaste smerenia. Cine se smereste astfel, se inalta, iar cine se smereste spre a se inalta, cade. De aceea Nicodim Aghioritul in Razboiul Nevazut sfatuieste: “Pazeste-te de ganduri ce par a aduce sfintenia si de ravna fara de socoteala. Cu cat lucrul are mai multa fata si chip de sfintenie, cu atat trebuie sa-l cercetezi mai temeinic”. Caderea aceasta e cu atat mai grea cu cat esti mai convins ca esti pe inaltime, avand toate semnele inaltimii. Ci pe inaltimea adevarata e cel de jos, cel ce nu-si cunoaste nici inaltimea, nici smerenia si este in ascultare.

3. Caderea prin minte. Se angajeaza omul la viata duhovniceasca, dar nu renunta la un lucru: la mintea lui. La orice abdica, dar la judecata lui nu. Critica. Are pareri. Isi face socoteli. La acestia nu este pocainta. Este stiinta, cunoastere naturala, incredere si trufie. Ei au raspunsuri la orice, si nu mai intreaba pe nimeni nimic, nu mai asculta de cei ce-l sfatuiesc.
4. Caderea cea mai de sus este si cea mai grozava. Omul ajunge la viata autentica, adevarata. Ajunge la rugaciunea neincetata, la viata inalta, si cade tocmai prin acestea. Iata un aspect: Rugaciunea e vorbire cu Dumnezeu si-i da omului duhovnicesc niste impliniri deosebite. Cum cade omul prin aceasta? Transforma acest mijloc de a ne uni cu Dumnezeu in scop. Cauta toate acestea numai pentru bucuriile pe care le rodesc. Sunt iubitori de rugaciune pentru rugaciune. Umbla pentru dulceata rugaciunii si uita de Dumnezeu. Sfintii Parinti spun ca foarte putini din acestia se mantuiesc. Ei isi iau plata lor aici pe pamant, pentru ca au cautat-o pentru aici, chiar daca n-au facut-o la aratare.

Ispita aceasta a sfinteniei e o certitudine inselatoare ca esti fara de pacat, ca esti drept si, in forma poate esti, ca nu esti in greseala, ca nu ai ce intreba, nu ai de ce asculta. Are dreptate Sf. Isaac Sirul sa spuna ca faptele cele bune ale dreptului, de nu-si cunoaste neputintele sale, stau pe ascutisul sabiei. Pe acesta diavolul l-a silit sa faca lucruri bune cu mandrie, spune Nicodim Aghioritul, ca sa defaime pe ceilalti, sa se creada mai drept ca ceilalti.

In crestinism e limpede: acelea sunt virtuti adevarate, care sunt lucrate in numele lui Dumnezeu, si pentru Dumnezeu, si impreuna cu Dumnezeu. Virtutile autonome n-au valoare. “Cine nu aduna cu Mine, acela risipeste”. Denis de Rougemont, o mare constiinta a epocii noastre, spune ca diavolul e mai primejdios in virtutile noastre satisfacute, decat in vicii. Caci nu a face raul e diabolic, ci a-l boteza cu nume de bine, a schimba continutul si sensul cuvintelor, a spune una si a intelege alta.

De ispita aceasta a indreptatirii cu faptele bune, cu sfintenia noastra, nu se poate scapa decat prin smerenie. Intreaba Sf. Isaac Sirul: ce este desavarsirea? Si raspunde tot el: o prapastie de smerenie!

IPS Antonie Plamadeala, www.cuvantul-ortodox.ro

 

Sa invatam de la porumbei

Pe cand eram la puscarie, vad la un moment dat o scena ce n-o voi uita toata viata: un porumbel statea langa porumbita lui. Sau invers, caci nu mi-am dat seama care era masculul si care femela. La inceput nu mi-am dat seama dar la scurta vreme am realizat ca cea ghemuita la pamant era de fapt moarta. Si a stat langa ea toata ziua. Noaptea pleca. Actiunea se petrecea intr-o zona in care nu se facea curatenie decat o data pe saptamana. A doua zi el a revenit si din nou nu s-a dezlipit de ea pana noaptea. Si tot asa zile la rand. Nici nu stiu cand manca, daca manca. Apoi a venit ziua curateniei si au luat-o. Nu stiu ce s-a mai intamplat cu cel viu pe urma.

Reiau si un fragment dintr-un articol ce l-am scris acum 5 ani:

Imi amintesc de un documentar despre columbofili si cum isi pregateau porumbeii masculi pentru concursurile de viteza. Fiecare “cuplu” de porumbei stau in mod normal in cate o cusca, cu posibilitatea libera de a iesi. Cu cateva zile inaintea competitiei, femela e luata de langa el si acesta intra intr-un soi de “dor”, de neliniste. Porumbitele tinere ii tot dau tarcoale si vin la cusca lui, dar el le alunga foarte suparat. Apoi, cand mai e o zi pana la concurs, i se aduce “soata” si amandoi sunt tare fericiti. Dar nu apuca sa se bucure prea mult de ea, caci este dus la multi kilometri departare, de unde mai apoi i se da drumul spre a zbura acasa. Si este cronometrat. Si zboara mititelul cat poate de iute, caci de abia asteapta sa ajunga la “sotia” lui.

Vasile, https://saccsiv.wordpress.com/2016/02/26/sa-invatam-de-la-porumbei/

 

Ca albina sau ca musca ?

Din grădină, o albină,
Zboară astăzi din stupină,
Sus, spre zările senine,
Spre pădurile alpine,
Unde-i aerul curat,
Doar de flori înmiresmat.
Și zburând din floare-n floare,
Ia polen din fiecare.
Și în zborul tacticos,
În parfumul cel frumos,
Face mierea cea curată,
Cristalină, parfumată.
Pe când musca-n zborul său,
Preferă tot ce-i mai rău,
Căci se-așază pe gunoi,
Ori pe resturi sau noroi.
Din gunoiu-n care zace,
Musca altceva nu face,
Doar viermi și necurății,
Ce le lasă-n farfurii.
Întrebarea care vine,
Pentru tine e, creștine:
Cum îți place să trăiești?
Ca o muscă, sau muncești?
Ca albina, ordonat?
Ori ca musca, necurat?
Stai la dos sau în lumină?
Prin noroi sau prin grădină?
Tragi în jos ori zbori frumos?
Dai rod bun sau viermănos?

Elena J.

 

Nu astepta sa fii iubit ci iubeste tu!

Nu veți fi niciodată fericiți dacă așteptați mereu pe cineva să se gândească la voi, să vă înțeleagă, să vă ajute, să vă iubească, fiindcă toate lumea are grijile și problemele ei. Cineva va fi poate aproape de voi un moment, dar în clipa următoare va fi ocupat în altă parte și va trebui să vă descurcați singuri.

De aceea vă sfătuiesc: nu vă bazați atât de mult pe alții, deoarece atenția, prietenia, iubirea lor sunt prea nesigure. Într-un moment vă simțiți înțeleși, susținuți, dar ce se va întâmpla în momentul următor?

Nu trebuie să așteptați nimic de la alții, și mai ales iubirea lor. Ea poate veni, desigur, poate veni chiar fără încetare; dacă vine, să fie binevenită, și veți mulțumi lui Dumnezeu, dar nu trebuie să o așteptați.

Vreți să fiți fericiți? Nu cereți să fiți iubiți, ci iubiți voi, zi și noapte, și veți fi mereu fericiți. Poate că într-o bună zi veți întâlni o iubire formidabilă… Da, de ce nu? Aceasta poate veni, dar să nu o așteptați.”

Omraam Mikhaël Aivanhov

 

Fecioria presupune mai mult decat curatia trupului

Fecioria nu inseamna numai curatia trupului ci o curatie mai inalta, a gandurilor, a simturilor, a gesturilor, a privirii… Eu nu am aceasta feciorie dar stiu ca ea poate fi dobandita prin Hristos. Noi sa incepem de la curatia trupului, de la lupta cu gandurile necuviincioase si la toate acestea Hristos adauga cumintenia privirii si a gesturilor, frumusetea chipului cuviincios, blandetea inimii si mangaierea rugaciunii. Toate acestea El le face cu noi… dar nu fara voia noastra.

De aceea, cu toata inima va rog: Nu considerati curatia trupeasca ca pe o povara! Nu cautati sa “scapati” de ea. Aceasta e un dar nepretuit de la Dumnezeul nostru. Paziti-o pana la casatorie, cand veti primi binecuvantarea lui Dumnezeu si va fi multa bucuria pe care v-o va da Hristos pentru rabdarea voastra!

Iar daca poate ati cazut deja, iarasi va rog cu inima mea intreaga: Nu ramaneti cazuti! Hristos nu va va scoate afara de la El cand, cu parere de rau, Ii veti cere iertare si intarire in fata ispitelor care va lupta. Sa iubim curatia cu mult curaj, sa o cautam si pazim, ca sa putem simti in inima noastra dulceata nesfarsita lui Hristos, Dumnezeul nostru, frumusetea Sa nespusa si fara de margini a Lui duiosie. Iar pentru mila Lui, sa ne primeasca Hristos pe toti, in vesnicie, langa inima Sa!

Diana, 24 ani, http://www.ganduridinierusalim.com/

 

Daca vrei sa invingi patimile, atunci taie-ti placerile!

Dacă vrei să învingi patimile, atunci taie-ţi plăcerile; dacă alergi după mîncare, vei duce viaţa în patimi; nu se va smeri sufletul dacă trupul nu se va lipsi de paine; este cu neputinţă să salvezi sufletul de la pieire, păzind trupul de neplăceri. Pentru aceasta nu uita: dacă vrei, suflete al meu, să te mîntuieşti, să treci calea cea plină de mîhnire, sa intri în împărăţia cerurilor, să dobîndeşti viaţă veşnică, atunci slăbeşte-ţi trupul tău, gustă amărăciunea de bună voie, poartă mîhnirile grele, aşa cum au făcut toţi sfinţii.

Astfel, dragă suflete al meu, adu-ţi aminte de toţi sfinţii proroci, apostoli, mucenici, ierarhi, cuvioşi şi drepţi, de cei săraci cu duhul şi de toţi cei bineplăcuţi lui Dumnezeu. Unde ai găsi sfinţi, care nu şi-ar fi supus trupul duhului ori nu ar fi suferit în nenorociri şi în grele mîhniri? Ei au suferit foarte multe nenorociri, au îndurat foame şi mîhnire în inimă, aveau bunătatea copiilor şi toată mila, ajutau pe alţii la dureri şi la nevoie făceau diferite milostenii după puterile lor; ceea ce nu-şi doreau sieşi şi ceea ce urau, nu făceau altora. Cu supunere, ca robii cumpăraţi lucrau nu ca pentru om, dar ca pentru Dumnezeu, cu înţelepciune simpla, nefiind învăţaţi, neştiind nimic, dar numai tin­zând la mîntuirea lor.

Sf. Paisie Velicicovski, http://manastireasuruceni.md/

 

Cand esti suparat

Când ești supărat, ai dreptul să fii supărat, dar nu ai dreptul să-i învinovățești pe ceilalți pentru necazul tău. Ai voie chiar să te mânii pentru starea ta, dar nu ai voie să greșești în mânia ta: „Mâniaţi-vă, dar nu greşiţi de cele ce ziceţi în inimile voastre.” (Psalmul 4; 4). Ai dreptul să plângi, dar nu ai dreptul să înjuri, să vorbești urât. Ai voie să-ți ceri dreptul, dar nu încălcând dreptul celuilalt. Ai dreptul să discuți față în față cu pârâtul pentru a-ți lămuri problema, dar nu ai dreptul să-l bârfești celorlalți în lipsa lui. Ai dreptul să-ți spui necazul, dar ai și obligația să asculți alte păreri. Ai voie să te îndreptățești, dar nu călcând peste cinstea celorlalți. Așadar, ai dreptul să fii supărat, dar „soarele să nu apună peste mânia ta.” (Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel, Cap 4; 26)

Elena J.

 

Nu sta de vorba cu gandurile rele

Să ne înarmăm cu rugăciunea de un singur gând – Rugăciunea lui Iisus, silindu-ne neîncetat mintea să petreacă în inimă. Aşa cum cel ce vede o piatră în drumul lui o dă numaidecât la o parte dintr-o singură mişcare, la fel şi noi, recunoscând gândul care ne supără, îl înlăturăm degrabă printr-o scurtă spovedanie, ca pe o stavilă ce s-a ivit în calea noastră. Atunci totul devine mai simplu şi mai limpede. Omul se înalţă în planul duhovnicesc, lăsând în urmă tot ce este psihologic sau sufletesc. Altminteri toate întâlnirile şi spovedaniile noastre se vor transforma în discuţii nesfârşite la nivel psihologic care nu aduc folos nimănui.  (Arhim. Zaharia Zaharou)

Niciodată nu trebuie să vă opriți asupra gândurilor care vin. Treceți pe lângă ele, iar dacă se încăpățânează să vă stea în drum, să le respingeți cu Rugăciunea lui Iisus și să vă curățiți inimile voastre. (Sf. Nicon de la Optina)

 

Doar cei slabi cred in Dumnezeu?

Mulţi dintre cei care nu cred în Dumnezeu îi învinuiesc pe ceilalţi, care au această virtute în sufletele lor, că sunt slabi, că sunt fricoşi. Că, de fapt, teama de necunoscut şi neputinţa sunt cele care oferă spaţiul cel mai generos sporirii credinţei lor. Să fie oare aşa? Numai ignoranţa şi lipsa siguranţei să ne împingă către Hristos? Credinţa poate fi o cârjă pentru cine şchioapătă, dar înainte de toate ea este puterea care ne dă vederea adevărată a lucrurilor şi ne face fii ai lui Dumnezeu.

Un străin călătorea prin Rusia. O femeie l-a întrebat: „Eşti credincios?“ Străinul a răspuns că este. Dar ea a continuat: „Eşti credincios fiindcă eşti slab. Cauţi la Dumnezeu mângâiere. Vrei să te ţină cineva de mână?“ Şi a întins braţul spre străin ca să-i arate ce vrea să spună. Dar străinul i-a zis: „Mă tem că greşeşti. Nu caut mângâiere la Dumnezeu, ci putere. Nu vreau ca Dumnezeu să mă ţină de mână; vreau să-mi întărească braţul ca să pot da o mână de ajutor altora. Nu vreau să-mi şteargă lacrimile; vreau să-mi dea o batistă cu care să pot şterge ochii plânşi ai altora“.

Când Sfântul Apostol Pavel se sprijinea pe Hristos în slăbiciunea lui, nu o făcea ca să afle mângâiere, ci ca să fie în stare să meargă la ceilalţi cu vestea cea bună a puterii lui Dumnezeu oferită ajutor în slăbiciunea noastră.

Cineva l-a întrebat pe Cuviosul Francisc de Assisi cum de putea face atâtea lucruri minunate. El a răspuns: „Cred că Domnul s-a uitat din cer şi a zis: «Unde să-l găsesc pe cel mai slab şi mai mărunt om de pe pământ?» Apoi m-a văzut pe mine şi a zis: «L-am găsit. O să lucrez prin el, iar el nu o să se mândrească. O să vadă că nu fac decât să Mă folosesc de el din pricina neînsemnătăţii lui»“.

Adaptare după  „Vitamine duhovniceşti“, Anthony M. Coniaris, http://ortodox.md/