RSS

Arhive pe categorii: DREPTATE

Dreapta judecata

Demult, trăia într-un sat un brutar renumit pentru pâinea sa. Dar, într-o zi, lui i se păru că sunt cam uşoare bucăţile de unt pe care tocmai le cumpărase de la un ţăran şi le aşeză pe cântar. Când colo, ce să vezi?! În loc de 1 kg, cât trebuia să aibă o bucată, fiecare cântărea doar 800 de grame. Supărat foc, omul s-a dus degrabă la judecătorie, spunând că ţăranul înşală lumea şi cerând, bineînţeles, pedepsirea acestuia. N-au trecut nici două ceasuri şi ţăranul a fost adus în faţa judecătorului, care l-a ameninţat: – Dacă este adevărat ce spune brutarul, că îi înşeli pe oameni la cântar, te bag imediat la închisoare. – Să-mi fie iertat – zise ţăranul – dar sunt nevinovat. – Cum îndrăzneşti să minţi? – sări brutarul. Chiar astăzi am cumpărat aceste bucăţi de unt de la tine. Domnule judecător, trebuie să-1 închideţi pe acest şarlatan, care a încercat să mă păcălească! – Aşa este, omule? – spuse atunci judecătorul. Este untul acesta al tău? – Al meu este, însă, vedeţi dumneavoastă, eu nu am prea mulţi bani. Mi-am cumpărat un cântar, dar nu am mai avut bani şi pentru greutăţi, aşa că pun unt pe un braţ al cântarului, iar pe celălalt pun o pâine de-a brutarului, care – zice el – are 1 kg.

Acum, dacă pâinea brutarului n-a avut 1 kg, eu ce vină am? Auzind una ca asta, judecătorul a cântărit imediat o pâine şi, într-adevăr, aceasta nu avea decât 800 de g. În locul ţăranului, la închisoare a ajuns adevăratul vinovat, brutarul, care nu doar că înşela oamenii, dar mai dorea şi să fie aspru pedepsit cel care ar fi făcut exact ca el. Cel ce vrea să înşele, singur se înşală. Chiar dacă nu vede nici un om greşeala sa, Dumnezeu îi vede păcatul; iar atunci când îl mai descoperă şi oamenii, ruşinea este cu atât mai mare. “Cu nimic nu-L mânii pe Dumnezeu atât de mult ca atunci când nedreptăţeşti pe cineva.” (Sfântul Ioan Gură de Aur).

https://deveghepatriei.wordpress.com/

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 19 Februarie 2015 în ADEVAR, DREPTATE

 

Dreptatea lui Dumnezeu

Era odată o femeie care obişnuia să descurajeze pe tineri zicându-le să nu mai meargă la biserică să cânte, că acolo trebuie să cânte numai babele. Această femeie întorsese multe suflete din calea aceasta bună. Venind însă timpul să se căsătorească şi să aibă copii, a născut nouă copii muţi şi tare se întrista şi plângea că nici unul măcar nu-i spunea “MAMA”. Copii s-au făcu mari şi de la nici unul nu a putut auzi cuvântul mamă şi tată. Ea însă uitase păcatul făcut în tinereţe şi nemărturisit şi se întreba mereu de ce-o fi pedepsit-o Dumnezeu aşa de rău cu toţi copii muţi? Într-o noapte a avut un vis; un tânăr frumos îmbrăcat i-a spus: “Să ştii, femeie, că tu nouă suflete ai întors cu vorbele tale rele din calea bisericii unde mergeau să slăvească pe Dumnezeu. Le-ai întors la calea cea rea a demonilor şi s-au pierdut. Pocăieşte-te de păcatul acesta şi mai spune şi altora ca să nu-ţi pierzi şi fericirea raiului.”

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 25 Noiembrie 2014 în DREPTATE

 

Dumnezeu este bun dar este si drept

Cand cineva, cu faptele sale păcătoase, cade din dragostea Tatălui său, dă de dreptatea Lui, care, ca pe un rob, il va readuce la cale cu sila. Îi dă şi timp, doar va simţi să vină de bună voie; dacă insă nu bagă in seamă, ii ia şi timpul şi cade fară de veste urmărit de dreptate. Dacă bunătatea ar ierta fără rugăciune fărădelegile, ar fi încălcată dreptatea, și nimeni nu s-ar gândi la ea

O mare putere de refacere asupra celor căzuţi din dragostea lui Dumnezeu o au drepţii, care stau inaintea Stăpanului vieţii pentru fraţii lor. Ei fac cumpănă intre Dumnezeu şi oameni: dobandind de la oameni pocainţa şi de la Dumnezeu, milostivirea. Cand lipsesc drepţii dintre oameni, iubirea nu se poate implini, ci trebuie să se implinească dreptatea..

Omul a putut să facă ceea ce Dumnezeu nu poate, adică răul. Faptul că, după judecata tuturora, pe cei păcătoşi ii inchide in chinurile haosului veşnic, nu e o răzbunare din partea lui Dumnezeu, ci o consfinţire a libertăţii şi a deciziei viciate a omului, pentru ca acesta să fie impreună cu creaţia sa iubită – păcatul – in infinitul eternităţii.

Trupul trăieşte dacă e locuit de suflet; iar sufletul trăieşte dacă e locuit de Dumnezeu. Aşadar, sunt oameni care au intr-inşii suflete vii, şi sunt oameni care au suflete moarte. Moartea trupului este despărţirea sa de suflet; iar moartea sufletului e despărţirea lui de Dumnezeu. Astfel, un trup viu poate fi locuit de un suflet viu sau de un suflet mort.

Pr. Arsenie Boca

 
2 comentarii

Scris de pe 30 Octombrie 2013 în DRAGOSTEA, DREPTATE, DUMNEZEU