Cand ne trebuie binecuvantarea duhovnicului

Abia am explicat când este necesară binecuvântarea duhovnicului, că trebuie să o iau de la capăt! Din comentariile unor persoane îmi rezultă că mulți ortodocși de-ai noștri nu înțeleg că tradiția bisericească este LOGICĂ. Totul se face cu o motivație precisă pe cărările duhovniciei. Cerem binecuvântare de la duhovnic, am mai spus, pentru lucruri deosebite, grave, dificile, nu pentru îndatoririle noastre creștinești: rugăciune, post normal (nu ajunare de multe zile), milostenie. Dar aș vrea să înțelegeți un lucru: binecuvântarea preoțească nu lipsește niciodată! O primim la fiecare Sfântă Liturghie, la sfârșitul ei.

De ce mergem la preot când vrem să luăm o binecuvântare particulară? Ce vrem să obținem practic de la slujitorul lui Dumnezeu? Două lucruri. Mai întâi, aprobarea de a face ceea ce ne-am propus, prin care știm că Dumnezeu este de acord cu inițiativa noastră. Lipsa binecuvântării înseamnă dezaprobare divină. Nu spunem în rugăciune: „Facă-se voia Ta”? Chiar și Fiul lui Dumnezeu S-a supus cu smerenie voii Tatălui ceresc, cu aceleași cuvinte pe care ni le-a lăsat nouă moștenire: „Dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă”! Așadar, când dorim să facem un lucru deosebit, cu un grad de dificultate foarte ridicat, trebuie să avem aprobarea lui Dumnezeu prin binecuvântarea duhovnicului. Un „nu” al acestuia din urmă ar însemna că Dumnezeu nu este de acord cu propunerea noastră. Este posibil să fie chiar o idee diavolească, semănată în mintea noastră în scopul autodistrugerii. Se numește „ispitire din dreapta”. Ne-am hotărât să priveghem peste măsură, să ajunăm până la epuizare, să facem lucruri riscante..Fără binecuvântare nu ar decât o dărâmare a ființei noastre și poate chiar și a celor dragi nouă.

În al doilea rând, prin binecuvântare primim putere, har, ca să îndeplinim misiunea dificilă pe care ne-am asumat-o. O faptă măreață începută și terminată este întotdeauna opera omului prin puterea Domnului. Știm acest lucru din cuvintele Mântuitorului: „FĂRĂ MINE NU PUTEȚI FACE NIMIC”. Deci ceea ce s-a făcut deja, s-a făcut prin lucrarea tainică a Împăratului Hristos. Spuneam la începutul postării că binecuvântare și har ca să ne îndeplinim obligațiile duhovnicești zilnice primim în timpul Sfintei Liturghii. „Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi, cu toți”!, spune preotul la înfricoșătoarea slujbă. Chiar la sfârșitul ei, credincioșii primesc binecuvântarea finală a Liturghiei: „Binecuvântarea Domnului PESTE VOI TOȚI, cu al Său har și cu a Sa iubire de oameni, TOTDEAUNA, acum și pururea și în vecii vecilor, amin”! Din sublinierile făcute se vede foarte bine că niciodată nu lipsește binecuvântarea lui Hristos Domnul credinciosului care participă la Sfânta Liturghie. Binecuvântare primită de la preotul slujitor, care este duhovnic pentru toți credincioșii din biserică. Dacă ați aflat aceste lucruri, vă rog, citiți Psaltirea, acatiste, paraclise, faceți metanii, citiți din Sfânta Scriptură fără nici o frică. Binecuvântarea ați primit-o deja!

Pr. Sorin Croitoru

 

Femeia este sluga ca sa-l asculte pe barbat?

– Parinte, dar femeia este sluga, sa-l asculte pe barbat l-a întrebat odata o femeie pe parintele Ioan.

– Nu e sluga. Il asculta în cele bune, tocmai pentru ca Dumnezeu a lasat ca barbatul sa fie cap femeii.

Dar barbatul credincios, nu necredincios. Ca cel necredincios nu este în stare sa se conduca nici pe sine pe drumul cel bun. Si ascultarea merge pîna la pacat: daca barbatul îi spune femeii sa avorteze un copil, bineînteles ca femeia trebuie sa puna ascultarea de Dumnezeu mai presus decît ascultarea de barbat. Intr-o familie crestina, însa, nu asculta numai femeia de barbat, ci si barbatul de femeie. Barbatul nu e un general care da ordine soldatului. Asupra problemelor care apar, cei doi se sfatuiesc si, nu de putine ori, femeia, fiind mai practica, gaseste solutia mai buna.- E mai simplu totusi pentru barbat, îi spune: fa curat, sterge geamurile, fa mîncare, spala copiii…

– Treaba asta cu femeia care se ocupa de gospodarie e valabila numai atunci cînd barbatul aduce atîtia bani în casa încît femeia nu mai are nevoie de un serviciu. Dar, cînd femeia lucreaza cot la cot cu barbatul ei si vine acasa frînta de oboseala, ar fi anormal ca ea sa trudeasca, iar barbatul sa o priveasca, relaxîndu-se. Si nici cînd femeia sta acasa barbatul nu trebuie sa lase toata povara pe umerii ei.

Iata un caz: un barbat a venit acasa de la serviciu frînt de oboseala si a vrut sa se culce. Sotia lui era studenta. Stiind ca daca îi va spune ca a doua zi trebuie sa predea lucrarea, sotul va ramîne sa o ajute, s-au dus sa se culce. Dupa ce sotul a adormit, ea a început sa bata la masina ultimul capitol din lucrare. Pentru ca uitase sa închida usa la dormitor, sotul a auzit zgomotul si a venit lînga ea, sa o ajute. A uitat de oboseala si a venit trecînd cu vederea faptul ca a doua zi si el avea mult de lucru. A stat cu ea toata noaptea. Fara ajutorul lui, risca sa nu termine la timp. Dar, pentru ca el stia sa foloseasca toate degetele la scris, datorita lui a doua zi a predat lucrarea. Aceasta întîmplare pare banala, dar nu e deloc asa. La dragostea sotiei care a vrut sa îsi crute sotul, acesta a raspuns cu si mai multa dragoste. Putea sa ramîna în pat, sa se odihneasca. Dar nu a facut-o. S-a ostenit, si Dumnezeu i-a socotit dragostea ca o nevointa.

Se zicea despre avva Siluan ca avea un ucenic în Schit, Marcu cu numele, si acesta avea ascultare mare si era scriitor bun; si batrînul îl iubea pentru ascultarea lui, dar avea înca alti unsprezece ucenici, care se suparau caci îl iubea pe acela mai mult decît pe dînsii. Si auzind batrînul, s-a mîhnit. Au venit într-una din zile batrînii si tînjeau asupra lui. Iar el, luîndu-i, a iesit si a batut la fiecare chilie zicînd: „Frate cutare, vino ca îmi trebuiesti!”. Si nici unul dintr-însii nu i-a urmat lui îndata. Dar, venind la chilia lui Marcu, a batut în usa lui, zicînd: „Marcule!”. Iar el, auzind glasul batrînului, îndata a sarit afara. Si l-a trimis la o ascultare si a zis batrînilor: „Unde sunt ceilalti frati, parintilor”. Si intrînd în chilia lui a gasit ca pusese mîna sa faca slova O si, auzind pe batrînul, nu a întors condeiul sa termine litera de scris. Deci au zis batrînii: „Cu adevarat, pe care tu-l iubesti, avvo, si noi îl iubim, pentru ca si Dumnezeu pe acesta îl iubeste”. (1-147)

Danion Vasile, vladherman.blogspot.ro

 

Prin ascultare omul se pazeste de mandrie

Sunt monahi care cunosc pe Dumnezeu, cunosc si pe Maica Domnului, pe sfintii ingeri si raiul, dar cunosc si pe demoni si chinurile iadului, si cunosc aceasta din experienta. In Duhul Sfant sufletul cunoaste pe Dumnezeu. Duhul Sfant ne da, pe cat e cu putinta acest lucru, sa cunoastem inca de aici plinatatea bucuriei raiului, pe care fara harul lui Dumnezeu omul n-ar putea-o purta, ci ar muri. Dintr-o lunga experienta, monahul duce lupta cu vrajmasul mandriei, si Duhul Sfant il invata, il lamureste si-i da puterea de a-l birui. Monahul intelept izgoneste prin smerenie orice inaltare si mandrie. El spune: „Nu sunt vrednic de Dumnezeu si de rai. Sunt vrednic de chinurile iadului si voi arde vesnic in foc. Sunt cu adevarat mai rau decat toti si nevrednic de a fi miluit.” Duhul Sfant il invata sa gandeasca asa despre sine insusi; si Domnul se bucura pentru noi cand ne smerim si ne osandim pe noi insine si da sufletului harul Sau. Cine s-a smerit pe sine, acela a biruit pe vrajmasi. Cine se socoteste in inima sa vrednic de focul cel vesnic, NICI UN VRAJMAS NU SE POATE APROPIA DE EL si nici un gand lumesc nu patrunde in sufletul lui, ci ramane in Dumnezeu cu toata mintea si cu toata inima. Iar cine a cunoscut pe Duhul Sfant si a fost invatat de El smerenia, acela a ajuns asemenea Invatatorului sau, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, si s-a asemanat Lui.

O, fratilor, cititi mai mult Evangheliile, Epistolele Apostolilor si scrierile Sfintilor Parinti, prin aceasta invatatura sufletul cunoaste pe Dumnezeu si mintea e atat de ocupata de Domnul, ca uita cu desavarsire lumea, ca si cum nu s-ar fi nascut macar.

Prin ascultare omul se pazeste de mandrie; pentru ascultare se da rugaciunea; pentru ascultare se da si harul Duhului Sfant. Iata de ce ascultarea e mai presus decat postul si rugaciunea. Daca ingerii cazuti ar fi pazit ascultarea, ar fi ramas in ceruri si ar fi cantat intru slava Domnului. Si daca Adam ar fi pazit ascultarea, atunci el si neamul lui ar fi ramas in rai. Dar chiar si acum e cu putinta sa aflam iarasi raiul pin pocainta. Domnul ne iubeste mult in ciuda pacatelor noastre, numai sa ne smerim si sa-i iubim pe vrajmasi. Dar cine nu iubeste pe vrajmasi, acela nu poate avea pace, chiar daca ar fi asezat in rai.

crestinortodox.ro

 

De ce unii copii sunt ascultatori iar altii nu ?

Dacă un copil este zămislit în zi de post sau în zi de sărbătoare, atunci el se poate naşte cu un defect, moral sau fizic. Astfel, copilul poate deveni de necontrolat, neascultător. De obicei, într-o familie sunt şi copii sănătoşi, dar şi bolnavi. Păcatul părinţilor se răsfrânge asupra copiilor şi aceştia din urmă pătimesc din cauza lor.

Sunt fără minte acei părinţi care, deşi au copii sugari, înjură, se ceartă, fac rău şi trăiesc doar pentru trup. Toate patimile lor se vor răsfrânge asupra copilului. Chiar dacă este în pântecele mamei, copilul simte starea acesteia şi se poate naşte bolnav. Dacă femeia însărcinată bea, fumează sau face alte păcate, copilul se va naşte cu predispoziţie spre patimi. Atunci când în familie sunt copii mici, nu trebuie să credem că ei nu înţeleg nimic. Înţeleg totul. Copiii sunt ca un burete, absorb totul de la părinţi.

La Sfântul Ambrozie al Mediolanului a venit mama Fericitului Augustin și i-a spus: „Părinte, plâng zi și noapte deoarece fiul meu nu-l cunoaște de Domnul, și trăiește în păcat.”. Episcopul i-a spus: „Ține minte că Domnul nu va uita lacrimile tale: Fiul tău va veni la Domnul.”

După aceea, fiul a ajuns la Mediolan, chiar când episcopul predica. Fericitul Augustin l-a auzit și a crezut, iar Sfântul Ambrozie l-a botezat. Domnul i-a dat noului botezat o astfel de credință, încât acesta a devenit un mare teolog. Le dicta copiștilor texte de teologie și aceia nu reușiau să țină pasul cu el. Ca să citești toată opera lui, câte 8 ore pe zi, ți-ar trebui 80 de ani din viață.

La rugăciunele mamei, copilul a primit acest dar deosebit. Atunci când mama se roagă pentru copilul ei, copilul nu arde în foc, nu se îneacă în apă…Rugăciunea mamei îl scoate și de pe fundul mării. Este la fel de puternică ca cea a bisericii. Numai că ne este lene să ne rugăm și de aceea copiii și apropiații noștri nu cred în Domnul.

http://ortodox.md/, Părintele Ambrozie Iurasov

 

Despre frica de Dumnezeu

Era un împărat mare şi puternic care avea două slugi; auzind el că într-un loc se face târg mare şi e vorba de mult câştig acolo, a chemat cele două slugi şi le-a zis: „Luaţi avere multă şi vă duceţi în cutare loc, unde e târgul cel mare şi acolo vindeţi şi cumpăraţi. Într-o lună de zile să vă întoarceţi înapoi, iar care va zăbovi mai mult, cu capul va plăti!” Luând deci amândouă slugile avuţie multă, s-au dus. Unul, ca un nebun şi rău ce era, n-a cumpărat lucruri pe care le iubea împăratul şi-i trebuiau împăratului şi n-a vrut să se întoarcă la timp; el a cumpărat case, vite, holde şi multe altele, care nu-i trebuiau împăratului şi nici nu-i făceau lui câştig şi a întârziat pe lângă ele, pierzând trei, patru luni. Cealaltă slugă, ca un înţelept ce era, a cumpărat pietre scumpe şi cele ce-i trebuiau împăratului şi s-a întors la timpul potrivit. Pe acesta împăratul l-a pus în mare cinste, căci i s-a arătat credincios şi i-a fost de folos, iar celălalt a fost trimis să i se taie capul, ca unui vrăjmaş al împăratului. Aşa sunt şi Apostolii Mântuitorului, care au fost trimişi în lume ca nişte neguţători, să câştige sufletele oamenilor celor înşelate de satana. Care dintre aceştia se va arăta prieten Învăţătorului, acela va fi cinstit în Împărăţia lui Dumnezeu, iar cel care nu face voia Sa va fi dat spre pierzare.

 

Degeaba ai postit, degeaba ai tacut …

O femeie a venit la duhovnic si i-a spus: – Părinte, anul trecut, de Crăciun, mi-ati dat canon să învăt câtiva psalmi si să îi rostesc ori de câte ori pot. Si mi-ati dat binecuvântare ca în fiecare zi de vineri să ajunez, si să încerc să nu mai clevetesc si să nu mai vorbesc fără rost. Am învătat pe de rost toată Psaltirea, am ajunat nu numai vinerea, ci si lunea si miercurea. Iar de vorbit, am început să vorbesc din ce în ce mai putin, si la serviciu toti mă lasă în pace, mă privesc ca pe o ciudată. Tac aproape tot timpul. Îi salut pe colegi când vin si când plec, iar în rest nu am nimic de împărtit cu nimeni. Am citit o carte despre marii pustnici yoghini si m-am gândit că trebuie să duc si eu o viată mai aspră. – Ti-am spus eu să înveti toti psalmii? – Nu. – Ai zis psalmi? – În fiecare zi spun o Psaltire întreagă. – Trebuia să vii să îmi ceri binecuvântare pentru asa un canon. Spune-mi, îti dai seama când te ispiteste mândria? – Părinte, asta este singura mea patimă. Că mă tot compar cu altii, si îmi dau seama că nimeni nu e ca mine. Nu zic că sunt sfântă, dar, dacă nu as fi mândră, poate că as ajunge la sfintenie. – Eu nu ti-am spus nici să ajunezi lunea, miercurea si nici să taci tot timpul. Ai făcut astea de capul tău si, prin mândrie, ai pierdut plata ostenelii tale. Nu esti la măsura la care să postesti atât si nici la cea la care să taci atât. Îl iubesti mai mult pe aproapele tău? – Părinte, dar am încercat să mă ocup doar de desăvârsirea mea. Nu am mai avut timp să mă gândesc la altii sau să mă rog pentru ei. – Degeaba ai postit, degeaba ai tăcut. Dacă vrei să dobândesti raiul, fă ceea ce îti spune duhovnicul. Eu stiu mai bine cum trebuie să urci pe scara virtutilor. Dar, dacă modelele tale sunt pustnicii yoghini, care erau înselati de puterile întunericului, cazi la rândul tău în înselare.

Patericul Mirenilor, Moldova Ortodoxă

 

Despre ascultare

Era într-un oraş un tânăr creştin care se obişnuise să se roage numai de formă, să meargă la biserică din obicei, să se spovedească cam în bătaie de joc, fără nici o căinţă, încât preotul într-o zi a fost nevoit să-l oprească şi să stea de vorbă cu el mai serios. Tânărul abia terminase liceul. Îl întrebă ce vrea să se facă mai departe.
Să fac o facultate, răspunse acesta.
Şi apoi ce mai faci?
– Vreau să mă căsătoresc, zise tânărul, să-mi cumpăr un apartament, să-mi iau o maşină să mă plimb şi cât mai multe, ca să fiu fericit.
– Bine, zise preotul, dar eşti sigur că vei ajunge să le ai pe toate acestea? Ştii tu ce se va întâmpla până la urmă cu tine?
– Nu ştiu, zise băiatul.
– Iată, îţi spun eu, dragul meu: s-ar putea să te îmbolnăveşti şi să nu poţi a-ţi ajunge scopul, poţi învăţa, dar printr-o căsătorie greşită îţi vei da peste cap toată învăţătura ta şi toată agoniseala.
– Un lucru ţi-l pot spune sigur: dacă vei continua să trăieşti aşa nepregătit, nepăsător de mântuirea sufletului şi te va apuca moartea nespovedit cum trebuie, să ştii că vei fi osândit şi vei arde în iad. Dacă ai putut să-ţi baţi joc de mine crezând că mă înşeli printr-o spovedanie falsă, pe Dumnezeu nu-L poţi înşela. De aceea îţi dau un canon: du-te acasă şi în fiecare seară, timp de o săptămână, să zici aşa: « Într-o zi va veni timpul şi voi muri, dar nu-mi pasă. După moarte voi fi judecat, dar nu-mi pasă. Chiar de voi arde în focul veşnic al iadului, tot nu-mi pasă”.
Tânărul nostru s-a dus acasă şi a început să-şi facă canonul pe care i l-a dat preotul. Dar preotul făcea rugăciuni pentru sufletul lui rătăcit. Canonul, împlinit cu rugăciunile preotului, au milostivit pe Dumnezeu care trimise un înger în vis să-i ia sufletul şi să-l ducă în iad. Acolo, mergând şi văzând de departe flăcările iadului, tânărul îl întrebă pe înger unde-l duce. Îngerul îi spuse că-l duce să-l osândească acolo, în flăcări. Pentru care păcate, întrebă tânărul? Pentru păcatul nepăsării. N-ai zis tu că nu-ţi pasă nici de focul iadului. Acum poţi vedea şi tu dacă există sau nu. Ajunşi în faţa cuptorului, l-au luat demonii şi l-au aruncat în văpăi. Îngerul sta şi privea la el să vadă dacă mai poate spune că nu-i pasă.
Dar tânărul striga în gura mare la înger să-l scoată de acolo, căci toată viaţa lui nu va mai spune că nu-i pasă şi se va îndrepta spre pocăinţă. Trezindu-se din înfricoşatul vis, s-a dus degrabă la preotul duhovnic, şi-a spovedit păcatele cu şiroaie de lacrimi, ducând o viaţă sfântă cu gândul la grozăviile pe care le văzuse şi simţise cu sufletul său.
De aceea, fraţi creştini, să umblăm cu frică şi cu cutremur ca să nu murdărim haina de nuntă, haina botezului sau să ne-o fure cineva ori s-o pierdem prin nepăsarea noastră.

 

Despre ascultare

1 Ascultarea cea adevarata este rasplatita cu ascultare. Caci daca cineva il asculta pe Dumnezeu si Dumnezeu il asculta pe el (Avva Mios).
2 Ascultarea e moarte de bunavoie, viata neiscoditoare, primirea primejdiei fara grija, raspuns necautat in fata lui Dumnezeu; e mormant al vointei si inviere a smereniei.
3 Ascultarea este cea dintai dintre virtutile de inceput, caci inlatura mandria si ne aduce smerita cugetare (Sf. Diadoh).
4 Ascultarea este moartea mandriei si invierea smereniei (Sf. Ioan Scararul).
5 Ascultarea este mucenicie, fara de care nimeni nu va vedea pe Domnul.
6 Ascultarea este scara cea mai scurta catre cer (Sf. Vasile cel Mare).
7 Caderea celui ce se afla in ascultare sta in implinirea voii proprii, iar a celui ce cauta pacea si linistea sufleteasca sta in departarea de la rugaciune.
8 Cand Dumnezeu binevoieste sa faca un lucru, toata zidirea ajuta sa se implineasca.
9 Cand o cere ascultarea, nu trebuie sa existe frica de moarte.
10 Cei ce se tem de Dumnezeu sunt temuti de oameni, la fel cum ingerii Lui sunt temuti de diavoli.
11 Cel ce se afla sub ascultare, ia mai multa plata decat pustnicul.
12 Cele ale lui Dumnezeu vin, fara ca tu sa le simti.
13 Fa-te rob adevaratului Stapan, ca sa nu fii robit de cei multi.
14 Fie ca izbandesti in lucrul tau, fie ca nu, multumeste lui Dumnezeu.
15 Nimeni nu este de neam mai stralucit decat altul, decat cel ce face voia lui Dumnezeu.
16 Orice calcare de porunca, orice neascultare, sunt o lepadare de Hristos (Sf. Simeon Noul Teolog).
17 Toate lucrurile care ti se ivesc fa-le pe fiecare dupa folosul sufletului.

http://www.parohialazaret.ro/Revista/2014/Din%20ospatul%20credintei%2062.pdf