RSS

Arhive pe categorii: CASATORIE

Perversiunile sexuale dintre sot si sotie

Din păcate trebuie să discutăm despre acest subiect, deşi am tot evitat să-l abordăm. Perversiunile sexuale care apar în relaţiile intime între soţ şi soţie sunt o problemă reală cu care se confruntă chiar şi credincioşii bine ancoraţi în viaţa Bisericii, şi mulţi sunt curioşi să afle ce părere are Biserica şi Dumnezeu despre acest lucru.

Când discutăm despre perversiunile sexuale nu ne referim la vreun act de violenţă între soţi sau la vreo siluire a voinţei, ci facem referire la toate acele manifestări anormale din timpul relaţiilor intime, manifestări care se desfăşoară sub oblăduirea consensului dintre soţi. Nu e cazul să detaliem şi să exemplificăm aceste manifesări anormale pentru că am umple articolul de mizerii şi am putea sminti pe cei care sunt mai mici sau care nu sunt vizaţi de această problemă.

Totuşi aş vrea să amintesc o singură problemă pe care am auzit-o discutându-se pe buzele unor creştini: “E păcat să faci sex oral cu soţul sau soţia ta?”. Am auzit şi argumente pro şi contra, şi mai jos le voi enumera pe cele pro ale acestei practici.

Unii spun că relaţia de iubire exprimată prin actul sexual dintre soţ şi soţie este un moment foarte intim şi tot ce se întâmplă rămâne doar între ei; nimeni n-are voie să se bage şi să dea sfaturi. Tot aceste persoane susţin că bărbatul şi femeie îşi pot exprima dragostea în orice fel vor, atât timp cât sunt deacord amândoi cu ceea ce se întâmplă. Nici duhovnicul nu poate impune un comportament sexual între soţi, ci poate da doar sfaturi în linii mari, pentru că fiecare relaţie este diferită iar probleme sunt foarte delicate.

Sunt deacord că nu poţi merge la duhovnic să-l întrebi până unde poţi să mergi cu mângâiatul soţiei tale sau ce gesturi ai voie şi ce gesturi nu ai, dar asta se întâmplă pentru că relaţiile intime între soţi sunt manifestări normale al firii umane, binecuvântate de Dumnezeu, pornind din fiinţa noastră. E ca şi cum te-ai duce la duhovnic să-l întrebi cum să mănânci sau pe ce parte să dormi în pat. Se presupune că un om normal îşi va exprima iubirea din cadrul actului sexual în mod firesc, prin iubire şi gesturi tandre, prin blândeţe şi răbdare, şi nu prin egoism, manipulare, condiţionare sau brutalitate.

Perversiunile sexuale sunt devieri de la comportamentul firesc din timpul relaţiilor intime şi iau forma unor gesturi care au ca scop direct obţinerea plăcerii grosso-modo.

Poate unii ar spune că manifestările pe care le numim noi perversiuni sexuale sunt tot o formă de a face dragoste, şi nu pot fi considerate un păcat, deci o deraiere de la firesc.

Înainte de a începe să argumentez de ce cred eu că aceste gesturi sunt un păcat, vreau să vă spun că am citit undeva că o actriţă de filme porno spunea că pornografia a apărut doar din cauza bărbaţilor, şi că ei sunt motorul acestei industrii. Dacă ar fi spus-o altcineva poate l-am fi putut contrazice, dar o zice o femeie care a făcut sex cu sute de bărbaţi, a participat la toate perversiunile, a văzut reacţiile tuturor participanţilor din platoul de filmare şi după ani de zile a tras o concluzie din tot ce a simţit ea. Deci aceasta este o concluzie care are în spate o experienţă din culise.

Nu ştiu dacă v-aţi gândit vreodată, dar gesturile din timpul actului sexual a doi soţi care n-au privit niciodată vreun material pornografic sunt clar diferite de gesturile şi manifestările celor care au văzut astfel de filme. În lista lungă de efecte negative ale fenomenului pornografiei asupra oamenilor se înscrie şi această imitare inconştientă în actul sexual a gesturilor pe care le-ai văzut în filme, şi implicit a perversiunilor de acolo.

Doi tineri căsătoriţi care n-au fost atinşi de pornografie se vor comporta mult mai tandru şi mai delicat, în limitele normalităţii, decât alţi doi care au fost afectaţi negativ de desfrânarea promovată la tot pasul în mass-media. Bunica unui prieten îi povestea că atunci când s-a măritat, ea nu ştia ce să facă cu soţul ei, neavând nicio idee de cum de desfâşoară actul sexual. Atât era de curată iar fecioria şi nevinovăţia ei nu au reprezentat un handicap pentru mai târziu ci din cotra: şi-a păstrat cu uşurinţă fidelitatea faţă de soţul ei.

Astfel, o primă concluzie ar fi că perversiunile sexuale apar în sânul familiei pentru că mai întâi s-au instaurat la nivel mental, la nivel de dorinţă, cel în cauză sperând că, imitându-le, îşi va creşte considerabil gradul de plăcere obţinut. Aş tinde să cred că bărbaţii sunt mult mai uşor de influenţat pentru că lor le fug ochii pe stradă după fete, pe panourile publicitare cu trupuri dezgolite, pe reviste şi pe internet unde pot vedea orice scena de sex îşi doresc. Femeile sunt mult mai sensibile, apreciind gesturile tandre de iubire mai mult decât manifestările grosiere promovate prin filme porno, şi tocmai din acest motiv ele nu sunt mari consumatoare de pornografie, în orice formă ar fi ea. Marii consumatori sunt însă bărbaţii.

Se întâmplă adesea ca perversiunile sexuale să apară în viaţa soţilor atunci când relaţiile intime normale nu-i mai satisfac, îi plictisesc, dorindu-şi mai multă plăcere. Monotonia din patul matrimonial are ca şi cauză neînfrânarea soţilor în perioadele de post şi în sărbători.

Urmând zilelor de post ale Bisericii soţii vor avea relaţii intime doar în 4 zile din săptămână, miercurea şi vinerea fiind post iar duminica zi de sărbătoare. Se întâmplă uneori să apară şi alte sărbători în timpul săptămânii şi numărul zilelor să se scurteze şi mai mult. La toate acestea se adaugă cele patru posturi de peste ani şi marile sărbători ale Bisericii şi astfel vom vedea că dintr-un an întreg un întreg soţii se cade să se înfrâneze mai mult de jumătate.

Pentru unii poate e o nebunie, dar pentru cei care trăiesc în viaţa Bisericii zi de zi ştiu şi simt că tare înţelept este Dumnezeu care a aşezat lucrurile astfel. E aşa de bine încât nici nu ai timp să te plictiseşti dar nici nu rămăi prea mult timp departe de soţul sau soţia ta. Înfrânarea din timpul postului te ajută să apreciez orice gest al soţiei tale, orice privire, atingere şi mângâiere. În comparaţie cu nimic orice altceva înseamnă mult. Înfrânarea te ajută să fii normal, să reacţionezi normal şi să nu recurgi la gesturi nefireşti. Înfrânarea te ajută să-ţi preţuieşti soţia ca persoană pe care o iubeşti şi care te iubeşte.

Pervesiunile sexuale sunt o forma materială de exprimare a egoismului propriu. În perversiunile sexuale cauţi plăcerea şi percepi totul la nivel carnal, pierzându-se acea ruşine şi pudoare care împodobeşte firea fiecărui om.

Sexualitatea, în viaţa de familie, este doar o etapă de trecere spre iubirea desăvârşită şi nu un scop în sine. Sexualitatea îi ajută pe soţi să se apropie, să treacă mai uşor peste momentele grele. Prin actul intim soţii împreună cu Dumnezeu dau viaţă copiilor. Copilul este întruparea iubirii celor doi soţi, el contribuind şi mai mult la unirea lor.

Un alt motiv al apariţiei perversiunilor este şi protejarea în timpul actului sexual prin prezervative şi anticoncepţionale. Dacă soţii nu s-ar feri să mai facă copiii atunci ar conştientiza că fiecare act sexual are miză, are o finalitatea concretă, şi atunci gesturile lor ar fi altele. Dar poate mai mult decât acest lucru, protejarea din timpul relaţiilor intime îndeamnă la un libertinaj sexual şi mai mare, soţii ne-mai-având restricţii de niciun fel.

Soţii care au un copii şi care nu se protejează vor fi mai reticenţi să aibă relaţii sexuale atât de des, bine ştiind că naşterea şi creşterea copiilor este o cruce iar un alt copilaş ar însemna o responsabilitate şi mai mare. Astfel, relaţiile intime normale, neprotejate, îndeamnă tot spre înfrânare iar înfrânarea domoleşte aprinderea firii din noi.

Trebuie totuşi să precizăm că pentru oamenii care nu cunosc iubirea şi grija lui Dumnezeu faţă de noi şi nu participă la viaţa Bisericii aceste argumente poate că nu vor avea efect. Pentru ei trebuie să aducem argumente şi mai puternice pe care le şi avem, însă nu este cazul acestui material.

Dar noi toţi ceilalţi ar trebui să ştim că sexul oral şi toate celelalte gesturi urâte sunt un păcat pentru că pervertesc firea umană, legând-o şi mai mult de trup. Trupul este templul al Duhului Sfânt iar noi prin toate aceste urâciuni îl facem casă a diavolului.

Nu uitaţi că perversitatea cere şi mai multă perversitate, astfel că repetarea ei te va duce în aceeaşi stare ca înainte de a le face: dorinţa de a avea şi mai multă plăcere, şi într-un alt mod mai deviat de la normal. Setea de veşnicie din om este greşit dirijată în căutarea plăcerii, pentru că niciodată nu ne vom sătura, vom vrea şi mai mult… şi mai mult. Agresivitatea gesturilor poate duce astfel pâna la violenţă sau maltratări, şi totul în numele iubirii.

Fanteziile şi perversiunile sexuale sunt adesea un motiv de a pofti o altă femeie sau un alt bărbat, ajungându-se la adulter, apoi la certuri, divorţ, familii destrămate, copii crescuţi anormal, etc.

Nu trebuie multă teorie, conştiinţa îţi spune dacă faci bine sau nu în orice gest al tău din actul de iubire cu soţul/soţia ta.

Părintele meu duhovnic are o vorbă: “Măi, aveţi grijă, să nu-şi bată joc diavolul de voi!”

Perversiunile sexuale opresc de la împărtăşirea cu Sfânta Împărtăşanie şi trebuiesc mărturisite ca păcate părintelui duhovnic. Dacă veţi vi atenţi la rugăciunile de la “molitfa” înainte de spovedanie veţi observa că se face referire şi la aceste perversiuni.

ortodoxiatinerilor.ro

Reclame
 
5 comentarii

Scris de pe 4 octombrie 2019 în CASATORIE

 

Cinste barbatului care constientizeaza acestea!

Untitled.jpg

Soția mea nu are nevoie de ajutor, are nevoie de un partener. Sunt un partener acasă și în societatea care împarte funcțiile oamenilor. Dar nu e un “ajutor“ dacă aleg să fac treburi casnice.

Eu nu îmi ajut soția să facă curat, pentru că și eu trăiesc aici și eu trebuie să contribui la curățarea ei. Eu nu îmi ajut soția să gătească, pentru că și eu vreau să mănânc și am nevoie să gătesc. Eu nu îmi ajut soția să spele vasele, pentru că și eu folosesc acele vase. Eu nu îm ajut soția cu creșterea copiilor, pentru că ei sunt și copiii mei și e treaba mea să le fiu tată. Eu nu îmi ajut soția să spele rufe și să le calce, pentru că și eu și copiii mei avem haine de spălat și călcat.

Eu nu sunt un ajutor în casă, eu sunt parte a acestei case. Și când vine vorba de mulțumiri și laude, l-am întrebat pe prietenul meu când a fost ultima oară când ai mulțumit când soția a terminat de făcut curățenie, când a terminat de spălat rufe, când a schimbat lenjeria de pat, când a spălat copiii, când a gătit, când a făcut ordine etc.

Ți se pare absurd? Când ai curățat pentru prima oară în viață ai spălat podelele te așteptai la un premiu, la glorie? De ce? Poate pentru tine, cultura macho ți-a spus că totul e treaba ei. Poate ai fost învățat că toate acestea se fac fără să miști un deget? Atunci laud-o pe ea, la fel de mult cum vrei să fii tu lăudat, cu aceeași intensitate. Dă-i o mână de ajutor, fii un adevărat partener, nu un oaspete care vine să mănânce, să doarmă, să se spele și să își satisfacă nevoile.

Simte-te ca acasă, în casa ta. Schimbarea reală din societatea noastră vine din casele noastre, să ne învățăm fii și fiicele sensul real al parteneriatului.

http://www.unica.ro

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 24 iulie 2019 în CASATORIE

 

Casatorindu-te iti iei un angajament pentru tot restul vietii

FB_IMG_1559015785139.jpg

Căsătorindu-vă în fața legii sau în fața lui Dumnezeu, vă luați un ANGAJAMENT să fiți CREDINCIOȘI  “la BINE și la RĂU ”, ORICE s-ar ÎNTÂMPLA și pentru TOATĂ viața. Dar după câțiva ani spuneți: “M-am schimbat, s-a schimbat si ea. Ce SENS ar mai avea FIDELITATEA noastră, când ea se OPUNE VIEȚII? Este “SINCER ” să te mai cramponezi? Am jurat, e adevărat, dar EU NU mai SUNT ACELAȘI. Și din clipa în care iubesc o altă femeie, sa mai rămân CREDINCIOS ficțiunii legale ar FI o pură IPOCRIZIE ”.

Potrivit acestei CONCEPȚII despre sinceritate, ar fi IPOCRIT să spui ADEVĂRUL când ai CHEF să MINȚI.   Din nefericire, acest frumos raționament DISTRUGE BAZELE oricărui TRATAT, oricărui CUVÂNT DAT sau schimbat, în sfârșit, ÎNSUȘI limbajului și posibilității de a te mai ÎNȚELEGE cu CINEVA în orice privință.

Căci DE CE SE FAC JURĂMINTELE?
Tocmai pentru că se știe că VIAȚA se SCHIMBĂ și ne SCHIMBĂM și NOI; tocmai pentru a ne ASIGURA împotriva acestor VARIAȚII; tocmai pentru a EVITA ca UMORILE să DOMINE RAȚIUNEA, ca MOMENTUL să distrugă ETERNUL.

Dar dacă ne gândim că e mai “SINCER ” să ne urmăm INSTINCTUL decât ADEVĂRUL, și că “interesul vital” nu CUNOAŞTE LEGE, atunci intrăm într-o lume în care chiar și hitlerismul poate fi justificat.

Ordinea și PACEA nu au existat niciodată decât în VIRTUTEA unui EFORT constant ÎMPOTRIVA acestui gen de “sinceritate”; decât în virtutea unei constante “ipocrizii” care se străduiește să subordoneze micile nostre FERICIRI DREPTĂȚII, DORINȚELE noastre DRAGOSTEI față de APROAPELE și INIMA CAPULUI.

Da, dintotdeauna JURĂMINTELE, când SÂNGELE IA FOC , ARD ca niște paie uscate. Nou e doar modul nostru de a accepta astfel de nerozii în numele Fatalității șî Sincerității.

DRAGOSTEA aceasta care DISTRUGE atâtea fidelități prin SLĂBICIUNILE pe care le AUTORIZEAZĂ trebuie, în sfârșit, să fie DESCALIFICATA în numele și din IUBIRE față de IUBIREA ÎNSĂȘI .”

Denis de Rougemont
,,Partea diavolului „

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 30 mai 2019 în CASATORIE

 

In lumea relatiilor de unica folosinta, aminteste-ti ca Taina Casatoriei este vesnica si dumnezeiasca

casatoria-civila-si-nunta-crestina-11278

Sensul vieţii de familie şi al vieţii noastre, în general, este dragostea de Dumnezeu şi de aproapele. Viaţa omenească e foarte scurtă, în ea avem şi aşa destule necazuri şi greutăţi, şi nu trebuie să o irosim fără sens pe jigniri, reproşuri reciproce şi deprimare. În scurta noastră viaţă pământească trebuie să apucăm să-i bucurăm pe cei dragi, să le aducem măcar puţină fericire şi să devenim, astfel, mai fericiţi şi noi înşine. (…)

Încă un factor important care ne ajută să purtăm responsabilitatea pentru apropiaţii noştri este gândul că legătura căsătoriei este veşnică şi de nedesfăcut. Că ne-am ales jumătatea o dată pentru toată viaţa ne aminteşte mereu verigheta, fiindcă inelul, cu forma sa de cerc, este simbolul veşniciei căsătoriei. În vremea cununiei, soţul şi soţia înconjoară de trei ori analogul tot în chipul unui cerc, fără început şi fără sfârşit.

Desigur că în această lume a „relaţiilor de unică folosinţă” gândul la veşnicie li se pare multora învechit, dar numai o asemenea perspectivă asupra familiei şi căsniciei poate ajuta familia să supravieţuiască într-o lume plină de păcat şi de tentaţii, permiţându-le soţilor să construiască o relaţie autentică. Soţii hotărâţi să rămână credincioşi unul altuia şi să fie răspunzători unul pentru altul se vor putea înfrâna nu doar de la adulter, ci şi de la privirile şi discuţiile impudice, de la flirturi. Omul care se căsătoreşte nu trebuie să-şi lase loc de cale-întoarsă, „portiţe de evadare”.

Atunci când oamenii ştiu că legătura căsătoriei este o legătură veşnică, se străduiesc să-şi depăşească slăbiciunile, să se smerească, să caute compromisul, nu să năzuiască din răsputeri să-l remodeleze pe celălalt.

Apropo, în perioadele dificile ale vieţii de familie atunci când este mare tentaţia de a începe să ne plângem de soarta amară şi a ne căina „tinereţea pierdută”, este foarte util să ne amintim că ne-am ales singuri jumătatea, aşadar acum trebuie să ne supărăm numai pe noi înşine şi să ne asumăm responsabilitatea pentru alegerea făcută.

Bine a zis Puşkin: „Fericit cel care-şi stăpâneşte vorba şi gândul ştie să şi-l ţină-n frâu!”. Şi familistul este pur şi simplu dator să înveţe să-şi stăpânească vorbele şi gândurile, ca să nu-l poarte unde nu trebuie, căci de pe urma gândurilor noastre păcătoase, a vorbelor grosolane, tăioase, necugetate, suferim nu numai noi înşine, ci suferă şi cei care ne sunt dragi.

Pr. Pavel Gumerov, doxologia.ro

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 13 mai 2019 în CASATORIE

 

Foarte multe relatii au la baza lipsa

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Foarte multe relații au la bază lipsa. Foarte multe relații se bazează, de fapt, pe goluri ce trebuie să fie umplute de cineva. Nici vorbă de iubire. Iubirea nu funcționează pe lipsă!

Ea înseamnă plus, mai țineți minte? Lipsa înseamnă minus! Minus până la hău emoțional, până la suflet la terapie intensivă, până la faliment sentimental. Cei mai mulți oameni doar au senzația că iubesc. În realitate, ei sunt ca niște naufragiați care caută orice obiect care să-i țină la suprafață, fiind sleiți de puteri. Ce face naufragiatul atunci când găsește un colac de salvare sau o bucată de lemn? Se agață de obiectul cu pricina și se odihnește puțin. Este salvat! Ce urmează? Dorința de a găsi țărmul.

Asta se întâmplă și în relații. Oamenii setați pe lipsă caută acele obiecte care să îi țină la suprafață. Este momentul în care apare mama răniților. Și, ce fac ei? Se agață de ea și se odihnesc puțin. Cum se traduce asta? Printr-o ușoară ridicare a stimei de sine. Se simt din nou vii. Se simt salvați. Însă nu prețuiesc prea mult obiectul care i-a salvat de la înec.

După ceva timp, după ce vor găsi țărmul și își vor reface puterile, vor spune: „Am avut noroc că s-a întâmplat să fie pe apă un lemn sau un colac. Altfel muream!“

Știți ce face omul care a pornit pe drumul „iubirii“ cu lipsă? Când va simți că cineva umple acel gol, îl va seca de resurse. Știți de ce? Pentru că oamenii ăștia care funcționează pe lipsă sunt, de fapt, saci fără fund. Golul lor nu se umple niciodată.

Nu mai spun că atunci când au întâlnit țărmul și au simțit din nou pământul sub picioare, renunță cu ușurință la obiectul care i-a salvat sau, în cel mai bun caz, îl bagă într-o cămară sau îl agăță pe perete. Cei care au jucat rolul de mamă a răniților mi-au confirmat asta.

În momentul în care stima de sine a naufragiatului s-a ridicat suficient, ei nu au mai fost buni. Ceva de genul: „Acum, că m-am refăcut suficient, cred că e momentul să-mi caut și eu pe cineva.”

Vulpescu.eu

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 23 martie 2019 în CASATORIE, FEMEIA

 

De ce intr-o familie un copil este ascultator iar altul nu?

 
Un comentariu

Scris de pe 9 martie 2019 în CASATORIE, FAMILIE

 

Sfaturi pentru barbatii care si-au intemeiat o familie

11.jpg

Este fata cu care vorbeşti credincioasă, merge la biserică? Dacă nu vă identificaţi în lucrurile duhovniceşti, în credinţă, atunci căsătoria voastră va fi mai greu să dureze.

 Într-o căsnicie, dragostea trebuie să vină, îndeosebi dinspre bărbat spre femeie. Acest lucru l-a făcut şi Hristos faţă de Biserica Sa. S-a dat pe Sine Însuşi ca să o facă slăvită.

Bărbatul să nu înceteze să-i arate soţiei dragostea sa, precum şi faptul că toată truda şi toată strădania lui au un singur scop: ca ea să fie fericită.

Soţul ar trebui să fie pentru soţie – în funcţie de împrejurări – uneori tată, alteori frate, altădată prieten şi întotdeauna bărbat al ei. Dacă va face asta, va avea parte de o atitudine netulburată şi armonioasă din partea soţiei, care, de multe ori este mai binevoitoare şi mai jertfelnică, dar alteori, în faţa unor evenimente neînsemnate, se descurajează şi se teme.

Bărbatul, care este cap familiei, să nu trădeze dragostea şi legătura cu soţia, deoarece diavolul şi slujitorii lui nu vor înceta niciodată să-i războiască, pentru a lovi însăşi rădăcina vieţii.

Bărbatul „Să trăiască în înţelepciune cu femeia sa, ca fiind făptură mai slabă”, (1Pt. 3,7). Asta înseamnă că înstrăinarea femeii se vindecă prin iubire şi prin delicateţe, nu prin dojană şi mânie.

Firea femeii este atât de slabă, încât îndată ce vede că soţul arată o oarecare amabilitate unei alte femei, fie colegă de serviciu, fie prietenă, în sufletul femeii se aprinde invidia. Nu pentru că ar fi o pornire pătimaşă ci, din pricina dragostei ce i-o poartă soţului. De aceea soţul trebuie, prin tandreţe, să găsească „butonul” de îmblânzire a soţiei.

Femeia, după naşterea primului copil, nu mai doreşte atât rolul sexual al soţului, cât tandreţea şi afectivitatea acestuia. De aceea soţul trebuie să cunoască acest lucru şi să fie tandru cu soţia sa.

Niciodată nu trebuie ca soţul să-i facă observaţie soţiei în prezenţa altora, pentru că de multe ori, din egoism, soţii îşi mustră soţiile mai ales în prezenţa propriilor rude.

Sau dacă soţia dă telefon soţului la serviciu, acesta să nu-i răspundă răstit: „Lasă-mă, n-am timp acum!”, vorbindu-i cu asprime. Ci să-i spună: „Iubito, am treabă acum, însă te voi suna eu puţin mai târziu”. Când soţia va înţelege şi se va convinge că soţul o iubeşte, atunci devine de bunăvoie aşternut picioarelor lui, gata de orice jertfă.

Soţiei nu trebuie să-i ascundeţi nimic, pentru că va veni vremea când veţi fi descoperiţi. Să-i spuneţi totul şi să vă consultaţi cu ea în toate. Nu e bine ca soţia să afle cele ascunse ale voastre de la rude, de la colegi, ori de la prieteni.

Arhimandritul Efrem de la Mănăstirea athonită Vatoped

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 9 martie 2019 în CASATORIE, SFATURI