RSS

Arhive pe categorii: CASATORIE

Femeile noastre isi iau barbati nu de soti, ci sa-i educe – Mihail Litvak

Bride-Signing-Civil1.jpg

Statistica căsătoriilor arată în ultimul timp ca o catastrofă socială: numărul divorțurilor practic s-a egalat cu cel al căsătoriilor. Psihologii afirmă că acest lucru se întâmplă, deoarece mulți oameni se căsătoresc din tot felul de motive ridicole şi nu pentru a construi o familie. Cunoscutul psihoterapeut Mihail Litvak ne spune cine va putea crea o familie fericită, iar cine va fi nevoit să completeze statistica divorțurilor.

Într-unul din interviuri spuneați că familii fericite nu există…

“Există, doar că foarte puține. La 11 mii de familii, s-au găsit 3 fericite. Şi cel mai important – doar familiile fericite – sunt normale. Restul – o patologie, conviețuirea a două persoane nefericite”

De ce credeți că sunt atât de multe divorțuri? Oamenii dau greș atunci când îşi aleg partenerul?

“Se întâmplă pentru că oamenii sunt prost educați. Ei nu au fost învățați să gândească, nu au fost învățați să-şi aleagă partenerul de viaţă”

Ce este de fapt dragostea?

“Este un interes activ în viaţa şi dezvoltarea obiectului iubirii. Toţi spun: nu am pe cine iubi. Dar voi oare puteți iubi? Căsniciile noastre sunt de fapt : “Eu fără tine, nu pot trăi”.

Ce se întâmplă cu dragostea de-a lungul timpului, unde dispare?

“De-a lungul timpului dragostea devine tot mai puternică, iar dacă ea a lipsit de la început, atunci devine din rău, mai rău”.

Cum văd căsătoria bărbații și femeile?

“Femeile şi bărbații văd căsătoria în mod egal. Doar că unde aţi văzut voi femei şi unde aţi văzut bărbaţi. Noi avem doar indivizi care poartă fuste şi pantaloni. Inițial ar trebui să devii, fie bărbat, fie femeie, şi doar după aceasta să-ţi creezi o familie. Doar o persoană sănătoasă fizic, dezvoltată spiritual şi material are dreptul la căsătorie”.

Dacă relația a început cu intimitate, ce viitor o așteaptă?

“Intimitatea ar trebui să se întâmple – după. Iubirea nu este atunci când se uită unul la altul, ci atunci când ambii privesc în aceeași direcție. Cercetătorii canadieni au identificat patru factori care fac o familie puternica. Primul – viziunea comună asupra lumii. Al doilea – gusturile gastronomice comune. Al treilea factor ar fi relațiile intime. Al patrulea – dorința de a se mângâia reciproc”.

Ce credeți despre infidelitatea bărbaților?

“Infidelitatea apare deoarece persoanele au greșit, atunci când şi-au ales partenerul. Dacă ai ales greşit şi te-ai căsătorit, desigur că începe să-ţi placă altcineva”.

Căror femei, bărbații le vor fi fideli?

“Sănătoase fizic, dezvoltate spiritual şi independente financiar. Însă femeile noastre suferă de trei tulburări sexuale: pedofilie, zoofilie şi masochism. În primul rând, îşi iau bărbatul nu de soţ, ci să-l educe. În al doilea rând, trăiesc cu alcoolici. Iar alcoolicul cine e? – un animal. În al treilea, suferă de masochism – le place când cineva îşi bate joc de ele”.

Cum poţi înţelege încă de la primele întâlniri dacă persoana e “a ta”?

“După cum comunică, gesticulează, modul de a se îmbrăca. Doar după câteva fraze poţi înţelege pe cine ai în faţă şi dacă coincizi cu această persoană”.

Dacă există diferențe, femeia poate reeduca bărbatul?

Nu. Poţi reeduca doar o singură persoană – pe tine însuți. Dacă ai făcut alegerea greșită – despărțirea e cea mai bună opțiune. Şi cauţi pe altcineva.

Unde e mai bine să cauți?

“Doar la muncă observi omul cum e cu adevărat. Întâlnirile în cluburi de noapte – sunt adunări de mincinoși”.

Există o teorie precum că femeia ar trebui să inspire bărbatul, să-i creeze condiții confortabile, să rămână în umbra lui.

“Confundați bărbatul cu o ființă care poartă pantaloni. Bărbatul nu are nevoie de cineva ca să-l inspire. El se inspiră din muncă şi rezultatul ei. Nu trebuie să trăiești pentru bărbat, sau pentru femeie”.

Dar pentru copii?

“Cu atât mai mult. Copiii sunt ceva efemer. La 18-20 de ani, oricum pleacă. Femeia şi bărbatul sunt mai apropiați unul de celălalt, iar copiii – ceva temporar. Un produs secundar al dragostei noastre”

Reclame
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 19 noiembrie 2018 în CASATORIE, SFATURI

 

Despre sensul casatoriei – Vladica Ierotheos

ierotheos_vlachos_-_conferinta-1-768x512

Omul este făptura creată a lui Dumnezeu. Dumnezeu a pus înlăuntrul lui un avânt, o mişcare care-l îndreaptă către Dumnezeu. A pus în el această dragoste. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că Dumnezeu este Dragoste şi îndrăgostit; ca Dragoste, se mişcă către om şi ca Cel ce Se face iubit, îl atrage pe om către El. Desigur, îi atrage spre El pe cei care sunt vrednici de această Dragoste. Să zicem că avem un Mercedes sau Cadillac care are nevoie de o autostradă ca să circule conform capacităţii lui, iar noi folosim acest automobil pe un drum de ţară. Se va strica. Acesta are nevoie de autostradă ca să poată lua viteză. Sau e ca şi cum luăm un motor de Mercedes şi îl punem la o rablă. Dar, când o s-o pornim, toată maşina o să înceapă să se zgâlţâie. Astfel, Dumnezeu a pus în om acest elan, această mişcare de a se îndrepta către El.

Atunci când omul nu se mişcă către Dumnezeu, este cea mai insuportabilă fiinţă, nu poţi să-l suporţi în niciun fel, se plânge de orice, protestează pentru orice lucru. Dacă i-ai vorbit într-un fel, zice: “De ce mi-ai vorbit aşa?!?”; dacă nu-i vorbeşti, zice: “De ce nu mi-ai vorbit? Vrem să fim confirmaţi de ceea ce fac ceilalţi pentru noi şi acest lucru este tragic în viaţa noastră. Avem, de pildă, o rachetă care trebuie să zboare la cer, dar îi punem nişte roţi şi o mişcăm pe pământ. Ce fel de rachetă mai e asta?! Avionul este conceput ca să zboare, nu ca să se mişte pe pământ, iar roţile le foloseşte doar ca să prindă viteză şi să se înalţe la cer, după aceea şi le strânge.

Bune sunt toate lucrurile acestea ale lumii, desigur că este nevoie şi de cunoaştere şi de educaţie. Şi eu, de pildă, am citit multă filosofie, îi cunosc pe Aristotel şi pe Platon, pe neoplatonici, am studiat filosofii contemporani, dar acest lucru nu este de ajuns. Omul însetează şi înfometează după Dumnezeu. Sfântul Sofronie spunea:

Când face cineva un păcat, inima încetează să mai lucreze, nu se mai poate ruga. Dar el poate continua să scrie teologie, poate să scrie studii teologice despre Sf. Grigorie Palama, dar nu se mai poate ruga.

Aici e problema. Omul nu este făcut pentru această lume.

Ştiţi istoria proorocului Moise. A crescut în palatul lui Faraon. L-a găsit în râul Nil fiica lui Faraon şi, când l-a găsit, s-a hotărât să-l ia la palat. Şi era acolo, în apropiere, sora lui Moise, Mariam; fără să-i spună că este sora pruncului, i-a spus fiicei lui Faraon: “Ştiţi, eu ştiu o evreică care poate să-l alăpteze, pentru că are nevoie să fie alăptat. Vreţi să o chem?” Şi această femeie era mama pruncului. Şi a luat-o la palat şi pe mama pruncului, ca să-l alăpteze. Spune Sf. Grigorie de Nyssa, tâlcuind acest pasaj:

Fiica lui Faraon este filosofia lumească, care nu poate să zămislească copii. Încontinuu simte durerile naşterii, dar nu poate să nască”.

L-a înfiat, însă, pe Moise.

Noi putem să studiem filosofia şi ştiinţa elinească, dar asemenea lui Moise, niciodată nu trebuie să ne rupem de laptele mamei, care este Biserica. Prin urmare, studiem toate ştiinţele şi avem posibilitatea să vedem ce afirmă contemporanii, dar nu lipsim gura inimii noastre de laptele lui Dumnezeu. Încontinuu să ne rugăm lui Dumnezeu şi să trăim bisericeşte. Este handicapat sufleteşte cel care-şi cultivă continuu raţiunea, intelectul,şi-şi neglijează mintea, duhul, nous-ul.

– Cum putem dobândi harul lui Dumnezeu, familişti fiind, dacă o femeie nu poate face copii, ştiut fiind că femeia se mântuieşte prin naşterea de prunci. Este adopţia o soluţie? Putem planifica numărul copiilor? Ce să facem, ca mame, atunci când copiii noştri se leapădă de Ortodoxie?

Îmi puneţi întrebări pentru care ar trebui să vă ţin conferinţe întregi…

Spuneam acum două zile că Biserica şi-a exprimat teologia pentru fiecare lucru în slujbele şi cântările Bisericii. Teologia despre căsătorie a introdus-o în textele Tainele Căsătoriei. Din păcate, nimeni nu este atent la textele Tainei nunţii atunci când se săvârşeşte nunta şi nici nu facem ceea ce fac unii creştini mai evlavioşi care, în fiecare an, în ziua aniversării căsătoriei, stau şi citesc rugăciunile din slujba nunţii, aşa cum şi monahul, în ziua de aniversare a tunderii în monahism, ar trebui să citească rugăciunile din slujba tunderii.

În slujba nunţii se pomeneşte de dănţuirea lui Isaia. Este un eveniment fericit, toţi se bucură în acel moment; dar ce înseamnă acest fapt simbolic? Vedem pe preot care îl ţine de mână pe mire, iar mirele pe mireasă. Preotul ţine în mână Sfânta Evanghelie şi înconjoară masa. Ce înseamnă acest lucru? Şi cântă “Isaie, dănţuieşte…”, “Sfinţilor mucenici…” Ce înseamnă acest lucru? Ei, Biserica le spune în acel moment că înaintarea voastră pe această cale a căsătoriei trebuie să fie mucenicească. Începe, în acest moment, o mucenicie. Fiecare trebuie să se dăruiască celuilalt. Nu pe principiul “te iubesc, dă-mi”, ci pe principiul “te iubesc şi îţi dăruiesc eu”“! Aceşti paşi martirici trebuie să fie precedaţi de preot, care poartă în mâini Evanghelia, adică să fim călăuziţi în acest mers aşa cum doreşte Dumnezeu.

În toate întrecerile este nevoie de sportivi, dar şi de antrenori. În căsătorie nu este nevoie de antrenori? Facem ce vrem noi? Atunci când fiecare are voia lui, se ajunge la un conflict. Aşadar, o căsătorie, ca să fie reuşită, trebuie să se facă în Hristos. De ce se citeşte pericopa evanghelică despre minunea din Cana Galileii? Pentru că a fost prezent Hristos. Şi ce a făcut Hristos? A binecuvântat apa şi ea a devenit vin. Şi a devenit un vin mult mai bun decât cel pe care-l aveau la masă, în aşa măsură încât cel care era responsabil cu vinul a fost întrebat: “Ce se întâmplă aici? De obicei se dă la început vinul cel bun şi, după ce se îmbată, atunci le dau vinul mai slab. Tu aici ai ţinut vinul cel bun ca să ni-l dai la sfârşit?” Şi de ce spun acest lucru? Pentru că nunta începe cu vinul mai prost. Începe cu sentimente, cu dorinţe puternice, dar, încet-încet ajunge spre sfârşit, când ne desfătăm de vinul cel bun. Atunci este o căsătorie reuşită. Nu ne îmbătăm la început şi apoi treptat ne trezim şi bem vinul mai prost, ci trebuie să fie invers: pe măsură ce trece timpul, să crească şi dragostea. Dragostea, ca să se manifeste şi să crească, are nevoie de timp.

Acum, referitor la copii. Spune Sf. Ioan Gură de Aur că a naşte cineva prunci nu ţine de fire, nici de unirea trupească, ci de pronia lui Dumnezeu. Altfel spus, harul lui Dumnezeu contribuie la zămislirea pruncului. Dacă cineva nu poate face copii, mai întâi se duce la doctor să vadă dacă se poate soluţiona ceva. Dacă vrea să înfieze, iarăşi e nevoie de multă atenţie.Căsătoria nu este pentru a face copii şi a ne bucura de ei, copiii nu sunt nişte jucării frumoase cu care ne jucăm noi. Sf. Ioan Gură de Aur spune că şi pisicile, şi animalele nasc; cea mai mare problemă nu este naşterea de prunci, ci împreuna-vieţuire şi renaşterea omului. Căsătoria să fie o anticameră a Împărăţiei lui Dumnezeu, un pronaos al sfinţilor.

Am scris o carte despre părinţii mei trupeşti de vreo 500 de pagini pentru că, atunci când eram departe de casă, ei îmi trimiteau scrisori şi tatăl meu îmi spunea toate problemele sale şi îmi făcea şi o spovedanie şi îmi mărturisea problemele pe care le avea cu mama mea; şi am adunat toate aceste scrisori şi am scris o biografie a lor. Ştiţi ce mi-a scris într-o scrisoare? Eu, părinte Ierotheos, dacă m-am căsătorit am făcut-o din două motive (pentru că a vrut să se facă monah, dar nu l-a lăsat părintele duhovnicesc). Deci, pe de o parte, m-am căsătorit făcând ascultare de duhovnicul meu, iar, pe de altă parte, ca să fac copii şi să le slujesc.

Copiii nu sunt ca să ne slujească ei nouă, ci ca să le slujim noi lor. Copiii sunt daruri ale lui Dumnezeu. Când cineva nu are copii şi vrea să dobândească, nu pur şi simplu ca să-şi satisfacă instinctul matern, nu ca să investească în copii, ci ca să îi crească şi să devină sfinţi, uneori reuşeşte, alteori nu reuşeşte acest lucru. Există situaţii atunci când copiii înfiaţi înţeleg acest lucru, că sunt înfiaţi, şi au tot felul de reacţii potrivnice. Dar şi copiii fireşti, ai familiei respective, se răzvrătesc, uneori mult mai mult decât copiii înfiaţi. Aşadar, pentru toate aspectele este nevoie de rugăciune, trebuie să avem simţământul că suntem trecători în această lume, că altul este scopul și destinaţia noastră. Când se ivesc în familie diferite probleme, atunci ne rugăm, îi întrebăm pe părinţii duhovniceşti, întrebăm pe cineva în care avem încredere şi ne asumăm răspunderea pentru propriile noastre alegeri.

– Un părinte duhovnicesc din secolul XX spunea că viaţa monahală, dacă nu este centrată pe rugăciunea minţii, atunci aceasta este pusă la îndoială. Nu cumva monahismul din vremurile noastre a decăzut? Există, de asemenea, mai multe întrebări pe tema formalismului şi a scăderilor care există în viaţa monahală. Ce este de făcut, cum să ne luptăm concret?

Acum vă voi da o perspectivă generală, nu voi intra în aspectele practice ale fiecăreia. Nu putem înţelege şi interpreta aceste lucruri decât dintr-o perspectivă teologică. V-aş putea spune ce spun psihologii, pedagogii, filosofii. Vă pot spune ce vreţi să auziţi. Consider, însă, că această problemă trebuie abordată dintr-o prismă teologică.

Nu poate cineva să înţeleagă ce este căsătoria şi ce este monahismul dacă nu înţelege ce era omul înainte de cădere şi ce a devenit prin cădere. Acest lucru este deosebit de important. Sfântul Ioan Damaschin spunea că Adam şi Eva, înainte de cădere, erau deschişi faţă de Dumnezeu, erau în starea de luminare a minţii, aveau comuniune cu Dumnezeu şi, uneori, erau şi în starea de vedere a lui Dumnezeu. Perechea aceasta [primordială], Adam și Eva. Iar Sf. Ioan Gură de Aur spune că atunci când Adam s-a trezit şi a văzut-o pe Eva, s-a bucurat foarte mult şi a spus: “Aceasta este os din oasele mele şi trup din trupul meu!”De unde ştia acest lucru, de vreme ce dormea? Pentru că avea înlăuntrul lui rugăciunea minţii şi, în timp ce dormea, vedea şi ce făcea Dumnezeu. Aceasta este experienţa pe care o au nevoitorii. Chiar şi în timpul somnului, ei se roagă. Este ceea ce spune Cântarea Cântărilor: Eu dorm, dar inima mea veghează”. Şi apoi, spune Sf. Ioan Scărarul: Dorm pentru nevoile trupului, iar inima mea veghează pentru plinătatea dragostei.” Aceasta era viaţa dinainte de cădere a cuplului Adam şi Eva. Nu a monahului, ci a acestui cuplu.

Îndată după cădere a avut loc o ruptură, această dezintegrare a persoanei, a individului. S-a rupt omul de Dumnezeu. Dumnezeu îl întreabă: Unde eşti, Adame?”şi Adam s-a ascuns. Adam s-a rupt de sinele său propriu; una dorea şi alta făcea. S-a produs o ruptură între Adam şi Eva. Şi din ce se vede acest lucru? Din faptul că la început, când a văzut-o, a zis: “Aceasta este os din oasele mele şi trup din trupul meu!“, apoi, după neascultare, când Dumnezeu l-a întrebat “Adame, ce-ai făcut?”, el a răspuns: “Nu eu, femeia pe care mi-ai dat-o!“ N-a mai zis “os din oasele mele”, ci a spus“femeia aceasta, pe care Tu mi-ai dat-o!” Nu mai este “os din oasele mele“, din asta a devenit o femeie. Şi, de asemenea, s-a produs o ruptură între om şi întreaga fire, întreaga zidire, care a devenit sălbatică, pentru că Adam era ca o oglindă în care se reflecta harul lui Dumnezeu în toată făptura zidită.

Astfel, înainte de cădere avem această viaţă harismatică, pe care o putem numi viaţă feciorelnică, viaţă în Duhul Sfânt. După cădere, nunta îşi schimbă chipul. Dumnezeu le-a cusut haine de piele ca să îşi ascundă goliciunea. Sf. Grigorie de Nyssa şi alţi Părinţi spun că hainele de piele reprezintă viaţa animalelor necuvântătoare. A intrat în om această viaţă a animalelor necuvântătoare care se înmulţesc în felul acesta. Prin urmare, acest mod de naştere este o urmare a căderii. În acelaşi timp, însă, este şi binecuvântarea lui Dumnezeu ca în această cădere, în această stare, omul să se înmulţească şi să-l slăvească pe Dumnezeu.

Acum ce năzuim? Năzuim ca, fie în căsătorie, fie în viaţa de monah, să trăim în Hristos, în rugăciunea minţii. Eu nu-i împart pe oameni în căsătoriţi şi necăsătoriţi, ci în oameni care trăiesc în Duhul Sfânt şi oameni care nu trăiesc în Duhul Sfânt. Am cunoscut oameni căsătoriţi care au rugăciunea minţii şi duc o viaţă de cumpătare şi am cunoscut monahi care au eşuat în viaţa lor monahală, nici nu ştiu ce înseamnă rugăciunea minţii, nu ştiu ce înseamnă viaţă duhovnicească. Dacă citiţi Epistolele Sf. Ap. Pavel pe care le-a trimis creştinilor, care erau şi ei căsătoriţi şi necăsătoriţi – atunci nu exista monahismul, pentru că toţi trăiau după rânduiala vieţii monahale – veţi vedea că el continuu vorbeşte despre omul lăuntric, despre rugăciunea inimii, spune să Se sălăşluiască Hristos înlăuntrul inimii”, “să spuneţi în inima voastră cântări şi laude… Aceste lucruri le spune tuturor creştinilor. Dacă omul nu încearcă să-şi depăşească starea de cădere şi nu trăieşte în Hristos, eşuează oriunde ar fi el, fie că este căsătorit, fie că este monah, fie că este episcop, fie că este preot. Orice ar fi el, a eşuat în viaţă.

Dostoievski, în operele sale, accentuează tocmai acest lucru, acest tragism din viaţa omului:când omul vrea să devină ceva mai mult decât ceea ce este şi nu este satisfăcut, intră înlăuntrul lui seminţele tragismului. Aşadar, în Biserică să învăţăm să depășim puţin această stare a căderii.

V-am zis mai înainte despre părinţii mei; măcar de-aş avea şi eu credinţa, răbdarea şi dragostea lor. Trebuie să fac o mare nevoinţă ca să îi ajung…

http://www.cuvantul-ortodox.ro

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 8 noiembrie 2018 în CASATORIE

 

Lipsa masculinitatii la barbatul contemporan

alegere.jpg

Cum se definește caracterul bărbatului contemporan? Care sunt problemele, dar perspectivele acestuia? Răspunsurile la aceste întrebări vom încerca să le găsim împreună cu părintele Dmitri Smirnov, președintele Departamentului Sinodal pentru relații cu forțele armate și instituțiile de menținere a ordinii publice și prorector al Universității Umanistice Ortodoxe ”Sfântul Tihon” din Moscova.

Diagnostic – infantilism?Nu toți, însă majoritatea bărbaților din ziua de azi sunt infantili. Cu toate acestea, cunosc și exemple contrarii minunate. Recent a venit la mine un colaborator, are 21 de ani, este un bărbat cât se poate de matur, care are două locuri de muncă și își ajută mama bolnavă. Parcă e venit din secolul trecut: se pricepe la toate, știe orice, e inteligent, are o mulțime de abilități. E un om minunat.

Infantilismul își are cauzele sale. Majoritatea bărbaților sunt crescuți de către mame, iar la școală primesc o educație feminină. În plus, educația se face laolaltă, și fete și băieți, iar fetele se maturizează mai devreme, din clasa a șasea sunt cu un cap mai înalte, îi întrec pur și simplu pe băieții de aceeași vârstă. Prin urmare, avem un grad ridicat de infantilism. În plus, mulți dintre bărbații până în 50 de ani nu sunt încă maturi. Valabil pentru majoritatea.

Dar minoritatea încă mai există. Dintre ei sunt recrutați pentru forțele speciale sau pentru structurile de securitate. Firește că și în rândul astronauților, de exemplu, sunt tot bărbați adevărați… Dar, după ce toate forțele de securitate îi aleg pe bărbații adevărați care caută să-și apere țara, rămân în viața civilă doar creaturi infantile și efeminate care nu sunt capabile nici să întrețină o femeie, nici să crească copii. Asemenea bărbați caută numai odihnă, pace și ca nimeni să nu-i atingă sau să-i supere.

Lipsa masculinității

Unii bărbați nu au nicio trăsătură masculină. Cu excepția celor biologice. Tot umblă hai-hui și nu pot să se căsătorească. Pentru că le este frică de femei, nu știu cum să se apropie de ele. Ei nu au nici măcar atracția obișnuită pentru sexul opus. Astfel de oameni nu pot să-și întemeieze o familie. Cei care reușesc, totuși, nu pot să-și păstreze căsnicia – de asta se destramă familiile. Și problema aceasta crește ca un bulgăre de zăpadă…

La ce poate duce lucrul acesta? La o auto-distrugere a poporului. Iar pe teritoriul nostru vor trăi alte popoare, ai căror băieți au trăsături masculine, ai căror bărbați își iubesc copiii și îi educă.

De fapt, educatorul principal în familie trebuie să fie tatăl. Dar la noi este mereu mama. Încotro ne îndreptăm?

Cred că în școală poate fi o femeie pedagog, de exemplu, pentru lecțiile de dans sau de lucru manual. Iar dacă clasa este numai de fete, atunci poate fi o femeie dirigintă, însă la celelalte materii ar fi bine să fie bărbați. Cu o sută de ani în urmă profesori erau bărbații. În general, lucrul pedagogului necesită un psihic puternic și împovărează pe femeie… Cu toate acestea, există unele femei care sunt pedagogi minunați, dar ca excepție.

Funcționăm cu toții pe principiul reziduurilor. De aceea, pentru ce am luptat, aceea am și găsit.

Jumătatea de povară

Femeia poate spune că poate trăi fără bărbat, însă este o iluzie. Ea nu poate fi fericită atunci când e capul familiei pentru că trebuie să poarte o mulțime de sarcini.

Viața noastră modernă a transformat-o pe femeie într-un cal de povară, care trebuie și să lucreze cu eficiență și cu toată puterea, și să încerce să crească copiii. Dar aceasta este o utopie. Poți să faci bine un singur lucru. E imposibil să fii fotbalist de clasă mondială și, în același timp, doctor în chimie. Atunci când un doctor în chimie joacă fotbal duminica și dă gol o dată pe lună este minunat. Dar să fii ambele în același timp nu se poate.

Prin urmare, ca să-ți educi copiii, trebuie să le dai viață. Ca să poată face carieră, femeia trebui să-și risipească viața. Dar omul are o singură viață. Cel mai adesea sunt afectați copiii. Ei cresc nefericiți, infantili și cu pretenții uriașe față de mama. Ei bine, apoi vor reproduce în viața lor același lucru, pentru că nu au alt clișeu pe care să-l urmeze.

Pe om îl poți învăța de toate: și să-și pregătească de mâncare, și să sară cu parașuta, și să facă box, indiferent de sex. Dar eu nu înțeleg cât de repede învață omul acele lucruri cu care se deprinde toată viață. Iată: se naște o fată, se uită la mama, la sora mai mare, la bunica ei. Toate sunt niște femei foarte frumoase. Iar ea vrea să le imite. Adică totul se întâmplă de la sine.

Ce se poate face?

Dacă aș fi președinte, aș face în fiecare district federal câte o rețea de școli de cadeți. Pentru ca toți băieții care nu au tată să se înscrie acolo. Iar acolo să primească o educație bărbătească. Atunci, am avea imediat milioane de bărbați adevărați. Am îmbunătăți situația. I-am aduna pe toți copiii orfani de tată, iar pe ofițerii eliberați din armată i-am face profesori. Mulți au facultate.

Totuși, cel mai important nu este formarea, ci creșterea. Pentru început trebuie să-i creștem bărbătește. Iar apoi se va schimba ceva. Și zic din nou: o femeie poate fi femeie doar alături de un bărbat. Iar atunci când lângă ea nu este un bărbat adevărat, ea trebuie să renunțe la feminitate. Nu poate fi în același timp și prințesă și cal de povară.

Portret

Bărbatul  modern:

–          nu are suficientă bărbăție

–          îi lipsește eleganța, noblețea

–          nu își asumă responsabilități

–          nu este suficient de educat

–          nu este destul de inteligent

–          nu are putere fizică

–          îi lipsește stăpânirea de sine.

Majoritatea bărbaților din ziua de azi sunt foarte isterici, trăsătură dobândită. Nu sunt nici suficient de competitivi. Numai într-o familie cu mulți copii cresc bărbați competitivi. Frații concurează mereu între ei în familie, iar mai târziu, la vârsta adultă, se păstrează același lucru. În cazul în care copilul este singur la părinți, totul se amestecă… În mod evident, un astfel de bărbat trebuie însoțit până la pensionare, să-i asiguri un loc de  muncă, să ajungi la înțelegere cu oamenii…

Și încă ceva: bărbatul din ziua de azi este un laș. Îi lipsește curajul. Dar vreau să precizez încă o dată că acest lucru este valabil pentru majoritatea lor, însă există și o minoritate care este diferită. Avem cel mai bun soldat din lume, cel mai bun ofițer. Mulțumesc lui Dumnezeu că există acești oameni, fapt care ne dă speranță.

Sper că ofițerii noștri vor naște copii și se va ridica o nouă generație de băieți și pentru structurile de putere, și pentru educația din școli, și pentru afaceri, pentru toate domeniile vieții.

Protoiereu Dmitri Smirnov, traducere şi adaptare: Ioana-Raluca Onofrei sursa: pravmir.ru

 
Un comentariu

Scris de pe 5 noiembrie 2018 în CASATORIE

 

La ce sa fiti atenti cand va alegeti partenerul de viata

nunta-mireasa-ginere-sot-sotie

Când vă veţi alege soţul, încredinţaţi-vă că nu este un om necomunicativ – în care caz nu va avea prieteni. Şi dacă azi n’are prieteni, mâine va socoti anevoios să vă aibă drept prieten şi tovarăş. Păziţi-vă de oamenii nemulţumiţi, plângăcioşi şi întunecaţi, ce se aseamănă unor păsări mohorâte. Păziţi-vă de cei ce se jelesc mereu, zicând: „Nu mă iubeşti, nu mă înţelegi” şi altele de acest fel. Ceva la aceste făpturi ale lui Dumnezeu nu e în regulă.

Păziţi-vă şi de fanaticii religioşi şi cei excesiv de evlavioşi; adică de cei ce se supără din pricina unor lucruri mărunte, care critică tot şi sânt hipersensibili. Cum veţi putea trăi cu un astfel de om? Veţi şedea ca pe ghimpi. Feriţi-vă şi de cei ce socotesc căsătoria ceva rău, ca un soi de întemniţare, de cei ce zic: „Dar niciodată în viaţă nu m’am gândit să mă căsătoresc!”

Păziţi-vă de falşii creştini, care văd în căsătorie ceva dezgustător, asemenea unui păcat, şi şi coboară grabnic ochii când aud vorbindu-se despre ea (1). Dacă vă veţi căsători cu unul ca acesta, vă va fi un ghimpe în trup, şi o povară pentru mănăstirea sa, dacă se va călugări. Păziţi-vă de cei ce se cred desăvârşiţi şi nu află greşeală într’înşii, dar găsesc mereu greşeli la ceilalţi. Păziţi-vă de cei ce se cred aleşi de Dumnezeu ca să-i îndrepte pe ceilalţi.

Mai este o problemă serioasă căreia trebuie să-i daţi atenţie: ereditatea. Căutaţi să-i cunoaşteţi bine pe tatăl, mama, bunicul, bunica, unchiul celuilalt. Trebuie să existe şi minime condiţii materiale. Mai presus de toate, îngrijiţi-vă să aflaţi despre credinţa celuilalt. Are el sau ea credinţă? Are idealuri persoana pe care vă gândiţi să v’o faceţi tovarăş de viaţă? Dacă pentru el Hristos nu înseamnă nimic, cum vei putea să intri tu în inima sa? Dacă n’a fost în stare să Îl preţuiască pe Hristos, crezi că te va preţui pe tine? Sfânta Scriptură îi spune bărbatului că soţia trebuie să fie a „legământului tău” (Mal. 2:14), adică de credinţa ta, de religia ta, ca să ţi se poată alătura spre Dumnezeu. Doar atunci veţi putea avea, după cum zic Părinţii Bisericii, o căsătorie „cu încuviinţarea episcopului”(2), adică cu consimţământul Bisericii, şi nu un simplu act formal.

Discută mai înainte lucrurile cu duhovnicul. Examinează împreună cu el fiecare amănunt, şi el va sta de partea ta ca un prieten adevărat, iar când îţi vei atinge ţinta, căsătoria ta va fi un dar de la Dumnezeu (cf. 1 Cor. 7:7). Dumnezeu dăruieşte fiecăruia în parte darurile sale. Pe unul îl duce înspre căsătorie, iar pe altul înspre feciorie. Nu că Dumnezeu ar face această alegere zicând „tu du-te aici” şi „tu du-te acolo”, însă ne dă tăria de a alege după dorirea inimii noastre, precum şi bărbăţia şi puterea de a îndeplini această alegere.

Dacă ţi-ai ales astfel soţul, mulţumeşte Domnului! Fă-i cunoştinţă cu duhovnicul tău. Dacă n’ai unul, amândoi ar trebui să alegeţi împreună un duhovnic care să vă fie Stareţ, părinte, cel care vă va aminti de Dumnezeu şi vi-L va arăta.

Arhim. Emilian Simonopetritul, http://www.ganduridinierusalim.com

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 19 septembrie 2018 în CASATORIE

 

Femeia poate fi si puternica, si inteligenta, dar niciodata nu trebuie sa domine sotul

rugaciune-barbat-femeie-biserica-rugaciune-600x402

Aşa e şi în viaţa de familie. Femeia poate fi şi puternică, şi cu studii, şi inteligentă, dar niciodată nu trebuie să-şi strivească soţul, să primeze asupra lui. O soţie cu adevărat inteligentă, înţeleaptă, nu-şi va domina niciodată soţul. Ea înţelege că de aici nu va ieşi niciun folos pentru familia, pentru soţul ei şi nici măcar pentru ea însăşi.

Sub presiune, „cu băţul”, poţi să-ţi forţezi o dată sau de două ori soţul să facă ceva, dar aşa el nu se va schimba şi nu va trage nicio învăţătură. Cei doi nu vor face decât să se certe, aşadar vor avea de suferit căsnicia și familia. Iar în urma certurilor şi scandalurilor, femeia căreia îi place să comande doar se va amărî, fiindcă enervarea, mânia, după cum se ştie, provoacă întristare.

Comportamentul poruncitor al femeii duce nu doar la dese certuri şi „reglări de conturi” în familie. Dacă soţul nu găseşte înţelegere şi căldură în casa sa, o va căuta inevitabil în alte locuri. Nu degeaba se spune: „Unde porunceşte femeia, bărbatul umblă prin vecini”. Şi nu numai prin vecini, ci şi prin vecine…

Femeia este chemată să-i dăruiască bărbatului căldură, mângâiere, respect. Când toate acestea lipsesc, soţul (dacă nu este suficient de puternic) va tinde să le primească de la alte femei.

Părintele Pavel Gumerov, ganduridinierusalim.com

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 24 august 2018 în CASATORIE, FEMEIA

 

CELE 10 PORUNCI ALE CASNICIEI (pentru barbati)

646x404

1. Ea este soția ta, să nu ai alte femei afară de ea.
2. Să nu-ți faci tablouri cu femei străine și desfrânate.
3. Să nu o bârfești nimănui, nici celui mai bun prieten al tău.
4. Adu-ți aminte de Ziua Cununiei ca să o cinstești.
5. Cinsește pe femeia ta și pe copii ca să ai o căsnicie durabilă și să fii fericit.
6. Să nu o îndemni să-și ucidă pruncii în pântece.
7. Să nu abuzezi de ea, să nu o folosești ca pe un obiect sexual.
8. Să nu o înșeli.
9. Să nu o minți.
10. Să nu poftești femeia aproapelui tău și nici căsnicia lui.

ELENA J.

 
2 comentarii

Scris de pe 13 august 2018 în CASATORIE, ELENA J., FEMEIA

 

Langa omul potrivit cresti si infloresti

indragostiti.jpg

Lângă omul potrivit creşti şi înfloreşti, devii mai frumos atât fizic (deoarece iubirea te face mai radiant şi fizic) cât şi mintal şi sufleteşte. Te simţi mai motivat să-ţi îndeplineşti visurile…

Înveţi lecţii preţioase de viaţă. Înveţi prietenia adevărată. Înveţi să-ţi recunoşti greşelile şi să ţi le îndrepţi…

Înveţi să-ţi ceri iertare şi să ierţi. Înveţi să renunţi la orgoliile tale şi la Ego….

Înveţi iubirea adevărată care implică empatie, înţelegere, susţinere, iertare, respect, apreciere, încurajare, preţuire, răbdare….

Observându-te pe tine şi în ce mod te transformă acest om… simţi că te transformă într-o fiinţă mai bună, mai iubitoare, mai frumoasă..

Simţi că te ajută să creşti şi să evoluezi..Simţi că te trage în sus..Simţi că te ajută să te descoperi şi să te cunoşti pe tine cel care eşti cu adevărat în sufletul tău.. Simţi că te transformă în cea mai bună variantă a ta…

Cele mai frumoase iubiri sunt cele care scot la iveală tot ce avem mai bun şi mai frumos în noi. Sunt acele iubiri care ne transforma în noi înşine, care ne ajută să ne detaşăm de Ego-ul nostru şi să devenim autentici!

Lângă omul potrivit simţi că-ţi cresc aripi şi poţi zbura spre cer!

Partenerul potrivit întotdeauna te înalţă şi NU te coboară. El este un fel de „Înger” pentru tine…

http://cameliaserban.ro/

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 8 august 2018 în CASATORIE, FEMEIA