Ne imbolnavim pentru ca ne stresam prea mult

Oamenii sunt unici, irepetabili, formidabili. Sunt la fel si diferiti in acelasi timp. Fragili si puternici. Greu de inteles, dar usor de iubit. Cu trecut, prezent si viitor. Un univers de trairi.

Paradoxal ei nu se intalnesc intamplator. Iar povestea fiecaruia difera in functie de chipurile care au facut parte din viata si mai ales de alegerile facute.

Unii au povesti memorabile, demne de a deveni nemuritoare in copertile unei carti.

Altii impresioneaza prin durerile si deziluziile care i-au facut mai moi sau mai abrazivi. Stanca de piatra sau pasune plina de flori de camp. Unii se rusineaza sau ii buseste rasul de alegerile facute candva, ori cu neputintele omenesti, asumate sau nu.

Impartim visele sub acelasi cer si pasim pe acelasi pamant. Suflet drag, crezi ca intelegi tristetea din zambetul fiecaruia, furia din spatele cuvintelor oricui si fericirea din spatele lacrimilor omului? Crezi. Dar nu e asa.

Fiecare om are taina lui.

Vorbim si visam frumos. Ne atasam de oameni, de locuri, de lucruri si de momente frumoase. Muncim cu daruire. Ascundem dureri fizice si sufletesti, indoieli, temeri, regrete, neimpliniri… Redevenim empatici, prezenti, atenti.

Plangem. Iertam. Iubim. Pastram cu sfintenie amintiri ce ne fac sufletul sa vibreze. Invatam sa daruim. Dar cel mai mult insistam in eroare. Compromisuri. Sah-mat! O simpla privire taioasa poate ucide increderea, o mangaiere cumparata poate sa doara mai tare decat o lovitura, simple cuvinte

Lipim si dezlipim etichete pe oameni.

Tragem pe unii sau pe altii de maneca incercand sa schimbam pareri. Ne consumam energia preocupandu-ne de ceea ce gandesc altii despre noi.

Acumulam frustrari, ne incarcam sufletele cu griji inutile si ne alimentam imaginatia cu tot felul de inchipuiri. Ne imbolnavim pentru ca ne stresam prea mult si uitam sa fim fericiti.

Datul cu parerea despre orice, oricand, oriunde, incurajat de mass-media devine o a doua fire a omului mic. Prejudecati. Utopii. Dupa ce malaxorul vietii ne framana bine, uneori si cea mai amarata bucatica de paine ti se pare cea mai dulce.

Mai ales dupa ce viata ti-a dat jos „ochelarii de cal”, acele aparatoare care nu iti permit sa vezi lateral ceea ce ar trebui: suferintele si nevoile celor de langa noi, frumosul din jurul nostru, binele si intentiile bune, sansele care ni se acorda, oamenii care merg alaturi de noi, natura.

Astazi gresesc eu si tu ma ierti. Maine gresesti tu si eu te iert. Poimaine gresim amandoi si altii ne iarta si tot asa. si deasupra tuturor si in noi adie Duhul Sfant in Lumina lina. Ne emotioneaza orice este frumos, o floare, o melodie, un zambet, vocea unui copil, tandretea unui batran, amintirea cuiva drag…

Ai adus ceva frumos si bun pe lume?

Ai facut pe cineva fericit astazi? Iubesti sau urasti? Actionezi sau esti indiferent? intelegi fara explicatii? Crezi fara sa vezi?

Auzi fara cuvinte? Vezi cu ochii inchisi? Simti fara atingeri? Cand te uiti in oglina ce vezi?! Cand viata iti rupe paginile viselor, razi de multimea viselor ce apar dupa. Sufletul nu este limitat la un numar fix de iubiri.

Nu ramane intr-o balta de pierzanie. Fiecare om pe care il intalnesc in drumul meu imi este superior prin ceva. De aceea, incerc sa invat cate ceva de la fiecare. si, Doamne, ce minune este viata! Mai ales dupa ce iti tragi sufletul ca ai alergat de tine ca sa te intalnesti cu Tine…

Am sa iubesc pana la sfarsitul lumii. Iar sfarsitul lumii e sfarsitul meu. Cand am murit, lumea mea s-a sfarsit. Asadar, se cuvine sa ma preocupe sfarsitul meu, nu sfarsitul lumii. A semnat cineva vreun contract ca traieste 70 sau 80 de ani?!

Oricand povestea vietii noastre se poate incheia, brusc sau lin. „Apocalipsele” contemporane sunt in mintea si in inima mea, cand urasc, mint, invidiez, judec, etc. in mine e Raiul, in mine e iadul. in mine e lumina si in mine e intunericul.

Asadar, suflet drag, traieste fiecare zi ca si cum ar fi ultima zi din viata ta.

Astazi poate fi cea mai frumoasa zi, de tine depinde ce alegi. Fii o candela aprinsa, iar prin pilda propriei vieti fa lumea mai frumoasa in jur.

Iarta, iubeste, binecuvinteaza! Esti o minune!

ne-imbolnavim-pentru-ca-ne-stresam-prea-mult-si-uitam-mereu-sa-fim-fericiti-21261.html

 

Unii au tot ce le trebuie si totusi sunt nefericiti

Unii au tot ce le trebuie: slujba pe care şi-au dorit-o, suficienţi bani să trăiască o viaţă, ba chiar şi celebritate… Şi totuşi, sunt profund nefericiţi. Ce le lipseşte? Oamenii aceştia au obiectele pe care şi le doreau, şi-au cumpărat şi oamenii din jur, dar au pierdut din vedere relaţia cu ceilalţi. Sunt dependenţi de lucrurile materiale, tocmai din această nesiguranţă a existenţei unei alte realităţi. Când eşti conştient de veşnicie, te desprinzi uşor de grijile materiale. Nu mai aduni cu disperare. Nu te mai temi de ziua de mâine, începi să ai încredere, deci să ai credinţă. Ma­teria în sine nu poate aduce fericirea, cum nu o poate aduce nici faima artistică sau intelectuală. Nu devii fericit în momentul în care aduni, ci în momentul în care dăruieşti. Valorile, indiferent că sunt materiale, spirituale sau intelectuale, trebuie acu­mu­late pentru a fi dăruite. Ma­te­ria trebuie transfigurată, tre­buie să capete valoare spiri­tua­lă, prin gesturile noastre de dărnicie şi bunătate. Omul, când încearcă să îngrămă­deas­că materia în scop egoist, să strângă avere, o scoate pur şi simplu din circuitul ei firesc, ace­la de a fi în slujba legăturii dintre oameni. Dar materia e aceeaşi dintotdeauna, ea nu sporeşte. E minunat să te gân­deşti că apa pe care o bem noi e aceeaşi, în aceeaşi cantitate, ca acum mii de ani. Aceeaşi apă care circulă, care n-a pără­sit planeta. Acelaşi dar, pentru fiecare dintre noi.

ganduridinierusalim.com, Pr. Pantelimon de la Mănăstirea Oaşa

 

Pilda. Invata sa fii fericit cu ceea ce ai!

O cioara traia in padure si era absolut multumita de viata  sa. Insa intr-o zi a vazut o lebada… “Aceasta lebada  este atat de alba”, s-a gandit cioara. “Si eu sunt atat  de neagra. Aceasta lebada trebuie sa fie cea mai fericita  pasare din lume.”

 Cioara i-a comunicat lebedei ceea ce gandea. “De fapt”,  i-a raspuns lebada. “Simteam ca sunt cea mai  fericita  pasare din imprejurimi pana cand am vazut un papagal care avea doua culori. Acum cred ca papagalul este cea mai  fericita pasare care a fost creata”Apoi cioara l-a abordat pe papagal. Papagalul i-a explicat:  “Am trait o viata foarte fericita pana cand am vazut un paun. Eu am doar doua culori, insa paunul   are o multitudine de culori.”

Mai tarziu, cioara a vizitat un paun de la gradina  zoologica si a vazut ca sute de oameni s-au adunat ca sa il  vada. Dupa ce oamenii au plecat, cioara s-a apropiat de  paun. “Draga paun”, a spus cioara. “Esti atat de  frumos, in fiecare zi mii de oameni vin sa te vada. Cand  oamenii ma vad pe mine,  imediat ma gonesc. Cred ca esti cea  mai fericita pasare de pe planeta.”

Paunul a raspuns: “Am crezut dintotdeauna ca sunt cea mai  frumoasa si fericita pasare de pe planeta. Insa din cauza  frumusetii mele, sunt inchis in aceasta gradina zoologica.  Am cercetat cu atentie gradina zoologica si am realizat ca  cioara este singura pasare care nu este inchisa intr-o cusca. Asa ca zilele trecute m-am gandit ca daca as fi o  cioara, as putea sa hoinaresc fericit pretutindeni.”

Morala:
Aceasta este si problema noastra. Ne comparam in mod  zadarnic cu altii si ne intristam. Nu pretuim ceea ce  Dumnezeu ne-a dat ceea ce duce la ciclul vicios  al  nefericirii!  Invata sa fii fericit cu ceea ce ai in loc sa  te agati de ceea ce nu ai! Intotdeauna va exista cineva care  va avea mai mult sau mai putin decat ai tu!

 

Cand ni se pare ca suntem nefericiti

Am citit zilele acestea despre nişte orbi. Casa în care locuiau aceştia era aranjată într-un loc foarte pitoresc şi plăcut. În nişte camere extraordinare, pline de aer curat şi de o frumuseţe rară, lucrau sau se rugau cu o nespusă bucurie pe feţele lor mai mulţi copilaşi orbi. Feţele lor erau pline de satisfacţie şi de o bucurie nespusă, deşi ei nu aveau nici măcar cea mai vagă ideie despre frumuseţea lumii care îi înconjoară.

După aceasta, supraveghetorul a arătat la un alt om, care stătea singuratic într-o cameră. Cân au intrat la el, acesta nu s-a mişcat deloc. Întrebarea a fost, ce este cu el? Răspunsul a uimit? Nu doar că este orb, ci mai este şi surd şi mut. S-a născut surdo-mut. Când a crescut s-a angajat la o fabrică, dar acolo a avut loc o explozie, în urma căreia şi-a pierdut vederea! În camera în care stătea nu se putea vedea decât patul şi o masă, iar pe ia Biblia pentru orbi! Şi cu toate acestea, pe faţa lui se citea fericirea, pacea şi liniştea. Atunci când a fost întrebat, prin semne speciale, cum poate fi fericit, într-o aşa situaţie, răspunsul a fost foarte scurt. Cu degetul, în Biblia pentru orbi a pipăit cuvintele Mântuitorului: „Ferice de cei ce nu au văzut şi au crezut!” Aceste cuvinte erau mângâierea lui, o punte de trecere prin întunericul în care trăia. În sufletul său era pace şi lumină, iar acestea radiau şi pe faţa acestui om. Necătând la faptul că era orb, muncea foarte mult cu lemnul, astfel, încât, în câteva minute a reuşit să confecţioneze un ou, foarte drăguţ.

Când, în sufletul nostru apar nemulţumiri, greutăţi, când ni se pare că suntem uitaţi de părinţi şi de fraţi, cât şi de toată lumea înconjurătoare, merită să ne aducem aminte de aceşti oameni, care cu toate că au fost lipsiţi de simţurile externe, nu au fost lipsiţi de dragostea lui Dumnezeu. Ce putem să mai zicem noi, care profităm din plin de toate simţurile noastre? Oare nu merită să mulţumim de faptul că avem simţuri, mâini şi picioare?

Viaţa nu e uşoară! Dar atunci când ne este cel mai greu, cred că ar fi cazul să mergem la nişte oameni ţintuiţi la pat, la nişte oameni ce se află în suferinţe, sau bătrâni ce nu se pot purta! Atunci neapărat ne vom da seama, cât de fericiţi suntem pe pământ.

Preot Iulian Raţă, http://www.ganduridinierusalim.com/

 

Un om fericit

Auzit-am că, pe vremuri,
Dumnezeu ar fi dorit
Ca să afle, printr-un înger,
Dacă omu-i fericit.

Merse îngerul pe cale
Lumea-ntreagă colindând,
Când la deal şi când la vale,
Pe creştini tot întrebând.

Unul zise: – Cum pot, oare,
Fericit să mă numesc?
Să îmi fie cu iertare,
Nu vezi cât de mult trudesc?!

Altul zise cu durere:
– Eu aş fi, dar ce să fac,
Fiindcă banii-s la putere,
Iar eu sunt un om sărac!

Unul spuse cu mândrie :
– Eu am bani, ce pot să zic?
Am destulă avuţie,
Nu duc lipsă de nimic!

Însă, fericit, aş spune
Că nu pot să mă numesc,
Fiindcă n-am copii pe lume
Şi încep să-mbătrânesc.

Altul strigă cu ocară:
– O, ce fericit aş fi,
Dacă n-aş avea povară
O mulţime de copii!

Nu am ce le da la masă,
Tare mult mă chinuesc,
Cum pot oare cu-aşa casă
Fericit să mă numesc!

Când pe altul îl întreabă:
– Tu eşti fericit, ori ba?
Dând din cap, el spune-n grabă
– Hm!, nu prea, măria-ta!

– Dar de ce? Ce îţi lipseşte?
Zise îngerul suav.
– Aş trăi împărăteşte,
Dar sunt trist, că sunt bolnav!

Am umblat prin lumea-ntreagă
Pe la doctori, dar n-am leac
Sunt slăbit şi fără vlagă
Şi nu ştiu ce să mai fac!

Şi, cuprins de întristare,
Îngerul plecă mâhnit
Că în lumea asta mare
Nici un om nu-i fericit!
……………………………………..
Merse îngerul ce merse
Până când a întâlnit
Un om ce sudoarea-şi şterse
De pe chipul său trudit.

– Omule, te văd muncind
Şi ești mult prea obosit,
Ziua toată robotind,
Spune-mi: Tu eşti fericit?

Omul se-ndreptă de spate
Şi, privindu-l pe străin,
Îi spuse cu bunătate:
– Fericit sunt pe deplin!

Îngerul sări deodată
Iscodindu-l înadins:
– Casa ta-i dărăpănată,
Focu-n vatră ţi s-a stins.

Ai copii prea mulţi, se pare,
Şi cu greu îi creşti pe toţi,
Nu ai bani pentru mâncare,
Şi eşti fericit, socoţi?

– Eu nu te cunosc, străine,
Şi nu ştiu de unde vii
Dar, de vrei rămâi la mine
Până mâine-n zori de zi.

Iat-acum se face seară,
Nu-i bine să mergi pe drum,
Că sunt oameni răi pe-afară
Şi flămând vei fi oricum.

Nu am bani, nu am avere,
Nu am casa un palat,
Am în schimb, o mângâiere,
Că am sufletul curat.

Casa mea dărăpănată,
Cu căldură te-o primi,
Chiar de focu-i stins în vatră,
Om mânca ce s-o găsi.

Şi cu toţii stând la masă
Domnului I-am mulţumi,
Că spre noi mereu revarsă
Un noian de bucurii.

Să fii fericit în lume
Dacă vrei, nu e prea greu,
Că averea mea, vezi bine,
E doar Bunul Dumnezeu.

El îmi dă mereu putere,
El mă iartă când greşesc,
El mi-alin’orice durere,
El m-ajută să trăiesc.

Cine are-aşa avere
Are tot ce şi-a dorit,
Are-n suflet mângâiere
Şi e-n viaţă fericit!

Am copii pe lângă casă,
Am pământ să-l pot munci,
Am nevastă credincioasă,
Fericit de ce n-aş fi?

Îngerul să-i spună taina
Ar fi vrut, dar ce folos?
Se vedea că poartă haina
Dăruită de Hristos!

Bucuros, el se întoarse
Şi zbură spre cer grăbit,
Fiindcă, în sfârşit aflase,
Un om care-i fericit.
……………………………………..
Cine are-nţelepciune
Să priceapă, n-ar fi greu:
Fericirea nu e-n lume,
Ci e doar în Dumnezeu!

Dac-am fi, din întâmplare,
Întrebaţi şi noi cândva,
Conştiinţa noastră, oare,
Ce-ar răspunde? Nu sau da?!

autor necunoscut

 

Imparte-ti fericirea cu altul

Fiecare om cu fericirea lui. Unii credem că este relativă. Asaf spunea că fericirea lui este să se apropie de Dumnezeu. Cred că cea din urmă e cea mai îndreptățită dintre toate. Vreau să împărtășesc cu voi câteva lucruri care le-am citit zilele acestea. Dacă vrei să fii fericit o clipă, răzbună-te. Dacă vrei să fii fericit o viață, iartă! Răzbunarea este dovadă de prostie și mediocritate. Iertarea este nobilă și din Dumnezeu.

Shakespeare zicea să învingem durerea, să fim veseli cât se poate, până la urmă tot la zi ajunge cea mai neagră noapte. Fericirea ce se naște din biruință este înălțătoare iar biruința fără Hristos este efemeră. Visează ca și când ai trăi pentru totdeauna, trăiește ca și când ai muri azi. Așa nu ajungem să ne plictisim niciodată. Fiecare avem ce face. Putem pune umărul la comoara din cer.

A fi fericit nu înseamnă că totul este perfect, ci înseamnă a vedea dincolo de imperfecțiuni. Dincolo de ele este secretul unei vieți îmbelșugate. Adevărata fericire costă puțin. Când costă mult nu este adevărată. Cel mai fericit este cel care știe să se bucure de lucrurile mici și simple.

Plăcerea se poate sprijini pe iluzie, fericirea însă se întemeiază pe adevăr. Când Pilat l-a întrebat pe Hristos ce este adevărul, inima lui era plină de nefericire. Adevărul este Dumnezeu și oricine se bazează pe El poate fi fericit. Tristețea se poate descurca și singură, dar ca să fie ea însăși, bucuria are neapărată nevoie să fie împărtășită cu cineva. (Mark Twain) Viața are multe probleme și e scurtă. Când sunteți fericiți, împărtășiți și altora. Iar dacă Hristos este fericirea voastră, dăruiți-L și altora.

Alexandru F.

 

Daca elimini greutatile si efortul vietii, elimini si bucuria

Premisa că ar trebui să fim fericiţi în fiecare clipă a vieţii noastre e fundamental greşită şi produce foarte multă frustrare, pentru că oamenii intră în competiţie cu un model ireal, utopic. Viaţa nu e o fericire continuă, cum nu e nici efort continuu. Viaţa e o împletire de strădanie şi bucurie, iar bucuria vine adesea ca răsplată pentru efort, vine din împlinirea unei datorii, a unei sarcini, din felul în care-ţi lucrezi talanţii ce ţi s-au dat. Dumnezeu a muncit şase zile şi în a şaptea s-a odihnit. Obsesia fericirii cu orice preţ e păguboasă. Înseamnă că dorinţele tale au luat-o înaintea vieţii şi au devenit nefireşti. E fundamental să nu-ţi doreşti ceea ce nu se poate, să te bucuri de ceea ce ai, şi de cele bune, şi de cele rele, să găseşti un sens în tot ceea ce ţi se întâmplă. Să încarci de sem­nificaţie fiecare încercare a vieţii tale.

Dacă elimini greutăţile şi efortul vieţii, elimini şi bucuria. O viaţă molatică, trăită în plăcere, e o viaţă în care îţi ratezi împlinirea. Doar încercările plătite cu dis­con­fort sau sacrificiu lasă o urmă în fiinţa omului. Gân­dindu-te la câştigul pe care îl obţii, nu mai pri­veşti cu teamă greul şi suferinţa vieţii. Dacă privim lucrurile din perspectiva veşniciei, din lumea aceasta nu ieşim decât cu ceea ce am devenit.

Părintele Pantelimon de la Mânăstirea Oaşa, ortodox. md

 

Simplu si totusi frumos

Ca să fii frumos trebuie să fii simplu sau cum zicea Tolstoi, “Simplitatea este condiţia principală a frumuseţii morale”. Când eşti simplu nu faci politică cu Dumnezeu. Un om simplu nu se gândeste la el, un om simplu pur şi simplu trăieşte. El nu uită de ziua de astăzi datorită îngrijorărilor pentru ziua de mâine. Un om simplu este el însuşi în fiecare clipă, fără ocolişuri, fără afectare, fără glorie şi fără ruşine. Când a fost întrebat ce şi-ar dori cel mai mult, un cioban român aflat la stână, s-a uitat către cerul albastru parcă negăsind ce să spună. M-am gândit că avea prea multe dorinţe şi nu ştie cu care să înceapă. Dar, răspunsul lui m-a fermecat: “n-aş vrea decât ceva zarzavaturi”. Mi-e teamă să întreb azi pe cineva ce şi-ar dori cel mai mult. Dar pe omul acela l-am iubit pentru raspunsul lui. Ca să fii frumos, nu trebuie să visezi case şi maşini sau saci cu bani. Ca să fii frumos trebuie să fii om, să fii nerobit, să fii acelaşi frumos şi în întuneric când nu vede nimeni şi în lumină când văd toţi. Simplitatea nu este o virtute, este un mod de a fi. Un mod frumos de a fi…

Alexandru F.

 

Daca am avea numai zile cu soare, le-am mai putea aprecia ?

Dacă am avea numai zile cu soare le-am mai putea aprecia?! Cred că suntem în aşa fel creaţi ca să apreciem unele lucruri prin contrast. Cred ca Dumnezeu a vrut să ne facă să gustăm deopotrivă şi din frumuseţea dorului dar şi din durerea lui. Când ceva plăcut îţi lipseşte, apare dorul, apoi apare visul…apoi vine dulcea durere a aşteptării…apoi vine învăluirea plăcută a împlinirii…sau gheara ascuţită a neîmplinirii. Și asta e un alt fel de durere, o durere care naşte un dor mai aprins, un vis mai înălţător. Suntem aşa de ciudaţi uneori…când visul s-a împlinit ne e dor de dor, pentru că dorul este, până la urmă, o durere mângâietoare, este ceva care te face să visezi, să speri, să te rogi cu mai multă credinţă. Doar VALEA dă măreţie MUNTELUI… Doar NORUL dă valoare SOARELUI… Doar VISUL dă valoare ÎMPLINIRII… Doar LACRIMILE dau valoare ZÂMBETULUI…

http://dragostedederbedeu.blogspot.ro/

 

Ne streseaza exact acele lucruri care ar trebui sa ne faca sa saltam de bucurie

Atâtea amânări şi irosiri în aşteptarea extraordinarului! Pentru mine, extraordinarul înseamnă, pur şi simplu, viaţa. Viaţa cu tot ce înseamnă din clipa în care deschid ochii în zorii unei zile şi până noaptea târziu, când adorm cu gândul la oamenii dragi, la planurile de viitor şi când Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru reuşite, pentru şanse şi pentru oamenii minunaţi pe care mi i-a adus aproape.

Mie mi se pare extraordinar faptul că pot vedea. Şi că pot merge. Florile din balconul meu şi faptul că le pot îngriji, ajutându-le să fie frumoase, mi se pare extraordinar. Zâmbetele oamenilor pe care îi întâlnesc, micile atenţii şi dovezi de prietenie pe care ni le oferim unii altora, mi se par extraordinare. Îmbrăţişările şi mângâierile mi se par extraordinare. Împăcările mi se par extraordinare. Muzica, râsetele copiilor şi vocile oamenilor dragi mi se par extraordinare. Aromele şi culorile fructelor mi se par extraordinare. Ploaia, nuanţele naturii, anotimpurile cu toate capriciile lor, cerul în toate stările lui şi razele soarelui care încălzesc tot ce ating, mi se par extraordinare. Liniştea din mijlocul naturii mi se pare extraordinară. Momentul în care împart cu cineva un covrig, pe o bancă în parc, mi se pare extraordinar.

Braţele primitoare şi confortabile ale soțului meu mi se par extraordinare. Mâinile mici şi harnice ale mamei mele mi se par extraordinare. Faptul că o mai pot vizita pe mama mi se pare extraordinar. Exuberanţa prietenilor mei mi se pare extraordinară. Faptul că în fiecare zi am ceva de făcut mi se pare extraordinar. Faptul că pot dărui, că am pe cine mângâia, că am pe cine iubi, mi se pare extraordinar. Faptul că pot hrăni un animal flămând mi se pare extraordinar. Faptul că pot aduce bucurie unui suflet mi se pare extraordinar.

Şansa de a cunoaşte oameni, de a vorbi cu ei, de a împărtăşi învăţături şi visuri, mi se pare extraordinară. Extraordinarul nu este atunci şi acolo. Este acum şi aici. În clipa de faţă, în tot ce avem, în oamenii de lângă noi. Extraordinarul înseamnă viaţa trăită, nu acele momente la care visăm şi pe care le plănuim mult timp, sacrificând ceea ce suntem, ceea ce avem şi timpul atât de preţios, netrăit… Vă doresc să aveţi o zi extraordinară!

Irina B.