RSS

Arhive pe categorii: FERICIRE

Simplu si totusi frumos

Ca să fii frumos trebuie să fii simplu sau cum zicea Tolstoi, “Simplitatea este condiţia principală a frumuseţii morale”. Când eşti simplu nu faci politică cu Dumnezeu. Un om simplu nu se gândeste la el, un om simplu pur şi simplu trăieşte. El nu uită de ziua de astăzi datorită îngrijorărilor pentru ziua de mâine. Un om simplu este el însuşi în fiecare clipă, fără ocolişuri, fără afectare, fără glorie şi fără ruşine. Când a fost întrebat ce şi-ar dori cel mai mult, un cioban român aflat la stână, s-a uitat către cerul albastru parcă negăsind ce să spună. M-am gândit că avea prea multe dorinţe şi nu ştie cu care să înceapă. Dar, răspunsul lui m-a fermecat: “n-aş vrea decât ceva zarzavaturi”. Mi-e teamă să întreb azi pe cineva ce şi-ar dori cel mai mult. Dar pe omul acela l-am iubit pentru raspunsul lui. Ca să fii frumos, nu trebuie să visezi case şi maşini sau saci cu bani. Ca să fii frumos trebuie să fii om, să fii nerobit, să fii acelaşi frumos şi în întuneric când nu vede nimeni şi în lumină când văd toţi. Simplitatea nu este o virtute, este un mod de a fi. Un mod frumos de a fi…

Alexandru F.

Reclame
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 25 august 2014 în FERICIRE, SFATURI

 

Daca am avea numai zile cu soare, le-am mai putea aprecia ?

Dacă am avea numai zile cu soare le-am mai putea aprecia?! Cred că suntem în aşa fel creaţi ca să apreciem unele lucruri prin contrast. Cred ca Dumnezeu a vrut să ne facă să gustăm deopotrivă şi din frumuseţea dorului dar şi din durerea lui. Când ceva plăcut îţi lipseşte, apare dorul, apoi apare visul…apoi vine dulcea durere a aşteptării…apoi vine învăluirea plăcută a împlinirii…sau gheara ascuţită a neîmplinirii. Și asta e un alt fel de durere, o durere care naşte un dor mai aprins, un vis mai înălţător. Suntem aşa de ciudaţi uneori…când visul s-a împlinit ne e dor de dor, pentru că dorul este, până la urmă, o durere mângâietoare, este ceva care te face să visezi, să speri, să te rogi cu mai multă credinţă. Doar VALEA dă măreţie MUNTELUI… Doar NORUL dă valoare SOARELUI… Doar VISUL dă valoare ÎMPLINIRII… Doar LACRIMILE dau valoare ZÂMBETULUI…

http://dragostedederbedeu.blogspot.ro/

 
Un comentariu

Scris de pe 10 august 2014 în BUCURII, FERICIRE, FERICIREA

 

Ne streseaza exact acele lucruri care ar trebui sa ne faca sa saltam de bucurie

Atâtea amânări şi irosiri în aşteptarea extraordinarului! Pentru mine, extraordinarul înseamnă, pur şi simplu, viaţa. Viaţa cu tot ce înseamnă din clipa în care deschid ochii în zorii unei zile şi până noaptea târziu, când adorm cu gândul la oamenii dragi, la planurile de viitor şi când Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru reuşite, pentru şanse şi pentru oamenii minunaţi pe care mi i-a adus aproape.

Mie mi se pare extraordinar faptul că pot vedea. Şi că pot merge. Florile din balconul meu şi faptul că le pot îngriji, ajutându-le să fie frumoase, mi se pare extraordinar. Zâmbetele oamenilor pe care îi întâlnesc, micile atenţii şi dovezi de prietenie pe care ni le oferim unii altora, mi se par extraordinare. Îmbrăţişările şi mângâierile mi se par extraordinare. Împăcările mi se par extraordinare. Muzica, râsetele copiilor şi vocile oamenilor dragi mi se par extraordinare. Aromele şi culorile fructelor mi se par extraordinare. Ploaia, nuanţele naturii, anotimpurile cu toate capriciile lor, cerul în toate stările lui şi razele soarelui care încălzesc tot ce ating, mi se par extraordinare. Liniştea din mijlocul naturii mi se pare extraordinară. Momentul în care împart cu cineva un covrig, pe o bancă în parc, mi se pare extraordinar.

Braţele primitoare şi confortabile ale soțului meu mi se par extraordinare. Mâinile mici şi harnice ale mamei mele mi se par extraordinare. Faptul că o mai pot vizita pe mama mi se pare extraordinar. Exuberanţa prietenilor mei mi se pare extraordinară. Faptul că în fiecare zi am ceva de făcut mi se pare extraordinar. Faptul că pot dărui, că am pe cine mângâia, că am pe cine iubi, mi se pare extraordinar. Faptul că pot hrăni un animal flămând mi se pare extraordinar. Faptul că pot aduce bucurie unui suflet mi se pare extraordinar.

Şansa de a cunoaşte oameni, de a vorbi cu ei, de a împărtăşi învăţături şi visuri, mi se pare extraordinară. Extraordinarul nu este atunci şi acolo. Este acum şi aici. În clipa de faţă, în tot ce avem, în oamenii de lângă noi. Extraordinarul înseamnă viaţa trăită, nu acele momente la care visăm şi pe care le plănuim mult timp, sacrificând ceea ce suntem, ceea ce avem şi timpul atât de preţios, netrăit… Vă doresc să aveţi o zi extraordinară!

Irina B.

 
Un comentariu

Scris de pe 9 iulie 2014 în FERICIRE, FERICIREA

 

Fericirea sta in lucrurile simple

Trecând pe lângă casa acelui om sărac, de multe ori ar fi dorit să-i spună că-l invidiază și că-l urăște, pentru că îl vedea mereu zâmbind, mulțumit și fericit:

– Pentru ce, omule, zâmbești tuturor drumeților, căci averi nu ai, umbli îmbrăcat în zdrențe, prieteni nu văd lângă tine, iar cocioaba asta de casă e tot ce ai. Cred că și Dumnezeu te-a uitat, iar tu ești mereu cu zâmbetul pe buze; nici la mine în regat nu este atâta veselie. Trebuie să fii nebun!

– O, sărmanul meu prieten, spui că n-am averi, dar eu sunt cel mai bogat. De dimineață când mă trezesc și până să apună soarele, mulțumesc neîncetat Bunului Dumnezeu că m-a învrednicit de așa mari bogății: că merg pe picioarele mele oriunde doresc, îmi fac singur de mâncare, am ce pune pe masă căci mi-a dat Dumnezeu un colț de pământ pe care să-l lucrez. Mă vezi în aceste haine sărăcăcioase, dar sunt mulțumit că sunt sănătos. Iar coliba mea este cu adevărat tot ce am, căci în ea Îl adăpostesc pe singurul meu prieten, Dumnezeu, pe care-L ospătez din masa pe care El Însuși mi-o dăruiește, și suntem amândoi fericiți. Oare m-a uitat Dumnezeu? O, sărmane bogat, tu ești cel cu adevărat sărac, căci tot ce ai sunt banii, și de aceea ești veșnic nefericit și neîmplinit. Cu adevărat, tu ești nebun, căci prea multă minte nu văd să ai. Rezumi fericirea numai la avere, mâncare, băutură și îmbrăcăminte, îți neglijezi cu desăvârșire sufletul, uitând că fericirea adevărată stă în lucrurile simple. Să am mulțumire sufletească, pace, sănătate și dragoste, sunt motivele care mă fac cu adevărat fericit și care îmi mențin mereu neobosit zâmbetul pe buze.

Elena J.

 
Un comentariu

Scris de pe 1 martie 2014 în BANI, ELENA J., FERICIRE, FERICIREA

 

Fii multumit, nu te mai plange atat !

Dacă-ţi vine-aşa în minte un cuvânt rău, de ocară,
Şi-a ta limbă este gata să îl dea pe el afară,
Tu gândeşte-te, creştine, cu smerenie firească
La un mut, ce tot ascultă, dar nu poate să vorbească.

Când te-apasă neputinţe, când picioarele te dor,
Când vederea-ţi este slabă, sau auzul nu-i uşor,
Tu gândeşte-te, creştine, la cei fără de picioare,
La orbi, surzi şi paralitici, ce trăiesc aşa sub soare.

După ce, sătul de muncă, obosit, soseşti acasă,
Iar mâncarea ce te-aşteaptă nu îţi pare prea gustoasă,
Înainte de a spune că nu-ţi place, măi, creştine,
Tu gândeşte-te la fraţii ce n-au niciun colţ de pâine.

Înainte de-a te plânge că în casă n-ai condiţii,
Că n-ai lux, n-ai termopane sau moderne achiziţii,
Tu gândeşte-te că unii n-au nici casă, nici ogradă,
Că trăiesc sub cerul liber şi adesea dorm pe stradă.

Dacă soţul sau soţia ţi-au greşit, iubite frate,
Înainte ca să-l judeci pentru cele întâmplate,
Tu gândeşte-te că-n lume sunt atâţia soţi uitaţi,
Sunt atâţia oameni singuri, care plâng nemângâiaţi.

Astăzi când te plângi de viaţă, de cumplita ei povară,
Tu gândeşte-te, creştine, la aceia ce plecară
Prea curând din viaţa asta, regretând al vieţii dar,
Ce-şi doreau să mai trăiască doar o zi, atâta doar…

Când te plângi pe la prieteni de copiii tăi zburdalnici,
Neascultători şi mândri, uneori, ba chiar obraznici,
Tu gândeşte-te, creştine, la părinţii fără fii,
La căsuţele în care n-auzi glasuri de copii.

Înainte de-a te plânge că stai mult la semafoare,
Că maşina e prea veche, şi distanţa e prea mare
De acasă la serviciu, şi e drumul plicticos,
Tu gândeşte-te, creştine, la acei ce merg pe jos.

Când vorbeşti despre serviciu, despre şefii tăi şi trudă,
Şi te plângi pe la prieteni de-a ta soartă rea şi crudă,
Tu gândeşte-te, creştine, şi privirea îţi aruncă
Spre şomerii care astăzi nu găsesc un loc de muncă.

Înainte ca să judeci, să condamni, să osândeşti,
Tu gândeşte-te, creştine, în ce stare te găseşti.
Nu uita că nu e nimeni pe pământ făr’ de păcat,
Iar cel care osândeşte, şi el va fi judecat.

Dacă-ţi pare rugăciunea lungă şi obositoare,
Tu gândeşte-te, creştine, că sunt unele popoare
Idolatre şi păgâne, ce se roagă în zadar,
Ce nu au ca noi, creştinii, scumpul şi cerescul har.

Când primeşti loviri şi scârbe de la fraţi sau venetici,
Tu ia pildă de răbdare de la sfinţii mucenici
Şi priveşte spre Golgota la Acela, care duce,
Umilit şi plin de sânge, dar cu dragoste, o cruce.

Când atâtea gânduri sumbre vor făţiş să te doboare,
Cu-ale lor sclipiri viclene şi săgeţi nimicitoare,
Du-te iute la duhovnic şi demască-l pe vrăjmaşul,
Căci el e, să ştii, creştine, autorul, el, trufaşul.

R. Iftinoiu

 

Bogatii care au gasit fericirea

A fost odată, într-un ținut îndepărtat, un om cu avere multă, numit Ilie. După douăzeci și cinci de ani de muncă, acest om a strâns o avere mare. Toți ziceau:
– Ce fericit este Ilie! Are la avere de nu-i mai dă socoteală. N-are de ce să moară.
Mai multe nenorociri se abătură asupra casei lui și sărăci atât de mult, încât un vecin milos îl primi pe el și pe nevastă-sa să-l slujească în curte. Într-o zi, i-au venit acestui om niște oaspeți.
– Văzură-ți – zise el – pe bătrânul care trecu acum?
– L-am văzut. Ei, ce-i cu el?
– Uite: a fost cel mai bogat din ținut.
– Tătucă – îl strigă unul din ei – vino să guști ceva cu noi!
Din vorbă în vorbă, îl întrebară cum se simte acum, când e sărac.
– Atâta vreme am căutat fericirea – zise el – și numai de doi ani am găsit-o, de când sunt aici.
– Glumești, i-au zis oaspeții.
– Nicidecum! Puteți s-o întrebați și pe bătrână. Ea vă va spune chiar mai bine decât mine.
O chemară pe bătrână și aceasta le spuse:
– Este adevărat. Am fost bogați și nu aveam pic de odihnă. Nici să vorbim, nici să gândim la Dumnezeu sau la izbăvirea sufletului nu aveam vreme. Și griji mari!
Acum avem timp să ne rugăm lui Dumnezeu și să ne gândim și la sufletul nostru. Cincizeci de ani am căutat fericirea și abia acum am găsit-o!
– Adevărat – zise și bătrânul – înainte eram niște proști, plângând pierderea averii, dar Dumnezeu ne-a arătat acum adevărul.
Oaspeții rămaseră pe gânduri.
Cât de dificil ne este să înțelegem că fericirea se găsește în simplitate, în sfânta simplitate.
„…Oamenii nu mai au capacitatea de a fi bucuroși și fericiți, pentru că nu mai sunt capabili să-i facă pe ceilalți bucuroși și fericiți”. Omenirea confundă fericirea și bucuria, n-o mai deslușesc în adevăratul ei sens, au pervertit-o și în felul acesta nu are rezultatul scontat. Cât de mult persistă în suflet bucuria că ai bucurat pe aproapele! Și are această persistență pentru că poartă în ea lucrarea divină – iubirea aproapelui. Dar numai în simplitate poate omul să dobândească aceasta – exact ca cei doi bătrânei din povestea de mai sus.

 
2 comentarii

Scris de pe 18 februarie 2014 în BANI, FERICIRE, FERICIREA

 

Fericirea noastra sta intr-una din cele doua lumi, nu in amandoua

Noi, cei ce ne numim creştini, nu trebuie să aşteptăm nimic altceva decât să fim răstigniţi. Căci a fi creştin înseamnă a te răstigni în aceste vremuri şi-n oricare alte vremuri, de când Hristos a venit întâia dată. Trebuie să fim răstigniţi în parte, mistic, căci răstignirea deplină este singura cale către Înviere.

Dacă vom învia cu Hristos, trebuie ca mai întâi să ne smerim împreună cu El, chiar până la umilinţa cea din urmă, aceea de a fi devoraţi şi scuipaţi afară de lumea care nu ne înţelege.

Şi trebuie să fim răstigniţi la vedere, în ochii lumii, căci Împărăţia lui Hristos nu este din această lume şi lumea nu o poate primi şi nu poate primi nici măcar un singur reprezentant al ei, nici măcar pentru o singură clipă. Noi oamenii ne răzvrătim mereu, încercăm să ne uşurăm viaţa, încercăm să fim creştini pe jumătate, încercăm să dobândim ce-i mai bun din ambele lumi.

Până la urmă trebuie să alegem. Fericirea noastră stă într-una din cele două lumi, nu în amândouă. Dumnezeu ne dă tărie să urmăm calea răstignirii. Nu este altă cale de a fi creştin.

Părintele Serafim Rose, http://luminaortodoxiei.com/ro/

 
4 comentarii

Scris de pe 4 februarie 2014 în FERICIRE, SUFERINŢA