RSS

Arhive pe categorii: ISPITE

Foarte important! Diavolul ii lupta cel mai mult pe cei virtuosi, pe cei pacatosi ii lasa in pace caci ii are deja in gheare

Diavolul pe toți îi luptă, fiindcă vrea ca pe toți să-i ducă în iad. Dar cel mai mult îi luptă pe cei virtuoși, pe cei care luptă cu râvnă „lupta cea bună a credinței”, pe cei care au roade duhovnicești. Precum copiii aruncă pietre în nucii care au roade, tot astfel și diavolul aruncă cu pietre în cei care au roade duhovnicești. Și precum furul merge să fure acolo unde există comori pământești, tot astfel și diavolul merge să fure acolo unde există roade duhovnicești.

Sfințitul Hrisostom spune că „furul nu vine acolo unde este trestie și iarbă, ci acolo unde este aurul, argintul, mărgăritarul. Nu merge să fure colibe de paie sau barăci de lemn. Fiindcă acolo nu există lucruri de valoare. Ci el merge la casele bogate, care au bani mulți, argint, aur sau alte lucruri de valoare. Merge la mese acolo unde va umple sacul. Tot astfel și diavolul, „nu intră unde este desfrânatul, necinstitorul, răpitorul, lacomul”. (EPE 33, 406).

Nu merge să-i războiască pe cei lipsiți de virtute, pe necinstitori, pe răpitori sau pe lacomi, căci pe aceștia îi are legați cu acea patimă și îi înșeală cu ușurință. Mai mult de muncă are atunci când merge să războiască monahi nevoitori, care pășesc cu statornicie pe calea sfințirii, sau pe creștinii ce se nevoiesc cu râvnă și întru cunoștință. Într-o altă omilie a sa, Părintele cel cu cuvintele de aur observă că pirații nu atacă corăbiile ce transportă nisip, fiindcă nisipul este material ieftin și atât de greu, pe care nimeni nu se ostenește să-l care cu spatele. Pirații atacă corăbiile ce transportă avuții nenumărate sau mărfuri foarte valoroase. Tot astfel și diavolul, îi atacă pe creștinii care au virtute și sfințenie. Din Sfânta Scriptură aflăm că diavolul a pus câinii săi de vânătoare și cauta să-l ucidă pe profetul de foc Ilie.

L-a întemnițat și a tăiat capul propovăduitorului pocăinței, Cinstitului Înaintemergător! A aruncat săgețile cele înfocate asupra înțeleptului și preafrumosului Iosif, care era un diamant duhovnicesc, preînchipuire a lui Hristos! A războit pe mult-răbdătorul Iov, care era un om integru, drept, temător de Dumnezeu și care se depărta de tot ce era rău și viclean.

Este un ispititor atât de neobosit și lipsit de orice șovăire, încât a mers în pustie să ispitească chiar și pe Domnul nostru! Cum, așadar, să nu atace și viețile noastre? Același lucru face și cu noi urâtorul de oameni. Dacă vede că pășim cu statornicie pe calea poruncilor lui Dumnezeu, se străduiește să ne abată. Dacă vede că-L mărturisim pe Hristos, caută să ne astupe gura. Dacă vede că facem bine, aduce piedici ca să ne oprească. Dacă vede că ne rugăm cu fierbințeală, aduce căscat și somnolență, ca să încetăm să ne mai rugăm. Urmărește cum Îl adorăm pe Dumnezeu. Dacă vede că gândul nostru pleacă foarte departe sau se umple de zgomotul grijilor lumești, diavolul rămâne foarte mulțumit. Dacă însă participăm conștient la dumnezeieștile Slujbe, începe să ne războiască. Ne aduce amintiri din anii copilăriei, lucrări pe care le-am lăsat nerezolvate, telefoane urgente pe care trebuia să le dăm și altele asemenea. Și dacă nu reușește că abată atenția noastră, cheamă și alți demoni ca să-l ajute. Urmărește cum studiem Sfânta Evanghelie.

Dacă vede că mintea noastră nu pătrunde în noimele dumnezeieștilor cuvinte, diavolul nu se neliniștește prea mult. Dacă însă suntem pământ bun și ascultăm cuvântul lui Dumnezeu cu dorire, pe care cu ardoare îl studiem zi și noapte, pe care-l ascundem adânc în inima noastră ca pe o comoară și-l avem povățuitor în viața noastră, diavolul face să fie cu putință cele ce sunt cu neputință, ca să încetăm citirea cuvântului dumnezeiesc și să ne ocupăm cu altceva. Din cele scrise înțelegem cât de viclean este vrăjmașul, cât de înșelătoare sunt meșteșugirile lui, cu care se străduiește să ne înșele, cu câtă turbare își săvârșește lucrarea lui cea infernală și cu câtă dibăcie răpește orice prilej ce se ivește, ca să ne îndepărteze. Însă noi să nu ne temem de el, căci mai mare este Cel ce e în voi, decât cel ce este în lume (1 Ioan 4, 4). Să învățăm să distingem cursele lui și să ne luăm din timp măsurile de precauție, ca să nu ne lăsăm covârşiţi de satana, căci gândurile lui nu ne sunt necunoscute (2 Corinteni 2, 11), scrie Apostolul Pavel. Dar mai mult decât toate să ne smerim, căci diavolul nu suferă smerenia. De îndată ce ne smerim, el pleacă de lângă noi.

Așadar, să nu părăsim meterezele noastre, oricât ne-ar război satana. Sufletul netrândav ridică împotriva lui pe draci, dar înmulțindu-se ispitele, se înmulțesc și cununile, spune Sfântul Ioan Scărarul.

marturieathonita.ro

Anunțuri
 
Un comentariu

Scris de pe 23 Iunie 2016 în DIAVOL, ISPITE

 

Sa nu va mirati ca neincetat aveti cate un necaz

Noi, aici pe pământ, împlinim o epitimie. Să nu vă miraţi că neîncetat aveţi câte un necaz. Toţi păcătuim necontenit – alunecăm şi cădem. Cădem, de fapt, în cursele diavolului. Sfinţii întăresc neîncetat un lucru: important este numai ca omul să se ridice din nou şi să o ia de la capăt pe calea către Dumnezeu. Chiar de am cădea de o sută de ori pe zi, nu vă îngrijiţi de aceasta, ci doar să vă ridicaţi şi să mergeţi mai departe, fără să priviţi înapoi. Ce a fost, a fost şi a trecut. Voi doar să mergeţi înainte şi să vă rugaţi Domnului, pentru ajutor. Nu prin faptul că ne plângem întruna de ceva Îl supărăm pe Dumnezeu. Îl supărăm atunci când păcătuim, nu atunci când ne întoarcem către Dânsul ca spre ruda noastră cea mai apropiată. Domnului îi este plăcut a-l chema neîncetat şi a ne revărsa preaplinul inimii înaintea Sa. Nu mai daţi atâta însemnătate întâmplărilor din afară. Fiţi mai mult în lăuntrul vostru, în inimă, cu Domnul, iar pe celelalte lăsaţi-le! Trebuie doar să fiţi cuviincioşi, liniştiţi şi buni faţă de toţi. Nu purtaţi grija altora.

Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 10 Octombrie 2015 în ISPITE, SFATURI

 

Diavolul lucreaza, dar lucreaza si Dumnezeu

Odata, marele pustnic Moise a fost groaznic luptat de pacatul curviei. Si nemaiputand sa sada in chilie, s-a dus si l-a vestit pe avva Isidor. Si l-a rugat pe el batranul ca sa se intoarca la chilia sa dar nu a primit, zicand: „Nu pot, avvo!” Si luandu-l cu sine l-a suit pe casa si i-a zis: „Ia priveste spre apus!” Si privind, a vazut multime nenumarata de diavoli, tulburandu-se si galcevindu-se ca sa dea razboi cu el. Zis-a lui iarasi avva Isidor: „Ia priveste acum si spre rasarit si sa-mi spui ce vezi.” S-a uitat spre rasarit avva Moise si a vazut multime nenumarata de sfinti ingeri care stateau gata de lupta. Si a zis avva Isidor: „Iata acestia sunt trimisii sfintilor de la Domnul spre ajutor, iar cei de la apus, sunt cei ce dau razboi cu noi. Deci mai multi sunt cei care sunt cu noi.” Si asa, multumind lui Dumnezeu, avva Moise a luat indrazneala si s-a intors la chilia sa, izbavindu-se de patima desfranarii.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 25 August 2015 în DIAVOL, DUMNEZEU, ISPITE

 

Lupta zilnica a omului cu diavolul

Vrăjmaşul, ca să nu fii liniştit, îţi dă tot felul de gânduri. Despre trecut, despre viitor, despre păcatele pe care le-ai putea face sau înșelări prin vise și vedenii care par a fi „de la Domnul”. Să cunoaştem meşteşugul războiului nevăzut şi să vedem din câte părţi suntem atacaţi în lupta noastră duhovnicească de fiecare ceas şi minut. Şi fiindcă nu tot cel ce se luptă se încununează, avem trebuinţă de mare trezvie şi grijă în toată vremea asupra luptelor celor de gând şi asupra dracilor care ne dau război, ispitindu-ne din cele opt părţi: din spate, din faţă, din stânga, din dreapta, de sus, de jos, dinăuntru şi dinafară.

Ispita din spate

Diavolul îţi aduce aminte păcatele pe care le-ai făcut înainte, ca să-ţi spurce mintea cu ele; poate ai înjurat, poate ai desfrânat, poate ai furat, şi tu te-ai lăsat de ele, dar el ţi le-aduce iar aminte. Memoria noastră este ajutată de imaginaţie la relele pe care le-am făcut, când ne-am petrecut viaţa fără grijă şi fără paza minţii. Care-i scopul lui? Să-ţi aduci aminte de ele, poate le vei mai face. Când vezi că diavolul ţi-aduce în minte gândurile pe care le-ai părăsit şi păcatele pe care nu le-ai mai făcut, să ştii că te ispiteşte din spate, cu cele ce le-ai uitat. El nu vrea să le uiţi, el vrea să ţi le amintească, ca să te ispitească cu ele.

Ispita din faţă

Când ne tulburăm cu mintea pentru cele ce închipuim că vor veni asupra noastră, suntem ispitiţi din faţă. „Măi, am să îmbătrânesc; o să vină o boală; o să vină un război; o să vină o foamete; o să vină un potop; cutare mă pândeşte, are să-mi facă rău; o să-mi iasă înainte, o să-mi fure…”, şi începi a te tulbura cu mintea de cele care crezi tu că or să vină asupra ta. Şi te tulburi degeaba, că nimeni nu ştie ce are să fie. Dar vrăjmaşul, ca să nu fii liniştit, îţi dă tot felul de gânduri. Aceste închipuiri le aduce vrăjmaşul în mintea noastră, cu scopul de a ne tulbura şi a ne înspăimânta de cele pe care le credem că vor veni asupra noastră. La aceste ispite, avem cuvântul Mântuitorului: „Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, că ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei”.

Ispita din stânga

De câte ori vom cunoaşte şi totuşi ne vom lăsa momiţi de el şi îl vom lucra cu mintea, cu cuvântul sau cu fapta, atunci ne ispitim din stânga. Eu ştiu că-i păcat să mănânc mult, dar mănânc mult; eu ştiu că-i păcat să beau, dar beau; eu ştiu că-i păcat să urăsc pe cineva, dar urăsc; eu ştiu că-i păcat să vorbesc de rău, dar vorbesc; eu ştiu că-i păcat să ţin minte răul, dar ţin minte; eu ştiu că-i păcat să fiu desfrânat sau să fur sau să înjur sau să fumez, dar mă las biruit şi fac aceste păcate. Aşa suntem ispitiţi din stânga, prin chipul cel arătat al răutăţii.

Ispita din dreapta

Ispita din dreapta este de două feluri. Prima este atunci când credem în vise sau vedenii şi, crezând în ele, suntem înşelaţi de draci. Dracii se fac în chipul lui Hristos, în chipul Maicii Domnului, în chip de ierarhi, în chip de mucenici, precum zice Apostolul Pavel: „Satana se preface în chip de înger al luminii”. Când credem în aceste năluciri şi visuri, suntem ispitiţi din dreapta. Iarăşi, este ispită din dreapta, atunci când facem fapta bună cu scop rău şi nu spre slava lui Dumnezeu, şi n-avem smerenie; când zidim pe temelie de umbră.

Arhimandrit Ilie Cleopa

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 25 August 2015 în ISPITE

 

De ce sunt mai multe femei in iad ?

Se povesteşte într-o carte bisericească numită Patericul, că un sfânt părinte l-a legat pe un diavol ce venise la el să-l ispitească, să nu poată pleca până nu-i va spune unele amănunte; printre altele l-a întrebat sfântul părinte pe diavol, de care suflete sunt mai multe în iad, de femei sau bărbaţi? Diavolul i-a spus că sunt mai multe femei. Şi l-a întrebat sfântul: Dar pentru ce sunt mai multe femei în iad, căci la biserică sunt femei mai multe? Iar diavolul i-a răspuns: sunt într-adevăr la biserică mai multe, dar degeaba, deoarece pentru trei feluri de păcate sunt mai multe femei în iad.

În primul rând pentru păcatul mândriei, căci ele sunt cele mai bune curse ale noastre cu care lucrăm şi le învăţăm cum să se împodobească şi cum să atragă bărbaţii în păcatul desfrânării. În al doilea rând, pentru că ele sunt foarte bune de gură şi prin ele facem noi cele mai bune certuri, pârâciuni, spargeri de case şi tot prin ele lucrăm şi farmecele, spurcând sufletele şi trupurile oamenilor; adevărat este că femeile se ocupă mai mult cu descântatul, cu vrăjile, cu ghicitul, aleargă pe la aceste ghicitoare.

În al treilea rând, după ce au făcut fără frică şi ruşine toate acestea, când se duc la spovedanie nu se spovedesc cu sinceritate şi nu spun păcatul aşa cum l-au făcut. Se spovedesc spunând păcatele ca şi când n-ar fi ele de vină, aruncă vina ori pe bărbaţii lor, ori pe vecinii lor, sau pe copii ori pe altcineva, pentru că aşa le învăţăm noi, zice diavolul şi le dăm ruşine ca să rămână nespovedite cum trebuie, cu păcatele neiertate, sau chiar dublate. Iar când le iese sufletul, vin în ghearele noastre căci nu s-au spovedit cum trebuie. Iată de ce sunt mai multe femei în iad, a zis diavolul. Fraţi creştini, să luăm aminte să nu ne înşelăm singuri, că dacă ne-am pierdut sufletul, am pierdut tot.

 
7 comentarii

Scris de pe 30 Ianuarie 2015 în FEMEIA, IAD, ISPITE

 

Pr. Arsenie Boca: „Fara ispite, nu te poti mantui”

Mântuirea înseamnă un alt mod de a trăi, dobândirea altei firi, nu aceasta care o avem. Pentru că aceasta trebuie toată topită, scărmănată, omorâtă prin tot felul de ciopleli, altfel nu e cu putință să crească firea după Dumnezeu. Mântuirea e imposibilă fără ispite pentru că numai cu prilejul lor ne cunoaştem; dându-ți seama de greşeli şi felul cum puteai să rezolvi, adică cunoscând ceva în vremea ispitei, tot e ceva, adică este un început spre creşterea duhovnicească (aceasta în cazul încercării când ți se face îndreptare). Dumnezeu nu ispiteşte pe nimeni, ci fiecare se ispiteşte de pofta sa (cuvântul Sfintei Scripturi). Ispitele au rostul: 1. De a ne umili, de a ne compromite chipul nostru cel iubit de noi, ochişorii noştri, în ochii noştri, în viața aceasta. 2. Dau prilejul să te cunoşti mai bine şi să-ți pierzi încrederea în tine însuți, şi te fac să alergi la cineva mai tare ca tine, la Dumnezeu. 3. De aceea îngăduie Dumnezeu ispitele, că ele au însuşirea de a ne observa mai bine răutățile noastre. 4. Ispita este indicatorul care dovedeşte mărimea duhovnicească la care eşti. În încercări (ispite) îți trebuie o convingere, adică temelie puternică. Convingerile trăite sunt realități religioase, adică realități trăite. Convingerile să nu fie numai o bibliotecă în cap, ci să le trăieşti. Ispitele te trag afară de la Hristos, spunându-ți: Nu trăi o viață aşa de grea, nu-ți chinui tinerețea. Toate aceste momeli te sustrag de la temelia, Hristos şi de la crucea Lui şi te dai spre plăcere, spre cruțare de sine. În încercări trebuie să ai o casă a ta, care să fie întărită pe o temelie puternică, să ai ceva trainic, un foc, un cărbune aprins în sufletul tău, care să-ți ajute ca în încercări să n-o luăm către noi, ci către Hristos. În felul acesta, încercările dovedesc de ți-e mai drag de tine sau de Hristos. Asemănarea cu casa clădită pe nisip. Pe ce temelie stai? Dacă este Hristos, treci prin toate cu veselie, dar trebuie să te laşi cu totul în conducerea lui Dumnezeu. Nu-i altă soluție decât să te îndrăgosteşti de Iisus, Care a trăit cândva în chip văzut. El continuă să fie cu noi până la sfârşitul veacurilor. Şi dacă am fi curați cu inima, L-am vedea şi acum. La ziua judecății ne întreabă Dumnezeu: ce asemănare avem cu Iisus? Şi noi numai în cruce ne putem asemăna cu Iisus. Nu ne putem asemăna nici în înțelepciune, nici în putere, deci numai în cruce.

 
3 comentarii

Scris de pe 9 Octombrie 2014 în ISPITE

 

Indecenta la femei

Un mare păcat, cu o nocivitate morală deosebit de gravă asupra oamenilor, este portul indecent. Păcatul, obiceiul rău sau viciul pot deveni la un moment dat, în om, ca a doua natură, ceva firesc. Pentru a nu se ajunge la o asemenea decadenţă morală, la starea cronică a bolii spirituale, trebuie neapărat să cerem ajutorul lui Dumnezeu prin Taina Sfintei Spovedanii. Un mare păcat, cu o nocivitate morală deosebit de gravă asupra oamenilor, este portul indecent. Spre exemplu, o femeie se îmbracă cu o fustă foarte scurtă, merge la serviciu sau pe stradă. Pe orice bărbat, care se uită involuntar la ea, diavolul desfrânării parcă îl electrocutează; o doreşte în inima lui, păcătuieşte în inima lui cu ea. Mântuitorul a spus că: „dacă vezi o femeie şi o doreşti în inima ta, ai şi păcătuit cu ea”. Deci, efectiv se desfrânează sufleteşte cu acea femeie. Într-o singură zi, acea femeie poate să provoace involuntar şi inconştient la păcat atâţia bărbaţi care o privesc în ziua respectivă… Deci ea poate să facă zilnic zeci şi sute de păcate. Prin portul ei indecent, poate răni zilnic atâtea suflete omeneşti, atâţia bărbaţi cărora nici prin cap nu le-ar fi trecut că vor păcătui în acea zi. Ispita diavolului desfrânării vine prin acea femeie. „Vai de cel prin care vine ispita”, zice Mântuitorul. Trebuie să ne ferim cu toată fiinţa noastră de a ispiti, de a răni pe cei care sunt apropiaţii noştri. Un asemenea păcat se poate face şi în familie, când tata sau mama se poartă indecent prin casă faţă de copii. Ei zic că sunt mici copiii, însă diavolul nu doarme. Orice imagine indecentă li se întipăreşte uşor în minte.

Arhim. Ioachim Pârvulescu

 
5 comentarii

Scris de pe 22 Septembrie 2014 în FEMEIA, ISPITE