RSS

Arhive pe categorii: NEVOINTA

Duhul Sfant nu vine intr-un pantece ghiftuit

Într-o zi mi-a venit gândul să cumpăr nişte peşte proaspăt. N-aveam la mine banii mei, ci numai pe cei ai mănăstirii. Aş fi putut să cumpăr, dar nu voiam să încalc regula vieţii mele. Însă gândul mă urmărea într-atât, încât chiar şi în biserică, la liturghie, nu-mi ieşea din minte. Am înţeles atunci că aceasta venea de la vrăjmaşul, şi mi-am dat seama prin mila lui Dumnezeu că harul ne ajută să mâncăm puţin, demonii însă ne împing să mâncăm mult şi să ne procurăm mâncăruri căutate.

Trei zile m-a chinuit acest gând şi numai cu anevoie l-am alungat prin rugăciune şi lacrimi. Atât de chinuitor este să lupţi chiar şi împotriva unui gând atât de mic. Pe când eram la metoc mi s-a întâmplat aceasta: mâncam pe săturate, dar după două ore puteam mânca din nou aceeaşi cantitate. Am început să-mi supraveghez greutatea pe un cântar şi ce văd? În trei zile am pus patru kilograme. Şi am înţeles că aceasta era o ispită, pentru că noi, monahii, trebuie să ne uscăm trupurile, ca în ele să nu mai fie nici o mişcare care să tulbure rugăciunea. Un trup sătul este o piedică pentru rugăciunea curată şi Duhul Sfânt nu vine într-un pântece ghiftuit. Pe de altă parte, trebuie postit cu măsură, ca trupul să nu slăbească înainte de vreme şi să rămână în stare să-şi facă ascultarea. Am cunoscut un frate sub ascultare care se uscase de atâta post, dar care a slăbit şi a murit înainte de vreme.

Cuviosul Siluan Athonitul, http://www.ganduridinierusalim.com/

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 7 Aprilie 2016 în NEVOINTA, Uncategorized

 

O, preafrumoasa pustie !

Acel fiu de-mpărat mare
Domnul dându-i luminare
A lăsat împărăție
Și a plecat în pustie
Cu dor și cu multă jale
Cântând-astfel pe cale

De viețuirea îngerească
Domnul să mă învrednicească
Primește-mă pe mine
Ca să viețuiesc în tine
Intărește-mă-n răbdare
Dându-mi bună cugetare
Și din lume când m-oi duce
Sufletul să-l pot da dulce

În Aceluia mână
Ce m-a zidit din țărână
Și a luat a noastră fire
Să ne-aducă mântuire
Slavă Domnului să fie
De acum până-n vecie!

 
3 comentarii

Scris de pe 20 Mai 2014 în NEVOINTA

 

Fapta cea mai mareata inaintea lui Dumnezeu

De ai căzut, ridică-te! Dar vezi de nu ai putea cumva să ridici și pe alții cu tine. Ai aflat lumina? Caută de luminează şi pe cel care încă se află în întuneric. Ai găsit calea? Arat-o şi acelora care încă rătăcesc pe drum. Ai reuşit să te ridici din patima ta? Ajută şi pe acela care încă înoată în mocirla păcatelor. Să nu consideri că dacă te-ai ridicat şi te-ai îndreptat, nu mai ai nicio datorie faţă de aproapele tău. Nicio bucurie nu este deplină dacă nu este împărtăşită şi cu cei din jur. Aşadar, în drumul tău spre înviere, caută să împrăştii lumină pentru ca să se poată folosi şi ceilalţi şi să ai, astfel, parte şi din cununile lor. Foarte mult contează înaintea lui Dumnezeu să aduci o bucurie, să spui un cuvânt de mângâiere unui suflet întristat şi deznădăjduit. Căci deşi se întâmplă de multe ori ca noi înşine să fim slabi ori necăjiţi, întotdeauna găsim putere să ajutăm pe cei aflaţi mai în nevoie decât noi. Deşi ne este greu, Dumnezeu întotdeauna ne descoperă că sunt suflete care suferă mult mai mult decât noi şi în acelaşi timp ne dă şi puterea să trecem peste necazuri. La judecată vom fi întrebaţi şi de binele pe care am fi putut să-l facem şi nu l-am făcut. Mai mare decât milostenia trupească, este milostenia sufletească. Să ajuţi pe aproapele tău cu o vorbă bună, să-l încurajezi, să-l sfătuieşti, să-i vorbeşti despre Dumnezeu, despre suflet, despre păcat, să-i deschizi ochii sufletului aşa poate cum şi tu la rândul tău ai fost luminat de către alţii. Nu este faptă mai măreaţă ca aceea de a aduce suflete la Dumnezeu şi nici bucurie mai mare ştiind că ai smuls un suflet din iad. Aşadar, lucrând la mântuirea sufletelor noastre să nu încetăm să ne luptăm şi pentru salvarea altor suflete, căci această lucrare este plăcută lui Dumnezeu.

 

A vorbi si a tacea

Să vorbeşti de dragul de a vorbi, este prostie.
Să taci când ar trebui să vorbeşti, este laşitate.
Să vorbeşti pentru a corecta, este o datorie.
Să taci la timp, este prudenţă.
Să nu vorbeşti despre tine, este o modestie.
Să nu spui cuvinte inutile, este o virtute.
Să vorbeşti pentru a apăra, este compasiune.
Să vorbeşti în faţa unei dureri, înseamnă a consola.
Să vorbeşti pentru a-i ajuta pe alţii, este milă.
Să vorbeşti cu sinceritate, este corect.
Să taci când iubirea te acuză, este eroism.
Să taci şi să-ţi arăţi iubirea, este dragoste.
Să nu spui propriile dureri, este sacrificiu.
Să taci în durere, este penitenţă.
Să vorbeşti despre tine, este vanitate.
Să vorbeşti pentru a restitui bunul renume, este onoare.
Să vorbeşti spunând bârfe, este prostie.
Să vorbeşti spunând minciuni, ţine de conştiinţă.
Să taci ca să te aperi, este nobleţe.
Să vorbeşti despre defectele altora, înseamnă să răneşti.
Să vorbeşti despre Dumnezeu, înseamnă credinţă.
Cel ce vorbeşte mult, răneşte mult.
Să taci la timp este înţelepciune.
Gândeşte înainte de a vorbi…sau taci la timp!

 
Un comentariu

Scris de pe 25 August 2012 în CLEVETIRE, CREŞTINUL, MANDRIE, NEVOINTA, PACATE

 

Treptele nevointei

[…] Întinde haina ta peste cel ce a greşit şi acoperă-l. Şi dacă nu poţi lua asupra ta greşelile lui şi nu poţi primi certarea şi ruşinea în locul lui, rabdă-l măcar şi nu-l ruşina…De nu te linişteşti cu inima, linişteşte-te măcar cu limba. Şi dacă nu poţi pune rânduială în gânduri, pune rânduială măcar cu trupul tău. Şi de nu poţi lucra cu trupul tău, întristează-te măcar în cugetul tău. Şi de nu poţi sta la priveghere, priveghează măcar şezând pe patul tău sau chiar întins pe el. Şi de nu poţi posti două zile, posteşte măcar până seara. Şi de nu poţi până seara, păzeşte-te măcar să nu te saturi. De nu eşti curat în inima ta, fii curat măcar în trupul tău. De nu plângi în inima ta, îmbracă-ţi cu jale măcar faţa ta. De nu poţi milui, vorbeşte măcar ca un păcătos. De nu eşti făcător de pace, fii măcar neiubitor de tulburare. De nu te poţi strădui, fă-te măcar în cuget netrândav. De nu eşti biruitor (asupra păcatelor), măcar să nu te mândreşti faţă de cei vinovaţi. De nu izbuteşti să închizi gura celui ce bârfeşte pe soţul tău, păzeşte-te măcar să nu te faci părtaş în aceasta cu el […]

                                                                                                            Din Filocalia X a Sfântului Isaac Sirul

 
Un comentariu

Scris de pe 13 Martie 2012 în NEVOINTA

 

Etichete: