RSS

Arhive pe categorii: SCRISOARE

As vrea sa vii acasa, mama!

E primăvară… Îți revăd chipul mai întîi în mugurii de un verde crud, apoi în florile albe de măr și chiar în culorile curcubeului! În aceste clipe mă gîndesc că fericirea are chip de primăvară. De ce? Fiindcă anume primăvara revăd ochii tăi în oglinda dimineții, iar mirosul de lăcrimioară îmi amintește de părul tău despletit în care mă ascundeam de multe ori.

Au înflorit lalelele, florile dumitale preferate. Au venit rîndunelele și fac cuib sub streașina casei. Uite! Au apărut trei căpșoare ciudate și așteaptă de mîncare! În albastrul cerului norii parcă se joacă de-a mijatca, cei mai mici se ascund în brațele celor mai mari. Parcă sîntem noi, mamă.

Pașii tăi aleargă spre mine prin iarba fragedă… ne ținem de mîini și ne rotim de se-învârte în jur toată natura. Ce frumoasă mai ești, dragă mea mamă! E vară… Mă avânt în valurile mării, iar ele mă leagănă la fel cum mă legănau brațele tale. S-au copt căpșunele și zmeura și sunt atât de dulci ca glasul tău. Mă dau în scrânciobul de la copacul de nuc și-mi amintesc iar de tine. Cred că te gândești și dumneata la mine și gândurile noastre se întâlnesc ca două trenuri într-o gară, dar fiecare pleacă în drumul său. Alerg să prind un fluturaș, dar nu-l pot prinde. Mă gândesc că mi-ai putea da un sfat, căci ești înțeleaptă. Mă opresc și ascult, dar oricum nu-l aud, deși încerc să-l deslușesc din șoaptele vântului.

E toamnă… Plouă. Iar eu mă gândesc că sunt copilul nimănui. Uneori toamna mă cuprinde cu mâinile sale de gheață. E atât de trist de-mi pare că-mi plouă în suflet. Picăturile reci mă apasă. Dorul mă chinuie. Te aștept să vii.

Alteori frunzele aleargă fantastic prin ograda școlii: galbene ca ceara, roșii ca para focului, verzi și brune. Și noi alergăm și ne ascundem printre ele. Ne facem coronițe și ne imaginăm cu sora că suntem prințese. Am făcut o coroniță și pentru dumneata. Ești atât de frumoasă, mamă!

A sosit iarna… Puful de lebădă a acoperit copacii, casele și întreg pământul. Ce splendoare și ce mult alb în jur! Ninge cu fulgușori pufoși și moi. Un fulguleț mai obraznic m-a pișcat de obraz. Alerg înapoi în dormitor. Mă uit în oglindă. Obrajii mei sunt roșii și reci. Poate sărutul dumitale cald i-ar fi încălzit… Mă lipesc cu nasul de geam și mă gândesc că vei apărea pe poarta școlii. Închid ochii și mă rog în gând, din toate puterile, să apari. Deschid ochii încetișor ca nu cumva să dispari, dar chipul tău nu mai apare. Atunci eu închid ochii și mi-l închipui. De fapt îl văd mai bine cu ochii închiși. Stau așa și te aștept. Dar anii trec și nimeni nu va putea să-i întoarcă înapoi niciodată!

Am crescut mari, dragă mamă. Acum înțeleg bine cine te-a furat de la noi. Nu vrem nici hăinuțe, nici telefoane, nici dulciuri. Am vrea să vii acasă, mamă. Să vii așa într-o zi și să ne spui: Gata, nu mai plec nicăieri!

Aș fi cea mai fericită din lume! Aș fi cuminte și ascultătoare. Până acum ți-am scris multe poezii. Am un caiet întreg! Când mi-i tare dor, le recitesc. În fiecare poezie se ascunde dorul meu și dragostea pentru dumneata. Uneori aș vrea să fiu o pasăre să mă avânt în înaltul cerului și să zbor zile întregi până voi ajunge la dumneata, doar pentru ca să te revăd și să te cuprind, să-ți spun că te iubesc nespus de mult. Alteori mă gândesc că viața este lungă și va fi și la noi totul bine.

Dar parcă banii sînt mai importanți decît clipele cînd eram împreună? Pot ei să-mi înlocuiască căldura dumitale? Pot ei să-mi aline durerea? Să-mi spulbere amarul și tristețea, să mă smulgă din ghearele singurătății?

Nu, dragă mamă, eu cred că ei nu merită lacrimile noastre, de aceea te implor, revino acasă. Te așteptăm să vii în fiecare clipă. Și toate dorurile lumii te cheamă să revii acasă, dragă mamă. Cu drag de la fiicele dumitale Alina și Oxana.

Beleavcenco Alina, clasa a VII-a. Orașul Bender. Școala internat pentru copii orfani http://diez.md/

 

 
Un comentariu

Scris de pe 8 Februarie 2017 în MAMA, SCRISOARE

 

Scrisoarea Sf. Andrei catre romani

POPOR ROMÂN,

Îţi scriu cu drag. Scriu pentru fiii mei, pe care i-am născut prin Evanghelie. Scriu ca un tată fiilor săi, cărora le-am lăsat toată moștenirea! Cu ochii umezi, îmi amintesc cum am pășit în pământul vostru. Da, la Tomis m-a lăsat corabia, parcă era ieri… În port, învălmășeală, iar eu nu cunoșteam pe nimeni. Eram doar un bătrân străin și zdrențuit. „Doamne, de ce m-ai adus aici? Eu nu cunosc pe nimeni în aceste ținuturi! De unde să încep, cui să vestesc că Tu ai înviat? Mă simt în mijlocul lupilor, Doamne! Tu știi sunt bătrân și bolnav…”. În momentul descumpănirii, pe malul mării… am plâns…!

Cu toiagul în mână și desaga în spate am început să cutreier țara necunoscută. Atunci am descoperit frumusețile pământului dintre Dunăre și mare: păduri nesfârșite, munți și râuri, câmpii mănoase și lunci roditoare. Am găsit pârâiașul și peștera în care, după cum știți, am locuit la voi! Rugăciune după rugăciune, lacrimă după lacrimă, am început să zidesc Biserica Neamului Românesc! Să știți că nu mi-a fost ușor! A trebuit mai întâi să învăț limba și obiceiurile. Atunci, am văzut că acest popor are o inimă bună și un suflet mare. Niciodată, nimeni nu mi-a închis ușa – în realitate, nu mie, ci lui Hristos pe care L-am vestit în pământul vostru! De la zi la zi, poporul lui Dumnezeu a început să crească. Peștera devenea neîncăpătoare, iar eu nu mai făceam față noilor frați! Atunci am hirotonit primii episcopi și preoți, bărbați din neamul vostru. Atunci am știut că aici o să se nască un popor de sfinți.

Am plâns din nou, când a trebuit să mă despart cu trupul de voi! Hristos avea nevoie de mine în alte locuri. „Doamne, sunt bătrân, de acum mă pregătesc să vin la Tine! Lăsă-mă să îmi trăiesc ultimele clipe cu poporul acesta pe care îl iubesc și care mă iubește…”, am insistat, dar Domnul avea alte planuri cu mine.

Din nou, la Tomis mă aștepta corabia. Frații au umplut portul. „Doamne, minunat ești Tu! Când am venit eram singur, iar acum suntem o adevărată Biserică!”. Am pășit în corabie dar, de fapt, nu m-am despărțit niciodată de voi. Gândul și rugăciunea la voi mi-au fost. Mă simt tată și apostol al neamului vostru! Orice tată are bucurii și tristeți de la fiii săi.

Bucurii au fost multe, de fapt, cele mai multe! Când am văzut că nu v-ați lepădat credința în fața popoarelor migratoare, care au fost cu sutele, că nu v-ați pierdut în marea islamică, mare care v-a înconjurat timp 400 de ani, că ați păzit întreaga Europă, că ați ținut credința așa cum eu v-am lăsat-o, curată și sinceră, deși au fost mulți care au vrut să o fure, că ați avut domnitori sfinți: Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare, Neagoe Basarab, Mihai Viteazu, Miron Barnovschi și Constantin Brâncoveanu, m-am bucurat că eu am fost ales să fiu apostolul vostru!

Când am văzut că sămânța semănată de mine, la bătrânețe și cu multe lacrimi, rodește, a înflorit în mine nădejdea că neamul meu românesc o să se mântuiască! Sămânța udată de mine în pământul românesc a rodit și a umplut raiul cu sfinți, deloc puțini: Sfântul Bretanion, Episcopul Tomisului, Sfântul Ierarh Iachint de Vicina, Sfinţii Mucenici Claudiu, Castor, Sempronian şi Nicostrat, Sfinţii Mucenici Epictet şi Astion din Halmyris, Sfântul Mucenic Emilian de la Durostor, Sfinții Mucenici Zoticos, Attalos, Kamasis şi Filippos din Noviodunum, Sfinții Mucenici Nichita şi Sava şi alţi creştini martirizaţi de goţi, Sfânta Muceniţă Filofteia, Sfântul Mucenic Montanus, preotul, şi soţia sa, Maxima, Sfântul Ierarh Andrei Şaguna al Transilvaniei, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeţ, Sfântul Ierarh Ilie Iorest, Sfântul Iosif Mărturisitorul din Maramureş, Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, Sfântul Ierarh Sava Brancovici, Sfântul Niceta de Remesiana, Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuţi, preotul mărturisitor Moise Măcinic din Sibiel, Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, Sfântul Ierarh Petru Movilă, mitropolitul Kievului, Sfântul Ierarh Simion Ștefan al Transilvaniei, Sfântul Ierarh Varlaam al Moldovei, Cuviosul Antipa de la Calapodeşti, Cuviosul Antonie de la Iezeru-Vâlcea, Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica, Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul, Cuviosul Daniil Sihastrul, Cuviosul Dimitrie cel Nou din Basarabi, Cuviosul Dionisie cel Smerit, Sfântul Ierarh Dosoftei, Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul, Cuviosul Gherman din Dobrogea, Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul, Cuviosul Ioan Casian Romanul, Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop, Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici, Cuviosul Nicodim de la Tismana, Sfântul Cuvios Onufrie de la Vorona, Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iaşi, Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ, Cuviosul Mărturisitor Sofronie de la Cioara, Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla, Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului, Cuviosul Visarion Mărturisitorul, Sfântul Mucenic Ioan Valahul, Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, Sfântul Mucenic Sava de la Buzău, Sfinții martiri năsăudeni, Sfinții nemțeni…

Cimitirele voastre sunt pline de sfinții lui Dumnezeu, neștiuți de nimeni. Gropile comune de pe lângă marile lagăre și închisori comuniste sunt pline de sfinți mărturisitori. Pădurile voastre ascund cruci pusnicești încă necunoscute. Mănăstirile voastre, casele voastre sunt înconjurate de sfințenie. De la Mitropolitul Iosif Naniescu „cel Sfânt al Moldovei”, la părinții Vichentie Mălău și Ioanichie Moroi, la părinții Paisie de la Sihla și Cleopa, la părintele Arsenie Boca, la mamele și bunicile voastre sfinte… Din plămada voastră s-au născut Eminescu, Enescu, Brâncuşi, Vulcănescu, Vuia, Vlaicu, Coandă, Eliade, Iorga, Grigorescu și Tătărăscu…

Sunt nume la care sufletul vostru tresaltă! Și al meu tresaltă! Pentru că au răsărit din osteneală, din muncă și prin lacrimi! După cum bine știți, au fost și întristări… dar, nu vi le mai amintesc, că să nu stric inima voastră!

De fapt… de ce v-am scris… e să vă previn că vin zile grele pentru voi, ca neam creștin! Sunteți la întâlnirea dintre Occident și Orient. La mijloc, între materialismul occidental și mistica orientală. Să aveți grijă, ce alegeri faceți! Nu cumva să procedați ca acel măgar care, nehotărât din care stog de fân să mănânce, a murit de foame la mijloc. Aveți o comoară, credința și limba română la un loc, căci nu pot fi despărțite! Amintiți-vă că numai la voi și doar în limba română, Dumnezeu este numit drăguțu’ și bunuțu’, iar Născătoarea de Dumnezeu este Măicuța Sfântă!

Păstrați această comoară așa cum v-au lăsat-o bunicii și părinții voștri. Țineți-vă copiii aproape de Cruce, ca să prindă Învierea! Drag popor român creștin, măcar acum, în al treisprezecelea ceas, amintește-ți cine ai fost, cine ești și unde poți ajunge. De câte ori vrei să calci dincolo de tradiția ta creștină, gândește-te că un moșneag a plâns pentru tine la marginea mării, acum două mii de ani! Române drag, credința ta s-a născut din lacrimi! Nu da cu piciorul la două milenii de pâine neagră, amestecată cu lacrimi și suferință. Nu lăsa ca evlavia, râvna şi jertfa domnitorilor, a strămoşilor şi a părinţilor noştri, a celor care au apărat de-a lungul a două mii de ani patria şi această credinţă, să fie risipite.

Al vostru, Părinte întru Evanghelie, Andrei Apostolul!

http://www.doxologia.ro/

 
Un comentariu

Scris de pe 23 Iulie 2016 în ROMANIA, SCRISOARE

 

Scrisoare bunicii

Am primit scrisoarea ta
Și-ți voi da răspuns la ea.
Nu m-ai mai văzut, mamaie,
Am crescut, sunt și eu mare.
De când am plecat din sat,
Eu și țara am lăsat.
M-am dus în străinătate,
Ca de-un trai mai bun s-am parte.
Știu că n-ai pace-n odaie,
Nu te-ngrijora, mamaie,
Eu sunt bine, sănătoasă,
Am și ce pune pe masă,
Mare e și casa mea,
Însă stau doar eu în ea.
Deși am tot ce-mi doresc,
Eu doar după dor tânjesc,
Dorul după a mea glie
Și după copilărie.
Dor îmi este de odaie
Și de voi de toți, mamaie.
Mă întrebi de-s fericită
Și dacă sunt împlinită?
Fericită m-aș numi,
Dacă voi nu mi-ați lipsi.
Voi ce faceți, sunteți bine?
Dar puterea, vă mai ține?
Însă dacă-ți amintești,
Mi-ai promis c-ai să trăiești
Pân’ din nou ne vom vedea
Și cu toți ne-om bucura.
Mai așteaptă-mă puțin
Și în țară-am să revin.
Te iubesc, te prețuiesc
Și aștept să te-ntâlnesc.

Elena J.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 9 Mai 2016 în ELENA J., SCRISOARE

 

Scrisoarea lui Virgil Maxim catre fiica sa, Tatiana

Îţi las grija sufletului tău spre curăţie şi mântuire. Nu ai altceva mai de preţ pe lume. De aceea, aşa cum te-a învăţat şi mama ta (şi pe cât am putut să-ţi arăt şi eu prin viaţa mea) fii următoare acestei căi de sfinţenie spre Împărăţia lui Dumnezeu, Cale care trece prin Biserică.

Nu înceta să fii prezentă la Sf. Liturghie, să te spovedeşti şi împărtăşeşti. Cu o firimitură de timp istoric (viaţa noastră) putem câştiga veşnicia, îndumnezeirea fiinţei noastre. Pentru celelalte treburi şi nevoi materiale, roagă-te lui Dumnezeu să te lumineze, ce este mai bine să faci şi cum să procedezi. Ai destule, fii atentă să nu faci din ele scop.

Eu plec. Sunt bucuros că am lăsat o mărturie a lucrării lui Dumnezeu în viaţa neamului nostru şi a lumii. Mă rog lui Dumnezeu să fim cu toţii în “Lumina Lui cea pururea fiitoare”. Dar lucrul acesta nu stă numai în vrerea Lui, ci şi a noastră. El ne cheamă: “Vino! Ţi-am pregătit Calea!”. Noi trebuie să răspundem: “Vin Doamne! Ajută-mă!“. Şi să pornim.

Nu va fi uşor. “De la Ioan (Botezătorul) Împărăţia Cerurilor se ia cu sârguinţă. Şi cei ce se sârguiesc aceia o câştigă” zice Mântuitorul. Şi iarăşi: “În lume necazuri veţi avea. Dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea”.

S-ar putea să nu fii scutită de unele încercări. Dar şi aurul trece prin foc pentru a se “lămuri”. Şi abia atunci valoarea lui este confirmată.

– Doresc să te căsătoreşti. Roagă-te lui Dumnezeu să-ţi rânduiască un soţ credincios şi harnic. Să vă dea Dumnezeu copii şi să-i creşteţi în frica Lui, văzând mai întâi dragostea şi înţelegerea dintre voi. Puneţi mai presus de iubirea trupească iubirea sufletească, ajutându-vă unul pe altul să vă depăşiţi obişnuitele slăbiciuni. Înţelegeţi că nimeni nu e desăvârşit şi că dragostea se face lucrătoare în suportarea şi răbdarea reciprocă. Aceasta e taina durabilităţii căsniciei.

Acum ne despărţim. Dar numai trupeşte şi pentru scurt timp. Nădăjduiesc să ne revedem şi să ne bucurăm cu Bucuria neîmpuţinata dăruită şi promisă nouă, în trupul cel nou, transformat, de pe Tabor, pe care-l vom avea în Ziua Învierii.

– Maica Domnului, care a avut-o în grijă pe mama ta (şi pe mine în “Pântecele chitului” [închisoarea, n.n.], în care m-a zămislit din nou, ca să mă nasc după 22 ani, “înnoit în Duhul minţii mele”) să-ţi fie ocrotitoare şi mângâietoare.

– Mulţumeşte-te cu puţin. Nu te lăsa ispitită de “modernism” şi “mondenism”. Aceasta e arma cu care Satan înşală mai ales pe femei. Fii harnica şi poartă grijă de casa ta. Cât mai puţine relaţii cu lumea. “Să fii în lume, dar să nu fii din lume” zice Ap. Pavel. Fiindcă foarte mulţi trăiesc în neorânduială, fără cenzură morală, fără frică de Dumnezeu.

– Fie-ţi milă de cei nevoiaşi şi de cei bolnavi. Pe cât îţi stă în putinţă, mângâie necazul lor.

Închina lui Dumnezeu orice jertfă pe care o faci şi orice lucrare. Fără rugăciune nu întreprinde nimic. Cu Sfânta Cruce să te însemnezi şi cu “Doamne ajută-mi (ne)” să fie începutul oricărei acţiuni. Iar “Doamne mulţumescu-Ţi” să încheie orice lucrare a ta.

Nu lăsa copiilor atâta libertate încât să piardă ascultarea de părinţi şi teamă de Dumnezeu. Satan a pregătit pentru mileniul trei o lege numită “drepturile omului” prin care încearcă să scoată pe individ din comunitate şi să-l îndrepte împotriva ei, prin libertinaj moral. Acum te las în seama lui Dumnezeu. Tuturor rudelor, prietenilor şi cunoscuţilor spune-le că-i aştept la “Ospăţul Luminii nunţii Fiului de Împărat”. Te sărută tatăl tău după trup, încredinţat de revederea noastră în Dumnezeu.

Virgil Maxim, ortodoxiatinerilor.ro

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 18 Aprilie 2016 în SCRISOARE

 

Marturiile unui tata catre fiica sa

Nimeni nu-ți este dator cu nimic, copila mea. Ce înseamnă acest lucru? Cum poate fi importantă o convingere atât de simplă? S-ar părea că acest adevăr nu contează pentru tine, însă fii sigură că îți va schimba viața. Nimeni nu trăiește pentru tine, copila mea. Pentru că tu ești tu și nimeni altcineva. Fiecare om trăiește pentru sine, pentru propria fericire. Cu cât mai devreme vei înțelege acest lucru, cu atât mai repede vei scăpa de așteptărea că cineva te poate face fericită.

Asta înseamnă că nimeni nu este dator să te iubeasă. Și dacă te iubește cineva, asta se întâmplă pentru că ai în tine ceva special, ce face fericit pe acel cineva. Încearcă să înțelegi în ce constă acest detaliu special și amplifică-l, pentru ca să fii iubită și mai mult. Dacă oamenii fac ceva pentru tine, este pentru că ei vor acest lucru. Asta se întâmplă pentru că cineva vrea să-ți facă pe plac și nu pentru că e dator să facă asta pur și simplu.

Asta înseamnă că nimeni nu este dator să te respecte. Nu toți oamenii vor fi buni cu tine. Imediat de cum vei înțelege că oamenii nu sunt datori să fie buni cu tine, vei învăța să ocolești acei oameni, care sunt în stare să te rănească. Nici tu, la rându-ți, nu le ești datoare cu nimic.

Repet: nimeni nu-ți datorează nimic. Trebuie să devii mai bună doar pentru tine. Astfel, ceilalți oameni vor tinde spre tine, își vor dori să te susțină și să-și împărtășească gândurile cu tine. Alți oameni nu vor vrea să fie alături de tine și nu se va întâmpla din cauza ta. Char dacă se întâmplă, ai grijă să alegi relațiile care te interesează în special pe tine. Nu-ți asuma probleme străine.

Atunci când înțelegi că respectul și iubirea celor din jur trebuie să fie meritate mai întâi, nu vei aștepta lucruri imposibile și nu vie fi dezamăgită. Oamenii nu sunt datori să-și împărtășească cu tine nici gândurile și nici emoțiile. Dacă ei fac asta, înseamnă că ai meritat. Te poți mândri cu dragostea pe care o primești, respectul prietenilor tăi și cu tot ce ai câștigat până acum. Nu accepta aceste lucruri ca pe niște datorii, pentru că astfel poți pierde tot ce ai. Nu sunt ale tale, trebuie să le meriți.

ea.md

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 2 Februarie 2016 în SCRISOARE

 

7 sfaturi pentru fiica mea – scrisoarea unui tata

Fiica mea,

Ieri parcă erai cât o buburuză. Ai crescut, nu mai ești o puștoaică care așteaptă să-i crească dinții. Și pentru că ai crescut, sufletul mi-a dictat următoarele rânduri:

Nu căuta iubirea cu disperare, căci așa nu vei găsi decât iluzie și dezamăgire. Mama ta m-a învățat, când eram noi mai tineri, să am răbdare. O răbdare de fier uneori, când simțeam că secunda este an și anul deceniu. Și simțeam cum deznădejdea îmi bate la ușă deghizată în fericire. Să nu-i deschizi ușa, orice ți-ar spune – nu degeaba ți-am citit când erai mică povestea cu capra și cei trei iezi! Imaginează-ți că lupul e tocmai deznădejdea.

Ție, pentru că te iubesc enorm, îți scriu câteva sfaturi, deși știu că nu avem aceeași relație pe care o ai tu cu mama ta. Sunteți femei, vă înțelegeți mai bine. Iar eu, fiind bărbat, îți voi vorbi despre bărbați. Despre ce ar fi bine să alegi, însă nu are caracter de obligativitate, tu fiind liberă să alegi.
Când te decizi să nu mai hoinărești în căutarea identității și când vei vrea un bărbat lângă tine pentru tot restul vieții să ții cont de următoarele lucruri:

1. Să nu te uiți doar la ambalaj. Draga mea fată, ambalajul, după ce stă prea mult la soare, îngălbenește, se urâțește și ce vei face apoi? Ambalajul este subțire și nu îți va ține de cald în nopțile de iarnă, geroase și acoperite de zăpadă. Ambalajul nu îți va ține nici de foame, nici de sete. Degeaba e frumos dacă e prost. Sau meschin ori egoist. Sufletul tău cu ce se alege?

2. Să nu conteze câți bani are. Să nu te arunci în brațele ușorului, ci să muncești să fii independentă. Să nu atârni de portofelul lui pentru că, în cele din urmă, vei deveni supusa lui. Și dacă pleacă, tu cu ce rămâi? Merită să ai tot ce vrei în schimbul sufletului tău? Ești iubită sau femeia ce-i curăță toate mizeriile?

3. Să promită puțin și să facă mult. Dacă vrei să îți împarți viața cu un bărbat, alege unul practic, unul care știe că promisiunile lui prind valoare când sunt argumentate cu fapte. Un bărbat care mai mult vorbește decât face, îți va spune mai mult decât simte cu adevărat.

4. Să iubești fără temeri. Să nu te temi dacă simți că inima își ia zborul din pieptul tău și va ateriza fix pe sufletul lui. Să nu frângi zborul de teama de înălțime. Iubirea te înalță. Să nu iubești cu jumătăți de măsură pentru că vei avea jumătate de suflet gol, iar cea mai mare fericire e când ai sufletul plin de persoana pe care o iubești.

5. Să ierți, fiica mea. Dar să ierți doar ce nu îți calcă în picioare demnitatea. Să nu ierți dacă își șterge bocancii cu sufletul tău. Sufletul îți va spune ce să ierți și să rămâi și când să pleci, Nu te amăgi singură crezând că vei muta muntele din fața ta. Oamenii se schimbă temporar – un fel de vacanță a firii, însă orice vacanță are și un sfârșit, nu?

6. Să nu fii geloasă. Știu că acum suntem încurajați, mai mult ca niciodată, să ne subjugăm unul pe altul. Tu să nu faci greșeala asta și nici să nu îi accepți lui. Tu să înțelegi că iubirea este libertate – mai știi rândunica rănită de care ai avut tu grijă, când erai mai mică? Ei, ai văzut cum făcea cercuri în aer, zbura când spre soare, când amețitor către pământ? Cam așa să vezi libertatea sufletului – un zbor continuu.

7. Să nu vă mințiți. Să nu nașteți minciuni, căci apoi veți intra într-un cerc vicios din care doar separarea vă va mai scoate. Iubirea este străină de himere. Să nu crezi că poți minți doar o dată – prima dată este mai greu, apoi pierzi șirul. Dacă te minte el, pleacă și caută bărbatul care își poată asuma faptele, vorbele și iubirea ta. Nu accepta lângă tine un papă-lapte.

Fata mea, tu să fii femeie frumoasă la chip, minte și suflet. Să fii o femeie puternică și să nu înțelegi că puternic înseamnă să nu plângi. Dacă plângi, umărul meu va fi mereu aici pentru tine. Să îți călești mintea și sufletul, să înveți lecțiile vieții – sunt cele mai importante. Să ai grijă de tine! Tata te iubește!

https://thediaryofadam.com

 
Un comentariu

Scris de pe 24 Decembrie 2015 în SCRISOARE

 

Scrisoare catre un prieten de altadata

Prietene, unde ți-e lumina de pe chip? Unde ți-e veselia de altădată? Ce te-a făcut să te răcești de mine? Sau cine? De ce ai lăsat ca vrăjmașii să-ți tulbure încrederea în mine? De ce ai lăsat să se răcească focul dragostei dintre noi? De ce te-ai îndoit de dragostea sinceră ce ți-am purtat-o? Tristețea n-are acum cine să mi-o mai poarte. Bucuriile nu am cu cine să le mai împart. Mi-e dor să mă completezi și să mă întregești. Mi-e dor de tine, de tine care altădată când mă vedeai, îți zâmbea chipul de bucurie, iar când plecam te umpleai de dorul meu imediat. Mi-e dor de prietenia noastră curată de altădată. Mi-e dor de prietenia pe care nimeni nu putea să ne-o clatine. Mi-e dor de noi.

Elena J.

 
4 comentarii

Scris de pe 6 Noiembrie 2015 în ELENA J., SCRISOARE