RSS

Arhive pe categorii: MAICA DOMNULUI

GHERON IOSIF: “Nu pot sa va descriu cat de mult ii plac Sfintei Fecioare CUMPATAREA SI CURATENIA”

Sa nu crezi ca lupta este mica. Trebuie sa strigi ca nebuna: “Iisuse al meu, scapa-ma! Preasfanta Maica lui Dumnezeu, ajuta-ma!

“Noi, copilul meu, am vazut tot ceea ce ne scrii tu, am trecut prin ele o data, de doua ori, de multe ori. Am scris si o carte despre aceste rataciri ca, daca cineva va pati astfel de lucruri, sa nu cada in deznadejde. Dar nu sa ramai nelucrator, asa cum faci tu acum. Este nevoie de multa silinta, de lupta, de smerenie fara de margini si de ascultare desavarsita. Nu sta, ci striga: “Hristoase! Prea Sfanta Fecioara!” Nu te inmuia si nu primi tot felul de ganduri. Striga continuu la Hristos. Inainte de a reusi ispita sa dea nastere gandului in mintea ta, tu sa-l zadarnicesti cu rugaciunea. Nu-l lasa.

Dar cand tu lasi necuratiile pe care le arunca inlauntrul tau vrajmasul, in cateva ore numai te-a si cuprins in mijlocul lor. Dupa aceea, cata lupta ca sa te poti curati! Asa ca sileste-te. Este nevoie de osteneala si de durere multa, nu gluma. Inima ta va sangera. Amaraciune, otrava vei bea, dar numai asa vei primi libertatea si te vei indulci.

Cuv. Iosif primind darul rugaciunii inimiiSa nu crezi ca lupta este mica. Trebuie sa strigi ca nebuna: “Iisuse al meu, scapa-ma! Preasfanta Maica lui Dumnezeu, ajuta-ma! Ca o masina sa mearga limba ta: “Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma! Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma! Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma!” Si cand obosesti, iti va veni o mangaiere pe care nu ai gustat-o niciodata. Dar daca te lenevesti si nu te ingrijesti, nu te vei vindeca in veac.

Daca sta in casa si nu se misca, omul nu va putea sa ajunga in cetate. La fel, monahul care nu se roaga nu va fi vrednic de cetatea Ierusalimului ceresc.

Asadar, ridica-te! Pune tu obolul tau, ca sa puna si harul lui Dumnezeu multimea talantilor. Arata buna ta intentie, dorinta de bine. Intoarce-ti fata de la vrajmasul tau. Cum de-ti lasi sufletul sa fie desfranat de catre demon? Unde-ti este smerenia atunci cand spui ca toti iti sunt vinovati si numai tu esti buna? Smerenie este atunci cand iti greseste celalalt si, inainte de a apuca el sa-ti ceara iertare, tu sa-i faci metanie spunandu-i: “Iarta-ma, frate, si binecuvinteaza!” Sa nu ti se para greu acest lucru. Este nimic pe langa ceea ce a facut pentru noi Domnul Hristos. El S-a plecat in fata ingerilor si a facut metanie de la cer la pamant, “a plecat cerurile si a coborat”. Dumnezeu a coborat la om. Si tu intorci lumea cu susul in jos pentru a nu spune un “binecuvinteaza”! Unde este smerenia?

Cand vei ajunge sa te smeresti, toti ti se vor parea sfinti. Cand esti plina de tine insa, toti ti se par rai.

Ce este mai murdar decat mandria si ce este mai rau mirositor decat necuratii demoni? Cu toate acestea, ii lasi sa te murdareasca. Este usor sa-i lasi sa vina si sa-ti strice toate zidurile de aparare. Sa vedem insa cum vei reusi sa-i alungi! Este usor sa primesti gandurile rusinoase si murdare, dar sa vedem, dupa aceea, cum vei reusi sa te curatesti!

Nimic altceva nu uraste mai mult Dumnezeu decat necuratia trupului care vine din placerea cea fara de lege. Acela care desfraneaza cu gandurile rusinoase, miroase tot ca un caine mort. In timp ce acela care se lupta si isi pastreaza trupul curat si mintea neintinata de ganduri murdare, asa si rugaciunea lui se ridica la cer ca o tamaie bine mirositoare. Am vazut in fapt ceea ce iti spun acum. Nu exista alta jertfa mai bine mirositoare catre Dumnezeu ca neprihanirea trupului, care se dobandeste cu lupta infricosatoare si cu sange. Am multe de spus in legatura cu fericita neprihanire, ale carei roade le-am gustat, dar acum nici tu si nici surorile celelalte nu puteti sa le purtati. Acum, un singur lucru va spun: chiar si hainele celor care sunt curati raspandesc mireasma de bun miros in toata incaperea unde se afla, ca un vas de mir. Acesta este semn de la Dumnezeu pentru neprihanirea lor si pentru fecioria lor preasfintita.

Deci, grabiti-va sa va curatati sufletul si trupul vostru. Nu primiti nicidecum gandurile murdare. Astfel veti vedea si voi aceste lucruri despre care va scriu. Atunci va veti incredinta de cuvintele mele. Tot ceea ce v-am scris pana astazi trebuie sa incercati si veti afla in viata voastra ca spun adevarul din experienta proprie.

Acolo unde exista ascultare exista smerenie si lupta, iar demonii nu reusesc niciodata sa inrobeasca pe om. Invartosarea inimii, neascultarea si mandria dau nastere la neglijenta si nepurtare de grija, prin care vin toti demonii si-si fac adapost in sufletul omului. Acestia nu se vor linisti pana nu-l fac pe omul acela partas la pacatele vechi si noi si pana nu-l robesc in intregime.

Sileste-te, deci, fiica mea. La fel si toate celelalte surori. Daca veti neglija acest lucru veti pati lucruri rele si urate. Daca va veli sili, va veti mantui pentru vesnicie. Veti deveni tamaie cu bun miros si mir de pret. Veti deveni cu adevarat jertfa duhovniceasca, bineplacuta Domnului.

Nu va pot descrie cat de mult ii place Maicii Domnului cumpatarea si curatenia. Pentru ca Ea este Fecioara neprihanita, ne vrea pe toti asa si ne iubeste. De aceea, numai ce o strigam, si se grabeste sa ne vina in ajutor. Nu apuci bine sa spui: “Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, ajuta-ma!”, ca Ea strabate ca un fulger mintea ta si-ti umple de lumina inima, atragand mintea spre rugaciune si inima spre dragostea adevarata. De multe ori vei petrece noaptea intreaga plangand si cantand laude Preasfintei Fecioare, tinuta fiind de Ea in rugaciune.

Siliti-va, pastrati tacerea, rugati-va, faceti ascultare, smeriti-va pentru a afla binele.Aveti o stareta binecuvantata care este mireasma a lui Hristos. Nu o suparati. Nu va impotriviti ei cu cuvantul. Pastrati tacerea si rugati-va neincetat si lasati-o si pe ea sa se odihneasca. Cand va muri si o veti pierde, atunci veti vedea cat a fost de buna. Dar pentru voi, atunci, va fi tarziu.

La sfarsit, iarasi iti spun, fiica mea, sileste-te, nu pierde timpul. Nu ma obosi sa scriu, ci scoala-te si alunga pe vrajmasi. Fa-te tarana ca sa te calce in picioare toti ceilalti si fa ascultare pentru sufletul tau”.

cuvantul ortodox. ro

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 5 august 2019 în FECIORIE, MAICA DOMNULUI

 

Rugaciune catre Maica Domnului la vreme de necaz

maica_domnului_w990_h1017_q100.jpg

Valuri de patimi mă împresoară; mare necaz şi strâmtorare îmi umplu sufletul o, întru-tot Sfântă Maică, linişteşte sufletul meu cu pacea Fiului tău şi alungă deznădejdea şi întristarea sufletului meu cu harul Său! Potoleşte furtuna păcatelor mele care mă frig precum un vierme în foc şi stinge-i flăcările. Umple-mi inima de bucurie, Preacurată Maică şi împrăştie ceaţa nelegiuirilor mele de la faţa mea, căci acestea mă împresoară şi mă tulbură. Luminează-mă cu lumina Fiului tău. Sufletul meu se simte sfârşit; totul îmi este greu, chiar şi rugăciunea. Iată-mă, rece ca piatra. Buzele mele şoptesc o rugăciune, dar inima mea nu tresaltă. Necazurile m-au împresurat de pretutindeni. Topeşte gheaţa din jurul sufletului meu şi încălzeşte-mi inima cu dragostea ta. Nu-mi pun nici o încredere în apărarea venită de la oameni, ci îngenunchez dinaintea ta, o, Preasfântă Maică şi Fecioară. Nu mă alunga de la faţa ta, ci primeşte rugăciunea robului tău. Tristeţea m-a cuprins. Nu mai pot răbda năvălirile diavolilor. Nu am nicio apărare, nici nu aflu loc de refugiu, om nenorocit ce sunt. Sunt pururea biruit în lupta aceasta şi nu am altă mângâiere decât în tine, Preasfântă Maică. O, nădejde şi apărarea tututror credincioşilor, nu trece cu vederea rugăciunea mea!

Preasfântă Maică a lui Hristos, Preacurată, Preabinecuvântată Maică a lui Dumnezeu, vezi cum satana mă izbeşte precum valurile mării lovesc corăbiile! El mă urmăreşte ziua şi mă tulbură noaptea. Nu am pace – sufletul meu se pleacă, duhul meu se cutremură. Grăbeşte, Preaslăvită Maică şi mă ajută! Roagă-L pe dulcele Domn Iisus Hristos să aibă milă de mine şi să-mi ierte păcatele pe care le-am săvârşit. O, Preasfântă Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, bunătatea ta cea plină de iubire este nesfârşită şi este cel mai mare vrăjmaş al puterilor iadului. Chiar atunci când cel mai mare păcătos cade în străfundurile iadului, împins de forțe diabolice, dacă acesta strigă către tine, tu eşti gata să-l eliberezi din legăturile iadului. Slobozeşte-mă şi pe mine! Priveşte cum satana vrea să mă facă să mă împiedic şi să-mi zdrobească credinţa, dar eu îmi pun toată nădejdea în Domnul. Slavă ţie, ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii! Amin.

 
2 comentarii

Scris de pe 28 noiembrie 2018 în MAICA DOMNULUI

 

ODA MAICII DOMNULUI

39139234_509067659537702_7234202807530684416_n.jpg

Tu porți luna sub picioare și zbori ușor printre nori,
Hainele îți sunt din soare și miroși mereu a flori.
Tu ești crinul fecioriei și parfum de rai ceresc,
Ai născut precum o maică, dar din pântec fecioresc.
Tu ești mană în pustie și izvorul nesecat,
Ești nădejde și-alinare pentru omul întristat.
Tu primești rugile noastre și le duci la Dumnezeu
Și noi știm că pentru tine, El ne ascultă mereu.
Tu ești raza ce n-apune, strălucind în asfințit,
Tu ești zorile de ziuă într-un veșnic răsărit.
Tu ești vântul care-adie în sufletu-mpovărat,
Tu ești ploaia care spală orice urmă de păcat.
Tu ești roua dimineții și azurul cerului,
Tu ești pacea înserării și mireasma raiului.
Tu ești sabie ce taie pe diavolii din iad
Și rostind al tău sfânt nume, toți vrăjmașii noștri cad.
Tu ești rugul care arde, dar de foc nemistuit,
Tu ești jertfa cea curată și altarul cel sfințit.
Tu ești înălțimea minții și adâncul nepătruns,
Tu ești taina cea divină și safirul cel ascuns.
Tu ești Doamnă, Împărăteasă și aleasa cerului,
Tu ești mama cea mai sfântă, Tu ești Maica Domnului.

ELENA J.

 
2 comentarii

Scris de pe 20 august 2018 în ELENA J., MAICA DOMNULUI

 

Un adevar mai putin cunoscut despre marele poet Mihai Eminescu

26815300_389944094783393_9147614999669541716_nCu durere în suflet trebuie să recunoaştem că tinerii din ziua de azi nu mai pun preţ pe adevăratele valori strămoşeşti, naţionale, creştineşti. Nu mai cunosc ce înseamnă jertfa pentru un ideal, dragostea de adevăr, dragostea de dreptate, de ţară, care nu sunt altceva decât dragostea de Dumnezeu. Înainte, cei mai buni români erau şi cei mai buni creştini. Strămoşii noştri şi-au vărsat sângele şi şi-au jertfit libertatea tocmai pentru ca noi să trăim azi în libertate şi să-L iubim mai mult pe Dumnezeu. Însă, ce-am făcut noi cu această libertate? Am vândut-o pe lucruri de nimic şi ne-am transformat în sclavii propriilor patimi. 

Iată că înţelegând greşit această libertate, am ajuns să ne deplângem singuri soarta pe care noi înşine ne-am făurit-o. Aceasta este recunoştinţa noastră faţă de jertfa strămoşilor şi martirilor noştri? Cât de scump au trebuit să plătească, iar noi trăim tot în nepăsare şi-n păcate. Numai noi suntem de vină, nu Dumnezeu şi nimeni altcineva. E dureros şi faptul ca prin şcoli nu se prezintă adevărata faţă a lucrurilor, suntem îndoctrinaţi cu fel de fel basme, minciuni, de teorii inutile şi concepţii anticreştine şi de aceea nu se mai cunoaşte adevărul sacru. Chiar şi despre poetul nostru român, Mihai Eminescu, tinerii sunt învăţaţi să creadă că a fost un nebun, însă care este de fapt adevărul?

Corupţii vremii de atunci, împotriva cărora a scris Eminescu, au tăbărât mai la urmă asupra lui şi l-au băgat în spitalul de nebuni de la Socola, din Iaşi. Acolo, un doctor l-a injectat cu o doză puternică, cu un medicament nociv, în urma căruia, la scurt timp i-a venit sfârşitul. Cam aşa se întâmplă cu toţi aceia care au curajul să mărturisească adevărul şi să demaşte minciuna…Preţul adevărului este moartea!

Şi un lucru mai puţin cunoscut am citit într-o carte: Părintele Arsenie a deplâns viaţa marelui poet Mihai Eminescu, înzestrat de Dumnezeu cu atâta talent. Dacă şi concepţia poetică ar fi unit-o cu concepţia de viaţă creştină, ar fi suferit mai puţin în lumea aceasta şi nu ar fi trecut atâţia ani prin iad, era de părere Părintele Arsenie. Dar prin evlavia pe care a avut-o la Maica Domnului, se mângâia şi uneori se refugia la mănăstire, cu prietenul lui de suflet, scriitorul Ion Creangă, care avea seminarul de teologie de la Mănăstirea Neamţ. Şi totuşi, Eminescu, prin Maica Domnului, a avut parte înainte de moarte de Sfânta Împărtăşanie, după însemnarea care a rămas pe o carte veche de cult. Voi publica în continuare versurile scrise de Mihai Eminescu, închinate Maicii Domnului:

Rugămu-ne-ndurărilor
Luceafărului mărilor
Din valul ce ne bântuie
Ne apără, ne mântuie!
Privirea-ţi adorată
Asupră-ne coboară,
O, Maică Preacurată
Şi pururea Fecioară, Marie.

Noi, ce din mila Sfântului
Facem umbră pământului,
Fii scut de izbăvire
Şi zid de mântuire!
Din neguri te arată,
Senină, dulce clară,
O, Maică Preacurată
Şi pururea Fecioară, Marie.

Iată încă o perlă de duh creştin din poeziile marelui Eminescu: „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată…” Regretatul preot Constantin Galeriu, care a fost şi întemniţat pentru credinţă, i-a alcătuit marelui Eminescu, din preţuire, un Acatist. Părintele Nicodim Bujor s-a rugat pentru sufletul lui Eminescu şi i s-a arătat marele poet, în chilia lui, şi i-a zis zâmbind: „Acum văd faţa Maicii Domnului în ceruri.” Aceasta pentru că a preamărit-o pe pământ… (Pr. Arsenie Boca “Mărturia mea” Pr. Petru Vamvulescu)

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 14 ianuarie 2018 în MAICA DOMNULUI, MIHAI EMINESCU

 

Mitropolitul Athanasie de Limassol despre Maica Domnului

204847.p– Asa cum ati spus, este o harisma cu adevarat a fi omul tacut, insa sa se afle in continua convorbire si cu Dumnezeu. Si Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, desigur, nu era tacuta pentru ca nu avea ce sa spuna, sau pentru ca nu vorbea cu nimeni, ci pentru ca se afla intr-o continua vedere a luminii necreate a lui Dumnezeu, intr-o continua impartasire de dumnezeiescul har. Asadar, si putinele ei cuvinte, erau cuvinte pline de Duhul Sfant, pline de viata vesnica, cuvinte care odihnesc si linistesc pe om. Desigur, intelegeti ca un om indepartat de Dumnezeu este limbut si nestatornic, pentru ca nu are inlauntrul lui ceva sa ofere, si care sa zideasca, pe sine insusi sau pe alti oameni. Vorbirea in desert si palavrageala sunt simptome ale lipsei si superficialitatii duhovnicesti. De aceea, si un mare ascet al Bisericii noastre, Avva Isaac, ii indeamna pe monahii care se lupta cu patimile ca „mai presus de toate sa iubeasca tacerea”, care naste rugaciunea, si este mama tuturor celorlalte bunatati si harisme duhovnicesti. Tacerea este numita de catre parinti „pazitoare a vistieriei duhului”.

Prin urmare, si Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, care era plina de tot harul Duhului Sfant, cu siguranta pentru tacerea ei, ne-a invatat intelepciunea si cumintenia si ne-a dat exemplu de viata tuturor.   Ascultarea, precum toate celelalte virtuti si porunci ale Domnului, ne calauzesc catre adevarata libertate, are scopul de a ne elibera. Nu de a ne elibera de alti oameni, de fratele nostru, insa de a ne elibera de pacatul si de patimile noastre, pentru a putea fi in comuniune de iubire adevarata cu fratele nostru. Suntem robi ai pacatului si ai impatimirilor noastre si ai patimilor noastre. Nu ne robesc oamenii sau imprejurarile, pacatul este robia si dictatura care ne desfiinteaza libertatea. Asadar ascultarea in Hristos este calea catre libertate, este cu adevarat libertatea. Nu ne supunem pentru a fi robi, ne supunem pentru a deveni liberi. Precum un oarecare om ce urmeaza cu acrivie sfaturile medicale si indicatiile terapeutice, nu este rob al doctorului, dar devenind „rob” ascultator al doctorului dobandeste insasi libertatea sa, sanatatea sa. Si omul, supunandu-se poruncilor lui Dumnezeu, nu o face din robie, insa o face din dragoste si cu acrivie, si asa devine cu adevarat liber, devine intr-adevar fiu al lui Dumnezeu dupa har.

Cred ca sfintii au luat exemple din toata creatia, si din toate icoanele frumoase si intelesurile bune pe care le puteau avea in fata. Si sigur, vrand sa exprime ceea ce au simtit din dragoste pentru Dumnezeu nu ar fi gasit o icoana mai frumoasa decat dragostea mamei pentru copii, dragostea materna, precum si dragostea paterna. Insa dragostea mamei se diferentiaza: alta este dragostea tatalui, alta este dragostea mamei, alta a prietenilor, alta a fratilor. Mama se cunoaste prin dulceata ei, prin iertare, prin mangaiere, prin sprijinul si incurajarea ei. Si, vrand sa exprim acest simtamant al dragostei de Dumnezeu, de multe ori am dat  ca exemplu dragostea materna, care ne spune ca Dumnezeu este si tata, si mama, si prieten, si frate, precum Sfantul Ioan Gura de Aur spune intr-un frumos cuvant: „Eu, tata, eu mama” s.a.m.d. Insa o spunea mereu foarte frumos si cuviosul parinte contemporan, Porfirie: Hristos este totul, si tata si mama si prieten si frate. „Eu sunt totul”, o spunea steretul, in numele lui Hristos.

Cred ca pentru femei, in special, Maica Domnului reprezinta un exemplu vadit, si este un model vrednic de urmat. Pentru ca a fost femeie, a avut toate insusirile si caracteristicile unei desavarsite firi femeiesti. Si o femeie care vrea sa se afle pe sine, poate avea ca exemplu de viata pe Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu. In primul rand, asemanandu-se prin dragostea pe care o avea pentru Dumnezeu, pentru lumea toata, prin intreaga intelepciune, prin cumintenie, feciorie si curatie, prin toate cele ce infrumuseteaza o prezenta femeiasca, care sunt de mare trebuinta femeii contemporane.

Rabdarea este inrudita cu credinta. Numai omul care crede poate sa faca rabdare, pentru ca are ca intarire in ispite, credinta. Crede ca Dumnezeu este cel care conduce toate, ca nimic nu va fi mai mult sau mai putin decat ceea ce va ingadui Dumnezeu. Prin urmare numai omul credincios poate sa rabde, si sa aiba rabdare, si sa nu se nelinisteasca si sa nu forteze lucrurile. Omul putin credincios sau cel necredincios exagereaza, se nelinisteste, se panicheaza, simte nesiguranta, pentru ca vrea sa le faca pe toate singur. Vrea sa simta ca le controleaza pe toate, lucru pe care omul credincios nu il simte, pentru ca simte prezenta lui Dumnezeu in viata lui. Aceasta prezenta naste aceasta rabdare, indelunga-rabdare, simtirea singurantei, lipsa nelinistii, a nerabdarii. Exact una a nascut-o pe cealalta. Fecioria, dupa cum spun si Parintii, nu este o lipsa a dragostei, adica nu este o situatie neroditoare, ci este dragoste pentru Dumnezeu.

Numai asa intelegem fecioria. Fecioria se savarseste ca taina a nuntii sufletului cu Mirele Hristos. Aceasta este fecioria in Hristos, de aceea si un om feciorelnic in Hristos, fie barbat sau femeie, nu este un om care nu s-a casatorit, nu este un flacau tomnatic sau o fata batrana. Sunt oameni casatoriti cu Hristos, care traiesc intr-o masura foarte mare intensitatea dragostei si experienta iubirii dumnezeiesti in sufletele lor, decat ce traieste cineva in casatoriile lumesti, cu legaturi trupesti. Este mult mai mare aceasta experienta. Am trait langa Parintele Paisie, dar nu m-am asemanat lui. Insa, de fiecare data cand gheronda vorbea de Maica Domnului, era in realitate ca un indragostit care vorbeste de cea mai mare dragoste a lui. Si de aceea si Maica Domnului l-a invrednicit de multe ori sa o vada, si sa aiba experiente ale aratarilor ei. Intelegeti ca un om a avut o astfel de experienta, incat Maica Domnului i-a daruit tot ce poate exista mai frumos, mai placut, mai important in viata. Pentru ca, desigur, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu nu este despartita de Fiul Sau, este Calauzitoarea, ne conduce catre Hristosul nostru. Si este unita cu Hristos, si Hristos este unit cu ea, de aceea si in icoane este reprezentata purtand pe Hristos in brate. Gheronda Parisie, ca monah aghiorit a iubit-o mult pe Maica Domnului, si si-a pus viata in mainile ei. Insa si ea, ca o mama iubitoare l-a tinut in brate, pentru ca si el i-a fost un iubit copil cistitor.

Este o taina, o experienta, o traire,  ce nu poate fi descrisa cu usurinta. Si, precum Sfantul Grigorie Palama vrand candva sa descrie tainele lui Dumnezeu, si trairea dragostei dumnezeiesti a spus anumite lucruri, si apoi a ajuns la concluzia: „Si cele descrise raman de nedescris”. Cum poti exprima legaturile acelei dragoste nesfarsite a copilului fata de mama sa, si a mamei catre copilul ei? Un monah este copil al Maicii Domnului, este imitator si urmator al Maicii Domnului, care este exemplul lui de viata. Este desfatarea vietii lui, este iubirea lui, care, desigur, se desavarseste in camara de nunta a Fiului si Dumnezeului ei. Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu ne duce la Hristos. Candva un tanar monah aghiorit il intreaba pe staretul lui: „Am mare dragoste catre Maica Domnului, dar nu stiu poate nu este bine?! Pentru ca nu simt aceiasi dragste pentru Hristos.” Si staretul care era intelept si incercat, a zambit si i-a spus: „Nu te intrista. Aceasta te va duce catre Fiul ei”. Lucru care s-a intamplat, desigur, de-a lungul vremii. Este calea care ne duce la Cer. Este usa prin care intram in camara de nunta a Fiului si Dumnezeului ei. Asa poate trai cineva prezenta Maicii Domnului.

corortodox.blogspot.ro

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 2 august 2017 în MAICA DOMNULUI

 

Buna Vestire

Marie, bucura-te
Domnul este cu tine.
Binecuvantata esti tu intre femei
Bucura-te, Marie.

Ce fel de inchinaciune poate fi aceasta
Cugeta Fecioara tulburandu-se de cuvantul lui.

Nu te teme, Marie
Nici nu te mira de chipul meu strain
Si nici nu te spaimanta
Ca Arhanghel si nu om sunt.
Sarpele oarecand a amagit
Iar eu iti vestesc acum
Ca vei ramane neatinsa
Si vei naste Fiu.

Fa-mi cunoscuta, ingere
Puterea graiurilor tale
Ceea ce mi-ai zis acum
Cum, cum va fi?
Si cum voi zamisli prunc
Curata fecioara fiind.
Mai limpede spune-mi acum
Si cum voi fi,
Si cum voi fi
Maica Ziditorului?

Marie, bucura-te
Ca iata de acum
Vei fi Imparatului scaun.
Ca iata vei lua in pantece
Si vei naste Fiu
Si vei pune numele lui Iisus.
Acesta va fi mare
Si al Celui prea inalt Fiu se va chema.
Si va imparati intru toti vecii
Si imparatia Lui nu va avea sfarsit.
Bucura-te, Marie.

Maria a zis catre inger:
Cum va fi aceasta,
De vreme ce nu stiu de barbat,
Spune-mi?

Duhul Sfant se va pogori peste tine
Si puterea Celui Preainalt te va umbri.
Ca la Dumnezeu nu-i nimic cu neputinta.
Bucura-te, Marie.

Graitor de adevar mi te arati,
A zis Fecioara,
Caci de bucurie vestitor te arati.
Iata roaba Domnului,
Fie mie dupa cuvantul tau.
Salasluiasca-n mine Dumnezeu
Caruia cu tine-i strig:
Bine-l cuvantati toate lucrurile Domnului.

Marie, bucura-te.
Biserica, usa, rai,
Turturea cu dulce viers.
Bucura-te norusor,
Maica Mielului
Si-a Pastorului cel bun,
Scara, masa si pod.
Bucura-te, Marie.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 24 martie 2016 în MAICA DOMNULUI

 

Cat de grav este pacatul de a lepada credinta ortodoxa

Am simţit cum mâna Maicii Domnului care era pe creştetul meu mă ridică deodată până-n cupola bisericii. Mi-am văzut trupul în genunchi la icoană şi am înţeles că sufletul meu s-a ridicat. M-a scos prin acoperiş şi a zburat cu mine pe de-asupra vârfului Athon până în partea cealaltă a muntelui, cu o viteză uimitoare că am crezut că mă azvârle pe stânci sau în mare, dar s-a oprit în dreptul unei grote, a unei peşteri acoperită cu bolovani. Am intrat în ea şi acolo am văzut lungite pe nişte lespezi trupurile neputrezite şi urât mirositoare ale unor călugări care au greşit faţă de Maica Domnului şi pentru care au primit pedeapsa puroierii veşnice.

– Scrie povestea lor – mi-a spus Maica Domnului. Este despre cei care nu merită nicio iertare. Şi mi-a povestit cum ei au acceptat în timpul prigoanei catolice să renunţe la obiceiurile lor ortodoxe şi să ţină slujbe în rit apusean. Hristos S-a supărat şi a surpat zidurile bisericii peste ei, iar corpurile lor au rămas buhăite, supurând continuu de 730 de ani, emanând un miros de hoit. Toţi care le vedeau se îngrozeau şi înţelegeau ce mare păcat este trecerea la altă credinţă decât cea în care au fost botezaţi.

Am rămas cutremurat în faţa acelor hoituri din ochii cărora se prelingea un lichid alb-gălbui şi care îmi cereau parcă ajutor din lumea de dincolo. Aş fi rămas multă vreme nemişcat, mut în faţa acelor grozăvii dacă Ea nu m-ar fi ridicat şi nu m-ar fi adus înapoi în biserică, zburând de data asta pe ocolite, arătându-mi alte peşteri în care au vieţuit sfinţi, chilii în care trăiau în sărăcie şi virtute numeroşi călugări, schituri ce păreau asemeni unui stup populat cu harnice albine.

M-a aşezat la loc în corpul meu, dar n-am mai putut să scot nici un cuvânt. Ceea ce trăisem era mai mult decât puteam duce. Eram copleşit de situaţiile arătate, de miracolul petrecut cu mine în această călătorie de-asupra Athosului. Nici Ea n-a mai spus nimic. Stăteam pe mai departe în genunchi în faţa icoanei. „Să nu uit nimic” – îmi spuneam în gând, încercând să-mi reamintesc fiecare cuvânt şi fiecare întâmplare.

Bruno Stefan, https://sfantulmunteathos.wordpress.com

 

 
5 comentarii

Scris de pe 7 martie 2016 în MAICA DOMNULUI, MARTURISIRE, ORTODOXIA