RSS

Arhive pe categorii: MAICA DOMNULUI

Buna Vestire

Marie, bucura-te
Domnul este cu tine.
Binecuvantata esti tu intre femei
Bucura-te, Marie.

Ce fel de inchinaciune poate fi aceasta
Cugeta Fecioara tulburandu-se de cuvantul lui.

Nu te teme, Marie
Nici nu te mira de chipul meu strain
Si nici nu te spaimanta
Ca Arhanghel si nu om sunt.
Sarpele oarecand a amagit
Iar eu iti vestesc acum
Ca vei ramane neatinsa
Si vei naste Fiu.

Fa-mi cunoscuta, ingere
Puterea graiurilor tale
Ceea ce mi-ai zis acum
Cum, cum va fi?
Si cum voi zamisli prunc
Curata fecioara fiind.
Mai limpede spune-mi acum
Si cum voi fi,
Si cum voi fi
Maica Ziditorului?

Marie, bucura-te
Ca iata de acum
Vei fi Imparatului scaun.
Ca iata vei lua in pantece
Si vei naste Fiu
Si vei pune numele lui Iisus.
Acesta va fi mare
Si al Celui prea inalt Fiu se va chema.
Si va imparati intru toti vecii
Si imparatia Lui nu va avea sfarsit.
Bucura-te, Marie.

Maria a zis catre inger:
Cum va fi aceasta,
De vreme ce nu stiu de barbat,
Spune-mi?

Duhul Sfant se va pogori peste tine
Si puterea Celui Preainalt te va umbri.
Ca la Dumnezeu nu-i nimic cu neputinta.
Bucura-te, Marie.

Graitor de adevar mi te arati,
A zis Fecioara,
Caci de bucurie vestitor te arati.
Iata roaba Domnului,
Fie mie dupa cuvantul tau.
Salasluiasca-n mine Dumnezeu
Caruia cu tine-i strig:
Bine-l cuvantati toate lucrurile Domnului.

Marie, bucura-te.
Biserica, usa, rai,
Turturea cu dulce viers.
Bucura-te norusor,
Maica Mielului
Si-a Pastorului cel bun,
Scara, masa si pod.
Bucura-te, Marie.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 24 Martie 2016 în MAICA DOMNULUI

 

Cat de grav este pacatul de a lepada credinta ortodoxa

Am simţit cum mâna Maicii Domnului care era pe creştetul meu mă ridică deodată până-n cupola bisericii. Mi-am văzut trupul în genunchi la icoană şi am înţeles că sufletul meu s-a ridicat. M-a scos prin acoperiş şi a zburat cu mine pe de-asupra vârfului Athon până în partea cealaltă a muntelui, cu o viteză uimitoare că am crezut că mă azvârle pe stânci sau în mare, dar s-a oprit în dreptul unei grote, a unei peşteri acoperită cu bolovani. Am intrat în ea şi acolo am văzut lungite pe nişte lespezi trupurile neputrezite şi urât mirositoare ale unor călugări care au greşit faţă de Maica Domnului şi pentru care au primit pedeapsa puroierii veşnice.

– Scrie povestea lor – mi-a spus Maica Domnului. Este despre cei care nu merită nicio iertare. Şi mi-a povestit cum ei au acceptat în timpul prigoanei catolice să renunţe la obiceiurile lor ortodoxe şi să ţină slujbe în rit apusean. Hristos S-a supărat şi a surpat zidurile bisericii peste ei, iar corpurile lor au rămas buhăite, supurând continuu de 730 de ani, emanând un miros de hoit. Toţi care le vedeau se îngrozeau şi înţelegeau ce mare păcat este trecerea la altă credinţă decât cea în care au fost botezaţi.

Am rămas cutremurat în faţa acelor hoituri din ochii cărora se prelingea un lichid alb-gălbui şi care îmi cereau parcă ajutor din lumea de dincolo. Aş fi rămas multă vreme nemişcat, mut în faţa acelor grozăvii dacă Ea nu m-ar fi ridicat şi nu m-ar fi adus înapoi în biserică, zburând de data asta pe ocolite, arătându-mi alte peşteri în care au vieţuit sfinţi, chilii în care trăiau în sărăcie şi virtute numeroşi călugări, schituri ce păreau asemeni unui stup populat cu harnice albine.

M-a aşezat la loc în corpul meu, dar n-am mai putut să scot nici un cuvânt. Ceea ce trăisem era mai mult decât puteam duce. Eram copleşit de situaţiile arătate, de miracolul petrecut cu mine în această călătorie de-asupra Athosului. Nici Ea n-a mai spus nimic. Stăteam pe mai departe în genunchi în faţa icoanei. „Să nu uit nimic” – îmi spuneam în gând, încercând să-mi reamintesc fiecare cuvânt şi fiecare întâmplare.

Bruno Stefan, https://sfantulmunteathos.wordpress.com

 

 
5 comentarii

Scris de pe 7 Martie 2016 în MAICA DOMNULUI, MARTURISIRE, ORTODOXIA

 

Amara era soarta femeilor in vechime

Din şirul nesfârşit de femei care în decursul veacurilor, au trăit pe acest pământ, nici una nu se poate asemăna cu Preacurata Fecioară Maria. Virtuţile ei sfinte vor rămâne de-a pururi pilde vii pentru întreaga lume. Atâta credinţă, nevinovăţie, bunătate, blândeţe, sfinţenie, supunere faţă de hotărârile lui Dumnezeu şi atâta smerenie sfântă nu întâlnim la nici una din femeile acestei lumi.

Istoria popoarelor vechi ne înşiră puţine pilde de femei vrednice de admiraţie. De ce? Din cauza robiei şi a înjosirii în care au trăit femeile tuturor popoarelor până la venirea Domnului Iisus Hristos atât la noi cât şi pretutindeni. Chiar şi astăzi femeile popoarelor care nu s-au încreştinat trăiesc într-o mare păgânătate şi robie. La toate popoarele vechi din Asia Centrală şi din partea sud-vestică a Asiei domnea şi mai domneşte şi astăzi poligamia.

Aceasta înseamnă că fiecare bărbat are dreptul să ţină mai multe femei, iar acestea trebuie să servească lui ca nişte roabe. Tot aşa de tristă era starea femeilor la popoarele din Africa Centrală. La Babiloneni, fetele de măritat erau scoase în piaţă la vânzare, ca vitele. Cele mai frumoase erau date celui care da preţul cel mai bun.

În Persia veche, bărbatul îşi ţinea femeile închise în casă, în aşa-numitele haremuri, ca şi turcii mai pe urmă. La locuitorii din vechime ai Indiei, femeile nu erau altceva decât nişte fiinţe nenorocite, sortite să trăiască viaţa întreagă în cea mai amară robie. Asupra tuturor femeilor, chiar şi la cele din treapta cea mai înaltă, apăsa mizeria, ocara şi dispreţul.

A tăia un copac verde şi a ucide o femeie, pentru locuitorii Indiei vechi erau greşeli egale. În legea lor se spunea că bărbaţii trebuie să ţină femeile zi şi noapte într-o stare de teroare. În alt capitol al legii lor se spunea că trei feluri de persoane nu au voie să aibă avere proprie şi anume: femeia, copilul şi robul. Tot ce câştigă ei, câştigă pentru bărbatul căruia îi aparţin.

În Persia veche, dacă murea bărbatul era înjunghiată lângă mormânt şi îngropată cu el una din femeile acestuia şi anume aceea care l-a iubit mai mult. Chiar şi la vechii germani, soarta femeii era tot atât de tristă. Ea muncea din greu, nu avea voie să aibă avere, iar dacă murea bărbatul era incinerată împreună cu el.

La greci, bărbaţii, chiar şi cei mai bogaţi, îşi ţineau femeile închise în odaia cea mai din fund şi se spune că ele nu aveau voie să iasă din casă nici ziua, decât în cazuri excepţionale, iar noaptea, numai într-o trăsură şi cu o făclie aprinsă. La romani, căsătoria se făcea printr-un fel de vânzare.

La evrei, femeile se cumpărau. Evreul ţinea patru femei, dintre care două erau sclave. Bărbatul putea să alunge una din ele, oricând vroia, fără nici o pricină. Era de ajuns să nu-i convină ceva şi-i dădea o scrisoare de despărţire, prin care ea nu mai era soţia lui.

La mahomedani era tot aşa. În scriptura lor numită Coran, care are 114 capitole, scria aşa:

“Bărbaţilor, aveţi dreptul să vă luaţi femei după măsura averilor voastre, iar cine nu are destulă avere ca să-şi ia în căsătorie femei libere de credinţă mahomedană, poate să-şi ia şi sclave mahomedane. Mahomed porunceşte credincioşilor săi, ca femeile neascultătoare să fie bătute cu biciul.

La chinezi, fetele de măritat se vindeau. Mirele făcea negoţul cu tatăl miresei. Pe fată nu o întreba nimeni dacă vrea sau nu să se mărite. Mirele nu-şi vedea mireasa, decât după ce a plătit pentru ea preţul conform învoielii. Mireasa, închisă într-o trăsură, era dusă până înaintea uşii lui, iar părinţii îi predau acestuia cheia trăsurii. Mirele descuia uşa şi se uita dacă îi plăcea mireasa, o lua în casă, iar dacă nu, o trimitea înapoi. În acest din urmă caz el pierdea însă banii pe care-i plătise pentru dânsa. Bărbatul putea divorţa foarte uşor de femeie, trimiţând-o înapoi la părinţi sau vânzându-o altuia, ca să scoată cel puţin o parte din banii pe care i-a dat când a cumpărat-o?.

Amară ar fi soarta şi a femeilor creştine din ţara noastră, dacă nu ne-am fi născut creştini, din părinţi creştini, dacă nu am fi cunoscut pe Mântuitorul Hristos care prin învăţătura Sa dumnezeiască a îmbunătăţit soarta femeilor în lume şi dacă n-ar fi fost Preacurata Fecioara Maria pe care o prăznuim noi astăzi. De aceea fiecare femeie creştină, trebuie să aibă recunoştinţă mare către Domnul şi Maica Sa şi să se păzească cu sfinţenie legile şi învăţăturile, să iubească biserica, să păstreze obiceiurile sfinte şi să-şi crească copiii în frica lui Dumnezeu.

P.V

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 7 Ianuarie 2016 în MAICA DOMNULUI

 

Minunea petrecuta cu un marinar

Această minune a fost povestită de un marinar din Galaţi cu care s-a petrecut minunea. Lucra pe un petrolier. Descărcând odată petrolul pe care-l aduseseră, a primit ordin de la căpitan să sudeze câteva fisuri pe care le suferise cazanul în care fusese petrolul. Atunci el a refuzat, spunând că nu poate face acest lucru, atâta timp cât cazanul nu este aerisit şi mai are reziduri de petrol, deoarece s-ar putea să explodeze. Căpitanul, nebăgându-l în seamă, a dat ordin altor doi muncitori să sudeze.

Marinarul s-a apucat de altă treabă, undeva deasupra cazanului. În momentul în care cei doi s-au apucat de sudat, s-a întâmplat exact ceea ce prevăzuse ma-rinarul: cazanul a explodat, cei doi au fost ucişi, iar marinarul a fost aruncat în aer la o înălţime de 30 m. În clipa în care a străbătut aerul, şi-a văzut toată viaţa sa, iar când a ajuns la acea înălţime, a văzut-o pe Maica Domnului cu mâinile ridicate, care i-a zis: „Nu-ţi fie frică, o să fie bine!”. Căzând înapoi tot pe corabie, s-a ales doar cu câteva coaste rupte, care i s-au vindecat în scurt timp. Mare este mila Maicii Domnului!

Monah Pimen Vlad

 
Un comentariu

Scris de pe 12 Martie 2015 în MAICA DOMNULUI

 

Pictorul care avea evlavie la Maica Domnului

Un pictor foarte evlavios care era iscusit în lucrul lui şi se silea cu multă dragoste şi credinţă să picteze icoana Născătoarei de Dumnezeu cât mai frumoasă, mai frumoasă chiar ca a celorlalţi sfinţi pictori. Pe diavolul însă îl picta aşa de urât, încât nu putea cineva să vadă chipul lui şi să nu se înfricoşeze. Deci acest evlavios pictor făcând aşa mereu, diavolul îl ura de moarte şi căuta vreme nimerită ca să-l omoare. Iată că odată când se afla sus pe scară şi picta la icoana Maicii Domnului într-o biserică, deodată apare diavolul lângă el şi-i zice: ,,De acum nu mai poţi scăpa tu de mine; de ce pe mine mă faci urât şi pe Maria o faci frumoasă? Acum te arunc jos de aici!”. Luând deci necuratul lemnele pe care sta sprijinită scara, pictorul era gata să cadă, dar şi-a întins mâna să se sprijine de perete şi Maica Domnului din icoană i-a întins mâna dreaptă şi nu l-a lăsat să cadă. Sta pictorul acolo în văzduh ţinut de mâna Maicii Domnului din icoană până când i-au adus oamenii scara şi a fost salvat, mulţumind apoi cu lacrimi Prea Sfintei Fecioare, dimpreună cu toţi cei ce au văzut minunea şi au propovăduit-o pretutindeni.

 
2 comentarii

Scris de pe 6 Decembrie 2014 în MAICA DOMNULUI

 

Al treilea sunet al trambitei

Era un duhovnic cu viață sfântă, care avea multe vedenii și descoperiri. La sfârșitul vieții sale s-a învrednicit de o minunată și înspăimântătoare vedenie:

A văzut pe Domnul nostru Iisus Hristos șezând pe scaunul slavei și de-a dreapta Lui pe Preacurata Stăpână. Toată oastea cerească sta așteptând porunca Stăpânului. A poruncit Domnul unui înger să sune din trâmbița cea înfricoșată pe care o ținea în mâini și a ieșit un astfel de sunet, încât s-a cutremurat toată lumea ca o frunză de copac când o bate vântul. După puțină vreme a făcut iarăși semn Domnul către înger să trâmbițeze a doua oară și îndată a trâmbițat.

Maica lui Iisus, cunoscând că după al treilea sunet al trâmbiței are să se sfârșească lumea, s-a sculat de pe scaunul său și căzând la Preacuratele picioare ale Dreptului Judecător se ruga cu stăruință să dea vreme de pocăință păcătoșilor, ca să-și plângă păcatele lor. Domnul i-a răspuns, zicând: „știi, Maica Mea preaiubită, câte lucruri de rușine săvârșește lumea cea nemulțumitoare, în fiecare zi. Așadar, nu este cu bună cuviință, nici cu dreptate ca în vreun chip să-i miluiesc, căci nu numai bărbații mireni și femeile, dar chiar și clericii și monahii Mă rănesc în cele dinlăuntru și Mă răstignesc și cu totul au necinstit sfântul chip și îngereasca petrecere, prin desfrânările lor”.

Atunci Stăpâna se ruga mai cu stăruință, zicând: „Fiul meu Cel Preadulce, ascultă-mă pe mine, Maica Ta, ca, pentru milostivirile îndurărilor Tale și pentru Preacuratele Patimi ce ai răbdat să Te înduri spre cei păcătoși”.

Iar El a zis: „Cunosc, o, Maica Mea, că de multe ori prin rugăciunile și cererile tale M-ai îmblânzit și nu M-ai lăsat să fac judecata ce li se cuvenea. Dar oamenii nicidecum nu s-au făcut mai buni și nici nu s-au abătut de la răutatea și vicleșugul lor de mai înainte; ci mai vârtos s-au făcut mai răi, defăimând Crucea și Patima Mea. Ighemonii și boierii muncesc cu nerușinare poporul cel supus lor și necinstesc sfintele legi prin petrecerea lor cea desfrânată. Poporul cel de obște iarăși leapădă și defaimă poruncile Mele, săvârșind voile lor cele trupești: desfrânările, uciderile, nedreptățile și alte fărădelegi pline de rușine și aducătoare de moarte”.

Atunci Stăpâna iarăși a zis: „Toate acestea sunt adevărate, Preadulcele meu Fiu, dar mă rog ție, ca pentru nemărginita Ta milostivire să le trimiți lumina darului Tău, ca să-și cunoască păcatele lor și, întorcându-se la Tine, să dobândească iertare. Așa, Mult-Milostive Doamne, auzi-mă pe mine și împlinește cererea aceasta, nu pentru că li se cuvine lor, că nevrednici sunt de milă și de iertare, ci pentru dragostea mea și a tuturor sfinților care și-au vărsat sângele pentru numele Tău și și-au dat la felurite morți trupurile și au defăimat toate plăcerile lumii, pentru a avea dragostea Ta. Deci, ascultă, Mult-Milostive, rugăciunea noastră”.

Atunci toți sfinții s-au închinat cu Preasfânta Fecioară, rugând pe Domnul să facă milă.

Judecătorul Cel Preaîndurat, înduplecându-Se prin rugăciunile Maicii Sale și ale tuturor sfinților, a răspuns cu față lină: „M-ai biruit, Maica Mea, prin rugăciunea ta cea milostivitoare și ai îmblânzit dreapta Mea mânie. Să se facă dar voia ta. Iar voi, prietenii Mei (sfinții), prin rugăciunile voastre ați schimbat mânia Mea întru milă. Așadar, trimit iarăși în lume învățători și propovăduitori să îndrepteze pe cei ce păcătuiesc”.

Acestea zicând Stăpânul, a luat sfârșit vedenia pe care a povestit-o preotul cel zis mai sus tuturor fraților mănăstirii. Și pentru a-i încredința cum că a fost adevărată vedenia, le-a spus și oarecare greșeli ascunse ale fiecăruia, deosebi, pe care i le-a descoperit Domnul, ca să le spună fraților și să se îndrepteze. Acestea zicând, cuviosul și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

 
2 comentarii

Scris de pe 5 Ianuarie 2014 în MAICA DOMNULUI, ZIUA JUDECĂŢII

 

VISUL STRABUN

După ce-a făcut Pământul şi pe toate le-a zidit,
Dumnezeu, Treimea Sfântă, sus, în Cer, S-a sfătuit:
Hai să facem din ţărână om, fiinţă gânditoare,
Înzestrat cu chip divin şi a Noastră-asemănare !

După ce l-a plăsmuit şi-i suflară duh de viaţă,
În Eden l-a pus stăpân şi pe Eva a-i fi soaţă.
Poruncind, le-a zis Stăpânul: Din toţi pomii să mâncaţi
Numai unul e oprit, de el nu v-apropiaţi !

Dar n-au ascultat porunca cei ce-au fost întâi zidiţi
Şi din Rai, Adam şi Eva, fost-au iute izgoniţi.
Supărat le-a zis Stăpânul: Tu Adame fii rob muncii,
Iar tu Eva fii plecată şi-in durere să-ţi naşti pruncii !

Dar din mila Sa cea mare pentru om, pentru zidire,
Le-a promis că prin femeie se va face izbăvire.
Mii de ani au aşteptat oamenii proorocia
Ca o maică şi fecioară să îl nască pe Mesia.

Dintre-atâtea miliarde de femei ce au trăit
Pe acest Pământ pe care Creatorul l-a clădit,
Numai una dintre ele a fost vrednică să nască
Pe Acel născut din Tatăl, pe Hristos – salvarea noastră.

Cum să nu o fericească pe Preasfânta Născătoare
Toate neamurile lumii ce au fost şi sunt sub soare ?
Căci, aşa, fagăduinţa, dată lui Adam în Rai,
S-amplinit prin Maica Sfântă şi-am scăpat de-un veşnic vai.

Nu doar neamurile toate pe Pământ o fericesc,
Ci tresaltă şi se-nchină tot soborul îngeresc.
Toţi în cânt şi bucurie o numesc Împărăteasă
Pe Maria, Maica Sfântă, ce-i a Tatălui aleasă.

Cu dor mare heruvimii, duhuri sfinte şi curate,
Când Te văd, Măicuţă Sfântă, bat din aripile toate.
Bucuroşi şi serafimii, în iubirea lor zeloasă,
Deschizânu-şi mari toţi ochii, te privesc ca pe-o crăiasă.

Gavriil, cerescul sol, aducând un crin în dar,
Îţi grăieşte: Precurată, plină eşti de sfântul har.
Tu între femei Marie binecuvântată eşti,
Venerată şi de oameni, şi de oştile cereşti !

Pe Preasfânta Născătoare şi natura o cinsteşte,
Pentru care se îmbracă cu flori dalbe şi-nverzeşte.
Florile înmiresmate, colorate după soi,
Spun: Măicuţa e o floare mai frumoasă decât noi !

Lacrima Măicuţii Sfinte, floarea care ne uimeşte
Cu parfumul ei de ceară, lăcrimând uşor grăieşte:
Sunt o floare minunată ce pe oameni îi vestesc
Că Măicuţa plânge-ntruna pentru neamul omenesc !

Dar şi Mâna Maicii Sfinte înflorită-n pragul serii,
Ce întrece în mireasmă tot mirosul primăverii,
Strigă tare din grădină, de iubirea ei aprinsă:
Mâna Maicii Preacurate către voi mereu e-ntinsă !

Păsărelele din cântec se opresc cu dor s-asculte
Vocea blândă şi duioasă, glasul Maicii noastre Sfinte.
Fulgii jucăuşi de nea, spun şi ei cu glas vioi:
Mai curată şi mai albă eşti Măicuţă decât noi !

Salcia mereu plecată spune, vrând să Ţi se-nchine:
Eşti Măicuţă Preacurată mai smerită decăt mine !
Râul, marea şi oceanul, dealul, muntele, câmpia,
Tainic strigă căte lume: Fericiţi-o pe Maria !

Soarele trecând pe cale, luminând strălucitor,
Când Te vede, Maică Sfântă, se ascude după nor
Şi de-acolo strigă tare, cu a razelor cuvinte:
Sunt orbit de strălucirea aurei Măicuţii Sfinte !

În nespusa lui iuţeală fulgerul învins îţi spune:
O, Marie, Maică Sfîntă, eşti mai iute decât mine !
Când copiii Tăi te cheamă să le vii în ajutor,
Când Te roagă şi-Ţi zic mamă, mă întreci în al Tău zbor !

Ploaia ce nu conteneşte ca să cadă pe câmpii
Spune tristă şi tăcută: Pentru toţi ai Tăi copii,
Pentru neamurile toate, pentru neamul Tău cel sfânt,
Verşi mai multe lacrimi Maică decât mine pe Pământ !

Focul straşnic scânteind, înteţit într-o făclie,
Spune tare: Mă simt ars de iubirea Ta, Marie !
Vântul ce călătoreşte peste munte, peste mare,
Şi el spune: Fericită eşti Preasfântă Născătoare !

O, Măicuţă Preacurată, visul pământesc străbun,
Tu eşti cel mai nobil suflet, tu eşti tot ce-a fost bun
Ce-a putut ca să ofere lumea, cei de pe Pământ,
Cerului, Lui Dumnezeu, Creatorului Cel Sfânt.

Venerându-Te pe Tine, noi cei care Te iubim,
Ce-Ţi purtăm recunoştinţă şi din inimi mulţumim,
Slavă, cinste şi-nchinare Îi aducem ne’ncetat
Dumnezeului Cel Mare, Celui care ni Te-a dat !

Iftinoiu R.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 23 Octombrie 2013 în MAICA DOMNULUI