RSS

Arhive pe categorii: NECREDINTA

Necazul te apropie de Dumnezeu. Daniel Buzdugan

Daniel Buzdugan a trecut prin clipe de mare încercare la începutul acestui an, după ce a vizitat mormântul părintelui Arsenie Boca. O întâmplare care l-a adus foarte aproape de moarte l-a făcut pe Daniel Buzdugan să creadă mai mult în Dumnezeu şi să preţuiască fiecare zi.

El a povestit, pe pagina de Facebook, prin ce a trecut pe 7 ianuarie, după ce a mers la mormântul lui Arsenie Boca.

„Am să vă povestesc azi despre o întâmplare, ce a avut loc la câteva ore după ce am fost la Arsenie Boca. Era pe data de 7 Ianuarie, anul acesta. Era chiar in ziua de SF. Ion, o zi geroasă, -25 de grade. Fiind foarte frig, la Mănăstirea Prislop nu era prea multă lume. Drumul mi s-a părut de basm. M-am închinat, m-am plimbat și apoi m-am întors la superbul conac Archia, de lângă Deva, unde eram cazat.

Seara am ieșit să alerg. Am alergat vreo 14 km. pe o vreme cumplită, și eram foarte fericit că am rezistat. Nimic nu prevestea nenorocirea prin care era să trec… Se făcuse 1 noaptea și m-am dus să fac un duș. N-am apucat să intru in cadă pentru că am alunecat pe gresia care era udă. Am căzut din picioare la pământ intr-o fracțiune de secunda. În cădere m-am izbit cu capul de cadă și apoi de gresie. Am amețit și am început să văd negru în fața ochilor, am realizat că ăsta poate fi finalul… Simțeam cum mă lasă puterile. Mă luase frica. Frica de moarte și pt. că nu eram pregătit pt ce va urma. Am început să mă rog încontinuu: Doamne Iisuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu miluiește-mă pe mine păcătosul robul tău Daniel și Sfinte Părinte Arsenie Boca roagă-te pentru mine, pânâ mi-am revenit cât de cât. Nu-mi venea să cred ce mi se întâmplase și mai ales cât de rapid a fost totul, fulgerător!

După un timp am realizat că mâna dreaptă parcă nu mai exista. Îmi sărise din umăr și nu mai puteam s-o bag înapoi, n-o mai puteam mișca. Eram speriat să nu fac gangrenă și să se ajungă la amputare… Apoi au venit cei de la 112, iar la Spit. Jud. din Deva mi-au băgat mâna în umărul care era făcut praf. Am ajuns la București unde a urmat o operație de 5 ore, cu cui de titan, ca să fie treaba bună:)

În fine, trec peste durere, lunile grele de recuperare și peste sperietură și vreau să vă spun că perioada aceea a fost una foarte benefică sufletului meu, m-am întors la Dumnezeu, am fost mai aproape de El, m-am regăsit, mergând aproape în fiecare seară la biserică, la Patriarhie sau la Mănăstirea Radu Vodă. A fost o perioadă în care am fost foarte optimist și asta m-a ajutat mult, să trec foarte ușor peste acest necaz! Dacă nu nădăjduiam în Dumnezeu aș fi fost deprimat, dezamăgit de viață, nervos, frustrat ș.a.m.d. Credința in Dumnezeu ne dă liniște sufletească în orice împrejurime ne-am afla! Da, da chiar în orice împrejurare! Suferințele prin care trecem, inevitabil se întâmplă cu un rost. Mi-am dat seama că nu întâmplător am pățit chestia asta la câteva ore de la prima mea vizită la mormântul părintelui Arsenie Boca. Azi este ziua lui de naștere. Părinte Arsenie roagă-te pentru noi cei păcătoși! Amin!”, a povestit Daniel Buzdugan, pe Facebook.

http://paginadefolos.blogspot.ro/

 
2 comentarii

Scris de pe 16 Ianuarie 2017 în NECREDINTA, SFATURI

 

Ganduri pentru falsii crestini din zilele noastre

Orice dumnezeu care nu este Cel pe Care Îl cunoaștem noi din Sfânta Scriptură este un idol. Sunt idoli dumnezeul care iartă toate fără pocăință, dumnezeul care mă iubește numai pe mine și urăște pe cei pe care îi urăsc eu. Este idol dumnezeul care mă place în păcatele mele și-mi șoptește: „Nu te îngrijora, alții au păcate și mai mari”! Aceștia sunt „dumnezei care nu au ființă”, după cum scrie Sfântul Prooroc Ieremia. Ei sunt creați în imaginația noastră de tatăl minciunii, diavolul.

Pentru că privim în ochi pe frații noștri zicând „da” când este nu și „nu” când este da, pentru că numim minciuna adevăr, de aceea ni se întunecă rațiunea duhovnicească și nu mai putem să cunoaștem înaltele adevăruri duhovnicești. Cum să se ridice rugăciunea noastră la Tronul Sfintei Treimi, când facem să plângă pe frații noștri creștini ca și noi, fără a zice măcar un „iartă-mă”? Cum va primi cu plăcere Dumnezeu darul nostru adus la Sfântul Altar, când am supărat pe fratele și nu ne-am împăcat cu el? Mai plăcută Îi este Domnului voma câinelui, decât darul omului care nu cere iertare după ce a greșit!

Ne numim creștini, dar facem cele mai urâte lucruri, care nu de la Domnul Hristos vin, ci de la diavol. Suntem intriganți, invidioși, călcăm în picioare pe aproapele fără remușcări, ca să avansăm în carieră ne folosim de oameni cum se folosește soldatul de nodurile frânghiei atunci când se cațără la antrenament..De aceea, atunci când rostim rugăciunea „Tatăl nostru”, ar fi bine să avem lângă noi și o lămâie: s-ar putea să Îi provocaăm greață lui Dumnezeu!

Din părinți pătimași se nasc copii pătimași. Din copii pătimași vor ieși oare preoți sfinți? Rădăcinile sunt bolnave și noi vrem fructe sănătoase?! Să lepădăm vicleșugurile din inimile noastre și vom avea și preoți sfinți! Chiar de ar primi Dumnezeu păcătoșii nepocăiți în Rai, tot nu ar fi mulțumiți. Egoistul ar zice, văzând pe drepții din Rai: „Eu nu pot să stau la un loc cu toată mulțimea asta de oameni”! Mândrul ar zice: „Să stau eu la masă cu sărăntocii ăștia”? Trufașul ar zice: „Și eu pe cine comand aici”? Vanitosul ar zice: „Pe mine cine mă laudă aici”?! Mâniosul ar zice: „Nu-mi place locul ăsta unde nu pot să fac scandal”! Violentul ar zice: „Nu pot să agresez fizic sau verbal pe nimeni, plec”. Desfrânatul ar zice: „Atâta carne tânără aici, și nimeni nu mă bagă în seamă..Plec de aici, pentru că Hristos spunea că în Rai nici nu se însoară drepții, nici nu se mărită, ci sunt ca Îngerii”.. Mâncăciosul ar zice: „Vai de mine, nici o fărâmitură de carne, numai bucate duhovnicești”! De aceea, frații și surorile mele în Domnul, Raiul nu este pentru pătimași. Este pentru sfinți. „Casei Tale se cuvine sfințenie, Doamne, în veacul veacului”, a scris demult Psalmistul.

Pr. Sorin Croitoru

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 16 August 2016 în CREŞTINUL, NECREDINTA

 

De ce se nasc copii indraciti, neascultatori, necredinciosi si desfranati?

Toţi părinţii luaţi aminte, ceilalţi de asemenea, fiţi cu mare băgare de seamă, ca să nu cădeţi în astfel de greşeli, când vă va veni rândul. Copiii îndărătnici vin din următoarele pricini:
1) Părinţii nu au păzit niciodată postul şi nu s-au putut înfrâna de la poftele trupeşti şi aşa au călcat zilele şi timpurile neîngăduite care sunt: Miercurea, Vinerea, Duminica, sărbătorile de peste an şi posturile întregi. Toţi copiii care rezultă sunt neascultători, îndărătnici, pentru că nici părinţii lor nu au ascultat de poruncile lui Dumnezeu de a păzi zilele sfinţite.
Întrebaţi-vă cugetul şi vă va spune ce este îngăduit. Astfel, îi veţi vedea plângând şi veţi plânge şi voi şi aşa veţi ispăşi păcatul în care i-aţi zămislit. Desigur că vă doare, dacă nu le-aţi fi făcut nici nu v-ar fi durut.
2) Mamele nu s-au păzit până la curăţenie deplină şi aşa se nasc copii plini de bube şi pot muri. Şi, dacă în vremea aceea tata a mai fost şi beat, se naşte un copil ce va fi slăbănog, fie cu mintea, fie cu trupul, fie cu amândouă. Iată cum vei avea pocania de la Dumnezeu cu propriul tău rod.
3) În vremea sarcinii nu te-ai păzit de bărbat. De aceea mulţi copii se nasc morţi sau mor de tineri sau, dacă trăiesc alunecă în curvie, pentru că s-a întipărit pecetea curvească pe ei încă din pântecele mamei lor (aşa spune Sfânta Scriptură).Toate prin câte trece mama, în vremea celor 9 luni de sarcină, fie bune, fie rele, se întipăresc şi în copil. Când va creşte mare, toate îi vor răsări în cale.

Pr. Arsenie Boca

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 14 Noiembrie 2015 în DESFRÂNARE, NECREDINTA, SFATURI

 

Vedenia infricosatoare a unui necredincios

Un mare necredincios nu credea că există rai şi iad, dimpotrivă, prigonea pe cei credincioşi, pentru că în satul lui avea o funcţie oarecare şi spunea tuturor: „Eu sunt Dumnezeu, eu tai şi spânzur aici, eu fac ce vreau cu voi”. Îşi prigonea mai ales soţia pe care o oprea să se ducă la biserică o înjura, o da necuratului, o îngrozea cu fel de fel de vorbe urâte şi cu răutatea lui. Femeia nu mai ştia ce să facă. Făcuse şi ea rugăciuni, plătise pe la biserici, dar nu se schimba nimic. Biata femeie îşi pierduse nădejdea de a-l vedea şi pe el un om liniştit vreodată.

Într-o zi, nemaiputând de tulburare, plină de supărare, se duce la preotul satului şi-i spune necazul. Preotul a îndemnat-o la rugăciune spunându-i: „Nu te deznădăjdui, mergi şi ai încredere în Dumnezeu, roagă-te şi mă voi ruga şi eu, că Dumnezeu poate să facă din uscat verde şi să-l schimbe dintr-odată încât ai să te miri de el dacă vei avea credinţă tare”. Femeia s-a dus acasă şi cu lacrimi fierbinţi a început să facă rugăciuni, metanii, milostenii şi cu lacrimi se ruga lui Dumnezeu să i se îndrepte bărbatul.

Nu a trecut mult şi, odată după rugăciunile acestea fierbinţi, pe la miezul nopţii se trezeşte biata femeie speriată de răcnetele lui, căci ţipa ca o fiară sălbatică. El avea o vedenie înfricoşată. Se rostogoli şi căzu jos din pat, rămânând nemişcat în mijlocul camerei. Soţia lui când l-a văzut a crezut că a murit. A aprins repede lumânarea şi a vrut să iasă afară şi să strige la vecini să o ajute. Când s-a uitat la el a văzut că deschisese ochii şi întrebându-l ce i s-a întâmplat nu a căpătat nici un răspuns. După ce s-a ridicat de jos, acesta s-a aşezat pe marginea patului şi, cu o voce stinsă, şi-a întrebat soţia: „Femeie, unde te închini tu?” aşa de sălbatec era că nu ştia nici în ce parte să se închine. După ce îi arătă icoanele la răsărit, el mai întrebă: „Ce rugăciuni zici tu, femeie? Învaţă-mă şi pe mine!”

„Te învăţ eu pe urmă, dar acum citeşte aici.” I-a dat cartea şi a citit şi el Tatăl nostru, că nu-l ştia, a făcut semnul Sfintei Cruci şi apoi a început să povestească ce visase spunând: „M-am pomenit că au venit la mine doi diavoli înalţi de câte doi metri cu coarne şi coadă, cu păr pe ei şi negri cum e smoala; le ieşeau văpăi de foc din gură şi din ochi şi aveau priviri îngrozitoare. M-au luat cu sila între ei şi m-au dus înaintea Domnului Hristos, care era într-o lumină cerească, pe un scaun strălucitor şi înconjurat de o mulţime de îngeri ce cântau cântări de slavă.

Atunci acei demoni urâţi au zis: „Dreptule Judecător, dă-ni-l nouă pe acest păcătos că Tu îl hrăneşti, îl miluieşti din toate bunătăţile Tale, iar el toată viaţa lui numai nouă ne-a slujit, dă-ni-l nouă!” Atunci Domnul Hristos a zis: „Da, ticălosul, Eu i-a dat minte să înţeleagă ce e bine şi ce e rău, dar el şi-a ales partea cea rea. Eu i-am dat mădulare ca să le întrebuinţeze spre fapte bune iar el şi-a cheltuit timpul numai în răutăţi spre bucuria voastră. De aceea luaţi-l de aici şi aruncaţi-l în marea cea clocotită cu smoală”.

Atunci acei înfricoşaţi demoni m-au luat cu ei şi în câteva clipe am ajuns într-un loc trist, părăsit, fără aer şi verdeaţă, unde am văzut o mare fără sfârşit care clocotea cu lume în ea, cum clocoteşte cafeaua cea neagră la foc, aşa era smoala aceea, iar lumea ţipa cât putea. Atunci acei demoni au vrut să mă arunce şi pe mine şi m-au luat unul de mâini şi altul de picioare. Eu am început să ţip şi în momentul acela am sărit în mijlocul casei unde m-am trezit”.

Abia a aşteptat să se facă ziuă, şi dimineaţă s-a dus la preotul satului şi s-a spovedit spunându-i visul acesta, iar preotul l-a rugat să spună dacă vrea toate acestea în biserică duminica ce urma ca să audă toată lumea. Toată lumea l-a ascultat uimită şi cu lacrimi în ochi pentru că nimeni nu-l văzuse niciodată în biserică şi-l ştiau cât e de pornit împotriva lui Dumnezeu.

Iată ce face Dumnezeu prin puterea rugăciunii. Acest om trăieşte şi spune cu gură de foc la toţi, iar cei care-l cunoşteau cum era, când se întâlnesc cu ei îi spun: „Ce mă, te-ai pocăit?” Dar el le răspunde: „Dacă aţi vedea şi voi ce am văzut eu, n-aţi mai zice nimic, aţi plânge şi v-aţi pocăi şi voi, dar vai de voi că nu ştiţi ce vă aşteaptă! Acum el este primul la biserică, plânge şi spune la toată lumea, şi acestea, iată, dintr-un vis.

 
Un comentariu

Scris de pe 4 Septembrie 2015 în NECREDINTA

 

Roadele necredintei

Într-o casă erau patru fete şi o mamă văduvă. I-a crescut  în văduvie şi sărăcie, dar numai una din aceste fete a înţeles învăţătura lui Dumnezeu cum trebuie. Aceasta a văzut că lumea e mincinoasă şi deşartă şi se pierde, dacă va mai merge mult pe calea cea rea. Venind la Biserică, a înţeles şi mai bine credinţa. În acest timp, mama ei şi celelalte trei surori au început să râdă de ea, s-o batjocorească, s-o dispreţuiască, rupându-i ba o carte de rugăciuni, ba un caiet de cântece bisericeşti şi multe altele. Plângea bietul copil şi striga la ajutorul lui Dumnezeu.

Au crescut mari şi, după o vreme, au început să meargă şi cele trei surori la biserică, dar n-au înţeles mare lucru şi nu s-au depărtat de toate plăcerile lumii acesteia. După ani de zile, mama aceasta nenorocită începe să culeagă roadele. Una câte una, fetele vin acasă batjocorite, înşelate de desfrânaţii care abia aşteptau să găsească astfel de slăbiciuni. Iată corabia scufundată în păcate, ducându-se în fundul iadului cu mamă cu tot. A suferit pe aici şi va suferi şi în iad.

Să se trezească, deci, fiecare şi să nu se înşele făcând ca soţul acela care a început să-şi persecute soţia şi copiii pentru că se duceau la biserică, zicând că se prostesc. Auziţi, unde a ajuns necredinţa şi răutatea. Cât întuneric este în capul acestor oameni! Ce rău învaţă biserica lui Dumnezeu şi cum prosteşte ea copiii? Nu sunt, oare, mai prostiţi acei care se îmbată, fac violuri şi alte rele?

PV

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 11 Aprilie 2015 în DESFRÂNARE, NECREDINTA

 

Un tanar fara credinta spunea mereu ca el nu crede in minuni

Un tânăr fără credinţă spunea mereu că el nu crede în minuni. Dar într-o zi, mergând pe stradă, a întâlnit un om, care, plimbându-se încet, se oprea la tot pasul şi, privind în dreapta şi în stânga, exclama întruna:

– Doamne, ce minune! Ce minunăţii mi-a fost dat să văd!

– Nu te supăra, a întrebat necredinciosul, dar la ce te uiţi şi te minunezi aşa de tare?

– Cum la ce? La floarea aceasta minunată! Şi la copacul de acolo şi, uite, priveşte norii, cât sunt de frumoşi!

– Ce ţi-e, omule, a mai spus necredinciosul, n-ai mai văzut flori sau copaci până acum? Ce, până acum nu te-ai mai uitat niciodată pe cer să vezi norii şi păsările zburând?

– Nu! – a răspuns omul. Vezi dumneata, până astăzi am fost orb din naştere, însă, cu o săptămână în urmă, familia m-a adus în acest oraş la un medic celebru care m-a operat şi m-a îngrijit cu multă dragoste. Chiar azi dimineaţă mi-a scos bandajele de la ochi şi, după ce a văzut că nu mai am nimic şi m-am vindecat complet, m-a lăsat să plec.

– De când am ieşit din spital, mă plimb însă pe străzi şi nu mă mai satur să privesc atâtea lucruri frumoase, atâtea minuni. Dumneata poate că, văzând în fiecare zi florile, copacii, oamenii din jurul tău, nici nu mai realizezi cât este de minunată această lume, cât este de uimitoare. Dar eu, eu o văd pentru prima oară şi, crede-mă, niciodată nu mi-am imaginat ceva atât de frumos.

Mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate aceste lucruri frumoase pe care le-a creat şi pentru faptul mi-a ajutat să pot, în sfârşit, să le văd şi eu şi să mă bucur de ele. Dar, dacă tot ne-am întâlnit, spune-mi încotro găsesc o biserică, fiindcă vreau să aprind o lumânare şi să mulţumesc Domnului pentru minunea care a făcut-o cu mine.

Impresionat de cuvintele omului, necredinciosul l-a însoţit pe acesta până la bisericuța apropiată. Au intrat împreună, au aprins câte o lumânare şi au început să se roage încet, în faţa unei icoane. În sufletul său, omul necredincios până atunci, a înţeles că nu lumea era de vina, ci el. Toate erau pline de frumuseţe, toate erau minuni, dar el nu ştia să le vadă. Trecea pe lângă ele, fără să le observe.

Ce minune este mai frumoasă decât o floare ce se deschide, oferindu-şi parfumul? Poate cineva să-mi arate o minune mai mare decât dragostea şi devotamentul unei mame pentru copilul ei? Este cineva atât de crud, încât să nu simtă dragostea minunea minunilor? Adevăratele miracole nu trebuie să le vezi, ci să le simţi. Şi în orice creştin se întâmplă un miracol atunci când, apropiindu-se de ceilalţi prin dragoste, simte cum se apropie de Dumnezeu.

 
Un comentariu

Scris de pe 25 Februarie 2015 în NECREDINTA

 

Vine diavolul la biserica duminica viitoare

Cuvintele acestea le-am spus oamenilor din fosta mea parohie în urmă cu câțiva ani. Le-am vorbit mereu despre Bunul Dumnezeu și m-au ignorat. Cum eram eu așa de necăjit, mi- a căzut în mână un interviu cu părintele Constantin Galeriu, Dumnezeu să-l odihnească!  Sfinția sa povestea că în primii ani de preoție la parohia pe care o avea într- un cartier muncitoresc din Ploiești, a avut o situație similară: indiferența cruntă a oamenilor față de Dumnezeu. Într- o duminică, după predică, i-a venit ideea să-i anunțe pe oameni că exact peste o săptămână va primi vizita în parohie a lui Scaraoschi, în persoană. Rezultatul: după șapte zile biserica arhiplină.

Ceea ce a urmat puteți să vă închipuiți.  Mi- a plăcut ideea tare mult. Mi- am zis în sine: ”Pot să fac și eu așa ceva. Ce am de pierdut?!” M- am gândit câteva zile. L- am întrebat în rugăciune și pe Sfântul Mucenic Mina. Am căutat în Sfânta Scriptură ceva care să mă întărească în acest sens și m-am trezit la o predică zicând astfel: ”Fraților, vine diavolul duminica viitoare la noi. Vă rog să fim gazde bune”. Ochi mari. Coate în dreapta și în stânga. Cruci multe.  Trece o săptămână. Duminica dimineața biserica plină. Vine multă lume. Câtă frunză și iarbă, vorba poetului. Dascălul meu devine crispat și mă întreabă într- una: ”Părinte, ce facem?!” ”Sfânta Liturghie”, zic eu. Ajungem la predică. Liniște. Nerăbdare. Îi simt pe oameni că vor să mă întrebe ceva. Mă uit la dascăl. Era alb ca varul pastă. Îi zâmbesc liniștitor și le zic așa enoriașilor: ”Dragilor, ați venit degeaba. Dacă ați ajuns să vă încredeți în promisiunile venite din partea necuratului, atunci țin să vă anunț că ați luat țeapă. Din păcate este prezent prin lipsă. Să vă fie învățătură de minte. Mergeți acasă și să spuneți și celor care nu au venit azi la slujbă cum ați ajuns bătaia de joc a dracului”.

https://jurnalulunuipreotpacatos.wordpress.com

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 22 Februarie 2015 în BISERICA, DIAVOL, NECREDINTA