RSS

Arhive pe categorii: FERICIREA

Pilda. Invata sa fii fericit cu ceea ce ai!

O cioara traia in padure si era absolut multumita de viata  sa. Insa intr-o zi a vazut o lebada… “Aceasta lebada  este atat de alba”, s-a gandit cioara. “Si eu sunt atat  de neagra. Aceasta lebada trebuie sa fie cea mai fericita  pasare din lume.”

 Cioara i-a comunicat lebedei ceea ce gandea. “De fapt”,  i-a raspuns lebada. “Simteam ca sunt cea mai  fericita  pasare din imprejurimi pana cand am vazut un papagal care avea doua culori. Acum cred ca papagalul este cea mai  fericita pasare care a fost creata”Apoi cioara l-a abordat pe papagal. Papagalul i-a explicat:  “Am trait o viata foarte fericita pana cand am vazut un paun. Eu am doar doua culori, insa paunul   are o multitudine de culori.”

Mai tarziu, cioara a vizitat un paun de la gradina  zoologica si a vazut ca sute de oameni s-au adunat ca sa il  vada. Dupa ce oamenii au plecat, cioara s-a apropiat de  paun. “Draga paun”, a spus cioara. “Esti atat de  frumos, in fiecare zi mii de oameni vin sa te vada. Cand  oamenii ma vad pe mine,  imediat ma gonesc. Cred ca esti cea  mai fericita pasare de pe planeta.”

Paunul a raspuns: “Am crezut dintotdeauna ca sunt cea mai  frumoasa si fericita pasare de pe planeta. Insa din cauza  frumusetii mele, sunt inchis in aceasta gradina zoologica.  Am cercetat cu atentie gradina zoologica si am realizat ca  cioara este singura pasare care nu este inchisa intr-o cusca. Asa ca zilele trecute m-am gandit ca daca as fi o  cioara, as putea sa hoinaresc fericit pretutindeni.”

Morala:
Aceasta este si problema noastra. Ne comparam in mod  zadarnic cu altii si ne intristam. Nu pretuim ceea ce  Dumnezeu ne-a dat ceea ce duce la ciclul vicios  al  nefericirii!  Invata sa fii fericit cu ceea ce ai in loc sa  te agati de ceea ce nu ai! Intotdeauna va exista cineva care  va avea mai mult sau mai putin decat ai tu!

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 18 Martie 2017 în FERICIRE, FERICIREA

 

Cand ni se pare ca suntem nefericiti

Am citit zilele acestea despre nişte orbi. Casa în care locuiau aceştia era aranjată într-un loc foarte pitoresc şi plăcut. În nişte camere extraordinare, pline de aer curat şi de o frumuseţe rară, lucrau sau se rugau cu o nespusă bucurie pe feţele lor mai mulţi copilaşi orbi. Feţele lor erau pline de satisfacţie şi de o bucurie nespusă, deşi ei nu aveau nici măcar cea mai vagă ideie despre frumuseţea lumii care îi înconjoară.

După aceasta, supraveghetorul a arătat la un alt om, care stătea singuratic într-o cameră. Cân au intrat la el, acesta nu s-a mişcat deloc. Întrebarea a fost, ce este cu el? Răspunsul a uimit? Nu doar că este orb, ci mai este şi surd şi mut. S-a născut surdo-mut. Când a crescut s-a angajat la o fabrică, dar acolo a avut loc o explozie, în urma căreia şi-a pierdut vederea! În camera în care stătea nu se putea vedea decât patul şi o masă, iar pe ia Biblia pentru orbi! Şi cu toate acestea, pe faţa lui se citea fericirea, pacea şi liniştea. Atunci când a fost întrebat, prin semne speciale, cum poate fi fericit, într-o aşa situaţie, răspunsul a fost foarte scurt. Cu degetul, în Biblia pentru orbi a pipăit cuvintele Mântuitorului: „Ferice de cei ce nu au văzut şi au crezut!” Aceste cuvinte erau mângâierea lui, o punte de trecere prin întunericul în care trăia. În sufletul său era pace şi lumină, iar acestea radiau şi pe faţa acestui om. Necătând la faptul că era orb, muncea foarte mult cu lemnul, astfel, încât, în câteva minute a reuşit să confecţioneze un ou, foarte drăguţ.

Când, în sufletul nostru apar nemulţumiri, greutăţi, când ni se pare că suntem uitaţi de părinţi şi de fraţi, cât şi de toată lumea înconjurătoare, merită să ne aducem aminte de aceşti oameni, care cu toate că au fost lipsiţi de simţurile externe, nu au fost lipsiţi de dragostea lui Dumnezeu. Ce putem să mai zicem noi, care profităm din plin de toate simţurile noastre? Oare nu merită să mulţumim de faptul că avem simţuri, mâini şi picioare?

Viaţa nu e uşoară! Dar atunci când ne este cel mai greu, cred că ar fi cazul să mergem la nişte oameni ţintuiţi la pat, la nişte oameni ce se află în suferinţe, sau bătrâni ce nu se pot purta! Atunci neapărat ne vom da seama, cât de fericiţi suntem pe pământ.

Preot Iulian Raţă, http://www.ganduridinierusalim.com/

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 11 Iulie 2016 în FERICIRE, FERICIREA

 

Un om fericit

Auzit-am că, pe vremuri,
Dumnezeu ar fi dorit
Ca să afle, printr-un înger,
Dacă omu-i fericit.

Merse îngerul pe cale
Lumea-ntreagă colindând,
Când la deal şi când la vale,
Pe creştini tot întrebând.

Unul zise: – Cum pot, oare,
Fericit să mă numesc?
Să îmi fie cu iertare,
Nu vezi cât de mult trudesc?!

Altul zise cu durere:
– Eu aş fi, dar ce să fac,
Fiindcă banii-s la putere,
Iar eu sunt un om sărac!

Unul spuse cu mândrie :
– Eu am bani, ce pot să zic?
Am destulă avuţie,
Nu duc lipsă de nimic!

Însă, fericit, aş spune
Că nu pot să mă numesc,
Fiindcă n-am copii pe lume
Şi încep să-mbătrânesc.

Altul strigă cu ocară:
– O, ce fericit aş fi,
Dacă n-aş avea povară
O mulţime de copii!

Nu am ce le da la masă,
Tare mult mă chinuesc,
Cum pot oare cu-aşa casă
Fericit să mă numesc!

Când pe altul îl întreabă:
– Tu eşti fericit, ori ba?
Dând din cap, el spune-n grabă
– Hm!, nu prea, măria-ta!

– Dar de ce? Ce îţi lipseşte?
Zise îngerul suav.
– Aş trăi împărăteşte,
Dar sunt trist, că sunt bolnav!

Am umblat prin lumea-ntreagă
Pe la doctori, dar n-am leac
Sunt slăbit şi fără vlagă
Şi nu ştiu ce să mai fac!

Şi, cuprins de întristare,
Îngerul plecă mâhnit
Că în lumea asta mare
Nici un om nu-i fericit!
……………………………………..
Merse îngerul ce merse
Până când a întâlnit
Un om ce sudoarea-şi şterse
De pe chipul său trudit.

– Omule, te văd muncind
Şi ești mult prea obosit,
Ziua toată robotind,
Spune-mi: Tu eşti fericit?

Omul se-ndreptă de spate
Şi, privindu-l pe străin,
Îi spuse cu bunătate:
– Fericit sunt pe deplin!

Îngerul sări deodată
Iscodindu-l înadins:
– Casa ta-i dărăpănată,
Focu-n vatră ţi s-a stins.

Ai copii prea mulţi, se pare,
Şi cu greu îi creşti pe toţi,
Nu ai bani pentru mâncare,
Şi eşti fericit, socoţi?

– Eu nu te cunosc, străine,
Şi nu ştiu de unde vii
Dar, de vrei rămâi la mine
Până mâine-n zori de zi.

Iat-acum se face seară,
Nu-i bine să mergi pe drum,
Că sunt oameni răi pe-afară
Şi flămând vei fi oricum.

Nu am bani, nu am avere,
Nu am casa un palat,
Am în schimb, o mângâiere,
Că am sufletul curat.

Casa mea dărăpănată,
Cu căldură te-o primi,
Chiar de focu-i stins în vatră,
Om mânca ce s-o găsi.

Şi cu toţii stând la masă
Domnului I-am mulţumi,
Că spre noi mereu revarsă
Un noian de bucurii.

Să fii fericit în lume
Dacă vrei, nu e prea greu,
Că averea mea, vezi bine,
E doar Bunul Dumnezeu.

El îmi dă mereu putere,
El mă iartă când greşesc,
El mi-alin’orice durere,
El m-ajută să trăiesc.

Cine are-aşa avere
Are tot ce şi-a dorit,
Are-n suflet mângâiere
Şi e-n viaţă fericit!

Am copii pe lângă casă,
Am pământ să-l pot munci,
Am nevastă credincioasă,
Fericit de ce n-aş fi?

Îngerul să-i spună taina
Ar fi vrut, dar ce folos?
Se vedea că poartă haina
Dăruită de Hristos!

Bucuros, el se întoarse
Şi zbură spre cer grăbit,
Fiindcă, în sfârşit aflase,
Un om care-i fericit.
……………………………………..
Cine are-nţelepciune
Să priceapă, n-ar fi greu:
Fericirea nu e-n lume,
Ci e doar în Dumnezeu!

Dac-am fi, din întâmplare,
Întrebaţi şi noi cândva,
Conştiinţa noastră, oare,
Ce-ar răspunde? Nu sau da?!

autor necunoscut

 
Un comentariu

Scris de pe 21 Aprilie 2016 în FERICIRE, FERICIREA

 

Daca am avea numai zile cu soare, le-am mai putea aprecia ?

Dacă am avea numai zile cu soare le-am mai putea aprecia?! Cred că suntem în aşa fel creaţi ca să apreciem unele lucruri prin contrast. Cred ca Dumnezeu a vrut să ne facă să gustăm deopotrivă şi din frumuseţea dorului dar şi din durerea lui. Când ceva plăcut îţi lipseşte, apare dorul, apoi apare visul…apoi vine dulcea durere a aşteptării…apoi vine învăluirea plăcută a împlinirii…sau gheara ascuţită a neîmplinirii. Și asta e un alt fel de durere, o durere care naşte un dor mai aprins, un vis mai înălţător. Suntem aşa de ciudaţi uneori…când visul s-a împlinit ne e dor de dor, pentru că dorul este, până la urmă, o durere mângâietoare, este ceva care te face să visezi, să speri, să te rogi cu mai multă credinţă. Doar VALEA dă măreţie MUNTELUI… Doar NORUL dă valoare SOARELUI… Doar VISUL dă valoare ÎMPLINIRII… Doar LACRIMILE dau valoare ZÂMBETULUI…

http://dragostedederbedeu.blogspot.ro/

 
Un comentariu

Scris de pe 10 August 2014 în BUCURII, FERICIRE, FERICIREA

 

Ne streseaza exact acele lucruri care ar trebui sa ne faca sa saltam de bucurie

Atâtea amânări şi irosiri în aşteptarea extraordinarului! Pentru mine, extraordinarul înseamnă, pur şi simplu, viaţa. Viaţa cu tot ce înseamnă din clipa în care deschid ochii în zorii unei zile şi până noaptea târziu, când adorm cu gândul la oamenii dragi, la planurile de viitor şi când Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru reuşite, pentru şanse şi pentru oamenii minunaţi pe care mi i-a adus aproape.

Mie mi se pare extraordinar faptul că pot vedea. Şi că pot merge. Florile din balconul meu şi faptul că le pot îngriji, ajutându-le să fie frumoase, mi se pare extraordinar. Zâmbetele oamenilor pe care îi întâlnesc, micile atenţii şi dovezi de prietenie pe care ni le oferim unii altora, mi se par extraordinare. Îmbrăţişările şi mângâierile mi se par extraordinare. Împăcările mi se par extraordinare. Muzica, râsetele copiilor şi vocile oamenilor dragi mi se par extraordinare. Aromele şi culorile fructelor mi se par extraordinare. Ploaia, nuanţele naturii, anotimpurile cu toate capriciile lor, cerul în toate stările lui şi razele soarelui care încălzesc tot ce ating, mi se par extraordinare. Liniştea din mijlocul naturii mi se pare extraordinară. Momentul în care împart cu cineva un covrig, pe o bancă în parc, mi se pare extraordinar.

Braţele primitoare şi confortabile ale soțului meu mi se par extraordinare. Mâinile mici şi harnice ale mamei mele mi se par extraordinare. Faptul că o mai pot vizita pe mama mi se pare extraordinar. Exuberanţa prietenilor mei mi se pare extraordinară. Faptul că în fiecare zi am ceva de făcut mi se pare extraordinar. Faptul că pot dărui, că am pe cine mângâia, că am pe cine iubi, mi se pare extraordinar. Faptul că pot hrăni un animal flămând mi se pare extraordinar. Faptul că pot aduce bucurie unui suflet mi se pare extraordinar.

Şansa de a cunoaşte oameni, de a vorbi cu ei, de a împărtăşi învăţături şi visuri, mi se pare extraordinară. Extraordinarul nu este atunci şi acolo. Este acum şi aici. În clipa de faţă, în tot ce avem, în oamenii de lângă noi. Extraordinarul înseamnă viaţa trăită, nu acele momente la care visăm şi pe care le plănuim mult timp, sacrificând ceea ce suntem, ceea ce avem şi timpul atât de preţios, netrăit… Vă doresc să aveţi o zi extraordinară!

Irina B.

 
Un comentariu

Scris de pe 9 Iulie 2014 în FERICIRE, FERICIREA

 

Fericirea sta in lucrurile simple

Trecând pe lângă casa acelui om sărac, de multe ori ar fi dorit să-i spună că-l invidiază și că-l urăște, pentru că îl vedea mereu zâmbind, mulțumit și fericit:

– Pentru ce, omule, zâmbești tuturor drumeților, căci averi nu ai, umbli îmbrăcat în zdrențe, prieteni nu văd lângă tine, iar cocioaba asta de casă e tot ce ai. Cred că și Dumnezeu te-a uitat, iar tu ești mereu cu zâmbetul pe buze; nici la mine în regat nu este atâta veselie. Trebuie să fii nebun!

– O, sărmanul meu prieten, spui că n-am averi, dar eu sunt cel mai bogat. De dimineață când mă trezesc și până să apună soarele, mulțumesc neîncetat Bunului Dumnezeu că m-a învrednicit de așa mari bogății: că merg pe picioarele mele oriunde doresc, îmi fac singur de mâncare, am ce pune pe masă căci mi-a dat Dumnezeu un colț de pământ pe care să-l lucrez. Mă vezi în aceste haine sărăcăcioase, dar sunt mulțumit că sunt sănătos. Iar coliba mea este cu adevărat tot ce am, căci în ea Îl adăpostesc pe singurul meu prieten, Dumnezeu, pe care-L ospătez din masa pe care El Însuși mi-o dăruiește, și suntem amândoi fericiți. Oare m-a uitat Dumnezeu? O, sărmane bogat, tu ești cel cu adevărat sărac, căci tot ce ai sunt banii, și de aceea ești veșnic nefericit și neîmplinit. Cu adevărat, tu ești nebun, căci prea multă minte nu văd să ai. Rezumi fericirea numai la avere, mâncare, băutură și îmbrăcăminte, îți neglijezi cu desăvârșire sufletul, uitând că fericirea adevărată stă în lucrurile simple. Să am mulțumire sufletească, pace, sănătate și dragoste, sunt motivele care mă fac cu adevărat fericit și care îmi mențin mereu neobosit zâmbetul pe buze.

Elena J.

 
Un comentariu

Scris de pe 1 Martie 2014 în BANI, ELENA J., FERICIRE, FERICIREA

 

Fii multumit, nu te mai plange atat !

Dacă-ţi vine-aşa în minte un cuvânt rău, de ocară,
Şi-a ta limbă este gata să îl dea pe el afară,
Tu gândeşte-te, creştine, cu smerenie firească
La un mut, ce tot ascultă, dar nu poate să vorbească.

Când te-apasă neputinţe, când picioarele te dor,
Când vederea-ţi este slabă, sau auzul nu-i uşor,
Tu gândeşte-te, creştine, la cei fără de picioare,
La orbi, surzi şi paralitici, ce trăiesc aşa sub soare.

După ce, sătul de muncă, obosit, soseşti acasă,
Iar mâncarea ce te-aşteaptă nu îţi pare prea gustoasă,
Înainte de a spune că nu-ţi place, măi, creştine,
Tu gândeşte-te la fraţii ce n-au niciun colţ de pâine.

Înainte de-a te plânge că în casă n-ai condiţii,
Că n-ai lux, n-ai termopane sau moderne achiziţii,
Tu gândeşte-te că unii n-au nici casă, nici ogradă,
Că trăiesc sub cerul liber şi adesea dorm pe stradă.

Dacă soţul sau soţia ţi-au greşit, iubite frate,
Înainte ca să-l judeci pentru cele întâmplate,
Tu gândeşte-te că-n lume sunt atâţia soţi uitaţi,
Sunt atâţia oameni singuri, care plâng nemângâiaţi.

Astăzi când te plângi de viaţă, de cumplita ei povară,
Tu gândeşte-te, creştine, la aceia ce plecară
Prea curând din viaţa asta, regretând al vieţii dar,
Ce-şi doreau să mai trăiască doar o zi, atâta doar…

Când te plângi pe la prieteni de copiii tăi zburdalnici,
Neascultători şi mândri, uneori, ba chiar obraznici,
Tu gândeşte-te, creştine, la părinţii fără fii,
La căsuţele în care n-auzi glasuri de copii.

Înainte de-a te plânge că stai mult la semafoare,
Că maşina e prea veche, şi distanţa e prea mare
De acasă la serviciu, şi e drumul plicticos,
Tu gândeşte-te, creştine, la acei ce merg pe jos.

Când vorbeşti despre serviciu, despre şefii tăi şi trudă,
Şi te plângi pe la prieteni de-a ta soartă rea şi crudă,
Tu gândeşte-te, creştine, şi privirea îţi aruncă
Spre şomerii care astăzi nu găsesc un loc de muncă.

Înainte ca să judeci, să condamni, să osândeşti,
Tu gândeşte-te, creştine, în ce stare te găseşti.
Nu uita că nu e nimeni pe pământ făr’ de păcat,
Iar cel care osândeşte, şi el va fi judecat.

Dacă-ţi pare rugăciunea lungă şi obositoare,
Tu gândeşte-te, creştine, că sunt unele popoare
Idolatre şi păgâne, ce se roagă în zadar,
Ce nu au ca noi, creştinii, scumpul şi cerescul har.

Când primeşti loviri şi scârbe de la fraţi sau venetici,
Tu ia pildă de răbdare de la sfinţii mucenici
Şi priveşte spre Golgota la Acela, care duce,
Umilit şi plin de sânge, dar cu dragoste, o cruce.

Când atâtea gânduri sumbre vor făţiş să te doboare,
Cu-ale lor sclipiri viclene şi săgeţi nimicitoare,
Du-te iute la duhovnic şi demască-l pe vrăjmaşul,
Căci el e, să ştii, creştine, autorul, el, trufaşul.

R. Iftinoiu