RSS

Arhive pe categorii: ROMANIA

Misiunea culturala a tineretului – Mircea Vulcanescu

vulcanescuAstuparea prăpastiei dintre cele două Românii (România autohtonă şi autentică a satelor, şi România oraşelor, rupte una de alta prin aproape două secole de evoluţie divergentă) se poate face numai prin întoarcerea tineretului românesc spre sate, nu cu sentimentul de superioritate al parvenitului înstrăinat şi dispreţuitor faţă de nişte oameni înapoiaţi sub raportul civilizaţiei, ci cu sentimentul just al fiului risipitor, care se întoarce pocăit la casa părintească pe care a părăsit-o după ce a rătăcit cerşind pe la toate porţile sufletului. Trebuie să ne pătrundem de ideea că poporul românesc de la ţară, spre deosebire de cel de la oraşe, e un popor cult. Adică are o tradiţie şi o scară de valori colectivă, trăieşte o viaţă de obşte perfect ancorată în orizontul ei material, care poate da criterii şi principii de valorificare a existenţei oricui se apropie de ea cu înţelegere.

Toate valorile sufletului naţional vor trebui, astfel, trasnfigurate în creaţiunea noastră cultă. Tradiţiile poporului, cântecele lui, jocul lui, nevoile lui, munca lui, metafizica lui, criteriile lui vor trebui ridicate la rangul de universalitate. Pilda celor două culmi ale culturii româneşti, Creangă şi Eminescu şi alte multe pilde mai noi, pot fi orişicui călăuză. În aceeaşi direcţie, chiar statul politic românesc, legiuirile lui nu mai trebuie să fie copia unor forme împrumutate de aiurea şi fără legătură cu viaţa poporului românesc, ci trebuie să izvorască din cunoaşterea şi rezolvarea gândită a nevoilor şi problemelor reale ale acestuia. Aici tineretul trebuie să sprijine toate iniţiativele care merg în acest sens.

Tineretul trebuie să se pregătească din vreme sufleteşte pentru sacrificiul cel mare care s-ar putea să i se ceară. Când tineretul acestei ţări va fi gata să se jertfească pentru statul românesc ca pentru un adevărat bun al ei, şi când, ajutând acest stat să rodească cultural şi economic pentru românii de pretutindeni, aceştia vor ajunge să socotească acest stat ca un bun al lor, nu vom mai avea de ce ne teme. Pentru că vom şti că sufletul românesc s-a arcuit astfel, încât nu mai poate trăi fără el.

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 25 Iulie 2017 în ROMANIA, TINERETE

 

26 iunie – Ziua Drapelului Romaniei

cruceaSimbol naţional, drapelul care i-a însufleţit pe români în momente grele de luptă, dar şi de bucurie, este sărbătorit în fiecare an în 26 iunie. Data a fost aleasă în amintirea zilei când, în timpul Revoluţiei de la 1848, tricolorul roşu-galben-albastru a fost adoptat ca simbol al naţiunii române. Drapelul României poate fi arborat oricând, fără constrângeri, de persoane fizice la domiciliul sau reşedinţa lor, sau de persoane juridice la sediile acestora.

Care este semnificaţia culorilor drapelului

Roşul semnifică sângele înaintaşilor noştri vărsat pe pământul românesc de-a lungul veacurilor. El îndeamnă ca dragostea faţă de neam şi de ţară să fie la fel de aprinsă ca focul roşului din steag. Galbenul exprimă grandoarea ţării, prestigiul şi virtutea. Albastrul semnifică seninul cerului, al cugetului şi gândirii neamului românesc, credinţa şi puterea cu care suntem legaţi de pământul patriei.

Istoria drapelului naţional

Cele trei culori ale tricolorului s-au regăsit pe steaguri sau stindarde înca din vremea lui Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul. Un astfel de steag, care avea şi un însemn grafic care îi reprezenta pe arhanghelii Mihail şi Gavril, a aparţinut lui Tudor Vladimirescu, conducatorul Revoluţiei de la 1821. Steagul a fost ascuns în timpul revoluţiei pentru a nu fi capturat, iar după ce revolta a fost înabuşită, căpitanii lui Tudor Vladimirescu au hotărât arderea lui, şi totuşi, dupa 60 de ani drapelul a fost găsit, recondiţionat şi depus, în urma unei ceremonii speciale, la Casa Armatei din Bucureşti.

Istoria Drapelului Naţional începe însă în 1834, când Alexandru Ghica Vodă domnitorul Ţării Româneşti, a obţinut de la otomani învoirea „de a pune steag românesc corăbiilor negustoreşti şi oştirii”. Steagul pentru corăbii avea două culori: galben şi roşu, iar cel al armatei trei: roşu, galben şi albastru şi un vultur la mijloc.

În timpul Revolutiei de la 1848 Tricolorul a fost adoptat ca simbol al naţiunii, iar după abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu şi instaurarea Guvernului provizoriu de la Bucureşti, a fost promulgat decretul de instituire a Drapelului Naţional. Tricolorul devenea astfel steagul naţional al tuturor românilor. Culorilor li se atribuia pentru prima dată o semnificaţie, roşul semnifică frăţia, galbenul exprimă bogăţia ogoarelor, albastrul semnifică libertatea. Culorile erau împărţite egal pentru a reprezinta principiul egalităţii, iar orientarea în sus semnifica verticalitatea.

descopera.ro

 
2 comentarii

Scris de pe 25 Iunie 2017 în ROMANIA

 

Romanitatea este o caracteristica spirituală imuabila – Mircea Vulcanescu

A fi român înseamnă a fi om într-un anumit fel. Ca atare, noţiunea de român nu este o soluţie alterabilă. Şi totuşi, în realitate, fiecare din noi este alterabil. Aici se impune o distincţie de planuri. Românitatea e o caracteristică spirituală imuabilă. Ce poţi face este s-o recunoşti, s-o identifici, să i te subordonezi sau s-o înlături. În ce măsură poţi s-o faci într-adevăr fără a te rata, e altceva! Dar, în vreme ce fiecare individ viu (sau chiar colectivitatea, ca viaţă socială, ca realitate sui-generis între spirit şi natură) este alterabil, adică îşi poartă odată cu viaţa riscul nefiinţei, românitatea, ea, e inalterabilă în firea ei. I te poţi subsuma sau te poţi distruge, dar nu o poţi schimba” (Mircea Vulcănescu, «Dimensiunea românească a existenței»)

Există o Românie pe care trebuie să o regăsim cu orice preț. România românilor. România viziunii românești. Ea singură contează. Sunt însă unii care au pe necuratu-n ei. Vor să schimbe. Să fim serioși. În definitiv, ori îți iubești neamul și atunci înseamnă că-l iubești așa cum e, și chiar pretinsele lui scăderi sunt criterii maxime de judecată ale altora în raport cu ele, sau îl judeci pe el, ca realitate fizică, după criteriile spirituale ale altora, și atunci, cu toată pretinsa iubire, în realitate nu-l iubești, ci îndrăgești străini.

Ceea ce constituie un neam este o unitate superioară, de ordin metafizic, o unitate de destin istoric, în care pământ, sânge, trecut, lege, limbă, datini, obiceiuri, cuget, credinţă, muncă, stăpânire sunt contopite ca temeiuri ale comunităţii de soartă”.

Trebuie să ne întoarcem la „firul tradiţiei rupte“ să ne ancorăm „acolo unde ceva a rămas întreg. Dar unde trebuie căutat acest întreg? (…) Pentru noi, răspunsul e clar: acolo unde tulburarea apelor nu a năpădit cu totul sufletul românesc. Acolo unde mai trăieşte un stil de viaţă românească integrată, organică, o comunitate spirituală, o viaţă de obşte, de sobor. Acolo unde mai întâlneşti oameni care nu vor să se lepede de ei. Acolo unde semenul e pentru semen un sprijin, nu rival. Acolo unde mai trăieşte omenia”. (Mircea Vulcănescu, «Tânara generație. Crize vechi în haine noi. Cine sunt și ce vor tinerii români?», Ed. Compania)

Vina făcută Bisericii Ortodoxe că din cauza ei pătimește lumea de crize, rele și războaie, atunci când ar trebui spus tocmai contrariul: că lipsa de duh ortodox a lumii (mai ales a celei apusene și a statului laic) dă formula acestei crize. Pentru că mai mult nu cred că se poate spune, criza fiind esența acestui veac.

Păcătoși suntem. De căi de îndreptare avem nevoie. Dar căile astea le avem. și singura scăpare este să nu le smintim. Asta era singura întrebare: societatea românească e primejduită. Trebuie spre a o salva să ne schimbăm Biserica (cum vor unii), sau să întoarcem oamenii la ea, așa cum e, ortodoxă, neclintită?” (Mircea Vulcănescu, «Texte inedite – notițe diverse din Arhiva familiei Vulcănescu»)

anonimus.ro

 

 
2 comentarii

Scris de pe 14 Iunie 2017 în ROMANIA

 

Viata legionara de Al. Bassarab

Presentation1Un artist plastic legionar trebuie sa se dăruiască în totul Legiunii. El nu mai cunoaşte în creatia sa, decît Legiunea şi Neamul. El îşi construieşte măreţele înfăptuiri pe piatra de unghiu a jertfei legionare şi-ntocmai Mesterului din legendă, meşterului Manole, el se smulge din dragostea omenească şi pentru Invierea neamului său, în orice clipă stă gata de moarte. Un artist legionar îsi conduce existenţa fizică după cele mai categorice principii de viaţă crestină. Rugîndu-se lui Dumnezeu, gîndindu-se în permanenţă la Căpitan şi ridicîndu-se cu sufletul la jertfa martirilor mişcării, el pune piatră peste piatră la înfătişarea
Romîniei legionare, sfărîmînd cu tîrnăcopul acele urme ale unor ziduri de ură şi de mişelie ce-au împresurat-o.

Artistul legionar nu e preocupat să redea frumosul natural, frumosul cotidian; el se ridică în a construi frumosul măreţelor înfăptuiri legionare. Opera artistului legionar e pusă pe viaţă, pe trăire interioară, prin participarea totală la viaţa legionară. Un artist legionar nu-şi recomandă sieşi un fel de viaţă, ci îşi ordonă şi consimte această viaţă. Şi construindu-si viaţa el îşi construeşte propria sa operă care e făcută după chipul sufletului său de legionar, aspră, scînteietoare, neclintită.

Un artist legionar nu e un om de afaceri, el nu umblă după lux, după trai bun, de a-şi satisface ambiţiile personale, sau poftele de mărire. El a înţeles în a se integra în elita legionară. El îşi supune fiinţa fizică la permanenta jertfire în slujba Neamului, el ştie că ideea de elită este legată de ideea de jertfă, de sărăcie, de trăire aspră şi severă a vieţii. El ştie că numai atunci va creea pentru Legiune, cînd va fi în permanentă jertfire de sine.
Un artist legionar nu se poate gîndi la o îmbogătire materială. In atelier el duce o viaţă aspră şi severă, fără lux, şi fără îmbuibare, o viaţă de absolută camaraderie; e camarad cu zidarul care-si pregăteşte zidul pentru a desăvârşi o icoană, e camarad cu tîmplarul care-i pregăteşte schela, e camarad cu toţi aceia care într-un comun efort tind spre desăvîrşirea operei concepută de el, şi mărturisită lor. Dragostea e cheia de boltă a înfăptuirilor sale. „Dragostea îndelung răbdătoare, dragostea plină de bunătate, dragostea fără pizmuire, dragostea care nu se laudă, dragostea care nu se umflă de mîndrie, care nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mînie, nu se gîndeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire ci se bucură de adevăr. Crede totul, nădăjdueşte totul, suferă totul”.

Acesta este portretul unui artist legionar, al acelui artist legionar chemat să construiască o gospodărie romînească nouă, un sat romînesc nou, un oraş romînesc nou, o Capitală nouă. Numele lui e Legiunea. Temelia e pusă, urmează clădirea Palatului.

deveghepatriei / https://veghepatriei.wordpress.com/

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 3 Iunie 2017 în DUMNEZEU, ROMANIA

 

Rugaciune pentru tara mea

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 23 Mai 2017 în ELENA J., ROMANIA

 

Gandul imi este tot Acasa

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 15 Mai 2017 în ELENA J., ROMANIA

 

Ziua Portului Traditional Romanesc

costumZiua Naţională a Portului Tradiţional din România este sărbătorită în fiecare an, în cea de-a doua duminică din luna mai. Cu prilejul acestei zile se organizează activităţi sociale, spectacole şi concursuri cultural-artistice, prin care „se evidenţiază valorile inestimabile pe care le reprezintă costumele tradiţionale specifice fiecărei zone şi se difuzează prin mijloacele de informare în masă, materiale ce vizează domeniile de interes ale tezaurizării patrimoniului cultural material şi ale patrimoniului cultural imaterial la nivel naţional”. Organizarea activităţilor desfăşurate cu prilejul acestei sărbători promovează tradiţiile populare şi valorile etnografice autohone.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 15 Mai 2017 în ROMANIA