RSS

Arhive pe categorii: ROMANIA

Ortodoxie si nationalism in gandirea Sfintiei Sale Dumitru Staniloae

staniloae.jpgIn multe dintre articolele scrise, pãrintele Dumitru Stãniloae abordeazã si problema raportului dintre ortodoxie si nationalism, ca rãspuns la unele acuzatii potrivit cãrora nationalismul ar fi o grea cãdere în pãcat, ar fi pur biologic si a sfãrâmat ecumenicitatea crestinã.

Argumentul principal pe care pãrintele îl aduce împotriva directiilor este învãtãtura crestinã despre ipostas. ”Ipostasul sau persoana este starea de sine a unei fiinte spirituale, sau si spirituale; e una din unitãtile unei altfel de firi, în strânsã corelatie cu celelalte unitãti, iar în cazul persoanei umane, în relatie cu Dumnezeu cel personal.” Aplicând definitia persoanei la realitãtile concrete ale poporului român si la nevoia, fireascã, de comuniune a omului cu semenii, pãrintele aratã cã nu se poate vorbi despre nationalism ca despre o grea cãdere în pãcat. Biserica Ortodoxã Românã este nationalã. ”Calitatea nationalã este însusi umanul într’o anume formã a lui iar crestinismul national nu este pãgânism.” Articolele care trateazã aceste probleme pot fi împãrtite în douã categorii: prima o formeazã cele scrise în anul 1937 ca rãspuns la acea disputã iscatã în presã între Radu Dragnea si Dragos Protopopescu, pe de o parte, si Nae Ionescu, pe de alta. Mãrul discordiei este raportul dintre ortodoxie si nationalism.

A doua categorie o formeazã articolele scrise în anul 1940 si republicate în anii urmãtori, Pãrintele revine asupra raportului ortodoxie – nationalism dar se simte obligat sã-i punã la punct pe fratii greco-catolici si pe intelectualii nostalgici dupã crestinismul occidental. Din bogatul material scris de cãtre pãrintele Dumitru Stãniloae pe aceastã temã publicãm o sintezã a celor mai importante concluzii.

Nationalism este constiinta cã apartii cutãrui grup etnic, iubirea acelui grup si activizarea acestei iubiri în slujba binelui lui. (Nationalismul sub aspect moral, în Telegraful Român, Nr. 47, 1937.)

Neamul românesc este o sintezã biologic-spiritualã a mai multor pãrti care au intrat în compozitia lui. Cele mai principale sunt: elementul dac, elementul latin si crestinismul ortodox. Las cã elementul latin n’a fost chiar latin dupã sânge, stiut fiind cã o mare parte dintre colonisti au fost adusi din provinciile Asiei Mici. Dar este o sintezã nouã, o individualitate proprie, cu un principiu de unitate deosebit de toate pãrtile componente. Legea cea mai înaltã de viatã a neamului nostru, legea care îl exprimã ca ceea ce este el în chip propriu, este aceea pe care o trãieste ca întreg, nu care e proprie vreuneia din pãrtile lui. Caracteristicile elementelor componente sunt strãbãtute de un timbru nou, unitar, de timbrul individualitãtii noi care este românitatea. Deci putem spune cã legea cea mai înaltã de viatã a neamului nostru este românitatea. Judecata logicã si bunul simt comun, ca si poruncile realitãtii, cer sã trãim dupã legea individualitãtii nostre nationale, adicã româneste. Nu romanitatea, nu dacismul, ci românitatea cu tot ce cuprinde ea, aceasta este legea cea mai înaltã prin care ne mentinem si ne împlinim misiunea noastrã. Idealul nostru, exprimat în linii mari, este ca al oricãrei entitãti: sã ne mentinem si sã ne desfãsurãm în toatã plenitudinea însusirile românitãtii, nu ale romanitãtii noastre.

Idealul permanent al neamului nostru este cresterea sa spiritualã – aceasta presupune, desigur, si o baz&aatilde; corespunzãtoare de existentã fizicã – printr’un fel de relatie cu ordinea valorilor eterne, determinat de individualitatea sa etnicã, de românism, printr’o comuniune româneascã cu Dumnezeu.

Care este însã modul românesc de comuniune cu ordinea spiritualã transcendentã? Aceasta ne-o spune istoria si ne-o spune viata actualã a poporului nostru: este Ortodoxia. Ortodoxia e ochiul prin care priveste românul spre cer si plin de lumina de acolo si-l întoarce spre lume, conducându-se dupã el în atitudine si pasii sãi. Si mai stim cã ea este singurul ochi corect, sãnãtos. Dar ochiul e al unei individualitãti etnice determinate, al unei unitãti sintetizate din mai multe elemente constitutive. Sau ochiul însusi este, pe lângã aparatul constituit dupã legile universale ale opticii, si o materie si o simbiozã sufleteascã individualã. Românul întretine comuniunea cu ordinea eternã prin ortodoxie, dar româneste. Ortodoxia se aflã aici într’o sintezã anumitã, care nu strâmbã ortodoxia din punct de vedere formal, asa cum materialul si simbioza sufleteascã în care e îmbrãcat aparatul optic al ochiului, nu strâmbã legile optice generale dupã care functioneazã. Desigur cã în teorie este greu sã întelegem cum e cu putintã aceastã interpenetrare a ortodoxiei cu românismul, fãrã ca vreuna sã sufere. Dar viata bimilenarã a neamului, ne aratã cã în practicã lucrul e întru totul cu putintã. Desi în practicã mijlocul prin care întretine neamul nostru comuniunea cu ordinea spiritualã eternã este întregul contopit: ortodoxie-românism, teoretic se poate spune cã o întretine prin ortodoxie, cãci românismul este implicat în calitatea subiectului ortodoxiei si românismul însusi este strãbãtut de ortodoxie.

Ortodoxia are o functie esentialã si chiar capitalã în viata românismului. Idealul national permanent al neamului nostru nu poate fi conceput decât în legãturã cu ea. (Idealul national permanent, în T.R., Nr. 4 si Nr. 5, 1940.)

Un popor a ajuns o natiune când fiecare membru al ei se simte în constiinta sa trãind prin ea si pentru ea, ca o mlãditã care datoreazã totul tulpinei care-i dã seva, viata si însusirile. Constiinta nationalã are trei elemente componente: 1. Constiinta de sine, constiinta cã existi si actionezi ca însul cutare; 2. Constiinta cã apartii unui neam si cã ai anumite determinante nationale; 3. Sentimentul de rãspundere fatã de cei de un neam cu tine, sentimentul datoriei de a-i ajuta în chip deosebit, de a te jertfi pentru ei, de a le servi lor. Constiinta e fricã si cutremur, e sentimentul cã esti pentru o misiune, cã ai o rãspundere. Cheagul de iubire si de sacrificiu între membrii natiunii nu-l poate întretine decât credinta în Dumnezeu. Orice grupare etnicã s’a ridicat de la starea de popor la starea de natiune prin credinta în Dumnezeu. Dovadã cã mai înainte de a avea un stat – expresie a natiunii – neamurile au avut religie.

Dar iarãsi orice natiune poate decãdea, când pierde credinta în Dumnezeu, nu numai în starea de popor, ci într’o disolutie care o pune într’o primejdie de disparitie. Religia înaltã un popor si-l conduce pânã la nivelul în care îsi poate crea un stat. Statul national e un fiu al religiei. Dar sã nu creadã Statul cã odatã apãrut în existenta unui neam, se poate lipsi de religie. El singur nu e în stare sã sustinã un neam la nivelul la care l-a ridicat religia. Rãmas singur, toatã opera realizatã prin lucrarea religiei se prãbuseste. Religia trebuie mentinutã mai departe în acelasi rol de cinste. Numai astfel neamul poate continua sã se închege tot mai deplin ca natiune, ca fortã sufleteascã constientã, mereu în crestere. Prin ce se promoveazã constiinta nationalã? (T.R., Nr. 6, 1940.)

Crestinul se întreabã: ”pot sã fiu nationalist, sã-mi iubesc neamul si sã lupt pentru apãrarea si înãltarea lui?” Nationalistul: ”e necesar crestinismul în cadrul conceptiei mele nationaliste, ca factorul indispensabil pentru ridicarea neamului, tinta strãdaniei mele?” Aceste douã întrebãri se reduc la una singurã: este crestinismul trãit si judecat consecvent, o cale necesarã spre crestinism? Natiunile sunt comunitãti de destin, comunitãtile cele mai temeinice, mai statornice, înfãsurate prin mai multe fire de legãturã, deosebit de profunde, fatã de alte feluri de comunitãti cu mult mai trecãtoare, mai superficiale. Crestinismul n’a venit sã se opunã tendintelor celor mai firesti de comuniune, concretizãrilor celor mai profunde ale acestor tendinte, n’a venit sã înãbuse natura, sã o facã sã caute alte forme de comuniune, mai putin firesti, ci sã intensifice, sã înalte, sã desãvârseascã formele naturale ale relatiilor omenesti. Un crestin e fericit de ocaziile ce i le oferã apartenenta la comunitatea nationalã pentru a-si trãi în ea continuturile religioase. Credinta crestinã e pentru credincios un impuls spre afirmarea comunicãrii nationale, spre iubirea mai presus de fire a celor cu care firea l-a asezat în relatii fundamentale de viatã. Crestinismul rãzbate în mod necesar spre nationalism. Dumnezeu nu mã va rãsplãti dupã modul cum am stiut sã mã desfac de comuniunea fireascã în care mi-a fost dat sã trãiesc, ci dupã modul în care am afirmat aceastã comuniune cu vointa si cu iubirea mea crestinã. Dar dacã crestinismul tinde spre nationalism si acesta duce, gândit si trãit, spre crestinism. Conditia necesarã natiunii, a formei celei mai închegate de comuniune naturalã între oameni, este credinta puternicã si unitarã. Nationalistul stãpânit de idei clare si consecvent în conceptia lui, devine în mod necesar un credincios si propagã credinta crestinã – o singurã credintã crestinã, cea de totdeauna a neamului – între conationalii sãi.

https://veghepatriei.wordpress.com/2017/11/29/ortodoxie-si-nationalism-in-gandirea-sfintiei-sale-dumitru-staniloae/

 

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 8 Decembrie 2017 în ORTODOXIA, ROMANIA

 

Frate, repede trec anii…

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 2 Decembrie 2017 în DOR, ROMANIA

 

DE ZIUA TA, ROMANIA!

RomaniaAstăzi este ziua ta,
Scumpă România mea!
Îți doresc să înflorești
Și pe veci să dăinuiești!
De români să fii iubită,
Să nu mai fii părăsită.
Precum soarele cel sfânt
Strălucești tu pe pământ.
Ești bogată, ești frumoasă,
Porți un nume sfânt – ACASĂ!
Cheamă-i înapoi pe frați,
Pe cei care sunt plecați,
Că mă arde doru-n piept
De când eu îi tot aștept.
Cei ce-ți sunt cârmuitori
Să nu-ți fie trădători,
Nici nevrednici și nici hoți,
Numai români patrioți.
Să-nfloreasc-Ortodoxia
Întru tine, România!
Sfinții să nu-i tăinuiești,
Moaște să ne dăruiești
Și să nu mai fii furată,
Nici vândută, nici trădată!
Să rămâi legendă vie,
Sfânta noastră Românie!
Și noi, să știi, ne dorim
Pentru tine să murim –
Pentru-al nostru tricolor,
Pentru glia cea de dor!

ELENA J.

 
Un comentariu

Scris de pe 1 Decembrie 2017 în ELENA J., ROMANIA

 

Ce-ti doresc azi, tie, dulce Romanie?

sa ramaiÎţi doresc ca viitorul tău măreţ să nu mai fie doar în poezia lui Eminescu, pentru că eşti o ţară cu oameni mari. Tu caută-i, Românie, la casele mici. Îţi doresc să zâmbeşti de fericire, să nu mai fii o ţară tristă, plină de oameni dărâmaţi, şi nici plină de cruci care au făcut păienjeni la subţiori, adormind înfipte pe la răscruci de drumuri. Taie lăstarii amărăciunii, ei îţi ucid creierul şi îţi zbârcesc faţa frumoasă. Îţi doresc să fii o scară spre Rai, să nu mai fi considerată „balamucul balcanic” (R. Paraschivescu) pentru că glia ta, din vestul Mării Negre, este SMURD-ul latinilor la poarta Orientului, iar forma ta teritorială de peşte, aminteşte lumii de urmaşii lui Hristos. Tu, Românie, fii gura Lui. Îţi doresc să naşti mulţi, mulţi copii. Iar tu stopează rata avorturilor nesăbuite ale ultimelor decenii, crime care ţi-au golit şcolile de elevi şi fabricile de tineri, căci fără ei vei fi invadată de samsarii care-ţi vor mutila naţiunea cu viaţa lor searbădă şi pestriţă. Îţi doresc să ţi s-asculte rugăciunile, dar nu-L mai ţine pe Dumnezeu încuiat cu lacătul în biserici (N. Iorga), de luni până sâmbătă. Pentru ca atunci când ţi se bat copiii în şcoli, când îţi sunt violate fetele pe după blocuri sau când Parlamentul legiferează prostituţia ori sodomia, Tatăl din ceruri să poată interveni. Îţi doresc moştenirea întregită, să ai parte de tot pământul tău, pentru care au luptat Mircea, Ştefan, Mihai, Horea sau Avram. Dar ca s-o păstrezi trebuie să lupţi. Tu nu uita nici o clipă că ai şi cerul de deasupra ta. Pentru petica aceasta celestă a luptat în locul tău Hristos, la Golgota. Aşa-ţi doresc, Românie, de ziua ta. La mulţi ani!

Nicolae G.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 1 Decembrie 2017 în ROMANIA, Uncategorized

 

79 de ani de la martiriul Capitanului Corneliu Zelea Codreanu – Apostol si Mucenic al Neamului Romanesc

sf-marturisitor-corneliu-apostol-al-romanieiScrisoare trimisă din temniţă de Corneliu Zelea Codreanu (cu o lună înainte de a fi asasinat) către camarazii săi aflaţi în libertate.

Dragii mei,

Incontestabil că de peste 6 luni, am suferit dureri şi umiliri pe care nu le-am întâlnit nici odată până acum. Din prima zi când am intrat pe acest făgaş, altfel în continuarea atitudinei mele anterioare, am căutat să-mi impun ca linie: acceptarea totală a jertfei care mi se cere, fără nici un fel de reacţiune am încercat un singur răspuns: dragostea. „Dragostea este îndelung răbdătoare, dragostea nu se mânie, nu pune în socoteală răul, dragostea suferă toate, crede toate, nădăjduieşte toate, rabdă toate”. În aceste zile cuvintele de mai sus pot părea stranii. E greu. Şi totuşi acesta este adevărul suprem! Este foarte greu ca de sub ploaia de lovituri, de sub umerii cari se apleacă tot mai mult, de sub carnea care te doare, sufletul tău să mai arunce, măcar din când în când, câte o rază de dragoste celor ce te lovesc. E greu. Pare că sfarmă orice logică pământească. Şi totuşi e ceva uriaş de mare. Nu simţiţi că o atare atitudine, vă-nalţă pe culmi pe care nici o răzbunare din lume nu v-ar putea ridica? Nu mi-e teamă de nimeni (cel ce pentru un vârf de viaţă se mai teme, este un laş de ultimă speţă). Nu am cerut de la nimeni nimic. Orice bună voinţă care mi s-ar arăta astăzi mă jigneşte, o consider ca pe o ironie care mi se aruncă şi de aceea o refuz. Dar, din adâncul inimei mele vă dau tuturora sfat: urmaţi linia de mai sus, acceptaţi jertfa şi vă veţi bucura de biruinţa învierii. Nu tulburaţi cu nimic jertfa care se face şi nu cereţi încetarea ei. Am auzit că vă agitaţi. Greşit. Ca români, vă îndemn la linişte desăvârşită aşa cum întotdeauna v-am spus. În politica internă şi externă, eu am cu totul alte păreri, decât cei ce guvernează azi. Dar ei au asumat răspunderea şi incontestabil vor răspunde. Noi însă trebuie să fim cavaleri, şi atâta vreme cât poartă pe umerii lor soarta ţării, să nu-i tulburăm cu nimic, ci să le spunem: „Dumnezeu să vă ajute”. Încă o dată răbdare. Şi dacă totuşi nu putem să urcăm pe cea mai înaltă culme creştină, eu cred că sunt destul de înţelept, dacă vă dau sfatul să amânaţi pe mai târziu orice certuri dintre noi Românii, căci timpul va lămuri mult în decursul său.

Cu îmbrăţişări
Corneliu Z. Codreanu
Vineri 28 Octombrie 1938

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 29 Noiembrie 2017 în ROMANIA, Uncategorized

 

De ce in Romania nu se mananca romaneste?

DE CEDe ce în România nu se mănâncă românește?! De ce nu se vând produsele fermierilor români? Trebuie să fie prima preocupare a ministrului agriculturii din țara voastră! A spus-o președintele italian al Slow Food International, Carlo Petrini.

”Trebuie să aveți mândria de a fi români! România are doar trei produse cu origine protejată. Ce faceți, românilor, dormiți?! Voi, românii, sunteți de limbă latină.

Știți ce înseamnă patrimoniu? Ceea ce ne-au dat strămoșii noștri. Pământul, produsele noastre. Noi trebuie să muncim pentru o economie locală, nu pentru una globalizată. Să ne uităm pe masa din restaurant, să vedem câte produse sunt făcute din materie primă românească? De ce nu dați un nume produselor voastre? Pentru o dulceață autentică de prune, pentru o ceapă făcută în România.

Sunt de ieri in Romania și am fost invitat de prieteni în două restaurante din București, în care am mâncat franțuzește și italienește.

De ce? De ce la micul dejun din acest hotel nu există produse românești? De ce aveți doar 3 produse protejate și promovate la nivel european când aveți mii de hectare necontaminate, de înaltă valoare naturală și țărani, mici producători, care se încăpățânează să lupte pentru produsul românesc. De ce dormiți pe o mină de aur?

Voi, tinerii, puteți să păstrați biodiversitatea din România, satele, tradițiile, produsele voastre și să păstrați identitatea românească. Politica trebuie să o facem toți, pornind de la lucruri mărunte. Pornim de jos și construim.

Vă rog și vă cer să faceți acest lucru pentru că ceea ce este în România nu se găsește în multe părți din Europa. Să faceți în așa fel încât să găsiți cheia schimbării. Conștientizați și dați valoare produselor vaoastre”, a spus Carlo Petrini în cursul unei vizite din România, potrivit Agroinfo.

Este binecunoscut că Italia e o țară puternic naționalistă, iar italianul de rând va cumpăra întotdeauna produsele de origine italiană. Italianul spune: cumpărăm ca să mișcăm economia națională.

Trebuie să vină un străin, un norvegian, un italian, să ne spună că avem un pământ mănos, că trebuie să fim mândri de produsele noastre, de valoarea noastră, de tradițiile noastre.

https://veghepatriei.wordpress.com/2017/11/11/presedintele-italiei-colonia-mafiota-romania-sclavii-tuturor-aveti-de-gand-sa-va-treziti-la-realitate/

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 11 Noiembrie 2017 în ROMANIA

 

Dragostea de patrie

dragostea de patrie.jpgDragostea de patrie este cel mai nobil sentiment pe care-l poate simti fiinta omeneascã. 

Dragostea de patrie, e dragostea de pragul casei în care te-ai nãscut, de vatra focului si de cuptorul la care te-ai încãlzit în iernile aspre cu zãpada scânteietoare spulberatã de vânturi sau scârtâindã sub pasul zburdalnicei copilãrii.

E dragostea de curtea, grãdina si umbra pomului sub care te-ai jucat si nisipul uscat de razele aurii ale soarelui în zilele calde ale verii.

E dragostea, de chipul, glasul si grija pãrintilor care te-au crescut; de povestile bunicilor, de prietenii si colegii tãi, de dascãlul care ti-a dat cheile întelepciunii ca sã poti descifra mai târziu tainele vietii.

E dragostea de obiceiurile, traditia si sãrbãtorile familiei tale, ale satului, orasului si ale Poporului tãu; de întinderea câmpului cu iarbã si flori, cu onduiri si spice bogate, cu adieri de miresme si clipociri de ape argintii ce serpuiesc fãrâmitând miile de pietre pânã departe unde se întâlnesc în linie cu cerul.

E dragostea de fosnetul pãdurii în care ai cules fragi si mure, de orizontul la care rãsare si apune soarele dãtãtor de viatã.

E dragostea de caisul si cãpsunile din grãdina pãrintilor tai, de ciresile pârguite si aroma pepenilor galbeni, de strugurii rubinii din toamnele cu tesãturi de pãianjen care plutesc în adierea zefirului în dupã amiezile calde ale începutului de brumar.

E dragostea de frumusetile si crestele muntilor, de vãile si luncile râului în care te-ai scãldat în luna lui cuptor, de câmpia mãnoasã, de drumurile si potecile pe care ai umblat urcând la o cabanã. …De orasele si satele tãrii; de melodia doinelor si pãmântul care-ti dã pâinea ca sã traiesti.

E dragostea si respectul fatã de truda si lupta strãmosilor tãi care s-au jertfit sã-ti creeze tie a viatã mai bunã.

E dragostea si admiratia fatã de poporul tãu care cu sacrificiul fiintei sale si-a apãrat de-a lungul veacurilor si mileniilor hotorele acestui pãmânt minunat.

E dragostea de Mausoleul de la Mãrãsesti, de osemintele detinutilor politici aruncati în gropi comune la Jilava si Aiud, la Gherla si Sighet, în Deltã, la Galati, la Râmnic, la Ciuc, la Canal sau strangulati la Tâncãbesti, arsi în crematoriu, împuscati pe câmpuri, în închisori sau morti în prigoanã.

E dragostea fatã de suferintele României în lupta Neamului nostru pentru libertate. E dragostea de criptele si crucile din cimitire, de troitele împânzite în fata bisericilor, la mânastiri ori pe la rãscruci de drumuri, ca sã ne aminteascã nouã de ocrotirea lui Dumnezeu si eroismul poporului în luptele cu dusmanii.

E amintirea plinã de piosenie, dar si mândria cã te tragi din acesti eroi care ti-au lãsat aceastã glie pentru veghere si  încrederea cã vei transmite pentru vesnicie urmasilor tãi tezaurul sufletesc pe care îl are Neamul tãu românesc.

E dragostea de limba mamei care te-a nãscut, de munca si bucuria oamenilor, de tot ce vezi si auzi în jurul tãu, de cinstea, corectitudinea si caracterul compatriotilor tãi.

E dragostea fatã de legile tãrii, fatã’n fatã cu realitatea datoriei împlinite, de rodul pãmântului…

E zâmbetul tãu, bucuria ta, faptele tale, dãruirea, umanismul si lupta poporului tãu descrisã în legende.

E dragostea de pace, de linistea si prosperitatea patriei tale tot mai bogatã prin hãrnicia ta.

E spiritul revolutionor care te face sã faci lucrurile mai bune, sã le doresti mai frumoase, sã te bucuri de ele, de o viatã liberã… prin binecuvântarea lui Dumnezeu.

E sufletul, e cel mai gingas sentiment pe care-l poate trãi cetãteanul unei tãri care vrea sã trãiascã în dragostea nemuritoare a Mântuitorului Iisus Hristos.

Dragostea de patrie este viata, fericirea pe care o simti trãind în credinta crestinã, muncind si fãcând bine semenilor tãi. E sãnãtatea ta, orizonturile acestui pãmânt, cerul curat cu miros de fân si parfum de flori, seninul noptilor cu stele, sclipirile stropilor de rouã de pe iarba înverzitã în diminetile de primãvarã când razele soarelui vin sã le rãpeascã în sus cçtre vãzduh. E bunãtatea din inima ta, dãruirea vietii tale celui ce suferã chinul de neputintã, când este rãpus de o boalã.

Dragostea de patrie înseamnã sã te sacrifici, sã dai TOTUL pentru tarã, înfãptuindu-i idealurile, trãind în adevãr si dreptate.

Cine simte acest sentiment acum în vremuri de luptã pentru viitorul tãrii, nu poate sta nepãsãtor. El se înfrãteste de la mic la mare, de la tânãr la bãtrân, pornind pe drumul dragostei de patrie, constient cã fãrã învierea ei, prin munca si unirea noastrã, nu putem iesi din haosul pe care comunismul a reusit sã ni-l impunã timp de jumãtate de secol, otrãvindu-ne sufletul pânã la degenerarea si descompunerea lui.

https://veghepatriei.wordpress.com/

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 2 Noiembrie 2017 în ROMANIA