RSS

Arhive pe categorii: ROMANIA

Rugaciune pentru tara mea

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 23 Mai 2017 în ELENA J., ROMANIA

 

Gandul imi este tot Acasa

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 15 Mai 2017 în ELENA J., ROMANIA

 

Ziua Portului Traditional Romanesc

costumZiua Naţională a Portului Tradiţional din România este sărbătorită în fiecare an, în cea de-a doua duminică din luna mai. Cu prilejul acestei zile se organizează activităţi sociale, spectacole şi concursuri cultural-artistice, prin care „se evidenţiază valorile inestimabile pe care le reprezintă costumele tradiţionale specifice fiecărei zone şi se difuzează prin mijloacele de informare în masă, materiale ce vizează domeniile de interes ale tezaurizării patrimoniului cultural material şi ale patrimoniului cultural imaterial la nivel naţional”. Organizarea activităţilor desfăşurate cu prilejul acestei sărbători promovează tradiţiile populare şi valorile etnografice autohone.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 15 Mai 2017 în ROMANIA

 

Astazi, 14 Mai – Sarbatoare mare pentru noi romanii care ii praznuim pe Sfintii Martiri din inchisori

biserica_martirilor_aiud_4_resizeSărbătoare mare, mare sărbătoare a tuturor românilor ce cinstesc sfânta jertfă a martirilor din temniţele comuniste. Astăzi, 14 mai 2017, se implinesc 69 de ani de la ziua când au fost arestaţi de către Fiara comunistă marea majoritate a tinerilor, a intelectualilor şi tuturor celor care, prin chiar cel mai mic gest de nesupunere faţă de regimul dictatorial ateu, s-au învrednicit să pătimească şi să se asemene jertfei Mântuitorului Hristos, ca prin sângele lor vărsat în temniţele comuniste, să spele păcatele neamului românesc. Vrednici sunt! Pentru aceasta, ziua de 14 mai a fost aleasă ca zi de prăznuire a Sfinţilor Închisorilor şi propusă să fie trecută în sinaxare o dată cu canonizarea acestor noi mucenici.

Îndemnăm pe toţi să cinstească această sfântă zi a neamului românesc, neam ce şi-a păstrat credinţa şi a câştigat sfinţi înaintea tronului ceresc, prin jertfa acestor mărturisitori. Ei sunt cei care au dat piept cu fiara încă de la început; ei sunt cei care au biruit fiara, fiind acum rugători în ceruri pentru cei care acum le cer ajutorul în lupta contra fiarei, mult mai pornită împotriva neamului creştinesc. Să luăm această zi ca prilej de rugăciune fierbinte către Sfinţii Închisorilor, să nu ne lase prinşi şi învinşi în mrejele lumii antihristice în care trăim.

Precizăm că tot în această zi, 14 mai, a fost arestat şi Părintele Justin Pârvu, care a suferit 16 ani de temniţă, urmând ca tot în această zi, 14 mai, a anului 1964, de data aceasta, să fie eliberat şi prin eliberarea sa să dăruiscă eliberare şi nouă celor aflaţi în robia fricii şi a necunoştinţei.

Fie ca bunul Dumnezeu să ne învrednicească şi pe noi de jertfa curajului şi mărturisirii Părintelui Justin şi a tuturor martirilor din temniţele comuniste, ca izbăviţi fiind de stricăciunea păcatelor să ne fie primită jertfa, pentru că “Ce folos ai de sângele meu, de mă pogor întru stricăciune”? (Ps.29:9)

apologeticum.ro

 
3 comentarii

Scris de pe 14 Mai 2017 în ROMANIA

 

A fost odata Romania…

patriotA fost odată România frumoasă, bogată, cu oameni veseli și curați la inimă, cu oameni simpli dar valoroși, cu oameni care se îmbrăcau în straie tradiționale, care păstrau cu sfințenie Legea lui Dumnezeu, valorile morale și naționale, obiceiurile, cultura și istoria. Cu oameni care își munceau pământul cu drag, care trăiau în modestie, dar erau mereu mulțumiți și fericiți. Cu oameni harnici, vrednici și cu frică de Dumnezeu. Cu oameni care nu se rușinau că poartă nume de român, nu se rușinau cu trecutul sau înaintașii, cu oameni care s-au luptat cu prețul vieții lor să apere Țara și ce ne-au lăsat mai sfânt strămoșii. Cu oameni care înălțau imnuri țării cântând cu lacrimi în ochi de bucurie și recunoștință, purtând tricolorul în piept cu demnitate. Cu oameni care se rugau pentru țară, o apărau și se luptau pentru ea. A fost odată o Românie ortodoxă, întreagă, liberă, civilizată cu stăpânitori vrednici, patrioți și jertfelnici. A fost odată România…

Elena J.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 28 Aprilie 2017 în ELENA J., ROMANIA

 

Sa iubim Romania!

Patriotismul este sentimentul de mândrie că ceva frumos s-a întâmplat în țara ta. Așa spunea Suchianu, cel care a tradus în limba franceză Miorița. Când mă gândesc la România, nu știu dacă să fiu mândru, dar sigur o iubesc așa cum este.

Henry Coandă, în octombrie 1910, la Paris, prezenta lumii primul motor cu reacție, răcit cu apă și având 50 de cai putere la 1000 de rotații pe minut. Acest motor urma să revoluționeze întreaga lume stând la baza construirii avioanelor.

Ceea ce este tehnologia în prezent se datorează în mare parte unui român, Ștefan Odobleja. El este creatorul psihociberneticii și al ciberneticii generalizate.

Fondatorul școlii române de microbiologie, Ioan Cantacuzino, a avut o importanță deosebită în descoperirea tratamentului împotriva holerei, tifosului, tuberculozei și scarlatinei. Metoda de vaccinare antiholerică pusă la punct de el, funcționează și astăzi acolo unde este nevoie, în lume.

Anastase Dragomir s-a concentrat pe siguranța aparatelor de zbor și a descoperit un nou sistem de parașutare ceea ce l-a făcut precursorul scaunului ejectabil.

Tot în 1910, Aurel Vlaicu lansează primul avion din lume fuselat aerodinamic. În anul 1986, George Palade a primit medalia națională pentru știință acordată de fostul președinte american Ronal Reagan. El este singurul român care a câștigat Premiul Nobel (1974).

Dacă ar fi să-i amintim pe toți românii care au contribuit cu ceva în schimbarea lumii acesteia, am scrie destule pagini.

Să iubim România, creștinilor români, pentru că merită. Și noi putem schimba lumea prin dragostea lui Hristos. Diferența este că dragostea lui Iisus schimbă pentru veșnicie. Sunt sigur că vor fi mulți români în cer.

Alexandru F.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 24 Aprilie 2017 în ROMANIA

 

Constantin Noica – Sufletul Neamului Romanesc

Ceasul bate, umblă odată cu pașii oamenilor, cu gândurile lor, ceasul lovește în miez de noapte sfârșind ziua, începând alta, se rupe firul vieții când vine ceasul ori se naște alta. Ceasul bate orele, omul îmbătrânește, însă toate se petrec într-o vreme ca un întreg cuprinzător de trecătoare vieți. Precum heideggerianul lumea lumește, vremea sufletului românesc vremuiește, iar în vreme stă ecclesiasticul nimic nou sub soare, eternitatea ca neschimbare în care se pierd mereu bucuriile și suferințele, viețile și morțile oamenilor. A fost, este și va fi mereu la fel…

De-o fi așan-o fi așa, lucrurile au un rost, au o rânduială, un tâlc sau o noimă. Nu vom găsi adevărul despre sufletul românesc sau despre lumea lui, nici n-a vrut parcă a se găsi un adevăr despre el, de aceea a vorbit de tâlc sau de noimă ori de o fi, dar putem prinde câte ceva în bătăile ceasului, (cu)prinși în vremea ce vremuiește. Iar vremea sau vremurile sunt ale firii sau ale naturii în preajma căreia, în prelungirea căreia se află sufletul românesc. Nu spirit, ci suflet. Și de ce așa? Pentru că spiritul este împotriva naturii în cunoașterea ei, în căutarea adevărului. Dar sufletul românesc nu. Sufletul românesc este în prelungirea firii, în continuarea naturii. Și cum spiritul este începutul și baza unei filosofii mărețe precum cea germană, atunci întrebarea frământată de Noica este asupra posibilității unei filosofii românești, implicit asupra măreției ei.

O fi (și o astfel de filosofie sau de măreție).

Noica se întoarce în istorie, în vremurile când sufletul românesc a căpătat expresie: Neagoe Basarab cu Învățăturile sale, Dimitrie Cantemir, mai aproape, Conta, Pârvan, Blaga…tot atâtea amintiri ale sufletului românesc.

Să nu lăsăm ceasul să bată în zadar, prin cuvintele scrise și citite, să nu batem apa în piuă și să-l urmăm pe Noica.

Învățăturile lui Neagoe arată zădărnicia lumii, afirmând că Domnia sa se va risipi ca fumul, că toți vor ajunge la judecata lui Christos, înțelepciunea lumii fiind nebunie…până la moarte lucrarea în lume se face prin milă, iar în lume prin dragoste sufletul poate ajunge să vorbească cu îngerii, însă până la această dragoste se începe cu tăcerea…Aici vine filosoful și interpretează Învățăturile în legătură cu faptul că mai înainte de toate este tăcerea.

Tăcerea noastră și a lumii, tăcerea ce ne rupe de rătăcirile, de amăgirile, de înstrăinările din mințile noastre, de a fi târâți de cuvintele și de gândurile noastre. Tăcerea așternută peste lume, devenind surzi la mizeriile, la zvonurile lumii, muți pentru vorbele pe care lumea rostește prin noi. Tăcerea face oprire, afirmă Învățăturile. Oprire a amăgirii, a valului pe care ne poartă lumea, lucrurile. Ne oprim, ne înfrânăm, desființăm prin tăcere oprindu-ne, oprind lumea, oprind, respingând, desființând totul…O suspendare a lumii care seamănă cu cea a lui Descartes din Meditațiile sale, observă Noica, scoțând cu spiritul său încă ceva din odihna  sufletului românesc, din Învățăturile atribuite lui Neagoe Basarab.

Ceasul bate mai repede în blogosferă și nu-l vom mai urma pe filosof întru ce scoate la iveală din urcarea către dragostea cea vorbitoare cu îngerii. Ne vom grăbi în schimb pe subt vremi.

De la Conta și Pârvan până la Motru și Blaga, se arată o filosofie în consonanță cu țărănescul și cultura populară, având continuitatea dintre fire și spirit. Ondulațiunea universală a lui Conta, ritmica universală la Pârvan, personalitatea energetică legată de celelalte energii din natură la Motru sau matricea stilistică legată de om la Blaga adeveresc în filosofia românească  continuitatea fire/natură – spirit uman.  Vorbind Vasile Băncilă  despre  Blaga, numindu-l energie românească, menționează o intuiție a armoniei cosmice, o participare la cosmos, un cosmicism tipic sufletului românesc.

Dar această trăire în prelungirea naturii duce doar la o înțelepciune și Noica vede o fundătură pe linia filosofilor menționați. Spiritul trebuie să se rupă de natură, să fie excesiv pentru a crea o filosofie, așa cum s-a întâmplat în Occident. Dar Noica are și speranțe. Blaga poartă în filosofia sa și românescul și maniera occidentală de a face filosofie. Sau o filosofie de inspirație ortodoxă ca a lui Nae Ionescu, pe care o găsește construită ca în Occident. Fiindcă teologicul poate da sentimentul rupturii, dezastrului din care se poate naște o filosofie…

Situat în prelungirea naturii, sufletul românesc nu are sentimentul rupturii de ea, al devenirii și al dezastrului. Poate și pentru că natura a fost o apărare, un fundament în fața unei istorii, de multe ori un dezastru înfrumusețat postmortem, de naționalismul și de patriotismul miop, înșelător și ignorant. Trece și asta, crede și spune românul…

Trece și astatrece și asta…în bătaia ceasului, în lovitura lui neîncetată, orice trece…

Orice trece în vremuirea vremii, întru vremea care stă și-n care au trecut și trec toate, lovite de ceas, bătute de timp: cuvintele, tâlcurile, paginile, Noica, eu, tu, oamenii cu toate ale lor…

https://deveghepatriei.wordpress.com/

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 21 Martie 2017 în ROMANIA