RSS

Arhive pe categorii: DRAGOSTEA

Bucuria de a te simti inteles

“Cand nevoia celuilalt este nevoia mea, cand bucuria celuilalt este bucuria mea, cand celalalt este eu si toti intru toate Hristos. Asta socotesc eu ca inseamna sa fim una”

„Nimeni nu ştie ce este în sufletul omului, decît numai omul însuşi şi Dumnezeu.”
„Numai în Duhul Sfînt oamenii se pot cunoaşte unul pe altul şi pot trăi bucuria deplinei regăsiri, pentru că în afară de această întîlnire totul este nedeplin şi schimbător. „

„Viaţa însă ne schimbă pe toţi, pentru că unele sînt dorinţele copiilor, altele ale tinerilor, altele ale oamenilor cuprinşi de grijile familiei şi altele ale bătrînilor. „

„Singurătatea sufletească în care petrec majoritatea oamenilor ne descoperă cît de puţin ne cunoaştem unul pe altul şi cît de puţin ne cunoaştem pe noi înşine.”

Pr. Savatie Bastovoi

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 22 Ianuarie 2018 în DRAGOSTEA

 

Sa-i spui c-o iubesti!

imbratisamSă-i spui c-o iubeşti, fără să te temi că vreodată se va răsfăţa sau se va folosi în chip rău de vorbele acestea. Femeile necuviincioase care se duc cu unul şi cu altul, e firesc să se răsfeţe la auzul unor asemenea cuvinte. O fată bună, însă, nu numai că nu se va înfumura. Ci se va şi smeri.

Arată-i că-ţi place mult să stai cu ea, că preferi să rămâi acasă de dragul ei, decât să te întâlneşti cu prietenii tăi. S-o cinsteşti mai mult decât pe prietenii tăi, mai mult chiar şi decât pe copiii voştri. Şi pe aceştia de dragul ei să-i iubeşti. Dacă face ceva bun s-o lauzi şi s-o admiri.

Dacă va cădea în vreo greşeală, s-o povăţuieşti şi s-o îndreptezi într-o manieră delicată. Să faceţi rugăciuni împreună. La Biserică să mergeţi amândoi. Dacă se întâmplă să vă afle sărăcia adu-i aminte soţiei tale că Sfinţii Apostioli Petru şi Pavel care sunt mai presus de toţi împăraţii şi bogaţii, şi-au petrecut viaţa în foame şi în sete. Arată-i că niciun necaz din viaţă nu este înfricoşător, fără doar să ne împotrivim lui Dumnezeu şi voii Sale.

Sf. Ioan Gură de Aur

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 19 Ianuarie 2018 în DRAGOSTEA, IUBIREA

 

Cine lasa o dragoste curata nu mai gaseste fericirea niciodata

maxresdefaultAm văzut și bărbați crescând copii singuri, și femei crescând copii singure. Trebuie să ne asumăm responsabilitatea, nu cu jenă, cu seriozitate. Nu putem fi bărbați numai în pat, și în societate trebuie să fim la fel de bărbați! Degeaba poți să demonstrezi tu că poți face un copil, dacă nu poți demonstra că-l poți crește! Avem tineri foarte buni dar trebuie să le cultivăm asta.. să nu fie moi, să aibă un pic de nerv, un pic de demnitate, un pic de orgoliu bărbătesc! Când ți-ai ales soția, să știi că-i pentru todeauna, să nu vii cu scuze puerile „Vai, dar nu ne înțelegem, nu ne potrivim, nu avem același caracter!” Nu te joci cu o taină a lui Dumnezeu! Este un cântec popular:
„Cine lasă o dragoste curată, nu mai găsește fericirea niciodată!”
Deci, poți să te însori de 10 ori.. tu tot la prima dragoste ai să fii cu sufetul, chiar dacă nu o recunoști, sau o bârfești, sau o judeci.. și despre băiat invers, la fel!
Și alt vers..”Nu-i lege să te lege, de cine nu te înțelege!”
Dar mă întreb un lucru: Cum în 4,5,6,7,8 sau 9 ani de prietenie te-ai înțeles, și când ai devenit mama și tata și apare pruncuțul și responsabilitatea, din ziua aia nu te mai înțelegi!?  Nu e același om?
E clar că trebuie să stăm împotriva diavolului în ziua cea rea, cum spune Ap. Pavel!
Nu trebuie să plecați de la premiza că trebuie voi doi să va iubiți, pentru că eu cred că apare rutina… Hai să vă explic un lucru! Cea mai buna prăjitură din lume, rețeta, o faci de 5 ani 10, 15, 20 de ani, e tradiția casei. La un moment dat, spui că aș mai face și ceva nou! Asa apare și în famile, la un moment dat vine dracul cu imaginația.. că ar putea fi ceva interesant. Dar să mergi pe acest principiu: Nu pentru mine, pentru copilul meu, mă străduiesc, așa cum părinții mei mi-au asigurat mie o mamă și-un tată, și eu să le asigur copiilor mei.
Eu am avut altă fericire, eu am crescut la bunici, n-am avut nevoie de părinți și nu le-am simțit nici lipsa, nici prezența, dar vreau să vă spun diferența de educație.  Bunicii mei de mic mi-au dat câte o treaba de „Fă aia că trebuie făcut! Fă lucrul ăsta!” Pe când, părinții mai au aceste slăbiciuni „Lasă-l că-i mic, lasă-l că învață, lasă-l că e tânăr, că nu poate!”
Și copilul devine alintat, cum e căluțul ăla care atunci când pui hamul pe el, întâi trage un butuc, îl lași numai cu căpăstru, îl lași mai lung.. până ce-l pui la căruță! Am văzut și bărbați crescând copii singur, și femei crescând copii singure. Trebuie să ne asumăm responsabilitatea, nu cu jenă, cu seriozitate..
Nu putem fi bărbați numai în pat, și in societate trebuie să fim la fel de bărbați! Degeaba poți sa demonstrezi tu că poți face un copil, dacă nu poți demonstra că-l poți crește!
Ești un iresponsabil total, să-l lași pe copilul tău din start , lipsit de o educație fundamentală din partea unui părinte. Dacă ai acest țel și crez! Indiferent cât de greu ar fi!
Sunt și femei care au îndurat viciul băuturii, poate și bătaie, poate un soț mai crud, mai desfrânat, dar au stat ele acolo și s-au străduit în credința lor.
Îmi aduc aminte de o bătrână de 99 de ani, a murit acum 3 zile, și a venit nora ei la mine:
– Părinte, mi-a murit bătrâna! Și i-am zis..
– Ți-o pomenesc cu drag! Avea cam 75 de ani bătrâna când a venit la mine și a zis:
– Părinte, fă o rugăciune că mă bate moșul meu, de-mi sună apa-n cap!
– Dar câti ani are moșul?
– 80 de ani!
– Și de ce te bate?
– Păi nu-i place mâncarea!
– Da de ce nu-i faci mâncarea bună?
– Păi din 300 de lei pensie, cum să-i fac?”
Vedeți! Și ea a stat cu el, și a răbdat așa umilă, bătrână și necăjită.. cum era. Și s-a rugat acolo în legea ei, și nu l-a lăsat niciodată. Și-mi ziceam.. Uite cum a rânduit Dumnezeu, dacă a trăit umilă, să trăiască 100 de ani, și oamenii plătesc mii de lei pe medicamente, pe produse naturiste, pe nutrienți, pe vitamine.. și la 50 – 60 de ani auzi că e plin de cancer, că e bolnav sau e mort! De ce? Viața ți-o dă Dumnezeu după credință! Sănătatea ți-o dă după trăire! Iar bucuria ți-o dă după străduință! Deci să ne străduim să fim niște tineri ultra-serioși! Corect este ca atuci când te-ai casatorit, să nu te mai desparți niciodată! „Ce a unit Dumnezeu, omul să nu desfacă!” E lege și n-am facut-o eu!
De câte ori am putut, la spovedit, i-am împăcat, le-am mai dat dreptate, un sfat.. dar nu i-am lăsat! Am din câți am căsătorit în 25 de ani de preoție, doar doua familii au divorțat (de forță supremă) dar în general au răbdat.. Și mă uit și eu cum vin cu copiii lor, care au 15, 16, 18 ani și ție mai mare dragul să vezi cum se ridica o generație tânără. Cu greutăți, cu certuri, cu schimbări de replici, de vorbe.. poate o data nu le-au ajuns banii, odată vrei altceva, dar te înarmezi cu actul de jertfă.
Nu faci nimic altfel! Toți o să scriem veșnic: „Nepotrivire de caracter!” N-o sa ne potrivim niciodată! Caracterele sunt unice! Fenotipul fiecărui om e unic! Voința fiecărui om e unică și liberă! Numai dragostea ne poate uni! Exact cum pui lutul între două cărămizi!
Atât!

Pr. Calistrat

 
4 comentarii

Scris de pe 8 Ianuarie 2018 în DRAGOSTEA, SFATURI

 

SOCRATE – celor ce iubesc

the-15-best-greek-and-roman-classicsSe cade ca un tînăr să pună la încercare pe cei ce îl iubesc şi să le primească iubirea sau să fugă de ea după vrednicia lor. Tot datina îi încurajează pe îndrăgostiţi să caute dragostea celor iubiţi şi îi îndreptăţeşte pe aceştia din urmă să fugă de iubitorii lor. Punîndu-i astfel la întrecere şi la încercare şi pe unii, şi pe alţii, obiceiul de la noi urmăreşte să-i aleagă pe cei buni de cei răi, atît dintre iubitori, cît şi dintre cei iubiţi de ei.

Iată şi pricina pentru care la noi două lucruri sînt socotite ruşinoase: întîi, ca un tînăr să se lase prea de grabă în voia unui îndrăgostit, nelăsînd să treacă destul timp (ştiut fiind că încercarea timpului este, în multe privinţe, doveditoare); al doilea, să facă pe placul cuiva doar ca să dobîndească bani sau trecere în viață, fie că se află la greu şi, ameninţat, nu are tăria să se împotrivească, fie că se lasă ispitit şi nu respinge cu dispreţ asemenea foloase.

Se crede, pe bună dreptate, că ele nu sînt nici trainice, nici statornice, fără a mai pune la socoteală şi faptul că din ele nu se poate naşte o prietenie frumoasă. Astfel că, potrivit rînduielilor noastre, unui tînăr care vrea să primească dragostea cuiva fără să se înjosească îi rămîne o singură cale. Într-adevăr, întocmai cum la noi se socoteşte că atunci cînd un îndrăgostit, de bunăvoia lui, se arată în fel şi chip înrobit celui care rivneşte, asta nu este nici linguşire, nici lucru de ocară, tot aşa, cînd e vorba de cel iubit, ca să fie mai presus de aspra judecată, i se îngăduie un anume fel de robie, dar unul singur, robia care îl înalţă deasupra a ceea ce este.

Într-adevăr, cînd un tînăr vrea să se supună dragostei cuiva socotind că prin aceasta va deveni mai bun, fie că e vorba de filozofie, de muzică, de sculptură sau de orice altceva, supunerea aceasta de bunăvoia lui nu e socotită, la rîndul ei, nici drept linguşire, nici drept lucru vrednic de ocară. Şi atunci, dacă este ca supunerea unui tînăr la dragostea celui care iubeşte să fie un lucru frumos, trebuie ca cele două cerinţe ale noastre, cea cu privire la dragostea pentru băieţi şi cea privitoare la dragostea pentru filozofie sau pentru orice alte destoinicii, să se îmbine într-una singură.

Pentru că, atunci cînd năzuinţele celui care iubeşte şi ale celui iubit se întîlnesc, fiecare dintre ei trebuie să se poarte după legea lui proprie: cel dintîi să-l slujească atît cît se cuvine pe cel ce i-a primit dragostea, cel de-al doilea să facă, tot atît cît se cuvine, pe placul celui care îl ajută să ajungă mai înţelept şi mai bun. Atunci şi numai atunci, şi anume cînd cele două legi devin una singură, este frumos ca iubitul să răspundă dragostei iubitorului său: cînd acesta din urmă este în stare să înalţe mintea şi celelalte înzestrări ale celuilalt şi cînd celălalt este dornic să dobîndească o mai bună creştere şi, îndeobşte, înţelepciunea.

 

 
Un comentariu

Scris de pe 3 Ianuarie 2018 în DRAGOSTEA, INTELEPCIUNE

 

Dragostea care e jertfelnica

infirmiDragostea nu reproșează, nu suspectează, nu aduce aminte greșelile tinereții, nu numără, nu contabilizează, nu invidiază, nu te pune în posturi înjositoare. În dragoste nu e competiție, nu e umilință, lăudăroșenie, gelozie, poftă sau teamă. În dragoste este doar bunăvoință, îngăduință, curăție, bucurie, și liniște. Dragostea presupune supunere fără de robie. Dragostea presupune să le vezi pe toate, dar să taci și să continui să iubești. Dragostea este cercare fără de viclenie; mustrare fără înjosire; dăruire fără sărăcire. Dragostea este peste toate acestea, o jertfă care se dăruiește pe sine zilnic, necondiționat și fără să se împuțineze.

Însă, la unii oameni iubirea este trecătoare. Ei iubesc numai când au de câștigat, numai pe timp de pace. Ei iubesc numai tinerețea, frumusețea, bunăstarea și sănătatea din ceilalți, iar când acestea s-au trecut, dispare și iubirea. Dar oare a fost iubire sau doar un fior trecător, o poftă, un interes ascuns?…

Oamenii confundă adeseori pofta cu iubirea. Pofta de a poseda frumusețea celuilalt care nu este altceva decât dorință, nu iubire. Pofta de a fi lângă cel inteligent sau bogat care nu este altceva decât interes. Or, dragostea adevărată nu e condiționată de nimic, nici de timp, nici de spațiu, nici de frumusețe sau alte lucruri pieritoare. Iar calitatea omului stă în calitatea dragostei lui – după cât este dispus să jertfească în mod dezinteresat, necondiționat pentru scopuri nobile.

ELENA J.

 
Un comentariu

Scris de pe 29 Decembrie 2017 în DRAGOSTEA, ELENA J.

 

Fara dragoste nicio nevointa nu este primita

Partea grea la manastire nu-s posturile, metaniile, ajunarile, privegherile. Astea-s floare la ureche. Greu, cu adevarat greu este, ca în orice obste închisa, sa traiesti în pace si armonie cu ceilalti vietuitori, sa le înduri felul particular de a fi, a se purta, a trai, sa le rabzi inevitabilele ticuri, manii, reactii instinctuale, sa te insensibilizezi cât priveste propriile-ti reactii nervoase la mediul înconjurator. Relatiile interumane, iata piatra de încercare! Dragostea frateasca ori macar bunavointa, rabdarea, îngaduinta si vointa (iar dam de ea!) de a pastra prietenia între frati: acestea dovedesc autenticitatea unei trairi crestine, unei vocatii monahale … Numai ele omologheaza folosirea denumirii de „manastire”. De nu, totul nu-i decât parada si panorama. Porunca noua dau voua: Sa va iubiti unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, asa sa va iubiti unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii fata de altii (Ioan 13, 34-35).

Nimic, nici o însusire oricât de înalta, nici o asceza, nici o stiinta teologica, nici o nevointa, nici o mucenicie nu pot înlocui aceasta porunca absoluta. Si as adauga: daca nu puteti, daca dragostea nu va este accesibila, macar stapâniti-va nervii si mânia, macar purtati-va ca si cum ati iubi – e si aceasta o modalitate acceptabila, de ordin inferior fireste, însa cu sorti de a fi premergatoare a formei superioare si a se preface cu vremea în iubire, fiind un caz al procesului calificat de Constantin Noica: devenire întru fiinta.

 

Nicolae Steinhardt

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 22 Noiembrie 2017 în DRAGOSTEA

 

Cea mai mare nevointa este sa dobandesti dragostea

basmalutaSunt priviri care nu se mai pot întâlni ca înainte, iar aceasta pentru că s-a răcit dragostea. Și nu mai vorbim de iubirea dușmanului, dar ne întrecem în orgolii și cu fratele, fie el prieten, soț sau părinte. Iar principala cauză care distruge relațiile este mândria. Poți să fi ajuns la măsuri duhovnicești înalte, să trăiești ca un ascet, să faci nevoință aspră, dar dacă ai ură în inimă, toate acestea nu îți ajută la nimic, pentru că dragostea este mai presus decât toate; doar ea dă valoare celorlalte osteneli și virtuți.

Am ajuns să credem că noi înșine ne suntem suficienți pentru a trăi, pentru a fi fericiți, pentru a ne mântui, chiar. Ce înșelare grozavă! Tocmai de aceea am pierdut pacea inimii, pentru că am rupt legătura cu frații și trăim doar pentru propriul ego. Iar pacea nu o vom dobândi până nu ne smerim, până nu scoatem ura din suflet, până nu recăpătăm dragostea cea curată de odinioară.

Așa ne-a făcut Dumnezeu – să avem nevoie unul de celălalt, să depindem unul de celălalt, să ne căutăm, să ne completăm, să ne întregim. În singurătate nici bucuria n-ai cui s-o împărtășești, nici suferința cu cine s- împarți. Iar mântuirea tot în raport cu celălalt o dobândești – suportându-i zilnic caracterul dificil, neputințele, acceptându-i defectele și minusurile. Aceasta este cea mai mare nevoință, mai mare decât oricare alta! Și pentru că dragostea este cea mai mare virtute, are și cei mai mulți dușmani, fiindcă rezistența vieții este iubirea!

Elena J.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 17 Noiembrie 2017 în DRAGOSTEA, ELENA J.