RSS

Arhive pe categorii: DRAGOSTEA

Cuvintele batranilor: Dragostea

  1. Bătrânul Amfilohie dădea acest sfat: “Iubeşte-L pe Unicul ca toţi să te iubească. Nu numai oamenii te vor iubi, ci şi vieţuitoarele fără raţiune, căci, atunci când harul divin se manifestă, el atrage ca un iubitor tot ce este înaintea lui. Şi nu numai că te vor iubi, ci te vor şi respecta, căci pe chipul tău va străluci faţa curată şi feciorelnică a Celui pe care tu-L iubeşti şi adori”.
  2. Bătrânul Iosif Isihastrul le zicea călugărilor săi: “Ceea ce nu-i dăm lui Dumnezeu spre a fi întrebuinţat de El, este întrebuinţat de diavol. De aceea Domnul ne-a dat porunca să-L iubim din tot sufletul şi din toată inima, pentru ca cel rău să nu găsească nici loc, nici odihnă pentru a locui în noi”.
  3. Despre iubirea pe care trebuie să o avem faţă de Hristos, Bătrânul Amfilohie zicea: “Până ce inima noastră nu este locuită de dragostea lui Hristos, nu putem face nimic. Suntem ca nişte bărci fără carburant în motor.” Şi el adăuga: “Să ne aducem aminte de Hristos cu dragoste, şi atunci inima noastră va tresălta de bucurie”.
  4. Dragostea niciodată nu se sfârşeşte. Chiar dacă se adresează la mai mulţi, nu se împuţinează. Bătrânul Epifanie zicea: “Dragostea adevărată se aseamănă cu flacăra unei lumânări. Oricâte alte lumânări s-ar aprinde din ea, flacăra primeia rămâne întreagă şi nu se micşorează deloc. Şi, fiecare nouă lumânare, are aceeaşi flacără ca şi precedentele”.
  5. Bătrânul Iosif spunea: “Când Harul lucrează în sufletul celui ce se roagă, Dragostea lui Dumnezeu îl copleşeşte şi el nu poate decât să suporte ceea ce resimte. Această dragoste se întoarce apoi spre lume şi spre oameni, pe care îi iubeşte într-atât încât cere să ia asupra sa toate nenorocirile şi suferinţele omeneşti pentru a-i uşura pe alţii. În general această dragoste compătimeşte cu toate ispitele şi încercările, chiar cu cele ale fiinţelor fără raţiune, până acolo încât plânge gândindu-se că acestea suferă! Acestea sunt caracteristicile dragostei care provoacă şi suscită rugăciunea. De aceea marii rugători nu încetau de a mijloci pentru lume. Ni se pare străină şi cutezătoare rugăciunea lor, dar ea prelungeşte viaţa pe pământ. să ştiţi că dacă aceşti rugători ar dispare, acesta ar fi sfârşitul lumii”.
  6. Bătrânul Ieronim zicea: “Vrei să iubeşti oamenii? Iubeşte-L pe Hristos şi vei vedea cât îi vei iubi pe oameni, chiar dacă nu vrei. Dragostea care vine din dragostea lui Hristos este dragoste puternică şi veritabilă. Iubeşte-L pe Hristos!”
  7. Dragostea este semnul după care se recunosc creştinii. Bătrânul Amfilohie zicea: “Noi trebuie să avem dragoste faţă de persoana lui Hristos, această dragoste este necesară vieţii sufletului nostru. Dragoste faţă de creaturile lui Dumnezeu, faţă de animale, de copaci, de flori, de păsări, şi mai ales faţă de om, cea mai perfectă dintre creaturile lui Dumnezeu”.
  8. Acelaşi bătrân povăţuia: “Dragostea cerească, copilul meu, să-ţi umple mereu inima. Umple-o numai de doriri înalte şi dumnezeieşti. Te vei bucura atunci de şoaptele dumnezeieşti ale Fiinţei adorate, care se bucură să vorbească cu tine atunci când inima ta a devenit tronul Său. Trebuie să-ţi păstrezi neîncetat inima ca un chivot sfânt şi imaculat”.
  9. Noi îi admirăm pe Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre pentru nevoinţele ascetice pe care le-au împlinit. Dar oare ce le dădea forţă de a le îndura? Bătrânul Antim sublinia: “Părinţii aveau platoşă credinţa neclintită în Dumnezeu şi străluceau de doriri sfinte. Dumnezeu îi lăsa să simtă încercarea suferinţelor atât cât voia, apoi le dădea harul Său şi socoteau ca nimic aceste suferinţe”.
  10. Despre dragostea pe care trebuie să o avem pentru cei ce ne stânjenesc şi ne chinuiesc, Bătrânul Porfirie zicea: “Orice om care ne jigneşte, ne face rău, ne calomniază sau este nedrept cu noi, este unul dintre fraţii noştri căzut în mâinile diavolului. Până ce-l întâlnim pe acest frate noi trebuie să plângem mult, să suferim dimpreună cu el şi să ne rugăm lui Dumnezeu, în linişte şi cu stăruinţă, ca-n ceasul dificil al ispitei să ne întărească şi să aibă milă de fratele nostru, victima diavolului. Şi Dumnezeu ne va ajuta, atât pe noi cât şi pe fratele nostru”.
  11. Despre dragostea faţă de aproapele Bătrânul zicea: “Când fratele nostru face o greşeală, noi trebuie să-i suportăm ispita. Adevărata dragoste ne inspiră să facem sacrificii pentru aproapele nostru. Fără sacrificiul din partea noastră, dacă-l judecăm pe fratele nostru care a păcătuit, îl facem să cadă şi mai jos. Şi invers, printr-un sacrificiu al dragostei noastre şi prin rugăciunea noastră tainică pentru el, îi trezim conştiinţa, care se educă şi-l judecă: atunci el se pocăieşte şi se îndreaptă”.
  12. Bătrânul Iosif zicea: “În prezenţa unuia despre care ştii că te bârfeşte şi te denigrează, este aproape imposibil să nu te tulburi înlăuntrul tău, chiar dacă te sforţezi să rămâi nepăsător. Dar prin iertare şi rugăciune pentru acea persoană, tu contrabalansezi rana şi tristeţea”.
    13. Bătrânul Filotei sublinia importanţa dragostei: “Dacă un om construieşte o casă şi o lasă fără acoperiş, această casă nu-i foloseşte la nimic. La fel este şi omul care a dobândit toate virtuţile şi n-are dragoste, este ca o casă fără acoperiş”.
  13. Pentru a dobândi dragostea, acelaşi Bătrân învăţa: “Omul blând se curăţeşte de păcatele sale, căci Dumnezeu locuieşte în el. Omul curăţit de păcate este iluminat de razele Duhului Sfânt şi dobândeşte dragostea”.
  14. Bătrânul Porfirie zicea: “Hristos locuieşte în sufletele adevăraţilor creştini, şi ei nu pot decât să-i iubească pe toţi oamenii, inclusiv pe duşmanii lor”. Şi adăuga: “Coroana dragostei noastre faţă de prieteni are şi corpuri străine (interesul, recompensa, vanitatea, slăbiciunea sentimentelor, simpatia pătimaşă) în timp ce coroana dragostei noastre faţă de vrăjmaşi este pură”.
  15. Vocea iubirii schimbă inima împietrită a oamenilor. Bătrânul Porfirie învăţa: “Dragostea lui Hristos trebuie să atingă tot universul, chiar şi pe hipi din Matala! Aş dori mult să mă aflu acolo cu ei, nu pentru a păcătui împreună cu ei sau pentru a-i critica pe aceşti oameni, ci pentru a trăi cu ei, bineînţeles fără a păcătui, şi a lăsa dragostea lui Hristos, care schimbă fiinţele, să le vorbească ea însăşi”.
  16. Ascultarea este o condiţie a dragostei. Bătrânul Iosif Isihastrul zicea: “Nu există dragoste adevărată fără supunere. Cum poţi tu să-i iubeşti şi să slujeşti altora dacă nu te supui voinţei lor? Fiecare faptă de dragoste adevărată este slujire, şi cei ce practică ascultarea fac o dublă lucrare: pe de o parte, îşi arată încrederea în cel ce porunceşte şi, pe de altă parte, pusă în practică, prin serviciu dragostea ce i-l oferă”.
  17. Bătrânul Amfilohie zicea: “Eu am fost născut pentru a-i iubi pe toţi oamenii. Că sunt turci, negri sau albi, nu mă interesează. Văd pe chipul fiecărui om chipul lui Dumnezeu. Şi pentru acest chip a lui Dumnezeu, eu sunt gata la orice sacrificiu”.
  18. Gheorghe, Bătrânul din Drama, de asemenea, îi învăţa pe creştini să fie iubitori: “Creştinul care-i iubeşte pe toţi oamenii şi mai ales îi iartă pe cei ce i-au făcut rău merită să primească răsplată de la Dumnezeu. Căci dacă împlinim toate faptele bune, dar nu-l iubim pe aproapele, nu facem nimic. Suntem un zero, un nimic! Iubirea, fraţii mei, iubirea o cere Dumnezeu de la noi!”
  19. Bătrânul Porfirie zicea: “Pentru ca toţi să te iubească, trebuie ca tu mai întâi să-i iubeşti”.

http://www.ganduridinierusalim.com/

 

 
2 comentarii

Scris de pe 7 Noiembrie 2016 în DRAGOSTEA

 

Despre dragoste

Daca Dumnezeu iti trimite dragostea, nu inseamna ca-ti da de-a gata si o mare iubire. Dragostea e doar o arvuna de la Dumnezeu. Daca o cheltui fara stiinta, nu mai ajungi niciodata la iubirea adevarata. Poate la inceput nu pare mare, dar iubirea, daca se lucreaza, creste tot mai mult. Iubirea nu e emotie, e o putere. Trebuie sa mergi mai departe. Pentru ca impasul la care ajungi intr-o relatie e al tau, in primul rand, nu al celuilalt. Dumnezeuti l-a randuit tie, ca sa te depasesti, ca sa evoluezi. Schimband persoana, fugi de tine, fugi de devenire. Iar obstacolul va reveni, sub alta forma, oricine ar fi langa tine.  Si iubirea e o jertfa. Jertfesti sinele tau, ca sa-ti apropii sinele celuilalt. E o renuntare la tine. Sacrificiul da profunzime oricarei relatii. E cel care fixeaza iubirea. Sa te indragostesti e usor, dar sa iubesti e foarte greu. Fugi de cruce: fugi de inviere, fugi de bucurie, fugi de iubirea adevarata! Nu se poate fara. Fara cruce, e calea usoara, comoda. Nestiind sa suferim cu bucurie, sa umplem suferinta de rost, fugim, de fapt, de viata. Si tot ce primim e de mana a doua. Toate bucuriile si iubirile sunt diluate. Tot ce traim e searbad. De ce suferintele din dragoste sunt unele dintre cele mai dureroase? Pentru ca omul, iubind, se deschide si devine profund. Si atunci incaseaza loviturile direct in profunzimea fiintei. Daca iubirea a fost cu Dumnezeu si celalalt pleaca totusi, Dumnezeu nu ramane dator. Vine El si umple golul, pentru ca tu nu l-ai iubit doar pe cel care a plecat, ci si pe Dumnezeu din el. Poti fi destramat cu adevarat dupa o despartire, doar daca nu-L ai pe Dumnezeu. Daca ai iubit stramb, daca ai fost posedat de celalalt.

Pr. Pantelimon, Manastirea Oasa

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 12 Octombrie 2016 în DRAGOSTEA

 

Cand iubesti, nu socotesti

Când te uiți în jur, de peste tot ești încurajat să îți contorizezi finanțele, sentimentele, oamenii, situațiile. Chiar perioada aceasta mi s-a spus de câteva ori că ”nimic nu e gratis pe pământ”. Drept dovadă că lumea aceasta funcționează după un asemenea sistem este barterul. Adică eu îți dau ceva, ca tu să-mi dai altceva.

Însă dacă ne uităm la sistemul de valori a lui Dumnezeu, acesta spune așa: „Eu îți dau ceva pentru că te iubesc”. Nu pentru că mă aștept de la tine la ceva în schimb, nu pentru că am de câștigat ceva din asta, nu pentru ca tu să-mi dai altceva. Pur și simplu pentru că te iubesc. Oricum nu prea ai nimic ce să-mi oferi în schimb, pentru că tot ce ai, de la Mine ai. Însă Eu continui să-ți dau chiar și atunci când nu apreciezi, pentru că te iubesc.

Dacă trebuie să funcționăm după un sistem propriu, eu cred că acesta ar trebui să fie: „când iubești, nu socotești”. Să uităm de bartere, de schimb pe schimb, de îți dau ca să-mi dai. Pur și simplu când iubești cu adevărat nu socotești.

Nu socotești de câte ori ai iertat. ”Știi, eu te-am iertat de 5 ori, așa că acum e rândul tău să mă ierți tot de atâtea ori”. Iubirea nu cunoaște cifrele. Iubirea, în schimb, cunoaște iertarea.

Nu socotești de câte ori ai oferit. ”Știi, bine că eu ți-am dat ce-ai vrut. Acum și tu trebuie să-mi dai ce vreau eu.” Iubirea nu-l cunoaște pe ”dă-mi”. Iubirea, însă, îl cunoaște pe ”îți ofer”.

Nu socotești câte nopți nedormite ai, câte lacrimi au curs sau câte sacrificii ai făcut. Nu ții socoteală la câte mi-ai dat, ca să-ți dau tot atâtea. Să nu cumva să-ți dau în plus. Nu socotești câte drumuri ai făcut, pentru că dacă e nevoie, mergi un kilometru în plus. Chiar doi. Sau trei. Atâția cât e nevoie ca celălalt să fie bine.

Până când nu o să înțelegem că în iubire nu socotești, o să iubim egoist. O să așteptăm să ni se ofere mai mult decât să oferim. Să ni se slujească. Să ni se închine. Iubirea nu numără. Iubirea nu oferă ca să primească înapoi. Iubirea nu spune ”îți dau asta ca să-mi dai aia”. Iubirea din Dumnezeu oferă și iartă pur și simplu ”pentru că te iubesc”.

Alina Ilioi

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 30 Septembrie 2016 în DRAGOSTEA, IUBIREA

 

Copiii nostri

Azi am îngropat un pui de pasăre care a plecat în mâna Lui, din mâna mea…
Aţi privit vreodată o pasăre cum moare?
Cum din aripi să traiască dă a disperare,
Cum te priveşte cu ochii – gămălii?
Încearcă să ciripească…
Mai bine, nu privi!
Inima-i plăpândă, bate sacadat,
Apoi o lacrimă îi curge,
Atât i-a fost dat…
Unde eşti Tu, Tată? Ai uitat?
Şi puiul are o mamă, îl strigă neîncetat.
Chiar nu Ţi-e Milă?
Cum poţi privi?
Care e treaba cu “a fi şi a nu mai fi?”
Cine plânge puiul de pasăre,
Ce la amiaz’ sfârşitul şi-a găsit
Într-un căuş de palme iubitoare,
O mângâiere şi un sărut.
Rugăciune fierbinte către Tatăl se înalţă:
Mai dă-i o şansă,
Nu mi-l lua,
Să-l privesc cum zboară, să-mi mai spună ceva!
Potop de lacrimi se revarsă și un suspin:
Facă-se Voia Ta,
Precum în Cer aşa şi pe Pământ!
Eu, aici, te plâng,
Micuţa mea…
Ne vedem în Vis,
Să-mi cânţi ceva!

Milena Vasenciuc

 

Puterea dragostei crestine

Iubirea care-L are ca pricină şi temelie pe Hristos este statornică şi nepieritoare. Nimic n-o poate destrăma, nici calomnii, nici primejdii, nici chiar ameninţările cu moartea. Cel ce are dragoste creştină, oricâte neplăceri ar suferi de la un om, nu încetează să-l iubească; căci nu este influenţat de patimile sale, ci este insuflat de Iubire, de Hristos. Tocmai de aceea iubirea creştină, cum spunea Pavel, nicicând nu va pieri.

Şi, adevărat, ce pricină ai putea aduce, pentru care să încetezi să-l mai iubeşti pe aproapele tău? Faptul că, pe când tu îl cinsteai, acela te înjura? Sau faptul că, pe când tu săvârşeai fapte bune în folosul lui, acela voia să te vatăme? Dar dacă-l iubeşti întru Hristos, aceste cauze te vor face nu să-l urăşti, ci să-l iubeşti şi mai mult. Căci toate cele care distrug iubirea obişnuită, născută din interes, întăresc iubirea creştină. Cum? În primul rând, întrucât cel care se poartă în chip vrăjmaş cu tine, îţi aduce răsplată de la Dumnezeu; şi în al doilea rând, fiindcă acela, fiind bolnav duhovniceşte, are nevoie de compătimirea şi de sprijinul tău.

Sf. Ioan Gură de Aur

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 7 Iulie 2016 în DRAGOSTEA

 

Dragostea care umple sufletul

De cînd mă ţin minte am fost frămîntat de gîndul la dragoste. Dragostea mi s-a descoperit măreaţă şi gingaşă în persoana mamei mele, aşa că pot spune că m-am născut în dragoste şi am fost însoţit de dragoste de-a lungul întregii mele vieţi. Am suferit de fiecare dată cînd am simţit că dragostea lipseşte. A nu mai fi iubit, pentru mine, înseamnă a nu mai exista. În copilărie, cînd făceam vreo răutate, mămica mă împingea uşor cu mîna şi îmi spunea: „Du-te de la mine, nu te mai iubesc!” Cine poate spune ce trăiam eu atunci? Abia acum îmi dau seama că atunci mă pogoram în iad, în iadul inimii mele de copil, în iadul în care s-a pogorît Adam după ce a căzut din dragostea lui Dumnezeu. Atunci începea să-mi tremure buza şi eu rămîneam ţeapăn în faţa mamei cu mîinile în jos, cu pumnii strînşi, pînă cînd îmi făcea semn să vin şi mă lua în braţe. Atunci izbucneam în plîns. Şi plîngea şi ea. Simţeam că moartea în care m-am cufundat prin refuzul mamei a încetat şi mă întorceam la viaţă prin mărturisirea iubirii ei.

Pr. Savatie Bastovoi

 

Dragostea care incepe de la frumusetea sufleteasca nu moare niciodata

Ascultă Scriptura, care zice: „Mică între zburătoare este albina, dar împărăteasa dulceţilor este roadă ei” (Isus Sirah 11, 3). Făptură a lui Dumnezeu este femeia şi nu pe ea o batjocoreşti, ci pe Cel ce a făcut-o. Ce ţi-a făcut femeia?

N-o lăuda pentru frumuseţea ei! Căci atât lauda, cât şi ura şi dragostea care se ivesc din pricina frumuseţii din afară ţin de sufletele neînfrânate ‒ doar omul pătimaş are simpatii şi antipatii în funcţie de aspectul exterior ori de diferite înzestrări şi talente ale unei persoane cu care intră într-o relaţie.

Caută frumuseţea sufletului! Urmează Mirelui Bisericii! Frumuseţea din afară este plină de fală şi de multă nebunie şi te aruncă în gelozie şi adeseori te face să bănuieşti lucruri necuviincioase. Dar tu zici că dragostea aceasta îţi dă plăcere? O lună sau două sau cel mult un an, şi mai departe nu! Iar apoi minunea se veştejeşte după obişnuinţa îndelungată cu ea. Iar cele care au fost acoperite de frumuseţe rămân: mândria, lipsa de minte, dispreţul. Dar în cazul celei sufleteşti nu e aşa. Ci dragostea întemeiată pe frumuseţea sufletească, odată începută, rămâne cu tărie, fiindcă e vorba de frumuseţea sufletului şi nu a trupului.

Sfântul Ioan Gură de Aur

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 21 Martie 2016 în DRAGOSTEA, Uncategorized