RSS

Arhive pe categorii: DRAGOSTEA

„Lasati-l sa moara linistit ca nu mai avem ce-i face!”

FB_IMG_1559991280562.jpg

Alt copil pe care l-am avut, cu două cancere. În seara când îşi trăgea ultima răsuflare acel copil, au venit toţi doctorii, s-au uitat şi au zis: „Lăsaţi-l să moară liniştit, că nu mai avem ce-i face.” Avea doi ani şi numai şase kilograme, era tot uscat… mirosea de la el, de-acuma, se strica copilul… era într-o stare foarte grea. Şi l-am luat în braţele mele, am început să plâng tare, că mi-era milă şi mila m-a biruit tare mult, pentru că am zis: „Dacă ar fi fost mama…!” – în durerea mare, numai mama poate să-i aline durerea. Fiecare am avut mame sau le mai avem şi ştim că atunci când ne este greu, mama numai dacă se alipeşte cu buzele de fruntea noastră sau ne cuprinde lângă ea, uităm tot. Şi în durerea asta, eu plângeam cu copilul în braţe şi m-am gândit: dacă ar fi mama acuma, să-l cuprindă, lui i-ar fi mult mai uşor chiar şi să moară. Dar Dumnezeu a lucrat prin minune, că l‑am luat şi l-am dus înaintea unei icoane – Maica Domnului de la Boian. L-am pus aşa, cu mâinile, cum îl ţineam, înaintea icoanei, şi am început să mă rog – nu mai era nimeni cu mine – şi am putut să-mi răcoresc şi eu sufletul prin rugăciune. şi am spus: „Maica Domnului, el nu are pe nimeni în lumea asta. El este un orfan. Dacă poţi, ajută-l!” Şi copilul a început să respire din nou – că respira foarte rar. A început să respire mai des, să dea din cap, din mânuţe, din picioare… dimineaţa a început să mănânce. Şi acuma a venit frate în mănăstire. Îl cheamă Ionel.

ÎPS Longhin Mihail Jar

Reclame
 
Un comentariu

Scris de pe 8 iunie 2019 în DRAGOSTEA

 

Sa nu-ndraznesti sa iubesti

PRIMI SI OFERI.jpg

Să nu-ndrăznești să iubești
De nu știi să te jertfești,
Căci iubirea-i lucru sfânt
Și în cer, și pe pământ.

În iubire dăruiești,
Lupți, înduri și prețuiești,
Nu renunți la cel iubit,
Ierți mereu ce ți-a greșit.

În iubire nu faci rău
Și renunți la dreptul tău,
Nu porți ură, nu rănești,
Nu compari, nu umilești.

În iubire lupți, ajuți
Și ridici pe cei căzuți,
Cauți pacea, rămâi blând,
Nu porți cuget rău în gând.

În iubire te jertfești
Pentru cel ce îl iubești,
Îl așezi pe locu-ntâi,
Te pe locul doi rămâi.

În iubire vezi frumos
Pe tot omul, luminos,
Prin iubire te sfințești
Și iubind veșnic trăiești.

ELENA J.

 
5 comentarii

Scris de pe 22 mai 2019 în DRAGOSTEA, ELENA J., IUBIREA

 

Daca nu esti iubit, nu cere dragoste! Nu cersi iubirea de la omul care nu te poate iubi!

solo.jpg
Dacă nu ești iubit nu cere dragoste. Nu cerși iubirea de la omul care nu te poate iubi, nu-l obliga să-ți ofere ceea ce nu-ți poate da și nu vrea să dea, nu ai dreptul să-l forțezi să simtă niște emoții sau să-l faci să mimeze niște trăiri.
Nu e corect să te faci dorit acolo unde nu bucură pe nimeni prezența ta. Nu poți să faci pe cineva să se simtă vinovat pentru faptul că nu te poate iubi. Pur și simplu trebuie să înțelegi că unii oamenii nu sunt potriviți, în schimb sunt unii care au nevoie de tine, iar de la ei nu vei cere dragoste, ei te vor iubi necondiționat.
Degeaba încerci să-l ții lângă tine dacă ești departe de acel suflet. Dacă nu mai puteți salva nimic, pleaca! Uneori, oricât de greu ar fi, trebuie să renunțăm la oamenii pe care îi iubim și pentru care am da orice să-i avem aproape.
Degeaba te zbați încercând parcă să muți munții din loc dacă persoana pentru care până de curând erai totul s-a oprit. Te va respecta, îi va fi greu să se desprindă de cel pe care l-a iubit și alături de care a împărțit poate cele mai frumoase momente, însă, mai devreme sau mai târziu, va pleca. Acum, chiar dacă fizic încă este lângă tine, sufletul s-a desprins demult.
Degeaba pui întrebări ce nu-și mai găsesc răspunsul, căci timpul lor a trecut, iar tot ce ați fi putut salva s-a năruit odată cu certurile nerezolvate, cu nemulțumirile care v-au încărcat sufletele și cu vorbele aruncate aiurea la nervi. Toate aceste lucruri v-au înecat iubirea.
Degeaba duci războaie să o ai înapoi. Cel mai important război va fi cel cu tine însuți și cu timpul pe care îl vei petrece analizând fiecare moment al relației voastre pentru a vedea ce ți-a scăpat. În timp, după ce toată durerea va dispărea, vei realiza care v-au fost greșelile și pe ce drumuri v-ați pierdut.
Chiar dacă ai pierdut un om, prețuiește ceea ce ți-a dăruit! Nu-i arunca la gunoi identitatea și nu da cu imaginea lui de pământ în fața altora. Păstrează respectul pentru acel suflet și pentru toate momentele frumoase. Pune-le într-un colț de suflet, ridică fruntea sus și mergi mai departe!
Nu dispera după iubirea pe care ai purtat-o. Important este să vă respectați și sa prețuiți în măsuri aproximativ egale, să nu vă neglijați sufletele și să fiți mereu acolo, în cele mai grele momente, unul pentru celălalt.
devorbacutine.eu
 
3 comentarii

Scris de pe 12 aprilie 2019 în DRAGOSTEA

 

Caminul fara iubire este ca Biserica fara Dumnezeu…

camin-iubire

Toți ne dorim să ne îndrăgostim. Uneori, de când suntem doar niște copii. Ne dorim o prințesă sau un prinț care să ne salveze de undeva, de cineva, de ceva și uneori, chiar de noi. Toți ne dorim o poveste. O poveste numai a noastră.

Majoritatea chiar ne îndrăgostim. Și ni se dă șansa la povestea noastră. Noi ne dăm această șansă! Totuși, atunci se întâmplă ceva ciudat. De cele mai multe ori, în loc să luptăm pentru ea, să ne îngrijim de cel de lângă noi, să clădim ceva împreună, renunțăm la ea. Fugim de ea. Ne batem joc de ea. Ne adăpostim în alți oameni. În alte brațe, gânduri, vieți. În pasiuni trecătoare. Ne amăgim că totul este bine. Uneori, nici nu ne mai amintim că poveștile pe care le trăim nu sunt ale noastre. Mergem înainte din reflex. Din obișnuință. Din inerție.

Apoi, undeva, pe la mijlocul sau sfârșitul vieții, ne trezim singuri. Sângerând a păreri de rău. A întrebări fără răspuns. A iubire neîmplinită. Ne trezim înjumătățiți și ne amintim că am avut cândva șansa unei povești frumoase. A unui cămin. A unei familii. A unei iubiri ca nici o alta. Dar am fugit. Din lipsă de responsabilitate. Din teamă. Pentru că ne-a fost mult mai greu să rămânem, să luptăm, să ne pese, să avem grijă și de altcineva în afara rănilor și temerilor noastre.

Am renunțat să închegăm, să frământăm și să întreținem permanent relația pentru că a fost mai greu decât să plecăm, să rupem, să frângem. Un lucru rupt se poate lipi cumva. Viața are mereu soluția necesară. Nimeni nu rămâne singur dacă nu vrea. Toți pot avea o relație, o căsnicie, copii. Chiar și când nu iubesc. Există niște ingrediente necesare: prietenie, încredere și respect. Plus niște sentimente puternice. Nu neapărat iubire.

Totuși, lipsește ingredientul principal care transformă căsnicia în cămin. În credință. În rămânere. În înlănțuire. Căminul fără iubire este ca Biserica fără Dumnezeu.

E greu să ții o relație pe punctul de echilibru, dar asta face dintr-o relație comună una excepțională. Să te ții mereu de mână. Indiferent ce s-ar întâmpla, să știi. Să știi că la capătul mâinii este mereu un om care este Atlasul lumii și vieții tale, iar tu al său! Asta este defapt iubirea și căsnicia: viață! Face parte din noi. Trebuie doar să avem destulă încredere că suntem veriga – și putem fi veriga aceea – din care se va naște un lanț puternic.

Cel mai frumos sentiment posibil, mi se pare să ajungi să îmbătrânești alături de cineva și să îți dai seama că viața ta a fost minunată, că nimic nu s-a schimbat, ci doar a urmat cursul firesc al naturii.

http://webcultura.ro

 
Un comentariu

Scris de pe 8 noiembrie 2018 în DRAGOSTEA, DUMNEZEU, IUBIREA

 

Aminteste-ti sa petreci timp cu cei dragi

ajutor.jpg

Aminteşte-ţi să-ţi petreci timp cu persoanele iubite, pentru că nu vor fi lângă tine o eternitate. Aminteşte-ţi să spui o vorbă bună copilului care te venerează, pentru că acel copil va creşte curând şi va pleca de lângă tine. Aminteşte-ţi să-l îmbrăţişezi cu dragoste pe cel de lângă tine pentru că aceasta este singura comoară pe care o poţi oferi cu inima şi nu te costă nimic. Aminteşte-ţi să spui “Te iubesc” partenerului şi persoanelor pe care le îndrăgeşti, dar mai ales să o spui din inimă. O sărutare şi o îmbrăţişare vor alina durerea atunci când sunt sincere. Aminteşte-ţi să-i ţii pe cei dragi de mână şi să preţuieşti acel moment pentru că într-o zi acea persoană nu va mai fi lângă tine. Fă-ţi timp să iubeşti, fă-ţi timp să vorbeşti, fă-ţi timp să împărtăşeşti gândurile preţioase pe care le ai.

Octavian Paler

 
5 comentarii

Scris de pe 16 octombrie 2018 în DRAGOSTEA, IUBIREA

 

Frumusetea dragostei

Dumnezeul meu.jpg

Dragostea este esenta si izvor de frumusete intrucat ea le face fermecatoare pe toate cele asupra carora se asaza sau pe care le inconjoara.  Folosind o imagine din Symposionullui Platon, Teodoret zice ca „dupa cum cei care sunt indragostiti de trupuri isi alimenteaza iubirea privind pe cei iubiti si-si maresc si mai mult dorinta, tot asa cei care primesc boldul dumnezeiestii dragoste, vazand cu sufletul acea divina si pura frumusete, ascut si mai mult sagetile dragostei si cu cat doresc mai mult s-o impartaseasca cu atat isi indeparteaza mai mult saturarea, in timp ce placerea trupeasca e urmata de satiu, dragostea dumnezeiasca nu admite legea indestularii”.

Aceasta dragoste trezeste imaginea afectiunii dintre mire si mireasa pe care o invoca Sfantul Pavel pentru noi dupa tabloul Cantare Cantarilor: „V-am unit unui singur barbat ca sa va infatisez ca pe o fecioara neprihanita” (II Cor. XI, 2). Aceasta striga in Cantarea Cantarilor catre mire: „Arata-mi fata ta si fa-ma sa aud glasul tau, caci glasul tau e dulce si fata ta frumoasa” (II, 14).

Inaripata de istorisirile despre frumusetea lui, ea doreste sa-i vada si fata indragostit de aceasta frumusete, petitorul si insotitorul miresei, dumnezeiescul Pavel, a spus acest cuvant: „Cine ne va desparti pe noi de iubirea lui Hristos?”.

Frumusetea duhovniceasca este expresia si rodul dragostei. E o lege care e aplica tuturor si lui Dumnezeru si fapturilor Sale rationale. Atletii virtutii s-au indragostit de frumusetea lui Dumnezeu, pe care o releva texte din Sfanta Scriptura, indeosebi din Psalmi: CIII; XCIII; XCV; XLN, apoi in Isaia LXIII, Cantarea Cantarilor 1, 2, 3 etc., texte folosite in cult sau la imbracarea vesmintelor sacre. Aceste texte subliniaza intelepciunea, frumusetea si puterea lui Dumnezeu ca imparat, creator al lumii si forta irezistibila. Intelepciunea si puterea formeaza cununa frumusetii divine.

Frumusetea omeneasca a Logosului depaseste pe aceea a oamenilor, dupa cuvantul psalmistului: „Impodobit esti cu frumusetea mai mult decat fiii oamenilor si har se revarsa de pe buzele tale” (Psalmul XLII, 3). Ca fiinta divina Logosul era si este frumos, deoarece Dumnezeu ca dragoste absoluta nu putea si nu poate fi decat frumusete absoluta.

Cand in faimosul text mesianic, Isaia zice despre Logos ca: „Chipul lui era hidos, dispretuit si nesocotit” (Isaia LIII, 3), aceasta dizgratiozitate se datora, probabil apasarii pacatelor noastre asupra firii sale omenesti, care o faceau sa zica in gradina Ghetsimani: „Parinte, fa sa treaca de la mine paharul acesta” (Matei, XXVI, 42). In alta parte, Isaia prezinta pe Logos ca fiind frumos (XXXIII, 17). Cantarea Cantarilor (V, 13-16), il infatiseaza ca pe o minune de frumusete si dulceata.

Teodoret pune accentul intai pe frumusete, pentru ca frumusetea este manifestarea vazuta a dragostei. Intrupandu-se, Logosul a luat in El tot neamul omenesc, care e frumos, ca chip al lui Dumnezeu. Prin aceasta El si-a insusit, in trup omenesc, propriul Sau chip, pe care-l daduse primului om nealterat de pacat.

Actul intruparii fiind un act al dragostei, cel intrupat nu putea avea, in general, decat expresia dragostei, adica a frumusetii. Daca frumusetea fizica a naturii sale umane a putut ceda, catva timp, din cauza poverii pacatelor noastre, ea a fost suplinita de frumusetea sufleteasca a Logosului fata de rastignitorii Sai prin cuvintele: „Parinte, iarta-le lor ca nu stiu ce fac”.

Continutul mantuirii: adevarul, blandetea si dreptatea sunt aratate ca elemente ale frumusetii Logosului de Psalmist cand zice: „Cu podoaba si frumusetea ta, inainteaza, sporeste si imparateste pentru adevar, blandete si dreptate” ( Psalmul XVIV, 5).

Intelepciunea sprijinita pe textul: „S-a revarsat harul de pe buzele tale” (Psalmul XLIV 3) deriva din frumusetea divina, adica din dragoste. Puterea emana din aceeasi dragoste, caci nici o putere nu se poate compara cu cea a dragostei. Aceeasi este situatia bogatiei pe care Teodoret o prezinta in acelasi context al dragostei cand zice: „Acestea sunt ale lui: si frumusetea si bogatia si puterea”, motivand cu textul din Isaia: „Acesta era frumos in vesmantul lui, mandru de belsugul puterii lui” (LXIII, 1).

Frumusetea Logosului intrupat venea din frumusetea Sa divina: „Vesmantul omenesc n-a acoperit frumusetea dumnezeiasca; desi imbracat in acest vesmant, (Logosul) slobozea margaritarele din Frumusetea Lui, ca sa-i oblige si sa-i atraga la dragoste pe cei care-L priveau”.

Profetii, apostolii si martirii cunosc in chip deosebit frumusetea dragostei. Cununa lor filosofica este „virtutea cea mai desavarsita”, orientarea lor este lasarea de o parte a lucrurilor de aci si indragostirea de frumusetea dumnezeiasca sau de frumusetea de negrait. De aceasta frumusete s-au aprins si noii atleti ai virtutii a caror viata a descris-o Teodoret.

Ce e, in fond, aceasta frumusete „Dumnezeiasca” sau de „negrait”? Ca element divin ea nu poate fi analizata sau cunoscuta pe cale obisnuita, ca orice act sau fenomen estetic, ci printr-o puternica incordare spirituata a credintei.

Contemplarea dragostei

Dragostea dumnezeiasca n-are satietate. Cei cuprinsi de ea nu vor avea niciodata indestulare, ci doresc din ce in ce mai mult sa vada, sa contemple aceasta dragoste. Asa s-a intamplat cu Moise, care fiind invrednicit de dumnezeiasca contemplare, cat e cu putinta unui om, auzea adesea glasul unui Dumnezeu. Stand 40 de zile inlauntrul norului, unde a primit legea dumnezeiasca, nu numai ca nu s-a saturat, dar a capatat o dorinta si mai puternica si mai fierbinte. Ca si cum ar fi fost toropit de betia acelei dragoste si agitat peste masura de nebunia iubirii, nu si-a mai cunoscut propria-i fire si a dorit sa vada lucrurile pe care nu-i era ingaduit sa le vada. Ca si cum ar fi uitat de stapanire si neingaduindu-se decat la dragoste, a zis catre Dumnezeu: „Iata, Tu imi spui: „Ai aflat har inaintea mea, si eu te cunosc inaintea tuturor”. Daca am aflat har inaintea fetei Tale, arata-mi-te ca sa te cunosc.” (Iesirea XXXIII, 12-13).

Moise a primit asemenea imbatare din dumnezeiasca dragoste, iar imbatarea n-a stins setea, ci a facut-o si mai arzatoare. Adaosul de bautura a intensificat dorinta si consumul ei a sporit pofta. Dupa cum focul cu cat e alimentat mai mult, cu atat arata o putere mai mare, intrucat aceasta creste prin adaosul materiei, si nu se slabeste, tot asa si dragostea de Dumnezeu se aprinde prin contemplarea celor Dumnezeiesti si primeste din aceasta o lucrare mai puternica si mai calda.

Sfantul Pavel a contemplat si el pe Dumnezeu sub aceeasi imbatare de dragoste. Se cunosc aprecierile lui asupra acestui stadiu al filosofiei monahale si crestine in general. Marele David a ranit cu dragostea de Dumnezeu pe multi prin psalmii sai, ca de pilda prin cuvinte ca acestea: „Cat de dulci sunt cuvintele tale pentru gatlejul meu! Pentru gura mea ele sunt mai dulci ca mierea” (Psalmul CXVIII, 103). Sau: „Judecatile Domnului sunt adevarate: toate-s deopotriva drepte. Mai dorite-s decat aurul si pietrele scumpe si-s mai dulci decat mierea si fagurul”. (Psalmul XVIII, 9-10) sau: „Veseleste sufletul robului tau, caci catre tine Doamne, inalt sufletul meu” (Psalmul LXXXV, 4); „Sa se bucure inima celor ce-L cauta pe Domnul” (Psalmul CIV, 3) sau: „Gustati si vedeti, caci bun este Domnul” (Psalmul XXXIII, 8) sau: „Insetat este sufletul de Dumnezeu cel tare si viu” (Psalmul XVI, 2). Aceasta dulceata, bucurie si sete dupa dragoste dumnezeiasca au experimentat-o monahii cu viata imbunatatita ca, de exemplu, Julian, pe care bastinasii il numeau Sava si altii.

Contemplarea, cea mai inalta treapta a „filosofiei” dragostei, pe care Teodoret o numeste uneori si „ranire de dragoste dumnezeiasca”, nu e un act de natura speculativa sau o privire aievea a unui obiect care ar fi dragostea dumnezeiasca sau Dumnezeu Insusi; ea este inundarea in suflet a unei mari lumini si bucurii duhovnicesti, ca rod al unei credinte puternice si incununare a unei cautari indelungate a desavarsirii potrivit legii lui Dumnezeu.

Contemplarea nu este si nu ramane un act abstract, rod al efortului religios individual. Cu cat virtutea se mareste cu atat colaborarea harului Sfantului Duh sporeste, si prin aceasta, energiile divine revarsa in suflet frumusetile dumnezeiesti, pe Dumnezeu insusi, dupa cuvantul Fericitului Augustin, contemporanul mai in varsta al lui Teodoret: „Doamne, m-ai chemat, m-ai strigat si ai rupt surzenia mea. Ai raspandit bun miros, eu l-am aspirat si acum ti-l respir tie. Am gustat, dar mi-e foame si mi-e sete. M-ai atins si m-am aprins de pacea Ta”.

Fericitul Augustin face aluzie la convertirea sa, act in fond asemanator cu acela al contemplarii. Contemplarea e insotita sau urmata de realizari mari ca acelea ale lui Moise, David, Pavel sau ale „iubitorilor de Dumnezeu, monahi care aveau grija de cei lipsiti, de vaduve si de orfani, osandeau pe cei ce faceau nedreptati si ajutau pe cei nedreptatiti”.

Contemplarea nu era un simplu deliciu al intalnirii credintei cu dragostea dumnezeiasca; ea se reflecta uneori prin puterea facerii de minuni si filadelfia.

protos. conf. dr. Justinian Carstoiu, crestinortodox.ro

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 25 septembrie 2018 în DRAGOSTEA

 

Despre dragoste

inima e doar una

E un singur fel de prietenie, sunt multe feluri de dragoste.
-Iubind pe cineva, l-ai luat in sufletul tau fara ca el sa piarda ceva.
-Sufletul nu ti-l da decat cui iti da sufletul lui. Altfel tu ramai fara nimic.
-Cel mai trist lucru in dragoste e ca uneori sufletul ti-l ia cine n-are nevoie de el.
-In dragoste, a iubi inseamna de multe ori a nu intelege.
-Infrangerile in dragoste dor mai mult decat celelalte, fiindca in ele intreg omul e respins.
-Dupa furtunile sufletului ca si dupa ale naturii invie flori ce se credeau uscate.
-Maniile de iubire sunt mai strasnice decat oricare altele pentru ca vin din credinta ca ai risipit in zadar ce e mai adanc si sfant in fiinta ta.
-Nu uita niciodata ca oricine te iubeste cere de la tine o iluzie de ideal.Da-o ori nu te lasa iubit.
-Deplin nu e nimeni, prin iubire cautam de fapt intregirea noastra: tindem spre ce nu avem noi insine.

Nicolae Iorga

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 30 august 2018 în DRAGOSTEA