RSS

Arhive pe categorii: DRAGOSTEA

Despre dragoste

inima e doar una

E un singur fel de prietenie, sunt multe feluri de dragoste.
-Iubind pe cineva, l-ai luat in sufletul tau fara ca el sa piarda ceva.
-Sufletul nu ti-l da decat cui iti da sufletul lui. Altfel tu ramai fara nimic.
-Cel mai trist lucru in dragoste e ca uneori sufletul ti-l ia cine n-are nevoie de el.
-In dragoste, a iubi inseamna de multe ori a nu intelege.
-Infrangerile in dragoste dor mai mult decat celelalte, fiindca in ele intreg omul e respins.
-Dupa furtunile sufletului ca si dupa ale naturii invie flori ce se credeau uscate.
-Maniile de iubire sunt mai strasnice decat oricare altele pentru ca vin din credinta ca ai risipit in zadar ce e mai adanc si sfant in fiinta ta.
-Nu uita niciodata ca oricine te iubeste cere de la tine o iluzie de ideal.Da-o ori nu te lasa iubit.
-Deplin nu e nimeni, prin iubire cautam de fapt intregirea noastra: tindem spre ce nu avem noi insine.

Nicolae Iorga

Reclame
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 30 august 2018 în DRAGOSTEA

 

Despre dragoste, cu Parintele Pantelimon de la Manastirea Oasa

foto-grigore-roibu-2
„Fara Dumnezeu, orice iubire moare” 

– Timisorean la origine, absolvent al Facultatii de Arte Plastice a Universitatii de Vest, in prezent e calugar si preot la Manastirea Oasa, unde picteaza si minunate icoane, pline de aur si har. Dar aurul cu adevarat pretios al tanarului parinte e inaltimea sa duhovniceasca deosebita, care transpare si in textul pe care il publicam. Un indreptar de viata si de iubire adevarata –

„Iubirea e fundamentul fiintei noastre”

– Drumul spre Oasa e batut de sute de tineri care vin sa se spovedeasca. Simtiti, oare, prin destainuirile lor, ca ceva s-a schimbat in felul in care se raporteaza la dragoste?

– As spune ca noi, monahii, cunoastem mult mai bine lumea decat se cunoaste ea insasi, pentru ca noi n-o vedem din exterior, ci din interior. In sensul acesta, parerea mea este ca tinerii de azi au mare potential sufletesc, dar le lipsesc punctele cardinale. Cel mai adesea ei nu stiu cu adevarat ce e iubirea. O confunda cu indragostirea. Si nici nu stiu sa o traiasca. Vad filme si traiesc dupa clisee. Viseaza toti o iubire mare, ca-n filme. O iubire data de-a gata, cu un partener fara cusur, care sa-i inteleaga orice ar fi. Si nu pricep de ce lor nu li se intampla la fel. Dar iubirile astea din carti si filme sunt utopice, nu se verifica real. Ceea ce se simte insa la toti cei care vin sa se spovedeasca este o cautare neobosita, nevoia de a trai o iubire profunda, perfecta. Foamea asta de iubire exista in toti.

– De ce avem atata nevoie sa ne implinim intr-o dragoste mare?

– Cautand iubirea, il cauti, de fapt, pe Dumnezeu. Chiar fara sa-ti dai seama. Chiar daca nu esti un bun crestin, simti cumva, straniu, de fiecare data cand iubesti si esti iubit, ca acolo, in iubire, e adevarul. Cauti iubirea toata viata, ai nevoie de ea chiar si atunci cand te prefaci ca nu mai ai, o traiesti gresit, o traiesti stramb, dar o iei de la capat. Gravitezi in jurul ei, te straduiesti mereu sa o intelegi, pentru ca simti ca acolo e implinirea si fericirea. Noi, oamenii, nu putem sa nu iubim, sa nu vrem sa fim iubiti. Pentru ca asta e fundamentul fiintei noastre. Dumnezeu este iubire si tot ceea ce este in lumea asta tanjeste dupa iubire. Dumnezeu a creat totul dupa chipul si dupa asemanarea Lui, dupa tiparul Lui, al relatiei treimii. Dumnezeu e o relatie, Dumnezeu nu e singur. Noi am fost creati ca oameni sa participam la bucuria relatiei din Dumnezeu si cu Dumnezeu. Sa traim iubirea. Sa fim impreuna. De aceea se spune ca raiul e comuniunea cu toti, iar iadul e neputinta de a mai iubi.

– Desi il avem pe Dumnezeu, simtim totusi ca fara celalalt nu suntem completi. E nevoie de un altul, ca sa fim fericiti?

– Dumnezeu i-a facut pe oameni incompleti, tocmai ca sa aiba nevoie unul de altul. Daca ne-ar fi facut perfecti, ne-am fi fost suficienti singuri. Sigur, exista oameni care daruiesc mai mult, oameni care dau mai putin, dar nu trebuie sa ne oprim la relatia cu un singur om, trebuie sa invatam sa iubim pe toata lumea, sa castigam un rod din relatia cu fiecare, nu doar din aceea cu partenerul de viata. Orice om e un dar potential pentru noi, cu care ne putem imbogati.

– Visam, aproape toti, la o iubire mare, care sa ne tina toata viata. Si totusi, realitatea ne arata ca iubirile mor, si ele, mai des decat am vrea sa credem. De ce se stinge dragostea?

– Moare pentru ca nu exista si Dumnezeu in ecuatie. Si atunci noi nu avem de unde sa ne alimentam, sa ne regeneram iubirea. Fara Dumnezeu, nu exista principiul generator de iubire. Omul singur e o fiinta limitata. Harul e cel care il face infinit de adanc. Harul e de la Dumnezeu. Sfantul Ioan Gura de Aur spunea ca orice realitate netransfigurata degenereaza. Se consuma. Fara har, omul e in stare cazuta. La fel si cu iubirea. Ea se stinge daca nu exista raspuns. Daca o intorci catre Dumnezeu si catre oameni, ea primeste raspuns din infinitatea Lui Dumnezeu. Daca o intorci catre tine, catre trup, catre materie, ea se cheltuie, se epuizeaza, pentru ca lucrurile astea sunt limitate. De asta e nevoie de cununie. Cununia e unirea a doi cu un al treilea, cu Dumnezeu, care e infinit.

– Din pacate, simplul fapt ca te cununi in biserica nu garanteaza mereu fericirea…

– Trebuie sa invatam sa-L vedem in celalalt pe Dumnezeu. Nu trebuie sa ne raportam la un om ca la un lucru finit. Orice persoana e un izvor infinit, dar care nu e descatusat.

Despre dragoste, cu Parintele Pantelimon, de la Manastirea OasaIn biserica de la Oasa, langa icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului

Prin iubire si cu ajutorul lui Dumnezeu, putem rupe zagazurile, astfel ca celalalt sa-si dea drumul fiintial, sa scoata din el tot potentialul lui moral, spiritual si de iubire. Pentru ca fiecare om e cu mult mai mult decat se vede. Si vine iubirea si activeaza in celalalt ceva ce habar nu avea ca zace in el. Ai nevoie de un celalalt care sa iti dea masura. In relatie de doi, omul evolueaza continuu. Si nu mai are cum sa se sature de celalalt, sa se plictiseasca, sa ajunga la rutina. Pentru ca fiecare il face pe celalalt sa evolueze. Fiecare se desface ca un boboc, apoi ca o floare, si aceasta inflorire a lui este infinita. Multi oameni par incapabili de sentimente profunde. Asta, pentru ca nu au fost iubiti, la randul lor, ca sa inceapa sa infloreasca. Dar toate astea nu sunt posibile fara Dumnezeu. Si fara efortul fiecaruia de a activa in celalalt taina Lui, harul dumnezeiesc. Trebuie sa iubesti cu Dumnezeu din tine, pe Dumnezeu din celalalt.

– Cum ar trebui sa iubim, parinte? Unde gresim, de tot ajungem sa o luam de la capat?

– Nu stim sa ne daruim. Nu avem exercitiul daruirii de sine. Societatea actuala ii educa pe oameni in directia propriilor dorinte, ii invata sa se iubeasca intai de toate pe ei, sa-si urmareasca propria implinire. Si dragostea devine, astfel, un fel de accesoriu, care le serveste fericirii proprii. Am o cariera, am o casa, am si o iubita! Dar nu iubim cu adevarat decat atunci cand facem acest exercitiu al iesirii din sine si cand incepem sa ne exersam in daruire, sa ne antrenam puterea de iubire. Sa iubesti inseamna sa gravitezi in jurul implinirii celuilalt. Sa te gandesti cum poti tu sa-l ajuti pe celalalt, cum poti sa-i vii in intampinare, cum sa-l odihnesti, cum sa-l scutesti de un efort, cum sa-i faci o bucurie, cum sa-i gatesti o mancare buna, cand e obosit. Trebuie sa inveti sa traiesti prin celalalt si pentru celalalt. Iubirea inseamna foarte multe gesturi. Intentiile, gandurile in sine nu au nici o valoare in absenta lor. E plina lumea de ele. Facand gesturi te si verifici pe tine, daca poti cu adevarat sa iubesti. Am citit de curand intr-o carte cum un detinut politic taran, inchis la batranete, primea de la babuta lui scrisori, in care ea punea si cate o floare presata. Asta inseamna iubirea. Si chiar mai mult. Sa daruiesti atunci cand esti epuizat, cand nu mai ai nici o forta. Nu exista scuza sa nu daruiesti.

Despre dragoste, cu Parintele Pantelimon, de la Manastirea Oasa

Daca dai din prisos, cand ti-e bine si-ti vine usor, nu are valoare. Atunci cand nu mai poti si vrei totusi sa faci ceva pentru celalalt, izbucnesc in tine resurse de energie de care habar nu aveai. Primesti forta de la Dumnezeu si ajungi sa faci mai mult decat credeai ca esti capabil. Sa te daruiesti atunci cand nu mai poti te leaga cu adevarat de celalalt si-l face si pe celalalt sa se deschida, sa daruiasca la randul lui. In iubire, trebuie sa daruim ce nu avem, cand nu mai avem. Si atunci, ca in Evanghelie, nimicul se transforma, si painea si pestii ajung tuturor.

– Pana unde te poti darui pe tine, fara ca asta sa te anuleze cu totul? Uneori, poate e mai bine sa te opresti, daca celalalt nu-ti raspunde la fel…

– Daruirea de sine e un gest voluntar, nu este o dependenta fata de celalalt, nu e sclavie. Nu ti se cere s-o faci. Prin daruire nu ma anulez, ci ma regasesc pe mine si ma imbogatesc cu felul celuilalt de a fi. Prin posedare, ma anulez. Unora le convine sa se lase stapaniti de altii. E cazul multor femei de azi, care ajung sa se inrobeasca. Le bat barbatii, sunt chinuite, dar le e frica sa-si asume un drum, de dragul sigurantei. Au parte de o suferinta absurda, care nici macar nu e mantuitoare. E o forma de lene. Refuza responsabilitatea propriilor decizii si atunci prefera doar sa execute. Dar asa nu vor evolua niciodata.

„Cand Dumnezeu iti trimite dragostea, nu inseamna ca-ti da
de-a gata si o mare iubire”

– Nu toata lumea are parte in viata aceasta de iubiri extraordinare. E vina noastra? Tine de noi sa traim o mare iubire sau ea e un dar de la Dumnezeu?

– Dumnezeu are un drum clar pentru fiecare. Nu exista coincidente. Faptul de a intalni o anumita persoana tine de voia Domnului. Dar felul in care reactionam noi la intalnirea respectiva tine de noi. Fiecare persoana care ne iese in cale e un dar de la Dumnezeu si noi trebuie sa ne intrebam, de fiecare data, de ce a randuit Dumnezeu sa intalnesc omul ala. Ce pot eu sa fac din relatia asta? Ce trebuie eu sa inteleg? Ce folos pot sa trag? Apoi, sa nu confundam indragostirea cu iubirea. Daca Dumnezeu iti trimite dragostea, nu inseamna ca-ti da de-a gata si o mare iubire. Dragostea e doar o arvuna de la Dumnezeu. Daca o cheltui fara stiinta, nu mai ajungi niciodata la iubirea adevarata. Poate la inceput nu pare mare, dar iubirea, daca se lucreaza, creste tot mai mult. Iubirea nu e emotie, e o putere. Dumnezeu nu e trup si totusi se defineste pe sine ca iubire. Deci, iubirea nu e trup! Sigur, si componenta asta trupeasca intra in iubire, dar nu se reduce totul la ea. Iubirea e o mare putere a omului, primita de sus, o putere care trebuie eliberata si lucrata de fiecare in parte. Spun eliberata, pentru ca cel mai adesea ne iubim pe noi insine, si atunci iubirea este inchisa in noi, se invarte in cerc. Este o iubire egoista, intoarsa catre sine, in loc sa fie libera si sa nu ceara nimic in schimb.

– Iubirea adevarata e intotdeauna libera?

– Da, iubirea adevarata afirma libertatea celuilalt. Nu incearca sa-l stapaneasca. Aici se greseste cel mai mult in relatii, cand unul incearca sa-l transforme pe celalalt, sa-l ajusteze dupa gustul propriu. Cand iubesti, trebuie sa iesi din tine in sensul de a incerca sa-l traiesti pe celalalt, sa-l intelegi pe celalalt, sa vezi lumea prin ochii lui. Daca ii calci libertatea, apare instinctul de aparare. Si se va inchide in el. Se va feri de tine, se va simti agresat. Intr-o relatie trebuie sa existe un balans intre apropiere si distanta. Trebuie sa-i pastrezi celuilalt taina, sa n-o spulberi. Sa nu incerci sa cotrobai in toate cotloanele sufletului lui, sa nu intri cu excavatorul peste flori. Tupeul, indrazneala distrug misterul celuilalt. Exercitiul acesta al iesirii din noi insine uneori e dureros, inseamna sa parasesti o pozitie sigura, sa iesi din confortul felului tau de a fi, adoptand felul celuilalt de a fi. Dar numai asa te poti largi, te poti imbogati si poti transforma iubirea in cale de cunoastere. Daca ramai in tine insuti, esti foarte sarac. Ba, mai mult, te trezesti ca toti iti intorc spatele. Te trezesti singur.

– Ar trebui atunci sa cultivam toleranta in dragoste?

– Ar trebui sa facem exercitiul alteritatii, nu al tolerantei. Toleranta e un fel de ingaduinta fata de ceva ce tie nu-ti convine, presupui ca celalalt are niste defecte pe care tu, din marinimie, le treci cu vederea. Adica toleranta presupune mandria. Or, intr-o relatie de iubire tu nu ai dreptul sa consideri felul tau de a fi mai bun ca al celuilalt, n-ai voie sa ceri celuilalt sa se schimbe, trebuie sa-ti ceri tie sa-l suporti pe celalalt. In iubire, nu trebuie sa te preocupe binele tau, ci trebuie sa te pui pe tine in slujba celuilalt, preocuparea ta sa fie devenirea lui. Scopul lui nu e sa te infrumuseteze pe tine, sa te faca sa te simti mai frumos si mai bun. Iubirea traita drept schimba oricum lucrurile in bine. Faptul ca ma daruiesc total, ca ma arat jertfitor il face si pe celalalt sa se corecteze, sa se simta, il schimba in bine. Parintele Teofil Paraian spunea ca dragostea niciodata nu calculeaza si dragostea totdeauna calculeaza. Cum vine asta? Pai, niciodata nu calculeaza ce daruieste, ca sa-i atraga atentia celuilalt uite, cate am facut pentru tine, acum da-mi si tu la fel. Si in acelasi timp calculeaza mereu cat primeste, ca sa poata da mai mult. Asta e iubirea adevarata.

– Cateodata, oricate ai face pentru celalalt, el ramane indiferent si nu-ti intoarce nici o farama de dragoste. Cum stii care e omul pentru care merita sa dai tot?

– In ordinea fireasca, important e sa nu te implici intr-o relatie pana nu esti sigur de ea. Potentialul de afectiune, de iubire, trebuie pastrat pana gasesti o persoana cu care te potrivesti cu adevarat, cu care sa ai in primul rand o potrivire sufleteasca, nu trupeasca. Apoi, un om de calitate, daca a intalnit un alt om de calitate si se jertfeste pana la capat, reuseste sa-l invinga pe celalalt prin iubire, chiar daca celalalt iubeste mai putin. Iubirea unuia, cu statornicie, poate sa salveze iubirea celuilalt. Am cunoscut multe recuperari miraculoase de relatii care erau in pragul esecului si au ajuns chiar mai puternice si mai profunde ca inainte. Oamenii trebuie sa invete sa aprecieze crizele. Intrebarea mai are insa si o capcana. Daca te opresti la om, risti sa pierzi tot. Daca il ai in minte mereu si pe Dumnezeu, gasesti in jur suficiente persoane care sa merite sa dai tot, fara sa-ti mai fie teama ca ai putea pierde. Nici un om nu merita in sine sa-i dai tot. Pentru ca omul ala nu e ultima realitate, dar Dumnezeul din el, da. In definitiv, prin om ne daruim, de fapt, lui Dumnezeu.

„Daca nu se ajunge la cununie, inseamna ca Dumnezeu e scos afara din ecuatie”

– Si atunci care e rostul casniciei?

-Relatia, casnicia sunt doar un cadru in care noi ne manifestam, ne desavarsim. Ne exersam iubirea, aceasta capacitate de a iesi din noi insine, de a deveni transparenti, ca Dumnezeu sa se poata manifesta deplin in noi, iar noi sa ajungem la acea patrundere reciproca intre oameni, sa putem iubi tot mai mult. Numai daca ne exersam deschiderea, devenim niste vase largi care pot primi mult mai mult decat pe celalalt. Si atunci pot iubi, prin intermediul lui, pe toti oamenii, intreaga natura si toate animalele, pot cuprinde in inima mea toata creatia lui Dumnezeu. Exersand comuniunea in doi ne pregatim pentru comuniunea cu toti, care va fi in Imparatia Cerurilor.

– Exista suflete pereche? Oameni alaturi de care totul devine mult mai usor?

– Exista, dar mai multe. Nu exista un singur om cu care sa-ti fie scris sa fii impreuna. Exista insa mai multe persoane in lumea asta cu care relationezi foarte bine. Faptul ca ai intalnit una si, din nestiinta, iubirea s-a cheltuit, nu inseamna ca vei ramane toata viata singur. Asa cum faptul ca ai intalnit un suflet pereche nu garanteaza ca iubirea va dura, daca nu lucrezi virtutile ei. Fara potrivire, nu e posibila dragostea. Dar potrivirea e doar o scanteie. Ea nu garanteaza vesnicia sentimentului. Nu meriti ceva pentru care n-ai muncit! (rade). Din contra, se intampla des ca tocmai aceste iubiri sa se cheltuie mai repede, pentru ca totul e perfect si nimeni nu depune nici un efort. Se ajunge la un fel de suficienta, pentru ca celalalt corespunde perfect nevoilor mele si eu nevoilor lui, si atunci fiecare se iubeste pe sine, prin intermediul celuilalt.

– Asa se nasc gelozia si posesivitatea?

– Gelozia e iubirea de sine prin celalalt. Daca esti gelos, nu-l iubesti pe celalalt cu adevarat, ci consideri ca celalalt e dreptul tau si cineva atenteaza la el. Ti-e frica sa nu vina cineva sa ti-l fure. Dar nici un om nu are dreptul sa il confiste pe celalalt. Iubirile astea contorsionate, cu gelozii si suferinte care-ti fura ochii si-ti intuneca mintea, sunt iubiri demonice. Ele sunt fascinante in felul lor, sunt foarte simtuale, au un erotism exacerbat, dar produc enorm de multa suferinta, te desfiinteaza ca persoana. Tu crezi ca te-ai jertfit suferind, dar de fapt ai fost posedat. Iubirea adevarata, dumnezeiasca, afirma, nu distruge. E ca un cer senin. N-are tulburare si n-are ceata.

– Astazi, tot mai multi oameni aleg o forma libera de iubire. Nu se mai casatoresc, ba uneori nici nu mai locuiesc impreuna, dar cu toate acestea, se iubesc si traiesc in armonie. E gresit ca procedeaza asa?

Despre dragoste, cu Parintele Pantelimon, de la Manastirea OasaPictandu-l pe Sfantul Pantelimon

– Iubirea care nu implica responsabilitate si sacrificiu nu e iubire adevarata. E iubire conjuncturala, care nu ajunge la maturitate. De fapt, in cazul lor nici nu se ajunge cu adevarat la iubire, ei raman in faza de indragostire. Daca nu se ajunge la cununie, inseamna ca Dumnezeu e scos afara din ecuatie. Si fara harul dumnezeiesc, omul e finit si dragostea lui tine doar o vreme. Cei care aleg calea aceasta vor o iubire in care sa nu aiba nimic de pierdut, ci doar de castigat. Vor sa ia ceva ce se obtine usor si sa se pastreze mereu liberi, in cazul ca apare ceva mai ofertant.

– Cand traiesti o iubire nefericita, te gandesti adesea ca ar putea exista cineva care sa te iubeasca mai mult, sa te inteleaga mai bine…

– Modul asta de a vedea lucrurile e o consecinta a gandirii tehniciste. Un produs se uzeaza moral, in momentul in care apare o versiune imbunatatita a lui. (rade) Adica iese din uz. Or, oamenii nu ies din uz, ei devin continuu. Trebuie sa aprofundam, sa sapam in relatia respectiva, pentru a ajunge la noi si noi adancimi, chiar daca apar oportunitati de relatii mai bune, chiar daca cunoastem persoane care ni se par mai potrivite. N-avem voie sa schimbam persoana. N-avem voie sa incepem mii de drumuri, pentru ca nu mai ajungem niciodata la capat. Nu poti sa te remodelezi la infinit dupa alte tipare de femei sau barbati, pentru ca te tocesti ca piesa, ajungi sa nu mai ai nici un profil. Tu crezi ca ai capatat experienta, ca ti-ai imbogatit modul de a fi, avand foarte multe iubiri, dar de fapt te-ai pierdut pe tine, nu mai stii cine esti cu adevarat. In iubire, ca si in profesie, e foarte important sa fii statornic. Nu te poti face trei ani medic, apoi inca trei actor si dupa alti trei sa te pregatesti sa devii fotbalist. Trebuie sa mergi mai departe. Pentru ca impasul la care ajungi intr-o relatie e al tau, in primul rand, nu al celuilalt. Dumnezeu ti l-a randuit tie, ca sa te depasesti, ca sa evoluezi. Schimband persoana, fugi de tine, fugi de devenire. Iar obstacolul va reveni, sub alta forma, oricine ar fi langa tine.

„Nimic nu se poate fara sacrificiu, fara principiul crucii”

– De ce e atat de importanta fidelitatea? Cunosc persoane care spun ca-si iubesc partenerii, desi ii mai insala din cand in cand, si ca asta nu are nici o importanta, atata timp cat nu sunt sentimente la mijloc.

– Se mint singuri. Infidelitatea e o forma de consum. E foarte urat sa-i consumi pe ceilalti, pentru nevoile tale erotice. Dar, de fapt, te consumi pe tine. Stagnezi. Fara fidelitate, nu poti ajunge la nivele mai profunde. Numai asa poti evolua. Or, daca iti permiti alternative, inseamna ca nu esti dispus sa infrunti blocajul, ca vrei sa il ocolesti. Daca iti refuzi alternativa, atunci nu mai eziti, depasesti criza si vezi si ce potential zace in tine si in celalalt. Si esti mai castigat si mai bogat ca inainte. Ajungi la alt nivel al iubirii, e o iubire rafinata si foarte profunda, care nu mai sta doar in indragostirea trupeasca. Efortul putin inseamna devenire putina, inseamna sa fugi de implinirea de sine. Vedeti, nimic nu se poate fara sacrificiu, fara principiul crucii. Sacrificiul pe cruce e fereastra spre Inviere. Sfantul Maxim Marturisitorul spunea ca in creatie toate se cer dupa cruce. Asa se manifesta iubirea lui Dumnezeu fata de noi. Pentru ca asta e conditia noastra cazuta, consecinta caderii in pacat. Nu ni se da nimic, daca nu jertfim ceva. Si iubirea e o jertfa. Jertfesti sinele tau, ca sa-ti apropii sinele celuilalt. E o renuntare la tine. Sacrificiul da profunzime oricarei relatii. E cel care fixeaza iubirea. Sa te indragostesti e usor, dar sa iubesti e foarte greu. Fugi de cruce: fugi de inviere, fugi de bucurie, fugi de iubirea adevarata! Nu se poate fara. Fara cruce, e calea usoara, comoda. Nestiind sa suferim cu bucurie, sa umplem suferinta de rost, fugim, de fapt, de viata. Si tot ce primim e de mana a doua. Toate bucuriile si iubirile sunt diluate. Tot ce traim e searbad.

– De ce suferintele din dragoste sunt unele dintre cele mai dureroase?

– Pentru ca omul, iubind, se deschide si devine profund. Si atunci incaseaza loviturile direct in profunzimea fiintei. Daca iubirea a fost cu Dumnezeu si celalalt pleaca totusi, Dumnezeu nu ramane dator. Vine El si umple golul, pentru ca tu nu l-ai iubit doar pe cel care a plecat, ci si pe Dumnezeu din el. Poti fi destramat cu adevarat dupa o despartire, doar daca nu-L ai pe Dumnezeu. Daca ai iubit stramb, daca ai fost posedat de celalalt.

– Uneori, dupa o mare iubire, nu mai avem curaj sa mergem mai departe, sa ne mai deschidem sufletul inca o data. Cum putem vindeca ranile lasate de o suferinta din dragoste?

– Parintele Teofil Paraian spunea ca suferinta e o mare taina. Degeaba ti-o explici teoretic, inima continua sa doara. Si orice sfat din afara ramane tot in afara. Numai Dumnezeu poate vindeca astfel de rani, daca considera. Dar unele dintre ele nici nu trebuie sa se vindece. Se intampla uneori ca inima ta sa poata purta infinit de multe rani deschise. Capacitatea de suferinta a omului e foarte mare. Dar nici nu trebuie sa devenim atat de obsedati sa se inchida rana, sa uitam tot. Un esec in dragoste nu trebuie sa ne infirmizeze afectiv. Poti sa duci o alta relatie si cu o rana in inima. Si cu mai multe rani in inima. Dumnezeu iti da oricum puterea de a iubi din nou. Trebuie sa mergi inainte, sa ai curajul sa te deschizi din nou, sa incasezi din nou. N-ai voie sa te opresti.

„Fericirea se munceste in fiecare zi”

– Unora parca le sunt date numai suferinte, toata viata…

– Trebuie sa intelegi ca e ca un joc intre tine si Dumnezeu. In suferinta se ascunde, de fapt, dragostea lui Dumnezeu fata de tine. Si atunci incepi sa gasesti un rost fiecarei suferinte. Fara Dumnezeu, totul sfarseste intr-un mare absurd. Si cea mai mica suferinta te doboara. Nu mai intelegi nimic si ajungi sa-ti pui capat zilelor. Cu Dumnezeu, cea mai mare suferinta e umpluta de sens si e mereu urmata de bucurie. Trebuie sa nu uiti niciodata ca Dumnezeu te iubeste si te pune la incercare. Te incearca, pentru ca vrea sa-ti dea ceva. Dar cu un pret! Trebuie sa meriti darul, sa te ridici spiritual la nivelul la care il poti primi. Nivelul urmator al jocului. Oricum, darul e intotdeauna cu mult mai mare decat suferinta pe care o treci ca sa ajungi la el. Dumnezeu nu ne poate darui liber, ca atunci ne-ar asfixia cu iubirea lui, ne-ar distruge fiinta, nu ne-ar mai lasa sa inflorim liber. Dumnezeu, cand ne iubeste, ne pune la incercare, ca pe argint in topitoare. Pentru ca vrea sa scoata din noi esenta cea mai pura.

– Ce ar trebui sa facem ca sa fim fericiti?

– Trebuie sa pornim in cautarea adevarului iubirii, cu toate fortele noastre. Sa nu ne angajam steril, de suprafata, ci sa ne daruim total, tuturor oamenilor si, prin ei, lui Dumnezeu. Si sa o facem pe viata. Fericirea adevarata exista. Si exista aici, pe pamant. Ea nu e decat o cale pe care inaintam. Doar in masura in care stim sa daruim, o sa si primim. Pentru ca Dumnezeu ne chinuie uneori, dar ne si rasplateste cu asupra de masura. Se joaca cu noi, ne face sa vrem mai mult, sa ne dorim mai mult, sa devenim mai mult. Fericirea nu e un dat, o pleasca, o incremenire care pica pe tine. O fericire statica ne-ar strivi sub o plictiseala cumplita. Fericirea se munceste, se castiga in fiecare zi. E un urcus continuu, o dinamica ce se adapteaza permanent nevoilor noastre. Fericirea e devenire.

Formula As
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 24 august 2018 în DRAGOSTEA

 

Asa vei sti ca ai intalnit-o pe ea

The_one_that_was_so_true_by_Apelsynaz.jpgOrice bărbat care are un ţel şi un scop în viaţă, are nevoie de o inspiraţie. Ea poate intra în viaţa ta ca o inspiraţie ca să îţi împărtăşească momentele bune şi mai puţin bune, care să înjumătăţească povara sentimentelor, şi să dubleze momentele plăcute.

Ea poate să te facă să înţelegi că îi eşti atât de important, încât ce mănânci, ce porţi, ce vorbeşti, nu mai contează doar pentru tine, ci şi pentru ea.

Ea reuşeşte să-ţi demonstreze, fără să fie necesare cuvintele, că o viaţă care nu e trăită în doi, este o viaţă pustie.

Ea face din tine un bărbat mai bun, prin simplul fapt că are încredere în tine, în visele tale şi te sprijină în ceea ce faci.

Ea schimbă sensul cuvântului „acasă”, pentru că vei simţi că acasă e în inima ei.

Ea o să fie lângă tine şi o să te ţină de mână chiar şi atunci când nu a mai rămas nimeni în jurul tău.

Ea ştie că dragostea trece şi prin stomac, de aceea o să învăluie casa cu miros de prăjitură proaspăt scoasă din cuptor.

Ea nu o să încerce să te schimbe pentru binele ei, ci se va schimba pentru binele tău.

Ea se va ruga pentru tine mai des decât pentru ea, iar tu o să vrei să-i săruţi fiecare lacrimă care curge din ochii ei.

Ea o să fie în mintea ta în fiecare zi, iar zâmbetul ei va fi cel mai bun medicament pentru tristeţea ta.

Ea o să te facă să-ţi doreşti să o vezi şi să o savurezi în fiecare etapă a vieţii ei: acum, când e tânără, şi în viitor, când va îmbătrâni frumos alături de tine.

Vocea ei va fi sunetul tău preferat, iar chipul ei, dependenţă pentru ochii tăi.

Numele ei va trezi în tine emoţii puternice, şi mereu îl vei asocia cu iubirea.

Pentru ea vei fi gata să renunţi la tot, pentru că oricum fără ea nu ar mai avea valoare.

Tu îl vei căuta pe Dumnezeu, pentru că vei înţelege că nu există alt drum spre ea, decât prin El.

Când o vei privi, vei avea siguranţa că va fi cea mai bună soţie pentru tine şi mamă pentru copiii tăi.

Alina Ilioi

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 8 august 2018 în DRAGOSTEA

 

Fara dragoste vie, oamenii seamana cu tarana moarta

Dragoste-vie

O altă sarcină a legăturii conjugale este depăşirea singurătăţii. Omului îi este greu, „nu-i este bine” să fie singur. Dezbinarea dintre oameni, izolarea constituie un simptom îngrijorător al vremii noastre. Familia este o biruinţă asupra dezbinării. Statul care constă din familii armonioase este puternic, şi acest lucru ne lipseşte foarte mult acum.

Atunci când omul nu este singur, atunci când are o familie armonioasă, îşi va iubi şi patria, nu va fi nepăsător faţă de problemele ei. Omul de familie va lucra pentru bunăstarea patriei sale, o va păzi, fiindcă în ea vor trăi copiii şi nepoţii lui. Societatea alcătuită din oameni singuri este fragilă. Cel singur nu este legat de nimic: nu se simte bine în ţara lui, pleacă în alta, unde va avea burta mai plină.

Din nefericire, problema principală nu constă însă nici măcar în faptul că acum se întemeiază foarte puţine familii şi mulţi preferă singurătatea, ci în acela că oamenii rămân singuri chiar şi după ce şi-au întemeiat o familie. Este vorba de aşa-numita singurătate psihologică, atunci când oamenii trăiesc împreună, dar nu simt unul faţă de celălalt ataşament, dragoste, înrudire sufletească. Şi tocmai această singurătate a devenit în lumea contemporană, după părerea psihologilor, o adevărată epidemie.

Ivan Ilin scria: „Fără dragoste vie, oamenii seamănă cu ţărâna moartă… Însă prietenia adevărată sfărâmă această singurătate, o depăşeşte şi îl eliberează pe om ca să poată ajunge la dragostea vie şi creatoare. Prietenia adevărată… Dacă oamenii ar şti să o preţuiască şi s-o întărească… Pe lume este o singură putere capabilă să depăşească singurătatea omului: această putere e dragostea.”

Pr. Pavel Gumerov

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 9 iulie 2018 în DRAGOSTEA

 

Alege sa ai alaturi persoane cu valori morale care coincid cu ale tale

alege sa ai alaturi

Partenerul tău poate fi inteligent sau nu prea, atractiv sau pur şi simplu simpatic, sociabil sau închis, bun sau rău, însă cel mai important lucru e să fii cu el pe aceeași lungime de undă. Cu adevărat se spune că iubirea – este atunci când nu se privesc unul pe celălalt, ci privesc în aceeași direcție. Același lucru se referă și la relațiile de prietenie, în familie sau în colectivul de lucru.  Lily Ahremchik, psiholog –  ne explică de ce este atât de important ca în viaţă să ne alegem persoane cu același nivel de valori.

Înainte credeam că omul poate fi oricine: măcar hoţ, mitocan sau chiar mincinos. Pentru că aşa a fost viaţa lui în familie, aşa l-au educat părinții sau pentru că aşa trebuia să treacă prin aceste lecţii. Înţeleg asta şi acum, însă în jurul meu îmi doresc oameni cu alte calităţi. Oameni pentru care onoarea, cuvântul, demnitatea şi conștiința au importanţă.

Toate relațiile pot fi de calitate şi de lungă durată, doar într-un singur caz: dacă valorile persoanelor coincid. Îmi provoacă frică bărbatul care nu ştie să explice ce este pentru el onoarea şi îndeplinirea promisiunilor, iar conștiința curată o definește ca: “încerc să nu mint sau prefer să tac”, atunci ca persoană este foarte trist. Conștiința  – este ceva mai mult. Dacă persoana nu poate să definească valorile morale, să-şi controleze emoțiile, să-şi analizeze faptele, atunci e foarte trist.

Psihologii pot explica orice comportament. Este o știință foarte convenabilă pentru a-ţi găsi o scuză.

Omul are nenumărate relații sexuale, manipulează, fuge de responsabilități. Deci, a fost un copil neiubit, a avut o relație eșuată cu mama sa și multe alte probleme.

Însă, dacă ai crescut, ai devenit matur, educă-te singur! Caută-te pe tine însuţi! Întotdeauna poți găsi o justificare pentru durerea pe care o provoci altor oameni şi cel mai des vezi şi înțelegi ce faci. Dacă ai o minte sănătoasă ar trebui să poți analiza. Chiar dacă o forță nevăzută te împinge să furi sau să profiți de corpul altei persoane, tu eşti în stare să înțelegi, să vezi, să simți că-i faci rău altei persoane. Şi tu vezi! Însă preferi să ascunzi aceste îndoieli într-un colţ îndepărtat al conștiinței tale şi să te justifici.

Dacă persoana e condusă de cele mai joase valori precum: bani cu orice preţ, satisfacție cu orice preţ, îndeplinirea tuturor poftelor – atunci se transformă într-o ființă murdară, de nivel scăzut.

Nici mintea, nici intelectul, nici studiile nu determină în sine valorile înalte. Aceste valori se formează din puritate interioară şi împlinire, de la o muncă neobosită asupra ta. Aceste valori fac persoana nu doar o ființă vie, ci îl fac OM. Doar valorile precum: demnitatea, respectul, stima de sine, voinţa şi puterea minții, conștiința oferă vibrații înalte sufletului şi fac omul curat şi luminos.

Acești oameni nu ar trebui să trăiască, să fie prieteni sau să lucreze cu personaje murdare. Ei niciodată nu vor fi înțeleși. Pe ei inevitabil îi vor strivi şi distruge.

Alege persoane cu același nivel de valori – şi vei fi fericit!

Până la urmă nu este important câți prieteni sau iubiți ai. Mai bine să fii singur, decât cu cineva din întâmplare. Înconjoară-te de oameni corecți.

relatii.net

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 9 iulie 2018 în CASATORIE, DRAGOSTEA

 

E usor sa iubesti un om frumos si virtuos, insa, meritul iti revine cand iubesti pe acela murdar si neputincios

drunken

E ușor să iubești un om frumos, curat și virtuos – nu depui niciun efort. Ba chiar e un egoism la mijloc, dorința de a-l poseda, de a fi al tău și de a te mândri cu el. Meritul, însă, îți revine când îl iubești pe acela care a fost părăsit de toți, sărac și bolnav. Câți, oare, ar avea tăria să ridice de jos un om care a băut, să nu-l jignească și să-l ducă de braț la casa lui? Cine ar avea această putere de jertfă, de a lua asupra sa greșeala lui, de a suporta rușinea în locul lui, știind că va fi considerat una cu „bețivul”? Să-l rabzi și să nu-l mustri.

Tocmai atunci se arată adevărații prieteni, care rămân lângă tine deși nu au nimic de câștigat. Rămân pentru tine, pentru că te iubesc pe tine și nu ce ai deținut tu cândva, bani sau funcții. Și tocmai aici este cel mai greu, că în situațiile critice din viața ta, cei mai mulți te părăsesc, se rușinează cu tine ori te critică.

E ușor să fii alături de cineva în clipele lui fericite, însă, tăria dragostei tale se arată când acesta e în necaz și nu mai ai nimic de câștigat de la el – dacă îl mai poți iubi cu aceeași intensitate și te poți jertfi pentru el. Și tocmai această dragoste dezinteresată, necondiționată are puterea de a converti suflete, de a schimba caractere pe veci și de a învia conștiințe. Însă, numai un suflet jertfitor ar fi capabil de un asemenea sacrificiu…

Elena J.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 2 iulie 2018 în DRAGOSTEA, ELENA J.

 

Daca trebuie sa-ti jertfesti viata pentru femeia ta, sa fii facut bucati de o mie de ori, nu refuza s-o faci

Tu, bărbatule, îl auzi pe Pavel, care o povăţuieşte pe femeie să ţi se supună ţie, şi-l lauzi şi-l admiri. Auzi însă ce spune mai jos: „Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre aşa cum şi Hristos a iubit Biserica şi pe Sine S-a dat pentru ea.” (Efeseni 5, 25). Ai văzut mai înainte un model de supunere? Vezi acum şi modelul de iubire.

Vrei ca femeia să ţi se supună aşa cum Biserica i se supune lui Hristos? Poartă-i şi tu ei de grijă, aşa cum Hristos îi poartă de grijă Bisericii. Şi dacă trebuie să-ţi jertfeşti viaţa pentru ea, să fii făcut bucăţi de o mie de ori, să le suferi şi să le rabzi pe toate, nu refuza s-o faci. Căci nici măcar aşa nu vei face ceva egal cu ceea ce a făcut Hristos pentru Biserică, de vreme ce tu vei suferi acestea pentru cea cu care eşti unit, iar Domnul a suferit pentru cea care s-a întors împotriva Lui şi L-a nesocotit.

Aşadar pe când Hristos, nu cu ameninţări, nu cu huliri, nu cu spaime, ci cu multă iubire şi blândeţe, cu grijă şi jertfă a reuşit să inspire încredere celei care atât de mult L-a necăjit, aşa să faci şi tu, aşa să te porţi cu femeia ta. Dacă nu-ţi acordă atenţie, dacă te înfruntă cu mândrie, dacă te nesocoteşte, vei putea s-o îndreptezi prin marea ta purtare de grijă, prin dragostea şi bunătatea ta, nu prin mânie şi înfricoşare. Doar pe un slujitor îl poţi cuminţi în felul acesta, sau poate că nici pe el, pentru că se va înfuria degrabă şi va înceta să te mai slujească. Pe tovarăşa ta de viaţă, pe mama copiilor tăi, pe temelia oricărei bucurii din familie, nu trebuie s-o îndreptezi cu sălbăticie şi ameninţări, ci cu iubire şi bune maniere.

Sfântul Ioan Gură de Aur, https://www.ganduridinierusalim.com

 
5 comentarii

Scris de pe 2 iulie 2018 în CASATORIE, DRAGOSTEA