RSS

Fara dragoste vie, oamenii seamana cu tarana moarta

09 iul.

Dragoste-vie

O altă sarcină a legăturii conjugale este depăşirea singurătăţii. Omului îi este greu, „nu-i este bine” să fie singur. Dezbinarea dintre oameni, izolarea constituie un simptom îngrijorător al vremii noastre. Familia este o biruinţă asupra dezbinării. Statul care constă din familii armonioase este puternic, şi acest lucru ne lipseşte foarte mult acum.

Atunci când omul nu este singur, atunci când are o familie armonioasă, îşi va iubi şi patria, nu va fi nepăsător faţă de problemele ei. Omul de familie va lucra pentru bunăstarea patriei sale, o va păzi, fiindcă în ea vor trăi copiii şi nepoţii lui. Societatea alcătuită din oameni singuri este fragilă. Cel singur nu este legat de nimic: nu se simte bine în ţara lui, pleacă în alta, unde va avea burta mai plină.

Din nefericire, problema principală nu constă însă nici măcar în faptul că acum se întemeiază foarte puţine familii şi mulţi preferă singurătatea, ci în acela că oamenii rămân singuri chiar şi după ce şi-au întemeiat o familie. Este vorba de aşa-numita singurătate psihologică, atunci când oamenii trăiesc împreună, dar nu simt unul faţă de celălalt ataşament, dragoste, înrudire sufletească. Şi tocmai această singurătate a devenit în lumea contemporană, după părerea psihologilor, o adevărată epidemie.

Ivan Ilin scria: „Fără dragoste vie, oamenii seamănă cu ţărâna moartă… Însă prietenia adevărată sfărâmă această singurătate, o depăşeşte şi îl eliberează pe om ca să poată ajunge la dragostea vie şi creatoare. Prietenia adevărată… Dacă oamenii ar şti să o preţuiască şi s-o întărească… Pe lume este o singură putere capabilă să depăşească singurătatea omului: această putere e dragostea.”

Pr. Pavel Gumerov

Reclame
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 9 iulie 2018 în DRAGOSTEA

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: