RSS

Arhivele lunare: Ianuarie 2015

De ce sunt mai multe femei in iad ?

Se povesteşte într-o carte bisericească numită Patericul, că un sfânt părinte l-a legat pe un diavol ce venise la el să-l ispitească, să nu poată pleca până nu-i va spune unele amănunte; printre altele l-a întrebat sfântul părinte pe diavol, de care suflete sunt mai multe în iad, de femei sau bărbaţi? Diavolul i-a spus că sunt mai multe femei. Şi l-a întrebat sfântul: Dar pentru ce sunt mai multe femei în iad, căci la biserică sunt femei mai multe? Iar diavolul i-a răspuns: sunt într-adevăr la biserică mai multe, dar degeaba, deoarece pentru trei feluri de păcate sunt mai multe femei în iad.

În primul rând pentru păcatul mândriei, căci ele sunt cele mai bune curse ale noastre cu care lucrăm şi le învăţăm cum să se împodobească şi cum să atragă bărbaţii în păcatul desfrânării. În al doilea rând, pentru că ele sunt foarte bune de gură şi prin ele facem noi cele mai bune certuri, pârâciuni, spargeri de case şi tot prin ele lucrăm şi farmecele, spurcând sufletele şi trupurile oamenilor; adevărat este că femeile se ocupă mai mult cu descântatul, cu vrăjile, cu ghicitul, aleargă pe la aceste ghicitoare.

În al treilea rând, după ce au făcut fără frică şi ruşine toate acestea, când se duc la spovedanie nu se spovedesc cu sinceritate şi nu spun păcatul aşa cum l-au făcut. Se spovedesc spunând păcatele ca şi când n-ar fi ele de vină, aruncă vina ori pe bărbaţii lor, ori pe vecinii lor, sau pe copii ori pe altcineva, pentru că aşa le învăţăm noi, zice diavolul şi le dăm ruşine ca să rămână nespovedite cum trebuie, cu păcatele neiertate, sau chiar dublate. Iar când le iese sufletul, vin în ghearele noastre căci nu s-au spovedit cum trebuie. Iată de ce sunt mai multe femei în iad, a zis diavolul. Fraţi creştini, să luăm aminte să nu ne înşelăm singuri, că dacă ne-am pierdut sufletul, am pierdut tot.

Anunțuri
 
7 comentarii

Scris de pe 30 Ianuarie 2015 în FEMEIA, IAD, ISPITE

 

Picaturi de intelepciune

Om minunat, nu uita să-ți faci primitoare inima, nu numai căminul. Nu uita să deschizi larg sufletul, nu numai ferestrele casei tale. Nu uita să fii generos cu toată lumea, nu numai cu cei pe care-i iubești. Nu uita să colinzi și casele mai singuratice, nu numai pe cele frumos laminate. Nu uita să aprinzi luminile din sufletele celor care te înconjor, nu numai pe cele din bradul de Crăciun. Nu uita să pui la masă cele mai frumoase și unice gânduri, pe lângă cele mai alese bucate. Nu uita să fii om, înainte de a fi gazdă. Acum, când încă-i mai avem pe parinti, nu le trecem pragul zile la rând. Nu le dăm un telefon să-i întrebăm măcar de sănătate. Nu mai avem timp pentru ei și nici răbdare să le ascultăm ofurile. Atunci când nu vor mai fi, ne vom dori ca ei să existe undeva, să-i putem vizita, să avem confortul psihic că suntem ai cuiva, că avem pe cineva extrem de drag care ne iubeşte şi ne preţuieşte mai mult decât oricine pe lumea asta. Ne vom dori șansa să le putem face o mică bucurie… Acum, când încă-i mai avem, nu ştim să apreciem câteva mere sau niște borcane cu dulceaţă pe care ei ni le dăruiesc cu atâta drag. Atunci când nu vor mai fi, ne va fi foarte dor de orice ne-ar mai fi putut ei oferi şi vom realiza că nimeni nu-i poate înlocui…

Irina Binder

 
2 comentarii

Scris de pe 30 Ianuarie 2015 în INTELEPCIUNE

 

Numai iubirea

Oricât de frumos, odată orice drum ţi-ajunge greu,
numai căile iubirii le-ai umbla cu drag mereu.

Oricât de plăcute-odată toate cântecele tac,
numai cântecul iubirii l-ai cânta cu drag în veac.

Cât de buni să-ţi fie anii toţi ţi-i uiţi nedezgropaţi,
numai anii daţi iubirii până-n veci ţi-s neuitaţi.

Cât de tari, se rup odată orice legături se fac
numai ce-a legat iubirea nu se poate rupe-n veac.

Orice rană se închide mai târziu ori mai curând,
numai ranele iubirii nu se mai închid nicicând.

Orice lacrimă fierbinte se mai uscă uneori,
numai lacrima iubirii nu se uscă până mori.

Orice soţ şi orice frate pot uita ce-au spus plângând,
numai dragostea curată nu te va uita nicicând.

Doamne, orişice pe lume pot să las şi să jertfesc,
numai fără-a Ta iubire nici să mor nici să trăiesc.

Traian Dorz

 

Intrebari fara raspuns

De ce nu avem răbdare să primim răsplata în Cer, de la Dumnezeu, și ne mulțumim cu laudele și răsplata vremelnică de la oameni?
De ce ne rușinăm când stăm lângă oameni săraci, mici, și de ce ne simțim bine când stăm pe lângă oameni celebri, bogați?
De ce este mai ușor să faci răul, decât să faci binele?
De ce ne preocupă mai mult sfârșitul lumii, decât sfârșitul personal?
De ce binele e răsplătit uneori cu rău?
De ce oamenii buni sunt considerați proști?
De ce nu știm să apreciem persoanele și lucrurile de lângă noi atunci când le avem, ci abia după ce le pierdem?
De ce ne atrage mai mult frumusețea exterioară a unei persoane, ambalajul, iar nu sufletul acesteia?
De ce ne simțim bine când coborâm pe ceilalți, deși nu avem nimic de câștigat?
De ce aceeași greșeală la noi o considerăm mică, iar la ceilalți de neiertat?
De ce avem satisfacție atunci când cel de lângă noi pierde, suferă, are necazuri, deși nu câștigăm nimic? …

Elena J.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 25 Ianuarie 2015 în ELENA J.

 

Adevarata tarie a omului

Tăria unui om nu stă în lățimea sau grosimea umerilor lui, ci în mărimea brațelor lui când se deschid pentru îmbrățișare.
Tăria unui om nu stă în profunzimea tonului sau vocal, ci în noblețea cu care folosește cuvintele sale.
Tăria unui om nu stă în numărul de prieteni pe care îi are, ci în a se face cel mai bun prieten pentru copii săi.
Tăria unui om nu stă în modul în care este respectat la serviciu, ci în felul cum este apreciat şi respectat în propria casă.
Tăria unui om nu stă în capacitatea cu care poate lovi, ci în atenția şi grija arătate în mângâierile sale.
Tăria unui om nu stă în capul lui sau în pieptul (mușchii) lui, ci în inima lui.
Tăria unui om nu stă în femeile pe care le-a iubit, ci în puterea de a se dedica totalmente unei singure femei.
Tăria unui om nu stă în greutatea pe care o poate ridica, ci în poverile pe carele poate duce în spinare.

Viorel Dan

 
Un comentariu

Scris de pe 25 Ianuarie 2015 în OMUL, VOINTA

 

Despre vicii

Povestea un preot de la ţară un caz care m-a înduioşat până la lacrimi. Preotul acesta era nou în Parohie şi nu cunoştea lumea. Spunea că într-o zi a fost chemat să spovedească şi să împărtăşească o femeie care zăcea de multă vreme.
– Când m-am dus – zice el – am crezut că mă aşteaptă o bunică înconjurată de fii şi nepoţi. Pe prispă m-au întâmpinat patru copii. Cel mai mare era o fetiţă de12 ani. M-aşteptam să le văd bunica bolnavă, dar ei mi-au deschis uşa la o cameră sărăcăcioasă, unde zăcea mama lor. Lângă patul ei era un copil de câteva luni într-o albie. Femeia mi-a cerut s-o spovedesc şi s-o împărtăşesc că e foarte bolnavă de inimă şi de câtva timp nu s-a mai coborât din pat.
Privind şi ascultând această femeie, cercetam viaţa acestor oameni tineri: soţul ei era muncitor în pădure şi un beţiv înrăit. Venea acasă numai sâmbătă seara şi pleca luni dimineaţă. Bănişorii pe care-i câştiga, îi da mai pe toţi pe băutură şi ţigări. Acasă ducea foarte puţini bani şi mai nimic de-ale mâncării. Toată agoniseala o da pe tutun şi pe rachiu. Bolnava nu se putea da jos din pat; singurul lucru pe care mai putea să-l facă era acela de a legăna copilul de la picioarele ei, când plângea. Tot oful şi lipsa bietei femei se strânseseră la inimă şi o puseseră la pat. Deşi era o femeie tânără cu dorinţă de muncă şi de a-şi creşte copilaşii, acum îşi aştepta moartea. Era mama a cinci copii pe care simţea că-i părăseşte pentru totdeauna.
Apropiindu-i Sfânta Împărtăşanie şi-a aruncat privirile spre copii, care erau în spatele meu şi lacrimile îi umplură ochii.
– De ce plângi în clipa aceasta? am întrebat-o.
– Mi-au dat lacrimile de milă părinte – răspunse ea – mai mult pentru Lenuţa care poartă grijă de fraţii ei. Dacă mor, ea le rămâne mamă şi n-are decât 12 ani. N-a mai mers la şcoală de când am căzut bolnavă. N-am avut ce face că n-are cine să îngrijească de ceilalţi, nici de mine şi nici de taică-su, că şi el trebuie spălat şi îngrijit.
– Cred că mai vin vecinele să te ajute?
– Foarte rar, la o săptămână odată trece câte una.
– Rude aveţi?
– Părinte, nu am, iar fraţii ce pot să facă? Cumnatele vin şi mai rar ca vecinele.
– Lenuţa poate să le facă pe toate? Ştie să facă mâncare?
– Nu prea ştie; ea stă acolo lângă plită şi eu îi spun de aici din pat tot ce să facă!
– Aveţi ce vă trebuie?
– Avem foarte puţin părinte; tot Lenuţa merge şi mai cumpără câte ceva din puţinii bani pe care îi aduce taică-su.
M-am uitat în cameră şi într-adevăr nu aveau nimic. Prin curte nici o vită, nici o pasăre. Ascultând spovedania acestei femei m-am înduioşat până la lacrimi. După ce am văzut suferinţa şi mizeria în care trăia, am înţeles că numai moartea putea s-o scape de dureri. Mi-am întors privirile spre copiii nevinovaţi şi m-a cuprins mila, impresionându-mă mai ales fetiţa de 12 ani care îngrijea de mama ei ca o soră de spital, iar de fraţii ei ca o adevărată mamă.
Uitasem toată suferinţa mamei şi măsuram povara vieţii, care apăsa tot mai greu pe umerii unui copil care la această vârstă ar fi trebuit să râdă, să se bucure şi să zburde cu ceilalţi copii. Simţeam o datorie să înţeleg cât mai adânc tragedia acestor suflete, însă atâta suferinţă mi se părea că e prea trist numai să ascult şi am plecat luând pe fratele Lenuţei, numai de 10 anişori, zicând că nu ştiu drumul, ca la despărţire să-i dau cele ce se cădea şi să vin cât de puţin în ajutorul acestor năpăstuiţi.
Iată câtă suferinţă aduc în casă patimile şi viciile omului.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 25 Ianuarie 2015 în PACATE

 

Marturisiri de pe blogul „De Veghe Patriei”

2001

Ce urmeaza sa va spun in continuare reprezinta niste lucruri care pana in ziua de astazi au fost adanc ingropate in sufletul meu. Atat de terifiante ca tot timpul mi-a fost frica sa le rostesc cu glas tare, am mers la preoti si monahi, pustnici ascunsi in padure, si doar unul dintre ei a stiut sa imi explice ce se intampla: Parintele zavorat Proclu Nicau. L-am vizitat in urma cu mai multi ani de zile si la sfarsit am sa va spun ce mi-a transmis…nu aveti idee cat de greu imi este sa spun aceste lucruri. Din cauza aceasta stau atat de izolat si nu vreau sa am contact cu nimeni care citeste acest blog. Am fost nevoit sa inventez o multime de lucruri ca sa-i tin pe toti cat mai departe de adevar…

Cu trei zile inainte de atentatele de la World Trade Center, am avut pentru prima data visul care ma bantuie de aproape 15 ani de zile. De fapt nu este un vis, este o realitate pe care o traiesc atunci cand dorm, pur si simplu nu stiu cum sa explic aceste lucruri ca sa intelegeti mai bine…

Visam ca sunt undeva la poalele unui deal, in stanga mea se vedea Sfinxul din Bucegi, dar nu cum il cunoastem noi in ziua de astazi ci cu mult mai mare si pare o fiinta vie care traieste inchisa in piatra, si eu ma chinui de fiecare data sa urc dealul respectiv. Ajung sus in varf si vad un om imbracat in haine de taran roman, cu plete care ii trec de mijloc si reflexi argintii, are opinci in picioare, ciorapi grosi de lana, si sta intors cu spatele la mine. Ma duc incet inspre el si porneste catre un fel de stana si eu il urmez, ne asezam pe o banca de banca din lemn si afara incepe sa ploua linistit…cerul este acoperit de nori atat de grosi si negri cum nu cred ca ati vazut vreodata.

Prima data cand am visat acest lucru, in 2001, mi-a spus cu o voce foarte blanda, de bunic batran: “Mergi in spate ca s-a pornit foc mare…”. Ma ridic de pe banca, ocolesc stana, vad niste oi de culoare neagra in staul, si ajung cumva in spate: dintr-o data porneste un vant teribil, efectiv simt cum mi se face frig si ma aflam ca in fata unui ecran de proportii uriase. Traiam o realitate intr-o alta realitate: ma aflam pe o strada de “undeva”, vad niste blocuri foarte mari, imense si din sticla, la un moment dat doua avioane se prabusesc peste doua blocuri aflate in stanga mea…vad oameni cu fete acoperite de fum si plini de sange. Pur si simplu nu simt nicio emotie, privesc totul foarte linistit…ma intorc inapoi la banca si nu pot sa-i vad fata de parul foarte lung…il aud cum sopteste: “Foc, foc mare…”.

M-am trezit lac de apa, imi venea sa vomit in ultimul hal, tremuram din tot corpul si inima imi batea cu putere…

Dupa trei zile intru in casa si tatal meu imi spune speriat: “Hai ca i-au atacat pe americani…”. Am simtit ca imi fuge pamantul de sub picioare: vedeam live cum ard blocurile de la World Trade Center! M-am dus in camera mea si extrem de speriat m-am pus in pat: “Doamne, ce se petrece cu mine?”.

2005

Era vara, foarte cald afara, si eram in metrou…ascultam muzica la casti. Dintr-o data am inchis ochii, nu stiu de ce am facut acest lucru, si am simtit cum metroul prinde o viteza extraordinara…m-am speriat si-n gand mi-am spus: “Ce dracului are asta? E nebun la cap de merge cu o asa viteaza?”. Cum stateam cu ochii inchisi, aveam senzatia ca ceva independent de vointa mea ma face sa fac acest lucru, am auzit in cap niste tipete ingrozitoare de oameni foarte speriati si raniti de moarte, iar in nari am simtit un miros puternic de fier incins…ceva care ardea. Nu stiu cat a durat totul, cinci secunde, zece nu stiu, cand am deschis ochii o fata de langa mine, cam pe la 25 de ani, mi-a spus foarte speriata: “Mai, esti ok? Ai inceput sa tremuri si spuneai ceva ii omoara…te simti bine?”. Pur si simplu parca eram dintr-o alta lume si toti din metrou se uitau la mine ca la un om nebun. M-am dat jos la prima statie, undeva pe la Aviatorilor, si cum am iesit afara am inceput sa vomit in ultimul hal. Am simtit ca lesin acolo si de abia mi-am revenit…

Dupa o singura zi a fost atentatul din Londra!

Madrid

Am visat ce v-am spus mai sus, visul este identic de fiecare data si nu se schimba cu nimic, m-am asezat langa el pe banca si mi-a spus: “Mergi si te uita la trenuri…”. Ajung in spate, se repeta senzatia ca am in fata un ecran urias, si vad niste trenuri de prin alt secol care mergeau prin desert. De trenurile respective se apropie un grup de oameni, imbracati in negru, cu niste steaguri negre in mana, si la un moment dat unul dintre ei scuipa inspre un tren si acesta pur si simplu explodeaza.

M-am trezit din nou cu o stare de greata imensa, transpirat din cap pana in picioare, si stiam ca undeva pe aceasta planeta o sa se intample ceva cu niste trenuri.

Dupa cinci zile au fost atentatele de la Madrid.

Cutremure

De fiecare data cand este un cutremur am o senzatie teribila de neliniste, imi vine sa fug din casa, sau ma tin cu mana de masa sau scaun. Nu se intampla nimic, dar sunt sigur ca urmeaza un cutremur…nu m-am inselat niciodata! Va spun cat se poate de serios ca sunt extrem de speriat la ora actuala si simt cum pamantul imi vibreaza sub picioare, cateodata am impresia ca aud ceva ca infundat de sub pamant care vrea sa iasa afara…vom avea parte de un cutremur cu mult mai care ca cel din 1977.

Sunt lucruri independente de vointa mea, nu le provoc sub nicio forma, eu va spun ce simt!

Luna de pe cer

Am visat acest lucru anul trecut in iulie si visul a fost la fel, si acum va spun ce ma ingozeste cel mai tare: eu niciodata nu-i vad fata celui din vis, habar nu am cum arata sau ce este. Am mers in spate si luna capatase o culoare sangerie, parca curgea sange din ea, si la un moment dat a inceput sa se rupa in bucati si deasupra pamantului ploua cu sange. Vedeam oameni cu fete schimoniste de durere care mai mult se tarau pe pamant, “sangele” respectiv le ardea carnea de pe ei…

De luni de zile ma uit la luna de pe cer si astept sa se petreaca ceva. Mai mult nu stiu…

Demoni?

Dormeam, anul 2010, si dintr-o data am simit ca paralizez in pat si nu pot sa respir, simteam ca ma sufoc si foarte incet am deschis ochii: in intunericul camerei am vazut trei forme inalte pana in tavan de culoare neagra, alba si albastra. Pe cap aveau un fel de glugi si simteam ca ma privesc cu atentie…imi trecea prin cap ca mor si nici macar nu puteam sa imi fac cruce cu limba. La un moment dat o sfera de culoare alba parca mi-a intrat in stomac si imediat am sarit in picioare urland: “Nuuuuu…”. Am aprins lumina si in camera nu era absolut nimic…m-am spus la calculator si am dat drumul la muzica sa ma linistesc, am ascultat “Treceti batalioane romane Carpatii”. Ies pe balcon sa i-au o gura de aer, era ora 04:30, cand vad pe strada un tanar, maxim trei zeci de ani din ce mi-am dat seama, cum canta foarte incet “Treceti batalioane romane Carpatii”. Am inceput sa rad incet si ma gandeam ce om nebun canta asa ceva, mai face cativa pasi si brusc se uita sus inspre mine…in fata bunului Dumnezeu, a Mantuitorului Hristos, va spun ca am simit o spaima teribila si am avut senzatia ca niste ochi de culoare alba ma priveau de sub gluga hanoracului. M-am retras inainutru si tremuram de frica…au trecut cateva secunde si cu cea mai mare atentie m-am uitat pe strada: nu era nimeni!

Pustnicul Nicau

Eram foarte agitat, la un moment dat mi-am pus intrebarea ce mai caut pe acest pamant, simteam ca traiesc ceva mai greu de suportat ca iadul, si totusi o voce din interior imi spunea: “Cauta raspunsul…” . Nu imi ajuta rugaciunea, mersul la Biserica, absolut nimic. Zile in sir am pierdut pe internet in cautarea raspunsului si dintr-o data am vazut cateva clipuri cu pustnicul Nicau, in momentul respectiv am stiut ca Sfintia Sa este raspunsul pe care il cautam.

Am aflat cum se poate ajunge la chilia sa si-n cel mai mare secret am plecat de acasa. Bunul Dumnezeu, dupa mare mila Lui, a facut in asa fel sa-l gasesc singur. Am stat cam patru ore sa-i spun toata povestea, multe evenimente pe care nu le-am povestit aici si tin de viata mea personala, m-a ascultat in cea mai mare tacere si la anumite intervale imi facea semn sa continui. Am terminat de vorbit si mi-a spus: “Mergi afara si asteapta pana te chem eu”.

Am stat afara cam o ora si nu vroiam sa mai plec de acolo, era o pace sufleteasca imensa, o stare de bine cum nu traisem niciodata, atunci mi-a trecut pentru prima data prin minte sa devin monah sau pustnic. Ma cheama dupa o ora si imi spune (citez aproximativ):

“Nu am dezlegare de la Dumnezeu sa iti spun daca ce visezi tu este drac sau inger de lumina, dar te foloseste sa vorbeasca prin tine. Taica, multi draci de la iad s-au urcat pe pamant si-n curand vine urgie atat de mare ca vor fierbe marile ca oala de pe foc, se vor da unii pe altii la moarte indemnati de dracii care stau langa ei neintrupati, apoi iti pot spune ca esti un mesager care vorbeste din mila Domnului. De vei spune cum visezi te vor cauta, de nu vei spune nimic atunci te vor chinui gandurile si mari ispite vei avea…”. Mi-a vorbit cam o ora si multe lucruri le pastrez doar pentru mine, cert este ca nu voi apuca batranetea pe acest pamant…mi-a dat asigurari pe marginea acestui lucru si mi-a spus cand simt momentul sa merg undeva si sa ma impac cu bunul Dumnezeu.

La indemnul Sfintiei Sale, am plecat sa vizitez un pustnic din muntii Neamtului, foarte bine ascuns, si mi-a fost extraordinar de greu sa-l gasesc. Cand am intrat in coliba lui mi-a spus de la intrare: “Te-am vazut de departe ca musafir…”. Din nou i-am povestit ce ii spusesem si pustnicului Nicau, m-a ascultat in liniste cu ochii inchisi si la sfarsit mi-a spus: “Tu plangi de durerea lor, dar intelege ca nu ai cum sa impiedici lucrurile…astea e voia bunului Dumnezeu. Isi vor spala pacatele in sange si foc si vei urla din cauza lor….”. Acolo am facut un legamant pe care il voi respecta cu sfintenie pana in ultima clipa a vietii: sa nu le fac rau oamenilor si stau cat mai departe de ei!

Anumiti oameni din serviciile secrete ale Romaniei, citesc acest blog zilnic si o mica parte din ei, cei mai inteligenti, au inteles o urma de adevar si de fiecare data imi spuneau: “Nu face ceva sa pleci si sa nu te mai gaseasca nimeni, chiar e nevoie sa spui ce trebuie si ne bazam pe tine”. Din dragoste pentru ei nu am plecat acolo unde aveam de gand sa ma duc…eram sigur ca voi avea remuscari teribile. Atunci am avut de ales: linistea mea sau adevarul! Vedeti destul de bine ce am ales…

Ultimul vis

L-am avut in urma cu o saptamana de zile si cand am mers in spatele stanii am vazut un teren intins, un fel de desert cu pamantul crapat, cerul era taciune si un soare parea ca arde deasupra. Jos pe pamant erau o multime de oameni impartiti in trei grupuri si pareau pregatiti de razboi, sa se atace unii pe altii cu o ura feroce. Cand am ridicat privirea am vazut ca deasupra soarelui aparuse ceva care seamana cu o cruce din care picura sange…

Precizari

Am avut nevoie de foarte mult timp sa spun aceste lucruri pe “DeVeghePatriei”, am stat nopti intregi sa ma rog bunului Dumnezeu sa imi lumineze mintea si sa stiu ce am de facut, drept urmare indraznesc sa va rog anumite lucruri:

  1. Nu va apucati sa imi puneti intrebari pentru ca nu voi raspunde.
  2. Va indemn pe toti sa va rugati de fiecare data si pentru sufletul meu. Sa ma pomeniti la rugaciune.
  3. Daca va simtiti dumneavoastra bine atunci puteti rade in hohote de ce scrie mai sus…
  4. Cel mai mult va rog sa ma intelegeti ca om si sa imi respectati legamantul facut in fata pustinicului: niciodata nu voi aparea in public sa spun ce scrie mai sus!
  5. Am spus aceste lucruri pentru ca se apropie ceva si multi dintre noi vor merge la judecata Tatalui.
  6. Prima si ultima data cand vorbesc pe marginea acestui subiect.
  7. Nu mi-a dat bunul Dumnezeu niciun har special, sunt niste lucruri care se intampla si atata tot.
  8. Va multumesc anticipat pentru gandurile bune.

Doamne Ajuta si Mantuire, va doresc!

https://deveghepatriei.wordpress.com/2015/01/16/a-sosit-timpul-sa-va-spun-adevarul-in-legatura-cu-deveghepatriei/

 

 
2 comentarii

Scris de pe 20 Ianuarie 2015 în MARTURISIRE