RSS

Arhive pe categorii: DUMNEZEU

Prefer sa fiu un nimeni!

Jim CaviezelAm transcris dintr-un interviu cuvintele actorului Jim Caviezel, cel care a jucat în rolul principal în filmul „Patimile lui Iisus” – o mărturisire emoționantă și cu un impact puternic: „Oscarurile sau laudele lumii s-ar putea să te ocolească, dar nu uita că Dumnezeu are pentru tine premii eterne. Lumea te va uita ușor când nu ești în vârf, te vor aclama când ești popular, iar apoi laudele lor vor înceta. Nu este la fel cu Dumnezeu, El nu uită niciodată, iar numele tău este în memoria Lui veșnică dacă tu crezi în Fiul Său. Nu mi-aș da numele scris sus, în Cer, oricât de neînsemnat ar fi, pentru toată gloria pământului. Prefer să fiu un nimeni pe pământ, dar să am numele scris în Cer. Trebuie să renunţăm la numele noastre, la reputaţiile noastre, la vieţile noastre pentru a spune adevărul.”

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 26 Mai 2017 în DUMNEZEU

 

Ideea de Dumnezeu este nemarginita

La Facultate îl studiasem pe Descartes. Profesorul loan Gh. Savin arăta în prelegerile lui cum a ajuns marele filozof francez la convingerea că există Dumnezeu. Filozoful porneşte de la un fapt sigur: în sufletul omului este sădită ideea de Dumnezeu. (Jean Jacques Rousseau făcuse – după câte mi-aduc aminte – experienţa cu un copil, pe care l-a izolat cu desăvârşire de oameni, situându-l într-o pădure şi aducându-i cele necesare, numai ca să nu audă de la nimeni vorbindu-i-se despre Dumnezeu. Dar mare i-а fost mirarea când l-a văzut pe băiat închinându-se Soarelui pe care îl considera Dumnezeu. Nu importă că se închina Soarelui, fapt este că într-însul era sădită ideea de Dumnezeu, înainte de а-i fi vorbit cineva despre o Fiinţă supranaturală).

Şi atunci Descartes îşi pune întrebarea: de unde vine această idee de Dumnezeu pe care el o găseşte aprioric sădită în sufletul său? Această idee, răspunde tot el, nu poate veni decât din trei izvoare: ori din lumea înconjurătoare, ori din el însuşi, ori într-adevăr există acea Fiinţă supranaturală care i-а sădit-o. Descartes le analizează pe rând.

Din lumea înconjurătoare nu poate veni, fiindcă zice el – ideea de Dumnezeu sădită în mine este infinită pe câtă vreme lumea înconjurătoare este finită. Iar ceva finit nu poate să-mi dea ceva ce este infinit. Din mine însumi, continuă filozoful – iarăşi nu poate veni, fiindcă şi eu sunt mărginit, în timp ce ideea de Dumnezeu este nemărginită. Cauza nu poate fi mai mică decât efectul.

Dacă aşa stau lucrurile, atunci ideea de Dumnezeu nu poate veni decât de la o Fiinţă supranaturală care într-adevăr există şi care mi-a sădit această idee. Dar filozoful care s-a îndoit până şi de propria sa existenţă (cogito, ergo suni; dubito, ergo sum) a pus la îndoială până şi această concluzie. Dar dacă, zice el – această idee mi-a sădit-o un spirit rău? Nu cumva în locul lui Dumnezeu stă diavolul care mă minte şi-şi bate joc de mine?Descartes a respins şi această îndoială, bazat pe faptul că ideea unui Dumnezeu infinit implică în sine Perfecţiunea. Iar o Fiinţă perfectă, desăvârşită în toate privinţele, nu poate minţi. Şi în acest caz, concluzia este că ideea de Dumnezeu a fost sădită de însuşi Dumnezeu care există într-adevăr.

Paulin Lecca, manastireasuruceni.md

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 8 Mai 2017 în DUMNEZEU

 

O marturisire frumoasa

Am greşit mult până să mă îndrept, dar cu fiecare căzătură am devenit mai înţelept.
Am judecat pe alţii pe nedrept, dar mi-am deschis mai tare ochii să înţeleg.
Am plâns şi-am strigat a neputinţă, dar m-am ridicat din propria-mi voinţă.
Am rătăcit prin locuri nedorite, dar m-am întors acasă cu picioarele obosite.
Am crezut că tot ce zboară se mănâncă, când de fapt eu nu crescusem încă.
Am călcat prin bălţi şi prin noroi, dar m-am spălat cu lacrimi în şuvoi.
Am ajuns departe într-un loc de vanitate plin, dar m-am întors din drum, căci îmi era străin.
M-am luptat cu gândurile-mi multe, dar m-am predat, căci inima-mi nu dorea să lupte.
Am zburat din mândrie pe culmi înalte şi abrupte, dar m-am trezit o pasăre cu aripile rupte.
M-am pierdut în ale lumii lucruri trecătoare, până-n ziua în care a început să-mi cânte…o privighetoare.
Am căutat bogăţiile acestei lumi, dar unde căutam eu era doar aur transformat în scrum.
Am încetat să mă mai plâng şi-am învăţat să mă ridic râzând,
Căci te-am găsit pe tine, Doamne, într-o fărâmă de pământ,
Într-un strop de rouă, în al păsărilor cânt
În căderea ploii şi-ntr-un suflet blând.
Îmi ridic braţele acum şi închin aceste versuri în semn de mulţumire,
Căci am scris prea mult cu litere de fum şi prea puţin cu versuri de iubire.

Adela Moldovan

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 8 Martie 2017 în DUMNEZEU, SFATURI

 

Transformarea radicala a Andreei Popescu, fosta dansatoare a Deliei

Andreea Popescu s-a schimbat radical de cand a renuntat sa mai faca parte din trupa Deliei si s-a retras din showbiz. Bruneta s-a maritat si s-a facut fata de casa. Andreea Popescu era considerata, in urma cu cativa ani, una din cele mai apreciate si cele mai sexy dansatoare din showbiz.

Inainte, Andreea adora sa umble dezgolita, pierdea noptile prin cluburi, poza sexy, si-si etala cele noua tatuaje cu fiecare ocazie. S-a mai potolit abia dupa ce l-a cunoscut pe Rares, cel care astazi ii este sot. La doar cateva luni de cand l-a cunoscut, Andreea a decis sa se retraga din showbiz si sa se faca fata de casa. Ulterior a fost ceruta in casatorie, s-a maritat si s-a apropiat mai mult de Dumnezeu.

Tanara si sotul ei sunt extrem de credinciosi, merg frecvent in pelerinaje, la manastiri, biserici si tin post. Recent, ei au fost la Ierusalim pentru cateva zile si au vizitat mai multe locuri sfinte. In plus, Andreea si-a schimbat mult si stilul vestimentar, de la tinutele sexy a trecut brusc la cele decente.

https://deveghepatriei.wordpress.com/2017/02/13/transformarea-radicala-a-andreei-popescu-fosta-dansatoare-a-deliei-cu-gandul-la-dreapta-credinta-ortodoxa-doamne-din-tot-sufletul-admir-genul-acesta-de-oameni

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 5 Martie 2017 în CASATORIE, DESFRÂNARE, DUMNEZEU

 

Dumnezeu cere fiecaruia sa aduca roade cu talantul pe care i l-a dat

Dumnezeu cere fiecăruia să aducă roade cu talantul pe care i l-a dat. Am auzit multe persoane care și-ar lăsa familia ca să plece în mânăstire, apoi cunosc unii călugări care au ieșit din mânăstire și s-au însurat..Pare că la sfârșitul lumii nimeni nu mai este mulțumit de talantul pe care i l-a dat Dumnezeu, și aceasta este o boală grozavă: fiecare vrea talantul celuilalt, fiecare vrea crucea celuilalt! Și totuși Domnul a hotărât fiecăruia un drum propriu în viață..Te poți mântui numai pe această cale, nu pe alta. Important este să aduci roade, să nu stai cu mâinile încrucișate, tot visând la șansele altora..Sfântul Antonie cel Mare a fost rușinat de Dumnezeu printr-un cizmar sărac, ce bătea toată ziua cuie reparând bocancii altora. Acel om, săracul, era mulțumit de sărăcia lui, nu dorea nici preoție, nici călugărie. Așa și preotul trebuie să fie mulțumit de calea pe care l-a pus Dumnezeu. Și călugărul trebuie să se mulțumească în singurătatea lui, să nu dorească familie și copii. Fiecare unde-i este locul!

Pr. Sorin Croitoru

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 30 Septembrie 2016 în DUMNEZEU, Uncategorized

 

Noptile sunt peste tot la fel

Nopțile sînt peste tot la fel. Întunericul face ca lumea să pară mică. Lumea se restrînge pînă la un pas, pînă sub tălpi. Pășești și lumea se mișcă împreună cu tine. Ești singur și tot ce te copleșise vreodată nu mai poate fi văzut. Îți închizi ochii pentru că în întuneric, cînd oricum nu se vede nimic, nu are rost să mai ții ochii deschiși. Rămîi tu cu tine.

Întunericul este întotdeauna răcoros. Răcoarea îți pătrunde în suflet și pieptul se amărăște ușor la gîndul că mai devreme sau mai tîrziu va trebui să mori. În momente ca acestea ne gîndim la cea mai dragă ființă. Ne gîndim la Dumnezeu, la părinți, la copii, la cei pe care i-am fi dorit aproape. Oamenii se preling în propriile gînduri, fluturînd în văzduh ca și crengile copacilor. Inima poate trezi oameni din somn, îi poate face să tresară.

Pămîntul păstrează urmele a milioane de tălpi. Dincolo de geamurile stinse oamenii dorm și visează. Cine dintre toți e mai important în această noapte? Poate că cineva se înalță ca o lumină până la cer, iar altcineva se coboară în adîncuri ca un fulger. Mila lui Dumnezeu acoperă lumea și lumina iubirii Lui dă întunericul la o parte ca noi să putem păși.

Pr. Savatie Bastovoi

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 27 Iunie 2016 în DUMNEZEU

 

Doamne, ai pus dor in inima mea ca sa Te caut

Doamne, ai pus dor în inima mea ca să Te caut. De când mi Te-ai descoperit, inima mea însetează după Tine. De când Te-am găsit, Te caut mereu. Am așteptat ca oamenii să-mi umple golul din inima mea, dar n-a putut niciunul, Tu Singur mi-ai astâmpărat arșița. Fă să nu-mi mai doresc nimic din ce este pământesc, ci numai pe Tine. Sunt slab și fricos de aceea am nevoie de Tine, umple-mă de Tine! Sunt greșit și plin de păcate, dar eu știu că Tu m-ai ales să mă ridici, Mă iubești cu gelozie. Deși sunt greșit, eu la Tine alerg, nu am alt Dumnezeu care să mă izbăvească. Nu lua Harul Tău de la mine ca să nu se răcească dragostea mea pentru Tine. Inima mea eu doar Ție Ți-am dăruit-o. Vrăjmașul diavol vrea să-mi ia această dragoste față de Tine și să ne despartă, nu-l lăsa, Doamne, să mă amăgească cu alte iubiri, căci eu numai pe Tine Te vreau. Gândurile mele cugetă încă la cele pământești, ridică-mi cugetul de la pământ și sfințește-mă cu Tine. Gândurile mele fă-le toate rugăciuni către Tine ca în tot ce fac să fii Tu. Fă-mă să Te iubesc și să Te doresc cu adevărat, nu doar prin cuvânt.

Când m-am înălțat, Doamne, Tu Te-ai ascuns de mine. Atunci m-am smerit să Te pot găsi din nou. O, nu mai lăsa inima mea să se înalțe în trufie și astfel să fiu despărțit de Tine, căci Tu, Doamne, numai în smerenie poți fi găsit. Când am păcătuit, Ți-ai depărtat Harul de la mine, iar eu atunci m-am simțit gol. O, cum a suspinat inima mea că a întristat pe Domnul ei. Fără El sunt pustiu și inima mea nu-și găsește odihna. Plâng cu amar, Doamne, căci Te-am întristat, iar Tu ai plecat din inima mea din pricina necurăției ei. Fă-o, Doamne, neîntinată și neprihănită, gătește-o așa cum Ție Îți place și Te sălășluiește în ea. Aprinde focul dragostei pentru Tine așa cum ardea odinioară și nu-l lăsa pe vrăjmașul să-l mai stingă vreodată ori să mi-l răcească. Vino, Doamne, la mine în piept căci eu mă ofilesc de dorul Tău. Deși i-am făcut pe plac vrăjmașului de multe ori, Doamne, eu tot la Tine alerg, căci Tu ești Dumnezeul meu și eu în Tine îmi găsesc liniștea. Nu voi înceta să Te chem până ce nu vei veni din nou la mine și vei sfărâma păcatul care m-a despărțit de Tine. Aprinde-mă de dragoste pentru Tine. Primește-mă din nou și nu Te rușina de mine cel urâțit din pricina păcatului.

Elena J.

 
5 comentarii

Scris de pe 23 Iunie 2016 în DOR, DUMNEZEU, ELENA J.