31 august – Ziua Limbii Romane

Azi, 31 August, românii serbează Ziua Limbii Române. Mulți români nu știu însă de ce să fie la 31 august Ziua Limbii Române. Iată de ce: Pentru că la 31 august 1989 s-a petrecut un moment istoric pentru românism, pentru românitatea noastră cea de toate zilele: sub presiunea a peste 750.000 de români adunați la Chișinău în ziua de 27 august 1989, Parlamentul de la Chișinău, așa sovietic cum era, n-a avut încotro și a decretat pe 31 august limba română ca limbă de stat și dincolo de Prut, adică pe ambele maluri ale Prutului și Nistrului. Se încununa astfel, victorioasă, rezistența românilor la deznaționalizare, după aproape două veacuri de jertfe și suferințe, dar și de izbânzi pilduitoare, care au făcut din Basarabia ținutul românesc cel mai însângerat, pus la cele mai grele încercări, nu de puține ori în cumpăna istoriei aflându-se însăși pieirea neamului românesc de pe plaiurile atât de frumoase ale Basarabiei, și atât de jinduite de alții. Avem datoria de a păstra și de a cultiva limba română ca fundament al spiritualității și al culturii noastre pentru că ea reprezintă expresia comuniunii și a solidarității de destin prin care noi, ca popor, ne afirmăm propria noastră identitate în lume. Ion Coja

Sărut vatra și-al ei nume
Care veșnic ne adună,
Vatra ce-a născut pe lume
Limba noastră cea română.

Cânt al Patriei ființă
Și-a ei rodnică țărână
Ce-a născut în suferință
Limba noastră cea română.

Pre pământ străvechi și magic
Numai dânsa ni-i stăpână:
Limba neamului meu dacic,
Limba noastră cea română.

În al limbilor tezaur
Pururea o să rămână
Limba doinelor de aur,
Limba noastră cea română.

Grigore Vieru

 

UN AMERICAN CATRE ROMANI

Limba voastră-i foarte grea,
Nicicum n-o pot învăța.
Ce-i cu-atâtea căciulițe,
Liniuțe, virgulițe?…
Ce-i cu-atâtea conjugări,
Terminații, declinări?
Voi, negații folosiți
În enunț câte doriți.
Aici, însă, nu se-acceptă,
Limba noastră se respectă.
Și-adjectivul de la voi
Mi se pare chiar greoi,
Că forma de singular
Nu-i la fel ca la plural,
Iară genul feminin
Diferă de masculin.
La voi e prea dificil,
La noi e mult prea facil –
Doar o formă folosim
Pentru toate când vorbim.
Așadar, sunt liniștit,
Ba mai mult, chiar fericit
Fiindcă sunt american
O, Doamne, și nu… ROMAN.
Acolo dacă aș fi,
Eu cu teamă aș trăi
Să nu fiu considerat
Analfabet, ne-nvățat.
Deci, Doamne, Îți mulțumesc
Că acolo nu trăiesc.

ELENA J. – de ziua Limbii Române

 

 

Dor de mama

Ne-ai spus că te-ntorci, măicuță, până seara-n asfințit,
Te-am tot aşteptat în noapte, dar nici azi n-ai mai venit.
Eşti departe-n țări străine şi munceşti din greu, ca noi
S-avem bucate pe masă, să nu trăim în nevoi.
Dar e tot mai greu, măicuță, de când nu mai eşti aici –
Pentru-o astfel de povară, simt că noi suntem prea mici.
Ducem greu dorul în noapte, ne sfâşie uneori,
Adormim cu ochii-n lacrimi până dimineața-n zori.
Hai, mămico, vino-acasă, ştim că la fel ne iubeşti,
Nu vrem jucării, nici dulciuri – numai tu ne trebuieşti.

ELENA J.

 

Toate tulburarile din lume sunt opera satanei

Toata lumea cea vazuta este permanent in miscare, in agitatie, in lupta. Nimeni nu cunoaste insa cauza acestor nesfarsite tulburari, care sunt opera satanei. In lumea nevazuta a gandurilor omenesti tot satana lucreaza si tulbura. El este stapanitorul lumii acesteia, vazute si nevazute. Oamenii nu stiu, nu-si dau seama, ba inca nici nu vor sa stie, ca sunt permanent purtati de o putere straina si li se pare firesc tot ceea ce, de fapt, este contrar adevaratei lor firi, create dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Intreaga omenire, saraca, este amarnic inselata de satana. Numai cei luminati, care au castigat pacea lui Hristos, stiu si simt de unde vine toata agitatia lumii. Raul a pus stapanire pe lume prin placerea pe care o provoaca trupurilor si sufletelor. Este ca un foc ce aprinde inima si apoi coboara prin toate madularele trupului, indemnandu-l la desfranare, iar pacatul savarsit creeaza obisnuinta, incat omul nu mai este capabil sa iasa din el decat cu mare, foarte mare greutate. La fel se intampla cu patimile: toate devin ca niste munti ce apasa sufletul, il ingreuneaza, il strivesc de pamant, nu-i mai dau libertatea sa se inalte spre Dumnezeu. Cat de mult ingreuneaza sufletul lacomia, imbuibarea, ca si betia, si toate trei starnesc pofta desfranarii in om, chemandu-se una pe cealalta. Patimile ard sufletul omului ca niste sageti de foc, distrugandu-l, omorandu-l. Cei prudenti insa, cand simt aceste patimi ca se nasc in ei, se infurie pe ele, se lupta cu ele si satana nu mai are putere asupra lor.

Sf. Macarie Egipteanul, http://www.cuvantul-ortodox.ro

 

Sensibilitatea sufleteasca poate distruge sau poate conduce la Dumnezeu

Dacă un om sensibil ar pune în valoare sensibilitatea moştenită, ea ar deveni cerească. Iar dacă o va lăsa să o exploateze diavolul, se va pierde. Şi astfel, aruncă darurile lui Dumnezeu. În loc să-I fie recunoscător lui Dumnezeu, le ia pe toate anapoda.

– Părinte, cel sensibil este slab sufleteşte, este bolnav?

– Nu, mărimea de suflet şi sensibilitatea sunt ha­risme fireşti, dar, din păcate, diavolul reuşeşte să le exploateze. Pe un om sensibil îl face adeseori să exa­gereze lucrurile, ca să nu poată trece peste o greutate sau, dacă reuşeşte puţin s-o rezolve, mai apoi cedea­ză, îl face să deznădăjduiască, să se chinuiască şi, în cele din urmă, să se epuizeze. Dacă un astfel de om ar pune în valoare sensibilitatea moştenită, ea ar deveni cerească. Iar dacă o va lăsa ca să o exploateze diavolul, se va pierde. Pentru că dacă omul nu-şi pune în valoare harismele sale, atunci le exploatează diavolul. Şi astfel, aruncă darurile lui Dumnezeu. În loc să-I fie recunoscător lui Dumnezeu, le ia pe toate anapoda. Cel sensibil, atunci când crede gândului său, poate sfârşi chiar şi la psihiatrie, în timp ce acela care este indiferent, cu al său „nu mă interesează”, desigur nu merge bine, însă cel puţin nu sfârşeşte în psihiatrie. De aceea aghiuţă îi urmăreşte pe oamenii sensibili.

Alţii iarăşi îşi pun în gând, sau mai degrabă aghiu­ţă le aduce gândul, că au o neputinţă moştenită şi în­cearcă să-i facă să creadă că au ceva de acest fel. Îi înfricoşează ca să-i ameţească şi să-i netrebnicească fără motiv. Dar chiar de ar exista şi ceva moştenit, ni­mic nu poate sta înaintea Harului lui Dumnezeu. Vă aduceţi aminte de Sfântul Ciprian (pomenirea lui se prăznuieşte la 2 octombrie), care din vrăjitor a devenit ierarh al Bisericii şi mucenic al lui Hristos? Moise Etiopianul (pomenirea lui se prăznuieşte la 28 august), din tâlhar a devenit mai sensibil decât mulţi Părinţi mari. La ce măsură a ajuns! Când Sfântul Macarie a mers să-l cerceteze, Moise l-a în­trebat: „Ce să fac? Mă deranjează lumea şi nu pot afla linişte”. Iar Sfântul Macarie i-a spus: „Moise, Moise, eşti foarte sensibil! Să mergi în Arabia Pietroasă (Pustia cea mai dinlăuntru, în partea de nord-vest a Arabiei), pentru că tu nu poţi alunga lumea”. L-a întrecut în sensibilitate chiar şi pe Marele Arsenie, care era din familie nobilă, învăţat, om manierat, în timp ce acela era tâlhar. Iată, vezi ce face Harul lui Dumnezeu! Dar avea şi multă smerenie.

Cuviosul Paisie Aghioritul, doxologia.ro

 

Despre dragoste

E un singur fel de prietenie, sunt multe feluri de dragoste.
-Iubind pe cineva, l-ai luat in sufletul tau fara ca el sa piarda ceva.
-Sufletul nu ti-l da decat cui iti da sufletul lui. Altfel tu ramai fara nimic.
-Cel mai trist lucru in dragoste e ca uneori sufletul ti-l ia cine n-are nevoie de el.
-In dragoste, a iubi inseamna de multe ori a nu intelege.
-Infrangerile in dragoste dor mai mult decat celelalte, fiindca in ele intreg omul e respins.
-Dupa furtunile sufletului ca si dupa ale naturii invie flori ce se credeau uscate.
-Maniile de iubire sunt mai strasnice decat oricare altele pentru ca vin din credinta ca ai risipit in zadar ce e mai adanc si sfant in fiinta ta.
-Nu uita niciodata ca oricine te iubeste cere de la tine o iluzie de ideal.Da-o ori nu te lasa iubit.
-Deplin nu e nimeni, prin iubire cautam de fapt intregirea noastra: tindem spre ce nu avem noi insine.

Nicolae Iorga

 

Lumea nu se va opri in loc pentru tine cand suferi

Oamenilor nu le pasă dacă eşti bolnav, dacă suferi, nu le pasă de nenorocirea ta. Te vor compătimi în față, se vor arăta înțelegători, dar în lipsa ta te vor judeca, te vor ataca cu propriile tale cuvinte. Oamenii sunt iubitori de ştiri spectaculoase, de show-uri, însă doar în postura de privitor, nu de participant activ. Ei vor privi indiferenți dacă eşti atacat pe stradă, dacă ți se face rău… eventual te vor filma cu telefonul. Singurii cărora le va păsa de sănătatea ta sunt cei ai casei – familia ta. Ea se interesează de tine, ea te încurajează când ți-e greu, ea suferă la aceeaşi intensitate la care suferi şi tu. Nu lumea! Lumea nu se va opri în loc pentru tine când suferi. Dacă mori, vor veni la tine numai ca să analizeze mişcările casei, să numere tacâmurile şi să critice obiceiurile. Nu să se roage pentru sufletul tău…

Aşadar nu mai pleca urechea la ce zice lumea, nici la criticile ei, nici la laude – şi acestea dacă le vei primi, vor fi din ipocrizie, linguşeală sau invidie. Căci atunci când suferi, lumea va rămâne nepăsătoare, dar dacă progresezi, nu va mai rămâne la fel de indiferentă. Rezumă-te, deci, la familia ta şi la puținii prieteni pe care-i ai.

Elena J.