Iuda apare în mintea unor oameni ca cel care a contribuit la mântuirea neamului omenesc. Acest mod de gândire îi face să afirme că dacă nu ar fi fost Iuda, nu ar fi fost nici răstignirea lui Hristos şi astfel, firea omenească ar fi rămas şi astăzi în moarte. Mare rătăcire.
Dacă Mântuitorul ar fi avut nevoie de pierzania lui Iuda ca să mântuiască omenirea, apoi nu El, ci Iuda ar fi fost cu adevărat jertfa izbăvitoare.
Iuda nu este o persoană predestinată de Dumnezeu ca să-L vândă pe Hristos. Este adevărat că trădarea lui Hristos a fost prezisă în Vechiul Testament, dar prorocia nu a fost un lucru care cerea împlinirea. Este de ajuns să ne amintim de faptul că Dumnezeu vesteşte că va distruge cetatea Ninive, însă pentru pocăinţa ninivitenilor, El renunţă să împlinească această profeţie.
Pe de altă parte, să nu uităm că prinderea Mântuitorului fusese hotărâtă de sinedriu înainte ca Iuda să-L vândă pe Hristos. În acest caz, Iuda nu face decât să grăbească arestarea Domnului, care se putea face şi fără el.
Trădarea nu este necesară mântuirii. Aşa că nu este important să ne întrebăm: dacă nu ar fi fost Iuda, atunci cine i-ar fi luat locul?
În cântările din Săptămâna Patimilor se spune că „Iuda nu a voit să înţeleagă.” Din aceste cuvinte reiese că ceea ce avea să facă Iuda nu era conform cu voia dumnezeiască şi că Iuda avea în sine posibilitatea îndreptării.
Mântuitorul ştia cine Îl va vinde. Acest lucru reiese din cuvintele Evanghelistului Matei: „Adevăr grăiesc vouă: Unul din voi Mă va vinde” (Matei 26, 20-21). Nu-i spune numele, ca prin această tăinuire să-i ofere un nou prilej de pocăinţă. Hristos alege să-i înfricoşeze pe toţi, ca să-l mântuiască pe Iuda: „Iar ei întristându-se foarte, au început a-L întreba fiecare: Nu cumva sunt eu, Doamne? Iar El răspunzând a zis: Cel ce a întins cu Mine mâna în blid, acela va să Mă vândă. Ci Fiul Omului va merge, precum este scris pentru EI, dar vai aceluia prin care Fiul Omului se vinde. Atunci Iuda, cel ce L-a vândut pe El, a întrebat: Nu cumva sunt eu, Învăţătorule? Zis-a lui: Tu ai zis!” (Matei XXVI, 20-25; Marcu XIV, 17-21).
Faptul că El ştia, nu înseamnă că Iuda era predestinat să-L vândă. El vesteşte aceste lucruri pentru a-l îndrepta pe Iuda. Dar pentru că acesta rămâne nesimţitor la dragostea Sa, Mântuitorul va încerca să-l îndrepte prin frică, căci spune: „Cu adevărat Fiul Omului va pieri după cum este scris, dar vai celui prin care se face acest lucru. Mai bine era să nu se fi născut.” Şi pentru că şi în urma acestor cuvinte Iuda rămâne împietrit, îi spune: „Ceea ce ai să faci, fă mai degrabă” (Ioan XIII, 21). Prin aceste cuvinte Hristos nu-i oferă lui Iuda o binecuvântare, ci o dezlegare, după cum spune Părintele Rafael Noica. Dacă Domnul nu ar fi dat dezlegarea, Iuda nu ar fi putut face nimic. Tot ce se petrece în această lume este cu îngăduinţa lui Dumnezeu.
În concluzie, putem afirma fără reţineri că Iuda nu L-a vândut pe Domnul ca să împlinească Scriptura, ci din cauza răutăţii lui. Nu vânzarea lui Iuda ne-a adus mântuirea, ci înţelepciunea lui Hristos, care s-a slujit de răutăţile altora pentru folosul nostru. Iar ca să nu rămână în noi credinţa că Iuda a lucrat pentru mântuirea noastră, voi reda cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur: „Dacă nu L-ar fi vândut Iuda, nu L-ar fi vândut oare, un altul? Departe de noi un astfel de gând. Atotînţeleptul Dumnezeu ştia cum să ne mântuiască dacă s-ar fi întâmplat să nu fie nici un vânzător. Înţelepciunea Lui e fără margini şi mai presus de mintea omenească. Tocmai de aceea Hristos îl văita pe Iuda, ca să nu socoteşti că el a slujit la mântuirea noastră.”
https://saccsiv.wordpress.com/
Lumină pentru candela din suflet 