RSS

Arhive pe categorii: PACATE

Despre distractii, baluri

Puţini sunt aceia care vin la biserică. Care este, oare, cauza acestui fenomen? Prăznuim pomenirile sfinţilor şi aproape nimeni nu apare în biserică. Se pare că distanţa îi duce pe creştini la nesârguinţă; sau poate că nu distanţa, ci doar nesârguinţa îi împiedică. Fiindcă, aşa cum nimic nu-l poate împiedica pe cel care are bunăvoinţă şi râvnă de a face ceva, la fel şi nesârguinţa, trândăvia şi amânarea, pe toate le pot împiedica.

Mucenicii şi-au vărsat sângele pentru Adevăr, şi tu socoteşti o aşa mică distanţă? Aceia şi-au jertfit viaţa pentru Hristos şi tu nu vrei să te osteneşti deloc? Domnul a murit pentru tine şi tu Îl nesocoteşti? Prăznuim pomenirile sfinţilor şi ţie ţi-e greu să vii la biserică, preferând să stai acasă? Şi totuşi trebuie să vii, ca să vezi cum diavolul este biruit, cum Sfântul biruie, cum Dumnezeu este slăvit şi Biserica triumfă.

„Dar sunt păcătos”, vei spune, „şi nu îndrăznesc să mă întâlnesc cu cei sfinţi”. Tocmai pentru că eşti păcătos, vino aici, ca să devii drept. Sau nu cumva nu ştii că şi cei care stau în faţa sfântului jertfelnic au săvârşit păcate? Şi noi, care vă învăţăm de la amvon, suntem păcătoşi. Dar nu deznădăjduim, fiindcă Dumnezeu este iubitor de oameni. De aceea a iconomisit ca şi preoţii să sufere de anumite patimi, încât să înţeleagă neputinţa omenească şi să-i ierte pe ceilalţi.

Ce trist! La baluri şi la distracţii alergăm binevoitori. Prostiile cântecelor le ascultăm cu plăcere. Necuviinţele actorilor le privim ceasuri întregi, fără să ne plictisim. Şi doar atunci când vorbeşte Dumnezeu, prin gura proorocilor şi a apostolilor, căscăm, ne scărpinăm şi ne ia cu ameţeală. Dar şi pe hipodromuri, cu toate că nu există acoperiş pentru a-i adăposti de ploaie pe privitori, mulţi aleargă ca turbaţii, chiar şi când plouă torenţial, chiar şi când vântul le răvăşeşte pe toate. Nu socotesc nici vremea rea, nici gerul, nici distanţa. Nimic nu-i poate ţine acasă. Însă când e vorba să meargă la biserică, atunci şi o ploaie măruntă le devine piedică. Şi dacă-i întrebi cine este Amos sau Ahab, câţi prooroci şi apostoli sunt, nu-şi pot deschide gura. Dar despre cai şi călăreţi, despre sofişti şi oratori, despre cântăreţi şi actori pot să te informeze înde-amănunt. Ce situaţie e asta?

De multe ori v-am sfătuit să nu mergeţi la locurile de distracţii neruşinate. M-aţi auzit, dar nu m-aţi ascultat. Cu toate acestea, nu vă fie ruşine să veniţi iarăşi să mă ascultaţi. „Dar de vreme ce n-am ascultat”, îmi va spune cineva, „cum voi putea veni din nou?”. Întrucât n-ai ascultat de sfatul meu, ţi-e ruşine. Şi deşi nimeni nu te cercetează, singur îţi pui ţie hotare. Nu mă aflu în faţa ta, dar cuvântul meu este înrădăcinat în sufletul tău şi învăţătura mea îţi preocupă mintea. Aşadar n-ai păzit povaţa mea? Vino s-o asculţi iarăşi şi străduieşte-te acum s-o păzeşti. Dacă pui un leac pe rana ta şi n-o vindecă în prima zi, nu-l vei pune şi în ziua următoare? Dacă tăietorul de lemne, care vrea să taie un stejar, nu reuşeşte să-l taie din prima lovitură, nu va lovi şi a doua, şi a cincia, şi a zecea oară? Fă şi tu la fel.

Acestea le spun nu pentru a mări trândăvia ta, ci, dimpotrivă, ca să te fac mai binevoitor şi mai atent. N-ai venit până acum la biserică? Vino de astăzi. Ai venit şi te-ai învrednicit să-L întâlneşti pe Hristos? Nu pleca până nu se termină slujba. Dacă pleci înainte de a se termina, eşti vinovat la fel ca un fugar. Atâtea zile, atâta timp cheltuieşti pentru satisfacerea dorinţelor tale pământeşti, şi nu poţi dedica un ceas-două nevoilor tale duhovniceşti şi lui Dumnezeu? Te duci la teatru şi, până nu se termină piesa, nu pleci. Intri în biserică, în casa Domnului, şi întorci spatele Preacuratelor Taine? Fie-ţi teamă măcar de cel care a spus: „Cel ce-L nesocoteşte pe Dumnezeu, îl va nesocoti şi Acela pe el” (Parafrază la Proverbe 13, 13).

Sf. Ioan Gură de Aur

 

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 31 Ianuarie 2017 în PACATE

 

De ce trebuie sa sufere pacatosii vesnic pentru niste pacate temporale

Iadul personal nu se formează după moarte, ci din timpul vieții, pentru că tot ceea ce facem și suntem ne arată ori intimizându-ne cu Dumnezeu continuu ori distanțându-ne interior de El și, implicit, de normalitatea noastră și de împlinirea noastră personală.

Așa stând lucrurile, noi ne formatăm/ne pregătim continuu pentru Iad sau Rai, cu bună știință și cu multă trudă. Atât binele cât și răul se face cu sârguință, cu pasiune. Iar dacă ne creăm de acum interior pentru un anume mod de-a fi, trecerea noastră, prin moarte, în veșnicie, nu înseamnă decât o potențare a stării noastre interioare și nu o schimbare de calitate a vieții.

Calitatea vieții interioare e dată de ceea ce facem în relație cu Dumnezeu, cu noi înșine, cu semenii noștri și cu întreaga existență. Dacă, în mod fundamental, noi suntem plini de dorința de a ne trăi parazitar viața temporală și veșnicia, posibilitatea de a trăi în slava lui Dumnezeu ar însemna un chin imens.

Chinurile Iadului sunt tocmai neputința interioară de a ne împărtăși/de a ne intimiza cu slava lui Dumnezeu, care e atmosfera vieții veșnice. Iadul nu e în afara slavei și a prezenței lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu ține și îmbrățișează toate, inclusiv pe demoni și pe oamenii care se vor chinui în Iad, adică în neacceptarea lui Dumneezeu.

Existența și ținerea în existență a întregii creații e asigurată de către Dumnezeu însă creaturile raționale sunt libere și nu constrânse în perimetrul vieții și al veșniciei lor. A face binele e conform cu statutul nostru de oameni creați după chipul lui Dumnezeu. A cădea din rațiune, adică a înfăptui păcatul/răul e un chin imens, cu consecințe imense, care, permanentizate, ne fac să trăim o viață sufocantă, saturată de demonism, de neiubire, de necomuniune cu Dumnezeu și cu întreaga creație.

Dumnezeu cunoaște neputința noastră la modul absolut și știe ce suferință, ce dramă e păcatul. Tocmai de aceea marea Taină vindecătoare a Spovedaniei: pentru ca păcatele să fie scoase în mod continuu din noi. A nu-ți înfăptui dreptul vindecării interioare prin Spovedanie de multe sute și mii de ori într-o viață înseamnă a nu-ți da dreptul la fericire personală, aici și în veșnicie.

Tocmai de aceea suferința veșnică e urmarea suferinței continue interioare pe care am trăit-o aici, cu indiferență maximă. Pentru că nu am dat doi lei pe problemele conștiinței și ale foamei și setei sufletului după bine și adevăr, din acest motiv nu avem creată nicio deschidere către iubirea lui Dumnezeu.

Iar suferința veșnică nu e provocată de ura lui Dumnezeu, ci de iubirea și sfințenia Lui. El dorește și în Iad să ne îmbrățișeze și să ne umple de slava Sa, dar noi suntem nedoritori de El și trăim iubirea Lui ca pe o urgie, ca pe o pedeapsă personală.

Pr. Dorin Octavian Picioruș, ortodoxiatinerilor.ro

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 23 Ianuarie 2017 în PACATE

 

Multime mare de draci va veni asupra noastra

Dacă îngăduim unui singur păcat să pună stăpânire pe trupul şi sufletul nostru, altfel spus unui singur demon să pătrundă înlăunlrul fiinţei noastre, suntem pierduţi. Acel unic demon se va înmulţi, va prolifera (cum se spune în limbaj medical); mulţime mare de draci va veni asupră-ne buluc, grămadă, potop. Păcatele şi dracii se înmulţesc întocmai ca microbii patogeni care pătrund în corpul nostru, şi ne îmbolnăvesc, sălăşluindu-se într-un teren prielnic. Inmulţirea dracilor şi intrarea noastră sub stăpânirea lor se mai aseamănă şi cu înrobirea toxicomanului de către un halucinogen (stupefiant, drog). Fie că drogul se nufrieşte haşiş, morfină, cocaină ori heroină, rezultatul e acelaşi: dependenţa toxicomanului de acel drog. Medicii zic dependenţă, dar vorbind pe româneşte substantivul trebuie tălmăcit robie“.

cuvantul-ortodox.ro

 
2 comentarii

Scris de pe 25 Octombrie 2016 în DIAVOL, PACATE

 

Neajunsurile imbuibarii

Să nu vă miraţi dacă Domnul numeşte îmbuibările spini. Nu vă daţi seama, pentru că patima vă îmbată. Dar cei sănătoşi ştiu că îmbuibarea strică mai mult ca spinii, că ea roade mai mult decât grija, că ea aduce grele suferinţe şi trupului şi sufletului. Nu, grija nu sfărâmă atât de mult ca îmbuibarea. Când cel care trăieşte în îmbuibare este forfecat de nesomn, când tâmplele îi zvâcnesc, când capul îi este greu ca de plumb, când măruntaiele îi clocotesc – vă puteţi da seama cum aceste dureri sunt mai groaznice decât spinii. Spinii, ori cum i-ai apuca, însângerează mâna – asemenea îmbuibările rănesc picioarele, mâinile, capul, ochii, adică întreg trupul. Ele sunt searbăde şi uscate, ca şi spinii, aduc stricăciuni însă şi mai grele şi, mai ales, în miezul lucrurilor. Aduc o îmbătrânire timpurie, veştejesc simţurile, întunecă mintea, orbesc duhul care era clarvăzător, fac trupul moale şi tară viaţă, sporind patimile, îngrămădind relele, îngreunându-l peste măsură. De aici, acele numeroase şi repetate căderi – nenumărate naufragii.

Sf. Ioan Gură de Aur, manastireasuruceni.md

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 4 Iulie 2016 în PACATE, SFATURI

 

Ignoranta este un pacat foarte grav

Sorin Dumitrescu: Sintagma „crede și nu cerceta” există în Scriptură? Care este originea acestor vorbe?

Părintele Galeriu: Nu, nici vorbă, nici pomeneală! Eu cred că unii, în diverse dialoguri cu teologi, și mai cu seamă în mediul apusean în care o vreme folosința Scripturii a fost interzisă poporului, ca nu cumva acesta să o interpreteze greșit și să fie prilej de erezii, atunci probabil s-a ivit această sintagmă străină, pusă ignorant și malefic pe seama Sfintei Scripturi.

Nu cunoașterea a interzis-o Dumnezeu, căci ea este un dar al Duhului Sfânt, așa cum este consemnat în cele șapte daruri de către profetul Isaia (capitolul XI, versetele 1-3). De altfel, ignoranța este un păcat foarte grav, și așa și este, căci un creștin autentic nu poate fi prost. În Evanghelia Sfântului Ioan, la capitolul XVII, Mântuitorul, în rugăciunea arhierească, spune: „Iar viața veșnică aceasta este, să Te cunoască pe Tine Singurul, Adevăratul Dumnezeu, și pe Iisus Hristos, pe care Tu L-ai trimis”. A-L cunoaște înseamnă implicit a cunoaște creația, făptuirea Lui, pentru că „toate printr-Însul s-au făcut și fără de El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut”. Așadar, nu este vorba de interdicția cunoașterii, ci de oprirea cunoașterii ambigue.

manastireasuruceni.md, Părintele Galeriu

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 27 Iunie 2016 în PACATE

 

Daca vrei sa invingi patimile, atunci taie-ti placerile!

Dacă vrei să învingi patimile, atunci taie-ţi plăcerile; dacă alergi după mîncare, vei duce viaţa în patimi; nu se va smeri sufletul dacă trupul nu se va lipsi de paine; este cu neputinţă să salvezi sufletul de la pieire, păzind trupul de neplăceri. Pentru aceasta nu uita: dacă vrei, suflete al meu, să te mîntuieşti, să treci calea cea plină de mîhnire, sa intri în împărăţia cerurilor, să dobîndeşti viaţă veşnică, atunci slăbeşte-ţi trupul tău, gustă amărăciunea de bună voie, poartă mîhnirile grele, aşa cum au făcut toţi sfinţii.

Astfel, dragă suflete al meu, adu-ţi aminte de toţi sfinţii proroci, apostoli, mucenici, ierarhi, cuvioşi şi drepţi, de cei săraci cu duhul şi de toţi cei bineplăcuţi lui Dumnezeu. Unde ai găsi sfinţi, care nu şi-ar fi supus trupul duhului ori nu ar fi suferit în nenorociri şi în grele mîhniri? Ei au suferit foarte multe nenorociri, au îndurat foame şi mîhnire în inimă, aveau bunătatea copiilor şi toată mila, ajutau pe alţii la dureri şi la nevoie făceau diferite milostenii după puterile lor; ceea ce nu-şi doreau sieşi şi ceea ce urau, nu făceau altora. Cu supunere, ca robii cumpăraţi lucrau nu ca pentru om, dar ca pentru Dumnezeu, cu înţelepciune simpla, nefiind învăţaţi, neştiind nimic, dar numai tin­zând la mîntuirea lor.

Sf. Paisie Velicicovski, http://manastireasuruceni.md/

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 26 Februarie 2016 în PACATE

 

Lumea de azi

Agheasmă nu, Sfânta Împărtășanie nu, Maslu nu, spovedanie nu, da’ lumea asta s-a învățat să trăiască fără Dumnezeu! Bei o gură de apă și primești pe Duhul Sfânt, sorbi o picătură dintr-o linguriță și primești pe Fiul lui Dumnezeu, te ungi cu puțin ulei și te învăluie iubirea Tatălui ceresc, și tot nu-i bine!!

Doamne, Doamne, mare Ți-e răbdarea. S-au mântuit sfinții Vechiului Testament prin dorință, căci nici frații Tăi nu erau, nici fiii Tatălui nu erau, nici pe Duhul nu-L aveau, nici pe Tine nu Te mâncau, și tot s-au mântuit, pentru că PE TOATE ACESTEA LE DOREAU!

Iar lumea de azi țopăie prin biserici înaintea Ta, și nici nu Te dorește! Au de toate, nu mai pot de bine, dar fac mofturi, pentru că nu darurile Tale le doresc ei, ci materia cea stricăcioasă și pieritoare. De aceea vei face cu noi ceea ce ai făcut cu Ierusalimul. Mai întâi l-ai avertizat: „Iată, se lasă casa ta pustie”, apoi ai împlinit amenințarea.

Dă-ne Doamne minte, trezește-ne din somn, înviază-ne din moartea sufletească, nu Te scârbi de prostia noastră! Tu toate le poți, de aceea Te numești „Mântuitor”. Mântuiește-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu, pe noi cei ce-Ți cântăm, Aliluia!

Preot Sorin Croitoru, ortodox.md

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 29 Ianuarie 2016 în PACATE