Puterea Sfintei Impartasanii

Într-un sătuc din Ardeal s-a petrecut o întâmplare minunată. O femeie foarte credincioasă care se ocupa cu creşterea albinelor (avea stupină) a observat că de la o vreme nu prea mai merg bine stupii, albinele produceau puţină miere. Auzise de la o altă credincioasă că dacă pui într-un stup Sfânta Împărtăşanie, albinele o să dea o producţie foarte mare de miere. Şi atunci, a mers la Sfânta Biserică, s-a spovedit şi s-a împărtăşit, dar, în loc să înghită Sfânta Împărtăşanie, a ascuns-o sub limbă şi apoi, ajungând acasă, a băgat-o într-unul dintre stupi. Peste trei săptămâni preotul satului a avut o descoperire de la Dumnezeu că această femeie a făcut altceva decât trebuia cu Împărtăşania. S-a dus la ea acasă şi a întrebat-o: „De la Dumnezeu am descoperire că acum trei săptămâni nu ai înghiţit Sfânta Împărtăşanie, spune-mi cinstit, te rog, ce ai făcut cu ea?”. Simţindu-se vădită, femeia a început să plângă şi i-a mărturisit adevărul. Au mers împreună şi au deschis stupul, şi auziţi dumneavoastră minune: ALBINELE FĂCUSERĂ O CLĂDIRE DIN CEARĂ EXACT CA O BISERICUŢĂ ÎN JURUL SFINTEI ÎMPĂRTĂŞANII !!! Minunat este ce-au făcut albinele!

 

Nu poate explica mintea omeneasca valoarea si foloasele Sfintei Liturghii

Care este raportul între rugăciunea personală, intimă şi rugăciunea Liturgică? Ne putem ruga singuri acasă, făcând abstracţie de Sfânta Liturghie?

Părintele Arsenie: Dumneavoastră faceţi o confuzie, să ştiţi… Rugăciunea Liturgică nu se poate compara cu nicio altă rugăciune. Sfânta Liturghie este Jerfa fără de sânge pe care o face Hristos.

Nu poate explica mintea omenească minunea, valoarea şi foloasele Sfintei Liturghii, măcar în parte. Domnul nostru Iisus Hristos este de faţă în sfântul altar. Şi, dacă ar fi cu putinţă să se vadă cerurile deschise, nu s-ar putea vedea nimic mai mult în cer, de cum este în sfântul altar, la Sfânta Liturghie.

Că: „Tu eşti Cel ce aduci, Cel ce Te aduci, Cel ce primeşti şi Cel ce te împarţi, Hristoase, Dumnezeul nostru!“

Iată o taină nepătrunsă de mintea omului: Domnul împrumută chipul, glasul şi mişcarea preotului. Repet, El este Cel ce săvârşeşte, dând omului, prin hirotonie, mai presus de fire, bogăţia darului preoţiei, sâvârşindu-se marile prefaceri, a pâinii şi a vinului, în Trupul şi Sângele Mântuitorului, ca să-L avem văzut prin credinţă permanent, ca noi să ne împărtăşim, adică să mâncăm Trupul şi Sângele Lui.

La Sfânta Liturghie, primeşti într-un fel deosebit harul lui Dumnezeu, tăria cea mare a creştinului, aprinzând lumina adevărului din om, pentru viaţa şi lupta împotriva stăpânitoarelor puteri ale întunericului.

Iată, deci, că viaţa noastră este cu adevărat condiţionată numai de această mare Taină a Împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Domnului. Această Sfântă Liturghie, care se săvârşeşte într-un chip atât de nepătruns, cu cinste, evlavie şi binecuvântare, are rânduite rugăciuni şi prefaceri adânci pentru salvarea de la pieire a lumii întregi, vizând direct pe cei pomeniţi pentru sănătate, luminare, frumuseţe şi tăria nelimitată asupra duhurilor rele.

Este atât de necesară şi de obligatorie participarea la Sfânta Liturghie, mai mult chiar decât ne sunt necesare lumina şi aerul. Dumnezeu ţine pământul mai mult pentru Sfânta Liturghie, care se săvârşeşte pe El! Liturghia este cea mai mare lucrare pe pământ şi folosul dincolo de închipuire al întregii creaţii a lui Dumnezeu.

Pr. Arsenie Papacioc, ganduridinierusalim.com

 

Atunci cand se savarseste Sf. Liturghie, Altarul este plin de ingeri

Preoția este o foarte mare lucrare la Dumnezeu, nespus de mare. Preotul ține locul lui Dumnezeu pe Pământ. Dumnezeu a creat două lucruri extraordinare, care nu mai pot fi depășite: a creat o femeie distinsă care a născut pe Dumnezeu, și a creat preoția, care Îl coboară pe Dumnezeu din Cer și Îl naște pe Dumnezeu pe Sfânta Masă.

Ce ziceți de lucrul acesta? Vă dați seama? Sfântul Agneț, pe Sfânta Masă, atunci când facem Sfânta Liturghie! Altarul este plin de îngeri, căci Hristos este acolo! Spun chiar rugăciunile: „Doamne, și îngerii să intre cu noi să facem Liturghia, că sunt împreună lucrători și ei”. Este o rugăciune care spune așa: „Doamne, că Tu ești Cel ce aduci, Cel ce Te aduci, Cel ce primești, Cel ce Te împarți”.

M-a întrebat un student: „Bine, părinte, dar preotul ce-i?”. Răspunde Hristos: „Fără tine, preotule, nu pot să fac lucrurile acestea”. Preotul e axa principală a Creației, a re-Creației, adică a Nașterii lui Dumnezeu din pâine și vin. Vă dați seama ce înseamnă pentru un popor că are Liturghie? Ce înseamnă pentru un popor că are Ortodoxie?…

Pr. Arsenie Papacioc

 

Valoarea Sfintei Liturghii

În ceasul morţii, Sf. Liturghii ascultate cu atenţie şi evlavie vor fi un izvor de mare mângâiere.

Fiecare Sf. Liturghie mijloceşte iertarea păcatelor tale la Dreptatea lui Dumnezeu.

Orice Sf. Liturghie ascultată cu fervoare îţi poate uşura pedepsele vremelnice datorate păcatelor.

La Sf. Liturghie ţi se iartă păcatele lesne iertătoare pe care nu le-ai spovedit şi de care te căieşti.

Prin Sf. Liturghie ascultată cu evlavie este micşorată dominaţia diavolului asupra ta.

Liturghiile ascultate de tine în viaţă, valorează mai mult decât cele oferite de alţii pentru tine după moartea ta.

Prin ascultarea Sf. Liturghii eşti ferit de multe primejdii şi nenorociri neaşteptate.

Cu fiecare Liturghie bine ascultată îţi vei uşura şi scurta suferinţele vremelnice de după moarte.

Sf. Liturghie este Jertfa cea mai puternică, cea mai folositoare, care întrece toate rugăciunile, toate faptele bune, precum şi toate faptele de căinţă şi negreşit îşi face efectul pentru toate sufletele prin puterea sa proprie şi imediată.

Orice Sf. Liturghie ascultată cu evlavie, îţi dobândeşte o mai mare slavă în Cer.

Şi fii atent: prin Sf. Liturghie ascultată cu evlavie îţi vor fi binecuvântate toate afacerile şi interesele chiar pământeşti.

Dacă am cunoaşte valoarea divină a Jertfei Sf. Liturghii, cât zel, câtă râvnă am folosi pentru a o asculta cu cea mai mare evlavie, credinţă şi atenţie.

Sf. Liturghie este fapta cea mai sfântă a credinţei creştine, nu ai putea să faci nimic spre marea slavă a lui Dumnezeu şi ceva mai de folos pentru sufletul tău, decât ascultarea cu credinţă şi evlavie cât mai des a Sf. Liturghii.

Se dobândesc mai multe merite ascultând cu evlavie o singură Sf. Liturghie, decât a împărţi la săraci toată averea proprie sau a merge în pelerinaj în toate locurile de pe faţa pământului.

O Sf. Liturghie aduce mai mare cinste lui Dumnezeu decât toate virtuţile celor drepţi de pe pământ şi mai mult decât atât, decât toate laudele date de sfinţii şi îngerii din Ceruri.

Prin Sf. Liturghie, Domnul ne dă tot ceea ce cerem, chiar şi binele pe care nu ne-am gândit vreodată să-l cerem.

Cine ascultă cu evlavie Sf. Liturghie, Dumnezeu îi va trimite în ultimele clipe ale vieţii sale atâţia din sfinţi pentru a-l mângâia şi ocroti, câte Sf. Liturghii a ascultat cu evlavie în viaţa lui pământească.

Sf. Liturghie fiind o Jertfă dumnezeiască, valorează cât Însuşi Dumnezeu !

Ieromonah Galaction Zelig

 

Ce faci acolo, omule? Te afli in biserica si te uiti la frumusetile femeiesti?

Dar şi cât stai în biserică purtarea ta este necuviincioasă. Dacă te prezinţi în faţa unui stăpân lumesc pentru vreo treabă, nu cutezi nici să zâmbeşti. Şi când stai în faţa Stăpânului universului, râzi fără frică şi fără ruşine? În felul acesta Îl mânii mai mult decât prin alte păcate ale tale. Căci Dumnezeu nu se scârbeşte atât de cei care păcătuiesc, cât de cei care nu se ruşinează după săvârşirea păcatului.

Ce faci acolo, omule? Te afli în biserică şi te uiţi la frumuseţile femeieşti? Cum pângăreşti în asemenea fel templul lui Dumnezeu? Crezi că biserica este piaţă sau, ceva şi mai rău, bordel? În piaţă, desigur, ţi-e ruşine să priveşti viclean o femeie; şi în biserică, tocmai în ceasul în care Domnul îţi vorbeşte, îndemnându-te să te depărtezi de asemenea păcat – căci „oricine se uită la o femeie” zice, „spre a o pofti a şi desfrânat cu ea în inima lui” (Matei 5, 28) – îţi învârţi privirile pe organele nelegiuirii şi cu inima vizitezi atelierul desfrâului? Mai bine să fi fost orb, decât să-ţi foloseşti în felul acesta ochii. Gândeşte-te, omule, în faţa cui stai în ceasul slujbei şi împreună cu cine – cu heruvimii, serafimii, cu toate puterile cereşti.

Dă-ţi seama cu cine psalmodiezi şi te rogi. Ca să-ţi revii e de-ajuns să-ţi aduci aminte că, în vreme ce ai trup material, te-ai învrednicit să-I aduci cântări Domnului împreună cu îngerii cei nemateriali.

Aşadar să nu participi cu nepăsare la acea cântare sfântă. Să nu ai în minte gânduri pătimaşe. Alungă orice cuget pământesc şi urcă cu mintea la cer, lângă tronul lui Dumnezeu. Zboară acolo împreună cu serafimii, dă din aripi împreună cu heruvimii, psalmodiază imnuri închinate Preasfintei Treimi.

Şi când va veni vremea sfintei împărtăşanii gândeşte-te, ce greşeală ai îndreptat, ce virtute ai izbutit, ce păcat ai şters prin spovedanie, în ce ai devenit mai bun? Dacă conştiinţa te înştiinţează că te-ai străduit îndeajuns pentru vindecarea rănilor tale sufleteşti, dacă ai făcut ceva mai mult decât postul, împărtăşeşte-te cu frică de Dumnezeu. Altfel, stai departe de Preacuratele Taine. Şi când te vei curăţa de toate păcatele tale, atunci să te apropii. Căci cel care nu posteşte este firesc să fie iertat, aducând ca justificare boala sau slăbiciunea trupească. Însă cel care nu şi-a îndreptat păcatele, e cu neputinţă să găsească justificare.

Dacă, de pildă, Dumnezeu îţi va cere socoteală pentru nepăsarea sau necuviinţa pe care o arăţi la slujbele bisericii, ce vei face? Iată, în ceasul când îţi vorbeşte Dumnezeu, tu, în loc să te rogi, ai început cu cel de lângă tine o discuţie în şoaptă, despre lucruri nefolositoare. Şi chiar dacă Dumnezeu ar trece cu vederea toate celelalte păcate ale noastre, acesta e de ajuns pentru a pierde mântuirea. Să nu crezi că e o greşeală mică. Pentru a pricepe gravitatea lui, gândeş- te-te ce se întâmplă în cazul analog al oamenilor. Să presupunem că discuţi cu o persoană oficială sau cu un prieten bun de-al tău. Şi în vreme ce acela îţi vorbeşte, tu întorci capul cu nepăsare şi începi să discuţi cu altcineva.

Cel cu care vorbeşti nu va fi jignit de această necuviinţă a ta? Nu se va mânia? Nu-ţi va cere socoteală? Dumnezeu însă, deşi este jignit în fiecare zi într-un mod mult mai rău, şi nu numai de doi-trei oameni, ci aproape de noi toţi, ne îngăduie cu îndelungă-răbdare. Cât despre cei care nu vin deloc la slujbe, aş vrea să ştiu unde se află în acel ceas sfânt. Dar cred că ştiu bine asta. Sau se ocupă cu lucruri necuvioase şi zadarnice, sau sunt afundaţi în grijile lumeşti. În ambele situaţii însă, sunt de neiertat. Pentru primii acest lucru este vădit şi nu mai are nevoie de dovezi. Dar şi ultimii, care aduc ca justificare pentru absenţa lor treburile familiale, şi aceştia sunt de neiertat, pentru că preferă pe cele pământeşti în locul celor cereşti, pe cele trecătoare în locul celor veşnice, pe cele materiale în locul celor duhovniceşti.

Sf. Ioan Gură de Aur, ganduridinierusalim.com

 

 

Ce folos primeste sufletul cand il pomeneste preotul la Sfanta Proscomidie

Când preotul scoate părticele şi pomeneşte nu­mele credincioşilor la Sfânta Proscomidie atunci se coboară îngerul Domnului şi ia pomenirile acestea şi le duce şi le pune la tronul Stăpânului Hristos, ca ru­găciuni pentru cei pomeniţi la Sfânta Proscomidie.

Cand proscomidiesc, spunea Stareţul, văd su­fletele cum trec prin faţa mea şi cum mă roagă să le pomenesc. Să vreau să le uit, dar nu pot. Când preotul scoate părticele şi pomeneşte nu­mele credincioşilor la Sfânta Proscomidie atunci se coboară îngerul Domnului şi ia pomenirile acestea şi le duce şi le pune la tronul Stăpânului Hristos, ca ru­găciuni pentru cei pomeniţi la Sfânta Proscomidie.

Într-o zi, spunea Stareţul, am uitat să pomenesc la cei adormiţi pe maica mea, care a fost o femeie sfântă. Când am terminat Dumnezeiasca Liturghie şi m-am dus la chilia mea, acolo unde stăteam, a venit sufletul maicii mele şi mi-a zis cu plângere:

– Părinte Iacov, nu m-ai pomenit astăzi.

– Cum, maică, nu v-am pomenit? În fiecare zi vă pomenesc şi, desigur, cea mai bună părticică v-o scot, i-am zis.

– Nu, copilul meu, astăzi m-ai uitat şi sufletul meu nu s-a odihnit tot atât ca şi în celelalte zile în care m-ai pomenit, mi-a răspuns.

Gândiţi-vă ce mare câştig şi folos primeşte sufle­tul când îl pomeneşte preotul la Sfânta Proscomidie.

Un Stareţ sfânt – fericitul părinte Iacov Egumen al Sfintei Mănăstiri „Cuviosul David”, doxologia.ro

 

Vai celor ce lipsesc duminica de la slujba fara motiv binecuvantat!

În Sfânta Evanghelie de astăzi, Iisus Hristos Mântuitorul lumii ne cheamă pe toți la Cina Sa cea mare. Ne cheamă la ospățul credinței adevărate. Să nu ne împotrivim nici unul, nici să părăsească cineva Biserica Ortodoxă, mama noastră care ne hrănește din învățătura dreptei credințe, și să meargă la cina sectelor care se înmulțesc mereu și înșală pe mulți.

Ne cheamă Hristos la ospățul pocăinței, la masa mântuirii. Să nu amânăm pocăința, spovedania, rugăciunea, milostenia, Sfânta Împărtășanie, grija pentru suflet, că „în ceasul în care nu gândim, Fiul Omului va veni!”

Ne cheamă Iisus Hristos la ospățul Sfintei Liturghii. În fiecare sărbătoare auzim toaca, clopotele bisericilor și preoții satelor care ne cheamă la cina cea mare a Sfintei Liturghii. Oare de ce nu venim măcar Duminica și la marile Sărbători cu toții la biserică?

De ce punem motive că „ne-am cumpărat țarine”, adică griji pământești, că „ne-am cumpărat cinci perechi de boi”, adică ne-am robit de patimi cele cinci simțiri, și că „ne-am luat femeie”, adică ne-am dedat la beții și desfrânări, mai ales Duminica și de aceea nu putem veni la ospățul Sfintei Liturghii în sărbători, să ospătăm împreună cu Mântuitorul Hristos, cu Maica Domnului și cu toți sfinții din cer?

Căci vedem la Sfânta Liturghie, Duminica, mai mult bătrâni și văduve, dar tinerii și copiii dumnevoastră unde sunt? De ce nu vin cât mai mulți la slujbele bisericii, la Sfânta Liturghie? Hristos din cer se jertfește pe Sfânta Masă, sfinții și îngerii din cer cântă cu noi în biserică, Mântuitorul ospătează cu noi și ne hrănește cu scumpul Său Trup și Sânge, iar cei mai mulți dintre fiii Bisericii noastre stau acasă, se duc la beții, merg la petreceri imorale, la tot felul de păcate și ospătează cu necredincioșii, cu bețivii, cu sectanții și cu slugile întunericului?

Vai celor ce lipsesc Duminica fără motiv binecuvântat de la biserică, de la cina cea mare a Sfintei Liturghii, că cină mai mare ca jertfa liturgică și Sfânta Împărtășanie și ca citirea sfintelor cărți nu este alta pe pământ!

Ajunge o săptămână de lucru, de osteneală pentru trup. Să participăm o zi pe săptămână, Duminica, în Biserica Domnului la Sfânta Liturghie. Destul ne ostenim pentru trup, să ne ostenim acum și pentru suflet, că în curând vom pleca la marea judecată să dăm socoteală de toate. Oare nu tocmai Duminica se fac cele mai multe păcate, petreceri, nunți, beții, certuri și desfrânări?

Să lăsăm dar tot păcatul și să ne pocăim de păcatele noastre. Creșteți-vă copiii în frica Domnului, rugați-vă mai mult și veniți la biserică, la cina cea mare a Mântuitorului Hristos. De vom face așa, și pe pământ vom fi fericiți și mulțumiți, și în cer cu îngerii, cu sfinții și cu Însuși Hristos vom cina în vecii vecilor. Amin.

Pr. Cleopa Ilie, ganduridinierusalim.com

 

Biserica lui Hristos e de neconceput fara Dumnezeiasca Liturghie

Liturghia este un cuvânt grecesc care înseamnă serviciu public sau, altfel spus, slujbă obştească. E bine să vă amintesc că rugăciunea, potrivit împrejurării în care se face, este de două feluri: individuală (sau particulară) şi publică (sau obşteasca). Mântuitorul Hristos le-a practicat şi recomandat pe amândouă; şi, chiar dacă uneori a pus un accent deosebit pe cea particulară, a făcut-o spre a critica obiceiul fariseilor care, în făţărnicia lor, îşi făceau rugăciunile în văzul tuturor, de ochii lumii, prin pieţe publice şi locuri aglomerate, spre a-şi ascunde vidul lăuntric, adică faptul că acasă nu se rugau deloc.
E motivul pentru care Domnul îndeamnă ca, spre deosebire de aceştia, adevăratul credincios să-şi facă rugăciunile în intimitatea sufletului său, în faţa lui Dumnezeu, singurul care-l vede şi-l ascultă. El Însuşi, Domnul, obișnuia să se retragă în câte un loc singuratic şi să Se roage în taina ori de câte ori simţea nevoia unei mai strânse comunicări cu Părintele Său.

Pe de altă parte, însa, El Se ruga împreuna cu ucenicii Săi, aşa cum a făcut-o şi după Cina cea de Taină, când au cântat laolaltă din psalmii lui David. Să reţinem şi faptul că însăşi rugăciunea domnească, „Tatăl nostru”, pe care El ne-a propus-o ca model, este construită la plural, ceea ce înseamnă că şi atunci când omul se roagă în particular, el o face nu numai pentru sine, ci şi pentru cei dragi ai lui, pentru cei apropiaţi şi, în ultimă instanţa, pentru întreaga comunitate căreia îi aparţine; el se roagă în taină cu sentimentul rugăciunii obşteşti.

Rugăciunea în comun s-a dezvoltat după pogorârea Duhului Sfânt, adicã imediat după ce a luat fiinţă Biserica lui Hristos prin botezul primilor trei mii de oameni. Însuşi cuvântul Biserică (în greceşte: ekclesía) înseamnã, adunare”, adică totalitatea celor ce au primit acelaşi botez, mărturisesc aceeaşi credinţă şi practica acelaşi cult. Or, în centrul cultului creştin din vremea sfinţilor apostoli era reiterarea Cinei celei de Taină, numita Frângerea Pâinii, adică Euharistia, urmată de împărtăşirea tuturor. Această slujbă era sâmburele a ceea ce mai târziu se va numi Liturghie.
Iată ce ni se spune în Faptele Apostolilor despre primii creştini care alcătuiau Biserica lui Hristos: Şi stăruiau în învăţătura apostolilor şi în părtăşie (adicã folosirea în comun a bunurilor materiale), în frângerea pâinii şi în rugăciuni (Fapte 2, 42).

Rugăciunea era liantul fluid al comunicării şi comuniunii creştine din epoca apostolică. Tot ea era şi instrumentul prin care creştinii se ajutau reciproc. La vremea când Petru se afla în închisoare, Biserica făcea necontenit rugăciune la Dumnezeu pentru el (Fapte 12, 5). La o altã vreme, după ce Petru şi Ioan fuseseră eliberaţi din temniţă, obştea creştinilor se ruga pentru întărirea lor în propovăduirea Evangheliei (Fapte 4, 24). Mai mult, Apostolul Pavel vedea în rugăciune arma duhovniceasca împotriva oricărui fel de rău sau necaz.
În acest sens le scria el creştinilor din Roma: „Împreună cu mine să vă luptaţi în rugăciunile voastre către Dumnezeu pentru mine “(Romani 15, 30), aşa cum, de altfel, făcea şi el pentru fiii săi duhovniceşti: Întotdeauna în rugăciunile mele mă rog pentru voi toţi cu bucurie (Flp 1, 4). Rugăciunea nu era doar o intervenţie circumstanţială, stârnita din când în când de anumite împrejurări, ci o îndeletnicire perpetuă a comunităţii şi a fiecărui ins: Fiţi răbdători întru necaz, stăruitori în rugăciune (Romani 12, 12; Col. 4,2). Iar îndemnul aceluiaşi Pavel: Rugaţi-vă neîncetat (1Tes. 5, 17) avea să devină temeiul mișcării isihaste de mai târziu, care a primenit viaţa duhovnicească a întregului Răsărit creştin.

E bine să reţineţi încă de la început că Liturghia nu este singura slujbă obşteasca din cultul ortodox, dar că ea are un caracter cu totul special. Vă spun aceasta având în vedere că-n zilele noastre sunt creștini care preferă să frecventeze Maslul sau Acatistul, dar neglijează Liturghia.

Or, se poate spune că Liturghia se situează printre cele şapte Taine ale Bisericii, deoarece în centrul ei se afla Euharistia, adică Taina prin care pâinea şi vinul se prefac în Trupul şi Sângele Domnului, o realitate cu care noi ne împărtăşim şi care este esenţa trăirii noastre creștine. Biserica lui Hristos e de neconceput fără Dumnezeiasca Liturghie, Dumnezeiasca Liturghie e de neconceput fără Taina Euharistiei, iar Taina Euharistiei e de neconceput fără finalitatea mântuirii noastre.

Liturghia e cartea deschisă a Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ. Ascultând cu luare-aminte cele ce urmează, veţi putea face mai uşor legătura între alcătuirea Liturghiei şi rolul ei mântuitor.

Mitropolitul Bartolomeu Anania, manastireasuruceni.md

 

Duminica putem lipsi de la Sf. Liturghie?

Neparticiparea la Sfânta Liturghie în duminici și sărbători trebuie să stârnească în sufletul creștinului un sentiment de regret. Să evite ca nefirescul să devină firesc. Chiar dacă obligațiile profesionale îl împiedică să vină la biserică, să nu se resemneze, să nu lase conștiința să-i justifice absența, ci, dimpotrivă, să lupte pentru ca la următoarea duminică ori sărbătoare să ajungă la Biserică.

Nu de puține ori mi s-a întâmplat să aud din partea unor credincioși că nu au participat duminica la dumnezeiasca Liturghie, deoarece au avut mai multe evenimente în familie (nunți, botezuri, aniversări) sau din pricina faptului că le-au sosit musafiri, au călătorit ori chiar au învățat. Unii, cu o debordată convingere, se pretind buni creștini, deși nu găsesc timp să participe la liturghia din duminici și sărbători. Sigur că asemenea situații ne amintesc de cunoscuta parabolă evanghelică despre cei chemați la cină. Sărmanii invitați! Au declinat poftirea și cinstea de a cina cu Dumnezeu. Știm din textul scripturistic că Stăpânul s-a mâniat foarte tare pe cei ce s-au folosit de varii pretexte spre a nu da curs onoarei ce li s-a făcut. În nefericita situație ne aflăm și noi atunci când, cu aceeaşi ușurință, invocăm felurite dezvinovățiri ca să nu venim la Cina Domnului.

Carevasăzică, se cer lămurite două dileme: pot fi bun creștin fără a participa la Sfânta Liturghie? Ce activități omenești justifică absența noastră de la această slujbă? Deși răspunsul vi se va părea prea abrupt, dintru început trebuie să afirm că nu putem fi buni creștini fără participarea la dumnezeiasca Liturghie și că nicio activitate cotidiană nu justifică lipsa noastră de la biserică. Ce bine se potrivesc aici spusele părintelui Arsenie Papacioc: „Sfânta Liturghie face abstracție de la orice fel de comparație. Sfânta Liturghie este Cer, este Dumnezeu. În mâna omului, bineînțeles. E cel mai important, cel mai mare lucru posibil”.

Cum să fii bun creștin, fără a fi martor la „misterul mântuirii neamului omenesc”, permanentizat pe pământ şi în ceruri? Nu poți fi bun creștin, zic, dacă te lipsești de Liturghie, deoarece ea dezvăluie neîncetata lucrare a Domnului nostru Iisus Hristos în lume şi pentru lume, în Duhul Sfânt, spre a o aduce, primenită prin Jertfa Sa, înaintea Tatălui. Liturghia ortodoxă, înfățișând taina mântuirii, îi reaminteşte credinciosului istoria răscumpărării neamului omenesc, făcându-l să devină contemporan cu Hristos și cu a Sa lucrare izbăvitoare pentru noi.

Totul este sfânt și sfințitor în Liturghie căci, afirmă Sfântul Ioan Gură de Aur, „nu vreun om, nici vreun arhanghel, nici o altă putere creată, ci Însuși Mântuitorul a orânduit această slujbă”. De aceea, pe parcursul întregii Liturghii, credinciosul trăiește o anumită stare sufletească evolutivă, de la risipirea și tulburarea resimţite în momentul intrării în Biserică, la o pace lăuntrică, o regăsire a adevăratelor sensuri ale vieții, o hotărâre de a urma calea și povățuirile lui Hristos. Punctul culminant îl atinge în momentul împărtășirii cu Sfântul Trupul și Sfântul Sânge ale Mântuitorului, atunci când se unește cu dumnezeirea, cu Însuși Iisus Hristos, „Calea, Adevărul și Viața”.

Într-o atare situație, cum să nu vii la sfânta și sfințitoarea oficiere? Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că întotdeauna la Sfânta Liturghie sfinții îngeri, care stau de față și se roagă pentru noi și împreună cu noi, scriu de fiecare dată pe cei ce intră în biserică și se înfățișează cu numele lor înaintea lui Dumnezeu. Astfel, „absenţele” unui credincios se marchează în cer. Cum să nu fiu prezent la măreața slujbă, de vreme ce în Sfânta Liturghie se întâmplă negrăita minune a contemporaneizării noastre cu Dumnezeu?! Prin Liturghie El ne cheamă să participăm la lucrarea divino-umană a mântuirii.

Având în vedere toate acestea, mi se pare de prisos să încercăm a găsi pretexte spre a lipsi duminica de la Liturghie. Ce frumos ar fi ca prezența la biserică să constituie grija de căpătâi a bunului creștin, iar celelalte activități să graviteze în jurul ei! Nu poți pierde o Sfântă Liturghie, căci fiecare oficiere se arată unică în felul său și nimeni nu va izbuti s-o recupereze vreodată. Cuvintele părintelui Arsenie Papacioc grăiesc limpede în acest sens: „Este atât de necesară şi de obligatorie participarea la Sfânta Liturghie, mai mult chiar decât ne sunt necesare lumina şi aerul. Liturghia este cea mai mare lucrare pe pământ şi folosul dincolo de închipuire al întregii creații a lui Dumnezeu”.

Şi totuşi, în societatea contemporană nici nu concepem ca anumite categorii profesionale să nu lucreze chiar și în zi de duminică. Ce s-ar întâmpla într-un spital, dacă duminica nu se asigură garda necesară măcar pentru intervențiile de urgență? Sau într-o unitate de ambulanță? Sau de cei care depinde alimentarea cu apă a unui oraș? Dar dacă cei care se îngrijesc de un azil de bătrâni sau orfelinat nu ar prepara hrana, înfometându-i astfel pe oropsiții locatari din respectivele centre, cum ar fi? Exemplele pot continua. Şi într-o mănăstire, duminica, atunci când toți călugării se află la dumnezeiasca Liturghie, cineva muncește pregătind masa pentru viețuitori ori pentru creștinii care solicită la finele slujbei un blid de mâncare. Așadar, cum să procedăm ca să ne îndeplinim obligațiile profesionale concomitent cu cele privind învățătura de credință? Oare unui medic chirurg i se permite să lipsească din gardă duminica? Cu siguranță nu! Dar el săvârșeşte acolo o altfel de liturghie, a iubirii – prelungirea celei euharistice din Biserică. Devenind „instrumentul” desăvârșitului Taumaturg, prin mâinile sale se vor tămădui, se vor salva, primind alinare, cei obidiţi şi împovărați de grele suferințe.

Practic, dacă timpul și împrejurările permit, cei obligați să muncească în duminici ori în zilele de sărbătoare se pot abate pe la biserică, în drumul către locul de muncă. Aprind o lumânare, rostesc o rugăciune, lăsând făgăduința că vor reveni să-și împlinească datoria de bun creștin. După terminarea programului, pot participa, seara, la vecernie sau vor citi acasă un acatist. Sărbătoarea nu presupune doar slujbă și odihnă, ci și lucrare duhovnicească: să facem milostenie, să cercetăm pe bolnavi, pe cei singuri, să zăbovim în preajma celor rătăciţi pe cărările umbroase ale vieții. Peste toate, neparticiparea la Sfânta Liturghie în duminici și sărbători trebuie să stârnească în sufletul creștinului un sentiment de regret. Să evite ca nefirescul să devină firesc. Chiar dacă obligațiile profesionale îl împiedică vină la biserică, să nu se resemneze, să nu lase conștiința să-i justifice absența, ci, dimpotrivă, să lupte pentru ca la următoarea sărbătoare sau duminică să ajungă numaidecât în „antecamera Împărăției lui Dumnezeu”, Biserica.

http://www.doxologia.ro/

 

Sa umblati la biserica cat inca se mai poate

Părintele interzicea foarte sever tuturor călugărilor, diaconilor şi preoţilor să-şi tundă părul şi bărbile, zicând că mare e ruşinea pentru arhierei să fie tunşi şi bărbieriţi, încă spunea despre slujitorii bisericii:

“Sunt Apostoli, dar sunt şi Iude, doar feţele şi le-au schimbat, iar vremurile şi vicleniile sunt aceleaşi“. Era foarte râvnitor Părintele, un mare propovăduitor al Credinţei Ortodoxe, şi un mare apărător al Bisericii şi al rânduielilor ei. Părintele Lavrentie se supăra foarte tare pe cei ce binecuvântau vreo schimbare în rânduiala bisericească: în cărţi, slujbe de priveghere, botezuri, Sfinte Liturghii sau slujbe de înmormântare. De asemenea era foarte nemulţumit de cei care scurtau slujbele duhovniceşti (chiar şi pe Vlădica). Părintele spunea că a fost mult mai greu ca acestea să fie scrise decât să fie citite şi cântate. Era foarte nemulţumit că nu se citea Psaltirea, dar strigau ‘Slavă!‘ fără frică de Dumnezeu, iar la Sfânta Liturghie întrerupeau rugăciunea ce se citeşte înaintea Sfintei Împărtăşanii deschizând porţile împărăteşti, iar cel ce citea neterminând rugăciunea spunea ‘Amin!‘, iar preotul spunea ‘Cu frică de Dumnezeu…’.

“Este oare aici frică de Dumnezeu? Aici este neglijenţă, aici nu numai că nu se respectă legea ci este vorba de superficialitate şi înfruntare a bunului Dumnezeu. Asemenea slujitori ai Bisericii nici ei nu se salvează şi nici pe alţii nu-i lasă să se mântuiască”.

Şi mai spunea Părintele, că în locul acestor preoţi nedemni şi cârtitori ai rânduielilor bisericeşti, slujesc Îngerii, împreună slujitori cu ei, şi completează ceea ce ei (preoţii) nu îndeplinesc. Arhiereii şi slujitorii Bisericii, cărora le place să scurteze rânduiala bisericească, vor merge în focul cel veşnic, iar acei credincioşi ce au stat la aceste slujbe se vor mântui doar prin rugăciune, post şi milostenie. Din cauza acestor slujitori, poporul nu vine la Sfânta Biserică. Amar, amar şi jale pentru aceşti cârtitori, căci focul cel veşnic şi întunericul fără de sfârşit îi aşteaptă.

Cuviosul spunea ca preotii vor scurta slujbele: la inceputPsaltirea, iar apoi Ceasurile. Domnul nu va rabda si ne va pedepsi. De frica multi vor chema numele Domnului si se vor mantui prin credinta“.

Vladica Boris avea obiceiul sa scurteze slujbele. Lucrul acesta s-a intamplat de nenumarate ori. La o astfel de slujba, parintele s-a necajit, a dat deoparte cartile de slujba si a spus:

“De ce s-a scris tipicul si dupa el cartile?“ Apoi a continuat cu asprime:

“Un astfel de vladica nu va ramane aici mai mult de doi ani si jumatate”. Parintele Lavrentie se intrista, de asemenea, cand nu se citeau toate catismele:

‘Mai bine sa inceteze lumina soarelui, decat sa nu se citeasca catismele’.

Vladica Boris nu il respecta pe staret si adesea ii facea impotriva. Odata, in timpul unei discutii s-a comportat fara respect fata de dansul si chiar a fluierat, aratand ca va proceda asa cum doreste. Cand a iesit, parintele a spus, in auzul tuturor surorilor, ca peste doua-trei zile va fi mare zarva in casa episcopului. Intr-adevar, peste trei zile, nepotul sau, un tanar pe care il intretinea episcopul, s-a sinucis. Aceasta intamplare l-a smerit pe vladica, care s-a adresat staretului, in marea sa amaraciune, pentru a-l ajuta cu rugaciunile lui. Staretul l-a primit cu caldura si dragoste si a rugat surorile sa faca rugaciuni pentru vladica.

Era încă în viaţă Părintele când măicuţele se ocupau din ce în ce mai mult cu lucrul manual, făcând icoane, iar el era nemulţumit şi mereu le spunea:

– Toate câte le faceţi, le faceţi fără rugăciunea lui Iisus şi fără de rânduiala Bisericii şi, pentru aceasta, mănăstirile nu vor dăinui cât trebuie şi multe se vor închide,ceea ce s-a şi împlinit. Dimineaţa, când se aprindeau luminile prin chilii, Părintele, cu mintea sa clarvăzătoare, ştia unde şi ce se întâmplă, ştia cine se roagă şi cine se ocupă cu altceva. Odată, când Părintele se îndrepta spre biserică, i-a spus măicuţei ce-l însoţea să intre în chilia de lângă biserică şi să vadă cu ce se ocupă acolo măicuţele. Într-adevăr, ele se ocupau cu diferite treburi şi nimeni nu se grăbea să meargă la biserică. Părintele s-a supărat foarte tare şi a spus:

“În felul acesta mănăstirea nu o va mai duce mult”,ceea ce s-a şi împlinit.

El mereu le spunea că pentru monah rugăciunea este la fel de necesară ca şi aerul, altfel el se va asemăna cu o „statuie neagră” rău mirositoare. Şi le mai spunea: – ‘Fericiţi sunt cei care sunt scrişi în Cartea Vieţii’ Iar la întrebarea surorilor: ‘Cine este scris în Cartea Vieţii?’, el le răspundea:

“Cei care au râvnă şi merg cu bucurie la biserică, aceia sunt scrişi în Cartea Vieţii‘”. Avea, de asemenea, darul rugăciunii neîncetate cu rugăciunea lui Iisus. Odată, pe când spălam holul – îşi aminteşte una din măicuţe – Părintele, trecând pe lângă mine, mi-a spus:

“Lucrează, lucrează, dar să nu uiţi de rugăciunea lui Iisus! În minte trebuie introdusă permanent rugăciunea, altfel mintea umblă pe unde se nimereşte, şi acest lucru ni-l repeta fiecăreia când ne porneam la drum“.

Despre Sfânta Liturghie, Părintele ne spunea mereu:

“Dacă trebuie neapărat să pleci de la Sfânta Liturghie, atunci pleacă după „Tatăl Nostru”, iar dacă s-au scos Sfintele Daruri, atunci să stai cu frică şi să te rogi pentru că aici este prezent Însuşi Dumnezeu cu Maica Domnului şi cu toate puterile cereşti, iar dacă poţi, varsă măcar o lacrimă cât de mică pentru nemernicia ta. Căci îngerul tău păzitor se va bucura pentru tine. Dacă te întreabă atunci cineva ceva, tu răspunde-i, dar foarte scurt. Iar tu singură să stai în biserică precum stă lumânarea”.

În timpul războiului, pe pământul mănăstirii a fost semănată secară şi, iată, venise timpul culesului, dar nu puteau face nimic, căci pământul era bine păzit de soldaţi. Maica iconomă a mers cu plângere la primărie să ceară ajutor, dar au alungat-o cu ruşine şi au fugărit-o cu vorbe batjocoritoare. Cu lacrimi în ochi ea s-a întors la mănăstire şi şi-a vărsat tot necazul Părintelui. A doua zi, spre dimineaţă, Părintele a binecuvântat-o şi i-a spus să meargă din nou la primărie, poruncindu-i să nu vorbească cu nimeni pe drum. Cu credinţă în Dumnezeu şi în rugăciunile Părintelui, păzind tăcerea, măicuţa a mers din nou, la aceiaşi şefi. De îndată ce a ajuns la primărie şi le-a cerut din nou să o ajute, a şi primit permisiunea pentru strângerea roadelor, ba mai mult, toţi s-au purtat foarte frumos cu ea şi i-au vorbit amabil. Ea, bucuroasă, se întoarse repede la mănăstire şi-i povesti Părintelui cum s-au schimbat în bine lucrurile, la care stareţul zâmbi şi-i zise:

Ei, iată, când omul este rău atunci cu el este satana, cel viclean, şi îi întunecă sufletul, iar când te vei ruga pentru acela, dracul fuge de la el iar omul devine bun şi înţelegător.

Sf Lavrentie de Cernigov