RSS

Arhive pe categorii: OMUL

Atunci cand nu pretuim ce avem …

A trebuit să-mi scoată Dumnezeu înainte mai multe persoane cu dizabilități ca să las oglinda îngrijorării din mână și să transform cioburile cârtirii în mulțumire. Îndurerați am văzut la tot pasul. Prea des trecem mai departe nepăsători. Dar indiferența poate fi o formă subtilă de ură.

Și bogații și săracii etalează fețe schimonosite. Și unora și altora fața ne-a dat-o Dumnezeu, dar expresia ei depinde de noi… Zâmbiți! Soarele strălucește chiar și când e gata să apună!

Unii oameni tac din înțelepciune. Alții tac din prostie. Dar, oricum ar fi, tăcerea lor vorbește! (Altul zicea că n-a mai vorbit de câțiva ani cu soția sa. Nu poate s-o-ntrerupă!

Călcăm pe nisipul fin. Dar și pe scoicile ascuțite. Și culmea, și una și alta sunt șlefuite de valurile nepotolite ale oceanului. Nu e important dacă valul trece, cât ce rămâne în urmă… Nu doar valurile, ci și oamenii sunt trecători. Dar nu toți trecătorii sunt oameni…

Sunt o mulțime de indivizi care au citit sute sau mii de cărți, dar ce folos că nu au citit Cartea care trebuie? Am văzut cum copiii cad și sunt ridicați de părinți. Doamne, ajută-ne să ne ridicăm în picioare! În genunchi putem cădea și singuri!

Nicolae G.

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 7 Decembrie 2015 în OMUL

 

Oamenii plang, adeseori degeaba

Ne-am învăţat să plângem după oameni. Plângem pentru că nu-i mai avem lângă noi, plângem din invidie că îi are altcineva. Plângem când nu ne bagă în seamă, plângem când nu ne lasă în pace. Plângem până şi după oameni pe care nu i-am avut niciodată. Cred că dacă am plânge PENTRU ei şi CU ei, atâta vreme cât încă îi avem aproape, n-ar mai fi nevoie să-i plângem când pleacă. Pentru că n-ar mai pleca.

E obligatoriu să înţelegem că nu tot ce pierdem este o pierdere. Plus ca nimeni nu pierde pe nimeni, pentru că nimeni nu posedă pe nimeni. Nimeni nu fură pe nimeni, pentru că a părăsi e o alegere conștientă. E adevărat că oamenii pot fi influențaţi, dar depinde numai de ei dacă pleacă sau nu.

Oamenii vin și pleacă din viața noastră ca trenurile, iar în gara sufletului nu staţionează decât atât cât au nevoie. Sau cât avem noi… Și fiecare își caută gara care îi place. Unii țin cont de aspectul exterior, alții de cât de bine se simt acolo. Unii caută gări curate, sau pustii, alții preferă gările cu aurolaci. Fiecare gară atrage omul care îi seamănă, care se integrează cel mai bine în peisaj… Uneori, mai uităm bagaje prin gările altora, și le producem suferință. Iar ei se amăgesc cu speranța că într-o zi o să ne întoarcem după ele. Dar nimeni nu se mai întoarce! Și tot trecând prin zece mii de gări, ne trezim că ajungem la destinație fără bagaje. Săraci. Pentru că am pierdut totul pe drum.

În viață e după preferințe. Familia ţi-o dă Dumnezeu, dar prietenii te lasă să ţi-i alegi singur. Și atunci de ce suferim? Pentru că nu alegem corect! Pentru că alegem în funcție de ce izbește ochiul. Frumusețe. Bani. Faimă. Mașini. Funcții. Nu prea se mai uită nimeni la suflet. A devenit deja ceva prea neînsemnat ca să mai fie luat în considerare. Sufletul e uitat, undeva, într-un colţ, precum Cenușăreasa…

Cine-și face mulți prieteni o face spre paguba lui (Prov. 18:24). De ce? Pentru că tot ce e la grămadă nu e verificat bine. E ca o pungă de grâu. Cine stă să aleagă fiecare bob în parte și să-l verifice?! Nimeni… Așa te trezești cu neghină, pietre, pleavă; și prea puțin grâu…Dacă lăsăm accesul liber oricui, evident că își vor face toți de cap! Și fiecare faptă își are consecinţele ei. Vai de cel ce se încrede în om! E blestem! (Ieremia17:4)6

Poate că oamenii nu se uită uşor, sau nu se uită niciodată, dar sigur se poate învăța să trăiești fără ei. Cei de care avem cu adevărat nevoie nu vor pleca niciodată, pentru că nimeni nu primeşte de la Domnul o cruce mai grea decât o poate duce. Împrieteniţi-vă cu oameni care se tem de Dumnezeu! Compania lor va fi spre folosul sufletelor voastre. Sunt rari oamenii cărora le mai pasă de sufletele altora, pentru că nici de sufletul lor nu le mai pasă la prea mulți.

Căutați ca prin tot ce faceți să îmbogățiţi pe alții! Nu ţineţi cu dinții de relații care nu-și au rostul, care vă fac mai mult rău decât bine! Dar nici nu rupeţi firul prieteniei din orice. Chiar dacă l-aţi lega mai târziu, nodul va rămne pentru totdeauna… Nu alergați după oamenii care pleacă din viața voastră! Dacă prezența lor v-ar fi fost absolut necesară, n-ar mai fi fost nevoie să plece. Nimic nu e la întâmplare… Dar înainte de toți și toate, împrieteniţi-vă cu singurul care nu vă va dezamăgi niciodată: Dumnezeu!

Sefora G.

 
4 comentarii

Scris de pe 24 Septembrie 2015 în OMUL

 

Să fii om e incercarea cu care vii pe lume

Să fii om e încercarea cu care vii pe lume,
E ceea ce ţi se lipeşte de nume
Ca o definiţie, ca un adevăr la a doua vedere
Ascuns după trăsături oricum efemere.

Să fii om înseamnă să te ridici pe tine
Din cărămizi grele şi câteodată puţine,
Să te înalţi atât cât ţi-e visul şi zarea,
Să nu te dărâme nici vântul, nici marea.

Să fii om poate fi o povară în plus
Când ai lângă tine încă un suflet de dus,
Când sprijini pe umeri sau ţii tare de mână
Pe cine-ai alege lumea ta să-i rămână

Aşa plină de vise, aşa plină de zbor,
Să o ducă-nainte, să o aibă izvor
Pentru încă o vreme, pentru o încercare
Când ţie în faţă drumul parcă-ţi dispare.

Să fii om mai înseamnă şi să nu îngrădeşti
Nici zborul de-alături, nici alte poveşti
În care se-ntâmplă să creadă curat
Vreun alt trecător, poate neînsemnat.

Să fii om e iubire şi încă mai mult:
Înţelegere blândă pentru orice tumult
De emoţii, al tău sau al celor din jur,
Pentru gând înţelept ori cuvânt imatur.

Să fii om e atunci când te străduieşti
Deschizând o cărare să nu îmbrânceşti,
Să despici o pădure, dar să nu laşi vreo rană,
Să alergi doar cu rost şi nu pentru vreo toană.

Când te naşti ţi se dă numai o încercare…
Să fii om totdeauna, fără de încruntare,
Fără pauze şi fără să cauţi odihnă sau somn
Să faci pace cu tine… fiindcă eşti om.

Carmen Pricop

 
Un comentariu

Scris de pe 22 Aprilie 2015 în OMUL

 

In viata nu este important doar sa obtii, ci si cum obtii

În timp ce mergea pe drum, un călător a văzut într-o grădină un pom frumos, de crengile căruia atârnau nişte mere mari şi roşii de-ţi lăsa gura apă. Văzând omul că nu-i nimeni prin preajmă, ce s-a gândit ? Bine ar fi dacă ar gusta şi el câteva, aşa, de poftă!

Dar cum să facă? Până la pom trebuia să treacă de un gard înalt şi de o mare băltoacă. A stat el ce-a stat, s-a sucit, s-a învârtit, dar, nemaiavând răbdare, şi-a zis: „Fie ce-o fi!” şi a-nceput să se caţăre pe gard. Cu greu, a reuşit să ajungă în curte, dar supărat nevoie mare, fiindcă într-un ghimpe din gard îşi agăţase haina şi o rupsese. Acu, ce să mai facă!

Nu mai putea schimba nimic. Ba, mai mult, grăbindu-se, a uitat de băltoaca plină cu noroi şi s-a afundat în mâl.

Când, în sfârşit, a ajuns sub pomul cu pricina, a luat câteva mere, dar, uitându-se la ele cum arată, şi-a spus:

– E drept că am obţinut eu ce-am vrut, dar a meritat oare? Haina mea cea bună e ruptă, încălţările şi pantalonii murdari…

Cum stătea el aşa şi îşi plângea singur de milă, apare în curte stăpânul casei. Când l-a văzut pe călător cum arăta, i-a spus:

– Bine, omule, trebuia să te munceşti atâta pentru câteva mere? Uite ce-ai păţit! Ca să nu mai spun că nu înţeleg de ce-ai încercat să le iei pe furiş? Dacă ai fi bătut la mine în poartă şi mi-ai fi cerut câteva mere, eu ţi-aş fi dat cu drag. Acum, haide în casă să te speli şi să te odihneşti şi apoi îţi vei vedea de drum!

Tare bucuros şi mulţumit a fost călătorul, văzând bunătatea gazdei sale, dar, în acelaşi timp, şi-a promis sieşi că altădată nu va mai fi atât de nesăbuit.

În viaţă, nu este important doar să obţii, ci şi cum obţii! Sunt oameni care vor să aibă mai mult şi, atunci muncesc fără tihnă. Alţii, însă, fură, gâdindu-se mereu cum să fugă de muncă şi să înşele. Aceştia, păcătoşii, singuri se înşeală, fiindcă nu este totul să ai un lucru; contează şi cum l-ai obţinut!

http://www.ganduridinierusalim.com/

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 3 Martie 2015 în OMUL

 

Din cate lucruri sunt pe lume

Din cate lucruri sunt in lume; putere, aur si renume,
Din cate omu a adunat, ce este-al lui cu adevarat?
Dar toti alearga într-un fel, cu patima, cu dor, cu zel…
Cu multa truda si durere, sa aiba o umbra de avere,
Si eu la fel alerg acum, in amagirea acestui drum.

Insa din tot ce-am castigat, ce este al meu cu-adevarat?
Raspunsul l-am aflat si-l stiu, privind odata spre-un sicriu
Numai o mana de pamânt e tot ce am, e tot ce sunt.
Dar si acest bulgar de lut e tot luat cu imprumut,
O vreme este doar al meu, si-apoi cunoaste Dumnezeu.

Cand mâna asta de noroi mi-o cere tărâna inapoi..
Si din avutul adunat, eu ce mai am cu-adevarat?….
Din tot ce-am strâns prin foc sau ger
Ramâne ce am strâns in cer..

O Doamne !…nu lăsa s-adun comoara „omului nebun”!

Florentina Tudorache

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 3 Martie 2015 în OMUL, VEŞNICIE

 

Despre oameni si oameni

În viață, întâlnești tot felul de oameni: unii care se prefac că-ți sunt prieteni, unii care se folosesc de tine până când au chef, unii care mint fiindcă n-au curaj să recunoască ce sunt, unii care vorbesc fără să știe prea multe despre tine, unii care nu știu să se poarte. Unii înșeală. Unii sunt falși. Unii sunt nehotărâți. Unii se cred deștepți și buni. Unii îți stau în preajmă doar ca să te vadă când cazi. Unii nici nu prea se pot numi oameni… Pe scurt, oameni de care n-ai nevoie și de care ajungi să te îndepărtezi singur încet-încet, dar acești oameni te ajută să-ți dai seama cum să nu fii tu.

Apoi dacă te gândești puțin mai sincer, ești nevoit să-i ierți pe toți fiindcă și tu ai făcut la fel, măcar o dată, cu alți oameni sau chiar cu aceiași. Deci nu ești cu nimic mai bun. Eventual cu faptul că-ți dai seama că nu ești nici tu mai bun și taci. Dacă ne-am gândi fiecare la greșelile lui, n-am mai avea timp să le vedem la alții. Totuși vedem mai ușor – ceea ce greșim și noi – la ceilalți, pentru că toți avem păreri prea bune despre noi înșine și o imagine de păstrat.

Prea puțini oameni își asumă responsabilitatea pentru ceea ce sunt, de aceea nu vor deveni niciodată mai mult de atât… Oricum, Dumnezeu îți scoate în cale și oameni care merită respect, oameni care încearcă să se îndrepte, oameni care își păstrează frumusețea sufletească și oameni care știu cu adevărat să fie prieteni, iubiți, soți, vecini. Oameni considerați, de obicei, naivi, proști, fraieri, visători, rămași în urmă, “care nu știu ce-i viața”…

Ca să compenseze grămezile de oameni care nu-ți fericesc cu nimic viața (dar care te învață de cine să te ferești) Dumnezeu îți dă FAMILIA.. Mai mult nici nu ai nevoie ca să reușești să trăiești frumos și să te bucuri de tot ce-ți oferă viața. Așadar, în viață și în lume, ce cauți aia găsești și toate întâmplările și toți oamenii din drumul tău te ajută ca să înțelegi mai bine ceea ce contează și ce nu. Iar ceea ce contează e să încerci să fii tu mai bun, pe zi ce trece, în tot ceea ce gândești, ce spui și ce faci.

Lumina faptelor bune

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 22 Februarie 2015 în OMUL, SFATURI

 

Adevarata tarie a omului

Tăria unui om nu stă în lățimea sau grosimea umerilor lui, ci în mărimea brațelor lui când se deschid pentru îmbrățișare.
Tăria unui om nu stă în profunzimea tonului sau vocal, ci în noblețea cu care folosește cuvintele sale.
Tăria unui om nu stă în numărul de prieteni pe care îi are, ci în a se face cel mai bun prieten pentru copii săi.
Tăria unui om nu stă în modul în care este respectat la serviciu, ci în felul cum este apreciat şi respectat în propria casă.
Tăria unui om nu stă în capacitatea cu care poate lovi, ci în atenția şi grija arătate în mângâierile sale.
Tăria unui om nu stă în capul lui sau în pieptul (mușchii) lui, ci în inima lui.
Tăria unui om nu stă în femeile pe care le-a iubit, ci în puterea de a se dedica totalmente unei singure femei.
Tăria unui om nu stă în greutatea pe care o poate ridica, ci în poverile pe carele poate duce în spinare.

Viorel Dan

 
Un comentariu

Scris de pe 25 Ianuarie 2015 în OMUL, VOINTA