RSS

Arhivele lunare: Iunie 2016

Cate lacrimi ai pricinuit sotiei?

Câte lacrimi ai pricinuit soției? Gândește-te bine! De câte ori ai lăsat-o să poarte singură sarcinile de acasă? Sau ai lăsat-o să muncească peste măsură nefiindu-ți milă de ea, făcând chiar treburi bărbătești ce ar fi intrat în atribuția ta. De câte ori ai plecat la meciuri sau în bar, ori la jocuri de noroc, uitând că ai o familie acasă care te așteaptă cu lacrimi în ochi? Ori poate i-ai spus cu trufie: „Eu sunt bărbat, tu ești femeie, tu trebuie să taci!” Sau poate ai dat comandă cu degetul considerând-o sluga ta. Întreabă-te cu sinceritate: ți-ai luat soție sau slugă? Ori poate i-ai adus aminte de greșelile din tinerețe. Ori poate consideri că totul e al tău și că tot ce ai realizat ai făcut-o singur, nu împreună cu ea. Sau poate ai jignit-o, ai țipat la ea, sau chiar ai îndrăznit să ridici mâna asupra ei. Sau ai gonit-o de acasă lăsând copiii cu lacrimi pe obraz.

Sau poate ai părăsit-o pe motiv că nu mai e așa frumoasă ca atunci când era tânără, că s-a îngrășat, ori că s-a îmbolnăvit și nu mai poți fi împreună cu ea ca-n tinerețe. Sau poate nu ai îngrijit-o când era bolnavă. Sau poate ai obligat-o să facă avorturi. Sau nu i-ai acordat înțelegere slăbiciunilor ori nevoilor ei femeiești și ai abuzat de ea. Sau te-ai gândit mai mult la tine, la interesele și poftele tale nemaiținând cont că în căsătorie este nevoie de sacrificii zilnice.

Sau poate ai desconsiderat-o comparând-o cu alte femei. Sau poate chiar ai lipsit nopți la rând ducându-te la desfrânate uitând că ai soție și copii acasă. Sau poate ți-ai băut toți banii făcând scandal acasă și lăsându-i flămânzi pe copii. Sau poate ai vorbit-o de rău colegilor tăi. Sau te-ai rușinat de ea în lipsa ei. Ori poate nu o mai iubești cum o iubeai la început. Sau poate ți-ai uitat promisiunea ce ai făgăduit-o înaintea Sfântului Altar, în fața lui Dumnezeu. Sau poate ai fost mai binevoitor în a-ți ajuta vecinii decât propria soție.

Adu-ți aminte de toate acestea și ia-ți în serios responsabilitatea de a fi soț și tată, căci toate acestea dacă le neglijezi, atrag mânia lui Dumnezeu asupra ta pentru faptul că din căsătorie tu ai ales numai satisfacerea trupului, dar refuzând consecințele.

Nu uita că femeia de lângă tine, soție și mamă, nu așteaptă cadouri, excursii sau gesturi extraordinare din partea ta, ci dorește să vadă în tine un soț și un tată responsabil, prezent, un bărbat puternic și totodată sensibil, un om respectabil și demn, capabil să răspundă pentru consecințele faptelor sale, care să-i acorde atenție, înțelegere și afecțiune.

Elena J.

 
3 comentarii

Scris de pe 27 Iunie 2016 în ELENA J.

 

Am intrebat…

Am întrebat pământul: cum rod bun dăruiești,
Când oamenii te calcă și doar gunoi primești?
L-am întrebat pe soare: cum poți să dai căldură
Și celor ce sunt răi? Cum poți să nu ții ură?
Am întrebat pădurea: cum verde poți să fii,
Când oamenii te taie, cum poți să reînvii?
Am întrebat și ploaia: cum poți tu răcori
Pe cei răi și cei buni fără a-i deosebi?
Le-am întrebat pe stele: cum de mai reușiți
Ca-n bezna neagr-a nopții pe-atât voi să luciți?
Le-am întrebat pe toate și-n taină mi-au răspuns:
Un singur țel avem de toate mai presus
Create-am fost de Domnul și doar atât noi știm,
Ca Lui s-aducem slavă și ție să-ți slujim.

Elena J.

 
Un comentariu

Scris de pe 27 Iunie 2016 în ELENA J.

 

Rabdarea incepe abia atunci cand ti s-a terminat rabdarea

Un discipol şi-a întrebat într-o zi maestrul: „Ce trebuie să ştiu pentru a ajunge într-o zi acolo unde îmi doresc?” „Să ştii să iei decizii bune, decizii bune, decizii bune”, răspunse maestrul. „Şi cum învăţ asta?” „Experienţă, experienţă, experienţă…”. „Şi cum câştig experienţă ?” „Decizii proaste, decizii proaste, decizii proaste…,” încheie maestrul. Aşadar Petre Ţuţea avea dreptate când afirma că experienţa nu e revelaţie, ci o acumulare de date. Se dobândeşte prin străduinţă şi determinare. E greu să înţelegi deplin sau să înveţi din cărţi ceea ce nu ai trăit pe pielea ta sau nu ai văzut cu ochii tăi . Experienţa este cel mai dur profesor, pentru că mai întâi îţi dă testul şi apoi îţi spune care era lecţia de viaţă.

Omule, cine ţi-a stins lumina şi ţi-a furat semnul crucii? Răbdarea începe abia atunci când ţi s-a terminat răbdarea. Cea mai preţioasă călătorie este aceea către sufletul nostru, către noi înşine. Călătorie ce o facem în singurătate. Cuvinte nu găseşti. Viaţa se împarte în rău şi bine. Clipe de rătăcire uitând Cuvântul. Marea e albastră, iarba e tot verde.

Cu toţii avem frământări ce ne ţintuiesc mai mult sau mai puţin pe drumul vieţii. Acolo unde adeseori o vioară mai cântă… Ai nevoie de cineva care să şlefuiască diamantul din tine. Căutând Raiul, găsim iadul din noi. Prinosul nostru de recunoştinţă pentru oamenii providenţiali din viaţă adeseori e prea mic, iar simţămintele ce ne copleşesc, alături de preţioasele amintiri, reprezintă emoţionante răvaşe. Nu o să vină nimeni să ne bată la uşă să ne ofere puţin timp pentru a petrece cu celălalt. Un telefon, un mesaj, o conectare, o întrebare. Celălalt simte că te conectezi. Nu ai vrut durerea, dar ai cunoscut-o. Dacă vrei, plângi! Te ajută, te eliberează! Ploaia ne uneşte când ne udă, aidoma lacrimilor. Dacă vrei, scrie-mi… Ai să vezi că timpul e în favoarea ta. E frig. Te acopăr în fiecare noapte cu o aripă de înger. Locuieşti în inima mea şi vreau să te plimb prin praf de stele. Odă bucuriei!

Eu joc cu viaţa o horă. Vrem, nu vrem, se întâmplă. Cu toate că eu tot nătâng am rămas. Mă gândesc la tine şi la mare, cu magia timpului şi a luminilor din port. Părul în vânt dansează graţios şi-mi atinge luna de argint a iubirii. Cine sunt eu?! Paşii ce sărută pământul, mâna ce mângâie mătăsos valurile, tremurul vântului când mă pătrunde în fiinţa timpului. Uneori mă simt ca marea fără sare. Chitară, te rog, du-mă departe, departe! În seara asta vreau doar să visez. Îmi inventez o lume făcută din iubire, unde se gândeşte doar cu inima şi nu există răutate, frică şi moarte. Oare cum ar fi lumea, dacă toţi oamenii ar iubi?!

E vina mea, doar vina mea când nu trec testul încercării. Încă împreună, doar împreună învăţăm să iubim, să iertăm, să fim mai frumoşi la suflet şi la chip. Nici nu mai pierd timpul cu întrebările care nu mai au răspuns. Suflete, ceea ce a fost, a fost. Aşa este făcută lumea, dragostea, durerea, invidia, răutatea, puţinul, plinul… Din nimic, poveştile mici devin importante. Acolo este aici şi viceversa. Nimicul ne face să suferim. Dintr-un fir de praf dezvoltăm mormanul de gunoi. Seară albastră cu lună plină. Cristale de zahăr pe obrajii sufletului. Nu te mai certa, trăieşte! Intră şi ieşi din tine, şi fă loc lui Doamne. Nu ucide jurăminte. Cine te face să plângi şi te întoarce la începuturi? Eşti ceea ce căutai. Poţi zbura. Ia aripile pe spate şi sus! Nu rămâne la podea! Crede în astăzi şi nu rămâne la ziua de ieri, mai ales că o parte din tine te învaţă să mai speri.

Cele mai frumoase clipe sunt cele pline de lacrimi şi iubire când îngerul nu doarme, ci scrie povestea ta, povestea mea. Câte emoţii îi dau, iar şi iar! Dar e cel mai fericit înger, are ce povesti. Sfatul îngerilor când toţi se scutură de pulbere de stele. Nimeni nu poate şti unde duce drumul şi timpul. Nimeni nu poate arăta cum dragostea creşte, să o măsoare la metru sau să o cântărească la kilogram. Se simt şi se trăiesc. Atrag lucruri bune şi frumoase pentru că mă gândesc la ele. Cineva spunea că Doamne face sfinţi şi oameni cu materialul clientului. Dumnezeu dă, dar nu pune în traistă. Niciun cuvânt în plus. Câştigător, învins, victorie nu există; toţi suntem în braţele Tatălui Ceresc şi ne depărtăm din cauza propriilor reguli uitând că nu trebuie să rămânem cu sufletele îngheţate.

A te ruga înseamnă a tăcea, a părăsi gândurile şi a lăsa pe Dumnezeu să vorbească în adâncul inimii. Isihia înseamnă „revenirea în sine”. Liniştea inimii este atelierul sau laboratorul rugăciunii. A te ruga înseamnă să încerci să vezi o fărâmă de bine şi în cel mai mare rău. „Fii în pace în inima ta şi cerul şi pământul vor fi în pace cu tine. Scara Împărăţiei lui Dumnezeu este în tine, ascunsă în sufletul tău. Adânceşte-te în tine însuţi, departe de păcat, şi vei găsi scara pe care vei putea să te înalţi”, ne învaţă Sfântul Isaac Sirul.

Ieri e istorie, mâine e mister, azi e un dar. Un dar de împărţit cu restul. Aşadar, în viaţă, mai bine optimist şi să mă înşel, decât pesimist şi să am dreptate! Cel mai minunat tavan este cerul, iar cel mai moale covor este iarba. Vorbeşte Doamne, robul Tău ascultă !…

Ieromonah Hrisostom Filipescu

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 27 Iunie 2016 în SFATURI

 

Pr. Argatu: „Jumatate din Bucuresti va fi sub daramaturi”

Am văzut o jumătate de Bucureşti sub dărâmături şi jumătate în picioare, dar pustiu şi gol, fără oameni. Pe străzi erau maşini de tot felul, care mai de care mai frumoase, mai luxoase, dar fără oameni. Puteai să-ţi alegi pe care voiai. Nimeni nu era şi nimănui nu-i trebuiau. Am văzut oraşe şi sate pustii, câmpii verzi dar pustii. Am intrat într-o casă, să mă dumiresc, dacă este cineva acasă. Nimeni.

Pe aragaz, încă mai fierbea ceaunul cu mămăliguţă, masa era aranjată. Jos lângă aragaz un şorţ şi haine femeieşti, semn că a prins-o moartea pe gospodină făcând mâncare, iar pe scaune şi spătar haine bărbăteşti şi femeieşti, semn că stăteau la masă. M-am mirat şi eram stupefiat de acea linişte ca de mormânt şi de acel pustiu. Începând de la Galaţi şi până în nordul Moldovei, nu ştiu dacă am întâlnit vreo şapte oameni de toţi, aşa de rari şi de departe erau unii de alţii, poate la sute de kilometrii. Toţi erau îmbrăcaţi în haine albe, semn că numai atâţi drepţi s-au mai găsit printre oameni când s-a produs cataclismul. Am văzut până în Rusia. Până la Moscova, nu ştiu dacă or fi fost 7 oameni pe care i-am întâlnit şi aceia erau îmbrăcaţi în haine albe. Pe aici locurile erau arse, de parcă ar fi dat cineva foc la munţi şi la câmpii şi clădiri dărâmate ca la cutremur.

ganduridinierusalim.com, Pr. Ilarion Argatu

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 27 Iunie 2016 în PROFETII

 

Ignoranta este un pacat foarte grav

Sorin Dumitrescu: Sintagma „crede și nu cerceta” există în Scriptură? Care este originea acestor vorbe?

Părintele Galeriu: Nu, nici vorbă, nici pomeneală! Eu cred că unii, în diverse dialoguri cu teologi, și mai cu seamă în mediul apusean în care o vreme folosința Scripturii a fost interzisă poporului, ca nu cumva acesta să o interpreteze greșit și să fie prilej de erezii, atunci probabil s-a ivit această sintagmă străină, pusă ignorant și malefic pe seama Sfintei Scripturi.

Nu cunoașterea a interzis-o Dumnezeu, căci ea este un dar al Duhului Sfânt, așa cum este consemnat în cele șapte daruri de către profetul Isaia (capitolul XI, versetele 1-3). De altfel, ignoranța este un păcat foarte grav, și așa și este, căci un creștin autentic nu poate fi prost. În Evanghelia Sfântului Ioan, la capitolul XVII, Mântuitorul, în rugăciunea arhierească, spune: „Iar viața veșnică aceasta este, să Te cunoască pe Tine Singurul, Adevăratul Dumnezeu, și pe Iisus Hristos, pe care Tu L-ai trimis”. A-L cunoaște înseamnă implicit a cunoaște creația, făptuirea Lui, pentru că „toate printr-Însul s-au făcut și fără de El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut”. Așadar, nu este vorba de interdicția cunoașterii, ci de oprirea cunoașterii ambigue.

manastireasuruceni.md, Părintele Galeriu

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 27 Iunie 2016 în PACATE

 

Noptile sunt peste tot la fel

Nopțile sînt peste tot la fel. Întunericul face ca lumea să pară mică. Lumea se restrînge pînă la un pas, pînă sub tălpi. Pășești și lumea se mișcă împreună cu tine. Ești singur și tot ce te copleșise vreodată nu mai poate fi văzut. Îți închizi ochii pentru că în întuneric, cînd oricum nu se vede nimic, nu are rost să mai ții ochii deschiși. Rămîi tu cu tine.

Întunericul este întotdeauna răcoros. Răcoarea îți pătrunde în suflet și pieptul se amărăște ușor la gîndul că mai devreme sau mai tîrziu va trebui să mori. În momente ca acestea ne gîndim la cea mai dragă ființă. Ne gîndim la Dumnezeu, la părinți, la copii, la cei pe care i-am fi dorit aproape. Oamenii se preling în propriile gînduri, fluturînd în văzduh ca și crengile copacilor. Inima poate trezi oameni din somn, îi poate face să tresară.

Pămîntul păstrează urmele a milioane de tălpi. Dincolo de geamurile stinse oamenii dorm și visează. Cine dintre toți e mai important în această noapte? Poate că cineva se înalță ca o lumină până la cer, iar altcineva se coboară în adîncuri ca un fulger. Mila lui Dumnezeu acoperă lumea și lumina iubirii Lui dă întunericul la o parte ca noi să putem păși.

Pr. Savatie Bastovoi

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 27 Iunie 2016 în DUMNEZEU

 

Doamne, ai pus dor in inima mea ca sa Te caut

Doamne, ai pus dor în inima mea ca să Te caut. De când mi Te-ai descoperit, inima mea însetează după Tine. De când Te-am găsit, Te caut mereu. Am așteptat ca oamenii să-mi umple golul din inima mea, dar n-a putut niciunul, Tu Singur mi-ai astâmpărat arșița. Fă să nu-mi mai doresc nimic din ce este pământesc, ci numai pe Tine. Sunt slab și fricos de aceea am nevoie de Tine, umple-mă de Tine! Sunt greșit și plin de păcate, dar eu știu că Tu m-ai ales să mă ridici, Mă iubești cu gelozie. Deși sunt greșit, eu la Tine alerg, nu am alt Dumnezeu care să mă izbăvească. Nu lua Harul Tău de la mine ca să nu se răcească dragostea mea pentru Tine. Inima mea eu doar Ție Ți-am dăruit-o. Vrăjmașul diavol vrea să-mi ia această dragoste față de Tine și să ne despartă, nu-l lăsa, Doamne, să mă amăgească cu alte iubiri, căci eu numai pe Tine Te vreau. Gândurile mele cugetă încă la cele pământești, ridică-mi cugetul de la pământ și sfințește-mă cu Tine. Gândurile mele fă-le toate rugăciuni către Tine ca în tot ce fac să fii Tu. Fă-mă să Te iubesc și să Te doresc cu adevărat, nu doar prin cuvânt.

Când m-am înălțat, Doamne, Tu Te-ai ascuns de mine. Atunci m-am smerit să Te pot găsi din nou. O, nu mai lăsa inima mea să se înalțe în trufie și astfel să fiu despărțit de Tine, căci Tu, Doamne, numai în smerenie poți fi găsit. Când am păcătuit, Ți-ai depărtat Harul de la mine, iar eu atunci m-am simțit gol. O, cum a suspinat inima mea că a întristat pe Domnul ei. Fără El sunt pustiu și inima mea nu-și găsește odihna. Plâng cu amar, Doamne, căci Te-am întristat, iar Tu ai plecat din inima mea din pricina necurăției ei. Fă-o, Doamne, neîntinată și neprihănită, gătește-o așa cum Ție Îți place și Te sălășluiește în ea. Aprinde focul dragostei pentru Tine așa cum ardea odinioară și nu-l lăsa pe vrăjmașul să-l mai stingă vreodată ori să mi-l răcească. Vino, Doamne, la mine în piept căci eu mă ofilesc de dorul Tău. Deși i-am făcut pe plac vrăjmașului de multe ori, Doamne, eu tot la Tine alerg, căci Tu ești Dumnezeul meu și eu în Tine îmi găsesc liniștea. Nu voi înceta să Te chem până ce nu vei veni din nou la mine și vei sfărâma păcatul care m-a despărțit de Tine. Aprinde-mă de dragoste pentru Tine. Primește-mă din nou și nu Te rușina de mine cel urâțit din pricina păcatului.

Elena J.

 
5 comentarii

Scris de pe 23 Iunie 2016 în DOR, DUMNEZEU, ELENA J.