Miscarea ecumenica este o creatie a dracului

„Hristos era ortodox”, mi-a spus Părintele Arsenie Papacioc, intr-un interviu „De unde știm noi, ortodocșii, că drumul credinței noastre este cel bun?”, l-am întrebat atunci. „Pentru că facem cum ne-a spus Hristos. El ne-a propovăduit: «Eu sunt Calea, Adevărul și Viața». Și facem ce a spus El. Deci, El era ordodox. El era adevărat. (…) Problema se pune după ce au intervenit căderile. La 1054 s-au despărțit catolicii și celelalte…, și atunci au început întrebările. Că adevărul acesta era, dovedit prin minuni. Pentru că dogmă se numește: adevăr de credință revelat, cuprins în scriptură și-n tradiție, practicat și aprobat de Biserică. Deci, asta este! Aici, în Biserică, a fost o traditie: noi am trăit 1054 de ani, de ani!, nu 1054 de ore sau de zile, ci de ani! și s-au despărțit catolicii și-au început întrebările: că au dreptate, că n-au… Dar noi, ortodocșii – chiar și cuvântul ortodox înseamnă adevărat – trăim cum ne-a spus Hristos. Deci, El ne-a spus, El e ortodox!”.

Ȋn cartea „Singur Ortodoxia”, reeditată în 2008 de Editura Sophia, Părintele Papacioc vorbește despre ecumenism (n.r. – mișcare de refacere a unității universale a Bisericilor creștine, cu respectarea autonomiei lor, pe calea acordurilor și a dialogului teologic). „Biserica propriu-zisă nu-i divizată, oamenii sunt divizați, oamenii s-au despărțit. Biserica nu poate să fie împărțită. Ca timp, nu se pune problema. Se pune problema Adevărului care trebuie mărturisit. Nu este valabilă nicio discuție, decât: vă primim cu drag înapoi”, spune Părintele Papacioc.

„Ecumenismul acesta, oferta aceasta vine din partea lor. N-au identitate! Ȋi roade sufletul pentru că nu sunt cu Adevărul. Singurul Adevăr este Hristos. Ȋn funcție de Adevărul acesta este mântuirea noastră! Ortodoxia…, chiar numele ei este de la Hristos. Așa cum ne-a învățat Hristos și au continuat Apostolii.
La majoritatea problemelor dogmatice dezbătute în Sinoadele Ecumenice am fost împreună atâtea sute de ani, și la unul (în) 1054 s-au despărțit romano-catolicii. De la catolici au venit protestanții cu Luther (1483-1546), și ulterior neoprostestanții, care au interpretare continuă. Nu există târg în materie de Adevăr! Ca să putem face o împăcare, o unitate, trebuie să negustorim: «mai dă, române, mai lasă, jupâne». Ce să lăsăm noi? Problema așa se pune: «Nu avem ce discuta decât să veniți înapoi!»”

„Dar cum ar trebui să se desfășoare aceste dialoguri?”, e întrebat Părintele Papacioc de redactorul cărții, Elena Marinescu. „Dar nu sunt deloc de părere să fie un dialog”, răspunde el. „Dacă-i târg, dialogul începe și să discute nu știu ce… Dacă fac caz de istorie, nu este permis. Sau, mai bine zis, ce istorie au? De ce au plecat? Dacă vor să revină, sunt primiți cu toată dragostea. Așa interpretez și vizitele care s-au făcut: de curtoazie. Acesta-i semn că noi suntem de bună credință – «vă primim cu drag dacă veniți. Fără condiții!»”.

– Deci doar la aceste cuvinte ar trebui să se rezume dialogul?
– Să revină la Ortodoxie! Că e vorba de Adevăr! Adică, „dom’le, ia-mi un ochi, că văd bine numai cu unul”?! Obiectul acestui dialog ar putea să fie acesta – „nu avem altceva de discutat decât: vă primim cu drag înapoi”. Asta este poziția, pentru că altfel ar însemna ca noi să știrbim din învățătura Ortodoxiei. Ce să ciuntim?!

– Dacă v-ar reproșa cineva că sunteți habotnic, ce i-ați răspunde?
– Nu, dragă, sunt ortodox!

– V-am întrebat pentru că au fost calificați unii ortodocși că sunt habotnici.
– Trebuia să zică ceva. Dar cu ce interes? Nu ne-am dus noi la ei: „Vă rugăm să reveniți!” Ȋi așteptăm, desigur, dar văd că pe ei îi roade ceva… Din punct de vedere spiritual, exclusiv spiritual, au chinul acesta: că nu sunt cu Adevărul. Dacă judeci normal, vezi limpede că Adevărul este mărturisit de Biserica Ortodoxă. Noi avem probleme că suntem neatenți, că suntem slabi… Ȋn ceea ce privește Adevărul, nu avem nicio grijă. Dar ei sunt îngrijorați.

– Credeți că s-au făcut progrese în cadrul mișcării ecumenice, al dialogului cu catolicii și protestanții? Adică vedeți un duh bun?
– Ȋntrebările pe care le puneți repetă prima întrebare. Nu, niciun progres nu se poate face, indiferent ce ni se propune și cine întreține un dialog. Ori înseamnă că cineva e vândut, laș, neortodox. Sau nu cunoaște frumusețea și văpaia Ortodoxiei.

– Dialogurile acestea durează de foarte mult timp.
– Desigur, numai așa, să nu se spună că nu am stat de vorbă, cum au făcut acum: le-am întors vizita, foarte bine. Asta s-a făcut să arate că suntem civilizați, dar suntem pe poziția noastră. Dar nu acesta este scopul. Se urmărește o unire: trebuie să ne așezăm pe o poziție de Adevăr comun; dar deja e Hristos!
Pentru o mie de ani de rătăcire în care s-au complăcut, trebuie să facem noi concesii? Nu! Adevărul este imuabil și veșnic – este Hristos.
(…)

– Mișcarea ecumenică pornește de la ideea refacerii unității Bisericii. Credeți că este o ispită de dreapta? Pentru că ei cred că suntem divizați.
– Este o ispită de dreapta pentru că pun în discuție Adevărul. Acestea sunt porniri omenești, sunt momente, sectoare de timp în care se ivesc o serie întreagă de lucruri; ei caută să motiveze ce spun și, din punct de vedere psihologic, nu le convine poziția Bisericii și vor să ne niveleze, ca să poată rămâne liniștiți în căderea lor.
Ecumenismul este o problemă care nu va reuși niciodată. Este o vorbărie stearpă, un continuu dialog mincinos cu același titlu, pentru că nu se lasă ei. Noi nu am schimbat nimic. Ca să ne unim, trebuie să revină la Ortodoxie, absolut, de unde au plecat.

Noi nu avem ce schimba. Ce să ce cedăm în materie de dogmă? S-au stabilit la Sinoadele Ecumenice aceste hotărâri care rămân valabile. Sinoadele durau sute de zile, și la ele participau mari Sfinți Părinți. „Părutu-s-a Duhului Sfânt și nouă” – așa începea hotărârea care consemna stabilirea Adevărului la aceste sinoade.

Părintele Iustin Popovici scria: „Ortodocșii sunt ortodocși pentru că au continuu această simțire a catolicității (sobornicității) divino-umane, pe care o păstrează și-o încălzesc prin rugăciune și smerenie. Ei nu se propovăduiesc niciodată pe ei înșiși; niciodată nu se laudă în om; niciodată nu rămân numai la natura lor umană pură, niciodată nu idolatrizează umanul. Sfinții de-Dumnezeu-purtători Apostoli au dat o dată pentru totdeauna definiția eclezialității divino-umane: «Părutu-s-a Duhului Sfânt și nouă». Mai întâi Duhului Sfânt și apoi nouă; nouă, numai în măsura în care facem loc Duhului Sfânt să acționeze pentru ei și pentru noi.

Ȋn această definiție divino-umană apostolică se cuprinde toată metoda acțiunii Bisericii în lume. Metoda aceasta au primit-o și au continuat-o sfinții mucenici și mărturisitori, Sfinții Părinți și Sinoadele Ecumenice. Dacă cineva se îndepărtează de ea, se îndepărtează de Duhul Sfânt, se îndepărtează de Sfinții Apostoli și mucenici, de Sfinții Părinți și de Sinoadele Ecumenice; cade din unitatea, din sfințenia, din catolicitatea și apostolicitatea credinței divino-umane a lui Hristos. Cu un cuvânt: se taie pe sine de la Domnul Iisus Hristos.

Biserica Ortodoxă deține intactă învățătura Dumnezeului-om Hristos, pentru că rămâne, fără să cedeze, la metodologia divino-umană a Sfinților Apostoli și a Sinoadelor Ecumenice.”

– Foarte mulți tineri studiază la facultăți de teologie protestante și catolice.
– Acestea nu sunt argumente, nu putem să discutăm așa… „de ce există iad și rai” – treaba lor! I-am spus unui tânăr absolvent al facultății de teologie, pasionat de lucruri mai „exotice”, care m-a interpelat: „Mă duc la Roma cu gând să combat Catolicismul!”. I-am răspuns: „Ascultă: numai clădirile când le-oi vedea, te catolicizezi, cum ai intrat în Roma.” Ei s-au organizat acolo, se motivează, dar se motivează fals.
Dar nu știu de ce pun problema unirii. Noi nu am pus problema, pentru că suntem liniștiți, suntem fericiți.
M-am îngrozit când am observat că nu au Proscomidie. Văd cât de mult se poate face la Proscomidie, unde pomenim viii și morții! O Liturghie fără Proscomidie e un lucru raționalizat, e un simbol, nu mai e Adevăr.

– Mari trăitori, printre care enumerăm pe Mihai Urzică și pe părintele Iustin Popovici, scriu în cărțile lor că mișcarea ecumenică ar fi o creație a masoneriei.
– Nu este o creație a masoneriei, este o creație a dracului. Chiar Cuviosul Iustin Popovici a zis că este cea mai mare rătăcire a secolului. (…) Este o risipă de cuvinte, pur și simplu, susținându-se prostește: „împarte și stăpânește” sau „divide pentru a domni”.
Adevărul de credință s-a stabilit pe ce a făcut Mântuitorul: „Dacă nu-i după Adevăr, sigur că-i după diavol”.

– Când spuneți că este a dracului, arde, ustură.
– Nu știu pe cine arde, dar nu ne interesează. Dacă arde, îi ard și alte spuse, nu numai asta.
Ȋmi pare foarte rău că lumea nu este trezită sau nu este orientată cu privire la oferta asta continuă de la Apus pentru unire. Ce împăcare? Ȋți dau „bună ziua”, dacă ai magazin, cumpăr pâine de la tine, e altceva; dar eu sunt tot ortodox.
Aici, la Techirghiol, trăiesc foarte mulți turci – am botezat vreo șapte până acum – , vin pe la mine și îmi cer rugăciuni. Odată mi-au zis: „Părinte, avem același Dumnezeu!”; „Sigur că avem același Dumnezeu, dar nu credeți în Hristos, și numai prin El ne putem mântui”. Cum crezi în Sfânta Treime este important.

– Care sunt consecințele participării unor ortodocși în cadrul acestor mișcări numite ecumenice?
– Consecințele sunt: „nu mai suntem întru totul credincioși lui Dumnezeu – Cuvântul!” – mare risc! Se constată un interes în toată treaba asta; încearcă prin fel și fel de lucruri ca să fim împreună și vor asta cu orice chip, pentru că nu au o identitate pur și simplu duhovnicească, religioasă. Trebuie să intuim care este intenția lor intimă.
La ora asta sunt despărțiți de Biserică, pentru că Adevărul este Hristos. El ne-a învățat și cum să facem: ne-au învățat Apostolii – s-a întrunit un Sinod Apostolic la anul 50, la Adormirea Maicii Domnului la Ierusalim – , sunt Sinoade Ecumenice și locale, la care s-au stabilit Adevărul și practica religioasă.

Ei au rămas într-o lume de interpretare continuă. Ca să poată pătrunde, spun despre noi că suntem excesivi, habotnici. Suntem habotnici că ne închinăm și nu zicem nimic, ne vedem de lucrarea noastră? Cum interpretează ei bătaia clopotelor, cum interpretează ei slujbele? Slujbele acestea le-a făcut Biserica dintru început, nu? De asemenea și Liturghia. Ne jucăm cu acestea? Nu au Proscomidie și o serie întreagă de lucruri practice. Sunt geloși pe noi că suntem liniștiți și ne apărăm contra adaosurilor antidogmatice.
O împăcare propriu-zisă nu se poate face, dacă nu cedezi și tu, și celălalt. Ce să cedăm noi? O împăcare se poate face numai așa: să revină la Ortodoxie fără condiții.

– Și trebuie să renunțe la toate inovațiile lor?
– Să revină la Ortodoxie! Ce-au căutat acolo? De ce ridicăm problema asta când în Ortodoxie suntem stabili, n-am schimbat nimic? Suntem împreună cu Apostolii, îi cinstim, cinstim Apostolul la Liturghie, vasăzică, suntem cu ei.
Ce să facem ca să ne împăcăm? Ȋmpăcarea în sine e utilă, dar numai în Adevăr; dacă nu-i în Adevăr, nu-i utilă. „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” – spune Hristos; dacă nu-i Adevăr, nu-i cunoaștere. Adevărul este Hristos și ne-a arătat cu toate amănuntele calea spre mântuire.

Pr. Arsenie Papacioc

 

Despre fratii cei mincinosi

In Pateric scrie ca Sfintii Parinti ai Schitului au profetit despre neamul cel de pe urma. A intrebat unul: Ce lucram noi? Si raspunzand unul dintre dansii, Marele Ava Ishirion a zis: noi am lucrat poruncile lui Dumnezeu. Si iarasi intreband a zis: cei de dupa noi ce vor face oare? Si a zis: vor face numai pe jumatate din cat am lucrat noi. Dar cei de dupa dansii ce vor face? Si a zis: neamul acela nu va putea face nimic; ci le va veni ispita si cei care se vor afla incercati in vremea aceea vor fi mai mari decat noi si decat parintii nostri.

Ce ispita infricosatoare va fi oare, sa se arate lamuriti cu toate ca nu vor avea nici o lucrare si vor fi mai mari decat pustnicii cei mai minunati? Ispita neamului celui de pe urma a si sosit, mai grozav acum, cu apropierea venirii lui Antihrist incat ameninta sa-i piarda pe cei alesi.

Si nu-i atat de periculoasa ispita care vine de la vrajmasii lui Dumnezeu, de la atei, de la cei cu grija numai la cele pamantesti sau de la cei destrabalati cari nu pot usor sa vatame pe crestini. Pericolul vine de la fratii cei mincinosi, cari sunt dusmani ascunsi cu atat mai periculosi, cu cat cred ca ei sunt frati curati. Predica si ei Ortodoxia, dar oarecum schimbata si prefacuta dupa placul lumii acesteia si a stapanitorului acestei lumi.

Predica lor e ca o hrana prielnica care a inceput sa se strice si in loc sa hraneasca otraveste pe cei cari o mananca. Ei aduc tulburare in randurile crestinilor. Acestia sunt ispita cea mare a neamului celui de pe urma. Despre ei a profetit Domnul ca voi fi in veacul cel de apoi. “Multi vor veni intru numele Meu si pe multi vor insela.”(Matei cap. 5)

Vorbesc si fratii mincinosi de Sfanta si Preadulcea Ortodoxie; de dragoste, de curatie, pentru fapta buna, de smerenie si de virtute, si ajuta obstile crestinesti. Cat de greu pentru ortodocsii cei curati si simpli sa inteleaga pe cine au inaintea lor. Cat e de usor sa fie atrasi de ideile lor cele «filosofice» si sa ii creada. Daca rascoleste cineva adanc in sufletele acestor oameni, va gasi nu dragostea cea fierbinte pentru Dumnezeu, ci inchinarea unui idol care se numeste „om”. [umanismul –n. ed.] (tradusa din greceste).

De multe ori inseala rautatea, prefacandu-se in chipul faptei bune. Dupa cum a spus si Sfantul Dorothei: „Nici o rautate si nici unul dintre eresuri, nici insusi diavolul nu poate sa insele pe cineva, numai daca se preface in chipul faptei bune. „Dupa cum si Sf. Apostol zice ca insusi diavolul se inchipuie un inger luminat. Neghina numeste Sf. Vasile cel Mare pe ereticii cari strica invataturile Domnului si amestecandu-se ei cu trupul cel sanatos al Bisericii ca, fiind neobservati, sa faca vatamare.

Sf. Ioan Iacob Romanul

 

Mesajul Episcopului Longhin catre Romania ortodoxa

Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl, și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi, cu toți.

Te îmbrățișez întru Hristos, iubită Românie, preacuvioși, preacucernici părinți, preacuvioase maici și iubit popor ortodox, în aceste vremuri „ale durerii” și „ale zdrobirii sufletești” atât de tulburătoare pentru Sfânta noastră Ortodoxie. Mai întâi de toate aș vrea să mulțumesc tuturor celor ce mai doresc să facă ceva pentru Sfânta noastră Credință Ortodoxă singura mântuitoare, pe care ne-a lăsat-o Mântuitorul nostru Iisus Hristos, una Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică. Aceasta este Biserica, ce nici porțile iadului nu o vor sfărâma și al cărei cap este Domnul nostru Iisus Hristos. Alte biserici nu mai recunoaștem, pentru că sunt rupturi și erezii, grupări drăcești, care de-a lungul vremurilor au luptat și luptă împotriva adevăratei credințe și împotriva lui Dumnezeu, ca să atragă cât mai mult popor spre pierzare și spre iad.

Dragi ortodocși, dacă vom pierde curăția Sfintei Ortodoxii, noi îl vom pierde pe Sfântul Duh, care este în Biserica noastră, iar asta înseamnă că vom pieri.

De la începutul veacurilor au fost lupte și loviri contra Bisericii adevărate a lui Hristos. De mii de ani s-au străduit să dărâme Biserica Lui, dar a rămas nevătămată, pentru că Hristos a fost, este și va fi Conducătorul Ei, având oameni Sfinți ai Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, care au stat de strajă și au păstrat Dogmele, Canoanele și Sfânta Tradiție a credinței noastre ortodoxe. Însă astăzi stăm în fața unui mare pericol de a deveni vânzători și trădători de Dumnezeu și Adevăr. De aceea vă spunem cu durere în suflet, că a venit vremea mărturisirii de a apăra Sfântul Adevăr a scumpei noastre Ortodoxii.

Știm că Biserica lui Hristos a fost întemeiată în ziua Cincizecimii și de atunci până astăzi este condusă de Duhul Sfânt. Ceea ce este de mirare, este că în aceeași perioadă a Cincizecimii Întâistătătorii Bisericii, plecați acum în Creta, doresc să „dez-întemeieze” Adevărul lui Hristos și să-i dea chipul lumii acesteia, adică să o „dez-bisericească”. Ei apoi doresc să „îmblânzească și să domesticească” Evanghelia lui Hristos, „dată sfinților o dată pentru totdeauna”. (Iuda 1,3) Acum, în aceste vremuri, noi ca oameni vrem să devenim conducătorii acestei Biserici. Nu s-a pomenit niciodată ca un singur ierarh al Bisericii Ortodoxe să ia hotărârea pentru întreaga Biserică cu un singur vot și dacă totuși acest Sinod se numește Panortodox, atunci unde este deplinătatea Bisericii?

În primul rând considerăm că denumirea de Sinod Panortodox este neortodoxă, eretică, deoarece Panortodox înseamnă a tot ce este ortodox. De asemenea, Sinodul nu poate fi numit Panortodox, deoarece cele mai multe Biserici nu sunt de acord și nu iau parte la acest Sinod înșelător. Cum se poate numi un Sinod Panortodox fără deplinătatea întregii Biserici? Întrucât nu toți arhiereii sunt invitați să participe, ci doar câțiva desemnați. Cum poate un Întâistătător să convoace un Sinod în numele Episcopatului și să ia decizia fără participarea și acordul arhiereilor? În Biserica Ortodoxă toți episcopii sunt egali. Conform acestui așa-zis regulament, patriarhii sunt mai mari decât ceilalți episcopi, devenind papi și cardinali catolici. Primejdia foarte mare în această situație este catolicizarea, alunecarea spre papalitate a Bisericii Ortodoxe și de a îmbrățișa orice erezie. Se încalcă condițiile fundamentale ale unui Sinod și anume libertatea de a participa la el, pentru că nu votează toți arhiereii din Sinod, ci doar bisericile autocefale prin Întâistătătorii lor, ceea ce contravine eclesiologiei ortodoxe și dreptului Canonic Ortodox.

Din câte știm nu ar fi fost nicio urgență de a convoca un Sinod în Biserica Ortodoxă, neavând probleme urgente, pentru că ne bazăm pe cele șapte Sinoade Ecumenice. Acest Sinod al fărădelegii, viclean și tâlhăresc se adună doar pentru erezia ecumenismului, de a distruge Sfânta noastră Ortodoxie, Dogmele, Canoanele și Tradiția ei, și a tuturor Sfinților Părinți care au mărturisit chiar cu prețul vieții lor curăția Credinței Ortodoxe.

Nu ar trebui nimeni să ne convingă că tot ce se face acum este bun pentru vremurile și modernismul lumii de astăzi, căci noi avem Canoanele, Dogmele și Învățăturile Sfinților Părinți ai Bisericii noastre dreptmăritoare. Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne ajute să rămânem statornici, să nu ne vindem și să nu trădăm Ortodoxia.

Acum când se desfășoară așa numitul Sinod Panortodox, care l-au lucrat în ascuns cu minciuni și viclenii spre a aduce această amăgire peste toată lumea ortodoxă, credem că stăpânul acestui Sinod este tatăl minciunii, diavolul, pentru aceasta nu îl vom recunoaște, ci vom rămâne statornici în Sfânta noastră Biserică Dreptmăritoare, în învățătura sănătoasă și credința ce a fost dată sfinților o dată pentru totdeauna. (Iuda 1,3)

Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o, să fie anatemă! (Galateni 1,8).

Noi recunoaștem o singură Credință Ortodoxă mântuitoare, și tot ce s-a rupt din ea sunt erezii. Acest Sinod și ecumenismul este o capcană pentru ortodocși. Nu putem spune că acestea sunt vremurile de pe urmă dar sunt unele semne care ne arată pericolul în care putem cădeadacă nu vom lua în considerație profețiile și învățăturile Sfinților Părinți.

Sfântul Cucșa al Odesei (1875-1964) a făcut următoarea profeție „Nu peste mult timp va avea loc Sinodul Ecumenic numit „SFÂNT”. Acest sinod va fi cel de-al optulea, fiind o adunătură de necredincioși. În cadrul lui toate credințele se vor uni în una. Posturile vor fi anulate, călugăria anulată, călugărilor și episcopilor li se va permite să se căsătorească, iar preoților, să se recăsătorească. Noi însă nu trebuie să acceptăm aceste schimbări.

Sfântul Efrem Sirul spune: „Vai acelora care se întinează cu blasfemiatorii eretici! Vai acelora care batjocoresc Dumnezeieștile Scripturi! Vai de câți murdăresc Sfânta Credință cu eresuri sau încheie vreo înțelegere cu ereticii”

Sfântul Paisie de la Neamț (1794): „Oare ereticii sunt râmlenii (romano-catolicii) cu al lor papă? Bine știu că vei zice că sunt eretici. Și de vreme ce sunt eretici, precum și cu adevărat sunt, atunci Sfânta noastră Biserică îi afurisește pe dânșii. Și pe care Sfânta Biserică îi afurisește, și eu, împreună cu Biserica, fiul ei fiind, îi afurisesc.”

Sfântul Ioan de Kronstadt (1908): „Care dintre ortodocși nu ar dori unirea cu toți catolicii sau luteranii și să fie una cu ei în Hristos, o singură Biserică, o singură obște a celor credincioși! Care însă din aceste zise biserici, mai ales dintre întâistătătorii numiți papi, patriarhi, mitropoliți, arhiepiscopi și episcopi, xiondzi sau pateri se va învoi să se lepede de rătăcirile sale? Niciunul. Iar noi nu putem să ne învoim la învățătura lor eretică fără să aducem vătămare mântuirii sufletului nostru. Oare se pot uni cele de ne unit – minciuna cu adevărul?”

Preacuvioșiile voastre, preacucernici părinți, cuvioase măicuțe, vă rog și vă îndemn: să păstrați în curăție adevărata Credință Ortodoxă cu tot ceea ce am primit de la Mântuitorul Hristos prin Sfinții Apostoli, Sfinții Părinți și cele șapte Sinoade Ecumenice netrădând adevărul, chiar dacă va trebui să suferim mult, ori va trebui să plătim chiar cu prețul vieții noastre. Nu avem de pierdut ci numai de câștigat dacă vom rămâne credincioși Domnului până la sfârșit.

Iubită țara noastră, România, deoarece am fost despărțiți unii de alții trupește, sufletește rămânem legați unii de alții. Așa v-am cunoscut, țară creștină Ortodoxă și așa să rămâneți, cei care ați fost botezați în cristelniță Ortodoxă, mângâiați și legănați în leagănul Ortodoxiei și pe un pământ sfânt unde au suferit atâția martiri și sfinți din toate veacurile și mai ales în anii grei de ateism și comunism. Unde au suferit mii de martiri în chin, bătăi, închisori și mucenicie, omorându-le trupurile, dar nu au putut să le omoare credința și sufletele lor. Privind la sfârșitul lor de viețuire le vom urma credința.

Aceasta este durerea mărturisirii noastre din vremea de astăzi, pe care dorim să ne-o asculte Întâistătătorii noștri nu ca o răzbunare și o schismă în Biserica Noastră, ci pentru că vrem să ne păstrăm una singură mântuitoare, credința Ortodoxă. Amin.

atitudini.com

 

Ecumenismul are chipul bland dar intentia perfida

Există un duh care colindă Europa şi lumea în general, un duh proteic care-şi schimbă înfăţişarea şi discursul de fiecare dată şi care atacă din toate părţile lumea creştină. Chipul lui în general este blând, discursul lui este atrăgător, dar intenţia lui este perfidă. Acest duh poate să vorbească despre familie cu cuvinte frumoase, dar intenţia lui este de a distruge familia. Poate să vorbească despre Biserică, plin de dragoste pentru toate bisericile, un fel de sincretism religios, dar dorinţa lui este de a spulbera Ortodoxia în primul rând. Poate să vorbească despre ţară şi despre patrie ca despre ceva pe care încearcă să le susţină, dar intenţia lui este de a distruge şi patria şi Biserica. Acest duh se cheamă ecumenism.

Tot acest discurs frumos şi cu feţe multiple nu are decât un singur scop: distrugerea naţiunilor, desfiinţarea Bisericii Ortodoxe în special şi instituirea unui grup de conducători, unşi nu ştiu de cine, care să inducă tuturor naţiunilor ideile lor, să le încorseteze în anumite tipuri sociale, politice şi religioase în care ei să fie mereu în faţă. Să nu ne lăsăm amăgiţi! Trăiesc în mijlocul acestor emiţători ai discursului prolific şi proteic care cutreieră lumea. Ii cunosc pe toţi. Nu au nici o intenţie bună cu Biserica noastră! Sub iubirea hristică, sub pacea lui Hristos, ei ascund intenţii perfide. De aceea am venit aici, să vă spun: Nu vă lăsaţi ademeniţi! Am observat o puternică tendinţă ecumenistă în interiorul Bisericii Ortodoxe, foarte puternică, începând de sus până jos. Aţi auzit cu toţii de Taize… Acolo a fost centrul acestei mişcări distrugătoare a Ortodoxiei. Acolo a fost centrul New Age-ului. Acolo, într-un cadru aşa, foarte mistic, apărea fratele Roger, îmbrăcat în alb ca un papă, ca Hristos, acolo copiii stăteau cu picioarele sub ei şi se legănau în ritmul unor melodii…

Acolo nu mai era nimic sfânt, sau totul era “sfânt”! Iar pe de altă parte, în New Age-ul acesta despre care vă vorbesc nu există nimic care să aibă valoare absolută. Dorinţa lor este să distrugă toate elementele de credinţă, toate elementele morale, toate elementele de sânge pe care ne-am bazat, pentru că – zic ei – nu există nimic adevărat în chip absolut. Jocul acesta de ascundere a adevărului este o perfidă invenţie a satanei.

Pr. Gheorghe Calciu

 

Spovedania unei foste penticostale

M-am născut în Creta în anul 1975 şi am venit prin 1989 cu toată familia în Atena, unde m-am stabilit definitiv. Aparţin unei familii creştine ortodoxe evlavioase şi din pruncie am primit botezul ortodox. Totdeauna îmi amintesc cu drag de acei ani frumoşi ai copilăriei petrecuţi în sânul Bisericii Ortodoxe, cu slujbele de duminică şi de marile praznice.

M-am înstrăinat de dreapta credinţă în 2005, într-o şcoală particulară din Atena, unde predam (sunt profesoară). În acea şcoală am făcut cunoştinţă cu o elevă de-a mea, Anna, cu patru ani mai mică decât mine, care a fost (şi încă este) membră a „bisericii apostolice libere penticostale” (aşa cum le place să se intituleze) din Atena. Ca să intru direct în subiect, Anna, dându-mi foarte grabnic un Nou Testament, mă abordă făţiş, începând să-mi vorbească de Hristos „cel de la început”, iar mai apoi despre biserica ei penticostală.

Aproape zilnic venea la mine, iar mama nu bănuia nimic, mai ales că odată, la un Sfânt Maslu făcut la noi acasă, Anna a venit ca de obicei şi a participat – nimeni dintre noi nu a priceput ce credinţa avea ea. Cu timpul, însă, începu să-şi dezvăluie încet-încet „identitatea”. Iniţial am arătat un oarecare interes faţă de această nouă „biserică”, despre care îmi zicea că este, chipurile, prima biserică apostolică. Şi, fireşte, a urmat spălarea creierului! A reuşit în două săptămâni să mă facă să-mi schimb părerea în privinţa unor lucruri în care credeam şi faţă de care aveam o preţuire aparte. Nici nu-mi vine să cred prin ce am trecut! Mi-a schimbat radical toate convingerile despre Maica Domnului, icoane, cruce, preoţi – în cele din urmă am ajuns să-mi fac griji cu privire la calea pe care eram.

– Maria, ai mers la casa de rugăciune a penticostalilor?

– Da, bineînţeles că am mers. Anna m-a luat cu ea ca să ascult „propovăduirea Evangheliei”. Am mers devreme, ca să prind şi orele de rugăciune. Când am intrat în „biserica” lor centrală din Atena, m-am simţit aşa de ciudat, că îmi venea să urlu de ceea ce vedeam! Nu numai că nu mi-a plăcut, dar găseam cele văzute atât de deplasate – mai ales două „prorociţe”, ce răcneau aşa de tare. Cei din jur credeau că, în acele clipe, ele vorbeau în limbi străine! Dar răcnetele lor nu au reuşit decât să-mi provoace silă – să-mi fie cu iertare că o spun aşa, pe şleau! Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar m-am simţit ca într-o sinagogă a iudeo-sataniştilor. Acea zi a fost pentru mine o zi neagră – Anna a început să mă convingă că, vezi Doamne, aşa era în prima biserică apostolică! Îmi petreceam zilele ascultând predici ale pastorilor penticostali de pe CD, mărturii de-ale oamenilor care „L-au cunoscut pe Hristos”, citeam Biblia. Pe zi ce trece, începusem şi eu să îngenunchez la rugăciune şi să cer „naşterea din nou”, aşa cum ziceau ei. În toate acestea ceva nu era în regulă. Nu mă puteam concentra la serviciu, pierdeam din orele de somn ca să ascult CD-urile cu predici, aşa că am început să mă întreb de ce ajunsesem în halul acela. Anna îmi spunea întruna că trebuie să plâng şi să-L primesc pe Hristos ca Mântuitor personal al meu. Eu îi ziceam că pe Hristos L-am primit la botez şi aveam conştiinţa Lui de mic copil, pentru că întotdeauna fusesem creştină. Niciodată nu mă lepădasem de El, dar ea tot insista că nu L-am cunoscut aşa cum ar fi trebuit.

Într-o zi de noiembrie a anului 2006, Anna mi-a propus să mergem la „biserică”, să îngenunchez pe o perniţă în faţa amvonului şi să îi cer lui Hristos să mi Se descopere, să-mi mărturisesc păcatele, să plâng – şi „fraţii” se vor ruga să mă nasc din nou. Acolo, Hristoase al meu, nu se putea mai rău decât atât! Am uitat cu desăvârşire felul în care se comportau acei oameni, sila şi dezgustul pe care mi le provocau „slujbele” lor, cu răcnetele lor sălbatice, care ei pretindeau că reprezintă „vorbirea în limbi”. Îmi pierdusem minţile. Atunci a venit pastorul, şi-a pus mâinile peste baticul pe care mi-l dăduseră să-l port pe cap şi a început să zbiere ceva într-un grai care îmi părea a fi o limbă greacă cu accent şi terminaţii arăbeşti. Mă simţeam foarte rău, eram indispusă şi enervată şi îi rugam pe Iisus Hristos şi Maica Domnului să mă scape din acea experienţă dezgustătoare. Voiam să-mi fac semnul crucii, dar nu puteam, deoarece mi-era frică să nu mă dea afară. Pastorul continua să se „roage în limbi” şi, deodată, o femeie a început să răcnească de parcă era posedată. Înfricoşătoare clipe! Răcnea, repetând aceleaşi cuvinte, rupea ceva în engleză de genul „my God” („Dumnezeul meu”), iar cei din jur îmi tălmăceau ceea ce credeau că răcnea Dumnezeu pentru mine, prin gura ei: „Fiica mea, Eu te-am călăuzit în casa Mea, rămâi cu Mine, vine sfârşitul. Eu te voi păzi!” Am intrat în panică, căci mi-am dat seama că devenisem victima unor înşelători, ce-şi băteau joc de mine şi mă „prelucrau” legal. Auzi, îmi vorbea Dumnezeu prin gura acelei nebune! Doamne miluieşte! Înfricoşată foarte, am găsit puterea să mă ridic în grabă şi să mă duc la toaletă. Acolo am început să plâng de frică. O „soră” care stătea lângă mine mi-a zis că în acea clipă a avut o descoperire… cum că foarte curând o să mă nasc din nou. Hristoase al meu, ce descoperiri, ce vedenii! Iarăşi m-am speriat, m-am sculat şi am fugit de îndată din acea adunare de descreieraţi…

A doua zi, când m-a sunat Anna, i-am spus că m-am speriat foarte tare. Ea a căutat să mă liniştească, spunându-mi că o să se roage în camera ei şi o să-I ceară lui Dumnezeu să ridice frica de la mine. În acea noapte am avut coşmaruri atât de vii şi atât de intense, încât m-am sculat foarte transpirată, plângând cu sughiţuri. Atunci a fost pentru prima dată după atâtea luni când mi-am făcut din nou semnul sfintei cruci! Dimineaţă am povestit totul mamei şi fratelui meu. Ei m-au sfătuit să nu mă mai încurc cu acei oameni, iar mama a aprins candela şi am văzut-o rugându-se în ascuns pentru mine. Atunci mi s-a înmuiat inima, am început din nou să plâng şi am alergat în braţele tatălui meu, care mi-a zis că observase o schimbare majoră în comportamentul meu de când căzusem în mrejele penticostalilor. M-a mângâiat şi m-a asigurat că nu o să lase pe nimeni să-mi facă vreun rău. În aceeaşi zi, după-amiază, m-a sunat Anna şi mi-a zis că văzuse în vedenie în seara precedentă, când eu avusesem acele oribile coşmaruri, cum Iisus mă îmbrăţişa şi mă ducea la „biserica” penticostalilor. În acel moment mi-am dat seama că aveam de-a face cu oameni maniaci, periculoşi, care pot fi în stare de orice. I-am zis că nu vreau să o mai văd niciodată, i-am închis telefonul – şi, de atunci, nu m-am mai întâlnit cu ea.

M-a salvat faptul că nu m-am „botezat” la acei nebuni şi că nu m-am adâncit în credinţa lor absurdă. Ei cred că îmbrăţişează creştinismul. Dar ce fel de creştinism? Ceea ce am văzut şi am trăit pe propria-mi piele la penticostali nu seamănă a Biserică, nu are nimic dumnezeiesc. Comportamentul lor este atât de deplasat, iar vorbele de neînţeles şi răcnetele lor te fac să te simţi de parcă ai fi la o întâlnire a musulmanilor sau a iudeo-arabilor. Este foarte clar, nu au absolut nimic de-a face cu Biserica întemeiată de Hristos. Fac prietenii numai între ei, iar toţi ceilalţi sunt socotiţi pierduţi. Au convingerea că numai ei se mântuiesc. Niciodată nu mai vreau să trec prin ce-am trecut. Nu-i urăsc, dar mi-e frică de ei. Îi compătimesc şi mă rog pentru ei, ca să-şi înţeleagă rătăcirile. Am văzut pe net multe pagini web sau bloguri referitoare la acest fenomen; de aceea, m-am gândit să mărturisesc mica, dar înfricoşătoarea mea experienţă.

– Maria, sunt unii care consideră că astfel de mărturisiri, spovedanii ca ale tale sunt născociri…

– Să spună ce vor. Dar dacă vreun fost neoprotestant, mai ales penticostal, vrea să depună mărturie că aşa stau lucrurile şi că nu sunt născocirile mele şi să povestească experienţa lui, bine ar fi să nu se teamă. Iar dacă se teme, să mărturisească sub anonimat, dând mărturie despre rătăcirile lor, aşa încât să se păzească şi alţii de această organizaţie care se pretinde a fi biserică.

Traducere de Gherontie Monahul, familiaortodoxa.ro

 

Medicamentele homeopatice sunt incantate

Am adunat aici marturisiri din diverse surse din care reiese ca medicamentele homeopatice sunt concepute sub incantatii. De aceea crestinul ortodox nu are voie sa apeleze la homeopatie sau alte metode bioenergetice de vindecare.

Homeopatia este una dintre metodele contemporane alternative de tratament. Sunt oameni care folosesc medicamentele homeopate, fara a sti insa nici catusi de putin despre ele. Potrivit homeopatilor, eficacitatea medicamentului homeopat tine de modul in care este preparat, adica de dinamismul metodei (nenumarate dizolvari si agitari ale “substantei”). Medicamentele homeopate depasesc insa chimia, implicand o adevarata alchimie. Potrivit homeopatiei, efectul benefic al “medicamentului” se datoreaza proprietatilor dumnezeiesti ascunse ale materiei lui, care se activeaza prin dinamism,  contemplarea in totalitate a cosmosului, prin elementele spiritiste, alchimice si magice. – Dr. Alexandru Anastasiu

Procesul de productie din laboratoarele Boiron este unul dubios: extractul initial este diluat si “dinamizat” prin lovire de niste suprafete tari, in mod ritmic, ca la un ritual,  homeopatii rostind si anumite incantatii. – Elena S, absolventa a Facultatii de farmacie

Modul de preparare a remediilor homeopatice, este unul de natura spirituala – new age – prin potentare, dinamizare, incarcarea cu „energii”, forta vitala, forta vietii, energia universala a vietii, energia cosmica – toate acestea sunt minciuni. In remediile homeopatice, de la o anumita dilutie in sus, nu mai ramane nici o molecula de substanta activa. Ramane doar incarcatura spirituala, dinamizarea sau potentarea, de factura spirituala, asa cum afirma medicii homeopati. Este recunoscut ca de multe ori dilutiile homeopatice se fac dupa un anumit ritual, spunandu-se anumite incantatii si de cele mai multe ori intr-un remediu probabil ca nici nu mai exista substanta de origine. Cu toate astea, remediile opereaza, pentru ca – spune homeopatul – incarcatura lor este de factura spirituala si de fapt opereaza. – Dr. Ileana Radu

Persoanele care se bazează doar pe aceste produse şi refuză medicamentele îşi pun viaţa în pericol. În cazuri grave s-a ajuns chiar la deces. Homeopatia nu se bazează pe extracte din plante, cum greşit cred unii pacienţi. Practic, diluarea este atât de mare încât uneori în produs nu mai poate fi detectată nici măcar o moleculă din substanţa originală, astfel încât cercetătorii au observat că acele granule conţin deseori doar zahăr. În tratamentul homeopat, un remediu este considerat cu atât mai eficient cu cât este mai diluat. Chiar dacă la o asemenea diluţie nu mai există absolut nimic din substanţa activă, homeopaţii consideră că remediul păstrează o „memorie” a acelui ingredient şi astfel are efect.  Cu siguranţă aţi auzit şi poate chiar aţi folosit celebrul Oscillococcinum, remediu recomandat pentru răceală şi gripă, care ar conţine ficat şi inimă de raţă. Cercetătorii nu au găsit însă în granulele vândute de Boiron decât zahăr. Totuşi, doar acest remediu aduce companiei un venit anual de peste 20 de milioane de dolari. http://www.descopera.ro/stiinta/12462695-adevarul-despre-homeopatie-ce-risca-cei-care-se-trateaza-doar-cu-aceste-remedii

Medicina traditionala a fost definita ca o alternativa neconventionala de tratare, adesea folosindu-se plante medicinale intr-o maniera non-ortodoxa, precum si procesul de folosire a acestor plante, medii, preoti, vraci, diverse zeitati cautand o solutie pentru diverse boli. Medicina traditionala include medicamente pe baza de plante, fixarea oaselor, terapii spirituale, circumcizie, ingrijirea maternala, aromaterapie, homeopatie si multe altele. http://www.plantsjournal.com/vol2Issue6/Issue_nov_2014/4.1..pdf Pg.20

Traditia holistica din care vindecarea pe baza de plante a evoluat, a onorat nu numai puterea trupului de a vindeca, ci mai ales pe aceea a gandului sau spiritului. Rugaciuni, cantece, incantatii si alte forme ale ritualului sunt intalnite foarte des in prepararea si ingerarea plantelor. De multe ori, asemenea ceremonii sunt vazute ca fiind componente esentiale ale puterii divine a plantelor, fara de care procesul de vindecare nu ar avea loc. http://martikheel.com/pdf/healing-herbs-marti-kheel.pdf Pg.2

Medicina alternativă cuprinde: homeopatie, acupunctură, osteopatia ca şi chiropractică, masaj bioenergetic, shiatsu, medicina holistică, radiestezie, cromoterapie, cristaloterapie, reflexoterapie, reflexologie, medicina ayurvedică, dialogism transcendental, meditaţia transcendentală, numărul de aur, puterea gândului, gândirea pozitivă, mişcarea de integrare spirituală în absolut MISA, urinoterapia, helioterapia, longevitate, aromoterapie, botanoterapie, presopunctură, bioenergie, magie albă, magnetoterapie, scientologie, auditare, electropsihometru (E-metru), dianetică, engramele minţii, orgonomie, spiritism, credinţa în puteri energetice, cosmice, vrăjitorie cu calculatorul (biorezonanţă), reglaj de energie, reglaj al câmpului magnetic, energii Yin şi Yang, energii pozitive şi negative, diluţie şi/sau dinamizare homeopatică sau atingerea „esenţei dumnezeieşti a creaţiei” – idee care provine din erezia panteismului).” https://traianbadarau.files.wordpress.com/2013/01/indreptar-de-spovedanie-de-dat-la-pacienti.pdf Pg.1

Elena J.

 

Orice si oricum, dar eretic – nu !

Și cei smeriți se pot aprinde de râvnă, însă numai atunci când trebuie să apere comoara credinței Ortodoxe. Aceasta dovedește limpede că smerenia nu este vreo nepăsare, ci o adâncime în care, asemenea apelor unui ocean, se adună forțe uriașe care luptă împotriva celor mai puternici vrăjmași ai omului și ai mântuirii acestuia, cu dracii cei nevăzuți, cu patimile dinlăuntrul nostru și cu ereticii, acești diavoli văzuți din afara noastră. Numeroasele însușiri ale smereniei se vădesc deosebit de limpede în pilda următoare.

Într’o mănăstire viețuia un părinte sfânt cu numele Agathon, vestit prin virtuțile sale: smerenia și răbdarea. Odată, au venit la el câțiva frați hotărâți a-l ispiti. Aceștia i-au spus: «Părinte, mulți vorbesc că ești clevetitor și că neîncetat osândești pe semeni.» A cugetat bătrânul în sinea sa la acestea și și-a zis în gândul său: «Oare nu am osândit niciodată, măcar în gând, pe frații mei?» Și le-a răspuns: «Adevărat este că sânt clevetitor și osândesc!» «Mai mult decât aceasta, ești și curvar!,» au continuat frații. Avva Agathon și-a amintit atunci de cuvintele Domnului «că tot cela ce privește la femeie spre a o pofti pre ea, iată a preacurvit cu dânsa în inima lui» /Mt. 5:28/ și a recunoscut smerit: «Adevărat este, sânt curvar!» Astfel, frații au înșirat multe păcate, învinuind pe Sfântul Agathon că le-a săvârșit, și de care acesta se recunoștea deplin vinovat.

În cele din urmă, frații i-au spus sfântului: «Nu vom ascunde de tine și aceasta, că mulți te socotesc a fi și eretic!» Atunci ochii smeriți ai sfântului s’au aprins de râvnă dumnezeiască, iar acesta, cu mâna ridicată, le zise: «Nu! Viu este Dumnezeu! Martor îmi este că nu sânt eretic!» S’au mirat frații de acest răspuns hotărât și neașteptat, și l-au rugat pe bătrân să-i lămurească de ce a încredințat la toate învinuirile dintâi, iar pe ultima a respins-o atât de hotărât. Atunci, Sfântul Agathon le-a spus: «Păcatele cele dintâi de care m’ați învinuit le-am primit ca să dobândesc smerenie și ca să nu aveți o părere înaltă despre mine; pe cel din urmă însă, nu l-am primit, pentru că erezia este despărțire de Dumnezeu, iar eu păzesc sfânta credință, ca să nu pier împreună cu ereticii!

Arhimandritul Serafim Alexiev, Moldova Ortodoxă

 

Iata ce religie uraste diavolul cel mai mult

Odată, pe când fericitul Ioan Bostrinul se afla cu treburi în Antiohia Siriei, au fost duse la el 4 femei demonizate, care spuneau multe, fiind înrâurite de diavoli.
Ioan, ascultându-le, le-a întrebat despre diferite lucruri, cum ar fi căderea demonilor din rai, despre fructul pe care l-a mâncat Adam, despre şarpe şi altele, pe care nu le vom spune aici, din pricina slăbiciunii multora. Însă, pe două dintre acestea, care sunt spre zidirea sufletului, le vom povesti în continuare.
– Vă e frică de rugăciunea împărătească „Tatăl nostru”, de Psalmul 90 „Cel ce locuieşte întru ajutorul Celui-Preaînalt” şi de „Cu noi este Dumnezeu” al proorocului Isaia?
– Da, au răspuns femeile demonizate, pentru că rugăciunile acestea sunt de folos.
– Dar de „Să învie Dumnezeu şi să se risipească vrăjmaşii…” (rugăciunea Sfintei Cruci)?
– Încetează, nu mai spune cuvintele astea, au strigat demonii. În toată Scriptura nu este vreun alt cuvânt care să ne zădărnicească puterile precum acesta!
– De care lucruri ale creştinilor vă temeţi?
– Aveţi, într-adevăr, trei lucruri mari: unul ce-l purtaţi la gât, cu unul vă scăldaţi în biserică, şi altul cel pe care îl mâncaţi la Liturghie.
Se refereau la Sfânta Cruce, la Sfântul Botez şi la Sfânta Împărtăşanie.
– Din acestea trei, de care vă temeţi mai mult?
– Dacă păziţi bine lucrul cu care vă împărtăşiţi, nimeni dintre noi nu va putea face rău vreunui creştin.
Cuviosul Ioan L-a slăvit pe Dumnezeu pentru cele auzite şi a întrebat iarăşi:
– Ce religie iubiţi mai mult dintre cele care există pe lume?
– Le iubim pe cele care n-au niciunul din cele trei lucruri pe care le-am spus şi care nu-L mărturisesc ca Dumnezeu sau Fiu al lui Dumnezeu, pe fiul Mariei.
– Dar voi cum de L-aţi mărturisit ca Fiu al lui Dumnezeu atunci când I-aţi spus: „Ce ai cu noi Iisuse, Fiul lui Dumnezeu?”
Atunci demonii au tăcut pentru puţin şi după aceea au răspuns:
– Am spus că este Fiul lui Dumnezeu nu pentru că am vrut, ci pentru că ne-a silit puterea Lui. Şi asta pentru a-i ruşina pe iudeii, care-L huleau şi-L numeau nelegiuit.
Pe acestea şi multe altele le-au descoperit diavolul prin gura demonizaţilor în faţa multora, care au spus şi altora ce-au văzut şi au auzit.

Demonii şi lucrările lor, Ed. Egumeniţa, 2007, p. 412-413

 

SCRISOARE CATRE PROTESTANTI

Vă rog să citiți cu atenție această scrisoare adresată eterodocșilor extrasă din cartea „SINGUR ORTODOXIA” scrisă de Pr. Arsenie Papacioc. O carte foarte bună – RECOMAND !!!

Voi protestantii si neoprotestantii, nu mai sunteti membri ai bisericii lui Hristos, caci nu mai aveti continuitate apostolica. Ea inseamna transmiterea la hirotonie a unui har ce da si puterea de a implini obligatia ce si-o ia episcopul de a pazi dreapta invatatura apostolica primita in integritatea ei. Nu pot fi recunoscute valide hirotoniile celor care au alterat invatatura si pierd succesiunea harului, cei cazuti de la dreapta credinta. La voi se vede cel mai bine cum, prin pierderea harului, in urma unei mici modificari, nu ati mai putut apara nici ceea ce ramasese si ati facut mereu alte si alte modificari, pana ati renuntat total si la preotie, existenta pana si la pagani, caci diavolul imita toate ce le vede la Dumnezeu, pentru a insela mai usor. Cred ca nu intelegeti gravitatea acestei pierderi. Este ca si cum un consumator electric, s-ar lega la sursa de curent printr-un cordon intrerupt. Catolicii, intelegand acest lucru, au imaginat canoane noi in jurisdictia lor, numai pentru a salva macar aparentele. Voi, protestand fata de Catolicism, ati ajuns sa nu mai dati nicio atentie acestor legaturi pe care ni le-a lasat Dumnezeu cu El. In loc sa va intoarceti la Ortodoxie dupa ce ati descoperit ceva rau in Catolicism, ati adaugat rataciri noi, inca si mai mari. Credeti ca va puteti mantui prin credinta voastra, adica prin voi, fara Dumnezeu practic, adica fara ajutorul Harului Sau in dobandirea de catre fiecare a mantuirii pe care El a facut-o tuturor, cu toate ca stiti ca a zis: „Fara de Mine nu puteti face nimic.”(adica fara Harul Sau)?

Sensul vietii crestine este dobandirea Duhului Sfant, pentru ca avand ajutorul Lui sa incepem lupta pentru mantuire. Nu suntem deja mantuiti. Ca nu este suficient credinta pentru mantuire ne spune chiar Sf. Scriptura prin cuvintele: „Si diavolul crede si se cutremura.”

Sigur ca este mai comod asa cum vreti voi, si ca urmare, protestantismul a prins usor, pentru ca a dus tot felul de simplificari pentru a face mantuirea mai comoda. Asceza, nevointa, a exclus-o, aproape toate obligatiile le-a indepartat, a pastrat dreptul de a fi mantuiti in numele lui Hristos, pentru o credinta pe care a adus-o la masura mintii omenesti, pentru a o face si pe aceasta mai usoara. Daca Dumnezeu nu poate fi inteles, neintelese raman si faptele si judecatile Lui. Daca ar putea fi inteles de oameni, nu ar mai fi Dumnezeu, ci un om superdotat, un profet deosebit, cum au ajuns de altfel sa zica alti protestanti.

Incercand sa intelegeti Biblia prin propria ratiune si neglijand subtilitatile de care am pomenit mai inainte, descoperite de Duhul Sfant doar celor cu viata sfanta si care au constituit Sfanta Traditie, voi nu mai recunoasteti decat Sf. Scriptura intr-o interpretare umana. Dar voi, urmand invataturilor lui Luther, sau mai stiu ale cui, nu urmati de fapt traditia invataturilor lor? Numai ca preferati traditia mai recenta si simplificata a acestora, caci a trai Ortodoxia in maretia lasata de sfintii parinti, asa cum iti spuneam, este foarte greu.

Gandeste-te numai la lungimea slujbelor la care trebuie sa stai in picioare sau in genunchi si a posturilor aspre, ca sa ne referim numai la cele exterioare. Cu cat mai greu este ca in interior sa te lasi locas lui Dumnezeu pentru a te indumnezei, caci, vrem sau nu, aceasta cere El de la om, si aceasta vrea sa-i dea.

Nici noi care suntem astazi ortodocsi nu mai putem, dar nu va luati dupa exemplul neputintelor noastre; urmati adevaratei credinte si veniti sa traiti voi mai bine Ortodoxia ! Ea nu are nicio vina ca suntem noi niste netrebnici.

Preferand invataturile voastre simplificate, ajunse omenesti in loc de dumnezeiesti, va lipsiti de cele mai multe din mijloacele mantuirii. Aflandu-va intr-o asemenea mare stramtoare, va mai lipsiti si de mijlocirea sfintilor, (ba mai mult si huliti icoanele lor) si mai ales a Maicii Domnului, tot ati putea avea o nadejde prin mijlocirea ei atotputernica – caci tot ce vrea poate obtine de la Fiul ei, dar asa, tare mult ma tem ca Il maniati rau  pe Dumnezeu, Care o iubeste asa de mult.

Hristos a zis ucenicilor: „Cine va primeste pe voi, pe Mine Ma primeste.” Deci cine ii respinge pe sfintii Sai, in care El Se odihneste, pe Domnul nu-L primeste.

Toate acestea sunt erezii care la vremea lor, ele au fost date anatemei de Sinoadele ecumenice ale Bisericii. Astfel, si voi sunteti dati anatemei impreuna cu cei care au scornit aceste invataturi pe care le urmati si voi. Cand sfintii parinti au dat aceste anateme, s-au bazat pe Sf. Scriptura, pe care voi ziceti ca o cunoasteti mai bine decat noi, dar va folositi de ea cum vreti, nu cum s-a dat din vechime.

Voi credeti ca ceva ce nu s-a descoperit Sfintilor Apostoli, s-a descoperit mai tarziu pastorilor vostri. Ca si cum dragostea lui Dumnezeu ar fi putut lasa atata vreme incompleta sau gresita invatatura data ucenicilor Sai, spre paguba celor ce ar fi incercat sa se mantuiasca prin ea. Nici nu-mi vine sa combat o asemenea prostie !

As vrea doar ca prin cuvintele mele sa te sperii indeajuns de tare, nu ca sa vii neconvins la Ortodoxie, ci ca sa ceri cu disperare ajutorul lui Dumnezeu si sa capeti acest har al intoarcerii. Ca sa te primeasca in Imparatia sa din cer, te va primi in Biserica Sa de pe pamant. In afara Bisericii, Harul nu lucreaza, decat chemand la adevarata credinta Ortodoxa; doar in Biserica Harul lucreaza ca sfintitor, deci mantuitor.

Iar Biserica lui Hristos, sa nu ne amagim, este Una si numai in ea a fagaduit Dumnezeu mantuirea. Pentru a ne bucura de fagaduinta, trebuie sa fim gasiti in ea; nu ne putem satura fara a fi partasi la Cina. Crede-ma ca nu eu, ci El te cheama in Biserica! Si nu vei avea raspuns la Judecata, pentru ca nu ai urmat chemarii Lui, ci invataturilor oamenilor, fie ei si parinti care te-au nascut cu trupul. Daca nu ai fi auzit mai tarziu si adevarata credinta, poate pacat prin aceasta nu aveai, dar asa…

Sa iti fac cunoscuta ratacirea si sa te chem in Biserica ce detine deplinatatea adevarului si a harului, este suprema forma a dragostei Ortodoxe. Prin aceasta voua vi se pare a fi trufasa Ortodoxia, ca sustine unicitatea adevarului ei. Daca adevaratul folos este pentru viata de veci, ce folos este daca zicem ca voi, lasandu-va in ratacire? V-am iubi astfel mai mult?

Ei bine, dragostea adevarata inseamna sa ma ingrijoreze mantuirea ta, si sa nu te las sa crezi o asa prostie, ci sa-ti atrag atentia ca Biserica este Una, Soborniceasca si Apostoleasca, si aceasta este cea Ortodoxa, intemeiata de Hristos prin Sf. Apostoli.

Daca la cel mai usor semn de pacat Harul ne paraseste, cum sa mai aveti voi Har, care printr-o mandrie demonica ati rastalmacit toata credinta, ati formulat erezii cu privire la Maica Domnului, care este stalp al Bisericii si v-ati lipsit de Sf. Taine, iesind din aceasta Biserica?

In Ortodoxie totul este la locul lui, nu lipseste nimic, si nu se poate adauga nimic, totul este explicat; este desavarsit ca tot ceea ce a facut Dumnezeu. Nu incetez a-i descoperi frumusetea, rotunjimea perfecta, fara nicio fisura. Mereu mai inteleg ceva neasteptat si ma minunez.

Este prea vasta invatatura ortodoxa pentru a fi rezumata usor si in putine pagini – si asa am scris prea mult – dar daca vei intra in Ortodoxie si o vei studia mai indelung, ai sa vezi ca are raspuns la toate si ca este de o generozitate ce nu poate fi decat dumnezeiasca.

Voi aspirati sa va mantuiti ca niste tolerati, carora in numele altuia li se trece cu vederea ticalosia. Noi suntem chemati sa fim fii ai lui Dumnezeu, indumnezeiti prin Har. Iti dai seama ce diferenta? Ce vrea Dumnezeu sa ne dea si cu ce vreti voi sa va multumiti !

Cat timp stati afara, daca nu ati fi fost orbiti prin plecarea harului, ati vedea cat de anapoda sunt toate la voi. De ex. sustineti ca mantuirea a facut-o Hristos prin Jertfa Sa si noi nu trebuie decat sa credem in aceasta pentru a fi mantuiti. Se aude aici strigatul protestant: „Sola fide” (Credinta singura !) Daca Jertfa Lui este totul, ea a inceput sa fie mantuitoare, de buna seama, imediat ce s-a facut, caci unii oameni au inceput sa creada imediat in ea. Daca oamenii oricum s-au mantuit timp de 1500 de ani, sau cati ani au aparut de la aparitia voastra, de ce a fost nevoie sa faceti voi aceasta modificare? Doar nu sustineti ca Mantuitorul S-a jertfit degeaba si 1500 de ani nu s-a mantuit nimeni ! Sf. Apostoli au fost niste mincinosi sau niste neluminati de Har si a trebuit sa asteptam aparitia lui Luther ca sa ne arate dreapta credinta. E stupid ! Nu poate face parte din iconomia dumnezeiasca asa ceva.

Este evident ca Ortodoxia umpluse deja cerul de sfinti, iar aceasta nu putea placea satanei si a vrut sa diminueze sansele de mantuire ale oamenilor, modificandu-le credinta. Si cum trairea ortodoxa este grea, oamenii imediat au primit propunerea simplificatoare, mai ales ca se dadea satisfactie mandriei omului, semanata tot de diavol in el, care nu se impaca cu smerenia la care cheama Ortodoxia.

Caci sa accepti ca toata dreptatea ta este inaintea lui Dumnezeu ca o carpa lepadata, ca oricat de mult bine ai face nu-ti este de folos daca nu este facut cu putere de la Hristos (altfel este cu putere de la diavol, adica este facut cu mandrie, iar binele care nu este facut bine – ca al vostru – intr-adevar nu este bine), ca nu te poti mantui prin tine, ca tot ce faci tinteste obtinerea milei lui Dumnezeu, ca fara ajutorul Lui nu poti nici sa crezi, ca nici sa te rogi intr-un fel care sa te faca ascultat nu poti, ca trebuie sa pui genunchii jos la spovedanie in fata preotului si sa te marturisesti ca esti cel mai mare pacatos, si cate altele care caracterizeaza Ortodoxia, toate acestea nu sunt lucruri usoare.

Nu te lenevi insa, Dumnezeu este gata sa-ti ofere mai mult, si chiar daca vă va da si voua ceva, iata, vrea sa te invite la masa Sa ca sa-ti poate da totul. De ce sa te multumesti cu faramiturile, acceptand ca vi se va ingadui sa le luati din mila si pentru voi ? Femeia canaaneanca venind sa-I ceara ajutorul, ca unui Dumnezeu ce singur putea sa faca aceasta, inseamna ca a aratat de la inceput credinta in El, despre care voi ziceti ca este suficienta. Si totusi a fost respinsa repetat, spunandu-i ca a venit doar pentru poporul ales al Sau (in zilele noastre dreptcredinciosii, adica ortodocsii). Numai cand a dat dovada de smerenie, numarandu-se cu cainii, a primit implinirea cererii impreuna cu cei alesi. Intoarceti-va deci smeriti in Ortodoxie !!!

Pr. Arsenie Papacioc, „Singur Ortodoxia”

 

Adevarul lui Hristos se numeste ORTODOXIA !!!

“Care este moştenirea pe care ne-o lasă ei (Sfinţii Mărturisitori Ardeleni) nouă? Să ne păstrăm credinţa părinţilor şi strămoşilor noştri, fără să dispreţuim celelalte credinţe… Noi ne-am adunat de curând, noi, ierarhii din Sinodul Mitropolitan al Transilvaniei şi am dezbătut şi această problemă: ce se întamplă cu ecumenismul? Mulţi cred că ecumenismul înseamnă pur şi simplu să ridici mâinile şi să te predai! Că este tot un Dumnezeu pentru toţi, că adevarul este parţial, că fiecare biserică are o parte din adevăr, dar nici una nu are adevărul întreg…

Nu, dragii mei! Noi, ortodocşii, fără să îi dispreţuim şi cu atât mai puţin să îi persecutăm pe ceilalţi, posedăm adevărul întreg! Ne mântuim în Adevărul Iisus Hristos, pentru o raţiune foarte simplă. Aţi rostit şi astăzi Crezul în Biserică. Reţineti vă rog: Crezul pe care l-aţi rostit voi la această biserică împreună cu noi este cel pe care Sfinţii Parinţi ai Bisericii l-au formulat în primele două Sinoade Ecumenice. Fără nici un adaos şi fără nicio ştirbire! Toate celelalte biserici au adăugat ceva sau au ştirbit ceva. Noi l-am păstrat întreg! Conservatori? Dacă vreţi, conservatori! Fundamentalişti? Bine, dacă vreţi, fundamentalişti! Păi Iisus Hristos a fost primul fundamentalist.

Cel ce va crede şi se va boteza, se va mântui, iar cel ce nu va crede, se va osândi. Scurt pe doi! Nu încape discuţie! Şi noi la fel. Nu avem certitudinea că cei de alte confesiuni se mântuiesc. Dar noi o avem pe a noastră şi ne este de ajuns. Că suntem în Biserica cea Adevarată, că suntem în interiorul Adevărului lui Hristos, că dragostea dintre fraţi nu este completă şi adevărata decât în interiorul Adevarului! Iar Adevarul Cine este? Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Mergem pe Calea Adevărului, trăim întru Adevăr şi aşteptăm Viaţa veşnică, tot în interiorul acestui Adevăr.

Îndemnul martirilor pe care îi sărbătorim astazi este acela de a ne păstra credinţa noastră. Ştiti din ce porneşte admiraţia mea personală cel puţin pentru Atanasie Todoran, dar şi pentru oricare [martir]? Eu când mă uit la un altul care este de alta religie, care nu este creştină, mă întreb dacă el în credinţa lui religioasa este şi de bună -credinţă. Dacă crede cu adevarat în credinţa lui, chiar dacă nu este a mea, şi dacă va fi gata să moară pentru ea. Noi, în Transilvania, avem modele de urmat în cei care au fost gata să moară pentru credinţa ortodoxă şi întru credinţa ortodoxă. S-au mântuit, se roagă acolo pentru noi, şi ne rugăm şi noi ca ei să mijlocească pentru noi şi aceasta ne dă şi garanţia că şi noi ne vom mântui dacă vom rămâne până la sfârşit şi fără de clintire în Adevărul lui Hristos care se numeşte Ortodoxia, Amin!”

Mitropolitului Bartolomeu Anania