RSS

Ecumenismul are chipul bland dar intentia perfida

16 Iun

Există un duh care colindă Europa şi lumea în general, un duh proteic care-şi schimbă înfăţişarea şi discursul de fiecare dată şi care atacă din toate părţile lumea creştină. Chipul lui în general este blând, discursul lui este atrăgător, dar intenţia lui este perfidă. Acest duh poate să vorbească despre familie cu cuvinte frumoase, dar intenţia lui este de a distruge familia. Poate să vorbească despre Biserică, plin de dragoste pentru toate bisericile, un fel de sincretism religios, dar dorinţa lui este de a spulbera Ortodoxia în primul rând. Poate să vorbească despre ţară şi despre patrie ca despre ceva pe care încearcă să le susţină, dar intenţia lui este de a distruge şi patria şi Biserica. Acest duh se cheamă ecumenism.

Tot acest discurs frumos şi cu feţe multiple nu are decât un singur scop: distrugerea naţiunilor, desfiinţarea Bisericii Ortodoxe în special şi instituirea unui grup de conducători, unşi nu ştiu de cine, care să inducă tuturor naţiunilor ideile lor, să le încorseteze în anumite tipuri sociale, politice şi religioase în care ei să fie mereu în faţă. Să nu ne lăsăm amăgiţi! Trăiesc în mijlocul acestor emiţători ai discursului prolific şi proteic care cutreieră lumea. Ii cunosc pe toţi. Nu au nici o intenţie bună cu Biserica noastră! Sub iubirea hristică, sub pacea lui Hristos, ei ascund intenţii perfide. De aceea am venit aici, să vă spun: Nu vă lăsaţi ademeniţi! Am observat o puternică tendinţă ecumenistă în interiorul Bisericii Ortodoxe, foarte puternică, începând de sus până jos. Aţi auzit cu toţii de Taize… Acolo a fost centrul acestei mişcări distrugătoare a Ortodoxiei. Acolo a fost centrul New Age-ului. Acolo, într-un cadru aşa, foarte mistic, apărea fratele Roger, îmbrăcat în alb ca un papă, ca Hristos, acolo copiii stăteau cu picioarele sub ei şi se legănau în ritmul unor melodii…

Acolo nu mai era nimic sfânt, sau totul era “sfânt”! Iar pe de altă parte, în New Age-ul acesta despre care vă vorbesc nu există nimic care să aibă valoare absolută. Dorinţa lor este să distrugă toate elementele de credinţă, toate elementele morale, toate elementele de sânge pe care ne-am bazat, pentru că – zic ei – nu există nimic adevărat în chip absolut. Jocul acesta de ascundere a adevărului este o perfidă invenţie a satanei.

Pr. Gheorghe Calciu

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 16 Iunie 2016 în SECTE

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: