Suntem generatia care pozeaza fericita dar cu sufletul facut bucati

De ce e tot mai rară fericirea? Pentru că nu știm s-o definim! Pentru că cei mai mulți dintre noi aleg să-și trăiască viața după reguli scrise de alții, care au trăit după regulile altora. Dar câți dintre noi putem oare să țipăm din suflet: “Sunt fericit!”, într-o oarecare zi, dintr-un oarecare motiv? Câți?

Câți dintre noi ne-am găsit propria definiție a fericirii? Câți am căutat-o, măcar? Câți dintre noi petrecem timp cu noi înșine? Știm, oare, cât este el de important?

Suntem învățați de mici cum trebuie să ne trăim viața, cum “mami va fi mândră de tine dacă te vei face medic”, însă mami e prea ocupată să facă din copilul ei un trofeu personal, așa că nu-i dă timp acestuia să-și găsească propriul drum, propria pasiune… Părinții nefericiți cresc copii nefericiți. Mi se pare că-i totul ca o răzbunare pe proprii copii, din cauză că părinții lor au dat greș cu ei. Lipsiți de rațiune și pasiune pentru viață, inconștienți, repetă istoria… până se va trezi unul și va rupe lanțul.

Educația este binevenită, atât timp cât nu ne deformează unicitatea, atât timp cât ne este păstrat dreptul de a avea propriile dorințe, pasiuni, propria fericire.

A spune “Nu!”, din tot sufletul, atunci când simți că ceva nu ți se potrivește, fără teamă că vei dezamăgi pe cineva, denotă curaj; curajul de a nu te dezamăgi pe tine însuți! Ține minte că doar oamenii curajoși sunt fericiți!

Am întâlnit oameni împliniți, dar nefericiți. Ce înseamnă asta? Înseamnă că prea mulți dintre noi confundă împlinirea cu fericirea. Un om fericit nu-i musai să fie și împlinit, la fel cum unul împlinit poate nu s-a întâlnit niciodată cu fericirea. Iar dacă ești capabil să-ţi definești propria fericire, te lovește norocul și te trezeşti un împlinit fericit. Cazurile astea, însă, sunt foarte rare. Puțini oameni își pun viața în propriile mâini și își aleg fericirea.

De ce să fim ipocriți? Suntem nehotărâți, suntem generația care pozează fericită, cu sufletul făcut bucăți; dar sufletul nu se vede la cameră, nu-i așa?

Uneori facem alegeri proaste, conștienți fiind, tot le facem, punându-ne fericirea pe locul doi, de dragul de-a fi validați, de dragul de-a “da bine la cameră”. Căutăm validarea în orice și în oricine, numai în propriul suflet nu suntem în stare să privim atenți; parcă ne e frică de ce putem găsi acolo. Dacă ce-i înăuntrul nostru nu se potrivește cu părerea majorității? Trebuie să fim în rândul lumii, așa că facem compromisuri. Trist este că începem prin a face compromisuri cu noi înșine, ne compromitem propria definiție a fericirii; măcar de-am fi capabili să ne oprim… Nu, mergem mai departe și compromitem alte vieți, punându-le pe pauză sau “nefericindu-le” pentru totdeauna.

Trăim experiențe menite să ne ne formeze, experiențe frumoase sau urâte, care ne lasă un gust dulce sau unul amar. Sau, de ce nu, unul dulce-amărui?! Experiențe din care nu învățăm nimic! Nu din lipsa capacității, ci din prea mult orgoliu! Orgoliul ne este cel mai mare duşman. Din cauza lui nu evoluăm, din cauza lui nu ne recunoaștem greșelile din trecut, pentru a nu le repeta… Măcar de-am face alte greșeli, am mai învăța câte ceva de la viață; dar nu, ne place să le repetăm pe aceleași la nesfârşit, ca apoi să ne întrebăm ca proștii “de ce mi se întâmplă asta mereu? De ce mie?”.

Ar fi atât de simplă viața dacă ne-am asuma-o, cu bune și rele, cu fericiri și dezamăgiri, cu lecții cu tot. Până la urmă, asta-i frumusețea ei. Niciodată nu vei fi fericit fără a fi nefericit înainte, pentru că n-ai fi în stare să faci diferența. Viața îți ia cu o mână, ca mai apoi să-ţi dea cu amândouă, trebuie doar să fii pe fază!

 Ileana Vişan

 

Nebunia lumii moderne – scurt metraj

 

Cum ar fi viata fara internet

Cred că viața fără internet ar fi mult mai frumoasă și mai palpitantă din anumite puncte de vedere. N-am mai fi nevoiți să ne ascundem în spatele unor emoticoane caraghioase pentru a ne exprima sentimentele. Am trăi iubirea tridimensional. Am simți sinceritatea persoanei din priviri. Cuvintele și tonalitatea n-ar mai lăsa loc de interpretări greșite. Dorul ni l-am stinge prin îmbrățișări reale și călduroase. Declarațiile nu le-am mai copia, ci le-am mărturisi din propriile trăiri. Emoțiile le-am trăi pe deplin. N-am mai fi nevoiți să ne expunem portretele photoshopate, ci ne-am afișa cu însuși fizicul nostru adevărat. Nu ne-am mai lăuda cu lungimea listei de prieteni virtuali, ci ne-am bucura de prietenia acelora puțini, dar adevărați.

Internetul este bun atât timp cât îl folosești cu discernământ și știi să te oprești când link-ul accesat nu mai prezintă zona ta de interese, însă, din păcate, noi nu prea avem această putere de discernământ și ne lăsăm duși de val, și așa ajungem să dăm ‘next’ și iarăși ‘next’…

Nu sunt împotriva progresului sau a tehnologiei, dar constat cu durere că ele sunt o piedică tot mai mare în calea fericirii și împlinirii omului, căci această lume digitală de după ecran ne falsifică, ne face mai comozi, ne omoară credințele noastre și tot ce e moral în noi, transformându-ne în niște roboți digitali și lipsiți de sentimente.

ELENA J.

 

FACEBOOK – cel mai mare cosmar al zilelor noastre

Sarah a crezut că a găsit bărbatul perfect, dar ce a aflat, însă?… Că acest bărbat nu avea nicio rețea de socializare și nici smart phone, ci un simplu telefon, astfel, fiind imposibil să-l eticheteze pe Facebook în fotografia pe care tocmai o făcuse împreună. Sarah, șocată de acest lucru, se duce acasă și-l caută pe internet cu nădejdea că îl găsește măcar pe o rețea de socializare. Spre marea ei mirare, bărbatul nu poate fi găsit în mediul virtual, ci numai… în realitate, față în față.
–Totuși, când ai o părere despre ceva, tu cui o spui?
–Cred că… persoanei care este lângă mine.
–Și cum pot afla ceilalți ce ai mâncat la prânz, ce locuri ai vizitat și cu cine ai fost?
–Pot afla doar dacă… mă întreabă personal.
La auzirea acestor răspunsuri șocante, Sarah se duce speriată și bulversată la prietenele ei să le spună despre acest bărbat… fantomă:
–Fugi, Sarah de el! Este un manipulator, nu are amprentă digitală, nu poate fi găsit pe nicio rețea de socializare! Gândește-te, dacă nu poate fi etichetat pe Facebook, există, e real??…

 

Lirismul internetului

„Cum adică lirică?”, şuşotesc pe sub bănci băieţi cu ţoale de raperi şi freze gelate ori fete cu pantaloni fără tur. Ce-o fi ăla liric, pentru că-n societatea de azi nu prea mai vorbeşte nimeni d’astea? În era sms-urilor şi email-urilor, când mesajele sunt predefinite în memoria aparatului şi nu trebuie decât să le dai „send”, cine mai citeşte? Nu se citesc nici lecţiile din manual, nici comentariile din caiete (acolo unde s-a predat la clasă!), darămite opere care să exprime stări afective. Cui îi mai place să fie emotiv, sentimental sau sensibil în societatea instant când totul e de-a gata.

Lirism pentru tinerii îmbuibaţi de internet sună asemănător cu wireless pentru babele din satele Bărăganului. Dar, mă întrebaţi ce legătură are ’netul cu lirismul? Păi are, şi încă una gravă. Mai întâi, părinţii se chinuiesc să cumpere odraslelor laptopuri şi să le bage fir de net. Să stea plodul în casă şi să nu mai bată drumul pe bulevard sau prin cafenele, cu fete şi băieţi de vârsta lor. Şi după un timp de chiorât în monitoare se vede efectul. Pisând ore-ntregi la tastatură, navigatorii nu mai comunică, nu se mai joacă, nu mai au relaţii de prietenie, nu mai pot face aprecieri pozitive. Devin plictisiţi, nerăbdători, închişi, îşi creează automatisme, nu mai gândesc, au IQ-ul scăzut. Computerul le oferă priviri lucioase şi de fier, o lume bidimensională, fără generare de sentimente.

Din cauza internetului care oferă comentarii şcolare fast-food, tinerii şi-au pierdut deprinderea de a învăţa. Mai trebuie să citeşti în 2014? Să deschizi o carte? Nu puţine sunt cazurile când am avut neplăcuta surpriză să văd elevi ori studenţi cu dosare doldora de informaţii, downloadate de pe net, fără să le cunoască şi conţinutul. Fără să le fi citit subtitlurile măcar. Le-au descărcat, le-au printat şi gata, cred că au tema făcută, că deţin informaţia. E ca şi cum ai putea să te consideri sătul ţinând mâncarea în frigider fără să te atingi de ea, dar mulţumindu-te că o ai în casă.

Cei care sunt pe partea mea de baricadă, am putea fi catalogaţi persona non grata de către internauţi şi de pătimaşii LCD-urilor sau nişte tipi orbi, care nu vedem performanţele computerului, fără de care societatea n-ar rezista o zi, un ceas măcar. Vă asigurăm că le vedem, dar mai mult, le şi simţim. Vedem cum se fură programe, cum se spală creierii cu manele, cum stau tinerii închişi în cameră, chiar fără televizoare dar cu touch-screenul în faţă (pe care nu se mai pune bulina roşie!). Vedem cum copiii din faţa blocurilor se cred Batman, Litlle Dracula, Sem, Alex şi Clover ori Spinder Man, care vorbesc de game-uri, levele, muniţie şi primit vieţi. Vedem violenţa din şcoli, auzim despre dezmăţul din discoteci, de la party, simţim impoliteţea din autobuz sau tramvai, ori multe alte păcate.

Diavolul online a împins tinerii să le fie atât de greu să mai scrie cu mâna. Fie el şi-un bileţel de dragoste. Nici măcar tinerilor îndrăgostiţi lulea nu le mai plac scrisorile. „Ele aduc totdeauna ceva personal. Te fac să simţi hârtia, să miroşi plicul parfumat, să le ţii sub pernă, în portofel, pe birou… la vedere”. Azi astea au devenit sentimente arhaice! Dar se comunică cu litere ştirbe pe mess. Ele nu oferă decât frumuseţea virtuală, fără simţuri, totul gust. Tinerii vorbesc unii cu alţii la distanţe de mii de km, dar nu pot spicui în public. „Cum să ţi se facă pielea găinii când cineva îţi face declaraţii de dragoste pe desktop? Fără să îi auzi vocea, suavă, emotivă… Fără să o priveşti în ochi…Fără să îi simţi respiraţia. Poţi trimite o floare prin internet, fie ea şi puţin degerată (pentru că ai aşteptat minute în şir în gerul de afară)?”. Cum astea, când eşti decât un împătimit utilizator? Noi suntem chemaţi să utilizăm lucrurile, nu ele pe noi.

Internetul a stricat şi viaţa creştină. Nu numai că ar fi unii pe care cursorul îi împinge spre pagini cu doi de X, sau fotografii ce nu pot fi văzute. Nu numai că sunt destui ce scriu versuri, „când nimic nu au a spune” (Eminescu). Nu numai că se comunică sub ID ascuns, care demonstrează că una se predică în biserici şi altfel se fac commenturi pe bloguri. Dar se simte de la o poştă răutatea, limbajul răutăcios. Pe fibra optică sunt unii care iau rufele spălate în sanctuar, şi le întind lăudăros publicului virtual. Alţii, dacă îşi etalează părerile doctrinare, îşi găsesc teologi care să-i declare anatema. Unii afişează informaţii false, alţii atacuri sub centură, unii narcisism spiritual, alţii otravă aruncată în Evanghelie, noroi împroşcat în lucrători, mocirlă pictată pe sfinţi. Unii pozează în Dan Brown sau chiar în Balaami, alţii-s parodiatori, imitatori, sfinţi de carton, oameni fără vorbe de duh. Şi fără duh.

Efectul ’netului e-asemănător cu tutunul: folosit excesiv, dăunează grav sănătăţii. Viaţa virtuală ne ţine departe oamenii, de noi înşine, de realităţile vieţii, de cer. Pentru că, spunea eseistul Christi Crăciun „fiecare dintre noi este un înger cu o singură aripă. Şi, nu putem zbura decât îmbrăţişându-ne unul pe celălalt”.

Nicolae G.

 

Internetul si mantuirea

Teologii severi descoperă în televiziuni mai degrabă efecte distrugătoare de suflete decât beneficii, iar criticii internetului ar desfiinţa reţelele de calculatoare, dacă ar putea. Dacă le asculţi argumentele, deloc de neglijat, nu poţi să nu observi influenţele nefaste asupra psihicului uman, asupra imaginaţiei, a activităţii cerebrale sau a tipului de civilizaţie în care trăim. Nu poţi ocoli nici faptul că excesul de televiziune, anumite programe tv sau anumite domenii internet lezează morala religioasă, pun ispite uriaşe chiar şi pentru cei întăriţi duhovniceşte şi pot pierde definitiv sufletele unora dintre cei care stau lipiţi de ecranul tv sau de monitorul calculatorului. Este imposibil să nu observi cum copiii sunt, în mare masură, sclavii computerelor în reţea şi cum înlocuiesc deseori realitatea cu virtualul, sau cum adulţii neglijează comunicarea în familie în favoarea serialelor sau a meciurilor. Exemplele efectelor nefaste ar putea continua, iar tabloul astfel obţinut este unul cu siguranţă destul de sumbru pentru a justifica tonul alarmist al diferiţilor critici ai televiziunii şi ai internetului. Din perspectiva teologică, teama unora dintre critici este justificată, însă numai până la un punct.

Ceea ce uită constant cei care sunt sincer îngrijoraţi este faptul că atât televiziunea, cât şi internetul sunt doar două unelte. Fără viaţă şi voinţă proprie, dar cu o mare capacitate de atracţie. De aceea, dacă ar fi să vedem care este adevărata sursă a pericolului legat de internet sau tv, atunci trebuie neapărat să ne întoarcem către cel care deţine butonul: omul. Acesta este singurul capabil de a naşte sau îndepărta pericolul în care se află atunci când pierde măsura şi discernământul faţă în faţă cu internetul sau cu televiziunea. Aşadar, omul este cel care trebuie educat corect, şi nu unealta este aceea care trebuie blamată.

Sfântul Petru Damaschinul vorbea despre felul în care nu băutura e rea, ci beţia, nu mădularele trupului, ci reaua lor folosire, şi nu femeia, ci curvia. Îmi permit să parafrazez spunând că nu internetul e rău, ci utilizatorul lipsit de discernământ şi cuviinţă.

Cristian Tabără. Lumea Credinţei http://kiriakon.wordpress.com/

 

Cum ar fi viata fara Internet

Fără Internet, s-ar răsfoi mai multe cărţi, ar dispare praful din biblioteci şi s-ar simţi în casă mirosul de carte.

Fără Internet, minţile ar fi mai curate, dragostea ar fi în trei dimensiuni, referatele din şcoli ar fi scrise de mână, (şi gândite cu capul!), iar paginile “fierbinţi” n-ar mai aduce dureri de cap părinţilor.

Fără Internet, s-ar scrie cu mai multă grijă, am citi mai puţine prostii,… pentru că prea mulţi anonimi îşi dau „cu părerea” pe paginile virtuale, fără să-şi fi câştigat dreptul la cuvânt, ascunşi sub un ID fals, dar cu pretenţii de învăţători celebri ce merită luaţi în seamă…

Fără Internet, am afla mai puţine patimi, păcate şi greşeli… Trecutul dubios al unora, duplicitatea zilnică a altora…ar trece mai uşor neobservate… Şi pe toate le-am ierta mai repede …

Fără Internet, tinerii n-ar mai fi „păsări de noapte”, … şi s-ar scula dimineaţa mult mai devreme pentru muncă sau pentru studiu … iar pornografia nu s-ar mai răspândi cu viteza luminii …

Cu ajutorul Internetului am depistat totuşi ceva ce ne doare: adevărata faţă a creştinului ! Pentru că în Biserică, oricât ne-am strădui, nu reuşim să radiografiem întotdeauna suficient de corect, dar în libertatea ce-o oferă lumea virtuală,…când omul crede că nimeni nu-l vede (deşi, CINEVA îl priveşte clipă de clipă) … deci, când omul crede că nimeni nu-l vede, atunci îşi descoperă adevăratul său caracter…

Nu cer creştinilor să abandoneze Internetul. Nici postatul pe blog….Îşi pot avea utilitatea lor, dacă sunt folosite cu discernământ. Însă, ori de câte ori vizitează un site, postează ceva, sau fac comentarii,… îi rog frumos ca mai întâi să se uite în … sus !!!

Nicolae G.