RSS

Arhivele lunare: noiembrie 2017

Parintele Serafim Rose omorase intr-insul orice dorinta fata de cele materiale

19Înainte de a se converti la dreapta credință, părintele Serafim frecventa restaurantele cele mai rafinate, comparând și comentând gustul și calitatea mâncării și a vinurilor. Pe atunci încerca să se piardă în vâltoarea plăcerilor gustative, iar acum era cu totul mort pentru ele. Acum, nu mai dădea nici cea mai mică atenție gustului mâncării. El nu savura mâncarea, nu-i păsa ce gust are, ci mânca doar pentru a avea suficientă energie ca să funcționeze ca și cum ar fi alimentat o mașină cu combustibil. Mânca orice i se punea înainte, fără să mai adauge nimic, nici măcar sare sau piper. Iar când îi venea lui rândul la gătit, pregătea felurile cele mai simple posibil.

Odată, cineva a donat schitului o întreagă colecție de condimente în mare cantitate. Când a venit rândul unui ucenic mai tânăr la gătit, fiind mai neexperimentat, a încercat toate condimentele, punând, de asemenea, o cantitate foarte mare de cuișoare în mâncarea de cartofi. Părintele stareț se supărase pe ucenic pentru aceasta, mâncarea aproape neputând fi mâncată. Însă, părintele Serafim a mâncat-o fără să scoată niciun cuvânt.

Reclame
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 29 noiembrie 2017 în ORTODOXIA, SMERENIA

 

79 de ani de la martiriul Capitanului Corneliu Zelea Codreanu – Apostol si Mucenic al Neamului Romanesc

sf-marturisitor-corneliu-apostol-al-romanieiScrisoare trimisă din temniţă de Corneliu Zelea Codreanu (cu o lună înainte de a fi asasinat) către camarazii săi aflaţi în libertate.

Dragii mei,

Incontestabil că de peste 6 luni, am suferit dureri şi umiliri pe care nu le-am întâlnit nici odată până acum. Din prima zi când am intrat pe acest făgaş, altfel în continuarea atitudinei mele anterioare, am căutat să-mi impun ca linie: acceptarea totală a jertfei care mi se cere, fără nici un fel de reacţiune am încercat un singur răspuns: dragostea. „Dragostea este îndelung răbdătoare, dragostea nu se mânie, nu pune în socoteală răul, dragostea suferă toate, crede toate, nădăjduieşte toate, rabdă toate”. În aceste zile cuvintele de mai sus pot părea stranii. E greu. Şi totuşi acesta este adevărul suprem! Este foarte greu ca de sub ploaia de lovituri, de sub umerii cari se apleacă tot mai mult, de sub carnea care te doare, sufletul tău să mai arunce, măcar din când în când, câte o rază de dragoste celor ce te lovesc. E greu. Pare că sfarmă orice logică pământească. Şi totuşi e ceva uriaş de mare. Nu simţiţi că o atare atitudine, vă-nalţă pe culmi pe care nici o răzbunare din lume nu v-ar putea ridica? Nu mi-e teamă de nimeni (cel ce pentru un vârf de viaţă se mai teme, este un laş de ultimă speţă). Nu am cerut de la nimeni nimic. Orice bună voinţă care mi s-ar arăta astăzi mă jigneşte, o consider ca pe o ironie care mi se aruncă şi de aceea o refuz. Dar, din adâncul inimei mele vă dau tuturora sfat: urmaţi linia de mai sus, acceptaţi jertfa şi vă veţi bucura de biruinţa învierii. Nu tulburaţi cu nimic jertfa care se face şi nu cereţi încetarea ei. Am auzit că vă agitaţi. Greşit. Ca români, vă îndemn la linişte desăvârşită aşa cum întotdeauna v-am spus. În politica internă şi externă, eu am cu totul alte păreri, decât cei ce guvernează azi. Dar ei au asumat răspunderea şi incontestabil vor răspunde. Noi însă trebuie să fim cavaleri, şi atâta vreme cât poartă pe umerii lor soarta ţării, să nu-i tulburăm cu nimic, ci să le spunem: „Dumnezeu să vă ajute”. Încă o dată răbdare. Şi dacă totuşi nu putem să urcăm pe cea mai înaltă culme creştină, eu cred că sunt destul de înţelept, dacă vă dau sfatul să amânaţi pe mai târziu orice certuri dintre noi Românii, căci timpul va lămuri mult în decursul său.

Cu îmbrăţişări
Corneliu Z. Codreanu
Vineri 28 Octombrie 1938

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 29 noiembrie 2017 în ROMANIA, Uncategorized

 

Nu poti ierta atunci cand nu iubesti

nu potiPentru a putea ierta, trebuie să fii asemenea unui Părinte, adică să evoluezi în înţelepciune, puritate şi forţă emoţională. Cred că cei care găsesc puterea de a se ierta pot rămâne împreună oricât de mult doresc. Unde se află această putere? Desigur, se află în iubire.

Nu poţi ierta atunci când nu iubeşti, adică atunci îi când nu ai acces la rezervorul de iubire dinăuntrul tău. În termeni mai tehnici, nu ai acces la Sine. Când iubirea pentru celălalt este blocată sau pare a se fi consumat, iertarea devine imposibilă. Oamenii pot trăi zeci de ani blocaţi în dimensiunea iertării, dar foarte activi în dimensiunea urii şi a resentimentului.

Ştii ce înseamnă asta? Ştii ce înseamnă să trăieşti hrănind ostilitatea din interiorul tău? Ştii ce înseamnă să conţii ura? Să fii mistuit de aversiune şi violenţă pentru ceva ce s-a întâmplat undeva în trecutul tău? Este ca şi cum ai avea în casă un coş plin de gunoi de care refuzi să te desparţi, chiar dacă gunoierii trec la fiecare trei zile pe strada ta.

A ierta este un fel de a te despărţi de trecut, un fel de a te elibera, aşa cum pescarul se eliberează de peştii care putrezesc. Şi cum să  te desparţi de trecut dacă nu trăind total în prezent? A trăi în prezent înseamnă a trăi în ceea ce este aici şi acum, nu în „ceea ce nu este”, compus din „ceea ce a fost”, respectiv „ceea ce va fi”. Trăieşti în prezent atunci când accepţi realitatea prezentă, ceea ce se întâmplă acum. Trăieşti în trecut atunci când respingi realitatea prezentă, când amintirile te invadează şi trăieşti în ceea ce s-a întâmplat atunci. Atenţie, acesta e un mod de a-ţi irosi viaţa!

Nu aş putea descrie mai bine felul în care Prezentul, Sinele, Iubirea şi Iertarea sunt interconectate. Când trăieşti în prezent, eşti conectat la Sine, deoarece Sinele este un perpetuu aici şi acum. Fiind conectat la Sine, ai acces la iubirea lui necondiţionată. Iertarea nu este decât o formă de a iubi! Iertarea se manifestă natural când trăieşti în prezent. Nu e nevoie de nici un efort, ea doar curge prin tine. Singurul tău efort constă în a-i spune „La revedere” trecutului, aşa cum un adolescent îşi salută copilăria, iar un adult îşi ia rămas-bun de la adolescenţă.

Trecutul nu are altă funcţie în viaţa ta afară de aceea de a stoca faptele existenţei pe care le-ai întâlnit. Poţi să fii sigur dacă ele sunt în totalitate bune sau rele? De unde ştii că evaluările tale sunt cele mai bune? De unde ştii că suferinţa pe care ai traversat-o nu a avut rostul să te împingă spre o conştiinţă mai înaltă şi spre o viaţă mai bogată, capabilă să conţină şi polul opus? Fii sincer şi recunoaşte când adopţi punctul de vedere izolat al Eului, aprecierile nu pot fi corecte. Este ca şi cum ai privi pânza timpului printr-o deschizătură de dimensiunea unei monede.

Îţi poţi măcar imagina complexitatea şi ordinul de mărime al cauzelor care participă la crearea unui eveniment? De pildă, un eveniment numit „suferinţa” ta? Şi atunci, ce rost are să rămâi agăţat de un eveniment din trecut, ale cărui reverberaţii în timp nu le poţi cuprinde? Dacă nu te desprinzi de trecut, nu ai cum să fii liber. Eşti ca un pilot care rulează avionul pe sol, dar nu îndrăzneşte să se înalţe. Rămâi legat de pământ. La un moment dat, va fi chiar periculos pentru tine, deoarece pista are un capăt.

A ierta înseamnă a da drumul trecutului. Iertarea îţi permite să te înalţi spre cer, adică să mergi mai departe de capătul pistei. Iertarea te deschide spre noi orizonturi, inaccesibile celui ce rămâne la sol. Când te înalţi, inima ta se dilată. Când ierţi, inima ta este suficient de largă pentru a-l primi şi pe celălalt înăuntrul ei. Ataşamentul de trecut îţi contractă inima. Cel care a greşit nu are loc înăuntrul ei, chiar dacă între timp s-a schimbat, devenind un alt om. Deoarece tu trăieşti în trecut, nu vei remarca asta. Pentru a observa eventualele transformări, ar trebui să fii în prezent.

drumuricatretine.wordpress.com

 
2 comentarii

Scris de pe 29 noiembrie 2017 în IERTARE

 

Catre barbatul – sot si tata

Picture5Tu, bărbate care ai fost ridicat la rangul de soț prin Taina Sfintei Cununii, te întreb astăzi dacă ești tu vrednic de această mare lucrare ce o face Dumnezeu prin tine în calitate de cap al familiei. Nu uita că femeia a fost rânduită spre a-ți fi supusă și ascultătoare numai în măsura în care și tu ești supus legii lui Hristos.

Cercetează-te și vezi, nu cumva ai exacerbat această rânduială lăsată de Dumnezeu și te-ai făcut stăpânitor peste femeie considerând-o sluga ta? Nu cumva ești plin de orgoliu și ai obișnuința să ordoni cu degetul așteptând ca soția să execute în minutul imediat următor? Nu cumva femeia tremură de frică în fața ta din pricina caracterului tău orgolios, dificil și violent? Nu cumva în firea ta nervoasă ești iute la mânie, înjuri și trântești, îmbolnăvind soția și copiii? Nu cumva ai considerat că dacă aduci bani în casă este suficient și nu mai ai nicio altă responsabilitate în calitate de soț și tată? Nu cumva ai considerat că dacă ai contribuit și tu la buna chivernisire a casei, la curățenie și la creșterea copiilor – i-ai făcut o favoare și ai ajutat-o, neconsiderând-o de fapt o îndatorire?

Nu cumva ai abuzat de ea și nu ai înțeles-o în slăbiciunile ei femeiești, considerând-o jucărie sexuală, forțând-o chiar să facă avorturi? Nu cumva consideri căsătoria un fel de legalizare a desfrâului, de satisfacere a tuturor poftelor carnale închipuite și neînchipuite? Nu cumva în neînfrânarea și pofta ta ai înșelat-o cu femei stricate, pe ea ținând-o numai pe partea de gospodărit în casă?…

Nu cumva i-ai adus aminte de greșelile din tinerețe, uitând de viața ta libertină ce ai dus-o înainte de căsătorie? Nu cumva o faci numai pe ea responsabilă pentru caracterul îndărătnic al copiilor, uitând că viciile lor sunt preluate în egală măsură atât de la ea, cât și de la tine? Nu cumva îi îngreunezi crucea obligând-o să-ți suporte mirosul greu de băutură?…

Întreabă-te cu sinceritate, ți-ai luat soție sau slugă? Te poți numi cu adevărat tată și soț? Ești tu responsabil, respectabil, moral și cu frică de Dumnezeu? Soția ta – femeia ce ți-a fost dată de către Dumnezeu ca tovarăș până la sfârșitul vieții și dincolo de moarte – se poate mântui prin tine? Te poți mântui prin ea? O iubești sau doar o folosești? Trăiește alături de tine o taină sau un calvar?

Elena J.

 
4 comentarii

Scris de pe 27 noiembrie 2017 în CASATORIE, ELENA J., FEMEIA, Uncategorized

 

Durerea mea

wallup.netMi s-a uscat condeiul căci nici el nu mai știe
Durerea s-o aștearnă în versuri pe hârtie.
Mă uit pe geam și plouă, și totu-i mohorât –
Tot ce-mi plăcea odată, acum îmi e urât.

Mă-mpac cu mine însămi și-ncerc să mă-nfrățesc
Cu suferința toată și chiar să o iubesc.
Ei râd de-a mea durere și zic că nu e grea –
O, știu cât greu e-n lume, dar e durerea mea.

Elena J.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 27 noiembrie 2017 în ELENA J., SUFERINŢA

 

Mosul Gheorghe Lazar – pelerinul roman

mosul-gheorghe-lazarMosul Gheorghe Lazar a ramas in inimile celor care l-au cunoscut, mireni si monahi, drept un sfant al zilelor noastre, un model al adevaratului pelerin roman. Cinstit ca sfant nu numai in Romania, ci si la muntele Athos. Mosul Gheorghe Lazar a fost un om al rugaciunii si al nevointelor celor duhovnicesti. Acest mirean harismatic  a primit de la Dumnezeu darul rugaciunii neincetate si pe cel al discernamantului duhovnicesc. Toata viata a fost pelerin, mergand cu picioarele goale si capul descoperit, cu Psaltirea in mana, pentru a se inchina la sfintele locasuri din tara. Era cunoscut parintilor si toti il primeau cu dragoste. Statea pana la o saptamana in fiecare lacas, pazind neschimbata buna lui randuiala si zabovind in vorbiri duhovnicesti cu parintii calugari.

Mosul Gheorghe Lazar, saracul. Zicea:

– Draguta, sa nu te gandesti decat la iad si la moarte. Sa nu te gandesti la nimica, decat sa fie moartea si iadul. Ca daca te gandesti la iad, nu ajungi in iad.

Odata l-a intrebat un tanar din Zarnesti:

– Mos Gheorghe, vreau sa ma fac calugar. La ce manastire sa ma duc?
– Asculta, draguta. Daca vrei sa te mantuiesti, du-te acolo unde sunt mai multe ispite!

Altadata l-a intrebat ucenicul sau, Dumitru Trofin, din Piatra Neamt:
– Mos Gheorghe, m-am hotarat sa ma duc la Sfantul Munte. Ce sfat imi dai?
– Draguta, nu te duce la Sfantul Munte. Poti fi si aici calugar bun. Du-te la Schitul Sihastria. Acolo este un egumen ales si are mare nevoie de frati. Deci, ascultandu-l, acesta a ajuns duhovnic iscusit.

Altadata mos Gheorghe s-a urcat in tren la Pascani sa mearga la Roman, dar nu avea bilet. Controlorul i-a spus:

– Mosule, daca n-ai bilet, la prima statie te dai jos din tren!
Batranul rostea in taina Psaltirea pe care o stia din tinerete pe de rost. Iar oamenii din tren rugau pe controlor sa-l lase, ca este om cu viata sfanta.
Insa, la prima statie, l-a coborat din tren, iar batranul a plecat pe jos pe langa calea ferata, zicand:

– Draguta, ramaneti aici cu Dumnezeu si cu maicuta Domnului!
Dupa putin timp, mecanicii au vazut ca trenul nu mai porneste, si nu stiau de ce! Atunci oamenii au inteles ca din cauza batranului, care a fost dat jos, nu mai porneste trenul. Auzind controlorul, imediat a plecat pe jos dupa el, l-a urcat in tren si a pornit locomotiva.Untitled

***

Cea mai inalta rugaciune a batranului era cea de noapte, pe care o facea in biserica. Timp de peste 30 de ani nu a lipsit niciodata noaptea de la biserica. Intra la ora 11 inainte de miezul noptii si iesea dimineata, intre orele patru-cinci. Oriunde innopta, in orase, prin sate sau pe la manastiri, pastra cu sfintenie aceasta randuiala. Aceasta era rugaciunea de foc a batranului Gheorghe Lazar, pe care o savarsea in taina, nestiut de oameni.

Ucenicul sau, Protosinghelul Damaschin Trofin din Manastirea Neamt, spunea urmatoarele:

– Fiind eu de loc din Piatra Neamt, Mosul Gheorghe venea adesea in casa noastra. Intr-o zi, pe cand aveam 15 ani, a zis batranul catre tata:
– Draguta, lasa copilul diseara sa se roage cu mine la biserica!
– Il las, Mos Gheorghe. Si am plecat impreuna spre biserica Sfantul Ioan Domnesc.
Noaptea, la ora 11, a deschis biserica si ne-am incuiat inauntru. Pe mine m-a trimis la strana sa citesc incet din Ceaslov, iar el a ramas in pronaos. Si a stat acolo nemiscat, descult pe piatra, cu mainile in sus la rugaciune, doua ceasuri. Eu ma uitam pe furis la el, sa vad cum se roaga, dar nu intelegeam ce zice. Apoi a zis cateva catisme din Psaltire. Apoi a lasat Psaltirea si zicea catre fiecare sfant din calendar aceasta scurta rugaciune:
– Sfinte preacuvioase parinte (numele), roaga-te lui Dumnezeu pentru noi, pacatosii!
Pe urma a inceput sa pomeneasca pe de rost pe toti oamenii care i-au dat milostenie in ziua trecuta, fara a uita vreun nume. Pentru fiecare facea o inchinaciune si zicea aceasta rugaciune:

– Preasfanta Treime, miluieste pe cutare care m-a miluit pe mine pacatosul! Apoi si-a pus cojocul, Psaltirea si toiagul in strana si a inceput sa faca metanii cu rugaciunea lui Iisus, mai mult de un ceas. Iar cand a observat ca se lumineaza de ziua, s-a apropiat de mine si mi-a zis:
– De acum, hai sa mergem, draguta!

crestinortodox.ro

 

 
Un comentariu

Scris de pe 27 noiembrie 2017 în RUGĂCIUNE, SFATURI

 

SOCRATE – despre nemurirea sufletului

Atîta vreme cît avem un trup şi cît sufletul nostru se află plămădit laolaltă cu asemenea năpastă, năzuinţa noastră, adică dobîndirea adevărului, nu va fi îndestulată vreodată. În nesfîrşite chipuri ne munceşte trupul datorită obligaţiei de a-l hrăni, iar dacă se adaugă şi vreo boală, iată-ne împiedicaţi în vînătoarea noastră de realitate. Trupul ne pîngăreşte cu iubiri şi pofte, cu spaime, cu tot felul de năluciri, cu fleacuri fără număr, astfel încît de răul lui, cum vine vorba, nu mai ajungem niciodată să «gîndim» cu adevărat. Cine altul decît trupul cu dorinţele lui ne aduce războaie, răzmeriţe, lupte?

Dacă sufletul este într-adevăr nemuritor, se cere ca el să fie îngrijit ţinînd seamă nu numai de acest răstimp pe care îl numim viaţă, ci de întreaga întindere a timpului. Căci a nu-i acorda această îngrijire poate să pară acum o primejdie cumplită. Dacă moartea ar însemna despărţirea de tot şi de toate, ce fericire ar fi pentru cei răi ca, odată morţi şi despărţiţi de trup, să se despartă, cu relele lor cu tot, şi de suflet! Dar în clipa în care sufletul se arată ca fiind nemuritor, nu se mai află pentru el nici o altă scăpare şi nici o altă mîntuire decît în strădania de a deveni cît mai bun şi cît mai înţelept.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 22 noiembrie 2017 în SUFLET