RSS

Arhivele lunare: Mai 2016

Oare exista doua raiuri?

Deși sunt certați, nu-și cer iertare unul altuia, stau amândoi înfoiați în mândrie. Cu toate acestea ei se spovedesc fără regrete, fiecare îndreptățindu-se pe sine, ba chiar se și împărtășesc. Fac milostenii și fapte bune cu nădejdea că le sunt primite, deși sunt certați. Își aduc amândoi pomelnicele la altar, deși sunt certați. Fac rugăciuni multe, postesc și ajunează, deși sunt certați. Trăiesc cu nădejdea că se mântuiesc, deși sunt certați. Se cred buni și milostivi deși spun: „Nici la moarte să nu-mi vină!” Rostesc zilnic rugăciunea „Tatăl nostru”…„și ne iartă nouă greșalele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”, dar ei încă nu s-au iertat. Oare există două raiuri, raiul fraților certați?

Elena J.

 
6 comentarii

Scris de pe 31 Mai 2016 în ELENA J.

 

Nimic din lumea aceasta nu ne insoteste dincolo de mormant

Important de retinut este ca toata lumea aceasta materiala este supusa disparitiei, distructiei si disparitiei.Toate se schimba in lumea aceasta. Cu atat mai mult trupul nostru, care este asa de trecator incat poti sa mori la cateva zile dupa ce te-ai nascut. Cand ma duc prin tara, de exemplu, vad cat de mult s-a rarit toata padurea, in fata; dar in spate, padurea aceea taiata creste mereu, cu fiecare an in care ma duc, creste padurea din spate. Si toata lumea aceasta pare pusa sub taiere, ca o padure. In fiecare zi, in fiecare ceas cineva, un copac e doborat si moare si putrezeste. Dar in spate creste armata celor care au plans la Dumnezeu, care intr-adevar au trait sensul duhovnicesc al vietii pamantesti.

Deci vad cum mor oamenii si nu-mi aduc aminte ca si eu voi muri. Vad cum lumea sufera si moare de boli sau sufera indelung, si nu-mi aduc aminte de moarte, de faptul ca boala ma pandeste. Vad ca tinerii mor si cad sub secure, fie in accidente, fie in alte nenorociri, in razboi si nu-mi aduc aminte ca pot sa mor si eu. Si cred ca viata aceasta pentru mine este eterna, ca eu aici trebuie sa imparatesc, ca aici este locul fericirii mele, in valea aceasta de plans si lacrimi. Spatiul acesta de 30, 40, de 60, 80, 90 de ani, spatiul acesta pe care il traim in lume este spatiul mantuirii noastre. Am facut fapte bune, ne mantuim, am facut fapte rele, ne pierdem, pentru ca dincolo nu mai este alta posibilitate decat la Judecata de Apoi.

Pr. Gheorghe Calciu

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 31 Mai 2016 în MOARTE

 

Taticul meu e la razboi

E liniște în codrul verde și în satul meu,
Dar tata-i dus de multă vreme și-l aștept mereu,
Tăticul meu e la război, de când aveam un an sau doi,
Și n-a mai venit înapoi, tăticul meu.

Și s-o dus mama să-l cate, măiculița mea,
Peste dealuri peste sate, măiculița mea
Și-o ajuns în Munții Tatra
Și-o văzut casca lui tata
Și-o văzut casca lui tata, măiculița mea.

Mama plânge în năframă, de atunci mereu
Și din durerea ei de mamă, am crescut și eu.
Cand ar și semăn pe ogor, secară și grâușor
Îmi arde inima de dor, tăticul meu.

Să vie tata și să vadă, câte s-au făcut,
Pământu-ntreg e o livadă, cum nu s-a știut,
Să vadă strugurii din vii și jocul dulce de copii,
S-audă tril de ciocârlii, tăticul meu.

Tăticule unde-ai rămas, pe drum de gloanțe la popas?
Că n-ai mai venit până azi, tăticul meu.

Ion Macovei

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 31 Mai 2016 în TATA

 

Binecuvantarea mamei este foarte importanta

Vreau să vorbesc aici despre puterea rugăciunii de mamă. După cum se spune în popor: „Rugăciunea mamei te scoate şi de la fundul mării.” Despre importanţa rugăciunii materne şi despre binecuvântarea acesteia am citit în amintirile Preasfinţitului Serghie (Sokolov), episcop de Novosibirsk şi Berd, răposat acum. El descria rugăciunile pe care le făcea alături de mama sa. Atunci când se încheiau rugăciunile, mama sa lua binecuvântare de la fiul ei, arhiereul. El o binecuvânta, după care îşi pleca capul, pentru ca mama să-l însemneze cu semnul crucii pe fiul ei, episcopul. Iată cât de importantă este binecuvântarea maternă!

Dr. Dimitri Avdeev, Ioana Besedina, doxologia.ro

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 31 Mai 2016 în MAMA

 

„Viata armonioasa” sau tehnica inselarii

Una din liniile directoare ale prozelitismului hindus în spatiul crestin este producerea si cultivarea confuziei în mintile oamenilor. Se atentează astfel la însăsi capacitatea de gândire critică a individului, pentru a-l face infinit mai usor de cucerit. In instrumentarul acestei strategii misionare se înscrie si practica substituirii continutului cuvintelor. Să recurgem la un exemplu sugestiv: cuvântul „Hristos“. Sensul pe care îl are acest cuvânt pentru civilizatia crestină este: persoană istorică concretă care a activat în regiunea Palestinei (actualul Israel) în urmă cu aproximativ 2000 de ani; ca Fiu al lui Dumnezeu, a propovăduit o seamă de adevăruri de credintă, dobândind multi discipoli si întemeind Biserica. Atunci când un crestin spune „Mă rog lui Hristos“, întelege că se adresează unei persoane concrete, unice, pe care o crede si o mărturiseste ca fiind întruparea Persoanei A Doua a Sfintei Treimi.

Iată acum o mostră de pervertire a sensului acestei notiuni: Gurusii care intră în contact cu lumea crestină au ajuns să pretindă că termenul „Hristos“ desemnează un plan superior al constiintei umane, ceea ce înseamnă că orice om poate evolua spiritual până la gradul echivalent cu accederea la acest plan, devenind si el prin aceasta Hristos! Astfel, când un dascăl oriental spune „Mă rog lui Hristos“, întelege că se străduieste să atingă acest plan superior al constiintei si să devină, fie si pentru putin timp, Hristos.

Evident că între acest concept de „Hristos“ si Hristos al Evangheliei nu se poate stabili nici cea mai vagă asemănare. însă lucrul acesta nu numai că este trecut sub tăcere, ci se pretinde cu obstinatie tocmai contrariul. De ce recurg maestrii hindusi la un astfel de artificiu? Explicatia este foarte simplă: pentru că într-o tară cu o puternică traditie crestină, cu atât mai mult într-o tară ortodoxă, le-ar fi considerabil mai greu să convingă că personaje precum Indra, Kali, Shiva, Vishnu, Krishna sau Brahman sunt… dumnezei! Până si un crestin nepracticant si peste măsură de ignorant va ezita în primă instantă să se închine miilor de zeităti idolatre ale panteonului hindus. Ceea ce i se cere este mult prea exotic si nefamiliar. Prin urmare, propagatorii învătăturilor orientale se văd nevoiti să recurgă la tactica drumului ocolit si în trepte. Ei se camuflează în spatele unor măsti care ne sunt familiare. Astfel, ne vor vorbi despre „psihologie aplicată“. Ne vor propune o „alimentatie corectă“. Ne vor îmbia cu „exercitii de gimnastică“ („yoga pentru sănătate si frumusete“). Ne vor recomanda „metode“ si „tehnici“ pentru combaterea angoasei, a nervozitătii, a stresului si a fobiilor. Ne vor sugera, în cadrul unor conferinte si seminarii, modalităti de a rezolva orice problemă cu care ne confruntăm zilnic, inclusiv problema singurătătii.

In acest fel, încetul cu încetul, ne vor transforma în discipoli ai lor, ne vor convinge să adoptăm stilul de viată si modul de gândire indian, ne vor exploata economic, percepându-ne cotizatii lunare sau cel putin taxe pentru „întelepciunea“ care se împarte la conferintele organizate de ei, ne vor familiariza în cele din urmă pe de-a-ntregul cu hinduismul. Aceasta este de fapt marea lor miză si principalul lor scop. Pentru că acesti oameni nu sunt nici filosofi, nici difuzori de stiintă, nici psihologi, nici medici. Acesti oameni sunt hindusi, misionari ai unei idolatrii exotice. Mai mult decât atât, ei urmăresc să se propovăduiască si pe ei însisi ca dumnezei.

Să ne amintim de Sai Baba, gurul indian care se prezintă pe sine ca fiind Dumnezeu, infinit superior lui Buddha, lui Mahomed sau lui Hristos. Iată ce spune Sai Baba despre el însusi: „Prostii nu mă cunosc, când locuiesc în trup omenesc! Ignoră firea mea superioară, căci Domn Preaînalt sunt Eu al tuturor fiintelor…“ (extras din periodicul miscării Satya Sai Baba, „Pacea Supremă -Prashanti Vahini“, Atena 1997, p. 5). Liderul miscării Viata Armonioasă din Grecia, americanul Bob Nazemy, adresându-se unor discipoli avansati, a spus despre Sai Baba: „El este prezent pretutindeni, atotstiutor si atotputernic Dumnezeu, care se află întotdeauna împreună cu noi, în toate ceasurile si în toate părtile lumii“ (B. Nazemy, „Te rog, Baba, dă-mi ascultare“, p. 1, Articole din ziare si periodice, Ed. a Ii-a, Ilianthos).

Toti gurusii respiră aceeasi mândrie demonică. Babaji era „învătătorul învătătorilor“ si „Dumnezeu întrupat“. In 1984, un ucenic de-al lui a devenit… Hristos! A slujit chiar „Cina cea de taină“ în ashramul său, iar apoi a plecat, fără să-1 mai revadă cineva vreodată. Concluzia implicită era că Babaji i-a fost superior lui Hristos… Maharadji se prezintă ca noul „Mesia“, „Hristosul epocii contemporane“, „Domnul tuturor yoghinilor“, „Spirit preaînalt si atotvenerat“, fără de care „totul s-ar distruge“.

Satyananda a declarat că gurul este superior lui Dumnezeu. Rajneesh a confirmat explicit aceeasi afirmatie. Amândoi primesc si după moarte adorare din partea ucenicilor. Lista unor astfel de personaje poate continua la nesfârsit. Ce s-ar putea adăuga? De-a lungul sutelor de ani, toti marii asceti crestini au spus că mândria conduce la nebunie. Ea îl rupe pe om de realitate în această viată, si îl sorteste mortii duhovnicesti în vesnicieDumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriti le dă har (Iac. 4, 6).

Urmarea căii unor asemenea „mentori“ înseamnă asumarea celor mai mari si mai serioase riscuri cu putintă. Se porneste treptat, desigur, de la elemente superficiale sau cu un grad mai mic de însemnătate (alimentatie, exercitii de gimnastică), pentru a se ajunge la altele mai profunde (psihologie, comportament, analiza sinelui) si, în cele din urmă, la probleme de credintă (înviere sau metempsihoză, Biserică sau ashram, Hristos sau Sai Baba) în care miza este omul întreg, si nu doar o ipostază oarecare a vietii sale. în final, omul îsi periclitează extrem de grav, si poate ireversibil, atât viata trecătoare de acum, cât si soarta sa în vesnicie. Pentru că scopul si menirea omului este viata vesnică! Nimic mai putin! Fie o va dobândi, în Iisus Hristos, fie o va pierde, lăsându-se amăgit de minciuni seducătoare. Dar să-L auzim pe Hristos Cel Adevărat grăind prin Evanghelie:

Iisus a zis: Eu sunt învierea si viata; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Si oricine trăieste si crede în Mine nu va muri în veac (Ioan 11,25-26). Iisus a zis: Eu sunt Lumina lumii; cel ce îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vietii (Ioan 8, 12). Căci Dumnezeu asa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viată vesnică (Ioan 3, 16). Cel ce va crede si se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi (Marcu 16, 16).

Pentru a ne ocroti si a ne feri de amăgire, Hristos ne avertizează cu 2000 de ani mai înainte că vor apărea în lume oameni vicleni care se vor prezenta drept „hristosi“ si chiar vor săvârsi minuni diavolesti cu scopul de a-i însela inclusiv pe cei alesi: Vedeti să nu vă amăgească cineva. Căci multi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, si pe multi îi vor amăgi… Atunci, de vă va zice cineva: iată, Mesia este aici sau dincolo, să nu-l credeti. Căci se vor ridica hristosi mincinosi si proroci mincinosi si vor da semne mari si chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putintă, si pe cei alesi (Matei 24′ 4’5′ 23-24).

In acelasi timp, Hristos îi încurajează pe toti cei care II caută cu sinceritate si cu inimă curată, încredintându-i: Veti cunoaste adevărul, iar adevărul vă va face liberi (Ioan 8, 32). El a făgăduit să-i ajute pe toti oamenii care însetează după acest adevăr: Cereti si vi se va da, căutati si veti afla, bateti si vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, si celui care bate i se va deschide (Matei 7, 7-8).

http://www.sfaturiortodoxe.ro/

 
 

Sfintele sarindare au puterea sa scoata suflete din iad

Un creștin a avut odată o descoperire despre puterea și folosul sfintelor sărindare. La sfârșitul Sf. Liturghii, sfinții îngeri și sfinții zilei respective au luat de pe mese darurile ce au fost aduse pentru sufletul celui adormit. Altădată a văzut că nu le putea lua pe toate deoarece unele se prefăceau în grămezi de scrum, dovada că nu au fost primite înaintea lui Dumnezeu. Iar într-o altă descoperire, îngerul n-a putut să ia prinoasele de pe masă deoarece în toate bucatele aduse forfoteau viermii. Copiii care făcuse pomenile pentru părinții lor adormiți, au început să se certe din cauză că unii au dat mai mulți bani decât ceilalți, făcându-se tulburare între ei și părându-le rău. Astfel fapta lor s-a prefăcut în viermi și păcat. De aceea milosteniile trebuie făcute în ascuns de ochii celor invidioși, răuvoitori și zgârciți.

Vechile cărți dovedesc că mare folos au sufletele celor adormiți de pe urma acestor pomeniri. Sfintele sărindare săvârșite 40 zile la rând cu Sf. Liturghie sunt cele mai puternice rugăciuni atât pentru vii cât și pentru morți și au puterea să scoată un suflet din iad sau să-i ușureze din chinuri în funcție de gravitatea păcatelor. Unii au fost cercetați prin vise și vedenii de rudeniile pe care le-au pus în pomelnic și au venit să le mulțumească pentru că i-au scăpat din locul de osândă. Altcineva a avut sărindare pentru vii și morți și aflându-se în niște necazuri grele, cerea de la Dumnezeu mai mult scăparea lui din aceste suferințe pământești, iar Domnul i-a descoperit că necazul lui pământesc este nimic pe lângă chinurile părinților lui care sunt în iad. Și a fost întrebat pe cine vrea să elibereze din suferință, pe el sau pe părinții lui, iar el a răspuns cu smerenie că vrea să-i fie salvați părinții lui care se află în focul iadului. Și Milostivul Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea și i-a salvat părinții ducându-i la bine. Iar după puțin timp, rugăciunile părinților care se aflau acum în rai, l-au salvat și pe el din necazurile ce le avea. Astfel și cei vii beneficiază de folosul și puterea acestor sfinte sărindare și mare răsplată vor avea pentru că s-au ostenit să scoată acele suflete din temnițele iadului, unde nu este lumină, aer sau hrană ci numai chinuri fără de sfârșit.

Noi când facem un parastas pentru cei morți, este ca și cum ar primi o scrisoare din partea noastră, simțind mângâiere și bucurie că am avut aceasă grijă față de ei. Când facem pomeni cu milostenii mari, primesc și ei pachete cu bunătăți. Când s-au plătit păcatele sufletelor cu sărindare, parastase și milostenii de tot felul, atunci e trimis de Domnul la iad, îngerul păzitor să scoată sufletul care s-a ispășit de păcate. Și astfel sufletul care este în iad primește acte de eliberare de la acea închisoare a iadului. Când sosește îngerul în iad, merge cu lumini printre păcătoșii de acolo până la acela care e rânduit să fie eliberat. Îl stropește cu apă vie și în acel moment, dispar de pe el rănile și negrul păcatului rămânând sufletul lui frumos și curat. Îngerul îl îmbracă în haina botezului pe care o pierduse prin păcat apoi îl ia de mână și-l ridică la cer unde sunt drepții. Când pleacă îngerul cu sufletul, cei care se află în iad încep a se tângui că nu au și ei rudenii pe pământ care să se roage pentru ei și să-i salveze de acolo. Și simt și ei o mică bucurie și nădejde că până la Ziua Judecății vor scăpa și ei din iad.

Să ne fie milă de cei adormiți, să ne ostenim să scoatem cât mai multe suflete din iad prin aceste sărindare și să nu neglijăm această posibilitate pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Și chiar dacă ni se pare nouă că părinții noștri au fost buni și credem că ar fi ajuns în rai, fiindcă unei creștine i s-a arătat în vis tatăl ei care murise și îi mulțumea cu mare bucurie că l-a salvat din chinurile iadului în care stătuse 7 ani din pricina unor păcate nespovedite, deși ea credea că ajunsese la bine știindu-l un om bun.

Mulți cred că odată cu plecarea din lumea aceasta se sfârșește și suferința, însă ei nu știu sărmanii că de abia de la moarte începe veșnicia pentru suflet. Pentru cel necredincios ar fi mai bine ca la moarte să se sfârșească toată ființa lui trupească și sufletească, dar sufletul este nemuritor și ori se va bucura veșnic, ori se va chinui veșnic.

Parintele Visarion

 
6 comentarii

Scris de pe 27 Mai 2016 în VEŞNICIE, ZIUA JUDECĂŢII

 

Tata, prea devreme ai plecat

Ți-au sosit nepoții, tată,
Prea devreme ai plecat,
Sunt aici și te așteaptă,
Vino iar în al tău sat.

Vino, tată, să vezi via,
Strugurii s-au copt frumos,
Să vezi dealul și câmpia,
Să vezi moara cea din jos.

Rod bogat e și-n ogradă,
Plină este de legume.
Frumos este și-n livadă,
Fructele sunt toate bune.

Zburdă-n curte și vițeii,
Păsările ciripesc,
Stare n-au parcă nici mieii,
Toate-n jur se veselesc.

Duminică-i hram în sat,
Tată, noi te așteptăm.
Știm, nici tu nu ne-ai uitat,
Vino să ne bucurăm.

Te-așteptăm pe înserate,
Mama, noi și toți nepoții,
Deși știm că ești departe,
Vino, te-așteptăm cu toții.

Elena J.

 
Un comentariu

Scris de pe 27 Mai 2016 în ELENA J., TATA