Feodor Mihailovici Dostoievski este unul dintre cei mai mari scriitori rusi. Opera sa, profunda influentata de spiritul ortodox insuflat din copilarie de mama sa, nu isi propune sa releve misterele divinitatii cat ridica intrebari noi asupra conditiei umane si relationarea omului cu Dumnezeu.
Adevar – Omul are o asemenea predilectie pentru sisteme si deductii abstracte incat e capabil sa distorsioneze intentionat adevarul, sa nege evidenta propriilor simturi doar ca sa-si justifice logica.
Amintire – Nimic nu-i mai de pret pe lume pentru om decat amintirea copilariei petrecute in caminul parintesc, daca dragostea si buna intelegere salasluiesc cat de cat in casa.
Bucurie – Iubeste animalele: Dumnezeu le-a dat gandire rudimentara si bucurie netulburata. Nu le deranja bucuria, nu le hartui, nu le priva de fericirea lor, nu lucra impotriva intentiei lui Dumnezeu. Omule, nu te mandri cu superioritatea fata de animale; ele nu au pacat, dar tu, cu maretia ta, pangaresti pamantul prin existenta ta si iti lasi urmele prostiei dupa tine – aceasta, e adevarata pentru aproape fiecare dintre noi!
Compromis – Vreau sa traiesc pentru nemurire, iar compromisuri si jumatati de masura nu voi accepta.
Cuvant – Adeseori, intalnim oameni, chiar straini intru totul, care ne intereseaza de la prima vedere, dintr-o data, fara a fi nevoie sa fie spus vreun cuvant.
Diavol – Viata e duelul lui Dumnezeu cu diavolul, iar campul de batalie sunt eu.
Dumnezeu – Prin ce chinuri groaznice am trecut, cat m-a costat si cat ma costa inca aceasta sete de a crede, care e cu atat mai puternica in sufletul meu, cu cat se gasesc mai multe argumente potrivnice. Si cu toate acestea, Dumnezeu imi trimite uneori momente in care sunt cu desavarsire linistit. In aceste momente eu ii iubesc pe altii si gasesc ca si altii ma iubesc pe mine.
Egalitate – Dragostea ii face pe oameni sa se simta egali.
Entuziasm – Pasiunea este marturia entuziasmului pe care il trezeste un anumit tel, precum si revolta impotriva imprejurarilor vitrege exterioare care impresoara acest tel.
Fantastic – Fantasticul este tot una cu realul; fara real nu exista fantastic.
Idee – Ideea nu e un ordin.
Inima – Acolo unde mintea vede numai rusine, inima descopera frumosul!
Iubire – Daca iubirea ta nu naste iubire, daca tu, ca barbat care iubesti, nu te faci iubit, iubirea ta e neputincioasa, iubirea ta e nefericire.
Iubire – Am ajuns pana acolo incat acum ma gandesc ca uneori iubirea consta in dreptul de a-l tiraniza pe cel iubit, drept pe care el ti-l da de bunavoie. In visurile mele de taina, nici nu puteam sa-mi imaginez iubirea altfel decat ca pe o lupta, ea incepea mereu cu ura si se incheia cu o supunere morala, dar mai apoi nici nu mai puteam sa-mi imaginez ce sa fac cu obiectul supus.
Jignire – Se compara, uneori, cruzimea oamenilor cu cea a animalelor salbatice; comparatia este jignitoare pentru acestea din urma.
Liniste – Apele linistite sunt adanci.
Mediocritate – Vremurile noastre sunt vremea mediocritatii, a lipsei de sentimente, a pasiunii pentru incultura, a lenei, a incapacitatii de a te apuca de treaba si a dorintei de a avea totul de-a gata.
Mister – Omul este un mister. Trebuie sa aduci acest mister la lumina zilei, si daca am sa-mi dedic toata viata acestui tel, n-am sa consider ca am pierdut timpui degeaba: eu ma concentrez asupra acestui mister, pentru ca vreau sa fiu om.
Nebunie – Cei mai buni oameni sunt toti nebuni. O duc bine numai mediocrii si cei lipsiti de talent.
Om – Da, rezistent mai este omul! Este singura fiinta care se poate adapta la orice si aceasta-i fara doar si poate cea mai buna definitie a lui.
Patima – Dorinta mea e sa iert si sa imbratisez pe toata lumea, nu vreau sa mai patimeasca nimeni.
Pedeapsa – Daca ai vrea intr-adevar sa strivesti, sa distrugi un om, sa-i dai pedeapsa cea mai ingrozitoare, astfel incat si cel mai aspru criminal sa se cutremure la gandul acestei pedepse si sa se sperie de ea dinainte, atunci ar fi suficient sa-i conferi muncii un caracter de inutilitate totala, completa, de absurditate.
Prostie – A te mira de toate este, desigur, o prostie, si a nu te mira de nimic e mult mai frumos si, cine stie de ce, este recunoscut de bonton. Dar e prea putin probabil sa fie asa in realitate. Dupa parerea mea, a nu te mira de nimic e o prostie mult mai mare decat a te mira de toate. Pe deasupra, a nu te mira de nimic e aproape acelasi lucru cu a nu stima nimic. De fapt, prostul nici nu stie sa stimeze.
Rai – Daca vrei sa vezi raiul pe pamant, priveste in ochii unui copil.
Rautate – Nu numai ca nu sunt rau, dar chiar nu am reusit sa ajung nicicum: nici rau, nici bun, nici ticalos, nici om cinstit, nici erou, nici o gaza.
Razbunare – Jur ca nu sunt un om care nu poate uita o jignire si abia asteapta sa se razbune. Nu incape indoiala ca dintotdeauna doream sa ma razbun pe cei care ma jignisera, dar jur ca nici nu concepeam alta razbunare decat sa-i umilesc prin marinimia mea. Voiam sa le rasplatesc raul prin bine si mi-era destul ca ei sa simta marinimia mea, s-o inteleaga, ca sa ma socotesc razbunat.
Speranta – Omul care se ineaca se agata si de un pai.
Suferinta – Suferinta? Dar este singura cauza a constiintei.
Taina – Iubirea e o taina dumnezeiasca si trebuie sa fie ascunsa de ochi straini, orice s-ar intampla. Astfel e mai sfanta, mai buna.
Ticalosie – Numai ticalosilor le vine usor sa minta in toate imprejurarile.
Tristete – Ma simt cuprins cateodata de o tristete, de o melancolie atat de sfasietoare!… Pentru ca, in acele momente, incep sa cred ca niciodata nu voi mai fi in stare sa traiesc o viata adevarata, ca am pierdut de mult orice masura, orice senzatie a concretului, ca nu mai am simtul realitatii; pentru ca, in sfarsit, m-am blestemat de atatea ori eu insumi, pentru ca, dupa noptile mele fantastice, imi revin la momentele de luciditate, care sunt ucigatoare.
Umanitate – Compasiunea este principala, poate chiar unica lege a existentei pentru intreaga umanitate.
Visator – Visatorul nu este propriu-zis om, ci, cum sa spun, un fel de fiinta hibrida. In general, el se aciuiaza undeva, intr-un ungher izolat, de parca s-ar ascunde acolo si de lumina zilei, iar odata instalat astfel, e tot asa de nedezlipit de barlogul sau ca si un melc, sau semanand cel putin in aceasta privinta cu acel interesant soi de vietate care este si faptura, si casa la un loc, si care se numeste broasca testoasa.
Zori – Nopti intregi de nesomn se scurg ca o clipa, scaldate intr-o bucurie si o fericire de nesecat, iar cand zorile trandafirii isi trimit primele raze, revarsandu-se in odaia sumbra si invaluind-o cu draperii fantastice de lumina indoielnica, cum se intampla la noi la Petersburg, visatorul nostru vlaguit, stors de puteri, se arunca in pat si adoarme in voia spiritului sau bolnav, zguduit de extaz, cu un fel de durere coplesitor de dulce in inima.
https://veghepatriei.wordpress.com/2017/06/21/dostoievski-alfabetul-dragostei-va-rog-mult-sa-salvati-acest-articol-la-un-moment-veti-avea-nevoie-de-el/
Aud și văd destul de des tineri care se rușinează cu părinții lor pe motivul că au îmbătrânit și prin urmare sunt învechiți în gândire, în comportament sau vestimentar. Și e dureros! Părinți care le-au dat viață, i-au crescut, i-au educat și hrănit, le-au asigurat chiar și servicii, au jertfit timpul și sănătatea numai să le fie lor bine și să nu ducă lipsă de nimic – acum nu doar că nu primesc recunoștință din partea copiilor, dar chiar îi jignesc, îi desconsideră, îi blestemă, nu au grijă de ei la bătrânețe și chiar îi trimit la azil să moară pe mâinile străinilor. Acești părinți care au fost capabili la viața lor, au muncit, au fost vrednici și au crescut câte cinci, șase copii – n-au parte de ajutorul niciunuia dintre toți copiii pe care i-au crescut. Cum se face că o mamă poate avea grijă de șase copii, dar șase copii nu sunt în stare să aibă grijă de mama lor? Sau… acești părinți sunt buni numai cât le dau bani să-și plătească ratele, cât le fac mâncare și cât au grijă de nepoții lor, în rest, nu au dreptul la replică și nu sunt vrednici de a le fi ascultate sfaturile.
Stau deoparte, dup-o cruce
Simbol naţional, drapelul care i-a însufleţit pe români în momente grele de luptă, dar şi de bucurie, este sărbătorit în fiecare an în 26 iunie. Data a fost aleasă în amintirea zilei când, în timpul Revoluţiei de la 1848, tricolorul roşu-galben-albastru a fost adoptat ca simbol al naţiunii române. Drapelul României poate fi arborat oricând, fără constrângeri, de persoane fizice la domiciliul sau reşedinţa lor, sau de persoane juridice la sediile acestora.
Nu poți fi drept, dacă nu ești uman. Vauvenargues
Tu-mi spui, tată, nu-s în stare
Lumină pentru candela din suflet 