RSS

Arhive pe categorii: ELENA J.

Ce-ar fi ca data viitoare cand intri pe usa, sa-i zambesti sotiei in loc sa te arati incruntat?

graham_owensCe-ar fi ca data viitoare când intri pe ușă, să-i zâmbești soției în loc să te arăți încruntat?
Ce-ar fi ca atunci când cumperi pentru tine o sticlă cu vin, să cumperi și pentru ea o ciocolată?
Ce-ar fi ca atunci când copiii vor să se joace cu tine, să nu-i mai respingi ci să copilărești cu ei?
Ce-ar fi ca atunci când îți vine să înjuri, să faci un efort să te abții?
Cum ar fi dacă „De ce?”-urile le-ai înlocui cu „Mulțumesc!”?
Ce-ar fi dacă ai renunța la meciul de seară și ai petrece mai mult timp cu soția și copiii?
Ce-ar fi dacă nu ai mai compara-o cu alte femei ci i-ai aduce mai des aminte cât de frumoasă și de specială e în ochii tăi?
Ce-ar fi ca în loc să te plângi de ce-ți lipsește, să fii recunoscător pentru cele ce le ai?
Ce-ar fi dacă nu i-ai mai reproșa soției că „stă” acasă în timp ce tu muncești, ci i-ai mulțumi pentru faptul că găsești mereu mâncarea caldă, curățenie în casă și ajutându-i pe copii la lecții?
Cum ar fi dacă ai avea cunoștința că la ceea ce tu dai cu piciorul, alții abia așteaptă să pimească?

Elena J.

Reclame
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 23 ianuarie 2019 în ELENA J.

 

Cainele

CAINE.png

Aceeași haină port, stăpâne,
De plouă, ninge, e cald sau ger,
Dar Cel de Sus mi-a dat ca soartă
Să te păzesc liber sub cer.

Eu te iubesc chiar dacă-s zile
Când tu îmi dai numai un os,
Deși pe masa ta se află
Tot ce-i mai bun și mai gustos.

Și chiar și-atunci când cu mânie
Mă ocărăști și mă lovești,
Ori când mă lași singur cu zile
Și uiți să mă mai slobozești.

Deși n-am suflet precum omul,
Mi-e dor și mie, plâng, iubesc…
Și cea mai mare fericire
O simt atunci când te păzesc.

Eu câine sunt, o știu prea bine,
Iar tu al meu stăpân pios
Și pân’ la moarte-ți voi rămâne
Al tău câine prea credincios.

ELENA J.

 
7 comentarii

Scris de pe 21 ianuarie 2019 în ELENA J.

 

Unui barbat respectuos

50537490_592156104562190_1277240814753284096_n

Ești bărbat respectuos,
Îi saluți pe toți frumos:
„Bună!”, „Baftă!” – amicilor,
„Sărut mâna!” – doamnelor.

Dar rămân, totuși, mirată
Că tu nu ai spus vreodată
Și soției „Sărut mâna!”
Cum saluți pe toată lumea.

ELENA J.

 
6 comentarii

Scris de pe 19 ianuarie 2019 în ELENA J.

 

Un adevar mai putin cunoscut despre marele poet Mihai Eminescu

26815300_389944094783393_9147614999669541716_n

Cu durere în suflet trebuie să recunoaştem că tinerii din ziua de azi nu mai pun preţ pe adevăratele valori strămoşeşti, naţionale, creştineşti. Nu mai cunosc ce înseamnă jertfa pentru un ideal, dragostea de adevăr, dragostea de dreptate, de ţară, care nu sunt altceva decât dragostea de Dumnezeu. Înainte, cei mai buni români erau şi cei mai buni creştini. Strămoşii noştri şi-au vărsat sângele şi şi-au jertfit libertatea tocmai pentru ca noi să trăim azi în libertate şi să-L iubim mai mult pe Dumnezeu. Însă, ce-am făcut noi cu această libertate? Am vândut-o pe lucruri de nimic şi ne-am transformat în sclavii propriilor patimi. Iată că înţelegând greşit această libertate, am ajuns să ne deplângem singuri soarta pe care noi înşine ne-am făurit-o. Aceasta este recunoştinţa noastră faţă de jertfa strămoşilor şi martirilor noştri? Cât de scump au trebuit să plătească, iar noi trăim tot în nepăsare şi-n păcate. Numai noi suntem de vină, nu Dumnezeu şi nimeni altcineva. E dureros şi faptul ca prin şcoli nu se prezintă adevărata faţă a lucrurilor, suntem îndoctrinaţi cu fel de fel basme, minciuni, de teorii inutile şi concepţii anticreştine şi de aceea nu se mai cunoaşte adevărul sacru. Chiar şi despre poetul nostru român, Mihai Eminescu, tinerii sunt învăţaţi să creadă că a fost un nebun, însă care este de fapt adevărul?

Corupţii vremii de atunci, împotriva cărora a scris Eminescu, au tăbărât mai la urmă asupra lui şi l-au băgat în spitalul de nebuni de la Socola, din Iaşi. Acolo, un doctor l-a injectat cu o doză puternică, cu un medicament nociv, în urma căruia, la scurt timp i-a venit sfârşitul. Cam aşa se întâmplă cu toţi aceia care au curajul să mărturisească adevărul şi să demaşte minciuna…Preţul adevărului este moartea!

Şi un lucru mai puţin cunoscut am citit într-o carte: „Părintele Arsenie a deplâns viaţa marelui poet Mihai Eminescu, înzestrat de Dumnezeu cu atâta talent. Dacă şi concepţia poetică ar fi unit-o cu concepţia de viaţă creştină, ar fi suferit mai puţin în lumea aceasta şi nu ar fi trecut atâţia ani prin iad, era de părere Părintele Arsenie. Dar prin evlavia pe care a avut-o la Maica Domnului, se mângâia şi uneori se refugia la mănăstire, cu prietenul lui de suflet, scriitorul Ion Creangă, care avea seminarul de teologie de la Mănăstirea Neamţ. Şi totuşi, Eminescu, prin Maica Domnului, a avut parte înainte de moarte de Sfânta Împărtăşanie, după însemnarea care a rămas pe o carte veche de cult. Voi publica în continuare versurile scrise de Mihai Eminescu, închinate Maicii Domnului:

Rugămu-ne-ndurărilor
Luceafărului mărilor
Din valul ce ne bântuie
Ne apără, ne mântuie!
Privirea-ţi adorată
Asupră-ne coboară,
O, Maică Preacurată
Şi pururea Fecioară, Marie.

Noi, ce din mila Sfântului
Facem umbră pământului,
Fii scut de izbăvire
Şi zid de mântuire!
Din neguri te arată,
Senină, dulce clară,
O, Maică Preacurată
Şi pururea Fecioară, Marie.

Iată încă o perlă de duh creştin din poeziile marelui Eminescu: „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată…” Regretatul preot Constantin Galeriu, care a fost şi întemniţat pentru credinţă, i-a alcătuit marelui Eminescu, din preţuire, un Acatist. Părintele Nicodim Bujor s-a rugat pentru sufletul lui Eminescu şi i s-a arătat marele poet, în chilia lui, şi i-a zis zâmbind: „Acum văd faţa Maicii Domnului în ceruri.” Aceasta pentru că a preamărit-o pe pământ…” (Pr. Arsenie Boca “Mărturia mea” Pr. Petru Vamvulescu)

Elena J.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 14 ianuarie 2019 în ELENA J., MIHAI EMINESCU

 

Domnului Eminescu

cfilmulluceafarulproiectatlamuze-1452429755.jpg

Tu, Maestre al peniței
Ce-ai pictat cu litere,
Dând culoare poeziei
Alegând cuvintele…

Ai cântat Patria Mumă
Ce-ai iubit-o cu mult dor,
Ai cinstit limba și graiul
Străvechi al Românilor.

Ai cântat dorul în șoapte
Și Luceafărul cel blând,
Florile de tei și luna
Și pe Dumnezeu Cel Sfânt.

Ai cântat codrul și ploaia,
Susurul izvorului,
Stelelor celor aprinse,
Ai cântat și plopului.

Ai cântat iubirea-n rime
Și femeia cu mult dor,
Ai cântat și veșnicia
Pentru omul muritor.

Acum, tocul tău cel falnic
S-a tocit și s-a uscat,
Dar, Maestre, la mormântu-ți
Azi, de toate ești cântat.

ELENA J.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 14 ianuarie 2019 în ELENA J., MIHAI EMINESCU

 

Clevetitorului

49044851_589068651537602_6493192340469972992_o

Porți o sabie pe limbă –
Când bârfești, o tot ascuți,
Cum porți vipera-n ureche,
Tu, care-aprobi și asculți.

ELENA J.

 
Un comentariu

Scris de pe 12 ianuarie 2019 în CLEVETIRE, ELENA J.

 

Partasia la pacate

libertate.jpg

Poate că nu l-ai lovit tu, dar l-ai ținut. Ai același păcat.
Poate că nu l-ai jignit, dar ai râs și tu de el.
Poate nu l-ai clevetit tu, dar ai ascultat cu plăcere bârfele despre el.
Poate că nu L-ai înjurat tu pe Dumnezeu, dar ai stat în tovărășia oamenilor necredincioși.
Poate că nu ai făcut tu avort, dar în calitate de soț ți-ai îndemnat soția să facă. Ai același păcat.
Poate că n-ai omorât pe nimeni, dar pe câți nu ai ucis cu vorba ta.
Poate că nu ai pus foc la nimeni, dar câte case nu ai aprins cu minciunile tale, câți nu s-au certat din vina ta.
Poate că nu ai furat din buzunarul și din casa nimănui, dar pe câți nu ai înșelat și nedreptățit oprind plata celor ce ți-au muncit.
Poate că te ferești tu de anumite păcate în calitate de părinte, dar le permiți copiilor să le facă. Ești răspunzător pentru ele.
Poate că nu ai făcut desfrânare în fapt, dar pe câți nu ai ispitit prin îmbrăcămintea ta provocatoare. Au desfrânat alții cu gândul din pricina ta. Ești părtașă la păcatul lor.
Poate că n-a ajuns la închisoare din vina ta, dar ai tăinuit adevărul despre el. Ai tăcut. Ai și tu o parte din vină.

Uneori considerăm că dacă n-am făcut un anumit păcat în fapt, nu suntem răspunzători pentru el, ne credem nevinovați. Dar nu luăm în calcul că numai prin simplul fapt că am îndemnat pe alții la rele, suntem și noi vinovați de păcătuirea lor. Unele păcate atârnă atât de greu încât avem aceeași vină cu făptuitorul. De aceea la spovedit trebuie amintite și aceste fapte când ne-am făcut părtași la păcate străine.

ELENA J.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 12 ianuarie 2019 în ELENA J., PACATE